Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Daniel Guta,
Peste 50 de lacuri glaciare impodobesc, ca niste margele stralucitoare, Masivul Retezat. Sunt atractiile
principale ale Parcului National Retezat care datorita lor a primit numele de "taramul fermecat cu ochi albastri".
Retezatui i se spune "taramul fermecat cu ochi albastri", iar cei care il descriu astfel sunt au toate motivele sa o
faca, mai ales dupa ce au luat la pas potecile lui. Alexandra Rosu, blogger de calatorii, s-a declarat fermecata de
lacurile glaciare din Retezat inca dinainte de a le vedea pe viu.
"Pentru mine, lacurile din Retezat au un loc foarte special in inima mea, pentru ca au fost insusi motivul pentru
care m-am apucat sa merg pe munte. Cand am vazut pentru prima data fotografii din Parcul National Retezat,
am fost complet fermecata. Mi se parea incredibil ca se afla ceva atat de frumos in tara mea, atat de aproape de
mine, si am stiut in acel moment ca trebuie sa merg sa le vad", a relatat Alexandra Rosu.
Tanara spune ca a avut nevoie de ceva timp pentru a se pregati inainte de a incepe calatoria visata, spre lacurile
glaciare si varfurile Masivului Retezat. A vrut mai intai sa se documenteze despre traseele din Parcul National
Retezat si sa isi achizitioneze echipamentul potrivit.
Excursiile pe munte implica riscuri, care cresc cu cat turistii stiu mai putine lucruri despre locurile unde
planuiesc sa calatoreasca. "Un an intreg am visat la lacurile din Retezat pana cand am putut porni spre ele.
Prima data am ajuns la Bucura, care avea sa imi fie tabara pentru trei nopti. Am mers acolo cu cortul, pentru ca
altfel nu prea se poate. Imi aduc aminte si acum prima clipa cand mi-a aparut in fata lacul. Orice durere de spate
de la rucsac a disparut intr-o fractiune de secunda, pentru ca am simtit ca tocmai mi se implinise cel mai frumos
vis de pana atunci", a povestit Alexandra.
Lacul
Bucura Bucura este cel mai intins lac glaciar din Retezat si din Romania. Are o suprafata de aproape noua
hectare, iar in ciuda faptului ca se afla la peste 2.000 de metri altitudine este o zona accesibila. Cel mai scurt
traseu montan spre Bucura poate fi strabatut in mai putin de doua ore. Turistii pornesc pe el din Poienii Pelegii,
pe o carare cu mii de "trepte" de piatra, lasate astfel de natura, care intai traverseaza padurea de conifere si apoi
un platou montan acoperit de jnepenis. Pe potecile de munte aproape invizibile, calatorii urca apoi doua coame
abrupte se strecoara printre stanci si blocuri de piatra prabusite din inaltimile Bucurei si coboara apoi spre lacul
de la poalele celor mai inalte varfuri din Retezat. La Bucura gasesc loc de campat si, la nevoie, ajutor de la
salvamontistii din refugiul construit pe marginea lacului.
Taul Tapului Pentru Alexandra, ca si pentru multi dintre pasionatii de drumetii care ajung la Bucura, malul
lacului este doar un punct intermediar pe harta minunilor Retezatului. "In aceeasi zi am facut o drumetie si
pana la lacul Zanoaga, cel mai adanc din Romania, pe parcursul careia am mai putut admira multe alte
lacuri sau tauri albastre din Retezat. La final, nici nu ma intorsesem bine acasa ca deja planuiam
urmatoarea tura in Muntii Retezat. Am reusit sa ajung din nou in inima lor, de data asta la poate cel mai
frumos lac ce se ascunde acolo, Taul Tapului. Acel ochi de apa a devenit locul meu preferat din toata
tara, si imi doresc sa revin cat mai des posibil la el", spune Alexandra Rosu.
