Este acrobatul lumii animalelor.

Uimeste prin sariturile sale, de pe o creanga pe alta, la

mare inaltime, si prin viteza cu care alearga pe ramurile arborilor, de care se agata cu
ghearele ei ascutite.
Coada sa stufoasa, mai lunga decat intreg restul corpului, o face sa fie atat de usor de
recunoscut de toata lumea. Este veverita, cea careia vechii greci ii spuneau skiouros,
denumire rezultata din alaturarea cuvintelor skia (care inseamna umbra) si oura
(coada). Adica, intr-o traducere adaptata zilelor noastre, cea care sta in umbra cozii
sale. Traieste pe Terra din cele mai vechi timpuri, zoologii americani descoperind in
Carolina fosile ale unor exemplare de veverita gri, a caror varsta a fost estimata a fi de
aproximativ 50 de milioane de ani! O intalnim si in prezent, in foarte multe zone ale
globului, in special in apropierea terenurilor impadurite, dar chiar si in parcurile si pe
strazile localitatilor din vecinatatea padurilor, veverita adaptandu-se foarte usor traiului
printre oameni. Iar oamenii o iubesc si o ocrotesc, pentru ca este draguta, jucausa si
deloc agresiva.
Desi nu sunt diferente foarte mari intre acestea, exista in prezent peste 300 de rase de
veverite, impartite in sapte mari familii, cele mai cunoscute si mai numeroase fiind
veveritele gri, veveritele zburatoare si veveritele de arbore. Dintre acestea, veverita gri
reprezinta rasa cel mai des intalnita si mai studiata, populand zone intinse de pe
aproape intreaga suprafata a emisferei nordice (Europa, nordul Asiei, Orientul
Indepartat si Japonia).
Hrana Veverita
Veverita gri are o lungime de 30 40 de centimetri (inclusiv coada) si o greutate care nu
depaseste jumatate de kilogram. Se hraneste in special cu alune, nuci, seminte,
samburi si fructe de padure, dar nu refuza atunci cand se muta la oras si oamenii ii
ofera biscuiti, covrigi, napolitane si chiar pizza! Traieste aproximativ 6 ani, dar atunci
cand se plimba pe strazile oraselor, viata ei este scurtata de cele mai multe ori de
rotile masinilor sub care ajunge din nefericire.

Tantarul

Tantarul
Areal: Toate continentele mai putin Antarctica
Habitat: Mai ales in mlastini si zone umede
Hrana: sange si nectar
Marime: 1.5 cm (0.6 inch)
Reproducere: oua
Tantarul traieste in mlastini in principal in Africa,America de Sud si Sudul Asiei. Tantarii
pot fi intalniti oriunde in lume, mai ales in zonele umede. In cadrul speciei, exista o
puternica discriminare.
Hrana Tantar
In timp ce masculii se multumesc sa se hraneasca cu nectar de plante si apa si sa
trandaveasca, femelele au nevoie de sange pentru a-si procura proteinele
indispensabile maturizarii aparatului reproductiv si producerii de oua. Ele sunt dotate cu
un sistem senzorial complex pentru detectarea donatorului de sange si sunt atrase in
special de caldura, de umiditate, de culori si de parfumuri intense. Tantaroaica
aterizeaza pe piele si inteapa folosindu-se de o trompa dotata cu mici dintisori prin care
suge sangele. Pentru ca intepatura nu ajunge la terminatiile nervoase, victima nu simte
durerea si persoana, de multe ori, nici nu-si da seama ca este intepata, decat ulterior,
cand apare mancarimea. Dupa ce se hraneste cu sange ca un mic vampir, femela
tantar isi depune ouale. Prin intepatura pot fi transmise multe boli infectioase, unele
deosebit de grave, cum ar fi malaria, febra galbena si diferite forme de encefalite.
Specialistii spun ca nu se transmite si virusul HIV.
Caracteristici Tantar
Corpul este alcatuit din cap, torace si abdomen. Prezinta doua aripi, iar aparatul bucal
este specializat pentru intepat si supt. Prezinta schelet extern din chitina. Capul este
format din doi ochi compusi, doua antene articulate si o gura cu piese chitinoase. Pe
partea dorsala a toracelui se prind aripile, iar pe partea ventrala se prind trei perechi de
picioare articulate. Abdomenul este format din opt segmente, la fiecare segment, pe
partea ventrala, se afla o pereche de orificii respiratorii numite sigme. Respiratia este
traheeana
Copiii sunt tinte ideale pentru tantari: au pielea subtire, vasele sanguine superficiale,
usor de patruns si un somn adanc. Copilul nu suporta mancarimea, asa ca se va
scarpina mai mult decat un adult, cauzandu-si mici rani ce favorizeaza infectarea cu
bacteriile aflate in mod normal pe piele. Prin intepatura, tantarii pot inocula omului
agenti patogeni care provoaca boli ca malaria, febra galbena si altele, mai ales in
zonele geografice tropicale si subtropicale in care astfel de maladii sunt raspandite. Dar
acum cativa ani a existat si la noi o severa epidemie de encefalita, cauzata de virusul
West Nile, transmis prin intepatura tantarilor. La persoanele foarte sensibile, mai ales
daca intepaturile sunt numeroase, zonele afectate se umfla si starea de rau se

