P. 1
JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

|Views: 12,936|Likes:
Published by annddrreea78
JOCUL DIDACTIC MATEMATIC
JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

More info:

Published by: annddrreea78 on Apr 24, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/18/2013

pdf

text

original

CAPITOLUL II JOCUL DIDACTIC- METODĂ DE STIMULARE A CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE ALE ELEVILOR

y

Strategii didactice activ- participative în învăţământul primar Particularităţile gândirii şcolarului mic şi accesibilitatea noţiunilor matematicii moderne Jocul didactic- delimitări conceptuale, teorii, clasificări Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic matematic

LI. Strategii didactice activ- participative în învăţământul primar Proiectarea, organizarea şi realizarea performantă a activităţii instructiv- educative sunt dependente de modalităţile de dimensionare şi articulare a resurselor metodologice, curriculare, umane, materiale, organizatorice, ce imprimă sens şi eficienţă pragmatică formării elevilor. Formele şi mijloacele strategice pot fi circumscrise terminologic prin intermediul sintagmelor de metodă şi procedeu didactic, metodologie didactică, tehnologie didactică. ❖ Strategie didactică

Ioan Cerghit în lucrarea „ Perfecţionarea lecţiei ", 1983, subliniază trei accepţiuni ale conceptului de strategie didactică: ca adoptare a unui anumit mod de abordare a învăţării ( prin problematizare, euristică, experimental faptică etc.); ca opţiune asupra modului de combinare a metodelor, mijloacelor şi formelor de organizare a actului didactic;

- ca mod de programare (selectare, ordonare, ierarhizare) într-o succesiune optimă a fazelor şi etapelor (evenimentelor) proprii procesului desfăşurat în lecţie, cu delimitarea timpului şi respectarea principiilor şi regulilor didactice. Acest ultim unghi de abordare extinde conceptul de strategie didactică în afara sferei ansamblului metodelor, procedeelor şi mijloacelor didactice (metodologia didactică), trecând-o pe planul mai larg al proiectării de ansamblu, prin programare riguroasă, dar nu rigidă, plan ce implică organic şi ceea ce anterior a fost definit ca metodologie didactică. Pornind astfel de la înţelegerea strategiei ca „ arta de a combina operaţii în vederea realizării unui obiectiv "( Grande Dictionnaire Hachette - Enciclopedique Illustre , Paris, 1993) şi de la cele trei unghiuri de vedere în care ea apare în prezentarea anterioară, definim strategia didactică astfel: demersul proiectiv al cadrului didactic care vizează adoptarea unui anumit mod de abordare a învăţării, prin combinarea eficientă a unor metode, procedee, mijloace didactice (reunite logic şi funcţional într-o anume metodologie), în contextul unei anumite forme de organizare a procesului didactic, având ca rezultat un anume mod de programare într-o succesiune optimă a evenimentelor proprii procesului didactic pe secvenţe de timp estimate anticipat. Strategia didactică este un demers proiectiv ce dă un răspuns complex, corelativ, următoarelor întrebări,

stabilind calea generală pe care cadrul didactic doreşte s-o urmeze în realizarea lecţiei: DE CE ? / PENTRU CE ?: cu ce obiective se porneşte şi în direcţia cărui scop, corelat tipului de lecţie ales. CE ? conţinut urmează a fi abordat, cu ce specific; CU CINE ? particularităţile elevilor concreţi cu care se va lucra; CÂND ? în ce moment al anului / semestrului / săptămânii / zilei ? ÎN CÂT TIMP ? o oră de 45 - 50 minute, două sau mai multe ore; CUM ? cu ce metode şi procedee didactice ; CU CE ? mijloace didactice îşi propune să lucreze ; Jl categoria strategiilor destinate preponderent actului de predare - învăţare sunt încadrate : a) strategii clasice S-au dezvoltat de-a lungul istoriei societăţii odată cu recunoaşterea învăţământului ca subsistem deosebit de important al sistemului social global. Pornind de la aspectele surprinse de definirea conceptului de strategie didactică, ele se caracterizează prin: accent pe predare, învăţarea fiind vizată a se realiza prin receptare ( relativ pasivă ) a conţinutului expus de profesor; în combinatorica metodelor şi procedeelor didactice intră îndeosebi metodele care pun în plan central cadrul didactic, elevul rămânând obiect al actului educaţional; programare riguroasă, până la nuanţe de rigiditate, a succesiunii etapelor procesului didactic, momentele evaluative fiind plasate, în special, la finele demersului didactic şi fiind preponderent sumative. Metodele didactice ce aparţin ansamblului reprezentat de

aceste strategii sunt: metodele expozitive ( explicaţia, povestirea, expunerea ) la care se adaugă metode de evaluare de tip sumativ. b) strategii moderne Se caracterizează prin încercarea de a transforma elevul din obiect în subiect activ al propriei formări, prin încercarea de conjugare funcţională a educaţiei cu autoeducaţia pentru a da perspectiva reală acţiunii principiului educaţiei permanente. b.l.) strategiile euristice au următoarele caracteristici: reprezintă o orientare modernă în didactică, la baza căreia stă o concepţie unitară şi globală care preconizează folosirea în procesul de învăţământ a unor strategii mentale de explorare, care stimulează operaţiile gândirii, judecăţile şi raţionamentele elevilor, dându-le acestora posibilitatea să dobândească cunoştinţele descoperindu-le singuri sub îndrumarea atentă a cadrului didactic; învăţarea, în acest caz, este activă, conştientă. metodele şi procedeele utilizate vizează activitatea elevului, descoperirea, căutarea, imaginarea de soluţii. Ele se reunesc într-un ansamblu complex care prin intermediul procedurilor de tip euristic dezvoltă gândirea divergentă a elevilor, le determină independenţa în gândire şi le formează atitudini pozitive faţă de muncă şi creaţie. în funcţie de natura metodelor şi procedeelor implicate în complexul reprezentat de strategie, etapizarea momentelor ( evenimentelor ),

procesului didactic, cu delimitarea timpului necesar fiecărei etape, este mai mult sau mai puţin dificil de realizat. Când spiritul este „ ajutat" să- şi caute noi sensuri şi prin ele să descopere noul este mai greu de estimat şi de respectat eşalonarea pe unităţi rigide de timp. accentul este pus pe învăţarea activă, predarea fiind un aspect coordonator al învăţării. Uneori, în contextul anumitor metode (conversaţia euristică, modelarea, problematizarea) rolul şi activitatea cadrului didactic au o pondere mai mare, el fiind cel ce structurează planul conversaţiei, cel ce creează situaţia - problemă. Alteori, când în structura strategiei sunt incluse metode ca descoperirea, asaltul de idei. dezbaterea, chiar dacă rolul cadrului didactic rămâne prioritar (coordonator) acţiunea lui didactică este mai mult implicită, actorii principali fiind elevii. Metodele ce se pot antrena, conjuga ( adesea o metodă putând fi procedeu în cadrul altei metode) în elaborarea strategiilor euristice sunt: conversaţia euristică; dezbaterea în toate formele ei ( dialog, masă rotundă, asaltul de idei, studiu de caz ); problematizarea; munca cu manualul ( sub forma reflecţiei individuale asupra materialelor citite, prin corelare cu alte informaţii din domeniu ); modelarea prin aspectele sale care facilitează învăţarea prin descoperire.

Strategiile euristice au o deosebită importanţă datorită rolului lor formativ, al influenţei pe direcţia transformărilor educaţiei în autoeducaţie, autoformare. b.2.) strategiile didactice de tip algoritmizat Se caracterizează prin: succesiune stabilă a operaţiilor antrenate în procesul de învăţare; există o programare externă a acestor operaţii, care este prezentată în actul de predare şi care, interiorizată, dă o anume specificitate actului de învăţare; dirijarea paşilor învăţării nu ţine atât de cadrul didactic cât de structura specifică algoritmului. Algoritmizarea nu trebuie înţeleasă ca o modalitate de încorsetare a spiritului ci ,mai degrabă, ca o posibilitate de disciplinare a acestuia. Ea oferă instrumente care pot fi utile şi actului creator, rezultat din combinatorica originală a unor algoritmi. înţelegerea unui material cognitiv complex presupune, în ultimă instanţă, aplicarea unor algoritmi de descifrare, de decodificare, gândirea convergentă intră în acţiune, ordonează materialul cognitiv, îi pătrunde sensurile şi creează astfel câmp de manifestare a gândirii divergente, imaginative etc. Fără a fi o formă ideală a relaţiei dintre predare şi învăţare, strategiile algoritmice sunt necesare în procesul de învăţământ şi utile chiar şi din perspectiva celorlalte strategii didactice. Metodele ce pot fi integrate în structura strategiilor de tip algoritmizat sunt: algoritmizarea; instruirea programată; exerciţiul; Acest tip de strategii dacă nu sunt integrate într-o

concepţie cu adevărat modernă privind utilizarea lor, dacă se cantonează doar în perimetrul dezvoltării gândirii convergente, fară o corelare cu gândirea divergentă, aparţin mai degrabă strategiilor de tip clasic. b.3.) strategiile didactice experimental faptice şi de învăţare prin cercetare Caracteristicile acestei categorii de strategii didactice sunt: elevul este integrat într-o activitate directă de percepere şi chiar de acţiune (în anumite situaţii) asupra lumii înconjurătoare; învăţarea poate fi: dirijată de către profesor, în cazul utilizării unor metode ca : observaţia sistematică, demonstrarea frontală pe viu sau cu ajutorul exemplelor, partea demonstrativă a lucrărilor practice etc.; coordonată de către cadrul didactic indirect şi realizată prin efortul explicit al elevului, în cazul utilizării unor metode ca : observaţia independentă, proiectul / tema de cercetare, lucrările practice / partea executivă, lucrările de laborator executate individual sau pe grupuri mici, învăţarea pe simulator, metoda ludică; învăţarea se realizează prin descoperire , elevul asimilând cunoştinţe în urma acţiunii proprii şi elaborându-şi treptat deprinderi şi priceperi în plan cognitiv: deprinderea de a întocmi şi urmări planul unei observaţii independente;

deprinderea de a întocmi şi urmări planul unei teme de cercetare; deprinderea de a întocmi proiecte ; deprinderea de a transpune în plan ludic un anumit conţinut; plan psihomotor: deprinderea de a utiliza instrumente, unelte, aparatură, material didactic, de a lucra pe simulator etc; în acest context, datorită implicării directe a elevului în activitatea de învăţare, participarea afectivă este mult accentuată. ❖ Metoda didactică Cuvântul metodă provine de la grecescul methodos („odos"-cale, drum şi „meta"- către, spre), desemnând calea, drumul urmat pentru atingerea unor scopuri determinate în prealabil, unul din ele fiind aflarea adevărului. Sensul originar al acestui cuvânt s-a păstrat în raport cu obiectivele şi specificul procesului de învăţământ, astfel metodele de învăţământ pot fi definite drept căi sau modalităţi de lucru folosite de cadrele didactice pentru informarea şi formarea elevilor, pentru verificarea şi aprecierea randamentului şcolar. Metoda didactică este o cale eficientă de organizare şi desfăşurare a predăriiînvăţării şi se corelează cu celelalte componente ale instruirii. Metodele de învăţământ sunt instrumente de transmitere şi asimilare a cunoştinţelor, de dezvoltare şi formare a unor calităţi intelectuale şi morale, a unor structuri instrumentale (priceperi, deprinderi, operaţii, aptitudini), afectiv-motivaţionale, precum şi de control şi apreciere a rezultatelor activităţii şcolare. Paul Popescu - Neveanu defineşte metoda drept

„sistem de proceduri prin care se ajunge la un rezultat, structură de ordine, program după care se realizeză acţiunile practice şi intelectuale în vederea atingerii unui scop" („Dicţionar de psihologie", 1978) iar Miron Ionescu consideră că „ metoda este un ansamblu de operaţii mintale şi practice ale binomului educaţional; graţie acestora subiectul cunoaşterii (elevul) dezvăluie esenţa evenimentelor, proceselor, fenomenelor, cu ajutorul cadrului didactic, sau în mod independent "(1995,p.l42). Referitor la relaţia dintre metodă şi procedeu, Ioan Cerghit defineşte metoda, sub aspect structural şi funcţional, ca „ ansamblu organizat de procedee sau moduri de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunii şi care conduc în mod programat şi eficace la realizarea scopurilor sau obiectivelor propuse (1997, p.12 ) într-o sinteză realizată de George Văideanu (1986), metoda de învăţământ reprezintă „ calea " sau „ modalitatea de lucru selecţionată de cadrul didactic şi aplicată în lecţii sau activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor şi în beneficiul acestora; care presupune în toate cazurile cooperarea între profesor şi elevi şi participarea acestora la căutarea soluţiilor, la distingerea adevărului de eroare etc.; care se utilizează sub forma unor variante şi/ sau procedee selecţionate, combinate şi utilizate în funcţie de nivelul şi trebuinţele sau interesele elevilor în vederea asimilării temeinice a cunoştinţelor; care îi permite profesorului să se manifeste ca purtător competent al conţinuturilor învăţământului şi ca organizator al proceselor de predare - învăţareevaluare. Metoda are un caracter polifuncţional, în sensul că poate participa simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv- educative. Alegerea unei metode se realizează în funcţie de:

Finalităţile educaţiei; Conţinutul procesului instructiv; Particularităţile de vârstă şi cele individuale; Psihosociologia grupurilor şcolare; Natura mijloacelor de învăţământ; Experienţa şi competenţa didactică a învăţătorului. ❖ Procedeul didactic Metoda se aplică printr-o suită de operaţii concrete, denumite procedee. Procedeul reprezintă o tehnică mai limitată de acţiuni, o particularizare sau o componentă a metodei sau un element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei. O metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee considerat a fi cele mai oportune pentru o situaţie dată de învăţare. Valoarea şi eficienţa pragmatică a unei metode sunt condiţionate de calitatea, adecvarea şi congruenţa procedeelor care o compun. în interiorul unei metode, procedeele se pot reordona, în funcţie de exigenţe exterioare, ceea ce face ca una şi aceeaşi metodă să poată dobândi trăsături praxiologice noi, date tocmai de combinatorica procedeelor. Uneori mutaţiile intervenite pot fi atât de mari, încât, metoda poate deveni ea însăşi procedeu, în contextul altei metode. ❖ Metodologia didactică Metodologia didactică vizează ansamblul metodelor şi procedeelor didactice utilizate în procesul de învăţământ. în calitate de teorie strictă, metodologia instruirii precizează natura, funcţiile şi clasificările posibile ale diferitelor metode de învăţământ. Sunt descrise caracteristicile operaţionale ale metodei, în perspectiva adecvării lor la circumstanţe diferite ale instruirii şi sunt evidenţiate posibilităţile de ipostaziere diferenţiată şi personalizată ale acestora, în funcţie de creativitatea învăţătorului.

în cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactică trebuie să fie consonantă cu toate modificările şi transformările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei, conţinuturile învăţământului, noile cerinţe ale elevilor şi societăţii. Metodologia se cere a fi suplă şi permisivă la dinamica schimbărilor care au loc în componentele procesului instructiv- educativ. Calitatea unei tehnologii este dată de flexibilitatea şi deschiderea ei faţă de situaţiile şi exigenţele noi, complexe ale învăţământului contemporan. Calitatea metodologică este un aspect dependent de oportunitate, dozaj, combinatorică între metode şi ipostaze ale metodelor. Considerând că presupoziţiile oportunităţii, adecvării şi congruenţei metodologice sunt asigurate, pot fi avansate o serie de exigenţe şi cerinţe spre care ar trebui să evolueze metodologia de instruire: Aplicarea unor noi metode şi procedee de instruire care să soluţioneze adecvat noile situaţii de învăţare; Raportarea la obiectivele pedagogice care asigură orientarea valorică a activităţii de predare- învăţareevaluare (Sorin Cristea, 1996); Utilizarea frecventă a unor metode activ- participative, prin activizarea structurilor cognitiv- operatorii ale elevilor ; Extinderea utilizării unor combinaţii şi ansambluri metodologice prin alternări ale unor caracteristici şi nu prin dominanţă metodologică; Instrumentalizarea optimă a metodologiei prin integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care au un aport autentic în eficientizarea predării- învăţării- evaluării; Accentuarea tendinţei formativ- educative a metodei didactice.

