IV.

SISTEMUL BANCAR IN ECONOMIA DE PlATA

4.1. Conceptul de sistem bancar i structura acestuia
Sistemul bancar reprezint ansamblul instituiilor autorizate s efectueze operaiuni
bancare pe teritoriul unei ri. Aceste instituii sunt entiti economice specializate pe
comeru1 cu bani, precum i pe furnizarea de produse i servicii bancare, avnd drept scop al
activitii desfurate obinerea de profit. In economia de pia, sistemul bancar e organizat
pe dou niveluri (subsisteme): banca central i respectiv, ansamblul bncilor. Calitatea de
sistem decurge din relaiie care se stabilesc ntre cele dou subsisteme n dublu sens:
dac bncile dispun de resurse excedentare, surplusul poate fi preluat de banca
central;
dac bncile au nevoie de resurse suplimentare, pentru a le procura pot apela la banca
central pentru a obine credite.
4.2. Bncile comerciale
4.2.1. Rolul i funciile bncilor comerciale
In prezent, locul i rolul bncilor n economie este strns legat de calitatea lor de
principali intermediari n relaia economii - investitii, relaie hotartoare n cresterea
economica. Totodata, ele au calitatea de interrnediari monetari a caror caracteristica esentiala
este posibilitatea de a realiza creatie monetara, transformand active nemonetare (cambii,
obligatii, etc.) n moneda. Desi, istructurile nationale ale sistemelor bancare sunt foarte
diferite, totusi in majoritatea tarilor se face o delimitare intre bancile comerciale (de depozit)
si bancile specializate.
Bancile comerciale sunt acelea care efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare.
Totusi, constituirea de depozite si acordarea de credite constituie operatiunile de baza ale
acestora. in ultima perioada se remarca o tendinta de universalizare a bancilor comerciale, in
sensul ca acestea desfasoara toate operatiunile bancare permise de lege si nu isi limiteaza
activitatea la anumite sectoare (la noi, societatile bancare sunt, prin lege, banci universale).
Bancile comerciale indeplinesc trei functii de baza:
sa atraga resursele disponibile ale clientilor (persoane tizice si juridice) sub forma de
depozite (atragerea fondurilor);
sa permita clientilor sa-si retraga banii sau sa-i transfere in alte conturi;
sa acorde imprumuturi clientilor care solicita credite, folosind depozitele atrase
(plasarea fondurilor).
4.2.2. Operatiunile bancilor comerciale
n ndeplinirea funciilor lor, bncile comerciale desfaoar operatiuni specifice,
delimitate, dupa sensul lor, n pasive i active. Pentru a analiza operaiunile pasive i active
ale bncilor comerciale amintim c n pasivul bncilor se reflect constituirea resurselor i
datoriile bncii fa de exterior, iar n activ utilizrile resurselor.
Elementele de activ i pasiv se structureaz n funcie de destinaie i gradul de

exigibilitate:
ACTIV
1. Mijloace fixe
2. Numerar
3. Plasamente
- sume de primit de la B Central
- certificate de trezorerie
- depozite constituite la alte bnci
- sume de primit de la guvern
- credite i avansuri acordate clienilor
- participaii la alte societi
4. Alte active

PASIV
1. Capitaluri proprii
Capital social
Rezerve
Fond de dezvoltare
Profit nedistribuit
2. Depozite ale clienilor
3. Depozite de la alte bnci
4. mprumuturi de la B Central
5. mprumuturi de la alte bnci
6. mprumuturi externe

Operatiunile de pasiv (operaiuni pasive)

Operatiunile pasive sunt cele prin care bncile i constituie resursele:
1) Operaiuni de constituire si completare a capitalului propriu - dein o pondere
redus n totalul operaiunilor pasive (8 - 12%). Fiind n marea lor majoritate societi pe
aciuni, bncile i formeaz capitalul propriu prin emisiunea si subscrierea de actiuni.
Capitalul social al unei bnci trebuie vrsat integral i n form bneasc n momentul
subscrierii. Completarea acestuia se realizeaza pe seama fondurilor de rezerv constituite prin
repartizarea unei pri din profit.
2) Operaiunile de depuneri - reprezint cea mai important operaiune de paviv a
bncilor de depozit, prin care se mobilizeaz capitalurile disponibile temporar din eonomie.
Depunerile pot fi constituite de ageni economici, de populaie, precum i de alte bnci.
depozite la vedere - prezint o mare elasticitate, n sensul c depuntorii pot
dispune n orice moment utilizarea lor pentru plile prin cont sau retragerile
din cont.
depozite cu preaviz deintorii pot realiza retrageri doar dup ntiinarea
prealabil a bncii, ntr-un anumit termen, prevzut n contract.
depozite la termen se realizeaz prin conturi de depozite (de economii), creand
o baza sigura de fructificare in procesul de creditare, pe termene corelate cu
natura si durata aces- tor resurse.
3) Operaiunile de mprumut sunt operaiuni de procurare a reurselor de la Banca
Central. Aceste operaiuni de refinanare pot fi
operaiuni de rescont (operaiuni de rescont, de mprumut pe gaj de cambii sau de
mprumut prin pensiunea cambiilor, de la alte bnci, bnci de scont sau, de regula,
banca de emisiune)
operaiunile de lombardare, operaiuni de mprumut pe garanii de efecte publice
(obligaiuni i bonuri de tezaur), prin care banca comercial obine de la banca de
emisiune resurse pe termen scurt.
4) Alte operatiuni pasive: emiterea de certificate de depozit (pentru acoperirea unor
goluri temporare) sau de obligatiuni (pentru procurarea de resurse pe termen mediu si lung).

