Sunteți pe pagina 1din 56
Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului: Burse doctorale si postdoctorale pentru cercetare de excelenta Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134378 Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov Partener:

Universitatea Transilvania din Braşov

Şcoala Doctorală Interdisciplinară

Departament: Prelucrarea Lemnului şi Designul Produselor din

Lemn

Ing. Tatiana B. GRÎU (DOBREV)

Titlul tezei (lb. română) EVALUAREA ŞI MĂRIREA PUTERII CALORICE A BIOMASEI LEMNOASE Titlul tezei (lb. engleza) APPRECIATION AND INCREASING THE WOODEN BIOMASS CALORIFIC POWER

Conducător ştiinţific

Prof.dr.ing. Aurel LUNGULEASA

BRAŞOV, 2014

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-413000, FAX 0040-268-410525 RECTORAT

D-lui (D-nei)

COMPONENŢA Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov Nr. 6786 din 25.07.2014

PREŞEDINTE:

Prof.dr.ing. Mihai ISPAS

DECAN - Facultatea de Ingineria Lemnului Universitatea „Transilvania” din Braşov

CONDUCĂTOR

Prof.dr.ing. Aurel LUNGULEASA Universitatea „Transilvania” din Braşov

ŞTIINŢIFIC:

REFERENŢI:

Prof.dr.ing. Dan GAVRILESCU Universitatea”Gheorghe Asachi” Iaşi

Prof.dr.ing. Ioan DINESCU Academia Forţelor Aeriene „Henri Coanda”

Conf.dr.ing. Camelia COŞEREANU Universitatea „Transilvania” din Braşov

Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 24.09.2014, ora 10, sala L III 3

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa griu.tatiana86@gmail.com

Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat.

Vă mulţumim.

CUPRINS (lb. romana)

Pg.

Pg.

teza

rezumat

Capitolul 1. INTRODUCERE

 

1

5

1.1.

Terminologie şi abrevieri

 

2

5

1.2.

Aspecte introductive

 

4

6

1.3.

Necesitatea şi oportunitatea cercetării

 

9

7

Capitolul 2. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII ÎN DOMENIU

 

11

8

2.1.

Evoluţia biomasei

 

12

8

2.2.

Biomasa lemnoasă – sursă de energie regenerabilă

 

15

9

2.2.1.

Formele biomasei

 

16

9

2.2.2.

Cantitatea de biomasă disponibilă şi utilizarea sa

 

21

11

2.2.3.

Provenienţa şi prognoza producerii energiei din biomasă

 

26

13

2.3.

Puterea calorică

 

31

14

2.3.1.

Caracteristicile combustibile ale biomasei

 

32

14

2.3.2.

Potenţialul energetic al biomasei

 

37

15

2.3.3.

Modalităţi de determinare

 

39

15

2.3.4.

Torefierea şi procedeele de torefiere

 

45

16

2.4.

Aspecte economice

 

48

17

2.5.

Concluzii

 

52

17

2.6.

Obiective principale

 

52

18

Capitolul 3. EVALUAREA PUTERII CALORICE A BIOMASEI LEMNOASE

54

18

3.1.

Materiale şi metoda

 

55

18

3.2. Rezultate şi discuţii

 

62

21

 

3.2.1. Puterea calorică a speciilor de foioase

 

62

21

3.2.2. Comparaţie între speciile energetice de fag şi salcie

 

64

22

3.2.3. Puterea calorică a lemnului masiv de răşinoase

 

75

24

3.2.4. Puterea calorică a speciilor exotice

 

81

25

3.2.5. Puterea calorică a cojii

 

90

27

3.2.6. Puterea calorică a rămăşiţelor obţinute din compozite

 

94

28

3.2.7. Puterea calorică a brichetelor şi peleţilor

 

100

30

3.3. Estimarea puterii calorice a biomasei

 

107

31

3.4. Concluzii

 

112

34

Capitolul 4. MĂRIREA PUTERII CALORICE PRIN TOREFIERE

 

114

35

4.1.

Aspecte introductive

 

115

35

4.2.

Metodica de lucru

 

116

36

4.3.

Rezultate şi discuţii

 

119

37

4.3.1.

Schimbări cromatice în compoziţia rumeguşului torefiat

 

119

37

4.3.2.

Pierderile de masă în urma procesului de tratare termică/torefiere

 

122

39

4.3.3.

Creşterea puterii calorice a rumeguşului torefiat

 

131

40

4.3.4.

Stabilitatea brichetelor torefiate

 

140

42

4.4.

Concluzii

 

141

43

Capitolul 5. EFECTE ECONOMICE ŞI CONCLUZII FINALE

 

143

44

5.1.

Efecte economice

 

144

44

5.2.

Concluzii finale

 

153

46

5.3.

Contribuţii originale şi direcţii ale cercetărilor viitoare

 

156

48

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Scurt rezumat

 

158

49

 

218

54

Curriculum-vitae

 

219

55

CUPRINS (lb. engleza)

Pg. Pg. teza abstr act Chapter 1. INTRODUCTION 1 5 1.1. Terminology and abbreviations 2
Pg.
Pg.
teza
abstr
act
Chapter 1. INTRODUCTION
1
5
1.1. Terminology and abbreviations
2
5
1.2. Introductory aspects
4
6
1.3. Necessity and opportunity of the research
9
7
Chapter 2. CURRENT STATE OF RESEARCH IN THE FIELD
11
8
2.1. Evolution of biomass
12
8
2.2. Woody biomass - a renewable energy source
15
9
2.2.1. Forms of biomass
16
9
2.2.2. The amount of biomass available and its use
21
11
2.2.3. Sources and forecast of energy production from biomass
26
13
2.3. The calorific power
31
14
2.3.1. Characteristics of biomass as fuel
32
14
2.3.2. The energy potential of biomass
37
15
2.3.3. Method of determination
39
15
2.3.4. Torrefaction and torrefaction processes
45
16
2.4. Economic aspects
48
17
2.5. Conclusions
52
17
2.6. Main objectives
52
18
Chapter
3.
APPRECIATION
OF
CALORIFIC
POWER
FOR
WOODY
BIOMASS
54
18
3.1.
Materials and Methods
55
18
3.2. Results and discussion
62
21
3.2.1. The calorific value broadleaf species
62
21
3.2.2. Comparison of energy beech and willow species
64
22
3.2.3. The calorific value of solid wood of conifers
75
24
3.2.4. The calorific value exotic species
81
25
3.2.5. The calorific value of shell
90
27
3.2.6. The calorific value of the remains obtained from the composite
94
28
3.2.7. The calorific value of briquettes and pellets
100
30
3.3. Estimating the biomass calorific value
107
31
3.4. Conclusions
112
34
Chapter 4. INCREASE OF THE CALORIFIC POWER BY TORREFIATION
114
35
4.1. Introductory aspects
115
35
4.2. Working methods
116
36
4.3. Results and discussion
119
37
4.3.1. Color changes in the composition of torrefaction sawdust
119
37
4.3.2. Weight loss after heat treatment process /torrefaction
122
39
4.3.3. Increase the calorific value of sawdust torrefaction
131
40
4.3.4. Stability lighters torrefaction
140
42
4.4. Conclusions
141
43
Chapter 5. ECONOMIC EFFECTS AND FINAL CONCLUSIONS
143
44
5.1. Economic effects
144
44
5.2. Final conclusions
153
46
5.3. Original contributions and future research directions
156
48
SELECTED REFERENCES
Abstrast
158
49
218
54
Curriculum-vitae
219
55

Capitolul 1. INTRODUCERE

1.1.TERMINOLOGIE ŞI ABREVIERI

Biomasa - Masa totală a micro- şi macroorganismelor vegetale şi animale, care trăiesc pe o anumită unitate de suprafaţă sau într-un anumit volum de aer ori de apă (DEX 1996). Bioenergie - Energia produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii (DEX 1996). Biocombustibil - Combustibil obţinut din materii prime vegetale. Brichetă- Produs obţinut prin brichetarea materialului mărunt sau pulverulent, în forme geometrice regulate (paralelipipedice, cilindrice, ovoidale etc.), în vederea transportului, a folosirii sau a prelucrării lui ulterioare (DEX 1996). Capacitatea calorică – Mărimea fizică care caracterizează un sistem termodinamic şi reprezintă căldura schimbată de sistem la o modificare a temperaturii cu o unitate, în condiţiile menţinerii celorlalţi parametri constanţi. Căldura (Q) - Parametrul de transformare care exprimă variaţia de energie a unui sistem termodinamic în transformările în care parametrii de poziţie nu se modifică. Căldura descrie schimbul de energie bazat pe mişcarea microscopică dezordonată a particulelor sistemelor şi care nu se manifestă printr-o modificare vizibilă a dimensiunilor sistemului, în timp ce lucrul mecanic descrie schimbul de energie bazat pe mişcarea macroscopică, direct observabilă prin modificarea dimensiunilor (variaţie de volum) (DEX 1996). Combustie (ardere) - Reacţie chimică rapidă de combinare a unei substanţe combustibile cu oxigenul din aer, însoţită de degajare de căldură şi lumină (DEX 1996). Putere calorică superioară- Cantitatea de căldură maximă obţinută din arderea unităţii de masa combustibilă, atunci când se ţine seama de energia rezultată din condesarea vaporilor de apă (Şova ş.a. 2004). Putere calorică inferioară – Cantitatea de căldură obţinută din arderea unităţii de masă combustibile, fără a ţine seama de energia obţinută din condesarea vaporilor obţinuţi. Diferenţa dintre puterea calorică superioară şi energia latentă obţinută prin condesarea vaporilor rezultaţi în timpul combustiei (Lunguleasa ş.a. 2007). Torefiere - Operaţie de încălzire sau tratare termică a unor produse, ca tutunul, cafeaua, lemnul etc., în scopul uscării acestora, pentru a fi înlăturate anumite elemente dăunătoare şi a se obţine unele proprietăţi îmbunătăţite (DEX 1996) Viteza de ardere viteza cu care arde un combustibil, exprimată de obicei în kJ/min (Lunguleasa şi Grîu 2013)

