Adevaratul Nautilus minerii roboti cuceresc adancurile

Dupa 11 septembrie 2001, David Heydon era un visator in cautarea unui vis dar si un
antreprenor in cautarea unei investitii. Originar din Brisbane, Australia, David s-a mutat
la New York in perioada de mare prosperitate a companiilor online, unde a incercat sa
lanseze un nou tip de software de relatii cu publicul pentru liniile aeriene, o ideea ce nu a
supravietuit prabusirii industriei transporturilor de dupa 9/11. Heydon s-a retras atunci,
descumpanit, inapoi in Brisbane. Aici, a reluat relatiile cu Julian Malnic, un vechi prieten
din studentia sa la Universitatea din New South Wales, alaturi de care s-a trezit, in mod
neasteptat, pe un drum cu totul nou.
Comoara din adancuri & Visul jurnalistului

Malnic era jurnalist specializat pe minierit o calificare cel putin bizara in cele mai multe
colturi ale lumii, dar cu mult sens intr-o regiune unde mineritul este principala industrie si
sursa de venit care avea informatii interesante referitoare la platoul marin vulcanic
din apropierea coastei Papua Noii Guinee. Conform vechiului prieten al lui Heydon,
vulcanii submarini din aceasta regiune adaposteau aur si cupru, dar era nevoie de foarte
mult capital pentru a ridica bogatiile la suprafata. Cei doi barbati studiasera geologia si
stiau ca daca bogate depozite minerale existau langa Papua Noua Guinee, cu atat mai
multe ar fi trebuit sa fie dispuse de-a lungul Cercului de Foc, sub lanturile vulcanice
raspandite intre Japonia si Noua Zeelenda. Heydon privea spre ceea ce parea sa fie
proiectul vietii lui, zicandu-si ca mai mult de atat nu are cum sa obtina vreodata.
David Heydon, omul care viseaza la comorile din adancuri

A semnat atunci cu Nautilus Minerals, micuta firma a lui Malnic, iar in scurt timp a
venit in locul acestuia din urma in functia de director executiv, devenind angajatul de
baza al companiei. Acest lucru nu l-a ajutat insa prea mult in atragerea de fonduri.
Extragerea mineralelor de pe fundul oceanului este perceputa ca fiind o activitate atat de
complexa, incat multi potentiali investitori au refuzat sa-si asume riscul financiar al unei
infuzii de capital catre Nautilus Minerals. Cu siguranta, daca va fi sa se intample, se va
face de catre o companie mare de minerit, nu de catre un individ oarecare ce sta intr-o
camera de lucru din Brisbane, isi aminteste Heydon si acum raspunsul tipic al
investitorilor dupa care alerga pe atunci.
Dar nu s-a lasat, si-a consumat economiile, a vandut cate ceva din ce avea in proprietate
si a calatorit prin toata lumea, in incercarea de a obtine finatare. Inainte de finele lui
2006, australianul a dus Nautilus din Australia in Canada si a transformat un proiect
fictiv si neverosimil intr-o operatiune credibila care a asigurat sustinerea unor
companii miniere majore precum Teck Cominco si Anglo-American. Nautilus avea
un vas in constructie, un contract pentru un robot gigantic de sapat pe fundul marii si
un cont de 266 milioane dolari in banca. Si-a luat chiar si un angajament ecologist cu
privire la impactul asupra mediului, vis--vis de ambientalistii din Papua Noua Guinee,
cum ca operatiunile miniere nu vor aduce niciun fel de prejudicii oceanului. Echipa lui
Heydon, formata deja din 60 de indivizi, avea toate motivele sa creada ca va incepe sa
extraga zacaminte bogate incepand cu 2010. Apoi criza financiara globala a lovit
fulgerator. Brusc, a devenit incert daca Nautilus Minerals va deveni prima companie din

lume care sa extraga importante resurse minerale din adancurile oceanice sau numai unul
din lungul sir de vise sfaramate pe stancile ascutite ale crudei realitati economice.
Una dintre navele Nautilus Minerals in cautarea aurului ascuns in oceane

