CELULA

Mai mult de 100 de trilioane de celule alcatuiesc corpul uman. Cele mai
multe dintre aceste celule contin genele si alte informatii necesare pentru a
construi" un organism uman. Multa din aceasta informatie genetica se gaseste in
nucleul celulei, care este un fel de centru de control care pastreaza tot materialul
intrun singur loc. Celula este unitatea functionala de baza a organismului nostru,
numarul celulelor din organism fiind de ordinul miliardelor. Este o mica structura
vie care schimba informatii, fabrica proteine si se reproduce, transmitand astfel
patrimoniul genetic situat in nucleul sau sub forma de aDN. un grup bine organizat
de celule cu functie similara formeaza un organ. Elementele componente ale
celulei: membrana celulara: este situata la periferia celulei si este responsabila de
gestionarea activa a schimburilor cu exteriorul. Aceasta controleaza trecerea
ionilor, a apei si a moleculelor mici printrun sistem de canale si de proteine
purtatoare care transporta moleculele dintro parte in alta a peretelui in vederea
echilibrarii presiunii intracelulare. In ceea ce priveste moleculele mari, peretele
membranei se deformeaza creand vezicule care pot fie sa expulzeze deseurile si
produsele celulare (exocitoza), fie sa captureze particulele (endocitoza) sau chiar
alte celule (fagocitoza). Pe membrana celulara se gasesc receptori (proteine
membranare) capabili sa recunoasca molecule exterioare) semnale nervoase,
hormoni) sau virusi. Dupa ce sau recunoscut, vor putea sa se fixeze pe receptorii
membranei si sa patrunda in celula. De asemenea, cu ajutorul acestor receptori
membranari, celulele specifice se recunosc si se reunesc pentru a forma un organ
specializat. citoplasma are o structura de gel apos si inglobeaza toate organitele
interne. mitocondria este sediul fosforilarii oxidative. Mitocondriile produc
energia necesara sub forma de ATP. Proteinele sintetizate vor fi dirijate catre
exterior sau utilizate de celula pentru propria constituire. lizozomi: responsabili de
catabolismul celular aparatul golgi este sediul maturarii proteinelor. Acesta
pregateste expulzarea proteinelor eliminate prin excretie de catre celula. ribozomii
sunt responsabili de transmiterea ARNului organitelor. Ei sintetizeaza proteinele
codate de catre ARN copiind ADNul din nucleu. reticulul endoplasmic este o retea
de membrane in care circula nutrientii, este de asemenea locul sintezei lipidelor si
eliminarii toxinelor. Se disting doua tipuri de reticul endoplasmic: reticul
endoplasmic neted si reticul endoplasmic rugos centriolul nucleul : este sediul de
transcriere al ARNului. Prezinta membrana nucleara si nucleol (i).
Tipuri de celule: In primele patru sau cinci zile care urmeaza conceptiei, se
formeaza oul, din cateva zeci de celule, toate identice, care vor incepe sa se
diferentieze incepand cu cea dea sasea zi, pentru a forma embrionul, placenta si
sacul vitelin. Celulele embrionului se diferentiaza, la randul lor, in mai multe mii
de tipuri celulare, fiecare din ele avand o pozitie specifica si o functie bine
determinata.

