Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
OBIECTIVELE:
Natura chimică şi rolul biologic al enzimelor. Dovezile naturii
proteice a enzimelor. Diferenţa dintre acţiunea enzimelor şi
catalizatorilor nebiologici.
Structura enzimelor. Proenzimele (zimogenii). Noţiune despre
centrul activ şi centrul alosteric al enzimelor.
Izoenzimele şi rolul lor.
Cofactorii enzimelor. Coenzimele şi ionii metalici. Funcţiile de
coenzime a vitaminelor şi microelementelor.
Natura chimică (structura) vitaminelor B1, B2, B6, PP şi rolul lor
ca coenzime.
Mecanismul de acţiune al enzimelor. Centrul activ al enzimelor
şi rolul lui în formarea şi transformarea complecşilor
intermediari dintre enzimă şi substrat. Rolul modificărilor
conformaţionale reciproce ale moleculei enzimei şi substratului
la favorizarea catalizei (reacţiei).
Nomenclatura (denumirea) şi clasificarea enzimelor.
Caracteristica generală a claselor şi subclaselor principale de
enzime. Numărul de cod al enzimei.
ENZIMĂ – de la grecescul
“EN ZYME”- în drojdii
Enzimodiagnostica Enzimoterapia
- este determinarea - este utilizarea E,
activitătii E, extrase şi purificate sau
care se pot modifica în sintetizate în laborator,
diferite patologii cu în tratamentul
scop de diagnoză. diferitor patologii.
Natura chimică a E
E- sunt proteine şi posedă toate
proprietăţile fizico-chimice specifice acestor
molecule (solubilitate, proprietăţi osmotice,
sarcină electrică netă, denaturare termică)
Dovezile experimentale:
1. Sunt alcătuite din AA
2. Prezintă macromolecule
3. În apă formează sol. coloidale cu propriet.
sale specifice
4. Prezintă electroliţi amfoliţi
5. Se supun denaturării
6. Au fost sintetizate în condiţii de laborator din
AA (ribonucleaza, lizozima)
Asemănările E cu
catalizatorii neorganici
1. catalizează numai reacţiile posibile
din punct de vedere energetic
2. nu modifică echilibrul reacţiilor
reversibile
3. nu modifică direcţia reacţiei
4. nu se consumă în procesul
reacţiilor.
Deosebirile E de
catalizatorii neorganici
1. Viteza catalizei enzimatice este cu mult mai
mare decât a celei nebiologice (1 mg de Fe în
componenţa catalazei poate înlocui o tonă de Fe
metalic).
2. E posedă specificitate înaltă.
3. E catalizează reacţiile chimice în condiţii blânde
(presiunea obişnuită, temperatura 37C, pH
aproape neutru).
4. E catalizează reacţiile fără formarea produselor
intermediare – randamentul este de 100%
5. Activitatea E, de aici şi reacţiile enzimatice se
reglează.
6. Viteza reacţiilor este direct proporţională cu
cantitatea E.
Structura enzimelor
Masa moleculară a E e de mii de ori mai
mare decât masa moleculară a
substratului (S)
S - substanţa asupra căreia acţionează E
E acţionează nu cu toată molecula dar cu
un anumit sector – denumit centrul activ
(CA)
CA - locul care asigură interacţiunea E cu
S şi transformarea ulterioară a acestuia.
Particularităţile CA
1. Este o combinare unicală în spaţiu şi în timp a
anumitor resturi de AA
2. E o structură tridimensională (AA aflaţi în
locuri diferite)
3. Are formă de adâncitură sau cavitate,
căptuşită cu AA hidrofobi,unde nu-i acces de
apă (ex. când apa este un reagent al reacţiei)
4. Ocupă o parte relativ mică din volumul E şi
majoritatea resturilor de AA în molecula E nu
contactează cu S
5. S relativ slab se leagă cu E
6. CA este alcătuit din 2 sectoare:
Sectorul de contact (de legare)
Sectorul catalitic
Centrul alosteric
Unele E posedă şi un alt centru (sau alte centre)
decît cel activ – centru alosteric (allo stereos –alt
loc)
C alos - are o poziţie spaţială pentru fixarea
metabolitului reglator, numit efector sau modulator
Modulatorii se fixează necovalent şi pot fi: activatori
sau inhibitori
E cu centrul alos – se numesc E alosterice sau
reglatoare
La fixarea modulatorului, E alos îşi modifică
conformaţia. Modulatorii accelerează sau inhibă
utilizarea S de enzima respectivă.