❖ Tehnologie didactică în literatura de specialitate, tehnologia didactică presupune două accepţiuni: ansamblu mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă (sensul restrâns); ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învăţământ, al strategiilor de organizare a predăriiînvăţării, puse în aplicaţie în interacţiunea dintre educator şi educat, printr-o strânsă corelare a lor cu obiectivele pedagogice, conţinuturile transmise, formele de realizare a instruirii, modalităţile de evaluare (sensul larg al termenului.) Tehnologia didactică se structurează prin intercorelarea componentelor procesului de învăţământ şi prin racordarea acestor componente la determinări din afara acestui sistem procesual. Tehnologia didactică vizează nu numai resursele activate şi unele aspecte ale mass-mediei, aparatura tehnică avută în vedere, toate acestea împreună, raportate la conţinuturi, strategii didactice, aspecte relaţionare, procedee evaluative sau autoevaluative. Obligaţia profesorului este de a realiza această racordare a mijloacelor materiale şi a procedeelor acţionale la situaţia de învăţare, modul de corelare şi de valorificare a acestor componente pot conduce la eficientizarea proceselor didactice. în spatele fiecărei metode de predare stă ascunsă o ipoteză asupra mecanismului de învăţare al elevului (Mircea Maliţa). Educatorii trebuie să fie preocupaţi de găsirea unor metode şi procedee variate adaptate diferitelor situaţii de instruire în care elevii vor fi puşi. Pe baza competenţelor sale profesionale mereu actualizate, educatorul va experimenta noi metode de predare. învăţarea activă în sens larg, învăţarea poate fi definită ca un proces evolutiv, de esenţă formativ - informativă, constând în dobândirea, (recepţionarea, stocarea şi valorificarea internă)

de către fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienţei proprii de viaţă şi, pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor verbale ale mediului ambiant, învăţarea se referă la capacitatea de a achiziţiona comportamente stabile şi de a elabora răspunsuri adaptative noi. învăţarea are nu numai un caracter adaptativ la solicitările tot mai complexe ale mediului, ea constituie şi principala modalitate de împlinire a umanului. J. Delors (2000) consideră că cei patru piloni ai educaţiei din secolul XXI sunt: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să fii; a învăţa să convieţuieşti. în sens restrâns, învăţarea este sinonimă cu învăţarea şcolară, şi este definită ca fiind activitatea intenţionată, programată şi conştientă de asimilare de cunoştinţe prevăzute de programele de învăţământ de formare de abilităţi şi competenţe. în primele studii de viaţă, pe baza suportului concret, intuitiv, copilul realizează procesul de interiorizare a operaţiilor din plan extern cu obiectele. Sugerând promovarea unei educaţii a descoperirii active, Jean Piaget critică excesul de verbalism, care conduce la proliferarea de pseudonoţiuni agăţate de cuvinte, fără semnificaţii reale (1975) şi care diminuează caracterul activ al învăţării. Prin metode activ-participative elevii sunt transformaţi din obiect al formării în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. A activiza înseamnă, a mobiliza, a angaja intens toate forţele psihice de cunoaştere ale elevului, pentru a obţine procesul didactic performanţe maxime, însoţite constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate comportamentele personalităţii. Activizarea elevilor este receptată ca o acţiune de educare şi instruire, de dezvoltare a personalităţii acestuia, prin stimularea şi dirijare metodică a activităţii lui prin cultivarea intereselor de cunoaştere, prin exersarea inteligenţei şi a proceselor psihice, prin cultivarea atitudinii de cercetare, a capacităţii de asimilare a cunoştinţelor prin descoperire, prin formarea abilităţii de orientare autonomă în problemele din praxisul educaţional.

A activiza reprezintă a mobiliza eficient toate forţele psihice implicate în cunoaştere şi creaţie în scopul obţinerii de performanţe intelectuale maxime. ❖ METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT - FUNCŢII ŞI CLASIFICARE Funcţiile metodelor de învăţământ în cadrul procesului de învăţământ metodele au un rol fundamental, deoarece sunt instrumente de realizare a acţiunilor sale constitutive. Acest rol se exprimă şi se evidenţiază prin funcţiile lor. Metodele îndeplinesc o funcţie cognitivă în sensul că ele ajută la descoperirea şi cunoaşterea unor adevăruri în cadrul activităţilor de învăţare, dar şi la cunoaşterea şi însuşirea noţiunilor esenţiale (în special metodele de explorare directă şi cele de învăţare). Funcţia lor formativ - educativă constă în faptul că metodele contribuie la formarea capacităţilor intelectuale de cunoaştere şi creaţie a unor priceperi, deprinderi şi aptitudini; a unor sentimente, convingeri şi atitudini, trăsături caracteriale şi intelectuale (un mare rol în acest sens îl au metodele activ-participative). Metodele de învăţământ constituie instrumente de realizare a obiectivelor informative (cognitive) şi formative prestabilite, îndeplinind astfel funcţia instrumentală. Funcţia motivaţională este exercitată prin intermediul structurilor afectiv motivaţionale generate de unele metode de învăţământ şi de conţinutul asimilat (satisfacţia intelectuală, curiozitatea epistemică, interese cognitive, sentimente intelectuale, atitudini favorabile faţă de învăţare.) Metoda, fiind instrument de optimizare a organizării şi desfăşurării acţiunilor instructive, exercită şi o funcţie normativă întrucât arată cum anume trebuie să procedeze, cum să se predea şi cum să se înveţe, cum să învăţăm pe alţii să înveţe. Clasificări ale metodelor de învăţământ

Metodologia didactică formează un sistem mai mult sau mai puţin coerent, realizat prin stratificarea şi cumularea mai multor metode, atât pe axa evoluţiei istorice, cât şi pe plan sincronic, metode care se corelează, se prelungesc şi se completează reciproc. Clasificarea metodelor didactice reprezintă încă o problemă controversată ce alimentează noi discuiţii şi experimentări, atât în stabilirea criteriilor clasificării cât şi în raport cu apartenenţa metodelor la anumite clase. Din punct de vedere logic, o clasificare viabilă va respecta anumite condiţii: criteriile de clasificare trebuie să fie unice, irepetabile; clasificarea trebuie să fie completă, adică să epuizeze universul de discurs; clasele care se decantează în urma clasificării trebuie să se excludă între ele; suma claselor găsite trebuie să fie identică cu universul de discurs. Din punct de vedere epistemologic, clasificarea trebuie să opereze în interiorul unei clase (metodă, procedeu, mod de organizare) şi nu asupra tuturor variantelor metodologice, prin amalgamarea acestora şi prin omiterea diferenţelor semnificative dintre ele. Alegerea metodelor nu se realizează aleatoriu, ci în funcţie de anumite criterii bine precizate. Astfel, metodele şi procedeele folosite în cadrul activităţii didactice variază în funcţie de: natura obiectivelor de atins şi caracteristicile conţinutului de predat. Metodele trebuie să fie în consens deplin cu obiectivele şi conţinuturile date. Un criteriu esenţial de selecţie al metodelor şi procedeelor îl constituie particularităţile de vârstă şi individuale dar şi ansamblul materialelor didactice şi mijloacelor de învăţământ disponibile. Selectarea metodelor este dependentă şi de experienţa, personalitatea învăţătorului, de măiestria şi competenţa sa pedagogică.

O clasificare amplă o realizează Ioan Cerghit în lucrarea „ Metode de învăţământ " (1996) pornind de la o serie de criterii: experienţa de cunoaştere a omenirii, fixată şi exprimată prin cuvânt (experienţa simbolică); experienţa individuală de cunoaştere dobândită prin contactul perceptiv cu realitatea sau cu substitutele sale (experienţa sensibilă); experienţa dobândită prin acţiunea practică a subiectului cu obiectele sau cu substitute ale lor - imagini şi simboluri (experienţa practică). în funcţie de aceste criterii el stabileşte următoarele categorii: I. Metode de comunicare verbală. Acestea sunt diferenţiate şi integrate în trei grupe în funcţie de natura limbajului folosit (oral, scris şi intern). A. Metode de comunicare orală a. Metode expozitive: povestirea naraţiunea descrierea Din punct de vedere logic, o clasificare viabilă va respecta anumite condiţii: criteriile de clasificare trebuie să fie unice, irepetabile; clasificarea trebuie să fie completă, adică să epuizeze universul de discurs; clasele care se decantează în urma clasificării trebuie să se excludă între ele; suma claselor găsite trebuie să fie identică cu universul de discurs. Din punct de vedere epistemologic, clasificarea trebuie să opereze în interiorul unei clase (metodă, procedeu, mod de organizare) şi nu asupra tuturor variantelor metodologice, prin amalgamarea acestora şi prin omiterea diferenţelor semnificative dintre ele. Alegerea metodelor nu se realizează aleatoriu, ci în

funcţie de anumite criterii bine precizate. Astfel, metodele şi procedeele folosite în cadrul activităţii didactice variază în funcţie de: natura obiectivelor de atins şi caracteristicile conţinutului de predat. Metodele trebuie să fie în consens deplin cu obiectivele şi conţinuturile date. Un criteriu esenţial de selecţie al metodelor şi procedeelor îl constituie particularităţile de vârstă şi individuale dar şi ansamblul materialelor didactice şi mijloacelor de învăţământ disponibile. Selectarea metodelor este dependentă şi de experienţa, personalitatea învăţătorului, de măiestria şi competenţa sa pedagogică. O clasificare amplă o realizează Ioan Cerghit în lucrarea „ Metode de învăţământ " (1996) pornind de la o serie de criterii: experienţa de cunoaştere a omenirii, fixată şi exprimată prin cuvânt (experienţa simbolică); experienţa individuală de cunoaştere dobândită prin contactul perceptiv cu realitatea sau cu substitutele sale (experienţa sensibilă); experienţa dobândită prin acţiunea practică a subiectului cu obiectele sau cu substitute ale lor - imagini şi simboluri (experienţa practică). în funcţie de aceste criterii el stabileşte următoarele categorii: I. Metode de comunicare verbală. Acestea sunt diferenţiate şi integrate în trei grupe în funcţie de natura limbajului folosit (oral, scris şi intern). A. Metode de comunicare orală a. Metode expozitive: povestirea naraţiunea descrierea explicaţia prelegerea şcolară instructajul oral expunerea cu oponent expunerea combinată cu dezbaterea (prelegerea-

dezbatere) Metode interogative: conversaţia euristică conversaţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor dezbaterea conversaţia de verificare sau control consultaţia individuală consultaţia în grup discuţia de tip seminar discuţia sau dezbaterea de tipul „mesei rotunde" seminarul dezbatere dezbaterea organizată după procedeul Phillips - 616 discuţia dirijată discuţia liberă metoda asaltului de idei (brain-storming-ul) Metode de instruire prin problematizare: învăţarea prin rezolvarea de situaţii- problemă Metode de comunicare scrisă: instruire prin lectură (munca cu cartea) analiza (investigaţia) de text informarea documentarea Metode de comunicare interioară (bazate pe limbajul intern) reflecţia personală experimentul mintal II. Metode de explorare organizată a realităţii A. Metode de investigare directă a obiectelor şi fenomenelor reale: observarea dirijată

observarea independentă experimentul învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice B. Metode de explorare indirectă, prin intermediul unor substitute ale realităţii (imagini, modele) metoda demonstraţiei - cu diversele sale forme (metode intuitive) metoda modelării Metode bazate pe acţiune Metode de acţiune efectivă, reală, autentică tehnica exerciţiului group-training lucrări practice de atelier metoda proiectelor Metode acţiune simulată (fictivă) instruirea prin j ocuri didactice instruirea prin jocuri de simulare instruirea pe simulator metoda dramatizării (învăţarea prin dramatizare) Metode de raţionalizare a învăţării şi predării activitatea cu fişele metoda algoritmică (algoritmizarea) instruirea programată (pe bază de programe cu răspunsuri construite sau cu răspuns la alegere) instruirea asistată de calculator / ordinator (LA.C.) Metode didactice nu apar în stare pură ci sub forma unor variante şi aspecte diferite, încât, în mod difuz, în cadrul unei metode caracterizate la început prin algoritmicitate se poate ivi treptat tendinţa către

euristicitate. Metodele didactice se concretizează în variante metodo-logice compozite, prin difuziunea permanentă a unor trăsături şi prin articularea a două sau mai multor metode. Privită astfel, metodologia didactică este tehnică, artă şi ştiinţă. 1.2. Particularităţile gândirii şcolarului mic şi accesibilitatea noţiunilor matematicii moderne Perioada şcolară mică se caracterizează printr-o permanentă solicitare a gândirii, a cunoaşterii sistematice a calităţii sau adevărurilor acceptate şi verificate social. Odată devenit şcolar, copilului i se impune o serie de cerinţe spirituale şi relaţii competiţionale care acţionează profund asupra psihicului său; activitatea şcolară exercită o influenţă care se face simţită prin anumite reglementări care se exercită asupra orelor de muncă şi odihnă, prin modelarea intereselor, preferinţelor, prin diversificarea preocupărilor. Dezvoltarea intereselor, mai ales a celor intelectuale, se manifestă prin curiozitatea vie a copilului faţă de tot ceea ce îl înconjoară; el vrând să ştie, să înţeleagă tot ceea ce vede, tot ce aude, caută răspunsuri şi-şi dă răspunsuri în activitate, în joc, pe stradă, peste tot, este atent la tot ceea ce se petrece în jurul său, având curiozitatea totdeauna trează, iar puterea de concentrare asupra a tot ceea ce-1 captivează este mare. Potrivit prevederilor programei şcolare, în clasele 1 - IV se pun bazele însuşirii întregului sistem de cunoştinţe matematice prin însuşirea noţiunilor fundamentale ale acestei discipline, însă trebuie să acordăm mare atenţie felului cum prezentăm aceste cunoştinţe pentru a putea fi accesibile copilului de vârstă şcolară mică încă de la primele lecţii. Problema vârstei la care se poate începe formarea noţiunilor matematice a preocupat mult specialiştii din domeniul pedagogiei şi psihologiei, iar rezultatele au stabilit că primele noţiuni abstracte se pot forma începând cu vârsta preşcolară care este caracterizată de necesitatea aplicării în domeniul predării matematice de unul din cele mai

importante principii pedagogice şi anume, continuitatea influenţelor formative. La grădiniţă copilul este pregătit pentru şcoală, iar învăţătorul preia sistematic rolul muncii educatoarelor în vederea înţelegerii noţiunilor matematice şi pot porni de la o bază aperceptivă care nu numai că le uşurează munca, dar le indică şi procedeele metodice pe care le pot folosi mai departe în formarea conştientă a noţiunilor. în momentul intrării copilului în clasa I, acesta trebuie să fi atins un anumit nivel fizic, volitiv, adică să posede acea "maturitate" de şcolarizare, iar şcoala are sarcina de a-1 introduce în sistemul organizatoric al activităţilor şcolare, de a pune ordine în percepţiile copiilor, de a le îmbogăţi şi orienta spre activităţi creatoare. Nu se poate afirma că orice copil are o anumită înclinaţie pentru matematică începând cu cea mai frecventă vârstă, dar el poate fi înzestrat cu unele premie psihologice ale ei. Aptitudinea matematică se structurează pe baza acelor premise, dar numai în contact activ şi repetat cu matematica, adică în urma activităţii susţinute şi repetate. Ereditatea determină doar potenţialităţile unor procese cognitive, ale unor particularităţi ale proceselor de gândire. în contactul activ cu lumea obiectelor şi a fenomenelor, cu societatea şi cultura, cu ştiinţa şi tehnica, posibilităţile native se transformă în "realităţi psihologice", în funcţii şi operaţii mintale (analiză-sinteză, abstractizare si generalizare, clasificare şi seriere), formând condiţiile interne, subiective ale receptivităţii matematicii. Condiţiile interne, la rândul lor în cazul apropierii active şi sistematice ale copilului de matematică se modelează după natura şi structura activităţii matematice, depind de gradul de dezvoltare a funcţiilor mintale necesare pentru formarea aptitudinii, de felul contactului cu matematica, de măsura în care acest contact are un caracter activ sau pasiv, de metodele învăţământului matematic, de factori motivaţionali ca: interesul, aspiraţiile, perseverenţa elevului, precum şi de satisfacţiile pe care acesta le găseşte în preocupările sale matematice, de personalitatea educatorului care, prin măiestrie pedagogică poate contribui la formarea calităţilor intelectuale necesare în activitatea matematică a elevilor,