1.2. ASPECTE INTRODUCTIVE

În 1999, contribuţia estimată a biomasei la aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene (EU), s-a ridicat la 1900 PJ. Această contribuţie a fost de aproximativ două treimi din producţia totală de energie realizată din surse regenerabile în EU (la rândul său, energia regenerabilă contribuie cu aproximativ 6% din totalul ofertei de energie primară a EU). Resursele regenerabile de energie reprezintă una din variantele înlocuirii combustibililor fosili în România şi în lume, cu perspective mari de dezvoltare în viitor. După estimările SRE- SEC (2008), în România se prognozează un consum de energie de 34,9 Mtoe (Milioane tone echivalent petrol) până în 2020. Conform aceluiaşi studiu se constată că biomasa acoperă mai mult de 60 % din totalul Surselor de Energie Regenerabilă (SRE), respectiv 190 -200 PJ/an (Gheorghiescu ş.a. 2007). Una dintre principalele direcţii strategice actuale, pe care România trebuie s-o pună în aplicare, constă în mobilizarea tuturor eforturilor de introducere şi implementare a SRE. Biomasa provine de la termenii greceşti Bios - viaţă şi massein - a strânge, deci reprezintă cantitatea de materie vie a întregului glob pământesc (DEX 1996). Comparativ cu celelalte materiale combustibile (cărbuni, petrol etc), biomasa este răspândită peste tot şi se găseşte sub diverse forme (lemn, plante lemnoase, plante acvatice, agricole, deşeuri etc). Orice ţară de pe globul pământesc are posibilitatea şi obligaţia de a produce energie verde din biomasă. Rezervele de biomasă lemnoasă diferă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, cât şi la nivel mondial. Arealul forestier variază de la 27,6 milioane hectare în Suedia până la 117 ha în Cipru (Panoutsou 2011). La nivel mondial, fondul forestier ocupă aproximativ 4 miliarde de ha, cea mai mare cantitate fiind repartizată pe teritoriul Federaţiei Ruse - 809 milioane ha, Braziliei - 478 milioane ha, Canada - 310 milioane ha, SUA- 303 milioane ha, China - 197 milioane ha. Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, România se află pe locul al 8-lea după fondul forestier pe care îl deţine, iar la nivel global România deţine doar 0,15 % din întreaga suprafaţă de terenuri forestiere ale lumii. Resursele de biomasă se pot determina şi în funcţie de gradul de utilizare a terenului pe care fiecare stat îl are în folosinţă. Astfel, în Uniunea Europeană se utilizează aproximativ 50,1 % din suprafaţa de 4 303 401 km 2 acesteia, 1 041 423,04 km 2 fiind utilizată în scopuri agricole şi 309 844,87 km 2 în domeniul forestier (Eurostat 2012). Creşterea eficienţei energetice are o contribuţie majoră la realizarea siguranţei în domeniul alimentării şi dezvoltării durabile enegetice, a competitivităţii la economisirea resurselor energetice primare şi la reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră. Determinarea

eficienţei utilizării biomasei utilizată sub formă de combustibil solid, cât şi evaluarea potenţialului energetic reprezintă obiectivele de cercetare al unui număr mare de specialişti din ţară şi din străinătate. România se consideră o ţară cu potenţial mare în domeniul producerii biocombustibilor, dar şi în domeniul folosirii materiilor prime lignocelulozice pentru producerea de căldură.

1. 3. NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA CERCETĂRII

Marea provocare a planetei în mileniul al III-lea în domeniul energiei este orientarea către sisteme regenerabile de producere a energiei SRE, în condiţiile dezvoltării durabile a energiei, prin care se va asigura populaţiei necesarul de energie fără a modifica major ecosistemul planetei. Biomasa sub formă de material lemnos, a fost şi va rămâne un material combustibil rămas adânc în conştiinţa oamenilor, ca material care poate asigura necesarul de energie populaţiei la un preţ redus. Biomasa a jucat şi joacă un rol important în economia energetică a planetei, deşi în anul 1870 aceasta cedează în faţa combustibilor fosili (Cleveland 2009). Prezenta cercetare abordează o temă de actualitate în domeniul producerii energiei din surse regenerabile de energie (SRE), cu evaluarea potenţialului energetic al biomasei, prin mărirea puterii calorice şi eficienţei utilizării lemnului în combustie. Cercetările actuale trebuie să pornească de la determinarea puterii calorice, să continue cu determinarea influenţei umidităţii, iar în final să se treacă la evaluarea eficienţii utilizării biomasei lemnoase prin creşterea puterii calorice, prin tratarea termică uscată în mediu oxigenat. Sporirea continuă a dezvoltării societăţii umane cât şi creşterea continuă a cererii de energie a condus la noi viziuni şi ideii în producerea şi asigurarea necesarului de energie pe piaţa energetică mondială, respectiv asigurarea cu material energetic inepuizabil. De aceea poluarea mediului a devenit un factor important de orientare către biomasa lemnoasă, ca sursă de producere a energiei. Importanţa utilizării biomasei lemnoase reiese şi din aceea că face parte din categoria resurselor regenerabile de energie, este o sursă combustibilă neutră în ceea ce priveşte emisiile de CO 2 în natură şi se găseşte în cantitate mare în natură, sub diferite forme.

Capitolul 2. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII ÎN DOMENIU

2.1. EVOLUŢIA BIOMASEI

Descoperirea focului a fost punctul de plecare în ceea ce priveşte evoluţia biomasei în scopuri energetice şi asigurarea necesarului energetic. Biomasa este parte a ecosistemului şi produce un tip de energie ce nu poluează mediul înconjurător, conform ultimilor cercetări în domeniu (Lunguleasa ş.a. 2007, Uemura ş.a. 2011). Biomasa se consideră o resursă regenerabilă cu un potenţial major în producerea energiei verzi, care merită să fie valorificată în domeniul producerii energiei pe piaţa mondială. Evoluţia producerii energiei din combustibili s-a împărţit în trei perioade esenţiale. Conform descrieriilor lui Piriou ş.a. (2013) prima etapă a constat în descoperirea combustibilor fosili (1892) şi a modalităţilor de obţinere din aceştia a energiei. A doua etapă începe din momentul apariţiei crizei energetice, în anii ‘70, care orientează populaţia lumii spre noi direcţii şi viziuni de producere a energiei – printre care şi sursele regenerabile de energie (SRE), iar a treia etapă constă în exploatarea şi asigurarea necesarului energetic din SRE. Combustibili fosili sunt consideraţi ca reprezentând o parte importantă din biomasă care s-a descompus de-a lungul timpului, cu caracteristici energetice importante pentru producerea energiei (Piriou ş.a. 2013). Evoluţia SRE este determinată şi de politica desfăşurată de către EU în vederea cercetării şi exploatării posibilităţilor alternative în domeniul energetic. Unul din cele mai importante programe este cel legat de protecţia mediului prin reducerea emisiilor de substanţe nocive produse din exploatarea şi folosirea combustibilor fosili (Cervinschi, Braga şi Fosin 1993). Biomasa este una din sursele de energie regenerabilă folosite din cele mai vechi timpuri de oameni. Până în secolul al XVIII-lea biomasa se considera ca fiind o sursă importantă pentru asigurarea necesarului energetic pentru gătit, încălzit, etc., fiind şi una dintre cele mai uniform răspândite surse energetice pe întreg globul pământesc. Furnizarea energiei din biomasă a luat avânt începând cu anul 2000, iar în anul 2010 acest domeniu furniza deja 280 TWh de energie electrică la nivel global, care echivala cu 1,5 % din energia electrică furnizată în lume (Eurostat 2012). În prezent biomasa continuă să joace un rol important în ţările care nu sunt membre OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi reprezintă sursa principală care asigură necesarul energetic. În prezent, ţările în curs de dezvoltare îşi asigură necesarul de energie prin surse precum biomasa folosind centrale termice cu un randament mic de 10-50 %. Luând în calcul aceste aspecte, devine necesară asigurarea pe piaţa energetică cu combustibili şi instalaţii termice cu randament înalt, pentru ca biomasa să devină o sursă competitoare pe piaţa energetică. Energia la ora actuală este un factor

care conduce la dezvoltarea statelor lumii. În întreaga lume se studiază potenţialul producerii energiei din bogăţia surselor combustibile existente care sunt oferite de planetă (Fosin, Braga şi Bartalos 1993, Chisăliţa 2007).

2.2. BIOMASA LEMNOASĂ – SURSĂ DE ENERGIE REGENERABILĂ

Biomasa este o sursă energetică regenerabilă, prin faptul că, creşte an de an, este larg răspândită în lume şi prezintă costuri mici în comparaţie cu combustibilii fosili. Resursele biomasei, din care se produce materialul combustibil, poate include lemnul şi deşeurile lemnoase, cerealele agricole şi deşeurile rezultate din producţia acestora, deşeurile municipale, dejecţiile de animale, deşeuri din procesarea alimentaţiei, biomasa acvatică şi algele. Biomasa este una din formele de surse regenerabile care poate fi convertită în combustibil energetic solid, lichid şi gazos şi care poate genera atât energie sub formă de căldură prin arderea acesteia, cât şi energie electrică prin procese de conversie (Lunguleasa ş.a. 2007, Uemura 2011). Biomasa este definită printr-un termen amplu dat tuturor formelor de materie organică care pot fi folosite în procesul de producere a energiei, după Cleveland (2009) şi este materia care poate fi strânsă din mediul înconjurător şi transformată în energie cu ajutorul proceselor de conversie. Biomasa participă în cadrul ciclului carbonului în natură, prin utilizarea CO 2 (dioxid de carbon). Dioxidul de carbon participă atât la procesele de fotosinteză în timpul creşterii, dar este şi componentul care determină o ardere completă în timpul combustiei lemnului (Aghamohammadi ş.a. 2011). Prin procesele elementare care se petrec în timpul fotosintezei, cca 1% din energia primită de la Soare este transformată în energie chimică de către plantele în timpul creşterii. Energia solară absorbită de biomasă alcătuieşte structura chimică a componentelor din biomasă (Ciubota-Roşie ş.a. 2008, Marosvolgyi şi Vityi 2004). În prezent biomasa contribuie cu aproximativ 12% la producţia de energie primară în lume, iar în statele în curs de dezvoltare aceasta ocupă 40-50% din necesarul asigurării cu energie. Biomasa este sursa alternativă care, după Gominho ş.a. (2012) a contribuit cu 7 % din energia produsă în lume. În prezent, folosirea materialelor combustible regenerabile precum rămăşiţele forestiere pentru producerea biocombustibilor, cresc şansele biomasei în planul disponibilităţii acesteia pe piaţa energetică.