Operatiunile de activ
Operaiunile active (plasamente bancare) - sunt operaiuni prin care bncile angajeaz
resursele procurate n vederea obinerii profitului. Acestea sunt:
1) operatiunile de creditare se difereniaz dou categorii distincte i anume
a) operatiuni de creditarea a agenilor economici acestela putnd fi clasificate n
funcie de destinaie, astfel:

credite pentru procurarea de echipament ( credite de investitii) - se acord pe termen

mijlociu i lung i sunt destinate procurrii de echipamente, maini, realizarea de
construcii etc.;

credite de exploatare - sunt destinate acoperirii cheltuielilor de exploatare, realizanduse pe doua ci:

creditarea creanelor comerciale operaiune prin care bncile preiau creanele

firmelor asupra clienilor lor n schimbul monedei. Astfel, avem: scontarea
cambiilor, mprumutul pe gaj de cambii, pensiunea cambiilor, mprumutul pe gaj
de efecte publice i aciuni;

credite de trezorerie sunt acordate n vederea satisfacerii nevoilor de finanarea

firmelor din activitatea de producie i comercializare. Aceste sunt acordate pe
termen scurt i mbrac dou forme principale:

avansurile n cont curent reprezint posibilitatea agenilor economici

de a efectua pli chiar dac nu sunt disponibiliti n cont; se acord
pentru creditarea activitii curente a agenilor economici

credite specializate (credite de campanie pentru activiti sezoniere,

credite pentru stocuri garantate cu waranturi sau credite pentru marfuri
aflate n curs de transport pe baz de scrisori de trsur sau
conosament).
b) operaiuni de creditare a persoanelor fizice, constau n urmtoarele tipuri de credite:
o credite pentru locuine;
o credite pentru bunuri de folosin ndelungat;
o credite pentru cheltuieli curente (nevoi personale).
c) operaiuni de creditare a statului: prin achiziionarea de titluri de stat.
2) operaiuni de plasament - pot consta in:
cumprarea de aur i devize, acestea fiind plasamente deosebit de lichide;
achiziia de efecte publice i aciuni - constituie o cale de plasare a resurselor n
vederea obinerii de profit din activitatea bancar. Aceste sunt active uor lichidabile;
operaiunile efectuate cu bunurile dobndite n urma executrii silite, acestea fiind
valorificate prin vnzare n vederea recuperrii sumelor mprumutate.
3) Plasamente interbancare - constituirea de depozite la alte banci
Operaiunile de comision nu sunt cuprinse n bilanul bncilor comerciale
Operaiunile de comision sunt operaiunile pe baza crora bncile ncaseaz
comisioane i speze bancare pentru serviciile prestate clienilor. Cea mai mare parte a
serviciilor bancare nu comport angajarea bilanier (nu contribuie la majorarea resurselor i
nu afecteaz activul bncilor), dar angajeaz riscuri, aducnd concomitent anumite venituri.
Aceste operatiuni se refer la:
1) efectuarea de transferuri banesti
2) efectuarea de operatiuni de incasso - primesc de la clienti diferite documente

(facturi, cambii, cecuri) pe care le trimit spre incasare;

3) efectuarea de operatiuni de mandat - sunt cele pe care le realizeaza n numele bancii
dar pentru contul clientului, care, in general, se refera la efectuarea unor operatiuni pentru
client: vanzare - cumparare de titluri pentru client, administrarea portofoliilor de hartii de
valoare si chiar la administrarea patrimoniului acestuia;
4) acordarea de garantii - consta In efectuarea de acte prin care banca se obliga sa-si
asume angajamentele tertilor, cele mai cunoscute fiind:
o cautiunea - este angajamentul bancii ca, in caz de faliment al c1ientului sau, sa
realizeze operatiunile la care acesta s-a angajat;
o acceptarea, avalizarea si andosarea (girarea) tratelor - sunt formalitati prin care banca
se angajeaza sa achite la scadenta cambiile care nu au fost onorate de c1ientul sau;
o acreditivul documentar - banca se obliga sa plateasca exportatorului care prezinta
documentele cerute, in caz ca importatorul nu va plati;
5) asumarea de angajamente propriu-zise;
deschiderea de linii de credit confirmate - reprezinta angajamentul luat de
banca de a acorda clientului sau, in anumite conditii, un credit de o valoare
determinata; creditul va fi inclus in activul bilantului in momentul in care
clientul il va utiliza efectiv;
angajamente de a cumpara sau vinde titluri la termen;
operatiuni legate de variatia dobanzilor si a cursurilor vaJutare - sunt operatiuni
pe care banca le efectueaza pe baza anticipatiilor proprii referitoare la evolutia
viitoare a ratelor dobanzii si cursurilor valutare; pot fi operatiuni de acoperire
(protejarea impotriva riscurilor: operatiuni de swap - se schimba la un moment
dat o suma de dolari cu una de euro, urmand ca la o data viitoare prestabilita sa
aiba loc operatiunea inversa) sau operatiuni speculative (obtinerea de castig);
facilitiiti de emitere a titlurilor - banca se angajeaza, fie sa cumpere titlurile
emise de clientul sau si ramase neplasate, fie sa-i deschida o linie de credit care
sa inlocuiasca operatiunea de emisiune a titlurilor.
4.2.3. Lichiditatea bancar
Lichiditatea bancar reprezint capacitatea bncii de a asigura n orice moment
efectuarea plilor cerute de creditorii si (pli directe ctre clieni n numerar sau pli
dispuse de clieni n favoarea altor firme care au conturi la alte bnci). In gestionarea
lichiditii, bncile mbin doi factori care actioneaz contradictoriu: interesul bncii de-a
efectua ct mai multe plasamente pentru a obine un profit ct mai ridicat (dar aceasta
conduce la un nivel sczut de lichiditate) si, respectiv, preocuparea bncii de-a asigura un grad
ridicat de lichiditate (dar astfel obine un profit mai sczut).
Realizarea unei lichiditi adecvate necesit asigurarea unui raport optim ntre durata
de constituire a resurselor i destinaia plasamentelor, n sensul ndrumrii resurselor cu
caracter temporar (provenite din depuneri la vedere) n plasamente pe termen scurt, iar a
resurselor permanente n plasamente pe termen mijlociu i lung. Totodat, resursele cu
caracter temporar trebuie angrenate doar parial n plasamente, ntruct o parte din acestea e
necesar a fi pastrat sub forma rezervei de lichiditate.
In ultimul timp, analitii acord o mare atenie orientrii politicii bancare n funcie de
structura activelor. Operaiunile active ale bncilor comerciale sunt structurate pe trei grupe
principale: numerar, hrtii de valoare (obligaiuni de stat, bonuri de tezaur, certificate de

depozit ale altor bnci etc.) i credite. Lund n considerare situaia activelor, banca se
confrunt cu alternativa risc - profit, adic ea trebuie s asigure deopotriva o lichiditate
adecvat i un profit ridicat. Plasamentele bancare nu sunt omogene, n literatura de
specialitate fiind evideniate deosebirile dintre acestea:
Active bancare