dar şi la crearea interesului, prin încurajare, adică Ia geneza factorilor afectiv-motivaţionali care dinamizează capacităţile cognitive ale elevului. Asimilarea matematicii, prevăzută în programele şcolare pentru clasa I, presupune trecerea gândirii intuitive, caracteristică preşcolarului, Ia stadiul operaţiilor concrete. La această vârstă copilul trece de Ia acţiunea imediată, la operaţie. Funcţia semiotică sau simbolică (înţelegerea şi memorarea simbolurilor, operarea cu simboluri) permite copilului interiorizarea acţiunii, iar intuiţia articulată este înlocuită cu operaţia dominată de percepţie. Reuşita la matematică presupune capacitatea elevului din clasa I de a reprezenta mintal, de a imagina rezultatul unor acţiuni, adică de a anticipa prin reprezentare, desfăşurarea unor situaţii simple. Odată cu apariţia gândirii operatorii, copilul devine capabil să clasifice şi să sesizeze obiectele după un anumit criteriu (culoare, formă, lungime). Clasificarea şi serierea permit copilului sa treacă Ia numeraţie, nu ca o enumerare mecanică a denumirii primelor unităţi, fară a raporta numărul la un conţinut obiectual, ci în mod conceptual, adică să desprindă relaţii cantitative existente în seria numerică, fiecare număr devenind un element suficient de articulat al seriei. Astfel, copilul ajunge să înţeleagă aspectul cantitativ, respectiv faptul că numărul obiectelor este o caracteristică independentă de aşezarea lor în spaţiu. întrucât el înţelege ordonarea crescătoare şi descrescătoare, îi este accesibilă construcţia mintală a numerelor prin adăugarea succesivă a unei unităţi. Conceptualizarea numărului şi a operaţiilor matematice presupune "gruparea" operaţiilor mintale concrete, adică organizarea, compunerea noţiunilor în unităţi ierarhice mobile, ca urmare a dobândirii reversibilităţii gândirii (negaţie şi reciprocitate). Astfel, copilul înţelege că operaţia inversă adunării este scăderea, sau a înmulţirii este împărţirea. Gândirea şcolarului mic este însă în mare măsură legată de acţiunea nemijlocită cu obiectele. Din această cauză, la orele de matematică el trebuie pus în situaţia de a rezolva

problemele în mod practic. El înţelege prin propria sa activitate numerele şi tot prin aceasta cunoaşte sistemul zecimal şi numerele lui, îşi însuşeşte unităţile de măsură, se familiarizează cu sistemul monetar, învaţă numerele întregi, fracţiile. Dobândirea cunoştinţelor nu se rezumă la o simplă înmagazinare pe baza memoriei formale, ci acesta este un proces de reconstituire, de trecere prin toate fazele pe care gândirea le-a parcurs. Trebuie să ştim că tot ceea ce se află în conştiinţă a trecut prin simţuri. Gândirea ajunge să posede materialul faptic necesar elaborării noţiunilor numai prin cunoaşterea senzorială. La vârsta şcolarului mic însuşirea corectă şi conştientă a unei noţiuni este determinată de multitudinea de percepţii şi reprezentări asupra realităţii şi de căile pe care gândirea lui este condusă să desprindă esenţialul dintr-o categorie sau alta de obiecte. în concluzie, orice noţiune abstractă poate fi accesibilă dacă: în transmiterea ei se respectă particularităţile de vârstă şi individuale ale celor ce trebuie să şi le însuşească; dacă la formarea primelor noţiuni matematice se va opera mai întâi cu obiecte concrete, apoi cu obiecte reprezentative, schiţe şi numai după aceea cu simboluri; dacă se foloseşte un limbaj familiar copiilor; Continuând activitatea matematică din grădiniţă într-o manieră specifică particularităţilor de vârstă ale elevilor din clasa I, învăţătorul are posibilitatea să evite folosirea unui limbaj matematic abstract, obositor, inaccesibil copilului, putând să introducă cât mai natural şi accesibil unele activităţi şi cunoştinţe noi. Dacă învăţătorul tradiţional tinde să formeze o serie de mecanisme de calcul şi realizează acest lucru cu preţul unui efort susţinut, matematica modernă, deşi pledează pentru un învătământ abstract, cere să fie ordonată într-un mod cu totul concret, îndeosebi pentru vârstele mici. Orice noţiune abstractă, inclusiv noţiunea de număr, devine accesibilă şi poate fi susţinută conştient şi temeinic dacă este clădită pe elemente de

teoria mulţimilor şi de logică. Prin activităţile cu conţinut matematic (grupare, ordonare, comparare, punere în corespondenţă), copiii sunt antrenaţi în acţiuni operatorii cu diferite materiale (obiecte, imagini schematice ale acestora şi simboluri - cerc, linie, punct, etc.). Aceasta nu înseamnă că deprinderile de calcul şi-ar pierde însemnătatea, ele având aceeaşi ordine de prioritate în activitatea didactică. Calculul scris devine foarte simplu după ce s-a fundamentat cel mintal, iar exerciţiile de acest gen dezvoltă procesele psihice la elevi: memonia, judecata logica, atenţia, capacitatea de analiză, sinteză şi flexibilitatea gândirii. Toate acestea constituie o bază reală prin care se realizează dezvoltarea intelectuală a copiilor şi asigură pregătirea lor pentru învăţarea matematicii moderne. I. 3. Jocul didactic - delimitări conceptuale, teorii, clasificări Copilăria se caracterizează prin joc. Copilul se joacă pentru că e copil. Ceea ce pentru adult este munca, activitatea utilă pentru copil este jocul. Jucându-se, copilul descoperă şi cunoaşte lumea înconjurătoare, reflectă viata şi activitatea adulţilor pe care o imită într-un mod specific. Ca formă de activitate, jocul este necesar de-a lungul întregii vieţi şi cu atât mai mult în perioada primei şcolarităţi. La grădiniţă, jocul este activitatea de bază a copilului, el fiind folosit atât ca mijloc de educaţie intelectuală, ca procedeu didactic, ca metodă şi ca formă specială de activitate. Dacă la vârsta preşcolară jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică, jocul didactic este o formă accesibilă şi plăcută de învăţare activă, participativă, stimulând în acelaşi timp iniţiativa şi creativitatea elevilor. Ţinând seama de puterea de concentrare şi de nevoia de variaţie şi de mişcare a şcolarutui mic, lecţia de matematică trebuie intercalată, completată cu elemente de

joc sau chiar desfăşurată în întregime în acest sens. De aceea, jocul păstrează actualitatea şi în ciclul primar, ba chiar şi la cel gimnazial ca o activitate plăcută şi atractivă prin care se realizează obiectivele învăţării. Atunci când învăţarea capătă formă de joc, plăcerea care însoţeşte atmosfera jocului crează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite. Elementele de joc încorporate in procesul instruirii au calitatea de a motiva şi stimula puternic elevii, mai ales în prima etapă a învăţării, când n-au apărut încă interesele pentru această activitate. Problema dezvoltării generale a elevilor are o deosebită importanţă pentru buna reuşită a activităţii în ansamblu. Astfel, corespunzător particularităţilor vârstei şcolare mici, jocul didactic are valenţe formative dintre cele mai bogate. De aceea, munca învăţătorului necesită o reflectare adâncă asupra întregii modalităţi de lucru folosite, urmând a implanta copiilor deprinderile de muncă independentă, perseverentă şi dârzenia pentru învingerea dificultăţilor ivite ca şi atitudinea disciplinată. în jocurile didactice se dezvoltă mobilitatea proceselor cognitive, iniţiativa, inventivitatea. Cooperarea în realizarea sarcinilor jocului conduce la formarea spiritului colectiv, iar competitivitatea angajează la efort toate capacităţile elevului fără a duce la oboseală. Este important de reţinut că jocul pregăteşte copilul pentru muncă în două direcţii: îi formează, îi fortifică fizic şi îi dezvoltă o serie de calităţi de ordin psihologic; îi creează deprinderi şi obişnuinţe pentru colaborarea cu ceilalţi în vederea atingerii unui scop. Dacă urmărim şi aspectul distractiv ar exista şi o a treia direcţie, cea a refacerii forţelor, a creării unei stări de bună dispoziţie, de a lucra, de a destinde, de a delecta, de a compensa terapeutic sensunile şi neliniştile individuale, de a crea confort intelectual. Datorită acestui larg registru de valenţe formative pe care le au jocurile didactice, ele fac parte integrantă din procesul învăţării. Nu orice activitate desfăşurată în clasă este joc didactic. Pentru a deveni joc didactic, o activitate matematică trebuie să cuprindă elemente de joc, surpriza,

cooperarea, întrecerea, prevenirea, cunoaşterea unor reguli, ş.a. A ne întreba de ce se joacă un copil înseamnă a ne întreba de ce este copil. Nu putem să ne imaginăm copilăria fară râsetele şi jocurile sale. Un copil care nu ţine şi nu ştie a se juca este un mic bătrân. "Copilăria este ucenicia necesare vârstei mature. A nu studia în cursul copilăriei decât creşterea, dezvoltarea, fără a se face nici un loc jocului, ar însemna să neglijăm acest impuls irezistibil prin care copilul îşi modelează singur propria-i statuie." (Jean Chateau, 1986, p.64.) în legătură cu jocul s-au purtat diferite discuţii în literatura de specialitate. O dovadă în acest sens sunt numeroasele teorii: Aristotel - cunoscutul geniu at antichităţii a atras atenţia asupra faptului că jocul are funcţii formative. Spre sfârşitul secolului trecut apare teoria lui Lazarus care explică jocul ca un mijloc de satisfacere a necesităţii de repaus, de recreere în general (care are valabilitate şi pentru adulţi). Fr. Schiller şi Herbert Spencer consideră jocul ca un surplus de energie pe care omul nu a consumat-o în alte activităţi şi trebuie descărcată. Această părere nu e pe deplin justificată, deoarece copilul se joacă şi atunci când este obosit sau bolnav, deci atunci când nu are o doză mare de energie. Edouard Claparede arată că pentru copii, jocul este munca; binele-datoria; idealul de viată. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate respinge necazurile şi poate respira, prin urmare poate acţiona. în viaţa de fiecare zi a copilului, jocul ocupă un loc important deoarece jucându-se, copilul îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri şi situaţii care-i apropie de realitatea înconjurătoare. Este recunoscută nerăbdarea cu care copiii îşi aşteaptă tovarăşii de joacă, seriozitatea cu care se încadrează în respectarea şi realizarea sarcinilor jocului, dorinţa de a ieşi învingători în diferite dispute directe

cu prietenii pe care astăzi îi va invinge, dar de care mâine va putea fi învins. Iată deci că jocurile didactice au un important rol formativ-educativ. Prin intermediul lor se formează şi se dezvoltă o serie de însuşiri ale personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor psihice. Prin ele se educă paricularităţile individuale, fizice şi psihice cum sunt: curajul, dârzenia, perseverenţa, abilitatea morală, atitudinea principală faţă de partener şi colectiv, spiritul de competiţie. în procesul de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca procedeu de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care şi le propune şi, în sfârşit ca formă de organizare a activităţii de cunoaştere şi dezvoltare a capacităţilor psiho- fizice pe toate planurile. Jocul didactic este o activitate instructiv-educativă plăcută şi atractivă pentru elevii de vârstă şcolară mică. El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, la educarea memoriei şi gândirii, Ia dezvoltarea spiritului creator al elevilor. După împlinirea vârstei de şase ani, în viaţa copilului începe procesul de integrare în viaţa şcolară ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele dezvoltării sale multilaterale. De Ia această vârstă, o bună parte din timp este rezervată şcolii, iar preocuparea majoră a copilului începe a deveni activitatea de învăţare. în programul zilnic at copilului intervin schimbări, însă nu-i diminuează copilului dorinţa de joc. "Jocul rămâne - pentru copil - o problemă majoră în timpul întregii copilării afirmă A. Gessel în lucrarea sa "L'enfant de 5 a 10 ans ". în sistemul influenţelor ce se exercită în diferite direcţii pentru creşterea rolului formativ al şcolii, jocul didactic are un rol important deoarece el poate fi inclus în structura lecţiei şi se poate realiza o îmbinare între activitatea de învăţare şi cea de joc, îmbinare care facilitează procesul de consolidare a cunoştinţelor. Prin joc, copilul învaţă de plăcere, devine interesat de activitatea desfăşurată. Copiii timizi devin cu timpul mai

volubili, mai activi, mai curajoşi şi capătă mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranţă şi rapiditate în răspunsuri. Datorită conţinutului şi modului de desfăşurare a jocurilor didactice, acestea sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă organizată. în acest sens, J. Piaget afirma că: „ acceptarea şi respectarea regulilor determină pe elev să participe la efortul comun al grupului din care face parte".Aprecierea rezultatelor, indiferent de forma pe care o folosim, creează numeroase manifestări spontane de bucurie sau supărare, de mulţumire sau regret. La vârsta copilăriei jocul este o activitate cu caracter dominant, aceasta fiind demonstrată de modul în care polarizează asupra celorlalte activităţi din viaţa copilului, după durata şi ponderea sa, după eficienţă, în sensul că jocul este activitatea care conduce Ia cele mai importante modificări în psihicul copilului. "... copilul nu se joacă, că este tânăr, ci este tânăr fiindcă se joacă." ( Karl Gross, 1982, p.48.) Semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea copilului şi chiar a adultului a devenit astăzi un fapt banal. La vechii greci cuvântul "joc" desemna acţiuni proprii copiilor, exprimând în principal ceea ce numim acum "a face copilării". La evrei, noţiunea de joc corespunde hazului şi glumei. La romani "ludo" înseamnă bucuria, veselia. în limba sanscrită "kleada" înseamnă de asemenea joc, bucurie. La nemţi, vechiul cuvânt german "spilau" desemna mişcare uşoară, lină, asemănătoare oscilaţiei pendulului care provoacă o mare satisfacţie. Mai târziu, în toate lijnbile europene, cuvântul "joc" a început să se extindă asupra unei largi sfere de acţiuni umane, care oferă oamenilor veselia, satisfacţia şi destinderea. în sensul strict al cuvântului "joc", termenul nu este o noţiune specifică. Nici o cercetare etimologică nu poate clarifica natura jocului din simplul motiv că schimbarea semnificaţiei unui cuvânt se bazează pe legi specifice, pentru care un loc important revine transferului de semnificaţie, dar importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr

incontestabil. Ca formă specifică activităţii copilului, jocul devine un valoros mijloc de educaţie a personalităţii acestuia. Copilul învaţă prin joc, cunoaşte, se autoconduce, se deprinde să colaboreze cu alţi copii, îşi exersează efortul voluntar, câştigă încredere în sine, rezolvă conflictul între ceea ce doreşte şi ceea ce poate. De aceea, îndrumarea şi controlul lui de către adulţi este absolut necesară, poziţie ce se supune total teoriilor educaţiei libere, a neintervenţiei adultului în jocul copiilor. Pentru copil jocul este prilejul de afirmare al eului. "... tipul de creativitate caracterizat printr-o asemenea structură în care motivul este inclus în însuşi procesul activităţii, nu este altceva decât ceea ce, de obicei se numeşte joc.»(A. V. Leontiev, 1964, p.97 ). Din teoriile despre joc care au fost elaborate de mari psihologi şi din materialele referitoare la joc, se desprinde caracterul universal al jocului, fiind o prezenţă evidentă în unitatea şi lupta contrariilor, cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării personalităţii. Jocul capătă o pondere şi un rol deosebit cu valoare formativă bine determinată în momentul când cadrul raţional al copilului se lărgeşte prin intrarea lui în grădiniţă şi apoi în şcoală. "...jocul este însăşi viaţa." ( Edouard Claparede , 1975 ) " Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa. " (Edouard Claparede, 1975 ). Specia de joc care îmbină armonios elementul instructiv şi educativ cu elementul distractiv este jocul didactic. în primul rând jocul didactic contribuie la dezvoltarea intelectuală a copilului, la formarea percepţiilor (formă, mărime, culoare), la educarea spiritului de observaţie, a imaginaţiei creatoare, a gândirii şi limbajului. Acţiunea de joc şi cea instructivă sunt corelate după o formulă originală: învăţarea prin intermediul jocului pe căi

specifice acestuia. Elementul de joc asigură interesul copilului, participarea vie şi mobilizarea resurselor psihice Ia rezolvarea problemelor, dincolo de eforturile cerute şi de riscul eşecului. Prin jocul didactic se înţelege o formă de joc închegată, unitară, în care elementele sunt structurate organic, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice pe baza unor reguli determinate riguros. Restabilind un echilibru în activitatea şcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generând o motivaţie secundară, dar stimulatorie, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare. Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învăţătorul consolidează, precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, le imbogăţeşte sfera lor de cunoştinte, pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale acestora. Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ, el dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecţii, sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul lecţiilor. Jocul didactic matematic este o activitate de învăţare al cărui efort elevii nu-1 simt, ci îl doresc.Astfel, se impune necesitatea ca lecţia de matematică să fie completată sau miercalată cu jocuri didactice cu conţinut matematic, uneori chiar concepută sub formă de joc. Un exerciţiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic dacă: realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic; foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse; foloseşte un conţinut matematic accesibil şi atractiv; utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi; Jocul didactic matematic are următoarele

componente: Scopul didactic se formulează în legătură cu cerinţele programei şcolare pentru clasa respectivă, convertite în finalităţi funcţionale de joc. Formularea temei trebuie să fie clară şi să oglindească problemele specifice impuse de realizarea jocului respectiv. O formulare corespunzătoare a scopului determină o bună orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii respective. Sarcina didactică constituie elementul de bază prin care se transpune Ia nivelul elevilor, scopul urmărit în activitatea respectivă. Sarcina didactică a jocului matematic vizează în mod concret ceea ce trebuie să facă elevii în cursul jocului pentru a se realiza scopul propus. Sarcina didactică trebuie să reprezinte esenţa activităţii respective, antrenând intens operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, dar şi ale imaginaţiei. în joc, copilul este un adevărat actor şi nu un simplu spectator. El contribuie cu toate forţele lui Ia îndeplinirea sarcinii jocului, realizând în felul acesta o învăţare autentică. Spre exemplu, în jocul didactic "Caută vecinii", scopul didactic este: "Consolidarea deprinderilor de comparare a unor numere", iar sarcina didactică este: "Să găsească numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat." Elemente de joc (fenomene psihosociale) în jocurile didactice matematice se pot alege cele mai variate elemente de joc: întrecerea (emulaţia, c ompetiţia) individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanţi, recompensarea rezultatelor bune sau penalizarea greşelilor comise de către cei antrenaţi în jocurile de rezolvare a exerciţiilor sau problemelor, bazate pe surpriză, aşteptare, aplauze, cuvântul stimulator, etc. Elementele de joc sunt utilizate în funcţie de conţinutul jocului şi în corelaţie cu sarcina didactică.

Conţinutul matematic al jocului didactic trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv prin forma în care se desfăşoară, prin mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care se apelează, etc. Materialul didactic Reuşita jocului didactic depinde în mare măsură de materialul folosit, de alegerea corespunzătoare şi de calitatea acestuia. Materialul didactic trebuie să fie cât mai variat, cât mai adecvat conţinutului jocului, să slujească cât mai bine scopul urmărit. Ca material didactic se pot folosi: planşe, jetoane, cartonaşe, folii, fişe individuale, truse cu figuri geometrice, etc. Regulile iocului concretizează sarcina didactică şi realizează în acelaşi timp sudura între aceasta şi acţiunea jocului. Regulile de joc transformă exerciţiul sau problema de joc, activizând întregul colectiv de elevi la rezolvarea sarcinilor primite. Există şi jocuri în care elevii sunt antrenaţi pe rând Ia rezolvarea sarcinilor didactice. în aceste jocuri învăţătorul trebuie să introducă o completare la regulă, în sensul de a cere grupei să-1 urmărească pe concurent şi să răspundă în locul Iui dacă este cazul. Spre exemplu, în jocul "Numără mai departe", regula precizează astfel sarcina elevilor: cel care primeşte jetonul trebuie să numere mai departe (adică în ordine crescătoare de la numărul precizat cu ajutorul jetonului). în jocul "Cine urcă mai repede scara?", regula cere să se completeze (la tablă, pe planşe, pe fişe, etc.) rezultatul exerciţiului, ieşind câştigătoare acea echipă care va reuşi să rezolve corect şi rapid exerciţiile, adică cea care va ajunge mai repede în vârf, având dreptul să ia şi premiul. Jocurile didactice matematice cuprind deci şi reguli care desemnează câştigătorul jocului, în acelaşi timp jocurile didactice matematice cuprind şi unele restricţii: elevii care greşesc vor fi scoşi din joc sau vor fi" penalizaţi, depunctaţi,

etc. Structura unitară, închegată a jocului didactic matematic depinde de felul în care este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică şi elementele de joc. Acceptarea şi respectarea regulilor de joc îi determină pe elevi să participe la efortul comun al grupului din care fac parte. Angajarea elevului pentru învingerea dificultăţilor, subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, respectarea exemplară a regulilor de joc şi în final, succesul, vor pregăti treptat pe omul de mâine.

Cum se poate transforma o problemă in joc didactic? Iată o problemă transformată în joc didactic matematic: Problema: Ioana are 7 globuri roşii şi 7 globuri verzi pentru împodobirea bradului. Ea îi dă prietenei sale 7 globuri. Câte globuri verzi îi poate da? Scopul: Consolidarea cunoştinţelor privind adunarea numerelor de la 0-1 şi dezvoltarea gândirii probabilistice, creatoare a elevilor. Sarcina didactică: Verificarea cunoştinţelor despre descompunerea unui număr într-o sumă de doi termeni. Elemente de joc: întrecerea individuală şi pe echipe ( rânduri de elevi) Material didactic: o cutie cu 7 globuri roşii şi 7 globuri verzi. Regula jocului: Elevii scriu soluţiile posibile ale problemei pe o foaie de hârtie, iar învăţătorul strânge foile, după un timp dinainte stabilit. Pot apărea următoarele situaţii:

Globuri roşii Globuri verzi 7 0 6 1 5 2 4 3 3 4 2 5 1 6 0 7 0 + 7 = ? ; 1 + 6 = ? ; 2 + 5 = ?; 3 + 4 = ?... Problema are deci 8 soluţii. Pentru fiecare soluţie bună se acordă un punct, elevii clasificându-se astfel: pe locul I cei cu 8 soluţii, pe locul II cei cu 7 soluţii, pe locul III cei cu 6 soluţii, ş.a.m.d. Elevii care nu au dat nici o soluţie bună pot fi „ penalizaţi ", având drept sarcină să scrie adunările: 0 + 7 = ? ; 1 + 6 = ? ; 2 + 5 = ? . . . Prin folosirea jocurilor didactice matematice se realizează şi importante sarcini formative ale procesului de învăţământ. Astfel, jocurile didactice matematice: antrenează operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, ordonarea, abstractizarea, generalizarea; dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţă în muncă, precum şi spiritul de echipă; dezvoltă spiritul imaginativ-creator şi de observaţie; dezvoltă atenţia, disciplina şi spiritul de ordine în desfăşurarea unei activităţi; formează deprinderi de lucru corect şi rapid; asigură însuşirea mai rapidă, mai temeinică, mai accesibilă şi mai plăcută a unor cunoştinte relativ aride pentru această vârstă (numeraţie, operaţiile aritmetice, etc.) Dicţionarul de psihologie consideră jocul ca formă de activitate specifică pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea Iui, care ocupă un loc important în viaţa de

fiecare zi, deoarece jucându-se, copilul îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri şi situaţii care îi apropie cât mai mult de realitatea înconjurătoare. I. 4. Organizarea şi desfăşurarea jocului didactic matematic Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune învăţătorului respectarea unor anumite cerinţe metodice specifice jocului. Reuşita jocului didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi desfăşurarea lui metodică, de modul în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă deplină între elementele ce-1 definesc. Pentru ca jocul didactic matematic să dea rezultate optime este necesar să se aibă în vedere următoarele cerinţe de bază: Pregătirea jocului didactic. Organizarea judicioasă a jocului. Respectarea momentelor jocului didactic. Ritmul şi strategia conducerii lui. Stimularea elevilor în vederea participării active Ia joc. Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc. Varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante). I. Pregătirea jocului didactic O bună pregătire a jocului didactic presupune următoarele: Studierea atentă a conţinutului jocului, studierea structurii sale; Pregătirea materialului necesar (confecţionarea sau procurarea lui); Elaborarea proiectului j ocului didactic. Jocurile alese trebuie să fie în strânsă legătură cu scopul lecţiei respective, trebuie să fie alese cu grijă pentru

a-şi aduce contribuţia în ansamblu la realizarea scopului instructiv-educativ al lecţiei şi să corespundă posibilităţilor elevului. în selecţionarea jocurilor didactice (pentru o anumită clasă, un anumit capitol sau o anumită temă) trebuie respectate anumite criterii: interesul pe care-1 trezesc jocurile în rândul elevilor; posibilitatea de a se desfăşura individual sau în grup; capacitatea copiilor de a realiza independent sarcinile didactice incluse în joc; II. Organizarea jocului didactic constituie o primă şi foarte importantă etapă. Sub aspect metodic, jocul trebuie să fie în mod foarte detaliat pregătit. Astfel, trebuie să asigure o împărţire corespunzătoare a elevilor clasei în funcţie de acţiunea jocului. Clasa poate fi împărţită pe echipe (rânduri de bănci) sau grupe de elevi, în funcţie de acţiunea jocului. Sc pot desfăşura jocuri didactice individuale cu elevii şi atunci important este ca fiecare elev să participe la joc cu interes. Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influenţă favorabilă asupra ritmului de desfăşurare a jocului, asupra realizării cu succes a scopului propus. Timpul destinat acestei activităţi a micilor şcolari, imprimă activităţii de joc un ritm mai dinamic şi sporeşte încrederea copiilor în forţele proprii. Fiecare copil caută să se înscrie în timpul care i-a fost rezervat lui, mobilizându-şi forţele pentru a răspunde corect. III. Pregătirea şi distribuirea materialului didactic este o altă problemă organizatorică necesară desfăşurării jocului didactic matematic. Materialul didactic trebuie asigurat din timp. Se pot folosi materiale noi, confecţionate special pentru jocul planificat, sau pot fi folosite materiale de la alte jocuri. Materialele trebuie să fie cât mai variate, mai ales pentru clasa I (diferite truse, figuri geometrice, figurine decupate, jetoane). în general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc deoarece elevii, cunoscând în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor înţelege mutt mai uşor explicaţiile învăţătorului. Există însă jocuri didactice matematice în care materialul didactic poate fi

împărţit după explicaţia dată. Acest procedeu se foloseşte mai ales când elevii sunt împărţiţi pe echipe şi când distribuirea materialului ia mai puţin timp. Jocurile didactice matematice care se desfăşoară pe baza unui material concret, obiectual, cere copiilor să observe modul în care este aranjat materialul de către învăţător, să efectueze corect acţiunile cerute de desfăşurarea jocului şi să-i explice ce a lucrat. Prin urmare, în aceste activităţi se îmbină observarea cu acţiunea şi cu activitatea proprie de gândire a copilului. IV. Desfăşurarea jocului didactic De regulă, desfăşurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente sau faze: 1. Introducerea în joc (discuţii pregătitoare) se realizează în funcţie de tema jocului. Atunci când se impune să familiarizăm elevii cu conţinutul jocului, activitatea poate să înceapă printr-o scurtă discuţie cu efect motivator. Uneori, introducerea în joc se face printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul şi atenţia elevilor. Atunci când de logica materialului didactic este legată întreaga acţiune a elevilor, introducerea în joc se poate face prin prezentarea materialului. în general, introducerea în jocul didactic se face printr-o simplă descriere, precedată de enunţarea lui şi prin exemplificări scurte, după care se trece la desfăşurarea propriu-zisă. Introducerea în jocul matematic nu este întotdeauna un moment obligatoriu şi atunci, propunătorul poate începe anunţând direct titlul jocului. Acest lucru, de obicei se face atunci când se reia un joc foarte bine cunoscut. 2. Anunţarea jocului se face scurt, clar, precis. Exemple: învăţătorul poate să anunţe jocul propus printr-o simplă comunicare: Astăzi vrem să vedem care dintre noi ştie să calculeze fără greşeală, organizând împreună jocul... Anunţarea jocului se poate începe printr-o frază interogativă: "Ştiţi ce o să jucăm astăzi? Vreţi să vă spun ? ",

printr-un îndemn: " Hai sa ne jucăm ..", printr-o întrebare de tipul:" Vreţi să ne jucăm ...? ", sau ca o răsplată a muncii depuse în cadrul orei: "Pentru că aţi răspuns bine şi foarte bine până acum, vom juca jocul ... ".învăţătorul poate folosi formula clasică: "Copii, astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numeşte.... El constă ir « Se pot găsi formulele cele mai variate de anunţare a jocului, astfel ca, de la o lecţie la alta, ele să fie cât mai adecvate conţinutului acestuia. 3. Explicarea jocului didactic matematic Un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic matematic este demonstrarea şi explicarea acestuia. Pentru a explica şi demonstra un joc didactic matematic, învăţătorului îi revin următoarele sarcini: să-i facă pe elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin; să precizeze regulile jocului, asigurând însuşirea lor rapidă de către elevi; sa prezinte conţinutul jocului şi principalele lui etape, în funcţie de regulile jocului; să dea indicaţii cu privire Ia modul de folosire a materialului didactic; să scoată în evidentă sarcinile conducătorului de joc şi cerinţele pentru a deveni câştigători. Cea mai eficientă metodă de explicare este demonstraţia însoţită de explicaţii, în cazul când jocul se repetă, se renunţă Ia explicaţii şi se trece direct la desfăşurarea lui. învăţătorul trebuie să acorde o atenţie deosebită elevilor care au o capacitate mai redusă de înţelegere sau asupra acelora care au o exprimare mai greoaie. Pentru o mai bună înţelegere a desfăşurării jocului, învăţătorul poate să se joace el mai întâi cu un copil. învăţătorul trebuie să-i facă pe elevi să înţeleagă sarcinile ce Ie revin, să-şi însuşească regulile jocului, să ştie să mânuiască materialul didactic. Atunci când elevii au un fond de cunoştinţe şi reprezentări, demonstraţia se poate face cu ajutorul lor. învăţarea dobândeşte astfel un caracter activ, find mai valoroasă.