Linistea ochilor albastri Intr-o dimineata de duminica, Ian Alasdair, un scotian venit in vizita la prietenii sai
din Craiova, si-a pus in rucsac o pelerina de ploaie, o harta, cateva sandvisuri si o sticla cu apa si a pornit sa
cucereasca Retezatul, incepandu-si ascensiunea din Poiana Pelegii. A urcat pana la refugiul de pe Lacul Bucura,
iar dupa cateva zeci de minute de odihna, timp in care s-a consultat cu salvamontistii asupra traseului, s-a
indreptat spre Taul Portii, aflat la cea mai mare altitudine din Retezat, 2269 de metri. De pe marginea ochiului
de apa s-a indreptat spre Taul Agatat, iar apoi a coborat povarnisul pentru a ajunge la sirul de lacuri ce poarta
nume de fete: Viorica, Florica, Ana si Lia. Drumetia a insemnat aproape o zi istovitoare petrecuta in salbaticia
muntelui, dar la finalul ei Ian s-a declarat fericit.
"Despre lacurile glaciare din Retezat, am aflat rasfoind o harta cu muntii Romaniei. Am vrut sa vad Lacul
Bucura, pentru ca era mai accesibil, dar pentru ca nu stiam daca o sa mai apuc sa ma intorc vreodata aici, m-am
incumetat sa urc pana la Taul Portii si apoi sa cobor spre celalelte lacuri. Am ramas incantat de linistea zonei,
care nu a fost invadata de constructii sau de alte amenajari facute de oameni. In Scotia nu am vazut atatea paduri
pe munti, iar vremea nu este atat de placuta ca in Retezat, chiar daca si aici am simtit frigul", a relatat Ian.
Misterul lacului dintre Brazi Claudiu a venit impreuna cu sotia si fiul intr-o excursie de o zi in Retezat, pana
la Lacul Gales. A plecat de dimineata din Deva, iar in doua ore a ajuns la Carnic (Nucsoara), in fata cabanei
care marcheaza sfarsitul drumui ce poate fi parcurs de turisti cu masinile. De la Carnic, deveanul a mers pe jos,
spre cabana Pietrele, pe un drum forestier acoperit cu bolovani, iar de aici si-a continuat urcarea pe potecile care
se afunda in Retezat si duc la unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare: Gales.
De peste
zece ani Claudiu bate cararile Retezatului si intotdeauna se lasa surprins de peisajele care ii ies in cale. Isi
doreste sa ajunga in locurile pe care inca nu le-a vazut, sa descopere tinuturile unde oamenii nu isi fac simtita
prezenta. "Tot ce este legat de Retezat este special, dar lacurile m-au fascinat cel mai mult. Nu le-am vazut pe
toate, dar dintre cele la care am ajuns Lacul Gales mi-a placut cel mai mult. Este mai rar vizitat, dar merita
vazut. In excursia de o zi, am coborat apoi la Taul dintre Brazi, un loc la fel de fascinant, cu toate ca traseul prin
padure este istovitor", spune Claudiu. Despre Taul dintre brazi se spune ca pe fundul lacului ar trai un monstru
adormit care se arata din cand in cand. Iar o alta legenda a locului este ca in tau a fost prins un peste imens, care
traieste in ape sarate si nu in cele dulci cum sunt ale lacurilor din Retezat. Cert este ca Taul dintre Brazi nu este
un lac glaciar spre desebire de toate celelalte lacuri din Parcul National Retezat.
Taramul lacurilor glaciare Peste 50 de lacuri glaciare se afla pe teritoriul de aproape 40.000 de hectare al
Parcului National Retezat. Potrivit directorului Parcului National Retezat, Zoran Acimov, majoritatea lacurilor
glaciare din zona centrala a rezervatiei pot fi vizitate de turisti. Mai putin accesibile sunt lacurile de la periferia
ariei protejate, care nu se afla pe traseele amenajate, dar si cele din rezervatia stiintifica Gemenele, unde accesul
oamenilor este restrictionat pentru a nu afecta ecosistemul. Cele mai atractive lacuri glaciare din Parcul National
Retezat sunt Taul dintre Brazi, considerat unul dintre locurile misterioase ale Retezatului, Lacul Zanoaga, cel
mai adanc, Taul Portii, situat la cea mai mare altitudine, Bucura, cel mai intins lac glaciar, dar, spune Zoran
Acimov, fiecare lac, tau, sau ochi de apa din Retezat, pete de culoare albastru-verzui in imensitatea muntelui,
poate starni emotii calatorilor.
Turistii, atentionati sa respecte natura Cei care ajung in zona lacurilor glaciare raspandite pe teritoriul
Parcului National Retezat trebuie sa stie ca este foarte important sa nu isi lase urmele trecerii lor prin rezervatie.