Grad de lichiditate

Grad de profit

Numerar
Hrtii de valoare
Credite

nalt
mediu
sczut

sczut
mediu
nalt

Banca trebuie s optimizeze structura activelor, aceasta bazndu-se pe dou atitudini

semnificative:
selectia active lor, prin confruntarea profitabilitii cu riscurile, lundu-se n
considerare nu numai gradul de lichiditate, ci i riscul neplii;
diversificarea portofoliului, acesta urmrind, pe de o parte, minimizarea riscului, iar pe
de alt parte, meninerea i creterea, nivelului de profit existent; diversificarea este
subordonat principiului dispersrii riscului; ns, dispersarea riscurilor diminueaz
riscurile, dar aplatizeaz i profiturile.
Astfel, rmne la latitudinea fiecarei bnci n ce plasamente se angajeaz si n ce
combinaii, astfel nct s realizeze un profit ridicat, dar s poat asigura i o lichiditate
corespunztoare.
In vederea asigurarii lichiditatii, bancile comerciale au obligatia de a-si constitui si
menine rezerve minime obligatorii, bncile trebuind da pstreze la banca central o parte din
depozitele constituite de clientii lor.
Indicatorii de apreciere a lichiditii bancare
Lichiditatea bancar poate fi apreciat pe seama mai multor indicatori, ntre care cei
mai relevani sunt:
a) Coeficientul lichiditii bancare:
L

Al Aum
Ang TS

unde:

L coeficientul lichiditatii bancare

Al - active lichide (numerar, disponibiliti n conturi la alte banci si la banca

centrala);
Aum - active usor mobilizabile (aur, devize, hrtii de valoare);
Ang - angajamentele bancii fata de deponentii pe termen scurt.
b) Coeficientul de utilizare a resurselor stabile:
C CTL
Curs TM
Rs
unde: Curs - coeficientul de utilizare a resurselor stabile
Ctm - credite pe termen mediu;
Ctl - credite pe termen lung;

Rs - resurse stabile (capital propriu plus depunerile pe termen ale clienilor).

c) indicele de lichiditate - se stabilete prin ponderare (aplicnd succesiv fiecrei
categorii analizate o cifr de ponderare n ordine cresctoare) i raportare a pasivelor
ponderate la activele ponderate:
IL

P pond
A pond

unde: IL - indicele de lichiditate

P pond - pasive ponderate
A pond - active ponderate
Nivelul optim al acestui indicator este 1.
d) A1i indicatori:
ponderea activelor lichide n total active;
raportul dintre active curente i pasive curente.
4.3. Banca central
4.3.1. Rolul i funciile bncii centrale
Banca central este o instituie financiar - bancara aflata in fruntea intregului sistem
bancar, care ofera servicii atat guvernului unui stat, cat si sistemului de banci comerciale si
care implementeaza politica monetara si de credit a tarii respective. Bancile centrale nu
lucreaza direct cu publicul, ci doar cu sistemul bancilor comerciale.
Primele banci centrale au aparut in secolul al XVII-lea: Banca Suediei (1668), Banca
Angliei (1694), Bana Frantei (1800). Scopul urmarit de fondatorii lor era infiintarea unei
banci de stat, care sa acorde acestuia creditele de care acesta avea nevoie. In schimbul acestui
sprijin primit de la banca centrala, statul a oferit acesteia "privilegiul emisiunii", adica dreptul
exclusiv de a emite bancnote. Acest moment a marcat excluderea bancilor comerciale din
procesul emisiunii de bancnote, motiv pentru care acestea au inceput sa dezvolte practica
utilizarii monedei scripturale.
Intr-o economie, banca centrala ndeplineste anumite functii specifice:
1) emisiunea monetara; de regula, emisiunea de bancnote este garantata de stat, fiind
monopol al bancii centrale; bancnotele si monedele emise de banca centrala reprezinta
moneda primara ("moneda de ultima instanta), in care toate celelalte forme de monede trebuie
transformate pentru a putea exista si functiona;
2) stabilirea si implementarea politicii monetare si valutare la ora actuala, politica
monetara reprezinta principala functie pentru majoritatea bancilor centrale si are ca principal
obiectiv principal asigurarea stabilitatii preturilor; totodata, banca centrala stabileste si aplica
regimul valutar al tarii, monitorizeaza evolutia cursului de schimb al monedei nationale (poate
interveni pe piata pentru influentarea acestuia), administreaza rezervele internationale ale tarii
(formate din aur, devize si alte active de rezerva recunoscute pe plan international); totodatii,
este reprezentanta statului in relatiile internationale: interstatale, interbancare si cu institutii
financiare internationale (Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca
Reglementelor Internationale etc.);

3) bancher si casier al statului tine in evidentele sale contul statului, efectueaza plati si
incasari prin acesta, poate acorda avansuri si imprumuturi statului in anumite conditii, poate
actiona ca agent al statului in ceea ce priveste emisiunea, vanzarea si rascumpararea titlurilor
de stat si a altor efecte prin care statul se imprumuta de la public;
4) banca a bancilor - deschide conturi bancilor comerciale, primeste depozite de la
acestea si este imprumutator de ultima instanta pentru acestea; in unele tari, banca centrala
este si autoritatea de supraveghere bancara;
5) reglementarea si supravegherea sistemului de plati al tarii.
In tara noastra, banca centrala este Banca Nationala a Romaniei, care a fost infiintata
in anul 1880, ca societate pe actiuni, cu capital de stat (1/3) si privat (2/3). In anul 1901, statul
si-a retras participatia la capitalul bancii centrale, aceasta devenind banca privata. In anul
1946 Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata, reorganizata si suhordonata conducerii
statului comunist. Dupa anul 1989, s-au adoptat doua legi bancare: Legea nr.33/1991 privind
activitatea bancara (actualizata prin Legea bancara nr.58/1998) si Legea nr.34/1991 privind
Statutul Bancii Nationale a Romaniei (actualizata prin Legea nr.101/1998 privind Statutul
Bancii Nationale a Romaniei si, respectiv, Legea nr.312/2004 privind Statutul Bancii
Nationale a Romaniei). Potrivit acestora, Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a
statului roman, unic organ de emisiune, imputernicita sa elaboreze si sa implementeze politica
monetara, valutara, de credit si de plati, precum si autorizarea si supravegherea sistemului
bancar.

