Romantismul

Romantismul este o miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-
Iea si inceputul secolului al XIX-Iea, cu
influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie politica etc.
Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga
Europa. Acest curent cultural, care s-a manifestat nu numai in literatura, ci si in artele plastice si
in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii,
propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei
si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale, promovarea
libertatii de expresie. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al
omului.
Teoreticianul romantismului european este considerat Victor Hugo, care a trasat si a identificat
directiile si trasaturile acestui curent cultural in "Prefata" de la drama "Cromwell" (1827), un
adevarat program-manifest.
Printre reprezentantii europeni ai romantismului literar, se pot enumera scriitorii: Victor Hugo,
Lamartine, Vigny, Musset (Franta) Schiller, Heine, Grimm (Germania), Byron, Shelley, Keats,
Scott (Angiia) Manzoni, Leopardi (Italia), Puskin, Lermontov (Rusia).
Literatura romantica si-a gasit sursele ideatice si de expresie in operele sociologice sau filozofice
ale lui J.J.Rousseau, Kant, Shelling, iar romantismul tarziu a fost dominat de infiuenta ideilor
metafizice ale lu Hegel, Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard si altii.
In literatura romana se pot identifica trei etape: preromantismul romantismul si postromantismul.
Romantismul a fost precedat de o formula literara de tranzitie de la iluminism spre romantism,
numita preromantism, reprezentat de Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu, Grigore
Alexandrescu, Vasilt Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, scriitori cunoscuti si sub numele de
pasoptisti.
Romantismul romanesc a fost reprezentat in mod stralucit dt Mihai Eminescu, care este
considerat ultimul mare romantic european incheind, asadar, romantismul universal.
Postromantismul s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice cu trasaturi simboliste sau
samanatoriste, perioada in care se inscriu Al. Macedonski, Octavian Goga, st.O.Iosif, Barbu
Stefanesci Delavrancea.

Caracteristicile romantismului

 Introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul,

pitorescul, feericul, precum si a unor specii literare inedite: drama romantica, meditatia, poemul
filozofic, nuvela istorica;

 Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare minimalizand ratiunea si

luciditatea;

 Promoveaza inspiratia din traditie, folclor si din trecutu istoric, pe care il considera opus
realitatii contemporane, de care era dezamagiti, fiind preocupati de reflectarea in opere a
specificului nations (culoarea locala);

 Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn (miti oniric), intr-un cadru
natural nocturn;

 Contemplarea naturii se concretizeaza prin descriere peisajelor sau a momentelor

anotimpurilor in pasteluri si prin reflect asupra gravelor probleme ale universului in meditatii,

 Acorda importanta deosebita sentimentelor omenesti, ca predilectie iubirii, trairile

interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative;

 In genul liric se manifesta inovatii prozodice si suprematia subiectivismului, a pasiunii

inflacarate, a fanteziei debordante;

 Construirea eroilor exceptionali, care actioneaza in imprejurari iesite din comun, precum
si portretizarea omului de geniu si conditia nefericitii a acestuia in lume; personajele romantice
nu sunt dominate de ratiune, ci de imaginatie si de sentimente;

 Preocuparea pentru definirea timpului si a spatiului nemarginite, ca proiectie subiectiva a

spiritului uman, conceptie preluata din lucrarile filozofilor idealisti;

 Imbogatirea limbii literare, prin includerea cuvintelor si expresiilor populare, a

arhaismelor, a regionalismelor, specifice oralitatii;

 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza ocupa locul principal atat in
structura poeziei, cat si in construirea personajelor, situatiilor, ideilor sau atitudinilor exprimate;

 Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satitice sau pamfletare, fiind un mijloc
artistic folosit atat in specia literara cu nume sugestiv, satira, cat si in poeme filozofice, asa cum
se manifesta in "Scrisoarea I" de Mihai Eminescu.

