Tiny dancer…

Am inchis ochii facand abstractie de gandurile banale, pana ce

acestea s-au pierdut in intuneric ca un ecou al temerilor mele.
In acel moment din crepuscul cand timpul imi apartinea, iar
oglinda sufletului imi reflecta adevarata fata, am descoperit ca jarul
din venele mele se transformase in gheata, iar constiinta imi
intorcea gratios tremurul unei voci necunoscute pana acum.
Eram intr-un tunel al mintii unde nu se auzea decat rezonanta
sfredelitoare a zavoarelor de fier care nu au vrut sa se deschida
pentru mine.
Am deschis ochii, iar privirea mi-a ramas pironita pe fereastra
minuscula din camera mea: e martie si totusi ninge…
Anotimpurile trec mult prea repede, iarna dureaza intotdeauna
prea mult. Iarna este genul de anotimp pe care il simti cand se
asterne peste oras, nu neaparat din cauza frigului si a ninsorii.
Simti ca este iarna pentru ca te apuca un dor nebun pentru tot ceea
ce ai facut sau pentru tot ceea ce ai fi putut face asta vara. Si stii ca
atunci cand va veni din nou, nimic nu va mai fi la fel: farmecul
poate nu va mai fi perceput la aceeasi intensitate si vei vrea din
nou sa fie iarna. Ti se va parea un cliseu mult prea canicular intr-un
Bucuresti care, undeva in fundal incepe sa colcaie si sa fie lipicios.
In care strazile devin conducte si oamenii neimportanti doar niste
simple pete negre intr-un context si asa dominat de gauri…
Nimic nu ne multumeste. Asa sunt oamenii facuti: sa vrea mereu
ceea ce nu pot avea, apoi sa realizeze ce aveau cand exista sanse
infime de a mai recupera ceva.
Si totusi constientizam ca totul este efemer si vrem sa traim clipa
fara sa ne dam seama cat de putine sunt clipele care merita traite cu
adevarat, de frica ca totul va fi numai preludiul unei mari
dezamagiri…ironic, nu?
Asa ca ne resemnam si incepem sa cautam frumusetea din fiecare
anotimp, raportata la starile noastre interioare.
Ma opresc din introspectia matinala si ma duc sa imi aprind o
tigare.
 Deschid geamul…E al dracu de frig si inca ninge. Masor camera
dintr-o privire ca sa imi dau seama ca sictirit, in coltul camerei,
vechiul meu radio functiona de ceva vreme provocand un sunet
slab in fundal. Nu sesizasem…Elton Jhon-“Tiny dancer”…

“Ballerina, you must have seen her dancing in the sand

And now she's in me, always with me, tiny dancer in my hand

Jesus freaks out in the street

Handing tickets out for God
Turning back she just laughs
The boulevard is not that bad”

Zambesc ironic. In casa de langa mine tocmai a murit unchiul

meu. La poarta asteapta multe personae sa isi prezinte
condoleantele.
Ma intreb oare cat a contat el cu adevarat pentru unele dintre ele.
Ma intreb cate dintre ele nu il judeca chiar acum pentru ca a murit
tanar, de ciroza, din cauza faptului ca bea si fuma in exces. Ma
intreb oare cati ipocriti nu realizeaza ca oamenii traiesc pentru
lucruri simple, ca oamenii sunt salvati de la plictiseala crunta de
vicii, ca oamenii traiesc pentru tigarea de dupa sex sau o iarba tare
care te face sa stai tolanit pe spate si in lumina difuza a lunii sa te
minunezi de propriile tale degete, de articulatiile lor, de oase…
Trag un fum adanc in plamani si prin cap imi trece ideea absurda
ca Dumnezeu ar fi acum la mine pe tavan. Ma buseste rasul de
propria-mi aberatie.
Cristina ma fixeaza din strada cu o privire rautacioasa de parca
faptul ca nu sunt acolo, nu port negru si nu plang in hohote ma face
sa fiu o nepoata denaturata. O fixez si eu, stingadu-mi tigarea inca
neterminata de pervazul geamului. Apoi imi cobor privirea… Da…
din respect pentru el, din respect pentru faptul ca m-a invatat sa
desenez si pentru ca era un partener exceptional de conversatie, din
respect pentru aparente si pentru faptul ca exista reguli nescrise
intre rude voi merge in seara asta la priveghi.
 Inchid geamul si ma asez din nou la birou. Un om grozav s-a
stins si m-am saturat sa plang pentru asta. M-am saturat ca nimeni
sa nu realizeze ca nu conteaza ce este dincolo sau daca e ceva. Pe
noi oricum ne vor roade viermii si deasupra mormantului vor
creste panselute, daca cineva ne-a iubit indeajuns de mult incat sa
le planteze…Conteaza ce este acum,aici! Cand esti viu si nu te
sperie faptul ca nu vei mai fi asa.
Ma ridic de la birou si ma duc sa dau mai tare radio: Aerosmith,
“Crazy”.

“That kinda lovin'

Turns a man to a slave
That kinda lovin'
Sends a man right to his grave...
I go crazy, crazy, baby, I go crazy “
Crazy, crazy, crazy, for you baby
What can I do, honey
I feel like the color blue...”

Si afara inca ninge…