2.2.1. Formele biomasei

La nivel mondial, conform ultimelor cercetării în domeniu, se evidenţiază preocupări în domeniul utilizării biomasei în scopuri energetice. România potrivit estimărilor ISN (2011)

deţine un potenţial de 60% în producerea energiei din sursele existente de biomasă. România dispune de o suprafaţă de 6300 mii ha, care reprezintă 27 % din suprafaţă teritoriului existent (Răducan, Barbu şi Papadopol 2004, Beldeanu 2004). Resursele de biomasă, în prezent, reprezintă materia primă rezultată din prelucrarea lemnului, agricultură, deşeurile municipale şi dejecţiile animale. Toată această materie primă reciclată şi utilizată devine un material valoros pentru producerea energiei, căldurii şi a biocombustibilului. Biomasa diferă de celelalte forme de surse regenerabile SRE prin faptul că reprezintă o bogată materie primă ce poate fi transportată prin diverse procese de conversie în combustibili gazoşi, lichizi şi solizi. Biomasa este devizată în 4 mari categorii descrise în normativul SR EN

14961-1:

-Producţie forestieră: lemn, deşeuri din tăierea lemnului, rumeguş, copaci, arbuşti, aşchii, coajă, etc., rezultate din exploatarea şi curăţarea pădurilor; -Deşeuri: rezultate din producţia agricolă, din procesele agricole, deşeuri cerealiere, deşeuri urbane organice; -Cereale energetice: culturi din prelucrarea de scurtă durată, culturi de amidon (porumb, grâu şi orz), culturi de zahăr (trestia de zahăr şi sfecla de zahăr), culturi furajere (iarbă, lucernă şi trifoi), culturi oleaginoase (floarea-soarelui, soia, şofrănel); - Plante acvatice: alge, ierburi de apă, zambilă de apă, stuf şi papură. Biomasa lemnoasă provine din lemnul care a rezultat în urma tăierii coroanelor copacilor, care nu poate fi utilizată industrial, din cantităţile de lemn care urmează a fi prelucrat, din păduri şi prelucrarea lemnului, etc. (Gavrilescu 2008). Practic, exploatarea forestieră începe cu tăierea lemnului din pădure, curăţarea de crengi şi îndepărtarea rădăcinilor, după care urmează operaţiunea de transport şi depozitarea în cadru întreprinderilor de prelucrare, locul unde se realizează adevărata sortare şi clasificare pe grupe de calitate a lemnului (Berkesy ş.a. 2011), toate acestea reprezintă în jur de 10% deşeuri lemnoase. Coaja nu este bună pentru producţia zahărurilor fermentabile, datorită conţinutului mare de substanţe extractibile şi compuşilor aromatici, inclusiv taninuri şi lignină (Feng ş.a. 2013). În prezent se observă că biomasa este în premanenţă creştere. Această creştere se materializează prin direcţiile de utilizare a biomasei şi a produselor rezultate din procesarea biomasei, separate în materiale pentru producerea biogazului şi a biocombustibilului (Plieninger ş.a. 2006, Raven şi Gregersen 2007). Producerea combustibilor lichizi din specii lignocelulozice au potenţialul de a reduce cantitatea de substanţe volatile emise în atmosferă de către produsele petroliere (McMillan 1997, McLaughlin şi Walsh 1998). Plantele agricole precum porumbul, grâul şi orzul, trestia de zahăr şi sfecla de zahăr, iarba, lucerna şi trifoi, floarea-soarelui, soia, şofrănel etc sunt folosite la producerea bioenergiei

din plante şi ar putea contribui substanţial la reducerea emisiilor de substanţe volatile şi a reducerii schimbărilor climatice (Karp şi Shield 2008). Aproximativ 46 EJ/an (1 EJ = 1 18 Joules) energie este obţinută din plante şi echivalează cu 13,4 % din energia globală. Se preconizează o producţie posibilă de aproximativ 200-400 EJ /an (Jurginger ş.a. 2006). Plantele energetice pot fi separate în două categorii: plante generatoare de electricitate, căldură şi combinate şi plante generatoare de combustibil lichid pentru transport. Calitatea produselor combustibile obţinute din plante se poate compara cu cea a combustibililor fosili obţinuţi din ţiţei de tip benzină sau motorină. Plantele acvatice cuprind aproximativ 2 miliarde de specii printre care: alge, buruieni de apă, zambilă de apă, stuf şi papură. În industria producerii etanolului, conform cercetărilor, se folosesc opt specii principale: Salvinia molesta, Hydrilla verticillata, Nymphaea stellata, Azolla pinnata, Ceratopteris sp. Scirpus sp. Cyperus sp. şi Utricularia reticulata, după Abbasi ş.a. (1990). Potenţialul energetic al metanului produs din aceste plante ar putea ajunge la 418,6 GJ/ha (1GJ/ha =10 8 kcal/ha) într-un an (Abbasi ş.a. 1990). Cu toate acestea, potenţialul biomasei acvatice presupune recolte promiţătoare de micro- şi macroalge, iarba de mare, pentru producrea energie, care sunt pe larg investigate (Bringezu ş.a. 2009). În plus, producţia de biomasă din alge ar putea fi o opţiune de viitor în producerea energiei, mai ales datorită facilităţilor de a putea fi cultivată pe un teren care nu concurează cu alte terenuri (de exemplu, cele din domeniul agricol).

2.2.2. Cantitatea de biomasă disponibilă şi utilizarea sa

Culturile lemnoase sunt diferenţiate, conform cercetărilor, în cantitatea de material disponibil netă a biomasei prin următorii patru factori: cantitatea de energie solară; cantitatea de energie interceptată de biomasă; eficienţa conversiei fotosintetice în energie; pierderea de biomasă prin exploatare, după cum precizează Tudora (2009). În afară de energia solară, obţinerea unor recolte mai ridicate din biomasa primară şi cât mai calitative, este condiţionată de numeroşi alţi factori, precum: factori interni-genetici (specie, soi, hibrid), care au un rol primordial în capacitatea de acumulare a biomasei, factori externi (factori de mediu, factori tehnologici). Producţia mondială de biomasă este estimată la 146 miliarde tone pe an, din sursa primară de materie forestieră exploatată. În zona apelor dulci se găsesc plante într-o diversitate mai mică, dar ca şi cantitate, se poate obţine în jur de 1-3 t/ha în apele curate şi 4-9 t/ha în apele eutrofizate (Tudora 2009). Capacitatea producţiei speciilor este evaluat în zona temperată la 20- 30 tone biomasă uscată/ha, fiind realizată de speciile cu cele mai mare rată de creştere şi în condiţii favorabile ale mediului (Tudora 2009). La plantele inferioare precum licheni cantitatea

de material obţinut este de 2-3 t/ha, muşchii – 0,5-0,7 t/ha, iar pajiştile sunt valorificate la 4,5

t/ha. În anul 2012, cantitatea de buşteni de molid a fost de 546,92 m 3 , din care lemn de foc de

162,66 m 3 , iar cantitatea de lemn rotund de 464,39 m 3 în România. La ora actuală, cea mai mare

cantitate de material este asigurată de păduri, în jur de 40 t/ha de biomasa uscată. România este

bogată în păduri de fag cu suprafaţă estimată la 1890 mii ha. La nivel mondial în lume există

aproximativ 327 milioane tone de material lemnos în formă brută, după relatările lui Gadonneix

ş.a. (2010). Productivitatea forestieră primară în medie este de 8,6 t/ha la nivel mondial, pentru

speciile forestiere de foioase din zona temperată productivitatea este estimată conform

cercetărilor la circa 12 t/ha, iar cele de conifere la 15-18 t/ha. Pentru pădurile de stejar sau fag

care au o vârstă de 120 de ani, cantitatea de biomasa este evaluată la 275 t/ha (Gadonneix ş.a.

2010).

 

Tabelul 1 Producţia totală de resurse de biomasă (Tudora 2009)

 

Tipul

de

resursă

de

Producţia totală, tone

Producţia

medie,

biomasă

tone/1000ha

Principalele 10 culturi agricole

 

Lucerna

7

846 000

 

341

Porumb

7

777 600

 

338

Leguminoase

 

6

316 667

 

274

Grâu

5

364 014

 

233

Plante de nutreţ

 

4

678 167

 

203

Cartofi

3

742 300

 

162

Trifoi

2

704 367

 

117

Legume

1 244 867

 

54

Viţa de vie

 

1 170 786

 

51

Produse forestiere

 

mc/1000ha

Lemn de foc şi mangal

 

3

152 600

 

137

Reziduuri de lemn

   

243 500

 

15

Animale

Număr/1000ha

Bovine

3

097 000

 

134

Păsări

69 312 000

 

3009

Porcine

6

521 000

 

283

România este o ţară cu potenţial mare în domeniul sursele de energie regenerabilă SRE şi

anume în producerea energiei din biomasă, unul dintre motivele de creştere a acestui domeniu

fiind creşterea preţurilor la carburanţii fosili. Obţinerea energiei din sursele de energie

regenerabilă devine astfel o valoroasă investiţie, atât pentru consumatori cât şi pentru

întreprinderi de mare capacitate. Condiţiile favorabile pentru producerea energiei din surse

alternative sunt determinate şi de legislaţia în vigoare şi de fondurile europene care încurajează

producerea de energie regenerabile din biomasă, precum şi utilizarea energiei solare, a energiei

eoliane, geotermale şi hidro (Braga, Fosin şi Ghincioiu 2003).

2.2.3. Provenienţa şi prognoza producerii energiei din biomasă

Potrivit lui Panoutsou (2011) se estimează că bioenergia totală obţinută din biomasa

agricolă, forestieră şi deşeurile bio va oferi o cantitate de 13,1 EJ (300 Mtep) în 2030, iar dintre

acestea 5,4 EJ (142 Mtep) va fi obţinută din exploatare agricolă. România este o ţară care are un

potenţial mare în domeniul obţinerii sursei de energiei din biomasă. Ponderea surselor

regenerabile în consumul total de resurse primare în România este de 217,1 PJ (4946,00 mii tep)

la nivelul anului 2010, iar ca prognoză în anul 2015 aceasta va atinge o cotă de 243,1 PJ

(5537,20 mii Tep), iar din aceasta, biomasa are o pondere în consumul de energie primară de

146,9 PJ (3347,30 mii tep) în 2010, iar pentru 2015 circa 166,9 PJ (3802,00 mii tep).

6% Agricol 40,1% Forestier 7,2% 14% Alte categorii 2,8% 80%
6%
Agricol 40,1%
Forestier 7,2%
14%
Alte categorii
2,8%
80%

Teren arabil -

24,3%

șuni - 13,2%

Terene agricol -

2,5%

Grădini - 0,1%

Figura 3. Cantitatea de teren folosit la nivelul Uniunii Europene, în 2007 (IEA 2012)

La nivelul anul 2004 în toate statele UE-25 se remarcă o creştere cu 5,6 % în comparaţie

cu ani precedenţi.

În literatura de specialitate se estimează că potenţialul energetic al biomasei în anul 2050

va ajunge la 1500 EJ/an (1EJ=10 18 J). Biomasa forestieră şi agricolă vor oferi anual o capacitate

de 50-150 EJ/an (Gadonneix ş.a. 2010). Acest scenariu încurajează enorm politicile de cercetare

în direcţia obţinerii surselor energetice noi, care să contribuie la creşterea producţiei de energie.

Biogazul produs zilnic de o staţie de fermentare este estimat la 1200-3600 m 3 pe zi

(numai din utilizarea dejecţiilor) sau 2400 kWh energie electrică pe zi sau 700 000 kWh pe an

energie electrică. Transformată în caldură, aceasta reprezintă 15 120 kJ (4200 kWh) căldură pe

zi sau 5,5 GJ (1 600 000 kWh) pe an (Zecasin 2005).