4. Fixarea regulilor jocului didactic matematic se face de obicei cănd jocul este mai complicat. Cu cât regulile sunt însuşite mai bine, cu atât jocul devine mai captivant iar sarcinile didactice mai uşor de realizat. Fără o explicaţie, o demonstraţie şi o fixare a regulilor, jocul didactic nu-şi atinge scopul propus. Multe jocuri îşi iau titlul din regulile de care trebuie să se ţină seama în joc. Exemplu: Jocul didactic "Stop" are ca regulă să se oprească jocul la semnalul "stop", sau în jocul "Cautăţi perechea" regula jocului impune ca la semnalul „ cautăţi perechea " să înceapă jocul. De cele mai multe ori se va accepta o explicaţie dată în limbajul nesigur şi uneori ezitant al copilului, decât o repetare mecanică a diferitelor reguli ale jocului. 5. Executarea jocului de către elevi este etapa fundamentală. învăţătorul urmăreşte calitatea desfăşurării, a învăţării, observând gradul de participare şi contribuţia fiecărui elev pentru a putea elabora corect evaluarea. în prima parte a jocului acesta intervine mai des, reamintind regulile jocului şi dând unele indicaţii organizatorice. Pe măsură ce se înaintează în joc, ei capătă experienţa jocurilor matematice, învăţătorul le acordă independenţă elevilor, îi Iasă să acţioneze singuri, sau propune un conducător de joc din rândul elevilor. Pe parcursul jocului învăţătorul poate trece de la conducerea directă Ia conducerea indirectă, luând parte activă Ia joc, fără a interpreta rolul de conducător, sau pe parcursul desfăşurării jocului poate alterna conducerea indirectă cu cea directă şi invers. Oricare ar fi participarea sa la joc, învăţătorul trebuie să imprime un anumit ritm al jocului, să menţină atmosfera de joc, sa urmărească evoluţia jocului evitând monotonia, să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică respectându-se regulile stabilite. învăţătorul trebuie să urmărească activitatea fiecărui elev, să-i antreneze pe toţi în joc găsind mijloace potrivite pentru fiecare în parte, să urmărească comportarea elevilor, relaţiile dintre ei şi felul în care respectă cu stricteţe regulile

jocului. Sunt momente când elevii devin conducătorii jocului, îl organizează singuri, schimbă materialele, pot complica sarcina de lucru, pot introduce un element nou de joc, sau un material nou. 6. încheierea jocului învăţătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra felului în care s-a desfăşurat jocul, asupra modului în care sau respectat regulile jocului şi s-au executat sarcinile primite, face aprecieri asupra comportării elevilor. La începutul clasei I, evaluarea rezultatelor jocului se face prin diferite stimulente specifice perioadei preşcolare: buline de diferite culori, fanioane cu locurile marcate, ecusoane cu figurine pe care elevii să le poarte în piept. De o mare importanţă sunt, pentru şcolarii mici, aprecierile verbale făcute de către învăţător. Oferind stimulente celor victorioşi, Ie va adresa cuvinte de laudă şi celor învinşi, neuitând să-i încurajeze, să-i consoleze. Rezultatele jocului didactic se pot aprecia şi cu note, mai ales în cazurile în care au activităţi independente sub formă de joc. în desfăşurarea jocurilor didactice trebuie să fie incluse şi momente vesele, să aibă o încărcătură afectivă şi să asigure întărirea acţiunii prin aprecieri individuale sau colective, prin recompense sau aplauze. Prin jocul didactic bine pregătit şi realizat, cultivăm dragostea copiilor pentru studiul matematicii, le stimulăm efortul susţinut şi îi determinăm să lucreze cu plăcere, cu interes, atât în oră cât şi în afara ei. Gama jocurilor didactice matematice este foarte bogată şi diversă. Imaginaţia învăţătorului poate inventa modele din cele mai ingenioase. Uneori, pot fi stimulaţi şi elevii să conceapă jocuri didactice, să propună modificarea unor jocuri în sensul adaptării lor Ia situaţiile concrete date, să desfăşoare această activitate cu cât mai multă îndrăzneală şi independenţă, dar şi răspundere. Deşi este dificil să se facă o clasificare a jocurilor didactice matematice, totuşi, în funcţie de scopul şi de sarcina propusă, acestea se pot împărţi astfel:

1. După momentul în care se folosesc în cadrul lecţiei, ca temă de bază a procesului de învăţământ: jocuri didactice matematice, ca lecţie de sine stătătoare, completă; jocuri didactice matematice fobosite ca momente propriu-zise ale lecţiei; jocuri didactice matematice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul lecţiei sau în final. 2. După conţinutul capitolelor de însuşit în cadrul obiectului de învăţământ (matematica), sau în cadrul orelor de studii: jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor specifice unui capitol sau grup de lecţii; jocuri didactice matematice specifice unei vârste şi clase; Există şi jocuri didactice matematice folosite pentru familiarizarea elevilor cu unele concepte moderne de matematică (cum sunt cele de mulţime şi relaţie), pentru consolidarea reprezentărilor, despre unele forme geometrice (triunghi, dreptunghi, pătrat, etc.), pentru cultivarea unor calităţi ale gândirii şi exersarea unei logici elementare. în acest sens se utilizează jocurile logico-matematice. Jocurile logico-matematice Jocurile logice acoperă o arie foarte largă de activităţi cu un conţinut foarte variat, de la intuirea noţiunii de mulţime până la jocurile ce ilustrează operaţiile cu mulţimi şi rezolvarea problemelor cu sau fără date numerice. Este unul din motivele care pledează pentru extinderea folosirii jocurilor logice, prin variante evoluate şi Ia primele clase ale ciclului primar când se face familiarizarea copiilor cu regimul şcolar, ele fiind în acelaşi timp de un real folos în formarea gândirii asambliste a micilor şcolari şi în înţelegerea noţiunii de număr natural. Valoarea formativă a jocurilor logice sporeşte cu atât mai mult cu cât învăţătorul dă curs principiilor de bază care le călăuzeşte:

copilul să reflecteze asupra situaţiei în care este pus, să găsească singur diferite variante de rezolvare, să confrunte propriile păreri cu ale colegilor săi; să aleagă varianta cea mai avantajoasă, formulând corect şi concret, explicând (motivând) alegerea ei; jocurile logice se pot desfăşura pe plan frontal sau pe echipe şi numai rareori individual, în funcţie de nivelul de pregătire al copiilor, de specificul jocului; După noţiunile matematice folosite şi operaţiile logice efectuate de elevi, se poate face o clasificare a jocurilor logico-matematice: jocuri pentru construirea mulţimilor; • jocuri de aranjare a pieselor în tablou; jocuri de diferenţe; jocuri pentru aranjarea pieselor în două cercuri; jocuri de perechi. Jocurile logice constituie una dintre modalităţile de realizare a unui învăţământ activ care, acordând un loc dinamic intuiţiei, pune un accent deosebit pe acţiunea copilului asupra obiectelor. Exemplificări: LA CE MULŢIME M-AM GÂNDIT ? este un joc pentru recunoaşterea proprietăţilor elementelor mulţimii. Scopul: să recunoască proprietăţile elementelor mulţimii. Sarcina didactică: elevii trebuie să găsească atributele unei piese după apartenenţa sau neapartenenţa ei la diferite mulţimi; elevii trebuie să descopere dacă ea conţine sau nu anumitei piese ale trusei. Material didactic: - diagrame mari pentru mulţimi; flanelograf; trusa pieselor jocului "Logi I sau II". Regula jocului: - copiii trebuie să descopere o mulţime, recunoscând că se conţine sau nu anumitei piese ale trusei. în acest caz sunt necesare mai multe întrebări judicios

selecţionate. învăţătorul spune copiilor că s-a gândit la o anumită mulţime a pieselor trusei care poate fi denumită cu un singur atribut, ca de exemplu: mulţimea pătratelor sau mulţimea pieselor mici, sau mulţimea pieselor roşii. Desfăşurarea jocului: - copiii înfăţişează pe rând, câte o piesă a trusei, întrebânld dacă ea aparţine sau nu mulţimii pe care o cere învăţătorul. Prin folosirea deducţiilor, pot dezlega mai uşor misterul mulţimii. Va câştiga echipa care va găsi cel mai repede elementele mulţimii la care s-a gândit învăţătorul. GĂSIŢI PROBLEMA ! - este un joc pentru învăţarea şi consolidarea operaţiilor cu mulţimi. Scopul: - să cerceteze proprietăţile tuturor pieselor, găsind-o pe cea caracteristică. Sarcina didactică: - copiii trebuie să aşeze piesele la locul potrivit după proprietatea caracteristică a fiecăruia. Materialul didactic: - cercurile pentru diagrame, flanelograf, piesele trusei. Regula jocului: - copiii trebuie să cerceteze proprietăţile tuturor pieselor din cercul verde, găsind-o pe cea caracteristică (proprietatea pe care o posedă toate piesele din cerc şi numai ele). La fel vor proceda şi cu piesele din cercul roşu. Confruntând apoi concluziile cu intersecţia şi cu complementara reuniunii, vor ajunge Ia rezultatul sigur: "aşezaţi toate pătrăţele în cercul verde şi toate piesele roşii în cercul roşu." Desfăşurarea jocului: - învăţătorul înfăţişează copiilor două cercuri colorate diferit ce se întretaie incluzând un sector comun; în fiecare dintre domeniile determinate de cele două cercuri au fost aşezate 1-2 piese.

într-o cutie, separat, mai sunt alte piese:

La fel se poate proceda pentru a arăta că mulţimile sunt disjuncte. Se lucrează cu toate piesele trusei. Pentru a găsi astfel de probleme, este suficient ca mulţimile la care se referă enunţul să aibă ca proprietăţi caracteristice variabile ale aceluiaşi atribut (culoare, mărime, formă). "Aşezaţi toate piesele roşii în cercul roşu şi toate piesele galbene în cercul verde. "Aşezaţi toate piesele mari în cercul roşu şi cele mici în cercul verde." "Aşezaţi toate piesele în formă de tniunghi în cercul roşu şi cele pătrate în cercul verde", etc. Pentru a exemplifica incluziunea, se alege o mulţime ( formată după un anumit criteriu) şi o submultime (parte) a acesteia.

Astfel, se pot obţine formulări ca: "Aşezaţi toate pătratele în cercul roşu şi toate pătratele mici în cercul verde."; ° "Aşezaţi toate piesele roşii în cercul roşu şi triunghiurile roşii în cercul verde."; "Aşezaţi toate piesele mari în cercul verde şi toate piesele mari galbene în cercul roşu."

Activităţile de stabilire a corespondenţei element cu element a mulţimilor, urmăresc să dezvolte la copil înţelegerea conţinutului esenţial al noţiunii de număr, ca o clasă de echivalenţă a mulţimilor finite echipotente cu o mulţime dată. Astfel, elevii vor înţelege mai bine proprietăţile numerice ale mulţimilor care au acelaşi număr de elemente. Folosind denumirea de mulţimi cu "tot atâtea elemente", se detaşează progresiv noţiunea de număr ca o clasă de echivalenţă. CINE ARANJEAZA MAI BINE ? - este un joc de aranjare a pieselor în tablou. Scopul: - este acela de a dezvolta iniţiativa, dc a obişnui

pe copii cu un ritm de lucru, de a finaliza achiziţiile făcute de aceştia în jocurile anterioare de acest tip. Sarcina didactică: - este aceea de a completa un tablou care cuprinde toate cele 48 de piese ale trusei în aşa fel încât la aceeaşi linie să aibă cel puţin o însuşire comună. Regulile jocului: - fiecare echipă primeşte un tablou cu piesele necesare, astfel încât să poată completa tablouri cuprinzând: piese mici şi subţiri, piese mari şi groase; Desfăşurarea jocului: - după ce o echipă a alcătuit un tablou al pieselor mici, o altă echipa primeşte misiunea să completeze un tablou cu aceeaşi configuraţie, însă cu piesele mari (respectând forma şi mărimea). Apoi, copiii sunt provocaţi să delimiteze în tablou diferite mulţimi: piese, roşii şi mici, triunghiuri groase, piese albastre şi mari, etc. Se recomandă să se realizeze şi o corelare cu elementele de numeraţie însuşite de elevi. învăţătorul trebuie să lase iniţiativa copiilor, să-i antreneze pe cei timizi, să-i tempereze pe cei care tind să monopolizeze întreaga activitate, să dea anumite sugestii.

CAMPINGUL - este un joc cu trei diferenţe. Scopul: - sesizarea cu ajutorul conjuncţiei şi a negaţiei a deosebirii dintre caracteristicile a două piese între care există trei diferenţe. Sarcină didactică: - să înşiruie piesele (care reprezintă căsuţele campingului) astfel încât între două căsuţe vecine să existe trei diferenţe. Regula de joc: - dacă o căsuţă este o piesă triunghiulară, mică, roşie, cealaltă care i se alătură poate fi pătrată, mare, galbenă; - se demonstrează; -se aşează de către fiecare echipă căsuţele campingului formând diferite a l e i ; se alătură poate fi pătrată, mare, galbenă; Câştigătoare este acea echipă care a aşezat în timpul

stabilit mai multe "căsuţe", respectând regula (să se distingă între ele prin trei atribute: formă, mărime, culoare, grosimea fiind neschimbată). ECHIPA A ECHIPA B ■ Jocuri numerice Jocurile numerice se remarcă printr-o mare valoare formativă, urmărindu-se în special dezvoltarea independenţei gândirii elevilor, a spiritului lor de imaginaţie şi consolidarea tehnicilor de calcul. Jocurile numerice se pot organiza pe echipe şi individual. Esenţa desfăşurării jocurilor numerice constă în enunţarea unei sarcini didactice care trebuie să fie realizată de elevi în timpul jocului. Forma de activitate a jocului o constituie completarea simbolurilor matematice într-o anumită propoziţie matematică (egalitate, inegalitate, etc), numită deschisă, adică a cărei valoare logică nu este cunoscută decât după ce se cunoaşte simbolul care lipseşte, sau simbolurile care lipsesc. Este indicat ca înainte de începerea jocului să se dea câteva exemple de propoziţii matematice care sunt adevărate sau false şi apoi să se treacă la câteva exemple simple de propoziţii despre care nu putem decide dacă sunt adevărate sau false. Exemple de propoziţii: • "Numărul cinci este mai mic decât şase"; "Numărul doi este mai mic decât trei." Acestea sunt propoziţii adevărate. Se scrie pe tablă propoziţia: 5-j | =6 şi se cere elevilor să spună dacă propoziţia dată este adevărată sau falsă. Se întreabă apoi clasa: "Ce număr trebuie scris în pătrăţel astfel încât să fie adevărată egalitatea?" Se scrie 5 + 1 = 6 în această formă de activitate, propoziţiile logice devin elemente de joc. Elevii sunt stimulaţi să găsească şi să înlocuiască simbolul necunoscut, astfel încât propoziţia dată să devină adevărată. Pentru dezvoltarea deprinderii de

calcul mintal se pot folosi diverse tipuri de jocuri. Folosite cu eficienţă, jocurile numerice imprimă învăţării un caracter dinamic, mobilizând colectivul de elevi în rezolvarea unor sarcini didactice. Exemplificări:- Jocuri ce se pot utiliza în perioada formării noţiunii de număr. RĂŢUŞTELE PE LAC Scopul: - formarea reprezentării despre numărul şi cifra 3. aprofundarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor matematice cu privire la cantitate şi număr; dezvoltarea operaţiilor gândirii şi a calităţilor ei; Sarcina didactică: - predarea numărului 3 şi a semnului grafic corespunzător. Material didactic: - Planşe ce reprezintă lacul, boboci de raţă (confecţionaţi), o raţă (jucărie), cartonaşe cu cifra 3. Elemente de joc: - aşteptarea, întrecerea, surpriza, recompensa. Regula jocului: - Fiecare măcăit de raţă va fi numărat în gând pentru a şti câţi boboci sunt chemaţi; Se vor aşeza pe lac numai atâţia boboci câţi au fost chemaţi de raţă. Desfăşurarea jocului: - Elevilor li se distribuie materialul necesar şi li se explică regula jocului. învăţătorul are pe masă o planşă mai mare ce reprezintă lacul, 3 boboci de raţă şi o raţă de jucărie. "Răţuştele iubesc apa şi le place să se scalde pe lac." învăţătorul ia un boboc de raţă, îl pune pe lac şi spune: "Mac, mac, o răţuşcă a venit pe lac". El cere elevilor să execute aceeaşi operaţie. Apoi mai ia un boboc de raţă spunând: "Lângă prima răţuşcă a mai venit una. Câte răţuşte am acum?" Elevii vor număra câte răţuşte are învăţătorul pe planşă şi vor pune şi ei pe lac încă o răţuşcă. "Mac, mac, mac câte răţuşte sunt pe lac?" Elevii le numără. Atunci învăţătorul intervine spunându-le: "Dar ştim noi cifra 3?" La răspunsul negativ al elevilor el Ie va arăta jetonul cu cifra 3, iar elevii vor lua şi ei în mâini jetoanele de pe banca lor ce reprezintă cifra 3. Se va aminti apoi despre corelarea numărului la cantitate şi invers, cantitatea fiind cu trei boboci de raţă de pe lac. încheierea jocului: - învăţătorul va face aprecieri asupra

modului cum au rezolvat sarcina didactică şi-i va recompensa. Jocuri numerice în perioada învăţării operaţiilor cu numere Exemplificări: CE PERECHE E MAI MARE ?, (clasa I şi a Il-a ). Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul şi de comparare a rezultatelor, dezvoltarea memoriei. Sarcina didactică: - să efectueze exerciţii de adunare cu numere în limitele 1-100 şi să selecteze cea mai mare sumă dintr-un şir de perechi de numere. Material didactic: - foi de scris pentru fiecare elev. Regula jocului: - Pe tablă sunt scrise 2-3 perechi de numere şi Ii se cere elevilor să afle din fiecare grupă care pereche e mai mare şi s-o noteze pe foaie. Au timp limitat, 5-10 minute. Elementele de joc: - întrecerea, recompensa. Desfăşurarea jocului: - Un elev spune care rezultat este mai mare şi cum s-a ajuns Ia acesta. Se stabileşte care pereche e mai mare şi se scrie pe tablă. Elevii sunt împărţiţi pe grupe. Fiecare copil din fiecare grupă confruntă răspunsurile cu cele de pe foaie şi se numără din fiecare grupă cei cu rezultate identice cu cei de pe tablă. încheierea jocului: - Care echipa are mai multe rezultate identice este declarată câştigătoare. Iată un exemplu: 2 şi 2 5 şi 4 7 şi 3 2 şi 3 2 şi 5 10 3 şi 7 6 şi 1 4 şi 5 2 şi 3 1 şi 6 9 7 şi 14 15 şi 7 9 şi 19 17 şi 6 6 şi 21 28 20 şi 30 19 şi 20 8 şi 50 15 şi 20 8 şi 40 58

