Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea de Ştinţe Economice Oradea

Specializarea ECTS, Anul II, Forma de invaţămănt ID

Referat
Supraproducţia in SUA

Arvai Beatrice
Supraproducţia in SUA in domeniul agricol

În Statele Unite societatea deosebit de inventivă şi productivă trebuie să se împace cu


consecinţele succesului său în ceea ce priveşte creşterea producţiei agricole. Chiar dacă măsurile
administrative pe termen scurt par să amâne sau să rezolve temporar unele situaţii mai urgrnte,
adevăratele probleme ale supraproducţiei sunt pe termen lung şi adânc înrădăcinate atât în economia
şi societatea americană, cât şi în sistemul socio-economic internaţional actual.

1. Cauze pe termen lung ale supraproducţiei

1.1. Luarea deciziilor agricole în contextul Statele Unite

În contextul american supraproducţia înseamnă un surplus ce nu poate fi vândut; această


definiţie devine însă discutabilă într-o ţară subdezvoltată. Bineînţeles, având în vedere mărimea şi
varietatea agriculturii americane şi multitudinea de factori care influenţează oferta şi cererea,
noţiunea de echilibru între cerere şi oferă trebuie privită ca un fapt ideal, departe de orice realitate
realizabilă. Totuşi, în Statele Unite se formează surplusuri mari şi persistente care reprezintă un
dezechilibru grav al relaţiilor om-mediu.
Problema supraproducţiei ar putea părea un lucru surprinzător, având în vedere cantitatea şi
calitatea informaţiilor puse la îndemâna firmelor de către guvern şi de către surse private. O serie
bogată de cercetări ştiinţifice este executată cu rolul de a asigura fermierilor un control mai larg
asupra naturii, de a le spori producţia şi de a diminua riscul acesteia. Drept urmare, cantităţi mari de
informaţii tehnice şi de tehnologii sunt răspândite de Departamenul Serviciilor de Extindere
Agricolă şi de agenţii particulare, cum ar fi companiile producătoare de produse chimice, vânzătorii
de seminţe şi producătorii de maşini şi echipamente agricole. Agenţiile guvernamentale pun de
asemenea la dispoziţie informaţii precum starea vremii şi sfaturi cu privire la managementul
pământului şi al apei, asistând fermierul în a menţine şi a îmbunătăţi producţia.
De asemenea mai este pus la dispoziţia fermierului ajutor pentru a scoate pe piaţă producţia
prin Serviciul de Marketing Agricol din cadrul Departamentului Agricol care are menirea de a
promova o piaţă internă disciplinată şi eficientă şi de asemenea prin Serviciul Agricol cu
Străinătatea din cadrul aceluiaşi departament care urmăreşte menţinerea şi extinderea pieţelor din

2
străinătate. Cum Statele Unite reprezintă exportatorul cel mai important de produse agricole,
Serviciul Agricol cu Străinătatea joacă un rol central în menţinerea prosperităţii agriculturii
americane.
Informaţia acumulată şi folosită de fermieri există într-un mediu decizional creat de
interacţia dintre mediul cultural şi cel natural. Această interacţie produce un cadru complex şi
dinamic al oportunităţilor şi constrângerilor culturale şi naturale în care fermierii trebuie să opereze.
Desigur, deciziile nu sunt luate doar de fermieri individuali ci şi de alţi participanţi la viaţa
agricolă care, aşa cum s-a văzut în cazul politicii P.I.K., pot să afecteze pe ceilalţi prin deciziile lor.
Situaţia este mai mult complicată de faptul că toate consecinţele deciziilor luate se întorc într-o
oarecare măsură în mediul decizional şi fac şi mai dificilă previzionarea viitorului de către fermierul
individual.
Supraproducţia nu poate fi înţeleasă fără a se face referire la mediul politic în care îşi
desfăşura activitatea fermierul. Acesta prezintă o serie de conflicte de valori deoarece, deşi fermierii
resping intervenţia guvernului când preţurile sunt ridicate, tot ei cer ajutor din partea guvernului
când preţurile încep să scadă. Activitatea agricolă ilustrează foarte bine conflictul dintre idealurile
politice şi realităţile politice în Statele Unite deoarece anii ’30 au ucis capitalismul de tipul “laissez
faire”, iar individualismul fermierului american există doar ca o stare de spirit şi nu ca o realitate
concretă. Statul a trecut astfel de la rolul de sfătuitor la un rol central de protector al veniturilor
fermierilor şi timp de 50 de ani (1933-1983) plăţile către aceştia au însumat 22 miliarde dolari.
Fermierii au beneficiat de asemenea de investiţiile guvernamentale cum ar fi irigaţiile ieftine
şi electrificarea rurală, programele de conservare a solului şi au fost ajutaţi, sfătuiţi şi protejaţi de
măsuri ca: un climat generos de taxe, creditul ieftin, protecţia împotriva dezastrelor naturale şi o
gamă variată de servicii financiare şi tehnice. Toate acestea au contribuit în mod indirect la
realizarea fenomenului de supraproducţie.
Scopul legislaţiei, sprijinită foarte puternic de sindicatele fermierilor, era de a proteja
veniturile firmelor de rigorile pieţei când preţurile scad. Acest lucru a fost făcut printr-o varietate de
programe între care politica P.I.K. este doar unul. Principalele metode folosite erau programele de
suportare a preţului, în care guvernului realiza plăţi directe sau acorda împrumuturi fermierilor
participanţi în cazul scăderii preţurilor sub nivelul specificat, bazat pe costurile de producţie.