Ponderea surselor regenerabile în consumul total de energie primară produsă în România

este de 2,17 PJ (4946,00 mii Tep) la nivelul anului 2010, iar ca prognoză în 2015 va ajunge la o

cotă de 2,43 PJ (5537,20 mii tep). Din aceasta, biomasa va avea o pondere în consumul de

energie primară de 1,46 PJ (3347,30 mii tep) (2010), iar pentru 2015 – 1,66 PJ (3802,00 mii tep) (1PJ=10 15 J) (Ionescu 2013). Biomasa va contribui în 2015 cu 68 % în comparare cu celelalte surse de energie SRE. Lemnul acoperă mai mult de 10 % din cererea de energie primară în multe ţări din Asia, Africa şi America Latină şi în câteva ţări din Europa (Suedia, Filanda, Austria), după unele cercetări (Haglund 2008). Producerea energiei din biomasă este încă concentrată în statele OECD, unde este considerată principala sursă de energie. State precum Brazilia şi China, în prezent, au devenit competitoare pe piaţa energetică în domeniul producerii energiei din biomasă. În prezent, energia din biomasă este produsă prin procesele de combustie şi generare de energie prin turbine de abur incluzând şi sistemele prin co-generare.

2.3. PUTEREA CALORICĂ

Termenul de putere calorică, care este emisă de corpuri a fost folosit pentru prima dată de Kepler, iar în literatura ştiinţifică este introdusă de către Thomas Young (1807). Conceptul de căldură este folosit mai întâi de către Claussius cu sensul de energie internă, care reprezintă transferul de căldură de la un corp către altul. Conversia biomasei în energie este rezultatul folosirii a două principale precese tehnologice: termo-chimic şi bio-chimic/biologic, după cercetatorul Ciubota – Roşie (2008). Arderea combustibilului solid şi lichid se consideră un procedeu complex. În prima fază a procesului de ardere a combustibilului se produce încălzirea şi evaporarea apei din combustibil. În faza a doua, vaporii formaţi prin procesul de ardere a combustibilului se amestecă cu aerul, urmat apoi de încălzirea, aprinderea şi arderea amestecului subtanţelor rezultate din combustibil. Combustibilul solid, în timpul arderii, trece prin trei faze principale: încălzirea combustibilului în scopul eliminării substanţelor volatile, formarea amestecului de substanţe volatile combustibile cu aerul, încălzirea, aprinderea şi arderea (Ion şi Ion 2006).

2.3.1.Caracteristicile combustibile ale biomasei

Cercetările efectuate în domeniul energetic au demonstrat faptul că biomasa prezintă o serie de caracteristici combustibile, care îi determină calităţile competitoare pe piaţa energetică. Încurajarea folosirii biomasei ca material combustibil este evidenţiată şi de instalaţiile de combustie adoptate la arderea diferitor materiale combustibile (instalaţii pentru lemn de foc, peleţi, brichete, co-generare, etc.).

Din alt punct de vedere, caracteristicile combustibile ale biomasei lemnoase diferă de la un material la altul şi desigur faţă de cea a combustibilor fosili. Biomasa, pe lângă avantajele principale, are o serie de dezavantaje, de care trebuie să se ţină seama, faţă de combustibilii fosili:

- Densitatea biomasei şi puterea calorică a speciilor lemnoase este mai mică în

comparaţie cu cea a combustibililor fosili;

- Unele surse de biomasă sunt în mare parte generate doar sezonier, de obicei în perioada

de recoltare, rezultând astfel necesitatea de depozitare şi păstrare a materialului în condiţii optime, care să nu influenţeze asupra biodegradării. - Sistemele termice utilizate pentru diferite procese de conversie trebuie să aibă capacităţi mari, care să conducă la echivalarea preţului instalaţiilor combustibililor fosili.

- Biomasa ne-tratată are de obicei un conţinut mare de umiditate, care este principalul

factor care determină un conţinut scăzut de căldură obţinută din material în urma proceselor de combustie;

- Caracteristicile termochimice şi compoziţia chimică a biomasei diferă în mare parte de

combustibilii fosili, respectiv un conţinut mare de oxigen, substanţe alcaline şi cloruri.

2.3.2.Potenţialul energetic al biomasei

Procesul de combustie al materialelor combustible solide reprezintă o tehnologie pentru producerea căldurii, cu ajutorul instalaţiilor termice. În figura 4 este redată după Milos (2000) puterea calorică a materialelor combustibile solide prezente pe piaţa energetică. Evident, cea mai mare putere calorică o au reziduurile de motorină, benzină, pacură. Aceste reziduuri folosite în combustie sunt consideraţi inamicii mediului înconjurător, deoarece provoacă poluarea mediului, încălzirea globală, schimbări climaterice majore etc, care sunt observate şi resemţite de către om, an de an (Milos 2000). Conform cercetărilor mai recente, cea mai mare putere calorică inferioară pentru produsele energetice din cereale este obţinută pentru brichetele din floare-soarelui 17 070 -17370 kJ/kg (17,07–17,37 MJ/kg), care au şi un conţinut scăzut de umiditate de 5,9–6,2 %. Brichetele de cânepă au o putere calorică inferioară de 16 600 – 16 740 kJ/kg (16,60

16,74MJ/kg).

2.3.3. Modalităţi de determinare

Determinarea puterii calorice a combustibilor este cercetată în întreaga lume. Până în prezent se cunosc o serie de modalităţi de determinare a puterii calorice pentru speciile

lemnoase, atât pe cale experimentală cât şi prin ecuaţii empirice. Pentru prima dată, s-a folosit calorimetrului de tip Junkers, care determină puterea calorică pentru combustibilii gazoşi. Puterea calorică a combustibililor solizi şi lichizi grei, se măsură cu bomba calorimetrică. Relaţiile empirice de calcul cu ajutorul cărora se calculează valoarea puterii calorice (inferioare), obţinută în urma arderii materialului, diferă de cea a puterii calorice superioare

datorită căldurii obţinute prin condensarea vaporilor de apă şi a substanţelor volatile formate în timpul procesului de ardere. Puterea calorică a lemnului se mai poate determina şi prin metoda determinării puterii calorice a principalelor elemente chimice, în funcţie de conţinutul de umiditate, pe baza relaţiei lui Nadejin, etc. Metoda determinării puterii calorice pe baza fiecărui element chimic din lemn este propusă de Mendeleev, prin relaţiile 9 şi 10 (Lunguleasa ş.a. 2007):

PCS=[8100∙C+3400(H+O/8)-600(U-9H)]/0,23884[kJ/kg]

(9)

unde:

C, H, O sunt procentele din masa totală a elementelor chimice, [kg]; U - conţinutul de umiditate, [kg/kg]. [1kJ/kg = 0,238846 kcal/kg]

2.3.4. Torefierea şi procedeele de torefiere

Combustibilii rezultaţi din biomasă sunt văzuţi de mulţi cercetători ca materiale combustibile, care contribuie la scăderea emisiilor nocive ale combustibililor fosili în atmosferă. Procesul de torefiere implementează proprietăţi termice superioare combustibilului solid obţinut din biomasă, asemănătoare cu cele ale combustibililor fosili de tip huilă. Procesul de torefiere se consideră o metodă modernă de uscare a materialului şi are trei performanţe: scăderea conţinutului de umiditate din combustibil, mărirea puterii calorice şi crearea unui combustibil hidrofobic care reabsoarbe numai un mic conţinut de umiditate (Bridgeman ş.a. 2010). Conform cercetărilor lui Doshi ş.a. (2014) puterea calorică obţinută este de 17 300 kJ/kg (17,3 MJ/kg) pentru speciile de cereale, 19 400 kJ/kg (19,4 MJ/kg) bagasă, 17 400 kJ/kg (17,4 MJ/kg) iarbă, 18 500 kJ/kg (18,5 MJ/kg) plop şi iarba elefantului (Miscanthus giganteus). În lucrările de cercetare ale procesului de tratare termică, se consideră că există două procedee principale, respectiv cel uscat şi cel umed. Cuptorul utilizat pentru procedeele de torefiere uscată, în comparare cu celelalte modalităţi de uscare a fost proiectat cu închidere ermetică, controlul temperaturii de tratare, măsurarea conţinutului de oxigen/azot şi a cantităţii de material. Obţinerea mediului inert în interiorul cuptorului a fost posibilă cu ajutorul azotului

care era introdus pentru a controla cantitatea de oxigen din interior, aspecte relatate de diverşi cercetători (Almeida ş.a. 2010).

2.4. ASPECTE ECONOMICE

Biomasa este o sursă primară de carbon alături de celelalte surse de energie regenerabilă. Aceasta poate fi utilizată ca materie primă pentru producerea energiei, a biocombustibililor şi a combustibililor bio-chimici, în scopul de a se obţine independenţa energetică a regiunii sau ţării. Materialul obţinut din biomasă produce o cantitate mare de energie, ce poate fi disponibilă pentru orice consumator. De exemplu, puterea calorică inferioară (PCI) al lemnului variază între 15480 şi 19440 kJ/kg (4300 şi 5400 kWh/t), în funcţie de specie şi conţinutul de umiditate. Biomasa poate avea un potenţial de 14 % din necesarul total de energie din lume conform literaturii de specialitate (Repellin ş.a. 2010). Caracteristicile fizice cât şi compoziţia chimică a biomasei acţionează asupra calităţii materialului lemnos utilizat ca şi combustibil solid. Caracteristicile biomasei diferă de la o specie utilizată drept combustibil la alta. De exemplu conţinutul de umiditate poate varia între 20-55% faţă de masa uscată a materialului pentru lemn de foc, sau la umidităţii mai mici de 10% pentru peleţi şi brichete. Din aceste considerente, calităţiile combustibilului poate fi îmbunătăţită prin tehnologii de pretratare a materialului lemnos (procese de torefiere).

2.5. CONCLUZII

Energia este baza tuturor ativităţilor umane şi evoluţia acesteia nu poate fi întreruptă. De asemenea, combustia este unul din cele mai importante procese termico-chimice de producere a energiei. Nu trebuie neglijat faptul că procesele de ardere sunt posibile doar în prezenţa oxigenului, care de obicei este introdusă în focar prin aerul de combustie. În prezent, toate statele lumii îşi canalizează investiţiile pe producerea energiei din surse altenative (SRE), care, după prognozele efectuate se estimează să ajungă către anul 2020 la o cantitate de 20% din totalul energiei folosite la nivel european. Potenţialul mare în producerea energiei îl deţine biomasa (47%) fiind urmată de energia hidro (45%), la nivel european. De aceea este necesară cunoaşterea energiei eliberate în timpul arderii de diferitele forme de biomasă. Datele din literatura de specialitate nu sunt centralizate, pentru a se putea face o comparaţie între diferitele tipuri de biomasă existente pe piaţă. De asemenea nu există o coeziune

în ceea ce priveşte exprimarea puterii calorice, respectiv a unităţilor de măsură. Din această cauză toate aceste neclarităţi şi neajunsuri, trebuie studiate şi analizate metodic. Creşterea puterii calorice a biomasei prin procesele de torefiere uscată reprezintă o direcţie actuală de cercetare şi investiţie a tuturor statelor lumii. Din cercetările actuale rezultă că torefierea biomasei conduce clar la creşterea densităţii calorice. Nu există însă date certe privind torefierea speciilor lemnoase europene sau a factorilor de influenţă.

