De regula numele de familie se dobandeste prin efectul filiatiei,

deosebinduse urmatoarele situatii:

daca copilul provine din casatorie, acesta va lua numele comun al
parintilor[5];
copilul din afara casatoriei va dobandi numele aceluia dintre
parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita, cu precizarea ca in situatia in
care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, doar instanta
judecatoreasca poate la cerere sa incuviinteze copilului de a purta numele
acestuia din urma;
numele de familie si prenumele copilului gasit si a carui parinti nu
pot fi identificati se va stabili printr-o decizie administrativa ce cade in
competenta primariei in raza careia a fost gasit copilul.
Alegerea sau stabilirea prenumelui alaturi de numele de familie are o
importanta deosebita, aceasta parte a numelui (lato sensu) individualizand
persoana in familie, si totodata ajutand sa distinga o persoana fata de alta
persoana cu acelasi nume de familie, dar din familii diferite, avand aceleasi
caractere juridice ca si numele de familie.
Trebuie facuta o distinctie intre nume si pseudonim. Acesta din urma este
un drept subiectiv al persoanei fizice, individualizand persoana fizica in
societate, in general, intr-un anumit domeniu de activitate, in special, printr-un
cuvant ori o grupare de cuvinte.
Desi este consacrat legislativ[6] si se bucura de protectia legala a
drepturilor personale nepatrimoniale, pseudonimul, spre deosebire de nume nu
este supus stabilirii, modificarii, schimbarii pe cale administrativa ori
retranscrierii, caracteristica dominanta a acestuia fiind autodesemnarea.
Pseudonimul nu trebuie confudat cu porecla. in limbajul comun, porecla
inseamna un supranume (care este dat de alte persoane de obicei in deradere
altei persoane fizice, mai ales in legatura cu o caracteristica legata de aspectul
exterior, ori a activitatii sale). Nefiind recunoscut de lege, desi este o grupare de
cuvinte care
Intr-un fel o poate individualiza in fapt pe o persoana fizica, porecla nu
se bucura de o protectie legala[7].
B. DOMICILIUL

Ca si numele, domiciliul este un element de identificare a persoanei

fizice, care desi intereseaza toate ramurile de drept, in demersul nostru
explicativ, ne vom opri doar la domeniul raporturilor civile[8].
Punctul de referinta in definirea domiciliului, este reglementarea
cuprinsa in art. 13 din Decretul nr. 31/1954: "domiciliul persoanei fizice este
acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala".
Desi, asa cum vom vedea, se pot distinge trei categorii de domicilii, ne
vom ralia opiniilor din literatura de specialitate, in sensul sa se accepte o definire
a dimiciliului in general[9].
Astfel prin domiciliu se intelege acel atribut de identificare a persoanei
fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc, avand aceasta
semnificatie juridica.
Atat in legislatie, jurisprudenta, cat si in doctrina juridica se utilizeaza
doua notiuni, respectiv aceea de domiciliu si aceea de resedinta, cu scopul de a
se face distinctia intre locuinta statornica si cea temporara a persoanei fizice[10].
Daca o persoana fizica are mai multe locuinte statornice, numai una are
valoarea juridica a domiciliului si anume cea principala, asa cum dispune art. 13
din Decretul nr. 31/1954. Prin aceasta regula se traseaza doua importante
caractere juridice specifice si anume stabilitatea si unicitatea domiciliului.
Recunoasterea acestor trasaturi nu impiedica insa ca persoana fizica sa-si
schimbe domiciliul, in decursul timpului, putand avea astfel mai multe domicilii,
insa nu in acelasi timp, ci in mod succesiv.
Trebuie acceptata o asemenea teorie, tocmai avand in vedere faptul ca
obligativitatea domiciliului decurge din functia social-juridica a domiciliului, de
a fi mijloc de individualizare, in spatiu de data aceasta, a persoanei fizice,
imprejurare de care este interestata atat societatea, statul prin institutiile sale
specializate, cat si titularul.
Legat de acest element de identificare, numeroase sunt situatiile in toate
ramurile de drept, in care nasterea, derularea, modificarea si incetarea
raporturilor juridice, sunt intim legate de aceasta notiune juridica[11].
Cu privire la caracterele juridice ale domiciliului, trebuie semnalat faptul
ca fiind un drept personal nepatrimonial, dreptul la domiciliu este insotit de toate
atributele juridice ale unui asemenea drept si anume, opozabilitatea erga omnes,
inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea si universalitatea la care se