generalizeaza (urticarie, scaderea tensiunii sanguine). Atunci trebuie sa ne adresam

medicului.
Reproducere Tantar
Tantarii se inmultesc in mlastini, lacuri sau oriunde exista apa statatoare. In numai sapte
zile, un tantar ajunge adult, iar femela supravietuieste pana la trei saptamani vara si
multe luni peste iarna, pentru a-si depune ouale primavara. Pentru a preintampina un
atac al tantarilor, e bine sa improspatam periodic apa din recipiente, sa asanam locurile
unde aceasta balteste, sa avem grija ca iarba sa fie tunsa deoarece le place sa se
ascunda acolo.

Maimuta cu nasul carn

Maimuta aurie cu nasul carn (Rhinopithecus roxellana) face parte din genul
Rhinopithecus, familia Cercopithecidae si ordinul Primates. Este originara din Asia, in
partea de sud a Chinei si la nord de Taiwan. Poate fi intalnita in regiunile montane unde
deseori este zapada, la altitudini cuprinse intre 1200 si 3000 de metri si temperaturile
pot depasi -8 grade iarna si 21 de grade vara.
Maimuta cu nasul carn poate fi intalnita in literatura de specialitate sau straina sub
urmatoarele denumiri: The golden snub-nosed monkey, Sichuan golden hair monkey,
The snub-nosed monkey.
Datorita pierderii habitatului si a vanatorii numarul populatiei de maimute aurii cu nasul
carn a scazut dramatic. Au fost unele masuri luate de autoritate in Yunnan in care
numarul maimutelor cu nasul carn a crescut de la 500 la 1.300 de indivizi ca rezultat a
ecologizarii zonei si a interzicerii braconajului. Intreaga populatie numara intre 8.000 si
15.000 de indivizi si este in continua scadere din cauza pierderii habitatului. Un mare
noroc il are ca in prezent o parte din populatie se afla in rezervatii si zone protejate.
Hrana Maimuta cu nasul carn
Maimuta cu nasul carn se hraneste atat in copac cat si la sol. Alimentatia ei este
formata din ace de pin, muguri de bambus, fructe, flori si frunze.
Este un animal erbivor si hrana variaza in functie de sezon. Fiind o maimuta de munte,
cand este zapada hrana principala este formata din licheni.
Aspect Maimuta cu nasul carn
Maimuta cu nasul carn are lungimea corpului de 55-70cm, greutatea de 10-20kg si
lungimea cozii de 50-75cm. Corpul este masiv, robust, acoperit de blana lunga si deasa
care ii ofera protectie la temperaturi
scazute. Capul si gatul sunt maronii deschis, spatele si partea exterioara a membrelor
este cafeniu-maroniu inchis, iar partea inferioara a membrelor si abdomenul este maro
deschis spre alb. Botul este golas,
nasul este mic si carn, usor ridicat in sus, iar urechile sunt mici. Zona din jurul ochilor
este albastra, parca are niste cearcane rotunde albastre.