Enzime alosterice
Moleculele enzimelor alosterice sunt mai mari, mai
complexe şi sunt oligomere pare
Au cinetica lor – viteza reacţiilor în dependenţă de
c% S are formă sigmoidală, dar nu hiperbolică,
cauzată de urmările interacţiunii între protomerii
ce leagă S în mod cooperativ
Sunt 2 tipuri de E alosterice
1. Homotrope - modulatorul şi S constituie aceeaşi
substanţă Acumularea S activează v reacţiei
catalizate de această E (ex: alcoolul activează
alcoolDH, E ce îl scindează)
2. Heterotrope - modulatorul se deosebeşte după
structură de S.
Cofactorii enzimelor
Deosebim:
1. E simple – alcătuite numai din AA
2. E conjugate - sunt formate din:
a. partea proteică - apoenzimă
b. partea neproteică - cofactor.
Cofactori – molecule (sau ioni) mici, mai stabili la
acţiune decât apoE (gr prostetică, Co; ioni
metalici)
Cofactorul strâns legat în structura E – grupare
prostetică
Cofactorul slab legat, uşor disociabil – coenzimă
În calitate de cofactori apar frecvent cationii unor
metale şi, foarte rar, unii anioni
Rolul Co
1. stabilizează conformaţia activă a
moleculei
2. Prezintă veriga de legătură între S
şi CA prin leg. coordinative
3. Co pot îndeplini actul de cataliză
-catalizează scindări de
legături covalente cu
adiţionarea apei ;
Temperatura
PH
Concentraţia S
Concentraţia E
electroliţii
Termolabilitatea (t°)
E – sunt termolabile
t optimă a majorităţii E se află în
limitele 20- 40 grade
odată cu creşterea t cu 10 grade
(dacă luăm punctul de plecare 0
grade) - V reacţiei enzimatice
sporeşte de 1,5 ori, atingând max la t
40grade.
Majorarea de mai departe duce la
micşorarea activităţii enzimatice ceea
ce mărturiseşte despre denaturarea
proteinei. La 100 grade toate E
organismului sunt inactive. Unele E a
microorganismelor termofile sunt
active la t de 80 grade.
La t joase E se inactivează (excepţii:
catalaza: activitate max la t=0 grade)
Termolabilitatea (t°)
Creşterea vitezei
reacţiei odată cu creşterea
t° este înterpretată prin
prisma "energiei de
activare". Pentru fiecare E
se poate stabili o t° optimă
la care V atinge valoarea
max, mai departe V scade
din cauza denaturării.
Acţiunea pH asupra activităţii
enzimatice
Fiecare E are un pH optim propriu la care
îşi manifestă activitatea maximală.
Majoritatea E celulare au pH-ul optim- 7,4
(excepţii: hidrolazele acide lizozomale pH=
5; monoaminooxidaza din membrana
mitocondrială externa pH= 10).
La E digestive pH-lui optim este cel al
sediului lor de acţiune:
Pepsina – pH 1,5 – 2,
Amilaza pancreatică - pH 6,4-7,2,
Tripsina - pH 7,8
Arginaza- pH 9,5-10 etc.
In CA al E se află grupări ionizabile, acide
sau bazice. Acestea interacţionează direct
cu ionii H+ si OH-, rezultatul fiind creşterea
sau scăderea gradului lor de disociere
Dependenţa activităţii E de variaţia pH-ului
este deseori descrisă de o curbă în forma
de clopot.
Deci mărind sau micşorind pH-ul mediului,
se poate regla activitatea catalitica a E.
pH optim e dependent de: gradul de
ionizare a grupelor functionale, afinităţii E
faţă de S, stabilităţii E.