Celule epiteliale
Sub denumirea de celule epiteliale se grupeaza toate celulele care acopera
suprafata externa a corpului, dar si cavitatile interne care au legatura cu exteriorul:
tubul digestiv, aparatul genital si urinar, caile respiratorii. Acelasi lucru se intampla
si in cazul celulelor endoteliale, care acopera, de exemplu, suprafata interna a
vaselor sanguine, sau mezoteliul, care acopera pleura sau peritoneul. Dupa aspectul
lor, celulele epiteliale sunt: a) Pavimentoase (aplatizate) b) Cubice (inaltimea
acestora fiind egala cu latimea lor) c) Cilindrice (inaltimea acestora este mai mare
decat latimea lor) Celulele epiteliale sunt dispuse, in functie de locatia lor, in unul
sau mai multe straturi si sunt unite intre ele. Unele sunt prevazute cu cili vibratili
(cai aeriene) sau cu microvilozitati (intestin), care orienteaza fluxurile de praf sau
de secretii. Altele mor, putin cate putin, fiind invadate de cheratina (piele). Unele
celule epiteliale, situat adanc in piele sau in mucoase, au o functie glandulara. Ele
produc si elibereaza: un lichid apos: glandele sudoripare, glande salivare un
sebum gras: glandele sebacee ale pielii un mucus protector: bronhiile, stomacul,
intestinul un mucus lubrifiant: glandele vulvovaginale un amestec complex:
laptele glandelor mamare. Aceste celule glandulare sunt dispuse fie sub forma de
tubuli, simpli sau ramificati, fie sub forma de alveole, dezvoltate la capatul unui
conduct, care fac legatura intre ele la suprafata. Ele scot elementele nutritive din
sangem cu ajutorul polului bazal si isi elibereaza secretia in lumenul unui organ.
2. Celule conjunctive
Celulele tesutului conjunctiv sunt distribuite in substanta fundamentala, intre
fibrele conjunctive. Ele nu sunt alipite. Toate celulele conjunctive deriva din cele
patru tipuri de celule tinere, sau blastice, care se divizeaza dand nastere unei noi
celule tinere si unei celule care evolueaza spre forma matura. Astfel, stocul de
celule blastice ramane constant. Se disting: a) Fibroblastele: sunt situate in tesutul
conjunctiv nespecializat, ele se vor diferentia, de exemplu in fibrocite, in tesut
fibros, adipocite, tesut adipos s.a. b) Condroblastele: acestea vor evolua, devenind
condrocite in cartilaj c) Osteoblastele: acestea se vor transforma in osteocite, in
tesut osos d) Hemocitoblastele: acestea vor da nastere globulelor rosii, albe si
plachetelor sanguine, dupa fragmentarea megacariocitelor. Forma acestor celule
variaza foarte mult, in functie de rolul si de pozitia lor.
3. Celulele muscular
Sunt specializate in functia de contractie si contin filamente capabile sa alunece
unele peste altele, in vederea scurtarii lungimii celulei, pentru ca apoi sa revina la
lungimea initiala. Se disting: a) Celule striate ale muschilor scheletici: controlate
de sistemul nervos voluntar, sunt rezultatul fuzionarii mai multor celule: fiecare
fibra poseda mai multi nuclei. b) Celule striate ale muschiului cardiac:
particularitatea unora dintre ele este aceea de a genera propriul influx nervos. Ele
sunt legate de celulele vecine prin intermediul discurilor intercalare. c) Celulele
netede (nestriate): acestea sunt cele ale muschilor situati in peretii aparatului
digestiv, ai cailor urinare, ai uterului sau ai vaselor sanguine. Ele sunt controlate de
sistemul nervos vegetativ, independent de vointa.

4. Celulele nervoase
Sunt impartite in doua tipuri principale:
a) Gliocitele: formeaza nevroglia si reprezinta aproximativ jumatate din volumul
sistemului nervos central. astrocitele: au forma de stea, sunt cele mai mari si mai
numeroase din corpul omenesc. Prelungirile lor stabilesc contacte cu capilarele
sanguine, neuronii si meningele oligodendrocitele: se aseamana cu astrocitele, dar
sunt mai mici si mai putin ramificate. Prelungirile lor formeaza si mentin
membrana de mielina care acopera axonii sistmului nervos central.
neurolemocitele: sunt celule Scwann, acopera axonii din sistemul nervos periferic.
celulele satelite, aplatizate, acopera corpii celulari ai neuronilor din ganglionii
sistemului nervos periferic.
b) Neuronii: sunt celulele cele mai specializate ale corpului omenesc durata lor de
viata poate depasi 100 de ani. Ele poseda un corp celular central, fibre aferente,
dendritele si o fibra aferenta: axonul. Lungimea si numarul fibrelor le diferentiaza
in neuroni unipolari, bipolari si multipolari. Daca functia tuturor neuronilor este
aceea de a transmite influxuri nervoase, unii din ei sunt specializati in
transformarea unui stimul (sunet, durere, miros, gust s.a.) intrun influx electric
transmis spre creier. Imbatranirea celulara este un fenomen normal, in timpul
caruia, chiar daca milioanele de celule continua sa fie produse, in mod normal, in
fiecare minut, mai multe tipuri, in special celule musculare si nervoase, nu se mai
divid. Imbatranirea are mai multe cauze: genetica: dupa aceasta ipoteza, gene
imbatranirii fac parte din patrimoniul genetic personal: incetinirea actiunii lor are
loc in functie de individ. Astfel si imbatranirea are loc in functie de fiecare individ
in parte. glucoza: zaharul, care este cel mai abundent din organism, este adaugat
aleatoriu proteinelor, in celule, dar si in mediul extracelular si formeaza legaturi
ireversibile intre proteine. Odata cu varsta, numarul acestor legaturi creste, ceea ce
contribuie la rigidizarea si la pierderea elasticitatii tesuturilor de senescenta.
radicalii liberi: acesti agenti oxidanti determina aparitia ridurilor, a rigiditatii
articulare si a intaririi arterelor. Unii cercetatori sustin ca imbatranirea este doar un
fenomen celular, dar altii considera ca acesta este un proces care isi are originea in
organism. Celulele excitabile: neuronii si micitele au o proprietate comuna care
face ca celulele sa fie foarte importante pentru mentinerea exhilibrului intern al
organismului: ele sunt dotate cu excitabilitate electrica. Din aceasta cauza, ele se
numesc celule excitabile, ceea ce inseamna ca ele pot raspunde la anumiti stimuli,
datorita producerii de semnale electrice numite potentiale de actiune.
Neurotransmitatorii sunt eliberati in momentul propagarii unui potential de actiune
intrun neuron Atunci cand un potential de actiune se propaga intrun miocit, acesta
se contracta si produce o activitate, cum ar miscarea unui membru sau trecerea
sangelui din inima in vasele sanguine