Areal: Africa
Habitat: Savana, zone deschise
Hrana: Carnivor
Marime: 1.4m 2.5m
Greutate: 120kg 249kg
Viteza: 56 km/h (35mph)
Culoare: Maro, auriu, blond, alb
Reproducere: 3 pui
Pradatori: omul
Speranta de viata: 8 15 ani
Particularitati: Coama impresionanta

Supranumit si regele animalelor, Panthera leo leul, face parte din ordinul Carnivora,
familia Felidae. Desi pana acum circa 10.000 de ani magnificul leu era, dupa om, cel
mai raspandit mamifer terestru mare, astazi leul asiatic este pe cale de disparitie, iar
leul african este declarat specie vulnerabila.
Leii sunt un simbol care apare des in heraldica familiilor regale si cavaleriei. Apar pana
si in arta Chinei, desi nu au trait niciodata acolo. Nici un alt animal nu a primit mai multa
atentie in arta si literatura. In Biblie este amintit de 130 de ori. In arta epocii pietrei, in
special in picturile rupestre, se intalnesc frecvent desene reprezentand lei.
Hrana Leu
Leii sunt pradatori exclusivi carnivori, foarte puternici, care vaneaza mamifere mari,
printre preferatele lor enumerandu-se: antilope gnu, antilope impala, zebre, bivoli,

mistreti salbatici etc. Femelele leu vaneaza de obicei in grup, aplicand strategia furisarii
pana in apropierea victimelor.
Cel mai adesea, cateva femele incercuiesc turma din mai multe puncte, urmand sa
atace brusc si violent individul cel mai apropiat. Desii coltii leilor sunt foarte ascutiti si au
dimensiuni impresionante (pana la 8cm lungime), prada este cel mai adesea omorata
prin strangulare.
Un leu poate manca la o singura masa chiar si 30kg de carne. Prazile de dimensiuni
mici sunt mancate pe loc, iar cele de dimensiuni mari sunt adesea tarate pana pe
teritoriul grupului.

Rma

Rma
Rama este cel mai comun vierme inelat care traieste in pamantul umed si bogat in
substante organice, unde isi face galerii.
Pe suprafata hartiei, rama se misca datorita unor muschi puternici, aflati sub piele,iar
zgomotul este produs de cheti.
Toti cunoastem ramele.Ni se par respingatoare si nu ne-am atinge de ele pentru nimic
in lume.Numai pescarii le cauta ca nada la undite si adesea copiii pot castiga ceva
parale cu furnizarea lor celor care stau linistiti pe marginea baltii sau a raului cu mers
incet,sperand intr-o bogata recolta de pesti.
Prin numirea de rame, intelegem de obicei specii de oligochete care sapa galerii in
pamantul tuturor continentelor.Restul oligochetelor sunt viermi ce traiesc mai ales in ape
dulci.O singura specie a acestei ultime familii traieste in nisipul plajelor scaldate de ape
marine.In apele dulci ele constituie o hrana valoroasa a multor animale,printre care si a
pestilor.
La noi in tara a trait pana in 1976 cel mai stralucit cunoscator al sistematicii
oligochetelor, profesorul Victor Pop de la universitatea din Cluj-Napoca,care pe baza
unor noi criterii de structura anatomica a musculaturii si a dispozitiei ei,a creat cea mai
moderna clasificare a acestor viermi,care este azi admisa in toata lumea. Profesorul
Victor Pop,a fost insa si un extraordinar observator al vietii ramelor,a acestor animale
ascunse,si era pe cale sa termine o monografie a Lumbricidelor,opera care a fost
finisata de colaboratorul sau cel mai apropiat,fiul sau,Victor V.Pop.
Ramele au un rol insemnat in structura solului.Galeriile care le sapa in pamant permit
aerisirea acestuia si respiratia radacinilor,a microfaunei alcatuite din alti viermi si
insecte,a reactiilor de oxidare a microorganismelor din sol,iar prin carbonatul de calciu
pe care il elimina prin fecale,la asigurarea structurii micrigranulare a solului si la
neutralizarea variatiilor de pH..
Hrana Rama
Rama se hraneste cu substante organice din sol, pe care le inghite cand isi sapa galerii.
Retine substantele hranitoare, iar pamantul este eliminat prin orificiul anal,contribuind
astfel, la afanarea solului. Ch. Darwin le-a denumit pluguri biologice.
Cantitatea de frunze introduse in sol se evalueaza la 17-20 tone pe hectar si
an.Experiente facute pe Lumbricus terrestris arata ca un individ consuma in medie
80mg frunze uscate pe gram tesut proaspat si pe zi,ceea ce revine annual la circa
2000kg pe hectar.Ramele sunt prin careasta hrana animale spaprofage,adica utilizeaza
o categorie de substante organice in descompunere,care numai pot fi utilizate de om
sub nici o forma.
Prin aceasta degradare,substanta putreda intra in circuitul energetic al naturii.Alaturi de
bacterii,de ciuperci si de alte cateva forme epigee,ramele joaca un rol important
economic in bugetul materiei organice vii si moarte.O masuratoare facuta pe aceeasi
specie arata ca din 244g de materie organica pe metru patrat cat exista intr-un sol de