4.3.2. Operaiunile bancii centrale

Pentru a-si indeplini functiile in economie, bancile centrale realizeaza urmatoarele
operatiuni:
Operatiuni pasive
Operatiuni pasive sunt cele prin care isi constituie resursele:
1) Operapuni de constituire si completare a capitalului - au o pondere modesta in
cadrul operatiunilor pasive; constituirea se realizeaza din surse bugetare, iar completarea prin
capitalizarea unei parti din profit;
2) Operapuni de depuneri - sunt reprezentate de:
depuneri ale biincilor comerciale, fie sub forma de rezerve mll11me ohligatorii, fie sub
forma de depozite bane are atrase de banca centralii de la acestea;
depozite publice (disponibilitati ale Trezoreriei publice, asigurarilor sociale dc stat si
alte depuneri);
depuneri ale bancilor centrale din alte tari, efectuate fie pentru derularea transferurilor
banesti internationale, fie pentru interventii pe piata valutara;
depozite ale organizatiilor internationale (Fondul Monetar International, Banca
Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Reglementelor lnternationale
etc.).
3) Emisiunea de bancnote - reprezinta principala operatiune a unei banci centrale, de

unde si denumirea de banca de emisiune; moneda creata de banca centrala (sau moneda
primara) este caracterizata prin faptul ca are o putere liberatorie nelimitata pe teritoriul
national, orice monede sau bancnote emise de aceasta trebuie sa fie acceptate ca moneda
legala de catre persoanele fizice si juridice pentru plata tuturor obligatiilor publice si private;
4) Operatiuni de imprumut - sunt imprumuturi obtinute de la banci straine si
institutii financiare internationale.
Operatiunile active
Operatiunile active sunt cele prin care sunt plasate resursele constituite:
1) Operapuni de creditare - constau in operatiuni de refinantare a bancilor
comerciafe si operatiuni de creditare a statului.
Refinantarea bancilor comerciale este realizata de banca centrala in trei modalitati:
a) Rescontul - este modalitatea traditionala de refinantare a bancilor; tehnica sa este
simpla: bancile comerciale pot vinde bancii centrale titlurile de creanta pe care le detin,
suportand o taxa de rescont stabilita cu anticipatie.
In Romania, efectele comerciale se utilizeaza, inca, pe scara foarte redusa si, in
consecinta, Banca Nationala a Romaniei nu a putut pune la punct o procedura de rescont.
b) Operatiunile de piata monetara (open market) - sunt operatiuni prin care banca
central a achizitioneaza de la bancile comerciale titluri, cu predilectie titluri publice, prin
interventiile sale pe piata monetara; aceste operatiuni au luat amploare pe masura diminuarii
ponderii operatiunilor de rescont, avand avantajul ca permit bancii centrale sa initieze ea
aceste operatiuni de refinantare a sectorului bancar comercial, iar dobanda de refinantare
poate fi modulata in functie de conditiile pietei. Banca Nationala a Romaniei a inceput sa
efectueze operatiuni de open market abia in anul 1997, iar volumul acestora este inca modest
comparativ cu cel al tarilor dezvoltate.
c) Creditele in cont - se realizeaza fie sub forma tehnica a liniilor de credit (limita
maxima stabilita de banca centrala pentru soldul debitor al contului curent al unei banci
comerciale), fie sub forma tehnica a avansurilor in cont (banca centrala crediteaza cu suma
respectiva contul bancii comerciale beneficiare).
In prezent, Banca Nationala a Romaniei poate furniza lichiditati bancilor comerciale
acordandu-le credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare (titluri de stat si alte
active negociabile). Totoda, bancile pot apela la facilitatea de creditare - creditul lombard.
Acesta este o forma exceptional a de refinantare pe termen foarte scurt, scopul sau fiind de a
asigura efectuarea platilor zilnice ale unei banci aflate In criza de lichiditate. Pentru a avea
acces la acest credit, bancile comerciale trebuie sa constituie garantii (titluri de stat si aIte
titluri acceptate de Banca Nationala). Rata dobanzii este stabilita de Banca Nationala si
reprezinta, de regula, nivelul maxim al ratei dobanzii practicate in sistemul ba:ncar.
Creditarea statului, se poate realiza fie prin acordarea de credite directe, fie prin
operatiuni de open market, prin care banca centrala dobandeste creante asupra statului. In ceea
ce priveste Banca Nationala a Romaniei, aceasta administreaza "Contul curent general al
Trezoreriei Statului", iar acesta, conform legii, nu poate inregistra solduri debitoare mai mari
decat dublul capitalului social al bancii plus fondul sau de rezerva si, respectiv, echivalentul a
7% din veniturile bugetului inregistrate in anul precedent.
Creditele directe acordate Trezoreriei publice sunt deseori completate prin operatiunile de
open market. Dad banea central a dore~te sa favorizeze o noua emisiune de titluri publice, ea
va cumpara de pe piata monetara titlurile veehi. Biincile comerciale vand titlurile veehi ~i
cumpara noile titluri emise de Trezorerie, avand In vedere ca cursul titlurilor veehi este mai
mare dedit al celor noi (Intrucat In eazul titlurilor vechi timpul ramas panii la scadenfii este
mai scazut).

2) Operatiuni comerciale - constau In cumparari de aur si devize. Aceste active

externe ale bancii centrale au o importanta semnificatie monetara, intrucat reflecta
operatiunile efectuate de autoritatea monetara pentru a asigura stabilitatea cursurilor de
schimb ale monedei nationale (vanzand valuta pe piata valutara banca centrala evita o
depreciere prea mare a monedei nationale, iar cumparand valuta evita o apreciere excesiva.).
Alte operatiuni - banca centrala. poate realiza operatiuni de decontare si compensare
a platiior si incasarilor derulate intre bancile comerciale din tara respectiva.
4.4. Bancile i institutiile de credit specializate
Bancile specializate sunt acele banci care dezvolta preponderent operatiuni bancare de
un anumit tip sau in anumite sectoare in care s-au specializat. Acestea actioneaza in marea lor
majoritate in sfera creditului pe termen mijlociu si lung.
Cele mai reprezentative banci specializate vor fi prezentate n continuare.
1) Bancile ipotecare
Bancile ipotecare sunt banci specializate in acordarea de credite ipotecare.
Aceste credite sunt credite pe termen lung (pana.la 25 de ani), care se acorda pentru
cumpararea sau construirea unei locuinte, fiind garantate cu ipoteca instituiti asupra
imobilului pentru care se acorda creditul si cu polita de asigurare de viata a beneficiarului
creditului, cesionata in favoarea bancii. Creditul ipotecar reprezinta principala modalitate de
sprijinire a proprietatii private.
In Romania nu exista inca banci ipotecare, dar tot mai multe banci comerciale au
introdus in oferta lor de credite acest produs bancar. In prezent, in jur de 15 banci comerciale
romanesti acorda credite ipotecare, precum si o institutie de interes public - Agentia Nationala
pentru Locuinte. Credite ipotecare mai sunt acordate si de societati de credit ipotecar, care au
aparut recent in economia noastra.
O alta institutie care acorda credite ipotecare este Raiffeisen Banca pentru Locuinte,
care este prima institutie specializata in instrumente de economisire si creditare pentru
constructia sau cumpararea de locuinte, insa nu este o banca specializata. A fost infiintata in
luna mai a acestui an, in conformitate cu prevederile Legii 541/2002 privind economisirea si
creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ. Pentru a beneficia de un credit de la
aceasta institutie se incheie un contract de economisire - creditare, in baza caruia clientul
economiseste o suma minima stabilita si, astfel, dobandeste dreptul de a primi un credit
ipotecar cu dobanda fixa.
2) Bancile de comert exterior
Bancile de comert exterior urmaresc, in principal, sprijinirea si expansiunea
comertului exterior, cele mai importante operatiuni ale lor fiind:
decontarea schimburilor intemationale (operatiuni de schimb valutar, operatiuni
de plati si incasari rezultate din relatiiIe cu firme din strainatate) ;
acordarea de credite prin intermediul acceptarii si scontarii cambiilor, prin
intermediul creditelor documentare (acreditive si scrisori de garantie bancara), prin
mobilizarea creanteIor de la furnizor (exportator) sau credite acordate
cumparatoruIui (importatorului) pe termen mijlociu si lung;
facilitarea tuturor operatiunilor valutare, de credit, de garantare si asigurare a
creditelor, a operatiunilor de mandat, care sa sprijine dezvoltarea comertu1ui
exterior.

