You are on page 1of 4

Progresul moldovenesc: 10 paşi de Făurire

În cei şase ani de guvernare iresponsabilă, inumană a
eurounioniştilor, Moldova a ajuns în pragul prăpastiei. Sărăcia,
dezmăţul criminalităţii şi corupţiei, acapararea instituţiilor publice
de către grupările oligarhice – acesta este rezultatul aşa-zisei
„istorii de succes a integrării europene”, despre care, în toţi
aceşti ani, ne-au tot vorbit curatorii străini ai guvernării falite din
Moldova. În tendinţa de a pune capăt relaţiilor seculare de
prietenie între Moldova şi Rusia, Occidentul a mizat pe politicienii
cei mai odioşi, corupţi şi lipsiţi de principii, care înfăptuiesc un
genocid lent al propriului popor.
Astăzi, cînd ţara a ajuns să fie complet devastată, Occidentul,
nedorind să-și asume răspunderea pentru acţiunile propriilor
protejaţi, refuză să ofere sprijin Moldovei. Pentru prima dată în cei
24 de ani de independenţă, Moldova se confruntă cu riscul de a-şi
pierde statalitatea.
În aceste condiţii, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova
declară că există alternativă împotriva haosului, trădării,
delapidărilor și a dezastrului. Această alternativă este
ordinea, patriotismul, integritatea, făurirea.
PSRM propune un Program de dezvoltare stabilă şi durabilă a
Moldovei. Zece paşi, propuşi de Partidul Socialiştilor, au ca scop
edificarea unui Stat Moldovenesc puternic şi viguros, în care ar
exista condiţii pentru o viaţă şi o activitate profesionistă
confortabilă pentru fiecare cetăţean al ţării.
1. Moldova fără oligarhi şi corupţie. Economia va fi în
serviciul poporului, şi nu în serviciul unor tînhari suspuşi.
Vom revizui rezultatele privatizării, iar Aeroportul
Internaţional şi alte active strategice vor fi recuperate în
favoarea statului. Funcţionarii acuzaţi de corupţie vor sta la
închisoare, iar averile lor vor fi confiscate. Vom supune unui
control minuţios toate proprietățile de origine dubioasă. Noi
vom iniţia procesul de lustraţie anticorupţie, în rezultatul
căreia funcţionarii acuzaţi de corupţie nu vor mai avea
dreptul să deţină posturi oficiale. Vom interzice funcţionarilor
să deţină cetăţenie dublă, să deţină conturi în băncile din
străinătate. Vom iniţia adoptarea normelor legale antioffshore, care ar restricţiona la maximum scoaterea
capitalului din ţară şi ar impune achitarea de impozite în

2.

3.

4.

5.

Moldova. Vom insista asupra instituirii unui impozit pe lux, în
mărime de 3-7%, la care vor fi supuse imobilele scumpe,
automobilele luxoase, iahturile şi avioanele particulare. Vom
orienta banii obţinuţi spre sectorul social.
Moldova – stat neutru. Vom prezenta conceptul de
neutralitate permanentă a Moldovei şi vom insista asupra
semnării Pactului Internaţional despre statutul de
neutralitate permanentă a Moldovei cu participarea statelorgarante (Rusia, SUA, China, ţările UE).
Moldova – ţară unitară. Vom consolida eforturile celor
două maluri ale Nistrului în scopul creării unui stat integru
suveran multinaţional federativ şi democratic. Vom depune
eforturi active pentru formarea unei societăţi civice unice pe
ambele maluri ale Nistrului, avînd la bază valorile noastre
comune: identitatea moldovenească, pacea interetnică,
coeziunea cu Rusia, respectul pentru istoria comună, valorile
ortodoxe.
Moldova – lider după ritmul de dezvoltare. Vom înainta
cinci proiecte prioritare în domeniul economic, ajustate la
situaţia natural-geografică unică a ţării noastre: crearea unui
nod aerian internaţional („hub”); crearea unui centru
internaţional de transport şi logistică; agricultură
performantă, orientată spre producerea de produse
alimentare ecologice; dezvoltarea producţiei în baza
tehnologiilor înalte; dezvoltarea sferei serviciilor. Vom crea
35 de centre de dezvoltare, după numărul de raioane şi
oraşe mari, transformîndu-le epicentrele de creştere socialeconomică a întregii ţări.
Integrarea Euroasiatică – garant al dezvoltării ţării şi
soluționării problemelor sociale. Vectorul euroasiatic va
permite soluţionarea multiplelor probleme ale Moldovei în
sfera economică şi cea social. Odată cu aderarea Moldovei la
Uniunea Economică Euroasiatică vom reîntoarce producătorii
moldoveni pe piaţa tradiţională rusească. Vom insista pe
reducerea pentru Moldova a preţurilor la gaze pînă la nivelul
preţurilor achitate de Belarus, Kazahstan şi Armenia, ceea ce
va conduce la reducerea costurilor la producţia
moldovenească. Obţinînd ieftinirea tarifelor comunale, vom
realiza o creștere semnificativă a nivelului de bunăstare a
locuitorilor Moldovei.