pajiste,112g este utilizata pentru nevoile metabolismului general, 56 ptr. Energetice

musculara si 42g ptr.

Areal: Asia si Africa

Habitat: Paduri, savane, deserturi
Hrana: Ierbivor
Marime: 2 4 m
Greutate: 3 5.5 tone
Viteza: 40km/h (25mph)
Culoare: Gri
Reproducere: 1 pui
Traieste: in turma
Pradatori: omul, hienele si felinele mari
Speranta de viata: 55 70 de ani
Particularitati: trompa, cel mai mare animal terestru

Elefantul (Elephantidae) face parte din familia Proboscidea (animale cu trompa). Fac
parte din categoria celor mai mari animale patrupede terestre, care la nastere cantaresc
100 kg. Cel mai in varsta animal in captivitate a avut 86 de ani si a trait in Taipei,
Taiwan.

Hrana Elefant
Elefantii sunt erbivori.In afara de iarba padurilor sau a savanelor consuma si alte plante
cu tulpina moale,frunze de copaci,diferite fructe si flori,chair crengi,tulpini de copaci sau
radacini.Ei trebuie sa manance enorm de mult pentru a satisface necesarul de energie
a corpului lor imens si pentru a completa materialele ce formeaza tesuturile acestuia.
Marea parte a zilelor o petrec in cautarea hranei,pentru a asigura necesitatile mari de
vitamine si saruri minerale ale organismului.Intr-o zi in cca 16 ore un elefant poate
consuma pina la 225 Kg de alimente.
Elefantul isi foloseste trompa si pentru a-si potoli setea.Are nevoie de foarte multa apa
-pentru elefantul african 5 litri de apa inseamna o inghititura.
Trage apa in trompa,inchide orificiile din capat,dupa care isi indoaie trompa astfel incat
capatul sa-i intre in gura, iar apoi evacueaza continutul. Toate acestea nu sunt usor de
invatat,de aceea puii de elefanti lipaie apa cu gura.

Aceasta specie de mamifere se caracterizeaza prin forme prelungite precum si prin