2.6. OBIECTIVE PRINCIPALE

Obiectivul principal al prezentei cercetări îl reprezintă evaluarea şi creşterea puterii energetice a biomasei lemnoase. Utilizarea biomasei lemnoase în domeniul combustiei creează o serie de necunoscute privind mecanismul arderii lemnului, factorii de influenţă ai combustiei, factorii şi evaluare eficienţii utilizării acestui combustibil etc. De aceea, pornind de la aceste neclarităţi, cercetarea îşi propune următoarele obiective principale:

- Efectuarea unui studiu exhaustiv asupra stadiului actual al determinării puterii calorice a

biomasei lemnoase, cu scopul declarat de găsire a direcţiilor de evaluare şi mărire a puterii

calorice a biomasei lemnoase;

- Determinarea puterii calorice a speciilor lemnoase indigene cât şi exotice, a produselor

lemnose biocombustibile (peleţi, brichete, coajă, rămăşiţe etc) în vederea folosirii eficiente a acestora, dar şi în scopul de a avea o bază clară de raportare a produselor cu putere calorică ridicată;

- Mărirea puterii calorice a biomasei lemnoase cu cel puţin 5 %, prin tratarea termică

uscată a rumeguşului pentru specii de răşinoase (larice, molid) şi foioase (fag, stejar) în prezenţa

aerului;

- Evaluarea economică a produselor torefiate.

Pe perioada cercetării se va urmării crearea unei metodologii clare de lucru, de aşa natură încât experimentele parcurse să fie oricând şi de oricine reproduse cu uşurinţă.

Capitolul 3. EVALUAREA PUTERII CALORICE A BIOMASEI LEMNOASE

3.1. MATERIALE ŞI METODA

Determinarea puterii calorice pentru lemn şi materiale lemnoase sau lignocelulozice este aproape similară cu cea a cărbunelui (ca şi combustibil solid) şi cu puţine deosebiri faţă de combustibili lichizi (benzina, motorina etc) sau gazoşi (gaz metan, GPL, biogaz etc). În general,

metoda de determinare a puterii calorice se face separat pentru combustibili solizi (ASTM

D3286-96 1996, Dihoiu 1995) sau lichizi şi gazoşi.

Numărul de încercări cerute de normative şi alţi cercetători este de 5, 8 sau 10 probe

cercetate pe cale experimentală (ASTM D3286-96, DIN 51900-1 2000, Dihoiu 1995).

Experimentele în cadrul lucrării s-au efectuat pe 5 probe (DIN 51900-1 2000) pentru fiecare

specie sau tip de material cercetat, luându-se ca valoare de studiu validată, media acestora, atunci

când are o probabilitate de peste 95%. Pentru determinarea puterii calorice a cojii s-a folosit

metoda Pre-Control cu limite strânse utilizându-se în acest caz numai 3 epruvete şi luându-se

media acestora.

Instalaţia folosită pentru determinarea puterii calorice a biomasei lemnoase a fost

calorimetrul cu ardere explozivă tip XRY-1C, produs de Shanghai Changji Geological

Instrument Co., din China (Fig 8). Înainte de a efectua încercarea propriu-zisă se face etalonarea

bombei calorimetrice cu acid benzoic, folosindu-se acidul benzoic cu o valoare a puterii calorice

cunoscută (de obicei 26 463 kJ/kg (1kJ/kg=1J/g), sau cu mici diferenţe de maxim ±3% faţă de

această valoare), pentru a se determina coeficientul calorimetric k (ecuaţia 25) al instalaţiei

calorimetrice.

k (ecuaţia 25) al instalaţiei calorimetrice. [kJ/kg] ( 2 5 ) unde: k - coeficientul calorimetric,

[kJ/kg]

(25)

unde:

k - coeficientul calorimetric, determinat prin etalonare cu acid benzoic, exprimat în kJ/grad ;

t f – temperatura finală, în grade;

t i – temperatura iniţială, în grade;

m l - masa lemnului, în kg.

q

s - căldura consumată pentru arderea firului de sârma de nichelină, în kJ;

q

b – caldura obţinută prin arderea firului de bumbac, în kJ.

caldura obţinută prin arderea firului de bumbac, în kJ. Figura 8. Instalaţia pentru determinarea puterii calorice

Figura 8. Instalaţia pentru determinarea puterii calorice a biomasei lemnoase cu bomba calorimetrică cu soft propriu.

Procedeul de determinare a puterii calorice a materialului lemnos se referă în primul rând

la pregătirea materiei prime şi a instalaţiei, apoi la determinarea propriu zisă şi în final la

obţinerea rezultatului final. Pregătirea materialului lemnos în vederea testării constă în preluarea

unei mici părţi de circa 0,6-0,8 grame din materialul întreg, proba cântărită cu o precizie de 0,0002 g. Proba trebuie să fie curată, din lemn tăiat proaspăt, pentru că lemnul vechi nu are toate substanţele volatile şi inflamabile, care ar putea influenţa puterea calorică a acestuia. Această probă se aşează într-un creuzet de porţelan şi se introduce într-o etuvă de laborator, în vederea uscării, la o temperatura de 103±2 o C. Obţinerea stării anhidre a materialului lemnos se verifică prin cântăriri succesive, până când diferenţa între două cântăriri succesive este mai mică decât dublul preciziei de cântărire, sau acoperitor pentru piesa de o asemenea mărime de cel puţin 2 ore de păstrare a probei în etuvă. După uscare, probele sunt păstrate în exicator pentru răcire şi neschimbarea conţinutului de umiditate, până la introducerea în bomba calorimetrică. Pregătirea instalaţiei în vederea încercării, se referă la verificarea cantităţii de apă din calorimetrul sau cuvă Cu (de aşa natură încât să depăşească cu 1-2 mm capacul bombei calorimetrice), a agitatorului A al apei Ap din cuvă, a softului calculatorului C, a termometrului exterior calorimetrului T şi a nivelului presiunii gazului în butelia de oxigen Bo. Proba de testat 1 se leagă de firul de bumbac 2 şi se pune în creuzetul bombei 3. Se leagă firul de nichelină spiralat 4 de probă şi firul de bumbac, după care se poziţionează corect capacul de protecţie 5. Creuzetul este legat de capacul bombei calorimetrice 6 prin doi electrozi 7 şi 8, care se continuă cu firele electrice de cuplare a bombei calorimetrice 9 şi 10. Prin înfiletarea capacului bombei se cuplează bomba 11 prin ştuţul 12 la butelia de oxigen Bo, introducându-se 30 atmosfere. Se introduce bomba în calorimetrul instalaţiei Cu, se cuplează cele două fire electrice, se închide capacul calorimetrului şi se introduce termostatul T pentru determinarea temperaturii (Fig.6). Rezultatul final al arderii biomasei lemnoase se exprimă prin puterea calorică, noţiune prin care se înţelege cantitatea de căldură obţinută la arderea unităţii de masă. Pentru materiale combustibile cu conţinut mare de apă şi hidrogen, aşa cum este biomasa lemnoasă, se pot distinge două tipuri de puteri calorice, respectiv puterea calorică superioară (PCS) şi puterea calorică inferioară (PCI). Rezultatele obţinute în urma determinării puterii calorice superioare şi inferioare, sunt validate numai după obţinerea şi analiza a cel puţin 5 valori. Există metode mai simple de determinare prin utilizarea a trei valori succesive, după cum se specifică în metoda Pre-Control cu limite strânse (Juran 1973). Principiul metodei Pre-Control se bazează pe ipoteza celei mai rele condiţii care se poate accepta pentru un proces de testare, capabil să producă piese de bună calitate. Cu alte cuvinte dacă toleranţa găsită este identică cu cea prescrisă de specificaţii şi dacă procesul de testare este bine centrat, orice schimbare intervenită pe fluxul de testare va avea drept consecinţă apariţia de defecte (Lunguleasa şi Grîu 2013).

Figura 12. Diagrama Pre-Control 3.2. REZULTATE ŞI DISCUŢII 3.2.1.Puter ea calorică a speciilor de foioase

Figura 12. Diagrama Pre-Control

3.2. REZULTATE ŞI DISCUŢII

3.2.1.Puterea calorică a speciilor de foioase

În practică industrială rezultă rămăşiţe de fabricaţie din totalitatea speciilor lemnoase

industrializabile. De aceea, în procesul de cercetare s-au utilizat din categoria speciilor de foioase

indigene următoarele specii: castan porcesc (Aesculus hipocastanus L.), carpen (Carpinus

betulus L.), cer (Quercus cerris L.), cireş (Prunus avium L.), fag (Fagus silvatica L.), frasin

(Fraxinus excelsior L.), mesteacăn (Betula pendula Roth.), paltin de munte (Acer

pseudoplatanus L.), păr pădureţ (Pyrus pyraster L.), salcâm (Robinia pseudacacia L.), salcie

(Salix alba L.), soc (Sambucus nigra L.), stejar (Quercus rubur L.). O bună parte din aceste

specii sunt considerate la ora actuală specii cu putere calorică mare şi sunt pe larg utilizate în

domeniul asigurării necesarului energetic atât în zonele rurale ale ţărilor in curs de dezvoltare cât

şi în ţările dezvoltate industrial.

22000

21000

20000

19000

18000

17000

16000

industrial. 22000 21000 20000 19000 18000 17000 16000 Puterea calorica superioara, kJ/kg Puterea calorica

Puterea calorica superioara, kJ/kg

19000 18000 17000 16000 Puterea calorica superioara, kJ/kg Puterea calorica inferioara, kJ/kg 20830 20285 19406

Puterea calorica inferioara, kJ/kg

20830

20285 19406 19539 19555 19567 19647 19968 19008 19257 18625 18741 18802 18802 19685 19078
20285
19406 19539 19555 19567 19647 19968
19008 19257
18625 18741 18802
18802
19685
19078
19051
19094
18268
18336 18336
18783
18370
18930
19063
19499
18034

20224

18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18625 18741 18802 18802 19685 19078 19051 19094 18268 18336 18336 18783 18370 18930 19063 19499
18336 18783 18370 18930 19063 19499 18034 20224 Figura 14. Puterea calorică a speciilor de foioase

Figura 14. Puterea calorică a speciilor de foioase indigen

Rezultatele obţinute conform metodicii din lucrare au fost aşezate în tabele în vederea analizei acestora. Din rezultatele prezentate în tabelul 7, conform caracteristicilor energetice obţinute, rezultă că dintre toate speciile analizate, specia de salcie (20224 kJ/kg) şi cireş (19499 kJ/kg) deţin o putere calorică inferioară mare în comparaţie cu speciile de mesteacăn (18034 kJ/kg).

