Termenul de etic" provine din greaca veche (ethos = obinuin, moravuri,

caracter) i are un dublu sens:

a) o disciplin tiinific avnd ca obiect de studiu normele de comportament care
reglementeaz relaiile dintre oameni, altfel spus, tiina despre moral, despre bine
i ru.
b)
ansamblul normelor care reglementeaz comportamentul oamenilor n
societate - regulile ce trebuie aplicate n via pentru a practica binele n opoziie
cu rul.
Termenul moral" provine din latin (mos, mores) i se folosete n prezent
ntr-un sens strict (normele comportamentului uman) sau n sens larg, cnd se
identific cu noiunea de etic.
Morala se refer la standardele de comportament dup care oamenii sunt
judecai, n mod particular n relaiile cu ceilali. Morala reprezint astfel totalitatea
convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate n principii;
totalitatea normelor, regulilor determinate istoric i social, care reglementeaz
comportamentul i raporturile dintre indivizi, precum i dintre acetia i
colectivitate. De asemenea, morala cuprinde i fenomenele care in de contiina
moral i individual, calitile i defectele morale, etc. Morala este considerat un
fenomen real, ce ine de comportamentul cotidian, de viaa practico-spiritual real
a indivizilor i colectivitilor umane. Ea se formeaza prin invatarea sociala si
insusirea critica a modelelor de conduita promovate de societate. Dezvoltarea
morala este un proces activ de organizare a experientei in structuri cu semnificatie
crescinda, prin care valorile morale sunt vazute dintr-o perspectiva noua. Judecata
morala presupune evaluarea (si cel mai des autoevaluarea) unor comportamente si
situatii prin raportarea lor la cerintele morale impuse de ambianta social istorica
a individului.
Tema moral este una dintre cele mai vechi teme ale filosofiei. Ea a fost i
este constitutiv naturii umane, iar contiina de sine a omului s-a constituit, nainte
de toate, n jurul valorilor morale. Este suficient s aducem ca argument unul dintre
cele mai vechi documente istorice, Biblia, n care pcatul originar, care a dus la
rspndirea omului n lume i la devenirea lui istoric, s-a svrit tocmai prin
accesul acestuia la cunoaterea binelui i rului. De altfel, primele judeci de
valoare moral au aprut n strns legtur cu doctrinele religioase ale nceputului
istoriei i au rmas pn astzi componente majore ale religiozitii i, totodat,
surse importante pentru constituirea doctrinelor morale.
1

n istoria comunitatilor umane morala s-a constituit pe baza achizitiilor

culturale dintr-o diversitate de surse ale convietuirii sociale. Tot ceea ce reprezinta,
pentru om, semnificatie cu impact asupra comportamentului sau se traduce, mai
devreme sau mai trziu, n semnificatie morala: conditiile de existenta si de
perpetuare a speciei, relatiile de putere, conceptiile religioase, traditiile, achizitiile
culturale, arta, stiintele etc. Influenta tuturor acestor surse asupra moralei se
realizeaza pe doua cai complementare si niciodata concurente:
1.
Calea imanenta, reprezentata de necesitatile impuse de convietuirea
sociala a unor comunitati distincte (familie, organizatie, popor etc)
2.
Calea transcendenta, reprezentata de necesitatea organizarii activitatii
de ndeplinire a poruncilor divine sau de organizare a comunitatii dupa modelul
transcendent.
Modelele istorice ale moralei urmeaza masura n care una sau alta dintre cele
doua cai este preponderenta:
Morala preistorica a fost preponderent religioasa, slab codificata, bazata mai
mult pe cutume, pe intuitie.
n morala antica, ndeosebi dupa Socrate, chiar daca se mentine calea
transcendenta, apar primele valori si norme determinate exclusiv pe calea
imanenta, ca rezultat al complexitatii vietii n cetate, dar si ca rezultat al dezvoltarii
mijloacelor culturale de expresie. Apar primele coduri morale nchegate : Legile lui
Manu, codul lui Hammurapi, Perceptele lui Confucius,
Cartea egipteana a
mortilor sau Etica lui Nicomah.
Primele idei sistematizate despre moral n afara unor sisteme religioase au
aprut n filosofia greac presocratic. Presocraticii identificau morala cu virtutea,
cu viaa n armonie cu natura, cu universul, fiind prin excelen adepii unei morale
individualiste i cosmogonice.
Realiznd marea rsturnare epistemologic a filosofiei greceti, prin
ntoarcerea cugetrii filosofice spre om, Socrate pune la baza moralitii raiunea
ca virtute, realiznd o ierarhie valoric asupra creia se vor opri numeroi ali
filosofi ai antichitii.
Prelund liniile de cercetare filosofic ale lui Socrate, eroul dialogurilor sale,
Platon consider c morala exist n viaa oamenilor n baza unor prescripii sub
forma virtuilor, constituite dup principiile raional, voliional i sensibil proprii
naturii umane, dar aparinnd societii ca un dat al universului. Platon a gndit
2

