Sunteți pe pagina 1din 10

RASPUNDEREA SI RESPONSABILITATEA IN DEONTOLOGIA MEDICALA

TRANSMISA TINEREI GENERATII DE ASISTENTI MEDICALI


"ESTI CEEA CE ESTI SI TE AFLI UNDE TE AFLI DATORITA CELOR CE SE PETREC
IN MINTEA TA; SCHIMBI CEEA CE ESTI SI LOCUL IN CARE TE AFLI SCHIMBAND
CEEA CE SE PETRECE IN MINTEA TA"(ZIG ZIGLAR)
Problema raspunderii si a responsabilitatii omului a fost intotdeauna un subiect de meditatie,
care a fost abordat, mai ales din punct de vedere al eticii si teoriei dreptului.
Viznd omul in cea mai fireasca lumina si ipostaza a lui, aceea de agent al actiunii,
raspunderea si responsabilitatea sunt puse in raporturi directe cu multiple alte fenomene
sociale, cum ar fi: morala si motivatiile ei, decizia si angajarea, valoarea si eficienta. Astfel
intelese, raspunderea si responsabilitatea dobndesc un statut nou, devenind principalul
mecanism al integrarii sociale a omului.
In anul 2014, asistenta medicala trebuie sa fie constienta de cerintele actuale ale societatii, de
puterea rolului ei si sa accepte sa-si asume responsabilitatea actiunilor sale.
RASPUNDEREA, inseamna a fi constient de insemnatatea sarcinilor asumate sau primite de
a lucra cu rvna si seriozitate pentru executarea lor; iar responsabilitatea este obligatia de a
efectua un lucru de calitate, de a accepta si suporta consecintele unor esecuri.
Daca raspunderea nu face dect sa pastreze statutul deontologic, aviznd asistenta medicala
de consecintele reglementarilor de ordine interioara, responsabilitatea tinde sa schimbe ceva
din datul comun spre implinirea si progresul profesiei noastre. Trebuie sa intelegem ca
raspunderea si responsabilitatea sunt notiuni complementare, dar nu identice.
Daca in timpul activitatii noastre profesionale, fie la catedra scolilor postliceale sanitare, fie
in sectiile spitalelor cu elevii sau asistentele medicale debutante, reusim sa le invatam in afara
de executarea efectiva a tehnicilor medicale si normele de etica, cunostintele de morala, de
constiinta profesionala si responsabilitate medicala, reusita este de partea noastra si in folosul
intregii societati.
Pentru aceasta, att in timpul pregatirii in scoala, ct si in stagiile de practica, trebuie sa
apelam la toate metodele si procedurile de educatie, prin programe atractive, printr-o
continua comunicare cu cei tineri. Trebuie sa intiparim in constiinta tineretului pe care il
pregatim ca meseria de asistent medical este pe ct de nobila, pe att de grea iar, o asistenta
medicala de "CALITATE" inseamna constiinta, multa munca si cultura. Toate stradaniile
noastre converg catre acest obiectiv fundamental de formare a asistentilor medicali.
Procesul educativ este anevoios. Nu dorim ca viitoarele asistente medicale sa-si insuseasca
disciplinele prevazute in PROGRAMA si sa obtina diplome. Am dori sa formam unele

mentalitati, concomitent cu demolarea altora, iar responsabilitatea si constiinta profesionala