Incepe goana dupa aur

In anii 20 ai secolului trecut, chimistul castigator al Premiului Nobel Fritz Haber visa
sa plateasca reparatiile de dupa primul Razboi Mondial ale Germaniei cu aur extras
din mare. Tara sa natala, foarte stramtorata la acea data, a organizat chiar o serie de
expeditii oceanice pentru sustinerea acestei idei. Niciuna nu a fost incununata de succe.
Desi exista milioane de tone de aur in oceanele lumii, acestea sunt extrem de
disipate: abia poate fi gasit un gram de aur la fiecare suta de milioane de tone de apa
marina. In perioada anilor 60-80, o noua tagma de antreprenori s-a agatat de ideea
exploatarii geodelor de mangan, gramezi de pietre negre unele mari cat mingiile de
tenis in care metalele sunt mai concentrate decat in apa marina. Intinderile vaste ale
platourilor oceanice abunda in aceste zacaminte. Conform unei lucrari publicate in 1965,
se estimeaza existenta a 1.000 miliarde de tone de astfel de geode numai in Pacific,
iar o publicatie din 1977 a calculat ca zona de nord a aceluiasi ocean adapostea miliarde
de tone de mangan si sute de milioane de tone de nichel si cupru.
Fritz Haber (1868 1934) si pretioasele geode cu ajutorul carora spera sa salveze
Germania

Investitiile facute prea tarziu, scaderea preturilor metalelor, cresterea costurilor pentru
energie si problematica autorizatiilor au taiat insa orice avant inainte ca vreun zacamant
sa fie scos la suprafata. Dar tocmai cand visul geodelor se destrama, unul nou ii lua locul.
Pe sol, unele dintre cele mai mari si mai concentrate zacaminte metalice se formeaza
in depozite cunoscute sub denumirea de sulfide. Timp de zeci de ani, geologii au
sesizat fosile cu aspect marin prinse in aceste zacaminte. La sfaristul anilor 70 au inteles
si motivul. Explorand coasta celui mai nordic stat mexican, Baja California, in 1979,
cercetatorii aflati la bordul submersibilului Alvin au vazut dare de fum negru bogat in
metal, iesind dintr-un horn vulcanic de pe fundul marii. Fumul care era de fapt format
din dare de apa inchisa la culoare era atat de fierbinte incat a topit varful termometrului
pe care cercetatorii il foloseau pentru masuratori; avea 350 grade Celsius si s-a dovedit a
contine sulfid metalic, pe care sarea din apa supraincinsa il extragea din roca vulcanica de
sub patul marin.
Baja California, un posibil El Dorado & submarinul Alvin

Sanul de nord si Sanul de sud

De atunci, oceanologii au descoperit sute astfel de surse de fum negru, cunoscute tehnic
sub denumirea de vanturi hidrotermale si au invatat multe despre principiul
functionarii lor. De-a lungul milioanelor de ani, miscarea si coliziunile placilor
tectonice au ridicat cateva dintre aceste sulfide de pe platoul oceanic pe uscat, acolo
unde au fost descoperite si exploatate. Uriasa mina Kidd Creek din Ontario, Canada,
este un exemplu foarte concludent; minerii de acolo coboara mai bine de un kilometru si
jumatate prin puturi pentru a extrage cupru, zinc si argint dintr-un antic fragment de fund
oceanic. Aceste depozite sunt formate peste tot in lume pe uscat si se dezvolta, inclusiv
in prezent, pe fundul marilor, sustine Steve Scott, geolog emerit de la Universitatea din
Toronto, care a oferit consultanta pentru Nautilus.
Unul dintre cele mai mari centre miniere din lume, Kidd Creek

Scott a inceput sa cerceteze platoul oceanic dupa minereuri in vestul Pacificului, in anii
80, in colaborare cu geologul asutralian Ray Binns. Au monitorizat cu echipamente
speciale fundul marii, au extras mostre de roca din locurile cu potential si s-au scufundat
sa arunce o privire ori de cate ori au putut avea acces la un submersibil. Speranta lor era
aceea ca intelegand felul in care zacamintele se formeaza pe platoul marin le va fi
mai usor sa caute depozite exploatabile pe uscat. Nu eram prospectori, dar se pare ca
am descoperit un depozit minier cu potential. Ne-am descuracat peste asteptari, sustine
Scott.
Acest lucru se intampla in 1997, in Marea Bismarck de langa Papua Noua Guinee, la 50
kilometri departatre de micul port Rabaul. Acolo, intre insulele Noii Britanii si Noii
Irlande, Scott si Binns au descoperit doua movile vulcanice masive intinzandu-se pe
un kilometru la suprafata marii. Un geolog local, care s-a alaturat expeditiei, le-a
denumit North Su si South Su, su insemnand san in dialectul local. Pe versantii

ambelor movile o camera video submersibila a filmat zeci de furnale de fum negru
inconjurate de bogata fauna tipica bazinelor fierbinti de pe fundurile oceanelor - melci,
moluste si crabi. Insa Binns si Scott erau mai fascinati de rocile pe care le extrasesera din
movile, bogate intr-un alt sens: acestea contineau concentratii de cupru si de aur de cateva
ori mai mari decat acelea tipice minelor de uscat.
North Su, sanul abundentei