de

participarea la crearea societatilor comerciale, bancare si financiare specializate

in comertul exterior.
Principalele credite oferite de banciIe de comert exterior sunt:
- crediteIe furnizor - sunt acordate furnizoruIui (exportatorului);
- creditele de prefinantare - sunt acordate exportatorului pentru acoperirea cheltuielilor
fabricatie si de pregatire a exportului;
- creditele cumparator - sunt acordate cumparatorului (importatorului).

3) Bancile de investitii
Bancile de investitii acorda, in principal, credite pe termen mediu si lung,
intreprinderilor industriale (uneori si din alte ramuri economice), de regula, pentru realizarea
de investitii productive (achizitionari de utilaje, echipamente, instalatii industriale sau
realizarea de constructii), precum si antreprenorilor de case si celor care doresc sa
construiasca imobile in regie proprie.
Creditele de investitii reprezinta un factor important in dezvoltarea, modernizarea si progresul
afacerilor. Prin intermediul lor firmele isi asigura necesarul de fonduri in vederea realizarii de
investitii in active corporale, in special in imobilizari.
4) Casele de economii (sau bancile de economii)
Sunt institutii specializate in mobilizarea economiilor, in special ale populatiei. Aceste
institutii mobilizeaza resursele considerabile, in principal, sub forma de depozite pe termen
lung, care sunt folosite, cu precadere, pentru acordarea de credite si achizitionarea de efecte
publice. In general, casele de economii sunt institutii de stat si, in consecinta statul
reglementeaza si supravegheaza activitatea de economii, de regula, prin garantarea
depozitelor de economii constituite la aceste institutii. Totodata, statul urmareste sa
promoveze prin lege si sa aplice anumite norme de lucru care sa protejeze pe cei care
economisesc si sa dezvolte preferinta publicului de a economisi.
In tara noastra functioneaza Casa de Economii si Consemnatiuni, insa nu este o banca
specializata, ci o banca comerciala universala, cu capital integral de stat. Depozitele
constituite la Casa de Economii si Consemnatiuni sunt garantate integral de statul roman, in
timp ce depozitele formate la celelalte banci beneficiaza de o garantare partiala prin
intermediul unui fond special (Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar).
5) Cooperativele de credit
Cooperativele de credit sunt institutii de credit eu caracter de ajutorare reciproca (sunt
institutii mutualiste), care mobilizeaza resursele disponibile, in principal, ale membrilor
cooperatori (persoane fizice, mici intreprinzatori, organizatii obstesti, asociatii familiale, firme
mici si mijlocii etc.). Creditele acordate de aceste institutii sunt indreptate, cu precadere, catre
membrii cooperatori, in vederea satisfacerii unor scopuri productive saupersonale ale
acestora.
In majoritatea tarilor dezvoltate, cooperativele de credit ocupa un loc important in
cadrul sistemului bancar. In tara noastra functioneaza asemenea institutii din anul 1996, insa
pozitia lor in sistemul bancar romanesc este modesta comparativ cu tarile dezvoltate.
6) Bancile agricole
Bancile agricole vizeaza sprijinirea agriculturii, prin sustinerea unitatilor din
agricultura prin urmatoarele modalitati:

acordarea de credite unitatilor agricole pe termen mediu si lung (pentru cumpararea de

terenuri si utilaje agricole pentru imbunatatiri funciare, pentru realizarea de constructii
necesare desfasurarii activitatilor agricole)
acordarea de credite pe termen scurt pentru cumpararea de seminte, furaje, animale
etc. sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente ale unitatilor agricole;
acordarea de diferite facilitati financiare si de plata unitatilor din agricultura.

7) Bancile straine
Bancile straine sunt banci care si-au infiintat numeroase sucursale sau reprezentante in
alte tari. Pentru bancile straine operatiunile externe joaca un rol deosebit de important, daca
nu chiar preponderent. Aceste banci faciliteaza transferul capitalurilor, spre valorificare, dintro tara in alta, avand un aport insemnat in dezvoltarea relatiilor economice internationale si in
amplificarea cooperarii mondiale. De regula, bancile straine beneficiaza de avantaje deosebite
privind regimul circulatie capitalurilor, privind impozitele sau nivelul dobanzilor .
In prezent, bancile straine detin o pozitie tot mai importanta pe pietele creditului, nu numai in
tarile dezvoltate, ci si in alte tari. Aceste institutii sunt instrumente eficiente ale companiilor
transnationale, ale caror interese le promoveaza in intreaga lume.
8) Bancile internationale
Bancile internationale sunt institutii interguvernamentale al caror capital provine din
doua sau mai multe tari. Cele mai importante banci internationale sunt: Banca Internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare (Banca Mondiala), Banca Reglementelor lnternationale
(BRI), Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de
Investitii (BEl), Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare si altele.
Activitatea bancilor internationale se desfasoara la nivel international sau mondial, depasind
granitele unei singure tari. Aceste institutii mobilizeaza resursele disponibile din tarile
dezvoltate, care apoi sunt indrumate, in principal, spre tarile in curs de dezvoltare.
9) Bancile de leasing
Bancile de leasing sunt verigi relativ noi ale sistemului bancar.
Operatiunile de leasing au fost introduse abia in 1952 in S.U.A. si extinse din 1962 si in
principalele tari dezvoltate ale lumii, ocupand deja o pozitie principala intre formele de
finantare si creditare a investitiilor. Leasingul se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
este o operatiune de inchiriere de utilaje, imobile sau echipament industrial, care
apartin unei banci sau societati financiare;
bunurile sunt achizitionate special in acest scop;
in numeroase cazuri, partile convin inchirierea ca o etapa intermediara, scopul
final fiind achizitia de catre chirias a bunurilor respective la un pret convenit, cu
luarea in considerare a platilor efectuate cu titlu de chirie.
Aceasta operatiune este reciproc avantajoasa pentru ambele parti. Pentru banca sau
societatea financiara, proprietara a bunurilor, leasingul asigura:
un plasament avantajos al capitalului, chiriile avand in vedere atat amortizarea
accelerata a capitalului fix, cat si dobanzi ridicate asupra capitalului investit;