inaltimea considerabila. Girafa are un corp prelung, de unde i se si trage titlul de cel mai
inalt animal din lume. Masculii ajung sa masoare aproximativ 5,5 metri inaltime, in timp
ce femelele oscileaza intre 4-5 metri. In ceea ce priveste greutatea, aceasta este mai
mare tot la masculi, ei cantarind intre 1100 si 2000 de kg, in timp ce femelele cantaresc
cu 100 kg mai putin. In crestetul capului girafele au ca un fel de coama, care difera de la
o specie la alta. Culoarea patata a pielii le ofera un camuflaj in savana, chiar daca un
astfel de animal nu poate trece neobservat. Girafa este de asemenea posesoarea unei
limbi exceptional de lungi, adaptata necesitailor alimentatiei sale. Sistemul circular este
extraordinar pentru ca duce sangele pana la cap, la o asemenea inaltime, si ajuta astfel
ca evitarea acumularii lui in picioare. De asemenea trebuie evitata si presiunea sangelui
atunci cand girafa se apleaca sa bea apa sau sa manance iarba .
Habitatul:
De fel aceasta traieste in savana, in regiunile meridionale din centrul Africii, incluzand
zona saharei.
Hrana:
Alimentul preferat al girafei este Acacia, o specie de arbore care creste in savana
africana. In general, girafa este un animal foarte pretentios atunci cand este vorba de
hrana. In ciuda acestui fapt, ea are probleme in a se adapta cu alte alimente - dovada
stand faptul ca girafa consuma si alte tipuri de arbori si iarba. Pentru a putea bea apa si
a se hrani cu iarba, girafa trebuie sa se ''aplece'' foarte mult si sa ramana intr-o pozitie
vulnerabila. Limba girafei precum si aparatul digestiv, ii permit acesteia sa se hraneasca
si cu o vegetatie mai putin placuta pentru alte animale (de exemplu cu plante cu tepi)
dar pe care o digera fara nici un fel de problema. Girafa se hraneste aproape toata ziua,
ajungand sa manance aproape 65 kg de vegetatie pe zi. Girafa, la fel ca si vaca, are 4
stomace iar digestia acesteia se efectueaza intr-un timp foarte lung.
Obiceiuri:
Girafa este un animal care nu este sedentar si care convietuieste in grupuri de 15-20
datorita neconcordantei si lipsei de ajutor dintre acestea. Girafele sunt animale timide,
prefera fuga inainte de a infrunta pericolul, in principal ferindu-se de lei; in cazul in care
se vad inconjurate sau cand sunt amenintati puii acestora, girafele se lupta, in special

lovind cu picioarele (datorita gabaritului acestora aceste lovituri pot fi mortale sau pot
provoca rani grave).
Datorita inaltimii sale, girafa are un camp vizual extrem de mare, cu ajutorul caruia
poate descoperi foarte repede orice amenintare. Atunci cand fuge, girafa este un animal
foarte agil, putand atinge pana la 60 km pe ora. Masculii se infrunta si intre ei. Girafele,
contrar a ce ceea ce crede majoritatea oamenilor, se bazeaza pe un sistem de
comunicare asemanator cu cel al vacilor, sistem prin care isi anunta pericolele iminente
si isi localizeaza puii.

Xiphiidae, (petii spad) sunt reprezentai azi de numai o singur

specie (Xiphias gladius). Petii spad sunt rspndii pe glob
numai n mrile calde tropicale. Ei triesc la la adncimi diferite.
Numele lui provine de la oratorul grec Athenaios, ( - gladius spad). Cercetrile genetice a speciei au determinat c petii
provin din Marea Mediteran i au migrat n Atlantic
nottoarea caudal la Xiphias are form de secer, dimensiunile
corpului poate atinge 4,5 m i o greutate de 650 kilograme.
Carnea lor are un gust apreciat asemntor cu al tonului.
Petii aduli n afara perioadei de depunere a icrelor duc o via
solitar. Ei sunt peti iui rpitori, hrana lor fiind constituit n
special din sardele (Sardina pilchardus), scrumbii (Scomber
scombrus) i cefalopode (Cephalopoda). Rolul spadei n-a fost
pn n prezent clarificat, s-ar putea s o foloseasc la vnarea
petilor aflati n roiuri (bancuri), la scufundare n caz de pericol n
ml, sau le ajut la o deplasare mai rapid n ap. Istorisirile mai
vechi, c ar fi strpuns cu spada fundul navelor i c ar fi rnit
oameni, aparin de domeniul ficiunii, nefiind reale. n lunile reci
ale anului ei migreaz din emisfera boreal spre sud n zonele
calde din emisfera austral. Petii tineri au n comparaie cu
raportul corporal un rostrum mai scurt i o nottoare caudal mai
lung ca i adulii. Un pete spad poate atinge o vitez maxim
de 100 km/h, el fiind printre cei mai iui peti din lume [1] Corpul
asemntor delfinilor nu este acoperit cu solzi.
Perioada de depunere a icrelor are loc primvara, petii caut
apele calde puin adnci (70 m) din apropierea coastelor. Femela
depune oule care un diametru de 2 mm, larvele care vor iei
dup fecundare au ca. 4 mm lungime. Petii spad sunt greu de