etica drept o tiin a organizrii raionale a societii. ncepnd cu anul 529 d.Chr.,
cnd mpratul imperiului roman, Justinian, a interzis religiile pgne, n favoarea
Bisericii catolice i apostolice i a credinei ortodoxe, filosofia clasic a
antichitii este ngenuncheat, fiind interzis, ca religie pgn. Cele dou curente
filosofice medievale, patristica i scolastica, dezvolt o nou moral, la baza creia
stau perceptele cretine. Marii filosofi ai antichitii, ndeosebi Platon i Aristotel
vor fi reinterpretai de pe poziiile cretinismului, fr ca valorile morale
promovate de acetia s-i gseasc, n vreun fel, continuitatea.
Morala medievala este explicit detasata de justitie si de normele
administrative, dar ramne eminamente religioasa, ndeosebi n perioada europeana
a Inchizitiei. n aceasta perioada se dezvolta o componenta speciala a moralei, de
natura laica: regulile de viata ale cavalerului (samurailor, n Japonia).

Cu morala epocii moderne, asistam la o diferentiere a sistemelor de morala,

n functie de evolutia istorica a diferitelor comunitati umane, astfel nct, din zorii
acestei epoci si pna astazi, umanitatea este din ce n ce mai plina de inovatii n
materie de moralitate, dar si de conflicte morale adiacente unor conflicte sociale,
nationale sau regionale. Caracteristica lumii civilizate moderne este aceea a
refuzului unei morale oficiale, n favoarea unui pluralism moral, sustinut n jurul
unor valori morale majore, cum sunt viata, libertatea de constiinta, drepturile
omului etc. Epoca modern cunoate o mare varietate de interpretri ale moralei.
Unele se nscriu n continuarea concepiilor religioase, unele l redescoper pe
Platon, altele interpreteaz morala de pe poziii psihilogice sau biologice. Cele
dou curente majore ale epocii moderne, raionalismul i empirismul se manifest,
ca atare, i n etic, de o parte Descartes i Spinoza ducnd ideile etice spre un
raionalism extrem ( bazate pe cunoaterea adevrului, la Descartes, respectiv pe
cunoaterea lui Dumnezeu, la Spinoza), de cealalt parte Hume i Locke, deducnd
regulile morale din experien i obinuin.
Morala contemporana este supusa unui demers critic deosebit de fecund, n
spatiul filosofic, sociologic, pedagogic, politologic etc. S-a produs o separare
completa a trairilor morale de celelalte sisteme de traire a umanului, dar se
manifesta tot mai puternice incidente ale judecatilor de valoare morala n domenii
ale vietii sociale de mare anvergura: politic, economic, juridic, militar, medical,
religios, ecologic etc. n spatii geografice si culturale tot mai extinse morala se
manifesta ca o morala a omului liber, o morala a alegerii, a optiunii nengradite.
Drepturile omului sunt tot mai mult integrate ca fundamente ale moralitatii sociale
autentice.
3

n planul societatii globale asistam, totusi, la confruntari de mare anvergura

ntre diferite sisteme morale: laic si religios, individualist si colectivist,
deontologist si teleologist etc. Revin, n prim-planul vietii sociale, moralele
traditionale, care se ntrepatrund cu cele moderne, determinnd trecerea tot mai
accentuata a moralitatii din planul social n cel individual si de microgrup. Crizei
de valori morale proprii societatilor
post-comuniste i se raspunde tot mai
mult cu ofensiva unui relativism moral, n interiorul caruia singurele repere morale
autentice, reinstituite dupa caderea comunismului ateist, sunt cele de natura
religioasa.
In concluzie luind aparte fiecare etapa istorica percepem ca morala sa
dezvoltat diferit in fiecare etapa, precum conceptia si viziunea acesteia a fost
privita diferit de fiecare perioada istorica drept factorul principal fiind conditiile
sociale, economice, culturale etc. care inconjurau societatea din perioada data,
moralitatea fiind adaptata pentru fiecare structura sociala si pentru perioada
caracteristica astfel ca exemplu caracteristicile moralei medievale cu greu pot fi
percepute in perioada contemporana precum si invers, ca concluzie putem spune ca
moralitatea ca parte a eticii a cunoscut o evolutie continua in perioada istoriei.