Jocuri pentru consolidarea deprinderilor de calcul oral şi scris CINE CALCULEAZĂ MAI REPEDE ?, (clasa a Il-a). Scopul: - consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor de calcul oral şi scris, dezvoltarea memoriei, atenţiei, judecăţii, a spiritului de muncă colectiv. Sarcina didactică: - scrierea numerelor naturale (care lipsesc) în locul punctelor. Elemente de joc: - întrecerea individuală şi pe grupe. Material didactic: - plicuri cu fise, culori, cretă colorată. Reguli de joc: - fiecare elev va completa spaţiile punctate cu numerele ce lipsesc în maximum 7 minute; se acordă câte un punct pentru un exerciţiu rezolvat corect şi se scade un punct pentru o greşeală. Desfăşurarea jocului: - la inceput se vor face câteva exerciţii pregătitoare, asemănătoare cu cele prevăzute în concurs. Exerciţiile - joc cer atenţie din partea elevilor, care trebuie să descopere factorii ce lipsesc. Elevii, la exerciţiile pregătitoare, răspund mai întâi oral, după care scriu numărul lipsă cu cretă colorată. Apoi se trece la desfăşurarea propriu-zisă a jocului concurs. Se anunţă tema jocului. Responsabilul de grupă ia de pe catedră câte un plic şi împarte câte o fişă fiecărui coleg de grupă, pe care sunt scrise următoarele exerciţii cu un grad sporit de dificultate. încheierea jocului: - după opt minute, elevii predau fişele la responsabilii grupelor, iar aceştia, ajutaţi de învăţător, cercetează şi acordă punctajul prevăzut de regula jocului. SECRETUL PIRAMIDEI (Anexa 7) Scopul: - verificarea şi consolidarea deprinderilor de calcul oral şi scris, dezvoltarea capacităţii de orientare şi dezvoltare a perseverenţei. Sarcina didactică: - să efectueze calcule şi operaţii matematice cu numere în limitele 1-1000. Material didactic: - două planşe cu dimensiune de 70/50cm. Pe fiecare se va desena câte o piramidă, care pe una din feţe va avea desenate căteva trasee, iar din loc în

loc se vor scrie exerciţii diferite sau identice cu cele din figura. în triunghiurile din vârful fiecărei piramide se va scrie rezultatul final at tuturor exerciţiilor, după care se va acoperi cu o hârtie ce se va putea dezlipi uşor. Regula jocului: - învăţătorul explică elevilor că vor trebui să urmărească cu toată atenţia pe colegul care lucreaza la tablă pentru a nu se omite vreun exerciţiu, că trebuie să se orienteze corect în labirint şi că este de ajuns ca unul din membrii grupei să greşească, pentru ca secretul să nu poată fi aflat. Desfăşurarea jocului: - La comanda conducătorului de joc, primii concurenţi din ambele grupe vin la tablă şi pornind de la intrare vor rezolva primul exerciţiu întâlnit. Rezultatul va fi scris in stânga pentru grupa A şi in dreapta pentru grupa B, după care elevii trec Ia loc. Al doilea jucător (din ambele grupe) preia rezultatul obţinut de colegul său, continuă traseul şi în funcţie de semnele aflate înaintea cifrelor ce urmează, va opera în continuare, scriind şi el rezultatul pe tablă. Se procedează identic până se ajunge în vârful piramidei. în cazul în care un elev greşeşte, următorul, dacă observă greşeala, are dreptul să refacă exerciţiul, după care va continua cu exerciţiul care îi revine de drept. încheierea jocului: - Se va aştepta până ce ambele grupe au aflat rezultatul final şi se descoperă vârful piramidei. Va câştiga grupa al cărei rezultat este identic cu cel înscris. RACHETA , (clasele a-II-a, a IlI-a şi a IV-a). Scopul:- consolidarea deprinderilor de calcul oral şi scris. Sarcina didactică: - să rezolve exerciţii de adunare, scădere, înmulţire şi împărţire cu numere in limitele 1-1000. Material didactic: - planşă mărită; - fişă cu desene pentru fiecare elev. Regula jocului: - elevii au de rezolvat calcule pentru fiecare treaptă a rachetei iar pe ultima treaptă un exerciţiu cu un grad de dificultate pe baza căruia elevul va trebui să compună o problemă. Elemente de joc: - întrecerea individuală.

Desfăşurarea jocului: - în treapta I, elevul are de rezolvat calcule de un singur ordin (adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri) ei devenind "pilot pe elicopter" dacă rezolvă corect exerciţiul din treaptă. în treapta a Il-a a rachetei sunt date spre rezolvare exerciţii combinate (adunare şi scădere, înmulţire şi împărţire). Rezolvarea corectă a exerciţiului îi aduce marea satisfacţie de a fi considerat "pilot de curse interne". în treapta a IIIl-a, elevul este obligat să respecte în rezolvarea exerciţiului ordinea operaţiilor. După rezolvarea corectă va fi numit "pilot de curse externe". în următoarea treaptă, elevul va efectua un exerciţiu combinat în care sunt incluse şi paranteze rotunde. Rezolvarea corectă îi va da posibilitatea de a fi numit "pilot de încercare". în ultima treaptă a rachetei este dat un exerciţiu pe baza căruia elevul va trebui să compună o problemă. După rezolvarea corectă a exerciţiului ci va deveni "pilot- cosmonaut". Acest joc poate fi aplicat la orice clasă şi la orice temă ca activitate de muncă independentă, într-o diversitate de variante, în funcţie de creativitatea învăţătorului.

4.Rezolvă: (42+24) :3+24 : 6= (8x7+19 ):5+21: 3= 3. Calculează: 48:6+46 = 56 - 7 x 4 = 2. Efectuează: 76+24 - 57 = 36:9x7 = > 1. Efectuează operaţiile: 75+25= 96-47 = 80 x 9= 360 : 9 =

CÂTE PĂSĂRI S-AU ASCUNS ÎN COPAC ? Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul mintal, dezvoltarea atenţiei, a perspicacităţii şi a capacităţii de analiză şi sinteză. Sarcina didactică: - efectuarea unor operaţii de adunare cu numere în limitele 1-20. Material didactic: - un desen mărit ce reprezintă un copac format din cifre. Regula jocului: - fiecare elev, în timp limitat, calculează câte păsări se ascund în copacul de pe planşa expusă. Elemente de joc: - întrecerea individuală. Desfăşurarea jocului: - se cere elevilor, în momentul prezentării planşei, să privească cu atenţie pentru a depista câte păsări s-au ascuns în copac. După ce elevii au mai folosit astfel de jocuri cu desene ce ascund cifre, se observă că timpul de Eşti un efectuare a calculului mintal se micşorează. Soluţia: 3 + 3 + 3 + 1 + 4 + 6 = 20 (păsări) încercat Elevii care au prezentat foile cu pilotrăspunsurile corecte în cel mai scurt timp, au cosmonau primit 10 puncte şi s-a observat dorinţa lor de a t! executa desenul pe caiet. Eşti pilot de încercare ! Eşti pilot de curse externe ! Eşti pilot de curse interne ! Eşti pilot pe elicopte re ! CÂT FAC ?, (clasa I) Scopul: - consolidarea deprinderilor de a raporta numerele la cantitate, exersarea operaţiilor de adunare şi scădere în cadrul primei zeci. Sarcina didactică: - rezolvarea unor exerciţii de adunare şi scădere. Material didactic: - buline, cartonaşe cu numere (două serii de numere pentru fiecare copil), fişe cu scheme. Elemente de joc: - întrecerea pe grupe sau individuală.

d

Regula jocului: - Copiii vor trebui să completeze pătrăţelele, apoi să efectueze operaţiile de adunare sau scădere. Desfăşurarea jocului: - Clasa este împărţită pe două grupe. Responsabilul fiecărei grupe împarte fişele, după care se dă semnalul de începere a jocului. Acest joc se poate desfăşura atât pe grupe, cat şi individual.

încheierea jocului: - Va fi declarat câştigător elevul care a completat corect schema şi a scris operaţia corespunzătoare în timpul cel mai scurt. Dacă se repartizează sarcina pe grupe, câştigă echipa care are mai multe puncte. CAT LIPSEŞTE ? (clasai). Scopul: - dezvoltarea gândirii logice a elevilor, formarea deprinderii de a stabili relaţiile dintre cantităţi, formarea unui stil de muncă disciplinat şi corect în cursul activităţii. Sarcina didactică: - elevii trebuie să scrie în căsuţa goală exerciţiul corespunzător, ţinând cont de semnul indicat pe fişă. Elementele de joc: - întrecerea pe grupe sau individuală. Regula jocului: - fiecare elev va completa căsuţele goale cu operaţia corespuzătoare într-un timp limitat; se acordă un punct pentru fiecare operaţie corectă şi se scade un punct pentru o greşeală. Desfăşurarea jocului: - stabilind în prealabil timpul începerii şi terminării activităţii independente, elevii efectuează exerciţiul după cum urmează: în două din cele patru căsuţe elevii scriu exerciţii care conţin operaţii de adunare şi scădere în concernul 1-10. în căsuţa goală scriu exerciţiul al cărui rezultat să fie mai mare decât 5+2 şi 7-5, iar în căsuţa de sus un exerciţiu care să fie mai mic decât 5+2 şi mai mare decât 7-5. încheierea jocului: - va fi declarat câştigător elevul care a completat corect schema şi a scris operaţia corespunzătoare

în timpul ccl mai scurt. Dacă se repartizează sarcina pe grupe, câştigă echipa care a terminat în timpul cel mai scurt şi a lucrat corect. > 5+2

> A V

> Acest joc este utilizat pentru formarea şi consolidarea deprinderilor de calcul cât şi pentru cunoaşterea semnelor de relaţie.,, < ", „ > ".

GĂSEŞTE MAI MULTE SOLUŢII ! Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul şi dezvoltarea capacităţii de a opera cu numere în scheme date. Sarcina didactică: - să găsească perechi de numere în limitele 1-1000, care prin repetare în anumite condiţii să dea acelaşi rezultat.

4+4 Material didactic: - se liniază pe fişe sau pe tablă două pătrate împărţite în câte nouă căsuţe. Elemente de joc: - întrecerea A individuală V sau pe grupe. Regula jocului: - se dau numerele 1 şi 2 şi se cere elevilor să gasească în ce aranjament vor putea fi folosite numerele date pentru a obţine pe orizontală şi verticală acelaşi rezultat. Condiţia care se pune este ca fiecare > număr sa fie folosit de acelaşi număr de 873 5

ori. Desfăşurarea jocului: - la semnalul dat de învăţător, elevii se vor gândi şi apoi vor completa căsuţele cu numerele date conform regulilor stabilite, (folosind numerele 1 şi 2 de acelaşi număr de ori). încheierea jocului: - vor fi evidenţiaţi elevii care au completat corect ambele variante. A B

1

2

1 1

2

1

2 ■ 2

■ 1 2

■ 2 1

Pentru complicarea şi sporirea gradului de dificultate, se cere elevilor ca după ce au completat corect primul pătrat, să găsească şi alte numere care, repetate de acelaşi număr de ori şi în acelaşi aranjament, în pătrate asemănătoare, să dea pe verticală acelaşi rezultat ca pe orizontală. Pentru acest joc elevii vor putea realiza în numeroase alte variante, ca cele din figura următoare:

3 6 3 6

6

3 6

8 1 6 8

1 6 1 6

8 16 8

6 1 2

3 6 12 6

1 2 6_ 1 2

9 11 9

18 9 ■

18 9

Jocuri didactice matematice ca lecţie de sine stătătoare, completă învăţătorul trebuie să cunoască principalele tipuri de lecţii care se pot practica în mod obişnuit, deci ca variante alternative, cât şi a principalelor evenimente care conferă lecţiei o identitate aparte. Principalele forme de organizare a activităţilor matematice, în clasele I- IV, pentru care jocurile didactice reprezintă o lecţie de sine stătătoare, completă, sunt: e lecţia de formare a capacităţii de a utiliza informaţii, reguli, algoritmi (de formare a priceperilor şi deprinderilor); ° lecţia de rezolvare independentă a exerciţiilor şi problemelor; • lecţia de sistematizare şi fixare (la sfârşit de capitol); Joeeri didactice matematice folosite ea momente proprie-zise ale lecţiei La vârsta şcolară mică, elevii învaţă multe tehnici elementare ale activităţii intelectuale. Pentru a-i determina să se angajeze Ia o activitate complexă, dificilă, trebuie stimulate o serie de mobiluri interne şi externe care să declanşeze dorinţa, atracţia şi interesul pentru învăţare, însoţită de satisfacţia efortului tensional, de bucuria succesului. în special jocurile didactice folosite ca momente ale lecţiei îi ajută pe elevi să depăşească unele dificultăţi, dezvăluind unele "secrete" ale ştiinţei matematice, prin atractivitatea pentru problematic. Locul acestor momente este mult mai puţin programabil şi controlabil. Această flexibilitate de manifestare şi ordonare a acestora ee permit o rată sensibil crescută de creaţie, indiferent de tipul de lecţie sau de altă formă de organizare a activităţii matematice. Gândindu-ne la momentele unei lecţii, putem spune că ele pot fi realizate cu multă atractivitate şi prin jocuri didactice.