In studiul "Principii de estetica", George Calinescu defineste romantismul in antiteza cu

clasicismul, evidentiind pregnant si convingator deosebirile dintre cele doua curente literare care
s-au manifestat predilect in literature.
Clasicul este "un om ca toti oamenii", pe cand romanticul este cu totul iesit din comun, "un
monstru de frumusete sau de uratenie, de bunatate ori de rautate", reliefand astfel caracterul cu
totul exceptional al celui din urma.
Pe cand clasicul este "inteligibil" in exprimarea ideilor sau construirea situatiilor, romanticul este
"bizar" si deloc moralist, asa cum este cel dintai.
Cu totul dezinteresat de natura, clasicului ii lipsesc sentimentele pentru frumusetile acesteia, pe
cand romanticul este coplesit de natura ocrotitoare si participativa la toate starile lui interioare.
Cu toate acestea, Calinescu sustine interferenta curentelor literare de-a lungul istoriei literare,
argumentand ca si in antichitatea elina clasica se regasesc "umbre romantice", iar in Evul mediu
romantic se manifesta si "forme clasice".

Romantismul in arta
Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul şi neoclasicismul sunt
pur şi simplu două feţe ale aceleaşi monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o
formă obiectivă, romantismul face acelaşi lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două
mişcări sunt legate, deci, prin idealizarea realităţii.

Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să picteze la
pierderea memoriei. O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-şi fiii, de
exemplu, prezintă o serie de emoţii pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur şi
speriat. Goya creează un joc de lumini şi umbre care accentuează situaţia dramatică reprezentată.

Deşi Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la Academie.

Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelenţă. Tabloul său
Libertatea conducând poporul reuneşte vigoarea şi idealul romantic într-o operă care este
compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul
Libertăţii (reprezentaţi aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic
ca un revoluţionar din vârtej, deşi vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând
influenţa burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai
cunoscută.

Căutarea de exotic, de neprimitor şi de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală

a romantismului.

Exprimarea senzaţiilor extreme, paradisurile artificiale şi naturaleţea în aspectul său rudimentar,

lansarea în "aventuri" şi îmbarcarea în nave cu destinaţia polilor, de exemplu, i-au inspirat pe
anumiţi artişti ai romantismului. Pictorul engelz William Turner a reflectat acest spirit în opere
precum Furtună pe mare unde apariţia unui fenomen natural este folosit pentru atingerea
sentimentelor menţionate mai sus.

Romantismul muzical
Ludwig van Beethoven este considerat ultimul mare clasic si primul mare romantic. Aceasta se
datoreaza faptului ca desi compozitiile sale din perioada de maturitate muzicala au o alcatuire
tipic clasica, ideile si modalitatile de exprimare ofera primele aluzii catre epoca noua, care
tocmai incepea, si ale carei conceptii au dominat cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Romantismul aduce ideea de exprimare a sentimentelor, in dauna actiunii propriu-zise.

Reprezentarea muzicala este directionata mai mult spre cuvant si imagine vizuala, fapt care
inseamna inceputul epocii de glorie a muzicii cu program, specifica genurilor instrumental si
simfonic. Literaturizarea artei muzicale ia forme diferite si naste genuri care urmaresc cu
insistenta o linie dramaturgica, un subiect

Drept exemplu pot fi luate ciclurile de lieduri-poezii care abordeaza o anumita tema, aparitia
miniaturilor instrumentale sau a pieselor simfonice, toate acestea primind un titlu. Apogeul este
atins in creatia lui Richard Wagner, care propune si infaptuieste un sincretism al artelor in drama
muzicala. Romantismul este caracterizat prin ruperea echilibrului formelor si vigorii clasice, in
favoarea libertatii si fanteziei. Caracteristicile generale ale acestui curent sunt intensitatea
emotionala a muzicii, libertatea formei muzicale, imbinarea, deseori, a muzicii cu literatura
(pentru o anume piesa era scrisa o povestire literara, si trecerea foarte rapida dintr-o tonalitate in
alta, partitura fiind caracterizata printr-o modulatie continua, care simboliza nelinistea autorului.
In ceea ce priveste muzica, Romantismul poate fi impartit in doua etape. Prima incepe dupa la
moartea lui Ludvig van Beethoven si ii are ca reprezentanti de seama pe Giacomo Rossini (1792
- 1868), Gaetano Donizetti (1797 - 1848), Vicenzo Bellini (1801 - 1835), Robert Schumann
(1810 - 1856), Hector Berlioz (1809 - 1869) si Frederich Chopin (1810 - 1849). A doua etapa
debuteaza dupa anul 1848 si este strans legata de emanciparea scolilor nationale