De [E] – în condiţii standard
2 mol de E într-o anumită
perioadă de timp vor
transforma de 2 ori mai
multe molecule decît 1 mol
de E (relaţie direct
proporţională).
De [S] – în perioada iniţială a
reacţiei V creşte pe măsură
ce creşte [S]. La un moment
dat cînd CA al E se ocupă de
S – V nu mai creşte. Ea
rămîne constantă şi
corespunde V max a
reacţiei.
Specificitatea
este capacitatea unei E de a selecta dintr-un
număr de compuşi S particular.
este o proprietate a E, care instituie eficienţă
şi ordine în metabolism, prevenind
desfăşurarea lui haotică.
este condiţionata de complimentaritatea
conformaţională şi electrostatică între CA al E
şi S.
Deci fiecare E catalizează un anumit tip de
reactii sau transformarea unui anumit S.
Specificitatea:
Specificitatea de reacţie: E-catalizează un
anumit tip de reacţie ce stă la baza clasificării enzimelor: o
hidroliza, o reacţie redox, formarea unei legături, etc.
Specificitate de substrat:
stereochimică, absolută şi relativă :
Specificitate stereochimică - E catalizează
transformarea numai a unuia din stereoizomerii posibili. Ex:
Amilaza scindează legăturile α 1-4 glucozidice din amidon sau
glicogen şi nu influentează asupra legăturilor β din celuloza.
specificitate de S absolută - E catalizează
transformarea doar a unui S (anhidraza carbonica, ureaza).
specificitate de S relativă –
E acţionează nu asupra unor grupe din mol S ci asupra
anumitor legături a anumitei grupe de S (proteazele:
chimotripsina - legatura peptidica, formata de COOH a
Phe, Tyr, Trp; tripsina - de COOH a Lyz si Arg).
E catalizează transformarea grupei de substanţe
asemănătoare (alcoolDH)
E catalizează transformarea substanţelor care aparţin
diferitor grupe de compuşi organici (cit. P450)
Mecanismele de activare a E
Sunt : 1. nespecifice: temperatura , iradierea
2. specifice
- Se activează la:
1. majorarea concentraţiei S cînd este insuficient
2. majorarea cantităţii E
3. introducerea coenzimelor cînd sunt insuficiente
4. Introducerea ionilor metalelor Fe, Cu
- Se cunosc următoarele tipuri de reglare a activităţii
enzimatice:
- proteoliza limitata
- Reglare covalentă – fosforilare/ defosforilare
- Autostructurarea cuaternară
- Alosterică
- Reactivare
Proteoliză limitată
Unele enzime (proteine) se sintetizează în forma neactivă de
precursor – proenzime (zimogeni)
Exemplu:
1) enzimele digestiei: pepsinogenul, himotripsinogenul, tripsinogenul,
proelastaza, procarboxipeptidaza - scindeaza proteinele in stomac şi
duoden.
2) coagularea singelui e determinată de cascada de reacţii cu activitate
proteolitică;
3) hormonii proteici (insulina);
4) proteinele fibrilare (colagenul).
Mecanismele de activare a proenzimelor este proteoliza limitata.
Proteoliza limitata - este scindarea (înlăturarea) unui sector al catenei
în rezultat enzima se restructurează şi se formează CA.
H+
Pepsinogen ------→pepsină
-42AA
Importanla biologică a
prezenţei formelor
neactive .
1. Protejază de proteoliză proteinele
celulelor producătoare de E.
2. Este o forma de rezervă a E, care
rapid pot fi activate şi interven în
reacţie.
Reglarea covalentă
(fosforilare-defosforilare)
Activitatea unor E se modifică
prin fosforilare. Fosforilarea se
face prin transferul unui rest
fosfat de la ATP pe grupările
hidroxil ale unor resturi de
Ser, Tre; Tyr din componenţa
lor.
Reacţiile de fosforilare sunt
catalizate de kinaze specifice.
Este un proces reversibil
E-OH + ATP --------→ E-O-P
+ADP
Defosforilarea are loc sub
acţiunea fosfotazei specifice
E-OP +H2O-------→ E-OH +H3PO4