Exemplu: - enunţul obiectivelor poate să reiasă din răspunsurile jocului "REBUS". A D E V Ă R A T Ă D I î M I F E R E N T Ă R E N M U L T I N T A L

s U M A c O R E C T R E L A T I T A B L A

E

Operaţie, propoziţie corectă; Rest sau...; Operaţie corespunzătoare expresiei "de atâtea ori mai mare";
Calculul în minte; Rezultatul adunării; Rezultatul bun!; Semn de ... pus pentru a compara două numere; Elevii in clasă lucrează pe caiete şi la ...; La o lecţie de consolidare, - Adunarea şi scăderea cu şi fără trecere peste ordin, în limitele 1-20. Se poate introduce jocul didactic după comunicarea temei, în următorul moment - crearea situaţiei de învăţare. 0 altă etapă a lecţiei în care jocul este folosit ca moment propriu-zis este fixarea cunoştinţelor însuşite. Exemplu: - CE NUMERE LIPSESC ? Scopul: - fixarea deprinderilor de numărat, dezvoltarea spiritului de observaţie, a atenţiei şi a memoriei vizuale. Sarcina didactică: - stabilirea numerelor lipsă dintr-un şir dat. Material didactic: - tabele cu numere de la 1 la 10 sau de la 10 Ia 20, în ordine

crescătoare sau descrescătoare. Pentru a putea modifica uşor tema de rezolvat se recomandă ca ele să fie confecţionate în aşa fel încâat să permită acoperirea sau descoperirea numerelor sau să aibă benzi cu numere ce se pot detaşa. Desfăşurarea jocului: - se împarte clasa pe echipe, apoi se formează grupe de câte doi elevi având aproximativ acelaşi nivel de cunoştinţe. Jocul începe cu primul elev din echipa A, căruia i se prezintă tabelul cu numere. După ce elevul a observat cu atenţie tabelul, va trebui să spună ce numere lipsesc. Pentru aceasta are Ia dispoziţie 10 secunde. Urmează apoi la joc un elev din echipa B, după ce s-a modificat tabelul sau s-a înlocuit. Pentru toate răspunsurile bune se acordă trei puncte şi se va scoate câte un punct pentru fiecare greşeală. Va fi declarată căâştigătoare echipa care a totalizat eel mai mare număr de puncte. Acest joc se poate realiza la toate clasele, în raport cu cerinţele programei.

Sau : 1 ,2,.............6...........9 ... 10, ... 8, 7, 6,......................1 Elevii, sub conducerea învăţătorului, se întrec în completarea de coloane sau căsuţe cu numere care lipsesc. Dacă Ia clasa a IlI-a de exemplu, se predă: "Citirea şi scrierea numerelor mai mici ca 1000", fixarea cunoştinţelor se poate face prin acest tip de joc. Un ultim moment al lecţiei este cel at evaluării cunoştinţelor, ce poate fi realizat printr-o fişă cu un joc didactic. Exemplu: Scopul: 10; - dezvoltarea operaţiilor gândirii, a spiritului - PISICA ŞI CEI 6 PISOI (clasai). - consolidarea adunării şi scăderii de la 1 la

de observaţie. Sarcina didactică: - să adauge sau să taie atâtea cerculeţe ca să obţină numărul 6. Elemente de joc: - întrecerea, aşteptarea, aplauze.

Reguli de joc: - fiecare elev să rezolve tabelul în 5 minute. Jocul va începe şi se va termina la semnalul învăţătorului. Material didactic: - fişe ce se dau elevilor. Pe fiecare fişă există un tabel cu 10 răspunsuri. Pe fiecare rând sunt desenate cerculeţe. Se vor folosi creioane colorate. Desfăşurarea jocului: - se anunţă titlul jocului, apoi li se înmânează fişele. Se explică modul de desfăşurare a jocului. Câştigă elevul care s-a încadrat în timp şi a rezolvat corect sarcina didactică dată. Folosind altă culoare decât cea cu care au fost desenate cerculeţele din tabel, elevii vor completa sau tăia cerculeţele în aşa fel încât pe fiecare rând să fie 6. încheierea jocului: - După cele 5 minute prevăzute de regula jocului se va verifica fiecare fişă în parte. Câştigă cel sau cei care s-au încadrat în timpul regulamentar de joc şi au rezolvat sarcina didactică corect. Ei sunt felicitaţi, aplaudaţi, recompensaţi. La clasa a Il-a, când s-a predat "înmulţirea când avem factor pe patru", evaluarea cunoştinţelor o putem face prin jocul: CINE SUNT ? Scopul: - dezvoltarea mobilităţii proceselor gândirii, a deprinderilor de a opera cu simboluri. Sarcina didactică: - să efectueze operaţii de adunare repetată şi înmulţire. Material didactic: - cartoane pe care să fie scrise diferite litere Elemente de joc: - întrecerea, aşteptarea, surpriza. Reguli de joc: - conducătorul fiecărei echipe prezintă un cartonaş şi spune elevilor că fiecare literă are valoarea patru, după care vor scrie la tablă rezultatele. Organizarea acţiunii: - individual, pe grupe. Desfăşurarea jocului: - în vederea desfăşurării optime a jocului se

recomandă ca învăţătorul să pregătească în prealabil clasa prezentând elevilor diferite grupe de obiecte, litere, simboluri şi cerându-le să scrie sau să spună numărul lor.

De exemplu:

Soluţie: A = 4

4 + 4 + 4 + 4=16 4 x 4 = 16

Variantă: se foloseşte acelaşi material, dar de data aceasta fiecărei litere i se va atribui o anumită valoare. Exemplu: - X= 10, A=2, L=5, C=3, etc. Elevii vor trebui să calculeze valoarea tuturor numerelor înscrise pe cartonaş şi să dea rezultatul numeric. Pentru a mări gradul de dificultate al jocului, se poate limita timpul de observare şi cel pentru răspuns.

AA AA

AA

LL

L +

+
L

=

cccc + c =
Dacă se lucrează independent, pe fişă, la sfârşit, copiii confruntă operaţiile lor cu rezultatele pregătite pe tablă. Dacă se lucrează la tablă, rezultatele se văd şi va fi evidenţiată echipa câştigătoare. în funcţie de rezultate, se poate face o evaluare a cunoştinţelor însuşite de către elevi mult mai corectă. Prin scopul, sarcina şi desfăşurarea lui, jocul didactic permite într-o formă mai dinamică reluarea cunoştinţelor predate în vederea repetării şi fixării acestora. Jocuri didactice matematice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul lecţiei sau în final în condiţiile în care puterea de concentrare a copiilor este mică, se

simte nevoia în cadrul lecţiilor de matematică a completării sau intercalării jocului didactic. 0 problemă sau un exerciţiu poate deveni joc didactic, dacă îndeplineşte condiţiile: realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic; foloseşte elementele de joc în vederea realizării sarcinii propuse; foloseşte un conţinut matematic accesibil, atractiv, recreativ; pentru realizarea sarcinii propuse şi pentru stabilirea rezultatelor competitive se folosesc reguli de joc cunoscute anticipat de către elevi, învăţătorul fiind "arbitrul" principal al întrecerii. Exemplu: - următoarea problemă sub formă de joc: SIMPLU ŞI TOTUŞI... "Trei copii se aşază într-un cerc, într-un pătrat şi un triunghi." Dând elevilor clasei I trei jetoane cu imagini reprezentând copiii şi alte trei cu figurile geometrice, au descoperit pe rand toate trei posibilităţile: (1,1,1) ; (3,0,0) ; (0,3,0) ; (0,0,3) ; (2,1,0) ; (1,2,0) ; (0,2,1) (0,1,2) ; (2,0,1) ; (1,0,2). Jocul de acest tip se poate folosi la compunerea şi descompunerea oricărui număr natural şi poate fi aplicat în oricare parte a lecţiei. CINE SCRIE MAI MULTE EXEMPLE Scopul: verificarea cunoştinţelor şi consolidarea deprinderilor de calcul oral şi scris. Sarcină didactică: - să scrie cât mai multe exerciţii de descompunere a numerelor în limitele 0-10, 0-20 sau 20-100, folosind toate operaţiile. Material didactic: - învăţătorul îşi va pregăti din timp câteva exemple de numere care vor putea fi compuse folosindu-se toate cele patru operaţii. Elemente de joc: - întrecerea pe echipe. Regula jocului: - primele două variante cu numere în limitele 9.10 şi 020, sunt numai pentru clasa I. Conducătorul de joc cheamă Ia tablă prima pereche, formată din câte un membru din fiecare echipă. Se indică câte un număr ambilor concurenţi. Timpul de lucru pentru fiecare este de trei minute.

Varianta a doua, cu numere în limitele 20-100, se foloseşte în clasele a Il-a, a IlI-a şi a IV-a, utilizând cele patru operaţii.
Pentru clasa I Prima variantă: 0+8=8 1+7-8 2+6=8 3+5=8 4+4=8 5+3-8 A doua variantă: 1+2+1+3+1=8 2+2+2+2=8 3+1+3+1=8

Desfăşurarea jocului: - fiecare concurent, în partea rezervată echipei sale, va
începe să compună cât mai multe exerciţii (cu adunări şi scăderi pentru clasa I şi cu celelalte operaţii - înmulţiri şi împărţiri - pentru clasele II-IV), al căror rezultat să fie egal cu numărul. Aprecierea se face cu participarea clasei. Pentru fiecare exerciţiu corect se va acorda câte un punct. întrecerea va fi câştigată de echipa care a obţinut cel mai mare punctaj. Pentru celelalte clase: Prima variantă: 1x8=8 50x2100 2x4=8 25x4100 1 x2x2x2=8 0 a doua variantă: 2x1x4=8, etc. 10x2x5100 2x2x5x5=100 1+2+1 +(2x2)=8 3x2+2=8 (4x4):(4:2)=8 (24:6)+(2x2)=8, etc. Unele jocuri matematice pot fi folosite şi la cercurile de elevi cu înclinaţii pentru domeniul matematicii. Astfel, la jocuri ca "Pătratul magic", "Simplu şi totuşi ..." se pot cere copiilor mai multe soluţii de rezolvare. Desigur, seria de jocuri matematice practicate în ciclul primar nu se termină cu tipurile menţionate. Ele au fost date mai ales din necesitatea de a găsi modalităţi practice şi metodologice pentru a face matematica mai atractivă şi implicit mai utilă. 2xl0+(8xl0)=100 80:4x5=100 6x8+52=1 00 (8x5)+34+26=100, etc. 4x28 8xl=820x 10x10=100 5=100

Jocul ROBOTUL

SOCOTEŞTE - se poate juca la sfârşitul ciclului primar.

Jocul este o variantă a schemelor anterioare, prezentată într-o formă mai atractivă.

Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul rapid, oral sau scris, prin
rezolvarea unor exerciţii de adunare, scădere, înmulţire sau împărţire cu numere de la 0 Ia ....

Material didactic: - o planşă pe care se desenează un robot. în căsuţe trebuie
avută posibilitatea de a desena (ataşa) diferite cartonaşe cu numere şi semnele operaţiilor respective.

Desfăşurarea jocului:

Rezul tat :3 + 615 - 136

Rezul tat

+ 436

1
x3 200 + 23 x4 200 + 12

Jocul se poate desfăşura în colectiv sau pe grupe formate din câte cinci elevi, schimbându-se de fiecare dată numerele şi semnele operaţiilor. Prima grupă va lucra exerciţiile din partea stângă şi centrală, iar cea de a doua grupă va lucra partea dreaptă şi centrală. Fiecare elev din grupă va rezolva cât se poate de rapid câte un exerciţiu. Ultimul elev va scrie rezultatele.

Se acordă câte două puncte fiecărui membru din grupă dacă a rezolvat corect. Se mai acordă un punct celui ce va corecta un exerciţiu greşit. Dacă s-a greşit la un exerciţiu şi nici un elev nu a observat, mergând până la sfârşit cu rezultatele greşite, de Ia fiecare se scade câte un punct. Câştigă grupa care a totalizat mai multe puncte.

CINE ŞTIE SCRIE ?

Scopul: -dezvoltarea deprinderilor de calcul oral şi scris; -formarea şi rezolvarea unor exerciţii cu operaţia (operaţiile) cerute în cercul respectiv; Material didactic: foi de hârtie pentru fiecare copil. Desfăşurarea jocului: - se împarte clasa în două, apoi se formează perechi. Se împarte tabla în două părţi, stabilind partea ce-i revine fiecărei grupe.

Prima parte de elevi (câte unul din fiecare grup) vine Ia tablă. Conducătorul jocului spune un număr şi cere elevilor să formeze în scris diferite exerciţii de adunare (orice altă operaţie) al căror rezultat să fie tocmai numărul dat. După 3-5 minute se opreşte jocul şi se face evaluarea. Pentru fiecare exerciţiu bun un punct.

se acordă

Pentru a menţine treaza atenţia elevilor, fiecare echipă corectează exerciţiile echipei adverse. Se acordă un punct pentru descoperirea unei greşeli.

Exemplu: - conducătorul de joc a indicat numărul 6 şi operaţia de adunare.
A. 3+3=6 1+5=6 2+2+2=6 1+1+4=6 1+2+3=6 2+1+3=6 3+2+1=6 Total 4 puncte. 4+2=6 3+1+2=6 Total 5 puncte.

B.

a

12918

3
34 528

+ 35 895

:205

-345

-10

497

CARE-I SEMNUL, CARE-I NUMĂRUL ?
Scopul:- exersarea operaţiei de recunoaştere a raportului dintre
cantităţi; -obişnuirea elevilor cu folosirea corectă a semnelor de operaţie.

Desfăşurarea jocului: învăţătorul scrie câte o coloană de numere în
dreptul fiecărui şir de bănci.

Exemplu:
C 5 3 7 4 9

A 2 9
6 8 1

B 1 8 6 9 8

Fiecare rând de bănci alege un reprezentant care, ieşind la tablă, caută raportul dintre numărul aşezat deasupra şi cel următor după fiecare număr scris cu cretă colorată, semnele operaţiei şi numărul cerut.

Exemplu: A 2+7 = 9 9-3=6 6+2=8 8-7=1

B
1+7 =8 8-2 = 6 6+3= 9 9-1=8

C

5-2=3 3+4=7 7-3=4 4+5=9

Elevii din bănci lucrează exerciţiile pe caiete şi au voie să-şi ajute colegul de la tablă. Desigur, acest joc poate fi folosit şi cu numere mai mari, iar în privinţa operaţiei nu există nici restricţie. Acest joc poate fi folosit şi ca o muncă independentă.

DOMINO
Scop:
- formarea deprinderii de a forma cantitatea la număr; - exersarea adunării şi scăderii; - obişnuirea elevilor cu munca independentă.

Material didactic: - cartonaşe tip domino şi alte cartonaşe cu numere sau
exerciţii.

Desfăşurarea jocului: - învăţătorul dă într-un plic fiecărui elev un număr
egal de cartonaşe de tip domino şi cartonaşe cu numere în aşa fel ca o parte din elevi să aibă acelaşi fel de exerciţii. în felul acesta se poate controla uşor rezultatul. Elevii care stau în aceeaşi bancă vor primi un set de exerciţii diferite. Jocul are diferite variante. Pentru fiecare variantă se distribuie alte plicuri.

Varianta I
Această variantă cere raportarea cantităţilor la numere. Cartonaşele tip domino sunt puse pe bancă şi sub ele elevul aşază cartonaşele cu numere.

• • •

1

3

Varianta a I I - a
O altă variantă a acestui joc este

"Domino în scară dublă ", la care

elevul combină î n mod alternativ cartonaşele cu puncte cu cele cu numere.

•••
Varianta a El-a
Este o variantă mai abstractă şi constă în folosirea altor cartonaşe. Aceste cartonaşe conţin atât exerciţii, cât şi cifre.

4+3 6-6 4+4 9-7 5+3 8 7 4 6+1 3-2 2-1 9 9 ş. a. m. d. 6 3+3 3+3 6+2

5+4

8 0 8-4

7-6

Jocul Domino se poate aplica şi Ia concentrul 100.

LANŢUL
Scopul: - formarea deprinderilor de a efectua rapid şi corect calculul mintal. Desfăşurarea jocului: Acest joc se poate folosi pentru orice concentrul numeric. Poate
participa fiecare elev individual, acumulând puncte pentru fiecare răspuns corect, sau pe echipe. Unul dintre elevi formulează un exerciţiu. De exemplu: 3+3, altul formulează un exerciţiu care are drept termen exerciţiul precedent: 6-4; 2+8; 10-7; 3+5; etc. Pierde elevul sau echipa care a rupt "lanţul". Pentru stimulare, se pot

număra "verigile" (exerciţiile) puse in lant şi compararea lungimii lanţurilor celor două echipe.