6. Moldoveni din toate ţările, uniţi-vă! Obiectivul nostru
este reunificarea diasporei moldoveneşti din toate ţările
lumii – de la Lisabona pînă la Vladivostok. Vom asigura
dreptul compatrioţii moldoveni din Moscova, SanktPetersburg, Tiumen, Odessa, Roma, Lisabona, Bucureşti de a
influenţa desemnarea politicii externe şi interne a Moldovei.
Intenționăm să organizăm Congresul Mondial al
Compatrioţilor Moldoveni. Prezenţa delegaţilor la acest
congres va fi asigurată în funcție de numărul efectiv al
reprezentanţilor diasporei moldoveneşti în diferite ţări ale
lumii. Vom lupta pentru dreptul compatrioţilor moldoveni de
a vota în cadrul alegerilor organizate în Moldova, indiferent
de ţara în care locuiesc.
7. Moldova, deschisă lumii. Noi nu vom construim o cortină
de fier pentru Occident, noi vom lichida cortina de fier
pentru Est. Nu ne opunem colaborării cu partenerii pentru
dezvoltare europeni cu condiţia că aceasta poartă caracter
reciproc avantajos. Dar, noi ne pronunțăm pentru extinderea
listei de parteneri ai Moldovei – în primul rînd cu Federaţia
Rusă şi Republica Populară Chineză. Acest lucru va
reprezenta un impuls puternic pentru creşterea investiţiilor
străine în economia moldovenească.
8. Fideli tradiţiilor strămoşești. Noi vom opta pentru
includerea în Preambulul Constituţiei a mențiunii privind
Ortodoxia în calitate de religie tradiţională a poporului
moldovenesc. Noi vom anula legea ruşinoasă de egalitate a
şanselor şi vom realiza adoptarea legii cu privire la
interzicerea propagandei homosexualismului în Moldova.
Vom realiza proiectul Soborului Popular al Moldovei, care va
deveni o platformă pentru formarea unei noi ideologii de
renaştere naţional-spirituală a Moldovei.
9. Moldova inteligentă. Scopul nostru constă în preluarea
celor mai performante practici în sistemul de învăţămînt şi
ştiinţă. Vom avea drept reper experienţa Rusiei, SUA,
Finlandei, Chinei, Coreii de Sud şi altor ţări dezvoltate în
domeniul educaţional.
10.
Moldova – ţară cu un sistem de ocrotire al
sănătăţii performant şi accesibil. Vom implementa
„modelul scandinav” în domeniul sănătăţii, recunoscut drept
unul dintre cele mai bune în lume (în cadrul acestui model, o
pondere semnificativă în cheltuielile generale revine statului,

iar populaţia achită pînă la 10% din costul serviciilor
medicale). Vom promova activ experienţa statelor CSI (Rusia,
Belarus, Kazahstan, Azerbaidjan) de reformare a sistemului
de ocrotire al sănătăţii, state în care se înregistrează şi cea
mai consistentă remunerare a medicilor, din spaţiul CSI,
exprimată în dolari SUA.
Programul nostru poartă un caracter strategic şi este
preconizat pentru mai mulţi ani de activitate asiduă şi intensă.
În caz contrar, ne așteaptă aprofundarea haosului actual şi
lichidarea definitivă a statalităţii moldoveneşti în următorii doitrei ani.
Credem în Moldova, în poporul şi în viitorul său. Respectăm
generaţia în vîrstă, îi apreciem experienţa şi meritele. Credem în
tineret, în energia şi tendinţa acestuia de a ne face Patria mai
bună. Vom lupta pînă la capăt pentru valorile noastre şi vom
transpune programul în viaţă pas cu pas.
Moldova are viitor!