Managerul roman, un Mester Manole

Autor: Dorin Bodea, Senior Consultant

Asemanarea managerului roman cu personajul principal al baladei monastirea Argesului poate fi
surprinzatoare. Realitatea demonstreaza ca, in ciuda mitului, sunt multe elemente comune care
definesc cele doua personaje.
Sacrificiul
Mesterul Manole este managerul roman perfectionist, cu o excelenta expertiza tehnica si foarte
implicat in operational. Este seful sever si foarte exigent cu oamenii lui, ascultat si respectat de catre
acestia. Este o persoana capabila sa realizeze lucruri marete. Este capabil de sacrificiu, chiar de
sacrificiul suprem, pentru realizarea operei sale.
El cere oamenilor lui perfectiune si acelasi sacrificiu de care este dispus el insusi. Pentru el, munca
pentru creatia sa reprezinta totul; in afara creatiei lui nu mai conteaza nimic. Este devotat intrutotul
idealului sau, muncii sale, desavarsirii sale.
Managerul roman nascut intr-o perioada de sacrificii preia aceasta mentalitate si o transmite acum
oamenilor lui.
A gandi ca job-ul, care inseamna o treime din viata este un sacrificiu nu este un lucru deloc sanatos si
normal. Iar sa faci in fiecare zi din job-ul tau un sacrificiu este exagerat.
Este nevoie ca managerul roman sa inteleaga job-ul ca pe o alegere individuala, in cea mai mare
parte placuta, singura care ofera oportunitati de realizare a potentialului, recunoastere, respect si, mai
mult, un sens larg in viata.
Intuitia si interventia divina
Revenind la managerul roman ca Mester Manole, putem observa ca el pretinde oamenilor lui aceeasi
dedicare si acelasi sacrificiu de care este dispus el insusi.
Manole crede in ceea ce i s-a spus prin vis si asteapta aceeasi credinta si de la ceilalti. La fel,
managerul roman crede in intuitia lui si uita sa aduca argumente rationale, de business in luarea
deciziilor, chiar daca acestea ii afecteaza direct pe oamenii lui.
Manole considera ca oricat ar munci, omul singur nu poate crea ceva durabil. E nevoie de interventie
divina pentru a atinge rezultatul.
Perfectionismul
Mesterul Manole este managerul perfect. Vrea sa faca lucrurile cat se poate de bine, excelent, perfect.
Ce se intampla cand ai 5 lucruri de realizat, excelezi in 3, iar pe celelalte 2 nu le faci deloc sau le faci
superficial? Perfectionismul in acest caz este maladiv.
Sa facem atat cat este necesar sau sa facem lucrurile cat se poate de bine? In SUA exista chiar o
disputa privitoare la aceste doua principii. Sa facem lucrurile cat se poate de bine inseamna evolutie,
inovare permanenta, imbunatatire continua.

Dar imbunatatirea continua, fara un termen limita, este fara aplicabilitate lucrurile pot fi in orice stare
imbunatatite totul este perfectibil si nu perfect. Sau, luand ca orizont de timp viata noastra,
perfectionismul este unul dintre principiile fundamentale, cautam tot timpul sa ne facem viata mai
frumoasa si mai usoara, mai cu sens pentru a fi traita.
Pentru viata dintr-o companie, pentru supravietuirea ei, este nevoie de profit. Din acest motiv,
principiul minimului necesar, standard acceptat este extrem de important si benefic.
Managerul roman este perfectionist, centrat pe a face lucrurile cat se poate de bine. Pericolul vine din
doua directii: 1) interpretarea diferita a ceea ce inseamna cat se poate de bine, conform standardelor
personale ale fiecaruia si nu a unui rezultat clar asteptat; 2) eficienta relativa a oamenilor lui, din cauza
lipsei deadline-urilor explicite, ce dau masura eficientei si performantei fiecaruia.
De exemplu, in industria auto, orice companie are un departament care se ocupa de imbunatatirea
modelelor lansate. Si, in mod continuu, lucrurile se imbunatatesc. Ceea ce este foarte important este
ca, in acest proces continuu de imbunatatire, exista de fiecare data stabilit un timp 0 (To) al oricarui
proiect nou, dincolo de care orice imbinatatire nu se mai aplica modelului in curs de lansare, ci
viitorului model. Este fantastica imbunatatirea continua, dar pentru viitor; pentru prezent este nevoie
de pragmatism.
Centrarea pe probleme si situatii de criza
Mesterul Manole este o creatie artistica, dar trebuie sa recunoastem ca ea izvoraste dintr-o anumita
mentalitate.
Avem doua situatii. Una a realitatii baladei, in care Negru Voda alege el insusi locul constructiei si il
obliga sa ridice biserica pe ziduri vechi si blestemate; il pune astfel la incercare, ca si cum talentul lui
Manole poate iesi la iveala numai in astfel de situatii; A doua situatie, ipotetica, in care Manole are
libertatea deplina a creatiei.
La fel, spunem ca managerul e bun numai atunci cand se confrunta cu o problema, cand rezolva o
criza. Managerii insisi isi pun oamenii cei mai buni in situatii delicate, uita ca performanta si motivatia
pot sa scada.
Manole, de exemplu, esueaza. Dupa ce inalta biserica si isi sacrifica familia, se omoara. Nu mai poate
inalta alte constructii.
Pe termen scurt problema este rezolvata, pe termen lung este distrus un creator.
La romani, termenul de problema inseamna, din perspectiva culturala, mai degraba ceva de rezolvat si
nu ceva negativ. Poate si din acest motiv exista la managerii romani tendinta aproape maladiva de a
se apleca spre probleme si situatii de criza. Sigur ca odata rezolvata situatia respectiva, rezultatele
sunt imediate, palpabile si aducatoare de satisfactii. Centrarea pe prezent si pe termen scurt este
evidenta.
Din pacate, managerul roman este deficitar in ce priveste orientarea pe un management asezat, de
dezvoltare durabila, pe valorificarea potentialului oamenilor si a echipelor si pe obtinerea unei
performante excelente bazate pe anticiparea problemelor.
In concluzie, managerul roman se aseamana cu Mesterul Manole prin urmatoarele caracteristici:
- cauta perfectionismul in ceea ce face si cauta sa se implineasca prin munca sa

- pune in centrul activitatii si vietii sale ideea de sacrificiu si considera ca o constructie durabila are
nevoie de o jertfa
- trateaza intuitiv, emotional situatiile cu care se intalneste
- crede in superstitii si asteapta interventia divina ca pe oimplinire a destinului
- este centrat mai degraba pe probleme si situatii de criza decat pe o dezvoltare fireasca a viitorului.
Articol aparut in Revista BIZ, nr.168, 1-15 octombrie 2008, p.6
www.revistabiz.ro