SCARA
Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul cu cele patru operaţii şi
dezvoltarea atenţiei, a perseverenţei şi a spiritului de muncă în colectiv.

Desfăşurarea jocului: - Pe tablă au fost desenate din timp două scări pe
treptele cărora vor fi scrise exerciţii de adunare, scădere, înmulţire sau împărţire. Numărul treptelor este în funcţie de numărul elevilor din grupă. Pe ultima treaptă se va fixa un steguleţ, un timbru sau orice alt premiu. La semnalul dat, elevul nr.l din fiecare grupă vine la tablă şi rezolvă primul exerciţiu; dacă rezultatul este bun, va continua cu exerciţiul nr.2, ş.a.m.d. Dacă exerciţiul anterior este greşit, elevul următor va sta pe loc corectând în loc să mai urce o treapta. Câştigă echipa care a rezolvat corect şi a ajuns prima la "premiu".

55-36 68 + 13 36-19 18 + 75

12 + 49 73-18 47-35 29 + 63

De un real folos şi interes pentru elevi sunt jocurile de inteligenţă care solicită din partea lor o atitudine activă, imaginaţie, spiritul profund de gândire, ce pot fi stimulate în cadrul aşa-ziselor grupe colective de lucru. Povesteşte: Un bătrân rege a primit în dar uh şirag de pietre preţioase. Acestea îi erau tare dragi şi erau aşezate în aşa fel încât numărându-le de la dreapta la stânga, continuând în jos sau de la stânga la dreapta continuând în jos, ori de jos spre stânga sau spre dreapta, găsea mereu 10. Odată, şiragul s-a rupt şi pietrele s-au împrăştiat. Regele 1-a chemat pe giuvaergiul curţii şi i-a poruncit să le aşeze cum au fost. Pietrele erau foarte frumoase, iar giuvaergiul, lacom fiind, nu ştia cum să facă să-i rămână şi lui una fără ca regele să observe. S-a gândit mult, dar până Ia urmă a reuşit. Voi ştiţi cum? Le-a aşezat aşa:

Regele a fost mulţumit, căci tot câte 10 ieşeau la numărat oricum ar fi

început numărătoarea, iar giuvaergiul a rămas cu o piatră minunată. De importanţă reală pentru activitatea de gândire este selectarea jocurilor care cer copiilor să determine operaţiile corespunzătoare şi ordinea efectuării acestora. Pentru determinarea operaţiei, se folosesc la clasa I aşa-zisele "ghicitori" care sunt un exerciţiu pregătitor pentru familiarizarea lor cu problemele lor de mai târziu.

Iată câteva exemple în acest sens:

" Cei doi iezi ca de zăpadă Trag o raită prin livadă. Unul peste poartă sare Câţi mai sunt acum? Ştiţi oare?" (operaţia de scădere) "în

livadă, astă-noapte Mai erau cinci mere coapte. Câte azi pe ram mai sunt Dacă trei sunt pe pământ?" (operaţia de scădere) "Frăţiorului în zori Iau ieşit trei dinţişori. Asta-i nemaipomenit! încă doi i-au răsărit; la să văd de ştiţi ori nu, Dinţişori câţi areacu ?" (operaţie adunare) "Are Gică patru mere de Şi

mănâncă trei din ele, î i dă tata u n măr mare, Câte mere Gică are ?" (operaţia d e scădere, apoi de adunare) "Are Nelu patru bile C u trei mai mult-Vasile. Câte b i l e ai Vasile ?" (operaţia d e adunare) Tot pentru aflarea operaţiei şi folosirea corectă a semnelor se folosesc exerciţiile-joc precum:

3

D

2 = 12

10

3

D

5 = 18

Jocurile cu simboluri matematice pot fi adaptate diferitelor niveluri de vârstă. în aceste jocuri, propoziţiile matematice devin elemente de joc. Regulile jocului sunt anumite convenţii făcute cu privire la substituirea unor variabile sunt chiar regulile după care se rezolvă exerciţiile. Scopul acestor jocuri este acela de a-1 face pe elev să se gândească la modalităţi cât mai diferite de rezolvare.

JOCUL CÂŢI ANI A l ?
Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul mintal rapid; Desfăşurarea jocului: - Conducătorul de joc,
- dezvoltarea atenţiei şi memoriei.

care va fi un elev ce cunoaşte regulile jocului, va cere celorlalţi participanţi la joc să fie deosebit de atenţi, să efectueze

Calculul în minte; Rezultatul adunării; Rezultatul bun!; Semn de ... pus pentru a compara două numere; Elevii in clasă lucrează pe caiete şi la ...; La o lecţie de consolidare, - Adunarea şi scăderea cu şi fără trecere peste ordin, în limitele 1-20. Se poate introduce jocul didactic după comunicarea temei, în următorul moment - crearea situaţiei de învăţare. 0 altă etapă a lecţiei în care jocul este folosit ca moment propriu-zis este fixarea cunoştinţelor însuşite. Exemplu: - CE NUMERE LIPSESC ? Scopul: - fixarea deprinderilor de numărat, dezvoltarea spiritului de observaţie, a atenţiei şi a memoriei vizuale. Sarcina didactică: - stabilirea numerelor lipsă dintr-un şir dat. Material didactic: - tabele cu numere de la 1 la 10 sau de la 10 Ia 20, în ordine crescătoare sau descrescătoare. Pentru a putea modifica uşor tema de rezolvat se recomandă ca ele să fie confecţionate în aşa fel încâat să permită acoperirea sau descoperirea numerelor sau să aibă benzi cu numere ce se pot detaşa. Desfăşurarea jocului: - se împarte clasa pe echipe, apoi se formează grupe de câte doi elevi având aproximativ acelaşi nivel de cunoştinţe. Jocul începe cu primul elev din echipa A, căruia i se prezintă tabelul cu numere. După ce elevul a observat cu atenţie tabelul, va trebui să spună ce numere lipsesc. Pentru aceasta are Ia dispoziţie 10 secunde. Urmează apoi la joc un elev din echipa B, după ce s-a modificat tabelul sau s-a înlocuit. Pentru toate răspunsurile bune se acordă trei puncte şi se va scoate câte un punct pentru fiecare greşeală. Va fi declarată căâştigătoare echipa

care a totalizat eel mai mare număr de puncte. Sau : 1 ,2,.............6...........9 ... 10, ... 8, 7, 6,......................1 Elevii, sub conducerea învăţătorului, se întrec în completarea de coloane sau căsuţe cu numere care lipsesc. Dacă Ia clasa a IlI-a de exemplu, se predă: "Citirea şi scrierea numerelor mai mici ca 1000", fixarea cunoştinţelor se poate face prin acest tip de joc.

Un ultim moment al lecţiei este cel at evaluării cunoştinţelor, ce poate fi realizat printr-o fişă cu un joc didactic. Exemplu: Scopul: 10; - dezvoltarea operaţiilor gândirii, a spiritului de observaţie. Sarcina didactică: - să adauge sau să taie atâtea cerculeţe ca să obţină numărul 6. Elemente de joc: - întrecerea, aşteptarea, aplauze. Reguli de joc: - fiecare elev să rezolve tabelul în 5 minute. Jocul va începe şi se va termina la semnalul învăţătorului. Material didactic: - fişe ce se dau elevilor. Pe fiecare fişă există un tabel cu 10 răspunsuri. Pe fiecare rând sunt desenate cerculeţe. Se vor folosi creioane colorate. Desfăşurarea jocului: - se anunţă titlul jocului, apoi li se înmânează fişele. Se explică modul de desfăşurare a jocului. Câştigă elevul care s-a încadrat în timp şi a rezolvat corect sarcina didactică dată. Folosind altă culoare decât cea cu care au fost desenate cerculeţele din tabel, elevii vor completa sau tăia cerculeţele în aşa fel încât pe fiecare rând să fie 6. încheierea jocului: - După cele 5 minute prevăzute de regula jocului se va verifica fiecare fişă în parte. Câştigă cel sau cei care s-au încadrat în timpul regulamentar de joc şi au rezolvat sarcina didactică corect. Ei sunt felicitaţi, aplaudaţi, recompensaţi. - PISICA ŞI CEI 6 PISOI (clasai). - consolidarea adunării şi scăderii de la 1 la

La clasa a Il-a, când s-a predat "înmulţirea când avem factor pe patru",

evaluarea cunoştinţelor o putem face prin jocul: CINE SUNT ? Scopul: - dezvoltarea mobilităţii proceselor gândirii, a deprinderilor de a opera cu simboluri. Sarcina didactică: - să efectueze operaţii de adunare repetată şi înmulţire. Material didactic: - cartoane pe care să fie scrise diferite litere Elemente de joc: - întrecerea, aşteptarea, surpriza. Reguli de joc: - conducătorul fiecărei echipe prezintă un cartonaş şi spune elevilor că fiecare literă are valoarea patru, după care vor scrie la tablă rezultatele. Organizarea acţiunii: - individual, pe grupe. Desfăşurarea jocului: - în vederea desfăşurării optime a jocului se recomandă ca învăţătorul să pregătească în prealabil clasa prezentând elevilor diferite grupe de obiecte, litere, simboluri şi cerându-le să scrie sau să spună numărul lor. Variantă: se foloseşte acelaşi material, dar de data aceasta fiecărei litere i se va atribui o anumită valoare. Exemplu: - X= 10, A=2, L=5, C=3, etc. Elevii vor trebui să calculeze valoarea tuturor numerelor înscrise pe cartonaş şi să dea rezultatul numeric. Pentru a mări gradul de dificultate al jocului, se poate limita timpul de observare şi cel pentru răspuns.

AA AA

AA

LL

L +

+
L

=

cccc + c =
Dacă se lucrează independent, pe fişă, la sfârşit, copiii confruntă operaţiile lor cu rezultatele pregătite pe tablă. Dacă se lucrează la tablă, rezultatele se văd şi va fi evidenţiată echipa câştigătoare. în funcţie de rezultate, se poate face o evaluare a cunoştinţelor însuşite de către elevi mult mai corectă. Prin scopul, sarcina şi desfăşurarea lui, jocul didactic permite într-o formă mai dinamică reluarea cunoştinţelor predate în vederea repetării şi fixării acestora. Jocuri didactice matematice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul lecţiei sau în final în condiţiile în care puterea de concentrare a copiilor este mică, se simte nevoia în cadrul lecţiilor de matematică a completării sau intercalării jocului didactic.

0 problemă sau un exerciţiu poate deveni joc didactic, dacă îndeplineşte condiţiile: realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic; foloseşte elementele de joc în vederea realizării sarcinii propuse; foloseşte un conţinut matematic accesibil, atractiv, recreativ; pentru realizarea sarcinii propuse şi pentru stabilirea rezultatelor competitive se folosesc reguli de joc cunoscute anticipat de către elevi, învăţătorul fiind "arbitrul" principal al întrecerii. Exemplu: - următoarea problemă sub formă de joc: SIMPLU ŞI TOTUŞI... "Trei copii se aşază într-un cerc, într-un pătrat şi un triunghi." Dând elevilor clasei I trei jetoane cu imagini reprezentând copiii şi alte trei cu figurile geometrice, au descoperit pe rand toate trei posibilităţile: (1,1,1) ; (3,0,0) ; (0,3,0) ; (0,0,3) ; (2,1,0) ; (1,2,0) ; (0,2,1) (0,1,2) ; (2,0,1) ; (1,0,2). Jocul de acest tip se poate folosi la compunerea şi descompunerea oricărui număr natural şi poate fi aplicat în oricare parte a lecţiei. CINE SCRIE MAI MULTE EXEMPLE Scopul: verificarea cunoştinţelor şi consolidarea deprinderilor de calcul oral şi scris. Sarcină didactică: - să scrie cât mai multe exerciţii de descompunere a numerelor în limitele 0-10, 0-20 sau 20-100, folosind toate operaţiile. Material didactic: - învăţătorul îşi va pregăti din timp câteva exemple de numere care vor putea fi compuse folosindu-se toate cele patru operaţii. Elemente de joc: - întrecerea pe echipe. Regula jocului: - primele două variante cu numere în limitele 9.10 şi 020, sunt numai pentru clasa I. Conducătorul de joc cheamă Ia tablă prima pereche, formată din câte un membru din fiecare echipă. Se indică câte un număr ambilor concurenţi. Timpul de lucru pentru fiecare este de trei minute. Varianta a doua, cu numere în limitele 20-100, se foloseşte în clasele a Il-a, a IlI-a şi a IV-a, utilizând cele patru operaţii. Exemplu de rebus matematic: Completând orizontal de la 1 la 12 veţi obţine pe verticala A-B tipul lecţiei: I. 0,1,3,... 2.Adunarea este una dintre ele. între ele sunt

3.In loc de diferenţă. 4.Rezultatul adunării. 5.!!! este un frumos scaun cu spătarul în jos. Numerele care se adună. Rezultatul adunării. Numărul din care se scade. Se pot face în gând şi in scris. 10."... parc-ar fi o coasă Nu vă temeţi, nu-i tăioasă." II. Are date şi Rest sau ... întrebare. 12.

Monoverbul este o problema enigmistică prin prezentarea unor cifre, litere sau imagini a căror citire într-o anumită ordine logică duce la aflarea unui cuvânt.

UN+SOARE UNSOARE

B B B TRI B TRIB

L L Bl LE BILE

AAAAAAAA OPT A a OPTA

B + T BE ŞI CU TE BEŞICUŢE

S + L = SCULE A+ T=A CU T=ACUTE A-= A FĂRĂ= AFARĂ T- DTNTE= DINTE

corect operaţiile ce se vor cere şi să răspundă. Atunci, el, conducătorul îi va ghici cu precizie vârsta sau un număr la care ceilalţi s-au gândit. Notează pe o foaie de hârtie vârsta ta (sau un număr oarecare). înmulţeşte acest număr cu 2. înmulţeşte numărul obţinut cu 5. Spune ce număr ai obţinut! Elevul care a condus jocul preia rezultatul comunicat care va avea ultima cifră 5 şi o elimină. Din ce i-a rămas scade 2 şi comunică celuilalt rezultatul care este tocmai numărul ales (sau vârsta). Exemplu:

10x2=20 20+5= 25 25x2=125

12/5 ! ! -> 12 12-2=10

JOCUL GHICIREA CIFREI ŞTERSE Alege un număr format din trei cifre (exemplu 538). Calculează suma cifrelor lui (5+3+8= 16). Scade suma obţinută din numărul iniţial (53 8-16=522). Şterge o cifră din acest rezultat (exemplu pe 5). Comunică-mi pe celelalte două (22). Cifra ştearsă va fi ghicită astfel: 9-(2+2) = 5

JOCUL GHICIREA UNUI NUMĂR LA CARE TE-AI GÂNDIT 1 .Gândeşte-te la un număr (2). 2.înmulteşte-l cu 15 (2x15=30). 3.Adună la produs 45 (30+45=75). 4.împarte suma la 3 (75:3=25;. 5.Comunică-mi rezultatul (catul) - 25. Numărul la care sa gândit se ghiceşte astfel: (25-15):5 = 2 Legătura dintre matematică şi alte alte obiecte de învăţământ se realizează prin conţinutul unor jocuri, prin textul unor exerciţii şi probleme ca şi prin unele jocuri enigmistice, rebusuri, ghicitori, poezii şi cântece. Fără pretenţia de a epuiza acest subiect, m-am străduit în acest capitol să adun o serie de jocuri didactice matematice variate şi interesante care solicită foarte mult intelectul şi starea afectivă a copiilor. Acestea se pot folosi în ciclul primar şi contribuie la realizarea scopului şi sarcinilor ce revin şcolii în acţiunea de educare şi instruire a tinerei generaţii. în anexa acestei lucrări voi mai prezenta şi alte asemenea jocuri.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->