"Scaldatul este interzis in lacurile glaciare. De asemenea, nu este permis ca turistii sa se spele cu
detergent sau sapun in ape sau sa spele vasele sau hainele in ele, pentru ca vor polua lacurile. Acest lucru
este valabil si pentru cei care campeaza in apropierea paraielor de pe teritoriul parcului. Cei care ajung
in Retezat trebuie sa manifeste un comportament decent si sa respecte natura", spune Zoran Acimov.
Nici pastorilor nu le este permisa asezarea cu animalele in zona lacurilor glaciare. In ultimii ani, traseele mai des
frecventate de turisti, spre lacurile glaciare din zona centrala a Parcului National Retezat, cum sunt cele din zona
Bucura, au fost afectate de afluxul. "Retezatul trebuie sa ramana un loc pentru turismul clasic, cu rucsacul, fara
mijloace mecanizate, fara presiuni asupra mediului inconjurator", spune Zoran Acimov.
Legendele lacurilor glaciare Lacurile glaciare s-au format in caldarile ghetarilor preistorici, prin acumularea
apei provenite din ploi si zapezi si prin scurgerile izvoarelor. Astfel s-a intamplat si cu lacurile din Retezat, insa
legendele din popor au atribuit originii lor explicatii fantastice. Se spune ca pe vremuri traiau uriasi, care isi
coborau bratele in munte facandu-si "caldari" adanci din piatra in care se aduna apa, iar ei isi potoleau setea aici,
dupa luptele sangeroase. Intr-una din aceste batalii, un urias ar fi lovit cu baltagul muntele care poarta acum
numele Peleaga. Coama muntelui s-a desprins si a fost aruncata departe, in Valea Pietrelor, iar astazi locului i se
spune Varful Lolaia. Osteniti de lupta, uriasii au sapat cate un ceaun in trupul Pelegii, iar altul a fost scobit in
cel al Zanoagei. Apa s-a strans astfel, formandu-se Lacul Bucura si Lacul Zanoaga. Dupa ce au sorbit uriasii
apa, au sarit mai multi stropi si astfel s-a format o multime de tauri in jurul celor doua lacuri. Potrivit legendei,
uriasii au fost infranti de un voinic al locului. I-a taiat capul unui capcaun, iar acesta s-a transformat intr-un
munte de piatra, caruia i se spune Retezat. Un alt urias ucis de oameni s-a prefacut intr-un lac mlastinos, caruia
ciobanii ii spun Taul Spurcat. Lacurile glaciare din Parcul National Retezat
Lacul Ana (la 1990 de metri altitudine) este invecinat lacurilor Lia si Viorica. Are o suprafata de peste trei
hectare si o adancime maxima de 11,5 metri. Este alimentat din paraul unei cascade si este populat de pastravi.
Apele lui se revarsa in Lacul Lia. Lacul Bucura, (la 2040 metri altitudine) are aproape noua hectare si este cel
mai intins lac din Masivul Retezat si, totodata, cel mai intins lac glaciar din Romania. Adancimea sa maxima
este de 15,5 metri. Pe malul lacului se afla un refugiu Salvamont si se poate campa. De asemenea, este unul
dintre cele mai vizitate lacuri din Retezat. Lacul Florica (la 2090 metri altitudine) este al treilea lac in traseul
circuitul lacurilor insirate. Are o suprafata de un hectar si o adancime maxima de sase metri. Se afla in imediata
apropiere a Lacului Viorica, de care este despartit de o cascada de aproximativ 20 de metri. Lacul Gales (la
1990 de metri altitudine) ere o suprafata de 4,5 hectare si o adancime de pana la 10 metri. S-a format din
torentul care coboara din cele trei lacuri cunoscute ca Zanoagele Galesului, iar din el izvoraste paraul Izvoarele
Galesului, ce face legatura cu Taul dintre Brazi. Lacul Gura Apei este un baraj artificial construit intre anii 1975
si 1986 pe valea Raului Mare. Are o intindere de peste 400 de hectare si se afla in la intrarea in Parcul National
Retezat. Lacul Lia (la 1910 metri altitudine), cu o suprafata de 1,35 de hectare, are o forma triunghiulara si este
alimentat dintr-un izvor care se revarsa din Lacul Ana. Este cel mai bogat lac in pastravi. Lacul Peleaga (la 2122
metri altitudine), cu o suprafata de 1,8 hectare se afla sub cele mai inalte varfuri ale Retezatului, Peleaga si