3
2. Probleme legate de supraproducţie

Aplicarea ştiinţei şi tehnologiei într-o societate deschis, flexibilă şi competitivă a dus la


industrializarea agriculturii determinând schimbări majore în organizarea producţiei şi în tipurile de
plante agricole cultivate. Această industrializare a avut consecinţe care depăşesc cu mult prin
gravitatea lor problemele immediate ale vânzării sau stocării surplusului de producţie.

3. Probleme interne

În condiţiile unor standarde din ce în ce mai ridicate ale eficienţei, micul fermier şi
muncitorul agricol nu au mai făcut faţă concurenţei şi de aceea între anii 1950 şi 1982 numărul
fermelor a scăzut de la 5,6 la 2,4 milioane iar numărul fermierilor şi muncitorilor din cadrul
fermelor a scăzut de la 23 la 5,6 milioane sub impactul revoluţiei tehnice şi chimice şi a
specializărilor în muncă.
Complexitatea depopulării rurale este bine ilustrată de cazul fermelor cultivatoare de tutun,
în care o agenţie guvernamentală a introdus o avertizare a consumatorilor pe toate pachetele de ţigări
cum că tutunul dăunează grav sănătăţii în timp ce o altă agenţie guvernamentaşă a investit bani în
dezvoltarea acestei ramuri a agriculturii. Acest lucru era necesar deoarece fermele cultivatoare de
tutun erau prea mici pentru a fi în stare din punct de vedere economic să cultive şi alte plante.

3.1. Degradarea mediului ambiant

Industrializarea agriculturii a dus de asemenea la niveluri ridicate de degradare a mediului, în


special eroziunea solului şi poluarea.
Grija pentru sol a jucat un rol important în modul de gândire din agricultura americană odată
cu instituirea în anul 1936 a Serviciului de Conservare a Solului. Totuşi se estimează că 4,5 miliarde
tone de sol de cea mai bună calitate sunt pierdute în fiecare an din cauze vaiate legate în general de
mentalitatea fermierilor.
Noile metode de producţie determină probleme serioase de poluare, în special cele cauzate
de folosirea intensivă a produselor chimice agricole. De exemplu doar 10% din azotul cu care este
tratat pământul ajunge în plantele cultivate iar restul este introdus în sistemele mediului natural unde

4
efectele lui pot fi devastatoare. Mai mult, supraproducţia crează propriile sale modalităţi de poluare
deoarece sunt folosite pesticide pentru depozitarea recoltelor.
4. Puterea politică a fermierilor

Într-o ţară care promovează conceptul de piaţă liberă drept ideal, lumea economică artificială
a fermierilor este un anacronosm curios care piate fi explicat numai în termeni politici. Deşi
fermierii reprezintă doar 4% din populaţie, ei sunt prezenţi în fiecare stat şi de aceea fiecare senator
este implicat mai mult sau mai puţin în problemele politicii fermelor asigurând o putere politică la
un nivel ridicat sindicatelor fermierilor.
Cu provire la realegerea sa din noiembrie 1984, preşedintele Reagan a anunţat intenţia sa de
a diminua cheltuielile guvernamentale, mai ales în domeniul agricol. După cum era de aşteptat noua
politică cu privire la ferme din februarie 1985, care avea scopul de a reduce cheltuielile
guvernamentale agricole şi de a orienta agricultura spre realitatea pieţii, s-a confruntat cu o puternică
opozoţie din partea sindicatelor fermierilor în Congres, mai ales când combinaţia dintre inundaţii,
preţuri scăzute şi datorii în rândul fermierilor ameninţa că va scoate din afaceri o serie de firme
familiale mici şi mijlocii. Totuşi, chiar şi după diminuarea propusă a cheltuielilor agricole, s-a
hotărât ca acestea să se ridice totuşi la o sumă de 12 miliarde dolari în anul 1986.

4.1. Foametea în Statele Unite

În ciuda bogăţiei generale, a puterii de producţie a Statelor Unite ale Americii şi a faptului că
miliarde de dolari din banii publici erau daţi fermierilor pentru a produce alimente, existau declaraţii
conform cărora foametea se extindea în rândul populaţiei sărace din Statele Unite. În aceste condiţii
preşedintele Reagan a delegat o comisie să investigheze aceste declaraţii în anul 1983, deşi
programul introdus de preşedintele Johnson în anul 1961 ca o măsură împotriva sărăciei costa în
medie 10 miliarde dolari pe an până în 1982. Deşi s-a raportat în urma acestor investigaţii că
declaraţiile conform cărora fenomenul foamete ar exista în Statele Unite nu poate fi nici negat
categoric, nici dovedit, problema a rămas deschisă.