In comparatie cu geodele de mangan, sulfidul din platoul marin asociat cu vanturile

hidrotermale are un avantaj urias: este mult mai usor de obtinut. In timp ce geodele sunt
imprastiate de-a lungul adancilor campii abisale ale oceanelor, la sute de kilometri
departare de tarmuri si in general la cel putin 5 kilometri adancime, multe dintre
depozitele de sulfid se afla aproape de liniile de coasta; de asemenea, ele sunt intotdeauna
amplasate pe munti subacvatici si, ca atare, localizate la adancimi mult mai mici.

Ecodilema megarobotului: ce ne facem cu melcii?

Depozitul pe care Nautilus planuieste sa il exploateze, denumit Solwara 1, se afla pe

panta nordica a North Su, un vulcan activ situat la mai putin de 1.5 kilometri sub
suprafata apei. Companiile petroliere au forat la adancimi de doua ori mai mari. Planul
Nautilus este sa urmeze cararea tehnologica pe care vasele de exploatare a

combustibililor fosili au abordat-o deja pentru operatiunile lor. Suntem norocosi.

Industria extragerii de petrol si gaze a cheltuit foarte multi bani in dezvoltarea acestor
tehnologii. Banuiesc ca este un pic surprinzator ca industria miniera nu a sesizat aceasta
oportunitate dar acum iata-ne pe noi aici, a spus Steve Rogers, fost inginer petrolist,
actualmente succesorul lui Heydon ca director al Nautilus.
Solwara 1, aceasta Rosia Montana a Papuei

Schema de exploatare a Nautilus consta dintr-o ambarcatiune speciala, o teava de

extractie lunga de 1.6 kilometri si un instrument de minerit subacvatic reprezentat
de un imens robot ce va fi priponit de solul marin si va exploata minereul prin
teleghidaj. Industria de petrol foloseste roboti asemanatori pentru a sapa brese pentru
conducte, dar cel pe care Nautilus l-a comandat de la firma britanica Soil Machine
Dynamics ramane in continuare remarcabil. Robotul va avea dimensiunea unei case cu
doua etaje o casa capabila sa mearga pe patru picioare de-a lungul si de-a latul terenului
vulcanic pana il va netezi.
In acel moment, picioarele se vor retrage, iar robotul va trece la sarcina propriu-zisa de
exploatare. Un ferastrau circular de mari dimensiuni aflat la capatul unui brat lung va fi
capabil sa taie pana la 6.000 tone de roca de sulfid pe zi, pe care o va fragmenta in bucati
de numai cativa centimetri. Sonarul de la bordul masinariei ii va permite operatorului sa o
pozitioneze cu precizia de un centimetru acolo unde va dori; sonarul este un
echipament esential deoarece video-camerele nu vor fi capabile sa vada prin norii
grosi de mal si de roca pulverizata pe care le va cauza robotul.

O gura de extractie larga de aproximativ doi metri, pozitionata chiar in spatele capului
taietor, va pompa zacamantul malos si apa de mare in conducta larga de 30 centimetri si
apoi in vas. La bordul ambarcatiunii, ecrane si centrifuge vor separa solidele, care vor fi
transferate catre barje si transporate la Rabaul; apa va fi pompata inapoi in mare. Vasul va
ramane la prima sa locatie timp de doi sau trei ani, sau atat cat va dura sa exploateze
Solwara 1. Depozitul de acolo este lung de aproximativ 1.500 metri si lat de 100 metri,
insa cei de la Nautilus nu se pot exprima cu privire la adancimea sa. Stiu doar ca in multe
locuri este mai adanc decat gaurile de exploatare de 20 metri adancime pe care compania
le-a forat deja.

Sunt mai bine de 2.2 milioane de tone de zacamant ce asteapta sa fie exploatate la
Solwara 1, potrivit celor de la Nautilus, iar acel zacamant este mai bogat chiar decat
creadau Scott si Binns: contine in jur de 7% cupru si intre 6 pana la 8 parti dintr-un
milion aur. Esti entuziasmat si daca gasesti zacaminte cu 1% cupru, iar 6-8 grame la
tona aur reprezinta in sine o mina de aur, declara Rogers. Mare parte din zacamantul de
la Solwara 1 se afla chiar la baza platoului marin. Pentru a il obtine, Nautilus va trebui sa
indeparteze aproximativ 130.000 tone de sol, un fleac dupa standardele industriei
miniere. Si odata ce depozitul va fi exploatat, compania isi va impacheta pur si simplu
robotul si conducta si se va deplasa la urmatoarea locatie. Spre deosebire de o companie
miniera de uscat, Nautilus nu va lasa in urma sa o infrastructura de drumuri si cladiri.