3.2.2. Comparaţie între speciile de fag şi salcie

Pe piaţa lemnului de foc, specia de fag este cea mai mult folosită, motiv pentru care în continuare se face o comparaţie cu specia de salcie, în vederea găsirii de noi soluţii energetice. În prezent pe piaţa energetică specia de salcie este considerată o specie energetică, cu potenţial mare de investiţie şi producere a energiei. Specia de salcie energetică (Salix viminalis L.) este considerată de către cercetători o plantă agricolă cu potenţial energetic şi de asemenea este considerată o specie ecologică. În România se cunosc în jur de 20 de specii de Salix, care în trecut erau folosite ca şi materie primă pentru industria producerii coşurilor şi a mobilei din nuiele (Ivănescu ş.a.1979). Salcia este o plantă ce creşte pe terenuri inundabile, pe malul râurilor şi în albiile râurilor, putând fi considerată o specie extrem de folositoare pentru zonele corespunzătoare. Conform cercetărilor, s-au descoperit în jur de 200 de specii de salcie, din care 18 specii sunt specii cu caracteristici energetice precum: creştere rapidă, putere calorică înaltă, rezistentă la boli, perioadă de recoltare de la 10-25 ani, cu înălţime de 7-8 m. Altă specie des utilizată în scopuri energetice este fagul, din care la ora actuală se produc brichete, peleţi, dar se foloseşte şi ca lemn de foc. Speciile de fag sunt considerate specii cu caracteristici calorice bune pe piaţa Europeană. În Europa cât şi în România se pot găsi o mare varietate de specii de fag (Câmpean ş.a. 2004). Pe teritoriul României se cunosc specii în zona Munţilor de Vest, Platoul Central al Moldovei, Oltenia, Banat şi Bucovina (Grîu şi Lunguleasa 2013). Fagul (Fig. 15) este un arbore din prima categorie cu înălţime de 30 m, rar 45 m, lemn de esenţă tare, duramen fals (3), alburn (4), inele (5), punctuaţie uniformă (1); tulpina este cilindrică cu coaja de la gri la albicios. Coroana copacului este ovală în masiv.

cu coaja de la gri la albicios . Coroana copacului es te ovală în masiv. Fagus

Fagus silvatica L.

cu coaja de la gri la albicios . Coroana copacului es te ovală în masiv. Fagus

Salix viminalis L.

Figura 16. Structura macroscopică a speciilor de salcie şi fag

Specia de salcie (Salix Viminalis L.) este o specie energetică cu o putere calorică de

19738 kJ/kg (19,7MJ/kg), care este mai mare decât a speciei de plop (bucăţi de lemn masiv) –

19685 kJ/kg (19,6 MJ/kg) sau al rumeguşului 18500 kJ/kg (18,5 MJ/kg). Fagul are o putere

calorică de 19051 kJ/kg (19,05 MJ/kg). Această putere calorică nu diferă esenţial de cea de

salcie, care are în plus alte avantaje precum: creştere rapidă, soluri mai puţin bogate etc.

precum: creştere rapidă, soluri mai puţin bogate etc. Carpen ( Carpinus betulus L.) Figura 19. Influenţa
precum: creştere rapidă, soluri mai puţin bogate etc. Carpen ( Carpinus betulus L.) Figura 19. Influenţa

Carpen (Carpinus betulus L.)

Figura 19. Influenţa umidităţii asupra speciilor de foioase indigene

Salcie (Salix alba L.)

În figura 19 sunt reprezentate pentru fiecare specie în parte influenţa umidităţii asupra

conţinutului de energie obţinut în urma cercetărilor. Se observă că odată cu creşterea umidităţii

cantitatea de căldură va scade semnificativ. În urma combustiei speciilor de foioase cu grad de

umiditate înalt vor rezulta procese de combustie incompletă, care reprezintă un factor de poluare

a mediului (Grîu şi Lunguleasa 2014a). Densitatea energetică este bună, cu valori între 4-11

kJ/cm 3 , la umiditatea de 50%. Aceasta este însă diferită de la o specie la alta şi scade odată cu

creşterea umidităţii probelor.

şi scade odată cu creşterea umidităţii probelor. Carpen ( Carpinus betulus L.) Figura 20. Influenţa
şi scade odată cu creşterea umidităţii probelor. Carpen ( Carpinus betulus L.) Figura 20. Influenţa

Carpen (Carpinus betulus L.)

Figura 20. Influenţa umidităţii asupra vitezii de ardere şi densităţii energetice a speciilor de foioase indigene

Salcie (Salix alba L.)

Carpen ( Carpinus betulus L.) Figura 21. Influenţa umidităţii asupra randamentului energetic al speciilor de
Carpen ( Carpinus betulus L.) Figura 21. Influenţa umidităţii asupra randamentului energetic al speciilor de

Carpen (Carpinus betulus L.)

Figura 21. Influenţa umidităţii asupra randamentului energetic al speciilor de foioase indigene

Salcie (Salix alba L.)

3.2.3. PUTEREA CALORICĂ A BIOMASEI DE RĂŞINOASE

În prezent o gamă largă de produse lemnoase utilizează materii prime din specii de

răşinoase. De la prelucrarea acestora rezultă o serie de rămăşite care pot fi valorificate prin

ardere la centrale termice. Cunoaşterea caracteristicilor calorice şi energetice ale acestor specii

lemnoase devine astfel necesară, pentru a evalua care este energia acestora.

necesară, pentru a evalua care este energi a acestora. Figura 22. Puterea calorică superioară şi inferioară

Figura 22. Puterea calorică superioară şi inferioară a speciilor de răşinoase indigene

şi inferioară a speciilor de răşinoase indigene Ienupar de Virginie ( Jeniperus virginiana L.) Figura 23.
şi inferioară a speciilor de răşinoase indigene Ienupar de Virginie ( Jeniperus virginiana L.) Figura 23.

Ienupar de Virginie (Jeniperus

virginiana L.) Figura 23. Influenţa umidităţii asupra PCS şi PCI a speciilor de răşinoase indigene

Pin (Pinus silvestris L.)

Ienupar de Virginia ( Jeniperus virginiana L.) Figura 24. Influenţa conţinutului de umiditate asupra densităţii
Ienupar de Virginia ( Jeniperus virginiana L.) Figura 24. Influenţa conţinutului de umiditate asupra densităţii

Ienupar de Virginia

(Jeniperus virginiana L.) Figura 24. Influenţa conţinutului de umiditate asupra densităţii energetice şi viteza de ardere a speciilor de răşinoase indigene

Pin (Pinus silvestris L.)

de răşinoase indigene Pin ( Pinus silvestris L.) Ienupar de Virginia ( Jeniperus virginiana L.) Pin

Ienupar de Virginia (Jeniperus virginiana L.)

L.) Ienupar de Virginia ( Jeniperus virginiana L.) Pin ( Pinus silvestris L.) Figura 25. Influenţa

Pin (Pinus silvestris L.)

Figura 25. Influenţa umidităţii asupra randamentului energetic al speciilor răşinoase indigene

3.2.4. PUTEREA CALORICĂ A SPECIILOR EXOTICE

Speciile lemnoase sunt grupate, după provenienţa acestora în specii indigene (răşinoase şi

foioase) şi exotice. Speciile exotice se găsesc în zonele cu climat cald, tropical, cunoscându-se

aproximativ 50 000 de specii de arbori. Având în vedere faptul că, în practica industriala se obţin

rămăşiţe de fabricaţie din specii exotice, este necesară studierea caracteristicilor energetice

(calorice) ale acestora. Respectând metodologia de lucru impusă în capitolul 3 al lucrării,

rezultatele obţinute privind caracteristicile energetice au fost puse în tabele pentru fiecare specie

în parte, după care s-a efectuat centralizator al valorilor, precum se observă în Tabelul 13.

Figura 26. Puterea calorică a speciilor exotice Din datele experimentale obţinute în urma te stării

Figura 26. Puterea calorică a speciilor exotice

Din datele experimentale obţinute în urma testării rezultă că speciile exotice au o putere

calorică mai mare, respectiv de 20 000-21 000 kJ/kg (20,0 21,0 MJ/kg).

respectiv de 20 000-21 000 kJ/kg (20,0 – 21,0 MJ/kg). Acajo Figura 27. Influenţa conţinutului de
respectiv de 20 000-21 000 kJ/kg (20,0 – 21,0 MJ/kg). Acajo Figura 27. Influenţa conţinutului de

Acajo

Figura 27. Influenţa conţinutului de umiditate asupra puterii calorice a speciilor exotice

Berlina SPP

Comparativ cu speciile de conifer indigene care au o putere calorică de 18 000-19 000

kJ/kg (18,0 – 19,0 MJ/kg) şi foioasele indigene cu o putere calorică de 18 000 kJ/kg (18,0

MJ/kg), speciile exotice au o putere calorică cu puţin mai mare.

Conform cercetărilor experimentale, s-a observat o influenţă negativă mare a umidităţii

asupra conţinutului caloric, cu descreşteri atât asupra conţinutul de căldură obţinut cât şi asupra

densităţii energetice şi a randamentului energetic (Fig. 27, 28). Randamentul energetic a fost

calculat ca şi raport dintre proba uscată folosită şi puterea calorică în stare uscată a epruvetei şi

valorile obţinute pentru proba umedă (Fig. 29).

Acajo Berlina SPP Figura 28. Influenţa umidităţii asupra densităţii energetice şi vitezei de arder e

Acajo

Acajo Berlina SPP Figura 28. Influenţa umidităţii asupra densităţii energetice şi vitezei de arder e a

Berlina SPP

Figura 28. Influenţa umidităţii asupra densităţii energetice şi vitezei de ardere a speciilor exotice

energetice şi vitezei de arder e a speciilor exotice Acajo Berlina SPP Figura 29. Influenţa conţinutului

Acajo

energetice şi vitezei de arder e a speciilor exotice Acajo Berlina SPP Figura 29. Influenţa conţinutului

Berlina SPP

Figura 29. Influenţa conţinutului de umiditate asupra randamentului energetic al speciilor exotice

Energia care poate fi obţinută din materialul lemnos umed scade, din cauza conţinutului

de umiditate, care este prezentă în material. Dacă se doreşte să se utilizeze biomasa ca şi

combustibil solid, atunci conţinutul de umiditate nu trebuie să depăşească 60 %, raportată la

masa uscată, pentru că la acest nivel cantitatea de căldură obţinută este mai mică decât puterea

latentă de vaporizare a apei, care este conţinută în biomasă. Diferenţele dintre puterea calorică

superioară (PCS) şi puterea calorică inferioară (PCI) sunt datorate faptului că oxigenul şi

conţinutul de apă din lemn influenţează negativ procesul de ardere.