garantia materiala certa a bunurilor incredintate chiriasului, intrucat bunurile raman in

proprietatea bancii;

posibilitatea recuperarii in cativa ani a intregii sume investite, prin cumpararea

bunurilor de catre chirias .
Pentru chirias, avantajele sunt numeroase:
bunurile necesare dezvoltarii sunt procurate fara angrenarea fondurilor proprii, acestea
putand fi folosite pentru acoperirea altor nevoi;
nu mai suporta riscul uzurii morale a echipamentului tehnologic;
uneori bunul inchiriat este folosit de chirias o perioada relativ scurta si nu s-ar justifica
achizitionarea lui.

Leasingul reprezinta o forma speciala a relatiilor de credit. Caracterul de credit al

acestei operatiuni decurge din mai multe elemente:
presupune un plasament de capital disponibil al institutiei de leasing;
factorul hotarator in determinarea profitului bancii este nivelul dobanzilor practicate in
operatiuni similare;
angrenarea capitalului se face pe termen mijlociu si, uneori, lung, potrivit specificului
operatiunilor de investitii;
garantia materiala a operatiunii, ca si in cazul relatiilor de credit, intrucat bunurile
raman in proprietatea bancii.
Leasingul imbraca mai multe forme, in functie de obiectul inchirierii:
leasingul mobiliar - priveste inchirierea de bunuri materiale fungibile, tractoare, utilaj
de constructii, nave de pescuit, vagoane de cale ferata etc.
leasingul irnobiliar - priveste inchirierea de imobile special construite in acest scop, fie
pentru birouri, fie pentru locuinte;
leasingul industrial - priveste inchirierea de echipament industrial si instalatii
industriale complexe (sectii sau fabrici).
10) Bancile de factoring
Bancile de factoring sunt, de asemenea, verigi noi ale sistemului de credit, care s-au extins
rapid in tarile dezvoltate. Operatiile de factoring implica aparitia in relatiile de credit, intre
creditor (vanzatorul) si debitor (cumparatorul), a unei terte persoane numita factor (institutia
de factoring). Aparitia factorului a fost determinata de interesul creditorului de a incasa cat
mai rapid sumele datorate de clientii sai.
Factorul (banca de factoring)preia asupra sa, de la creditor (numit aderent), titlurile de
creanta asupra debitorilor sai, devenind beneficiarul acestor creante. In acest fel, factorul preia
asupra sa si riscul de neplata a creantelor respective. Pentru creantele preluate, factorul
plateste creditorului valoarea actuala a creantelor (calculata ca diferenta intre valoarea
nominala si dobanda aferenta pe perioada pana la scadenta), diminuata cu comisionul sau
(aferent operatiunilor de incasare a creantelor, inclusiv o cota care sa acopere riscurile si
cheltuielile suplimentare, legate de urmarirea debitorilor rau-platnici).

4.5. Bancile de afaceri

Aparitia acestora este strans legata de evolutia economiei moderne dominata de marile
intreprinderi industriale si comerciale. In general, crearea si extinderea afacerilor necesita

apelul la capitaluri, bancile servind drept intermediari. Intrucat noile intreprinderi, mai putin
cunoscute, sunt considerate de detinatorii de capital ca fiind riscante si de neincredere, bancile
au fost nevoite sa se implice direct ca participanti, cu resurse proprii. Astfel, au aparut bancile
de afaceri, care s-au rupt cu timpul, definitiv, de bancile comerciale, afirmandu-se ca o
categorie specifica de banci
Bancile de afaceri au cateva trasaturi caracteristice, si anume:
1) sunt specializate pe anumite titluri si piete, in sensul ca organizeaza emisiunea de
titluri pentru clienti, garantand plasamentul si monitorizand evolutia pietei secundare a
titlurilor respective, in vederea mentinerii cursului acestora;
2) realizeaza operatiuni de inginerie financiara:
finanteaza proiecte complexe si de mare anvergura, realizabile in cativa ani, care sunt
deosebit de costisitoare;
sunt angajate in realizarea operatiunilor de fuziuni si achizitii, In ealitate de mediatori
si consilieri, pregaitind conditiile juridice necesare finalizlirii acestora;
3) partea cea mai insemnata din profitul lor provine din incasarea de comisioane.
Exista doua mari tipuri de banci de afaceri:
a) Bancile de afaceri de tip american - se numesc banci de investitii (investment banks) si
efectueaza operatiuni de intermediere in domeniul atragerii capitalurilor si plasarii lor optime,
inclusiv prin administrarea pe cont propriu a emisiunilor de valori mobiliare. Ele se implica,
in mod deosebit, in intermedierea achizitiilor, cesiunilor si fuziunilor, majorante de capital,
avand, in special, rolul de consilieri, serviciile lor fiind remunerate prin comisioane ridicate,
in functie de natura serviciilor. Cu timpul, bancile de investitii au inceput sa ofere clientilor si
sprijin financiar, fie direct, prin participatie de capital, fie indirect, prin preluarea directa a
datoriilor sub forma obligatiuni (respectiv prin obligatiunile emise in acest sens pentru cei de
la care preiau aceste datorii). Caracteristica lor este faptul ele nu detin si nu exercita controlul
portofoliilor intreprinderilor industriale.
b) Bancile de afaceri de tip francez - se caracterizeaza prin detineri importante ale
Intreprinderilor industriale (frecvent considerate drept "clienti captivi"). Totodata, ele detin in
gestiune fonduri considerabile, care pot fi folosite, deseori, in scopul desfasurarii operatiilor
fmanciare proprii. O forma derivata in activitatea bancilor de afaceti franceze o reprezintli
societatile de portofoliu, care au o dubla functionalitate:
o detinerile insemnate de actiuni asigura o valorificare ridicata a capitalurilor pe seama
veniturilor obtinute din dividende;
o detinerea unui numar de actiuni identificat ca "pachet de control" le permite controlul
intreprinderilor respective.
Societatile de portofoliu franceze sunt grupate in 3 categorii principale:
o societati holding, cotate la bursa, ale caror actiuni sunt detinute sau controlate de
bancile franceze;
o societati de portofoliu ale marilor banci comerciale, ale caror actiuni nu sunt cotate la
bursa;
o societiiti care imbina activitatea de investitori cu cea de intermediari.
In prezent, rolul bancilor de afaceri se manifesta, in principal, pe doua planuri: in
efectuarea operatiunilor de achizitii si fuziuni, ca forma predilecta de realizare a coneentrarii
si centralizarii economice si, respectiv, in rascumpararea integrala pentru management, ca
solutie financiara a privatizarii (cumpararea unei intreprinderi in vederea perfectionarii
managementului, cresterii competitivitatii si a nivelului sau de rentabilitate, scopul final fiind