adauga acele caractere juridice specifice comune la care ne-am referit, cum ar fi:
stabilitatea, unicitatea si obligativitatea.
In functie de modul de stabilire, domiciliul poate fi: de drept comun,
legal sau conventional.
Daca avem in vedere teritoriul statutlui pe care se afla, se distinge intre
domiciliu in tara si domiciliu in strainatate.
Daca se pune problema succesiunii in timp a domiciliului, vom opera cu
notiunile de vechiul domiciliu si domiciliul actual al persoanei fizice.
In cele din urma se mai distinge o situatie particulara, in cadrul relatiilor
de familie, unde din punct de vedere al sotilor, se poate distinge intre situatia
regula - ceea a domiciliului conjugal, comun fata de situatia de exceptie - aceea
a domiciliilor separate.

Daca locul nu este aratat, plata, in privinta lucrurilor certe si determinate

se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii. In
orice alt caz, plata se facela domiciliul debitorului.
In materie succesorala locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului
domiciliu al defunctului, imprejurare de care sunt legate o serie de consecinte
juridice.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 35/1991: "Prin investitorii straini se inteleg
persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, dupa caz, cu sediul
in strainatate, care efectueaza investitii in Romania, in oricare din modalitatile
prevazute de prezenta lege".
Fara a intra in cercetarea exhaustiva a acestui element de identificare a
persoanei fizice[12]vom releva in continuare in mod succint, cateva dintre
elementele ce caracterizeaza felurile domiciliului.
In ceea ce priveste domiciliul de drept comun, il putem defini plecand de
la prevederile art. 13 din Decretul 31/1954, ca fiind acel drept al persoanei fizice
de a se individualiza, in spatiu, prin locuinta sa statornica sau principala. Aceasta
este de altfel ponderea situatiilor intalnite in fapt, iar dovada domiciliului de
drept comun se face cu actul de identitate, unde este evidentiat si domiciliul
titularului. Domiciliul de drept comun se poate dovedi si cu pasaportul.

Prin domiciliu legal se intelege acel domiciliu, care este stabilit de lege
pentru anumite categorii de persoane fizice. Urmatoarele sunt situatiile ce intra
sub incidenta acestor categorii:
minorul are domiciliul legal, dupa caz la: a) parintii sai; b)
parintele la care locuieste statornic; c) parintele care-l ocroteste; d) tutore.
-

interzisul judecatoresc are domiciliul legal la tutore;

cel ocrotit prin curatela are domiciliul legal la curatorul sau, in

masura in care acesta este in drept sa-l reprezinte.
In principiu, domiciliul legal se dovedeste prin probarea domiciliului de
drept comun al persoanei care asigura ocrotirea celui cu domiciliu legal[13].
Prin domiciliu conventional se intelege locuinta (adresa) stabilita potrivit
acordului de vointa al parintilor actului, invederarea executarii sale in acel loc
sau pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de stare civila.
Fiind deci rod al unei conventii, ce are ca efect alegerea unui domiciliu
(conventional), altul decat cel de drept comun, doctrina califica domiciliul
conventional ca fiind o conventie accesorie, in scopul de a fi prorogata
competenta teritoriala in cazul solutionarii unor cauze civile de catre organele
jurisdictionale.
Acceptand aceasta calificare, urmeaza a constata in primul rand ca fiind
o conventie accesorie, acest domiciliu este supus principiului de drept
"accesorium sequitur principale", fiind subordonat cerintelor legale privind
conditiile si efectele juridice bilaterale.
n sfarsit resedinta este acel atribut de identificare, in spatiu, a persoanei
fizice, prin indicarea locuintei vremelnice ori temporare.
Este de semnalat faptul ca resedinta nu se bucura de caracterele juridice
specifice ale domiciliului: stabilitate, unicitate si obligativitate, atributele
acesteia fiind prin excelenta vremelnicia si caracterul facultativ.
Dovada resedintei se face in principal cu actul de identitate, care are
rubrica speciala pentru mentionarea resedintei, daca este cazul, insa s-a acceptat
ca in egala masura resedinta poate fi dovedita si cu alte mijloace de proba.
C. STAREA CIVILA