Compania va lasa, desigur, in urma sa un sol marin avariat, insa si impactul asupra
mediului, insista Nautilus, va fi mai mic decat cel al unei mine comparabile de pe uscat.
Daca acceptam ca cererea globala de metale se afla intr-o continua crestere, trebuie sa le
extragem intr-un mod responsabil din punct de vedere ecologic, sustine Samantha
Smith, biologul care s-a ocupat de stabilirea impactului activitatilor companiei Nautilus
asupra mediului. Minand o suprafata mai mica de 12 hectare de platou marin, Nautilus
va consuma semineele hidrotermale si va distruge familiile de melci si scoici, crabi si
creveti care sunt hraniti de emanatiile de sulfid. Dar unele dintre seminee se vor
regenera, mineritul nu poate inhiba activitatea vulcanului de dedesub, iar animalele sunt
asteptate sa se intoarca in cativa ani. Fumegatoarele negre sunt efemere prin natura lor,
deci animalele de acolo sunt adaptate colonizarii de noi bazine pe masura ce acelea vechi
dispar.
Pentru a incuraja acest proces de revenire, Nautilus intentioneaza sa lase neatins
bazinul fierbinte de pe South Su, aflat la aproape doi kilometri distanta, ca pe o
pepiniera.Cu ajutorul lui Cindy Van Dover, biolog al Universitatii Duke si expert in
vanturi hidrotermale, Nautilus studiaza chiar si posibilitatea culegerii melcilor si a
scoicilor din drumul uneltei de minerit si tranplantarea lor temporara intr-un loc ferit,
pentru a fi adusi inapoi atunci cand zona nu mai reprezinta un pericol.

Fumegatoarele negre s-au stins in criza

Lucrurile aveau o tenta optimista in urma cu un an, cand nu multi erau constienti de
furtuna economica ce tocmai isi arata coltii. Pretul cuprului, care crescuse de cinci ori
in perioada in care Heydon aduna bani pentru Nautilus, s-a prabusit in a doua
jumatate a anului trecut. Pana in decembrie 2008, actiunile Nautilus la bursa din
Toronto au scazut sub valoarea de un dolar canadian per actiune, dupa un varf, atins in
2007, de sase dolari. Pretul aurului a ramas totusi ridicat, asa cum se intampla in mod
tipic in vremuri aspre din punct de vedere economic si in principiu, proiectul Solwara 1 a
ramas viabil. Totusi, cu prabusirea pietii de credite, Nautilus nu va avea prea curand nicio
perspectiva de a atrage fondurile suplimentare eventual necesare pentru extragerea
zacamintelor si lansarea lor pe piata.
Cu o saptamana inaintea Craciunului, compania a anuntat sistarea construirii tuturor
echipamentelor, inclusiv a ambarcatiunii de minerit si concedierea a 30% din personal.
Planuieste insa sa-si continue proiectele de inginerie si munca de PR, precum si sa
exploreze adancurile dupa noi depozite de sulfid. Dar, in prezent, nu poate preciza
momentul reluarii exploatarilor. Acest lucru depinde intr-o buna masura de durata
recesiunii pe care o traversam cu totii in prezent.
Vantul recesiunii a alungat promisiunea bogatiilor din fumegatoarele negre

Pe masura ce compania pe care a construit-o s-a dus la vale, David Heydon s-a intors in
Brisbane, parasind Nautilus in iunie. A pornit de atunci doua noi companii. Cu una spera
sa patrunda in afacerea exploatarii geodelor de mangan de pe fundul oceanelor. Cu
cealalta Heydon vrea sa recolteze lemnul subacvatic de pe teritoriile padurilor tropicale

inundate de digurile hidroelectrice.

Cat despre cei inca dedicati cauzei Nautilus, acestia nu renunta la incredibilul potential al
fumegatoarelor negre. Steve Scott, unul dintr cei care au descoperit depozitul Solwara 1,
ramane convins ca intr-o zi, curand, desi se pare ca nu in 2010, acesta va deveni situl
primului proiect minier de adancime marina. La urma urmei, Scott insusi, cu un sfert de
secol in urma, in 1984, a prezis pentru prima oara ca depozitele de sulfid ale platourilor
oceanice vor fi exploatate intr-o zi. Inca astept, spune el.