sa ocupe un loc important in educarea tinerei generatii de asistenti medicali.
Este necesar sa temporizam tendinta catre spectaculos care caracterizeaza de multe ori
tineretea si sa ii invatam sa reflecte mai mult asupra importantei meseriei pe care si-au ales-o.
Consider ca este necesar sa implementam in constiinta tinerei generatii ca o asistenta
medicala de calitate nu inseamna mai multe medicamente, mai multe locuri in spital sau un
personal mai numeros, ci si o constiinta a lucrului bine facut si asumarea responsabilitatii
pentru orice gest medical sau atitudinea asistentei medicale fata de bolnav si familia acestuia.
Trebuie sa explicam ca o asistenta medicala nepregatita este un pericol si, in asemenea cazuri
am putea vorbi de culpabilitatea lipsei de pregatire, pentru ca este vorba de responsabilitatea
acestui act. Un medicament neadministrat la timp sau omis, o recomandare neinteleasa corect
si neexecutata corect, pot pune in pericol viata bolnavului, fara sa mai vorbim de aparatura pe
care o mnuiesc asistentii medicali.
Responsabilitatea profesionala, respectiv juridica nu este sub aspect deontologic dect o
continua exigenta fata de sine, ce face ca "acolo unde exista constiinta morala sa inceteze
legalitatea" si care nu urmareste dect protejarea intereselor bolnavului.
Asistentii medicali trebuie sa fie bine informati asupra diferitelor aspecte ale responsabilitatii
medicale. Chiar si in accidentele medicamentoase, responsabilitatea, desi are un continut
etico-juridic, se stabileste prin mijloace tehnice in scopul de a nu arunca asupra asistentului
medical responsabilitati excesive care ar duce la mentalitatea unei diluari a responsabilitatii
prin frica de raspundere, acoperirea cu investigatii sau cu activitate obligatorie intr-o echipa.
Responsabilitatea va fi intotdeauna individuala, chiar si in conditiile muncii in echipa in care
partajarea ei devine stiintific posibila.
In aprecierea raspunderii fata de un accident medicamentos se pune problema de a cerceta
respectarea urmatoarelor aspecte:
Caile si metodele de stabilire a diagnosticului pozitiv ce a indicat medicatia;
Respectarea indicatiilor administrarii medicamentului;
Respectarea si decelarea contraindicatiilor administrarii;
Urmarirea modului de administrare a medicamentului si decelarea la timp a
eventualelor reactii de intoleranta;
Testarea sensibilitatii la unele medicamente si evaluarea corecta a riscurilor lor.

In acest mod, deontologia accidentului medicamentos se inscrie in efortul centrelor de


farmaco-vigilenta, in semnalarea si prevenirea efectelor nedorite ale medicamentelor.
Deasemenea, asistentele medicale isi vor asuma responsabilitati in luarea deciziilor in
profilaxia primara.
Constiinciozitatea si buna pregatire sunt suportul responsabilitatii, gajul de siguranta in
exercitarea profesiei.
Toate legile si actele normative prevad ca incalcarea regulilor stabilite pentru buna
desfasurare a actului medical atrag raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala.
Cunoasterea legilor si a reglementarilor si consecintele posibile in caz de incalcare a acestora,
asigura exercitarea profesiei in conditii de siguranta, de liniste att de necesare pentru
protectia psihica in actul de ingrijire.
Colegiul asistentilor medicali poate interveni activ in imbunatatirea calitatii actului medical
prin cursuri de perfectionare care sa aiba drept scopuri schimbarea mentalitatii, a
responsabilitatii medicale si informarea asistentilor medicali privitor la legislatia in vigoare.
Este de datoria noastra sa prezentam propuneri pentru modificarea acestor reglementari.
Sta in puterea noastra, a asistentilor medicali cu o vechime mai mare in cmpul muncii, sa
aducem la lumina ce este mai bun la colegii mai tineri, sa apreciem ceea ce fac, straduinta lor,
de a-i recompensa si a le oferi modelele de care au nevoie pentru a obtine performante
deosebite.

RESPONSABILITATEA
MEDICO-LEGALA IN LEGATURA CU ACTUL MEDICAL

In lumea neavizata, notiunea de etica se confunda adesea cu notiunea de deontologie. In


realitate, aceste doua notiuni isi au definitia si continutul lor. Este adevarat ca unele elemente
de deontologie se suprapun cu cele de etica, dar aceasta situatie apare numai in anumite
cazuri.
ETICA este stiinta sociala care se ocupa cu studiul valorilor si conditiei umane din
perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; incearca, la modul sistematic,
sa inteleaga si sa accepte anumite comportamente umane, judecandu-le din prisma moralei.
Etica medicala se preocupa de aspectele morale ale practicii medicale, intregul comportament
uman fiind modelat de-a lungul secolelor in jurul unor valori fundamentale: viata si
libertatea.

Pornind de la aceste doua valori, putem construi doua principii etice:


respectul datorat vietii;
respectul autonomiei persoanei.
Particularizand aceste doua principii la practica medicala, se nasc numeroase dileme, etice,
care sunt augumentate si de schimbarile in conceptiile traditionaliste privind obligatiile
morale in general sau in particular daca ne referim la relatia cadru medical pacient.
Exemple de dileme etice sunt:
mentinerea in viata a unui pacient dependent de aparate;
dreptul la euthanasie;
dreptul la intreruperea cursului normal al sarcinii;
feritilizarea in vitro cu mama purtatoare;
transplantul de tesuturi si organe "post-mortem".
Alaturi de cele doua principii etice enuntate anterior mai pot fi enuntate si alte principii etice:
principiul binefacerii adica trebuie sa faci bine, dar acest bine trebuie sa fie util si
efectul sau sa fie mai puternic decat efectul negativ al actiunii de binefacere;
principiul justitiei adica de a se da fiecaruia ceea ce merita;
principiul nonmaleficientei adica nu trebuie provocat raul sub nici o forma. Acestea
sunt si un motto al activitatii medicale sub forma "primum non nocere" mai intai sa
nu faci rau.
DEONTOLOGIA desemneaza exigentele etice legate de exercitarea unei profesiuni si care se
concretizeaza in cadrul deontologic adoptat de un anumit corp profesional.
Aceste coduri deontologice sunt rezultatul unui consens al majoritatii profesionale si asigura
un standard de calitate al profesiunii respective.
In domeniul medical cel mai vechi cod deontologic este juramantul lui HIPPOKRATES
alaturi de care trebuie amintite si juramantul de initiere CARAKA SAMHITA din India sec. I,
Juramantul ASAPH (text evreiesc din sec III) etc.

Deontologia se focalizeaza in special asupra lumii medicale dar ea se intalneste si in alte


domenii in care este necesara o atitudine cat mai corecta (publicistica, ziaristica etc.).
In lumea medicala care cuprinde pe toti cei ce lucreaza in domeniul medical exista o obligatie
si o responsabilitate care se intalneste la nivel de UNICAT fata de celelalte profesii pentru ca
se lucreaza cu bolnavul si cu viata omului.
Totul este legat de responsabilitate.
Prima idee in cadrul deontologiei este umanismul in medicina.
Personalul medical practica o profesiune prin excelenta umanista, in favoarea omenirii.
Umanizarea medicinei s-a facut destul de lent in sensul ca metodele de lucru, tehnicile din
domeniul medical chiar daca vizau vindecarea sau alinarea suferintelor se produceau cu
brutalitate datorita lipsei mijloacelor analgezice.
In general etica medicala se ridica la nivelul unor norme stiintifice care traduc in viata
umanismul. Astfel se leaga ideea de etic si deontologic.
II. RESPONSABILITATEA MEDICALA
Actul medical este un act benefic societatii si are in vedere salvarea vietii, prelungirea vietii,
prevenirea infirmitatilor, usurarea suferintelor, cresterea, mentinerea sau redarea intregului
potential fizic si psihic, reintregirea sau reinsertia sociala etc.
Scopul echipei medicale este acela de a salva viata bolnavului si a-l proteja de orice risc.
Din pacate, in profesiunea noastra se poate intalni si situatia neplacuta de a gresi sau a lucra
superficial.
Greseala medicala se poate defini ca incalcarea regulilor de conduita profesionala in raport cu
cazul dat si cu conduita altui medic intr-o situatie similara.
Greseala incepe acolo unde inceteaza disputele stiintifice, iar medicul, daca a avut mai multe
alternative de lucru, nu este vinovat daca a acceptat-o pe cea mai adecvata experientei sale.
Comparand greseala cu eroarea, putem spune ca greseala este de domeniul corectitudinii
medicale, pe cand eroarea de fapt este de domeniul cunoasterii medicale.
GRESEALA
Cauzele greselii sunt:

informarea insuficienta;
nesupravegherea bolnavului;
inalcarea consimtamantului;
greseala de diagnostic, prognostic sau tehnica medicala.
Raspunderea juridica medicala evolueaza intr-o raspundere:
subiectiva unde vinovatia este rezultatul direct al unui act medical;
obiectiva bazata pe riscul in activitate, care spune ca cine isi asuma un risc prin
exercitarea unei activitati, isi asuma si responsabilitatea efectelor nedorite;
Jurisprudenta medicala recunoaste mai multe tipuri de responsabilitati:
disciplinara;
administrativa;
contractuala;
civila;
delictuala;
penala.
In marea mjoritate a cazurilor raspunderea cadrului medical se bazeaza pe culpa adica lipsa
intentiei de a face rau culpa rezultata din nesocotirea unor indatoriri profesionale.
Sub aspect juridic culpa poate fi:
in faciendo cand nu se aplica un tratament sau se aplica necorespunzator;
in omitendo cand se omite sa se faca ceva ce este necesar;
in eligendo cand nu sunt alese procedeele adecvate si utile pacientului;
in vigilando cand nu se supravegheaza adecvat bolnavul.
Dupa gravitate culpa poate fi:

culpa lata (grava);


levis (medie);
levissisima (a prevederii exceptionale).
In concret, cadrului medical i se poate imputa:
culpa prin necunoasterea faptelor medicale sau a notiunilor medicale (ignoranta de
baza);
culpa prin lipsa de dexteritate, de pragmatism sau de indeplinirea unor manopere
tehnice elementare;
culpa prin diligenta, prin lipsa de grija (este rezultatul neglijentei care poate duce la
prejudicierea intereselor bolnavului);
culpa prin usurinta cand, cadrul medical, in mod usuratic, gandeste ca urmarile
negative nu se vor produce, dar in realitate ele intervin;
culpa prin imprudenta constituie o incalcare a regulilor de conduita profesionala, de
previziune stiintifica.
EROAREA
Eroarea poate fi:
de fapt datorita dezvoltarii insuficiente a medicinii, nu atrage responsabilitatea
cadrului medical;
de drept (de norma) datorata insuficientei pregatirii si incalcarii indatoririlor , atrage
responsabilitatea cadrului medical.
Eroarea de drept (de norma) tine de:
imperfectiunea cadrului medical;
de reactivitatea bolnavului;
de inteligenta cadrului medical.

In ce priveste sistemul acoperirii riscurilor profesionale prin asigurari de raspundere civila


profesionala. CAS a organizat un sistem de asigurare de raspundere civila a medicilor si a
celorlalte categorii de personal medical.
Desi masura este intampinata cu reticenta de corpul medical care refuza inca sa
constientizeze importanta responsabilitatii actului medical, ea este absolut necesara pentru
protectia intregului personal sanitar.
Viitorul va fi unul in care pacientii vor fi mult mai atenti la serviciile medicale de care vor
beneficia si corpul medical mult mai constient si mai precaut in ceea ce priveste
responsabilitatea fata de actul medical.

III. RASPUNDEREA PENALA


Raportul juridic de drept penal ia nastere prin savarsirea de catre o persoana fizica a unei
infractiuni.
Infractiunea este fapta omului, care prezinta pericol social, este savarsita cu vinovatie si este
prevazuta de legea penala. Raspunderea penala este consecinta nesocotirii dispozitiei normei
juridice penale.
Savarsirea faptei penale (a infractiunii) atrage raspunderea penala a faptuitorului, iar
raspunderea penala atrage sanctionarea acestuia si aplicarea unei pedepse.
Tipuri de sanctiuni:
pedepsele:
principale detentia pe viata;
inchisoare de l5 zile la 30 ani;
amenda de la 100.000 pana la 50.000.000 lei;
complementare interzicerea unor drepturi pe o perioada de la 1 10 ani;
degradarea militara;
accesorii interzicerea unor drepturi si intervin dupa executarea pedepsei
(ridicarea dreptului de libera practica).
masuri de siguranta sanctiuni de drept penal, preventive, care se iau impotriva
persoanelor ce au savarsit fapte prevazute de legea penala;

masuri educative.
Infractiuni savarsite de catre personalul medical sau in legatura cu activitatea medicala
Infractiuni prevazute de Codul Penal:
a. Uciderea din culpa (art. 178 al. 2, 4, 5);
b. Vatamarea corporala din culpa (art. 184 al. 3, 4, 5);
c. Provocarea ilegala de avort (art. 185);
d. Insulta (art. 205);
e. Calomnia (art. 206);
f. Divulgarea secretului profesional (art. 196);
g. Executarea fara drept a unei profesiuni (art. 281).
h. Infractiuni contra sanatatii publice
zadarnicia combaterii bolilor (art. 308);
contaminarea venerica si transmiterea HIV (art. 309);
sustragerea de la tratament medical (art. 309*);
infectarea apei (art. 311);
traficul de stupefiante (art. 312).
Raspunderea penala pentru o infractiune se declanseaza fie prin reclamatia bolnavului, fie a
familiei acestuia si se soldeaza cu sesizarea din oficiu a organelor de justitie.
CONCLUZII
1. Profesionalismul trebuie sa se manifeste in permanenta si atunci suntem ocrotiti.
2. Prevenirea greselilor si erorilor medicale se face printr-o pregatire continua la locul de
munca si prin cursuri organizate pe profile, specialitati.

3. Este necesara cresterea rolului organizatiei "Colegiul asistentilor medicali" in


pregatirea cadrelor medicale din unitatile sanitare, dar cu implicare si in pregatirea la
nivelul scolilor sanitare.