3.2.5. PUTEREA CALORICĂ A COJII

Coaja reprezintă stratul exterior al plantelor lemnoase (de obicei copaci, pomi, viţă de vie

şi arbuşti). Coaja este prezentă în jurul trunchiului de lemn, crengi şi rădăcini la toate tipurile de

plante lemnoase, pentru a proteja împotriva insectelor, ciupercilor, lumina soarelui, îngheţ, de

ploaie şi de alţi factori externi. Cantităţile de scoarţă sunt, în medie, până la aproximativ 10 %

din volumul total, dar procentul real depinde de specie şi vârsta acesteia.

De obicei, coaja este formată din două straturi vizibile, cele interioare şi exterioare, chiar

dacă nu sunt inele anuale macroscopice distincte. Coaja exterioră este formată din ritidom, un

ţesut mort a cărui grosime, netezime şi neregularităţi sunt criterii botanice pentru identificarea

speciilor (Grîu şi Lunguleasa 2013b). Coaja interioară cuprinde o mulţime de straturi precum

cambium, feloderm, floem secundar şi cambiu vascular (Fig 30). Inele anuale sunt foarte subţiri

şi, prin urmare, nu sunt vizibile la microscop. Conţinutul de celuloză şi hemiceluloză este mai

mic decât în lemn.

Tabelul 15. Caracteristicile energetice ale cojii

 

material

 

epruvetei,

   

ardere, min

Densitatea

epruvetei,

 

Putere calorică, kJ/kg

Densitatea

energetică,

   

kJ/min, Ec.28

Rendament

energetic, %,

 

Conţinut de

umiditatea,

 

Timp de

3

PCS

PCI

kJ/cmc,

Ec.27

Viteza de

ardere,

Ec.29

Tip

Masa

g

g/cm

%

Coaja

0,510

 

32

0,463

19441

18943

8,782

 

306

   

-

 

0

de

0,491

 

25,5

0,446

17372

16672

 

7,45

 

289

 

97

 

10

 

molid

0,710

 

26

0,645

15552

14153

 

9,14

 

309

 

92

 

20

 

0,789

 

28

0,717

10092

6594

 

4,73

 

93

 

69

 

50

 

Coaja

0,740

 

27

0,672

19655

19152

13,05

 

532

   

-

 

0

de plop

0,496

 

24,5

0,451

17563

16862

 

7,61

 

307

 

97

 

10

 

0,380

 

26

0,345

15723

14321

 

4,95

 

167

 

92

 

20

 

0,873

 

31

0,793

10203

6698

 

5,32

 

94

 

69

 

50

 
 

0,890

 

25

0,809

19181

18681

15,32

 

674

   

-

 

0

Coaja

0,660

 

26

0,600

17137

16737

10,04

 

382

 

98

 

10

 

de fag

0,637

 

26

0,579

15344

14544

 

8,42

 

285

 

96

 

20

 

0,879

 

32

0,799

9963

7963

 

6,36

 

109

 

84

 

50

 

3.2.6. PUTEREA CALORICĂ A RĂMĂŞIŢELOR OBŢINUTE DIN COMPOZITE

În practica industrială rezultă rămăşiţe de fabricaţie şi din compozitele lemnoase

procesate. Termenul de compozit este folosit pentru a descrie orice material complex pe baza de

lemn. Compozitele pe bază de lemn cuprind o gamă largă de produse, de la PFL şi grinzi

lamelare până la plăci OSB. Compozite pe bază de lemn sunt folosite pentru un număr de

aplicaţii, de la panouri de acoperire de interior, la panouri pentru utilizări exteriore, în mobilier şi

pentru sprijinirea de structuri a clădirilor. Componenţa principală de compozite pe bază de lemn

este lemnul, adesea 90 % sau mai mult din masa sa. Răşinile-liant utilizate în mod obişnuit

includ fenol-formaldehida, uree-formaldehidă, melamină-formaldehidă şi izocianat (Stark ş.a.

2011).

OSB adeziv, 18mm OSB aşchii orientate, 18 mm Figura 34. Influenţa umidităţii asupra puterii calorice

OSB adeziv, 18mm

OSB adeziv, 18mm OSB aşchii orientate, 18 mm Figura 34. Influenţa umidităţii asupra puterii calorice superioare

OSB aşchii orientate, 18 mm

Figura 34. Influenţa umidităţii asupra puterii calorice superioare (PCS) şi inferioare (PCI) a materialelor compozite

(PCS) şi inferioare (PCI) a materialelor compozite OSB adeziv, 18mm OSB aşchii orienta te, 18mm Figura

OSB adeziv, 18mm

inferioare (PCI) a materialelor compozite OSB adeziv, 18mm OSB aşchii orienta te, 18mm Figura 35. Influenţa

OSB aşchii orientate, 18mm

Figura 35. Influenţa umidităţii asupra densităţii energetice şi vitezei de ardere a materialelor compozite

Randamentele energetice obţinute la combustia rămăşiţelor obţinute din compozite

lemnoase (Fig. 36) sunt optime în intervalul umidităţii de 10-20 % ca şi pentru celelalte tipuri de

biomasă analizate în cadrul cercetărilor experimentale şi sunt între 50 - 85 % atunci când

umiditatea este peste 50 %.

între 50 - 85 % atunci când umiditatea este peste 50 %. OSB adeziv, 18 mm

OSB adeziv, 18 mm

% atunci când umiditatea este peste 50 %. OSB adeziv, 18 mm OSB aschii orientate, 18

OSB aschii orientate, 18 mm

Figura 36. Influenţa umidităţii asupra randamentului energetic a materialelor compozite analizate

3.2.7. PUTEREA CALORICĂ A BRICHETELOR ŞI PELEŢILOR

Una din posibilităţile de utilizare a biomasei lemnoase drept combustibil este sub formă

de brichete şi peleţi. Brichetele şi peleţii din biomasa lemnoasă sunt produse superioare obţinute

din lemn mărunţit, obţinuţi prin comprimare şi fără aditivi suplimentari.

obţinuţi prin comprimare şi fără aditivi suplimentari. Peleţi de plop Figura 37. Influenţa umidităţii asupra
obţinuţi prin comprimare şi fără aditivi suplimentari. Peleţi de plop Figura 37. Influenţa umidităţii asupra

Peleţi de plop

Figura 37. Influenţa umidităţii asupra puterii calorice a brichetelor şi a peleţilor

Peleţi de fag

Importanţa utilizării lor faţă de lemnul masiv de foc se datorează faptului că produsele

sunt uscate la 10% conţinut de umiditate şi îşi păstrează această umiditate constant până în

momentul utilizării, datorită ambalajelor de polietilenă în care sunt păstrate.

ambalajelor de polietilenă în care sunt păstrate. Peleţi din plop Figura 38. Influenţa umidităţii asupra
ambalajelor de polietilenă în care sunt păstrate. Peleţi din plop Figura 38. Influenţa umidităţii asupra

Peleţi din plop

Figura 38. Influenţa umidităţii asupra densităţii energetice şi vitezei de ardere a peleţilor şi a brichetelor

Peleţi din fag

de ardere a peleţilor şi a brichetelor Peleţi din fag Peleţi din molid Figura 39. Influenţa
de ardere a peleţilor şi a brichetelor Peleţi din fag Peleţi din molid Figura 39. Influenţa

Peleţi din molid

Figura 39. Influenţa umidităţii asupra randamentului energetic a peleţilor şi a brichetelor

Brichete din stejar

Din acest motiv, valoarea lor calorică este mai mare. Prin adăugarea unor aditivi naturali

(amidon, zahăr, leşie de sodă, var, gips, melasă) (Borowsky 2012; Stelte ş.a. 2011) se

îmbunătăţeşte consistenţa suprafaţei brichetelor, iar cu tratări termice sau de activare a ligninei,

calitatea acestor produse va fi îmbunătăţită (Shulga ş.a. 2008).

3.3. ESTIMAREA PUTERII CALORICE A BIOMASEI

Procesul de ardere reprezintă un proces complex de natură fizică şi chimică. Reacţia de

ardere a biomasei lemnoase este reversibilă cu cea de generare a biomasei, aşa cum se observă în

Ec. 31 şi Fig. 43.

C x H y O z + (x+y/4-z/2)O 2 = CO 2 + (y/2) H 2 O+ Cenuşa + Energie termică

(31)

CO 2 + (y/2) H 2 O+ Cenuşa + Energie termică (31) Figura 43. Procesul ciclic

Figura 43. Procesul ciclic de ardere şi de generare a biomasei lemnoase

Combustia conţine un număr de etape de bază, şi anume:

Evaporarea apei;

Aprinderea;

Descompunerea termică a elementelor chimice (cu inserţie de aer primar);

Combinaţie de elemente chimice pentru a forma unele gaze combustibile şi gaze de ardere;

Arderea gazelor combustibile (cu inserţie de aer secundar);

Arderea carbonului.

Cunoaşterea valorii puterii calorice aproximative a biomasei este necesară, în scopul de a

calcula cantitatea de combustibil, în orice moment. Predicţia poate fi obţinută prin următoarele

două metode:

- pe baza unor elemente chimice;

- pe baza compuşilor chimici.

Când elemente chimice precum carbon, hidrogen, oxigen, sulf, azot, etc, sunt luate în

considerare, se poate folosi în primul rând relaţia lui Channiwala şi Parikh (Chen ş.a. 2011a,

Chen ş.a. 2011b, Chen ş.a. 2012) (36):

PC=33,910·C/100+11,783·H/100-1,034·O/100+1,005·S/100-151·N/100-

211·As/100[kJ/kg]

(36)

unde: C, H, O, S, N, Ca - cantitatea de carbon, hidrogen, oxigen, sulf, azot şi cenuşă, în % exprimată ca masa uscată; 34910, 11,783,1,034, 1005, 151 şi 211, valorile puterii calorice ale carbonului, hidrogenului, oxigenului, sulfului, azotului şi cenuşii, în kJ/kg. O corelaţie de predicţie a puterii calorice superioare (luând în considerare faptul că 1 kcal = 4,1868 kJ), în funcţie de puterea calorică a elementelor chimice, este relaţia lui Mendeleev

(37):

PCS Mc =33,913·C/100-14,235·(H+O/8)/100-2,512·(Mc-H)/100 [kJ/kg] Pentru biomasa lemnoasă şi coajă (Mc = 0%), ecuaţia de mai sus (38) devine:

(37)

PC=33,913·C/100+8,373·H/100-1,779·O/100 [kJ/kg]

(38)

Analizând ecuaţiile anterioare (36) şi (38) şi corelarea lor cu alte publicaţii în domeniu, rezultă că:

- Carbonul se găseşte în proporţia cea mai mare (aproximativ 85% pentru combustibil lichid, dar aproximativ 50% pentru biomasa lemnoasă şi coajă), fiind principalul element combustibil, deoarece arderea completă produce 33 910 kJ / kg (33,9 MJ/kg);

- Hidrogenul se găseşte sub formă de combinaţii cu carbon (în hidrocarburi până la 25%) şi arderea completă produce 14 310 kJ / kg (14,3 MJ/kg); - Oxigenul se găseşte în cantităţi diferite (2 ÷ 44%, maximum la cărbunele de lemn); aceasta va reduce puterea calorică, deoarece se găseşte în combinaţie cu carbonul şi hidrogenul şi, astfel, o parte din aceste elemente combustibile sunt deja oxidate; prin urmare, căldura dată de oxigen 1780 kJ kg (1,78 MJ/kg) va fi scăzută din căldură totală de combustie;

- Azotul se găseşte în cantităţi mici (0,8 ÷ 0,9%); este inactiv pentru ardere, se încălzeşte în timpul procesului de ardere, consumând din cantitatea de căldură degajată de elementele care produc căldură, astfel azotul reduce valoarea calorică a biomasei lemnoase şi cojii cu 151 kJ / kg (0,151 MJ/kg); această influenţă este mică şi poate fi neglijată;

- Sulful se găseşte sub formă de compuşi necombustibili, în cantităţi variabile, între 0,1 şi 0,7%; sulful produce 1005 kJ/kg (1,005MJ/kg); influenţa este la fel de mică şi poate fi neglijată;

- Conţinutul de cenuşă are o cantitate mică de carbon şi minerale, au o influenţă negativă şi scade puterea calorică totală cu 211kJ/kg (0,211 MJ/kg); influenţa este mică şi poate fi neglijată.

