Sunteți pe pagina 1din 2

A VEDEA NU ESTE TOTUNA CU A PRIVI

Cel care o ia pe drumul invataturilor secrete va trebui sa se descurce complet


singur. Maestrul îi este necesar doar pentru a-l învata sa cerceteze realitatea altfel
decît pîna atunci. El îi va semnala, prin exemple concludente, ca ceea ce i s-a parut
totdeauna evident, este, cel mai adesea, fals si constituie principala piedica în calea
cunoasterii. Maestrul va spune: "Verifica orice fapta pe care ai tendinta sa o accepti
ca fiind o realitate. Da la o parte toate ideile preconcepute, golesteti mintea de toate
pãrerile anterioare legate de ea. Îndoieste-te de tot ce ai admis în mod mecanic pîna
acum si abia apoi cerceteaza, priveste cu alti ochi, de parca ai vedea lucruri noi".
Învatacelul va examina mai întîi lumea în care se afla, multimea de fenomene care se
ivesc si dispar în jurul lui, si abia apoi se va apleca asupra propriei persoane.
Informatiile despre lume se obtin în primul rînd prin simturi, care au o precizie mai
mica, dar abia prelucrarea mentala a informatiei, pe care un om obisnuit o face în
mod reflex, este lacatul care încatuseaza cunoasterea sau, dimpotrivã, o elibereaza.
Exista diferente intre ce privesti si ce crezi cã ai privit. Ne situãm intr-un
peisaj simplu, un ses intins si gol. Ne inchipuim cã vedem, departe de tot, o pata
verde care contrasteaza cu culoarea galbena a nisipului. Pata se poate masura prin
compararea ei cu degetul(cum fac pictorii). Sa zicem ca este cât falanga degetului
mic, sau chiar mai micã. Sa analizam acum ce am vazut. O pata verde si nimic mai
mult, dar tendinta este sa credem ca am vazut un copac Ideea copacului si
prefigurarea acestei idei in minte reprezintã rezultatul unei activitãti mintale, pe
memorie. Alte pete verzi, zarite in imprejurari asemanatoare, s-au dovedit a fi, pana la
urma, un copac la capatul unei campii. Si, de fapt, acest lucru ni l-am reamintit.
Acesta este insa un rationament, nu faptul de a fi vazut un copac.
Cand privim conteaza "scara" la care o facem. Vom patrunde adanc in
interiorul materiei, la scara atomica, de exemplu in atomul de hidrogen. Oricare dintre
noi stim, sau credem ca stim, ca intre nucleul acestui atom si electronul sau este vid,
adica nimic. Cand Rutherford a propus modelul planetar, tocmai la asemanarea
materiei, in strafundurile ei, cu marele Univers, format din stele si planete care
graviteaza in jurul lor, s-a gandit. La scara umana insa acel nimic ar fi de-a dreptul
inspaimantator. Marind dimensiunile de 10 la puterea 14 ori, vom obtine: nucleul
hidrogenului este cat o minge de baschet, iar electronul un fir de praf care se
invarteste in jurul acestei mingii la o distanta de 5,3 km. La scara atomica, nucleele
sunt mai mari sau mai mici, electronii sunt mai multi sau mai putini, dar, atât. Granita
dintre corpul uman si mediul inconjurator nu pare sa existe, caci nu poate fi privita.
Migrarea electronilor dintr-un loc in altul, asocierea, prin atractie sau respingere a
nucleelor, cu greu te-ar face sa crezi ca o substanta se transforma in alta. E o alta
lume. Seamana cu o calatorie galactica in care intalnesti bolovani mai mari sau mai
mici, mai calzi sau mai reci si mult nimic. Din fericire, privim lumea la scara
dimensiunilor noastre dar omul nu va uita ca lumea, in realitatea ei, estedoar o
interpretare. Nu putem gandi nimic si nu ne putem inchipui nimic referitor la ea, decat
interpretand si aproximand.
Maestrii spun ca lumea nu este un ansamblu de obiecte in miscare, ci chiar
miscare. Nu exista obiecte care se misca, ci tocmai miscarea formeaza obiectele,
printr-o succesiune continua si infinit de rapida, de strafulgerari de energie. Vom privi
un obiect, prin prisma invataturilor secrete. El, nu este un bloc omogen de nemiscat.
Dimpotriva, ocultismul il va vedeaca pe un "univers" format dintr-un numar
considerabil de particule in miscare, care sufera schimbari datorita proprilor lor
evolutii si schimbari cauzate de agentii exteriori. Rezulta de aici ca, in realitate,
obiectul privit devine diferit de la o clipa la alta si asa trebuie vazut. Acest mod de a
privi lumea este numit "privire patrunzatoare" si ea va fi folosita in mod constant, sub
forma de exercitiu. Cu timpul ea se va perfectiona. Vazand lumea ca fiind miscare, e
suficient sa lasam suvoiul vietii sa curga, fara sa-i punem piedici sau sa incercam sa-l
deviem si cntemplandu-l ca spectatori interesati, poate amuzati, dar totdeauna
detasati, vom realiza ca, in fond, suntem una cu spectacolul, confundati in suvoi si
curgand odata cu el.
Cel care afla prin vederea profunda ca este el insusi doar o alcatuire temporara
de particule elementare in miscare, ca miscarile si gandurile sale nu sunt deloc ale
sale, ci sunt un simplu joc al energiilor care formeaza combinatii trecatoare,
provocate de cauze multiple, nici nu se va mandri si nici nu se va umili. In aceasta
miscare si transformare peroetua, care este lumea din jurul lui, el va intelege ca toate
fiintele, fiecare in felul ei, lupta continuu pentru insusirea elementelor necesare
existentei. "A trai este o lupta", spune maestrul si il indeamna pe ucenic sa actioneze.
Reactia celui care va percepe cu claritate caracterul universal al acestei lupte
neancetate, fara sfarsit, va fi o mila brusca, infinita si irezistibila. Acest sentiment
trebuie transformat intr-o activitate eficace de eliminare a germenilor suferintei, prin
straduinta de a indrepta conceptiile gresite, de a demonstra inutilitatea egoismuluisi
necesitatea imperioasaa intrajutorarii.
Toleranta este atributul celui care stie ca adevarul este relativ, ca omul de
langa el poate sa perceapa si+. alte impresii decat ale sale si de accea se va feri sa-si
constranga aproapele, impunandu-i o alta parere. Si cand vederea profunda devine
deplina, initiatul va zambi gandind ca pana si obisnuinta de a vedea in toate doar o
iluzie ar putea sa fie o simpla iluzie, pe care se cuvine sa o respingain treacat. Apoi, la
ranul lui, îi va spune unui alt discipol:
"Nu am pretentiaca as putea sa te invat ceva, dar vreau sa te invit sa te gandesti, sa te
indoiesti, sa cercetezi".

S-ar putea să vă placă și