Papusa. Lacul este locul de destinatie pentru cele mai multe dintre traseele montane din Retezat. Lacul Pietrele
(1990 metri altitudine) are o adancime mica, de un metru si o suprafata de 0,4 hectare. Este un loc de popas
preferat de turistii care urca de la cabana Pietrele spre varfurile Bucura II, Stanisoara si Custura Bucurii. Lacul
Stanisoara (la 2000 metri altitudine) se afla in caldarea Retezatului, la poalele varfului Retezat, inalt de 2485 de
metri. Are o adancime de un metru si este invecinat altor doua lacuri, Zanagutele Stanisoarei I si II. Lacul Stevia
(la 2070 metri altitudine) are o adancime de 10 metri li o suprafata de 0,7 hectare. Este mai putin accesibil, iar
imprejurimile sale sunt in cea mai mare parte a anului acoperite cu zapada. Lacul Viorica (la 2070 metri
altitudine) are forma unui corn, iar in apropierea lui se gasesc lacurile Florica si Ana, dar si un ochi de apa, din a
carei suprafata trei sferturi este acoperita cu turba. Lacul Ciumfu Mare (la 2040 metri altitudine) este locul de
revarsare al paraului Custurii si la randul lui formeaza un parau si o cadere de apa de cateva zeci de metri. Lacul
este inconjurat de potecile ciobanesti care ajung la Stana de Rau. Taul Agatat (la 2208 metri altitudine) este
alimentat de izvoare subterane, iar de pe marginea lui turistii au parte de o panorama impresionanta a masivului
Retezat. Taul dintre Brazi (la 1710 metri altitudine), aflat pe Valea Galesului, este inconjurat de o padure de
molid care ii da un aer misterios. Nu este un lac glaciar. Lacul Papusii (la 2150 de metri altitudine) se afla la
poalele varfurilor Papusa si Tapu. Are o adancime de patru metri, iar accesul pana la el este dificil. Taul Portii
(la 2260 metri altitudine) este lacul aflat la cea mai mare altitudine din Retezat, iar zapezile il inconjoara in cea
mai mare perioada a anului. Taul Tapului (la 2130 metri altitudine) este unul dintre lacurile greu accesibile din
Parcul National Retezat. Se afla sub Portile Inchise, intre stanci. Taurile Custurii (la 2226 metri altitudine) sunt
doua lacuri invecinate, din Caldarea Varfului Custura de 2475 metri, adanci de pana la noua metri. Paraul lor
firmeaza Cascada Ciumfu Mare.
Daca ai fost in locuri inedite de langa o destinatie similara din Romania si vrei sa ne povestesti din
amintirile tale sau vrei sa ne sfatuiesti ce sa mai vedem in acest loc al Romaniei, ne poti scrie pe
bucuresti@adevarul.ro, in sectiunea de comentarii sau pe pagina noastra de Facebook,125 de locuri
pentru care iubim Romania. Jurnal de vacanta.
Va recomandam si:
FOTO Poiana Pelegii, locul din inima Retezatului unde ajungi cu masina
Poiana Pelegii, judetul Hunedoara, este punctul final al singurului drum care ii aduce pe turisti cu masina in
Parcul National Retezat. Este un loc de vis, din care pornesc cele mai spectaculoase trasee pe munte, printre care
si cel spre lacul glaciar Bucura.
FOTO Ulpia Traiana Sarmizegetusa a primit peste 35.000 de turisti, dar multi o confunda cu capitala
regatului dacilor
Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vechea capitala a Daciei romane, a devenit in ultimii ani unul dintre punctele de
referinta pe harta turistica a Hunedoarei. Ruinele fostului oras cosmopolit au fost vizitate in acest an de peste
35.000 de turisti, insa nu sunt putini cei care il confunda in continuare cu situl fostei capitale a Daciei preromane Sarmizegetusa Regia.
FOTO Blestemul dintre ruinele cetatii lui Jules Verne, de la poalele Retezatului
Cetatea Colt, din comuna hunedoreana Rau de Mori, care l-a inspirat pe Jules Verne in romanul ,,Castelul din
Carpati" a devenit un monument aproape interzis turistilor. Cei care ajung la poalele ei gasesc cu greu drumul
spre cetate si trebuie sa fie cu ochii in patru din cauza viperelor si a zidurilor subrede.