Sunteți pe pagina 1din 3

Detalii ASF din proiectul de modificare a legii RCA: Asiguratii vor putea suspenda polita RCA pe

perioada in care autovehiculul nu este utilizat


de Adrian Vasilache

HotNews.ro

Vineri, 4 martie 2016, 13:38 Economie | Asigurari

Accident Auto
Foto: 0-100.ro
documente
Proiect de lege RCA
(26 Feb 2016) PDF, 503KB
Asiguratii vor avea posibilitatea de a suspenda polita RCA pe perioada in care autovehiculul nu este
utilizat, potrivit proiectului de modificare a legii RCA transmis de Autoritatea de Supraveghere
Financiara (ASF) catre Parlament, a anuntat vineri autoritatea. De asemenea, pentru cresterea
nivelului de transparenta, ASF propune, in noul proiect de lege inaintat Parlamentului, instituirea
obligativitatii asiguratorului de a pune la dispozitia asiguratului, la cerere, toate informatiile relevante
care stau la baza fundamentarii tarifului de prima RCA.
ASF a comunicat vineri noi detalii din proiectul de modificare a legii RCA transmis catre Parlament,
document pe care refuza insa sa-l faca public.
HotNews.ro a obtinut vineri 26 februarie 2016 acest document (vezi atasat), iar principiile prezentate
astazi de ASF se regasesc in proiectul publicat de HotNews.ro.
In documentul obtinut de HotNews.ro, in privinta posibilitatii de a suspenda polita RCA se precizeaza:

"Polita de asigurare RCA poate fi suspendata la cererea persoanelor fizice si juridice care au
incheiat un contract RCA pe perioada suspendarii dreptului de circulatie al vehiculului conform
prevederilor legale".

Viorel Arcas, presedintele Comisiei de buget, finante din Senat, a precizat atunci pentru HotNews.ro

ca "timp de doua saptamani acest document de lucru va fi analizat atat de membrii comisiei cat si de
ministerul de Finante si Consiliul Concurentei, iar ulterior va intra in procedura legislativa, mai intai la
Senat apoi la Camera Deputatilor, care este for decizional".
Ce detalii a prezentat vineri, 4 martie, ASF despre acest proiect RCA:

"Pe baza concluziilor unui grup de lucru dedicat, care a reunit toate partile interesate, ASF a
finalizat propunerea privind proiectul Legii privind asigurarea obligatorie de raspundere civila
pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule, care ar urma sa inlocuiasca Legea
nr. 136/1995. Proiectul are in vedere inclusiv posibilitatea de a suspenda polita RCA pe
perioada in care autovehiculul nu este utilizat.

In ceea ce priveste emiterea politelor RCA exclusiv pe persoane fizice (dupa CNP), este de
mentionat faptul ca legislatia europeana impune un sistem de asigurare a raspunderii civile auto
bazat pe cu totul alte principii, asigurarea RCA fiind incheiata pe autovehicul in toate statele
membre UE.

De asemenea, pentru cresterea nivelului de transparenta, ASF propune, in noul proiect de lege
inaintat Parlamentului, instituirea obligativitatii asiguratorului de a pune la dispozitia
asiguratului, la cerere, toate informatiile relevante care stau la baza fundamentarii tarifului de
prima RCA.

Pentru imbunatatirea functionarii bazei de date CEDAM, ASF are deja in derulare un proiect de
anvergura pentru retehnologizarea si modernizarea sistemelor informatice, unul dintre
obiective fiind crearea unei noi baze de date care sa cuprinda informatii despre politele RCA si
istoricul de daunalitate pe vehicul sau sofer, prin interconectarea cu sistemele altor institutii
(DRPCIV, CNADNR etc.). Prin proiectul noii Legi RCA, ASF propune ca baza CEDAM sa fie
gestionata in cadrul unui Birou National al Asiguratorilor de Autovehicule (rezultat din
comasarea BAAR cu FPVS), realizandu-se astfel o centralizare si o unificare a bazelor de date ce
cuprind informatii si statistici relevante privind asigurarile auto din Romania. Astfel, vor putea fi
reduse contributiile obligatorii pentru functionarea bazei de date, conform solicitarilor
exprimate atat de asigurati, cat si de asiguratori"

Amintim ca HotNews.ro a prezentat inca din data de 26 februarie acest proiect al ASF transmis catre
Parlament. Conform acestui proiect, asiguratii RCA vor putea, in baza unei clauze contractuale optionale,
sa se adreseze propriului asigurator RCA pentru obtinerea despagubirilor, acesta recuperand ulterior
contravaloarea daunei achitate de la asiguratorul persoanei vinovate de accidentul auto, potrivit
proiectului de modificare a legislatiei RCA transmis de ASF catre Parlament si Ministerul de Finante si
obtinut de HotNews.ro. Compensarea directa va opera in cazul prejudiciilor produse exclusiv vehiculelor,
fiind excluse vatamarile corporale. In document se mai spune ca polita RCA se incheie pe o perioada de
12 luni, ca plata primelor se poate face integral sau in rate si ca asiguratul poate denunta contractul cu
cel putin 30 de zile inainte de expirarea acestuia, cu obligatia de a incheia un nou contract RCA cu un alt
asigurator.

Pentru detalii citeste si: DOCUMENT Cum arata proiectul de modificare a legislatiei RCA:
Compensarea directa intre asiguratorii RCA se va aplica prejudiciilor produse exclusiv
vehiculelor, fiind excluse vatamarile corporale

S-ar putea să vă placă și