Arta de a vorbi cu delicateţe

Pentru Sara şi Jack unicul mijloc de a rezolva problemele ar fi

fost să-şi vorbească fără rezerve. Dar când în inimă ai resentiment
sau agresivitate refulată, sau în conversaţie se aruncă frecvente
insinuări indirecte, problemele nu se pot rezolva pritnr-un simplu
dialog. Discuţiile în acest caz ar deveni interminabile şi nu ar servi
decât la complicarea situaţiei şi conducerea partenerilor pe o cale
fără ieşire. Sara şi Jack, fără să-şi dea seama au intrat în ciclul
…………al provocării mutuale.

Vorbeşte
În general se spune cuplurilor cu probleme: De ce nu vorbiţi
despre aceasta? Se presupune că amândoi sunt capabili să exprime
ceea ce gândesc şi simt şi să înţeleagă ceea ce spune fiecare.
Totuşi, a se concentra doar asupra analizei cuvintelor sau
expresiilor care stau la originea unor neînţelegeri, nu va remedia
situaţia. În numeroase cazuri, adevărata cauză a neînţelegerilor şi
dificultăţilor rezistă în limbajul corporal, tonul vocii, insinuările
voalate, presupunerile, semnificaţii atribuite termenilor sau
cuvintelor, sau resentimentul datorat unor experienţe similare din
trecut.
Dialogul permite exprimarea sentimentelor şi emoţiilor.
Funcţia sa de bază nu e de a furniza o informaţie, ci de a
stabili, de a dezvolta şi de a menţine o relaţie.
Calitatea acestei relaţii depinde în amre parte de capacitatea
fiecăruia de a se exprima verbal şi de a şti să capteze mesajele
interlocutorului.

Dialoguri distructive.
Adesea chiar inconştient, emitem expresii care generează
ostilitate şi …….Se vorbeşte despre
dialoguldistructiv……….partenerii nu fac altceva decât partenerii să
revină la propria lor poziţie oricând să-şi impună criteriile fără să
acorde suficientă atenţie argumentelor şi motivelor interlocutorului.
“E mai bine dacă o faci, dacă nu….” “Eşti un dezastru”.
Multe persoane folosesc expresii ……. Cu discuţii,
cunoscându-le efectul deprimant. Ele critică, judecă, învinovăţesc:
“Ideea nu e rea, venind din partea ta”. Ele ridiculizează şi umilesc
atunci când nu insultă. “Eşti cu adevărat ridicol. Ca de obicei. Nu te
vei schimba niciodată”.
James Dobson vorbeşte de un joc practicat de unele cupluri şi
care constă în “Strivirea partenerului”.
În acest joc ……. Participantul - adesea soţul - conform celor
spuse de actualul psiholog încearcă să-şi pedepsească partenerul
ridiculizându-l şi umilindu-l în prezenţa altor persoane. El poate să-l
rănească şi să-l jignească atunci când sunt singuri dar şi în faţa
prietenilor încearcă să evidenţieze lucrul acesta şi consideră că a
reuşit dacă ajunge să-l facă să-şi piardă controlul, să-l facă să
plângă, sau să facă ceva nepotrivit.
“Deformezi totul”.
“Corectorul” se simte obligat să se concentreze asupra
informaţiei exacte conform criteriului său. Îşi ….. permanent
partenerul, în încercarea de a atrage atenţia asupra lui însuşi şi a-l
deprecia pe celălalt rectificând un detaliu oarecare al înfruntării pe
care acesta din urmă îl aduce. “Miercuri, când am fost să cinăm la
un restaurant cu directorul întreprinderii tale”… cu milă, şi pe un
ton obosit el întrerupe: “Era marţi, şi nu era directorul, ci şeful de
personal”. Aceasta e o demonstraţie tipică a unei repetabile lipse
de delicateţe: A nu-l lăsa pe celălalt să relateze faptele aşa cum le
vede el mai ales atunci când micile erori nu devalorizează mesajul
pe care doreşte să-l transmită.

Mereu în contradicţie
“Sâmbătă seara va avea loc un concert la centrul cultural…”
“Dar nu vom merge pentru că….”, se gândeşte să spună
înainte chiar ca partenerul să-şi fi exprimat dorinţa de a asista sau
să facă pur şi simplu un comentariu asupra faptului enunţat. O
multitudine de probleme, roade ale unei comunicări defectuoase ar
putea fi evitate dacă fiecăruia s-ar permite să-şi exprime în
întregime gândurile înainte de a ajunge la nişte concluzii care se
dovedesc adesea false.

Cele cinci minute ale comunicării

John Powel în cartea sa intitulată: “De ce îmi e teamă să-ţi
spun cine sunt”, vorbeşte de cele cinci nivele de comunicare.
Înţelegerea fiecăruia dintre aceste nivele este indispensabilă, dacă
vrem să susţinem dialoguri satisfăcătoare şi productive.

Nivelul cinci
Banalităţile.
Acesta este nivelul de conversaţie superficială. “S-ar spune că
o să plouă”. “Ce mai faci?” “Ce mă bucur să te văd!” Când
întrebăm: “Ce mai faci?”, dacă interlocutorul ăncepe să ne spună,
acest lucru ne plictiseşte destul de mult. Normal, când ne întâlnim
cu necunoscuţi este mai bine să recurgem la locuri comune, sau
banalităţi, decât să rămânem într-o linişte deconcentrantă. Pe de
altă parte, această situaţie este acceptată în relaţiile sociale
obişnuite şi cel care răspunde, acceptă în general o banalitate după
cealaltă fără profunzime. Totuşi, dacă în cuplu, comunicare rămâne
la acelaşi nivel (superficial) ne produce o plictiseală teribilă