Ca si numele si domiciliul, starea civila este un drept personal

nepatrimonial, menit sa individualizeze persoana fizica, reprezentand mijlocul
juridic care releva calitatile personale ale persoanei fizice.
Asa cum nu se confunda partea cu intregul, tot astfel nu trebuie
confundat un element ori un izvor de stare civila, cu insasi starea civila (ca suma
a unor asemenea elemente).
Sunt acte de stare civila: recunoasterea de filiatie, adoptia casatoria,
hotararile judecatoresti definitive si irevocabile date in actiunile de stare civila.
Mai deosebim fata de actele de stare civila, faptele de stare civila cum ar
fi: nasterea (data, loc), moartea (data, loc), sexul.
Fiind un drept personal nepatrimonial, starea civila se bucura de aceleasi
caractere juridice specifice acestei clase de drepturi.
Sunt acte de stare civila (instrumentum probationis) - inscrisurile
oficiale, special tiparite si completate, avand denumirile: act de nastere, act de
casatorie, act de deces, precum si: certificat de nastere, certificat de casatorie,
certificat de deces, ca si duplicatele acestor certificate, eliberate in conditiile
legii[14].
Actul de stare civila are o natura juridica complexa ori mixta, in sensul
ca aceasta natura trebuie determinata atat din punctul de vedere al dreptului civil
(si familiei, chiar), cat si din punctul de vedere al dreptului administrativ.
Pentru dreptul civil, actele de stare civila reprezinta o specie de acte
autentice (incadrandu-se in definitia, generica, a inscrisului autentic, data de art.
171 Cod civil) cu toate consecintele juridice care decurg din aceasta calificare,
mai ales aspectul valabilitatii si al puterii lor doveditoare.
Pentru dreptul administrativ, actul de stare civila este inscrisul doveditor
- instrumentum, al actului administrativ individual-, care este tocmai
inregistrarea de stare civila. Totodata, el este si un mijloc de evidenta a
populatiei.
Starea civila se dovedeste prin actele de stare civila, regula instituita de
art. 22 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca "Starea civila se dovedeste cu
actele intocmite sau cu cele inscrise, potrivit legii, in registrele de stare civila".
Cu toate acestea, si certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare
civila au aceeasi putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre,
care sunt numai pentru uzul organelor de stat.

Pe cale de exceptie, potrivit art. 24 din Decretul nr. 31/1954, starea civila
se va putea dovedi, inaintea instantei judecatoresti, prin orice mijloc de proba
admis de lege in conditiile in care[15]:
a)
b)
in parte;

nu a existat registru de stare civila;

registrul de stare civila s-a pierdut ori este distrus, in totalitate sau

c)

intocmirea actului de stare civila a fost omisa;

d)

procurarea certificatului de stare civila este cu neputinta.

Se poate observa ca, in esenta, starea civila se poate dovedi cu alte

mijloace de proba decat actele si certificatele de stare civila in cazurile in care
poate interveni reconstituirea ori intocmirea ulterioara, in conditii derogatorii, a
actelor de stare civila.

[1] n acest sens, vezi C. Sttescu Drept civil, op. cit., p. 21 - 97 si 221 - 225
[2] Principalele acte normative, care formeaz sediul materiei, de lege lata sunt:
- pentru nume: Decretul nr. 31/1954 (art. 12), Codul familiei (art. 27, 28, 40, 62, 64, 78); Decretul
nr.
975/1968 cu privire la nume, Conventia privind drepturile copilului;
- pentru domicliu (si resedint); Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15); Legea nr. 5/1971
(republicat) privind
actele de identitate si procedura schimbrii domiciliului si a resedintei; Pactul international privind
drepturile civile si
politice ale omului; Codul familiei; Conventia privind drepturile copilului;
- pentru starea civil: Decretul nr. 31/1954 (art. 22-24) Codul familiei; Legea nr. 119/1996 privind
actele de
stare civil (si reglementrile date n aplicarea sa); Conventia privind drepturile copilului.

[3] Gh Beleiu, op. cit., p.312; Aceast definitie tine seama de dispozitia de principiu a art. 12 alin. 1
din Decretul nr.

31/1954: "Orice persoan are drept la numele stabilit potrivit legii".

[4] La prima vedere s-ar putea ridica problema transmiterii numelui de familie prin filiatie, cstorie
sau adoptie, ns

particularitatea acestor situatii const n aceea c titularul de la care se transmite pstreaz n

continuare numele

[5] Dac printii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei
ori numele lor

reunite. n acest caz, numele copilului se va stabili prin nvoiala printilor si se va declara, odat cu
nasterea copilului, la serviciul de stare civil. n lipsa unei asemenea nvoieli, autoritatea tutelar de
la domiciliul copilului va hotr, ascultnd pe printi, dac copilul va purta numele unuia dintre ei
sau numele lor reunite. Textul initial se refer la "autoritatea tutelar" ns prin Legea nr. 11/1990
privind ncuviintarea nfierii, competenta ncuviintrii a fost trecut de la autoritatea tutelar la
instanta judectoreac. Legea nr. 11/1990 a fost republicat n temeiulLegii nr. 48/1991, "nfierea"
devenind "adoptie" (M.Of. nr. 147/1991); De altfel aceste situatii sunt reglementate de disp. art. 64
din Codul familiei.