revanzarea intreprinderii consolidate si realizarea unui catig considerabil pentru intermediari).

4.6. Performante si riscuri bancare

Profitul bancar - reprezinta, in final, scopul esentia1 al infiintarii si functionarii unei
banci. Apare ca diferenta intre venituri si cheltuieli. Prineipalele surse de venituri ale unei
banci sunt: dobanzile incasate la creditele acordate, comisioanele si spezele bancare pereepute
pentru diferite operatiuni efeetuate pentru clienti, precum si profiturile realizate din operatiuni
eomereiale: Cheltuielile sunt eoneretizate in eosturile bancare, ce pot fi:
costuri legate de formarea resurselor: dobanzi bonificate clientilor pentru depozitele
constituite, dobanzi platite pentru imprumuturile primite de la alte banci sau de la
banca centrala, dobanzi platite la obligatiunile emise etc.;
costuri de functionare: cheltuieli generale si amortisment, eheltuieli cu personalul,
cheltuieli de intretinere si dezvoltare a retelei (infiintarea de sucursale si agentii),
cheltuieli pentru intarirea securitatii casieriilor si salilor de seifuri, cheltuieli de
investitii pentru extinderea si perfectionarea retelei informatice, impozite si taxe etc.
Performantele realizate de banca prin activitatea desfasurata pot fi apreciate prin prism
a unor indicatori,intre care:
a) Rv

Dinc Dpl
100
Av

unde: Rv - rata veniturilor

Dine - dobanzi incasate
Dpl - dobanzi platite
Av - active valorificate
Pnet

100
b) R pr
V
unde: Rpr - rata profitului
Pnet - profit net
V - venituri

c) Rua

Vt
100
A

unde: Rua - rata utilizarii active lor

V - venituri
A - active
Pnet

100
d) R pr
A
unde: Rec - rata rentabilitatii economice
Pnet - profit net
A - active

e) Rfin

Pnet
100
C

unde: Rfin - rata rentabilitatii financiare

Pnet - profit net
C - capital (capitalul social + fonduri de rezerva)
f) Ep

A
C

unde: Ep - efectul de parghie

A - active
C - capital.
Intre acesti indicatori se stabilesc urmatoarele corelatii:
Rec = Rpr * Rua;
Rfin = Rec* Ep
Riscurile bancare reprezinta fenomene care pot sa apara pe parcursul derularii
activitatii bancare si care provoaca efecte negative asupra acesteia, prin deteriorarea calitatii
activitatii, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi. Bancile trebuie sa acorde o
atentie deosebita gestiunii riscurilor, intrucat ele sunt expuse nu doar riscurilor generale ale
economiei de piata, care vizeaza orice agent economic (riscul de lichiditate, riscul de faliment,
riscul de management, riscul de capital), ci si unor riscuri specifice activitatii lor, cum ar fi:
riscul de creditare, riscul valutar, riscul de decontare, riscul de comunicatii, riscul de banca
corespondenta, riscul de frauda, riscul reputational. Cele mai importante riscuri bancare sunt:
1) Riscul de creditare apare atunci cand sumele imprumutate si dobanzile aferente nu
pot fi platite de clienti, ca urmare a insolvabilitatii lor (sau a relei vointe), ceea ce provoaca
bancii creditoare o pierdere de capital definitiva sau o recuperare intarziata si partiala a
sumelor, prin actiuni in instantele judecatoresti.
Riscul de creditare imbraca doua forme:
riscul individual de creditare, care se manifesta la nivel de client, fiind cauzat de riscul
de incetare a platilor firmei dcbitoare, asociat cu riscul afacerii derulate de aceasta;
riscul global de creditare, care se manifesta la nivelul portofoliu de credite, fiind
generat de riscul de neplata firmelor debitoare, asociat cu riscurile induse de
macroeconomice care afecteaza toti debitorii.
In vederea limitarii la maxim a riscului de creditare, bancile trebuie sa evalueze cat
mai exact cele trei componente ale acestuia:
riscul tranzactiei - este legat de riscurile pe care le implica afacerea pentru care
clientii solicita biincii acordarea creditului;
riscul clientului - este legat de capacitatea acestuia de a-si onora obligatia fata
de banca (restituirea creditului si plata dobanzii aferente);
riscul garantiei - este legat de posibilitatea bancii de a-si recupera creantele
prin valorificarea garantiilor aduse de client, daca aeesta nu-si achita datoriile.
Riscul de creditare este cu atat mai mare cu cat creste volumul creditelor acordate
si rata dobanzii, intrucat creste numarul debitorilor potentiali insolvabili. Diminuarea
volumului creditelor determina redueerea cazurilor de insolvabilitate, deoarece in aceasta
situatie se face o selectie mai severa a debitorilor.
Gestiunea riscului de creditare se poate realiza prin:
promovarea unei politici echilibrate de creditare (in cadrul careia deciziile de creditare

sa fie fundamentate economic si sa aprecieze cat mai exact riscul de creditare);

diversificarea portofoliului de credite (prin diversificarea beneficiarilor creditelor, a
termenelor de acordare, a destinatiilor creditelor etc.); prin diversificare se reduce
riscul individual de credit;
apelarea la sistemul asigurarilor in vederea transferarii riscurilor de creditarea unor
societati de asigurare.