pescuit, este controversat de specialiti dac sunt o specie

ameninat de dispariie, ei pot atinge vrsta de 10 ani.

Gandacul Rinocer

Gandacul Rinocer (Oryctes nasicornis)

Areal: Toate continentele
Habitat: In scoarta copacilor
Hrana: lemn
Marime: 6 10 cm (2.4 3.9 inch)
Reproducere: oua
Alte nume: Gandacul Rinocer, European rhinoceros beetle
Gandacul Rinocer (Oryctes nasicornis) este una dintre speciile cele mai mari de
gandaci de pe pamant.
Habitatul preferat al gandacilor rinocer este in scoarta copacilor si in rumegusul din
crapaturile sau de la baza lor. Tot aici se gasesc si larvele. Este raspandit din nordul
Europei, unde este intalnita o specie, pana in bazinul Mediteranean si nordul Africii.
Gandacul rinocer este o specie inclusa in anexele conventiei de la Berna ca specie
rara si amenintata cu disparitia.
Hrana Gandacul Rinocer
Aceti gndaci, nu se hrnesc n timpul vieii de adult, consumnd rezervele de hran
pe care le-a acumulat n timpul vieii larvare.
Caracteristici Gandacul Rinocer
Gandacul rinocer are marimea de 6-10 cm. Corpul adulilor este robust, puternic, avnd
o culoare castanie mai mult sau mai puin nchis. Dimensiunea la ambele sexe variaz
de la 25 pn la 43 mm. Dimorfismul sexual este pronunat la aceast specie, masculul
avnd pe cap un corn puternic, arcuit ctre partea posterioar. Masculul are aspectul
unui rinocer, de aici i denumirea popular. Femela nu are nicio excrescen pe cap, ea
prezint doar un tubercul conic pe torace.
In comparatie cu marimea sa este cea mai puternica fiinta de pe pamant deoarece
poate sa ridice de 850 de ori greutatea sa. Este o specie nocturn, apare la lsarea
serii, ziua stnd n ascunziuri. S-a constatat c sunt atrai de lumini puternice.
Gandacii sunt animale de companie in Asia pentru ca sunt mai usor de ingrijit. In unele
tari gandacii sunt pusi sa se lupte intre ei in timp ce oamenii fac pariuri pentru
castigator.

Greierele este o insecta ce face parte din familia de

"saritori" din ordinul Saltatoria si se regaseste peste tot in
lume. El pot fi impartit in doua categorii si anume Greierul
de casa (Gryllus domesticus) si Greierul de camp
(Liogryllus campestris). Ambele specii au aceeasi
infatisare. Cu corpul scurt si gros si cu capul ce are doua
antele lungi, greierele nu este mai mare de 2 cm. Aceasta
insecta se hraneste cu diferite plante suculente din
gradini.
Ceea ce il face diferit fata de celelalte insecte este faptul
ca prefera sa sara in loc sa zboare, fiind ajutat de
picioarele posterioare foarte puternice. De asemenea, cea
mai cunoscuta caracteristica a sa este sunetul melodios
pe care il scoate. Acest asa zis "cantat" este produs atunci
cand greierele freaca o nervura sonora, prevazuta cu mai
multe creste transverale, de pe partea inferioara a aripii
drepte, de o creasta sonora de pe suprafata superioara a
aripii stangi.

Greierul