[6] Art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (alturi dealte drepturi personale nepatrimoniale, cum este
dreptul la nume; art. 3

pct. 2 din Decretul 321/1956 privind dreptul de autor (care consacr dreptul de a fi recunoscut la
autor, opera
literar, artistic ori stiintific urmnd s apar, la alegerea autorului, sub numele sau pseudonimul
acestuia, sau fr
indicare de nume).

[7] Semnalm, totusi, c legislatia referitoare la cazierul judiciar face referire expres la porecl.
[8] De lege lata, institutia domiciliului este alctuit din norme cuprinse n: Decretul nr. 31/1954
(art. 13-15, n

principal) si Codul familiei (art. 11, 100, 102, 122, mai ales).

[9] n acest sens si Gh. Beleiu, op. cit., p. 329

[10] Fat de caracterul statornic, stabil, al locuintei care este domiciliul persoanei fizice, este
criticabil formula

"domiciliu stabil", ntruct contine un mare pleonasm, fomul ntlnit, din pcate, n diferite
formulare, n pres, dar
si n unele dispozitii legale

[11] Dintre domeniile dreptului civil, n care se nvedereaz rolul domiciliului mentionm:
- domeniul capacittii civile, astfel potrivit art. 47 din legea fondului funciar, nr. 18/1991:
"Persoanele fizice
care nu au cettenia romn si domiciliul n Romnia, precum si persoanele juridice care nu au
nationalitate romn
si sediul n Romnia, nu pot dobndi n proprietate terenuri de orice fel prin acte ntre vii;
- "Cettenii strini si apatrizii nu pot dobndi dreptul de proprietate asupra terenurilor"; de amintit
sunt si
dispozitiile art. 42 si 43 din aceeasi Lege; potrivit art. 42: "Cettenii romni cu domiciliul n
strintate si fostii

cetteni romni care dobndesc cettenia romn pot benedicia la cerere de prevederile prezentei
legi, dac si
stabilesc domiciliul n tar";
- domeniul obligatiilor civile; potrivit art. 1 104 C.civ.: "Plata trebuie s se fac n locul artat n
conventie;
Dac locul nu este artat, plata, n privinta lucrurilor certe si determinate se va face n locul n care
se gsea
obiectul obligatiei n timpul contractrii. n orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului.
- domeniul succesoral; locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului;de
acesta
se leag o serie de consecinte juridice.
- n fine potrivit art. 3 din Legea nr. 35/1991; "Prin investitori strini se nteleg persoanele fizice sau
persoanele juridice cu domiciliul ori, dup caz, cu sediul n strintate, care efectueaz investitii n
Romnia, n
oricare din modalittile prevzute de prezenta lege".

[12] Pentru tratarea pe larg a acestor aspecte, vezi si Gh. Beleiu, op. cit., p. 332-330, unde sunt
abordate si problemele

referitoare la stabilirea, schimbarea, si dovada domiciliului.

[13] Cu privire la acest aspect mai pot fi mentionate urmtoarele: a) minorul de peste 14 ani si
dovedeste domiciliul cu

actul de identitate; b) dac este necesar, se poate folosi si hotrrea judectoreasc de

ncredintare a minorului, ori
decizia de instituire a tutelei ori curatelei (din care reiese domiciliul de drept comun al ocrotitorului).

[14] n sistemul Legii nr. 119/11.11.1996, cu privire la actele de stare civil, publicat n Monitorul
Oficial al Romniei

nr. 262 din 11.11.1996 se face vorbire despre: - Actele de stare civil care sunt nscrisurile autentice
prin care se
dovedeste nasterea, cstoria sau decesul unei persoane. Acestea se ntocmesc n interesul statului
si al persoanei si
servesc la cunoasterea numrului si structurii populatiei, a situatiei demografice, la aprarea
drepturilor si liberttilor
fundamentale ale cettenilor.
- Actele de nastere, de cstorie si de deces ce se ntocmesc n registre de stare civil, n dou
exemplare,
ambele originale, si se completeaz manual, cu cerneal special de culoare neagr.

[15] n acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 164