5. Probleme externe

5.1. Foametea în ţările Lumii a Treia

5
Există mai puţine îndoieli în privinţa extinderii foametei şi malnutriţiei în ţările din afara
graniţelor Statelor Unite ale Americii şi s-ar putea crede că soluţia evidentă a supraproducţiei Statele
Unite ar fi folosirea surplusurilor pentru a hrăni pe cei săraci şi nevoiaşi din Lumea a Treia,
unde diferitele circumstanţe culturale şi de mediu au produs dezechilibre şi mai grave în relaţia om-
mediu.
Totuşi agricultura americană nu este organizată în principal pentru caritate, iar fermierul şi
cel care plăteşte taxele ar putea să vadă un profit prea mic în a ceda alimente scumpe guvernelor din
străinătate, unele dintre ele putând fi corupte şi ineficiente.
Guvernul Statelor Unite joacă de fapt un rol umanitar foarte important în diminuarea
foametei mondiale dar astfel de programe crează deseori tot atâtea probleme cât rezolvă. Aceasta
deoarece surplusurile de alimente introduse în economiile ţărilor subdezvoltate menţine preţurile
interne la alimente scăzute şi descurajează investiţiile fermierilor locali în procese mai productive.

5.2.Vânzările spre Blocul Sovietic

Un al doilea de grup de probleme externe sunt ridicate de produse agricole spre ţările din
Blocul Sovietic care sunt ostile Statelor Unite. Mulţi americani nu văd rostul cheltuirii unor sume
mari de bani pentru apărare, când ar fi mult mai simplu să se aştepte ca sistemul economic comunist
să se autoînfometeze până la extincţie.
În anul 1972 U.R.S.S. a cumpărat cantităţi uriaşe de cereale subvenţionate şi a consituit o
piaţă de deschidere importantă pentru producătorii americani până când preşedintele Carter a impus
interdicţia sa parţială în anul 1980, după invazia Afganistanului. Alte negocieri au fost suspendate în
anul 1981 când a fost declarată legea marţială în Polonia dar, în ciuda acestor dificultăţi,
preşedintele Reagan a încheiat în anul 1983 o nouă înţelegere pe 5 ani sub presiunile sindicatului
fermierilor care era îngrijorat de problema stocurilor uriaşe. Probabil că Lenin avea dreptate când a
observat că, după spusele lui, „capitaliştii ne vor vinde funia cu care îi vom spânzura“.

6. Concluzii

Supraproducţia a apărut şi s-a manifestat ca un fenomen complex cu multiple şi variate


implicaţii care a demonstrat întregii lumi că orice economie, de orice tip ar fi ea şi orice grad de
dezvoltare ar caracteriza-o, se confruntă cu propriile sale probleme.

6
Dacă în ţările Lumii a Treia principala problemă economică este alimentarea adecvată a
populaţei, în Statele Unite dezechilibrul din relaţia mediu-om s-a manifestat în sens invers,
economia acestei superputeri fiind pusă în situaţia de a nu avea un consum destul de mare raportat la
cantitatea de alimente produse.
Deşi mulţi dintre noi ar fi de acord că subalimentarea este o problemă mult mai importantă
decât stocurile din agricultura americană, iată că acest fenomen a avut consecinţe mult mai
complexe şi mai variate decât s-a crezut, atât în sistemul economic cât şi în alte sisteme esenţiale ale
realităţii umane. Tocmai datorită complexităţii lui încercările de eradicare a acestui fenomen au
eşuat de nenumărate ori.
Concluzia pe care trebuie să o tragem din studiul fenomenului supraproducţiei este că orice
activitate umană se desfăşoară nu izolat, ci în raporturi strânse de interdependenţă cu factorii
mediului său ambiant şi cu celelalte activităţi umane.
Mai mult, acest studiu ne demonstrează că în orice economie nu a produce mult şi la o
calitate ridicatăeste factorul esenţial al existenţei echilibrului, ci cunoaşterea în cele mai mici detalii
a raporturilor între resurse şi bunurile economice şi între bunurile economice şi cererea de consum.

BIBLIOGRAFIE:

1. WAREING, JOHN, U.S.Agriculture: the problem of overproduction, articol publicat în


cartea People and Enviroments – Issues and Enquiries, Editor Frances Slater, Ed. Collins
Educational, Londra, 1986.

2. TOSTLEBE, A., Capital in Agriculture; its formation and financing since 1870, Ed.
Priceton University Press, Princeton, 1987.

3. HARRISS, C.L., The American Economy: principles, practices and policies, Ed. The Free
Press, New York, 1986.

4. WEILER, E.T., The American Economic System: an Analytical Approach to Public


Policy, Ed. Macmillan, New York, 1984.
7