2) Riscul lipsei de lichiditati apare atunci cand activele lichide disponibile sunt
insuficiente pentru a onora cererile clientilor de a-si retrage depozitele (cererile in numerar)
sau plati1e dispuse de acestia in favoarea clientilor altor banci (viramentele). cel mai lichid
activ este moneda efectiva (numerarul), insa bancile tind sa minimizeze detinerile de numerar
intrucat acestea nu aduc venituri. Majoritatea fondurilor sunt plasate in active mai putin
lichide sau cu scadente mai intregului al tuturor conditiile ndepartate. Astfel, deseori cand
deponenti solicita retragerea depozitelor, banca, trebuie sa imprumute fonduri suplimentare
sau sa vanda o parte din activele detinute, ceea ce presupune anumite costuri.
In consecinta, pentru asigurarea lichiditatii bancile trebuie sa dispuna de sufieiente
detineri de moneda centrala (bancnote si depozite la banca centrala) sau alte active usor
transformabile in moneda centrala. Lichiditatile de care dispun bancile sunt de doua feluri:
lichiditati gratuite, (nu implica bancii nici un cost de procurare sau unul foarte mic),
cum sunt
depunerile de numerar efectuate de clienti pentru conturile lor, in cazul
in care acestea sunt superioare solicitarilor clientilor de retragere de
numerar;
soldul creditor rezultat in urma compensarii multilaterale a platilor
interbancare, care semnifica faptul ca volumul incasarilor de 1a alte
banci pentru conturi1e clientilor sai este mai mare decat volumul
plati1or dispuse de clientii sai catre c1ientii altor banci.
lichiditati care implica costuri:
recurgerea la credite de refinantare de la banca centrala );
apelarea la credite de pe piata interbancara.
vanzarea unor active detinute de banca
Riscul lipsei de lichiditati poate sa apara si atunci cand banca nu are suficiente resurse
pentru a onora angajamentele asumate in cazul liniilor de eredite deschise clientilor. Liniile de
credit permit clientilor sa imprumute fonduri de la banca pana la plafon prestabilit, oricand in
perioada de valabilitate. In momentul in care clientul doreste sa beneficieze de creditul
respectiv, banca trebuie sa ii puna resursele la dispozitie. Aceasta presupune ca banca sa
dispuna de lichiditati sau sa fie capabila sa le obtina, imprumutand fonduri sau vanzand alte
active.
Asigurarea lichiditatii este o problema de conjunctura., iar problema lipsei de
lichiditati poate fi rezolvata, insa implica bancii anumite costuri, care, uneori, sunt ridicate.
Riscul lipsei de lichiditati nu se refera doar la imposibilitatea obtinerii de lichiditati, ci si la
costurile suportate de banca pentru obtinerea acestora. Asadar, gestiunea riscului lipsei de
lichiditati vizeaza minimizarea costurilor implicate de procurarea lichiditatilor.
3) Riscul ratei dobanzii este reprezentat de modificarea nefavorabila a rezuitatelor
financiare in urma schimbarilor ratei dobanzii. Gestiunea riscului ratei dobanzii se realizeazii
prin gestiunea marjei dobanzii, care reprezinta diferenta dintre veniturile din dobanzi

(dobanzile incasate din plasamentele efectuate de banca) si cheltuielile cu dobanzi (dobanzile

platite pentru procurarea de resurse). Crsterea ratei dobanzilor pasive determina diminuarea
profitului bancii ca urmare a majorarii costului de procurare a resurselor. Cresterea mai rapida
a costului de procurare a resurselor decat a venitul obtinut din plasamente determina
inregistrarea de pierderi, aparand, astfel, riscul de insolvabilitate a bancii in cauza.
Principalul indicator care masoara sensibilitatea urnei banci la variatia ratei dobanzii
este ecartul (GAP - ul), care se calculeaza ca diferenta intre activele sensibile si pasivele
sensibile la rata dobanzii intr-o perioada de timp (o luna, un trimestru, un semestru, un an).
Plasamentele care au ajuns la maturitate (la scadenta) si care trebuie reinvestite sau a caror
rata a dobanzii se poate modifica in perioada data sunt active. sensibile la rata dobiinzii.
Resursele care au ajuns la maturitate si care pot fi retrase sau a caror rata a dobanzii se poate
modifica in perioada data sunt pasive sensibile la rata dobanzii.
In cazul in care banca este sensibila din punct de vedere al activelor (adica, activele
sensibile sunt mai mari decat pasivele sensibile) venitul ei din dobiinzi va creste daca ratele
dobanzilor se vor majora si va scadea daca ratele se vor diminua. In cazul in care banca este
sensibila din punct de vedere al pasivelor (adica, pasivele sensibile sunt mai mari decat
activele sensibile) venitul ei din dobanzi va creste daca ratele dobanzilor se vor diminua si va
scadea daca ratele se vor majora. Analiza GAP - ului consta In evaluarea resurselor si
plasamentelor bancii din punct de vedere al maturitatii lor in vederea eliminarii, pe cat posibil,
a neconcordantei dintre acestea.
4) Riscul de insolvabilitate (de faliment) reprezinta riscul ca o banca sa nu aiba
suficient capital pentru a compensa scaderea valorii activelor comparativ cu cea a pasivelor
sale. Cu alte cuvinte este riscul ca o banca sa ajunga in incapacitate de plata (sa nu isi mai
poata achita datoriile fata de terti). Acest risc este consecinta celorlalte trei riscuri: riscul de
creditare, riscul lipsei de lichiditati si riscul ratei dobanzii. Cu cat capitalul propriu al unei
banci este mai mare, cu atat creste capacitatea bancii de a rezista la pierderile provocate de
schimbarile nefavorabile ale ratei dobanzii, nerambursarea creditelor sau din alte motive92
Riscul de insolvabilitate este strans legat de riscul de creditare, intruciit falimentul unui client
al bancii sau a mai multor c1ienti poate sa afecteze echilibrul acesteia, dar si de riscul ratei
dobiinzii, in cazul practicarii unor dobanzi pasive ridicate pentru atragerea de resurse
suplimentare. Totodata, si lipsa unor lichiditati suficiente poate conduce, in final, la
insolvabilitatea unei banci.
Desi este un risc comun tuturor agentilor economici, riscul insolvabilitatii are dimensiuni
sporite la nivelul bancilor datorita functie de intermediari financiari pe care acestea o
indeplinesc. Din acest motiv, in fiecare tara se aplica anumite norme de prudenta bancara,
menite sa protejeze deponentii (principalii furnizori de resurse pentru banci).