Tabelul 18. Predicţia puterii calorice a cojii cu relaţii în funcţie de elementele chimice

 

Elemente chimice, %

Puterea calorică, PC, kJ/kg

   

Ec 37.

Ec 39.

Ec 40.

Experi

Diferenţe

 

experime

Specie

Channiwala şi

Mendeleev

mental

 

valoare

Parikh

ă

vs

 

C=49,9

N=0,6

17

501

16

931

17

416

18

973

Ec 37: -7,7 Ec 39: -

Molid

H=8,2

S=0,03

       

O=38,1

As=3,17

10,7

Ec 40: -8,2

 

C=49,1

N=0,6

16

809

16

729

17

274

17

507

Ec 37: -3,8 Ec 39:-4,4 Ec 40:-1,3

H=9,2

S=0,05

       

Plop

O=38,9

As=2,15

 

C=50,7

N=0,6

17

739

17

197

17

640

17

598

Ec 37:

 

Mesteacăn

H=8,0

S=0,04

       

+0,8

O=37,5

As=3,16

Ec 39: -2,2 Ec 40:

+0,2

 
 

C=50,2

N=0,7

17

584

17 042

17

510

18

844

Ec 37:-6,6 Ec 39: -9,5 Ec 40: -7,0

H=8,1

S=0,02

     

Fag

O=37,1

As=3,88

Tabelul 19. Predicţia puterii calorice în funcţie de compuşii chimici principali

Specie

Compuşii

Putere calorică, PC, kJ/kg

   

experimen

 

chimici, %

Valori

Ec 41.

Ec 42.

Deviaţia

 

valorile

tale, %,

experimentale

Demirbas

faţă de

Molid

Li=33

18

973

19

921

18

715

Ec 41: +4,9 Ec 42: -1,3

 

Ce+He=60

     

Plop

Li=23

17

507

19

028

17

072

Ec 41:+ 7,9 Ec 42: -2,5

 

Ce+He=65

     

Meste

Li=22

17

598

18

938

17

341

Ec 41:+ 7,0 Ec 42: -1,4

 

acăn

Ce+He=68

     

Fag

Li=25

18

844

19

207

18

095

Ec 41:+1,8

 

Ce+He=68

     

Ec 42:-4,1

Pe baza consideraţiilor de mai sus, o nouă relaţie a fost identificată pentru produsele

lemnoase, respectiv:

PC=33,910·C/100+14,310·H/100-1,780·O/100

[kJ/kg]

(39)

3.4. CONCLUZII

Combustia biomasei lemnoase indigene şi exotice, a rămăşiţelor compozitelor lignocelulozice, a cojii şi a brichetelor/peleţilor a condus la obţinerea unei baze centralizatoare referitoare la puterea calorică, a vitezei, densităţii şi randamentului energetic. Rezultatele privind puterea calorică au diferit de la o specie la alta (în funcţie de compoziţia chimică elementară şi compuşii chimici principali ai speciilor), iar în cadrul aceleaşi specii s-a observat influenţa negativă a conţinutului de umiditate. Conţinutul de umiditate luat pentru analiză şi cercetare a fost de 20 % pentru lemnul de foc şi tocătură, 10 % pentru brichete/peleţi şi 0%, pentru comparare. Conţinutul de 50 % este considerat conform încercărilor, ca valoare maximă posibilă pentru masa lemnoasă ce este folosită în calitate de combustibil solid, altfel randamentul instalaţiilor scade foarte mult. Umiditatea din combustibil are efectul de a absorbi o parte din căldura eliberată în timpul procesului de ardere şi de a reduce cantitatea de căldură disponibilă. Folosirea speciilor lemnoase precum speciile de salcie şi plop, care sunt pe larg răspândite pe teritoriul Românie, este considerată avantajoasă în producerea energiei. Prin folosirea lemnului se poate proteja mediul şi contribuie esenţial la reducerea de CO 2 precum şi efectele de încălzire globală. Conform graficelor, rezultă că intervalul optim al umidităţii la care poate fi folosit eficient materialul lemnos este de 10-20%, iar randamentul pe care îl obţinem conform rezultatelor este de 85-95%. Privind aspectele perioadei de ardere a speciilor poate fi remarcat faptul că, plopul arde repede, în consecinţă, căldura obţinută nu este menţinută fiind necesară de o cantitate mare de material pentru a fi arsă. Fagul în comparaţie cu plopul, prezintă o ardere mai lentă, favorând menţinerea căldurii, prin aceste aspecte se poate face şi economie de materie primă. În cadrul cercetării s-au obţinut valori pentru speciile foioase a specii de fag de 19051 kJ/kg (19,051 MJ/kg) pentru conţinut de umiditate de 0%, iar pentru salcie s-a obţinut valori de 19738 kJ/kg (19,738 MJ/kg) pentru material uscat, comparativ cu alte cercetări care au înregistrat puteri calorice de 15410 – 19520 kJ/kg (15,41 – 19,52 MJ/kg), după cercetările lui Erol (2010). Pentru speciile de răşinoase, cea mai mare putere calorică s-a obţinut pentru specia de pin silvetru (21676, kJ/kg) datorită faptului că prezintă un conţinut mare de răşină. La speciile exotice s-au obţinut valori mari ale puterii claorice pentru speciile care prezită o densitate mai mare precum guaiacul (20972 kJ/kg), iroko (21523 kJ/kg), erun (20720 kJ/kg). Brichetele executate din materiale lemnoase au prezentat puteri calorice de 19502 kJ/kg pentru cele executate din specia de molid, 18734 kJ/kg pentru cele executate din specia de fag,

peleţi din plop (19094 kJ/kg), comparativ cu rezultatele lui Berkesy ş.a. (2011) care consideră că puterea calorică a peleţilor la umiditatea de 0 % este de 19700 kJ/kg (19,7 MJ/kg), iar cele obţinute din cereale au puteri calorice între 18822 – 19221 kJ/kg (18,822 -19,221 MJ/kg), comparativ cu valorile obţinute în lucrarea lui Alarua ş.a. (2011) de 16600 17070 kJ/kg (16,6 17,07 MJ/kg). În prezent, pe piaţa energetică există o serie de produse superioare ale biomasei precum peleţii şi brichetele. Acestea sunt formate prin comprimarea rumeguşului şi reprezintă un pas înainte ca aspect economic şi utilizare eficientă a biomasei lemnoase. Densitatea calorică a acestor materiale este mai bună decât a speciilor lemnoase folosite efectiv ca şi material combustibil prin faptul că sunt folosite la umiditate de 10 % şi au un grad de compactare ridicat.

Capitolul 4. MĂRIREA PUTERII CALORICE PRIN TOREFIERE

4.1. ASPECTE INTRODUCTIVE

În prezent se cercetează o varietate de metode de îmbogăţire a caracteristicilor energetice a biomasei şi care să poată fi aplicabilă uşor în domeniul producerii energiei din biomasă. Tratarea termică se folosesc tot mai larg în procesele de îmbunătăţire a caracteristicilor mecanice sau fizico-chimice ale biomasei lemnoase. Modificarea structurii şi proprietăţilor biomasei se obţine pe seama modificării compoziţiei chimice, oferind îmbogăţirea conţinutului de carbon prin procesele de tratare termică. Tratarea termică sau torefierea biomasei este o metodă promiţătoare şi de viitor pentru promovarea biomasei ca material energetic cu valori apropiate de cele a combustibilor fosili precum cărbunele şi huila. Totodată, acest proces poate valorifica eficienţa materialului tratat prin folosirea cantităţilor mai mici de material tratat pentru producerea necesarului de energie în comparaţie cu cantitatea de material ne tratat folosit pentru producerea energiei pentru o anumită suprafaţă. Torefierea este un proces asemănător cu piroliza, diferenţiindu-se printr-o durată de tratare mai scurtă şi care se petrece în intervaul de temperaturi mai mici de 200-300 o C (Chen ş.a. 2010). Procesele de torefiere sau de tratare termică rapidă sunt considerate de către cercetători procese eficiente, care îmbogăţesc conţinutul de carbon al biomasei. Torefierea se consideră o metodă de tratare termică a biomasei la temperaturi de 200-300 o C. Procesele de tratare termică descrise de Bridgwater (2012), Sarvaramini ş.a. (2014), Uemura (2011) oferă produse energetice complexe, într-o perioadă de reacţie mai scurtă, în comparaţie cu descompunerea biologică prin fermentare care durează foarte mult.

4.2. METODICA DE LUCRU

Metoda de lucru utilizată pentru mărirea puterii calorice a biomasei lemnoase se referă la

un procedeu de creştere a puterii calorice pentru micro-brichetele din rumeguş prin tratare

termică de scurtă durată a rumeguşului, în vederea măririi eficienţei energetice a biomasei

lemnoase. Brichetele din rumeguş sunt produse energetice compactizate, folosite din ce în ce mai

mult în ultima perioadă de timp, atât pentru sobe cât şi la centrale termice, a căror utilitate este

dată de faptul că sunt produse regenerabile realizate din biomasa lemnoasă, protejează şi sunt

prietenoase cu mediul înconjurător şi reduce volumul de transport şi depozitare.

Scopul principal al metodei este să furnizeze un procedeu de creştere a puterii calorice a

brichetelor lemnoase obţinute din rumeguş. Dezavantajele identificate din cercetările anterioare

sunt descreşterea gradul de comprimare a materialului, din aceste motive fiind necesară uneori

utilizarea unui liant/adeziv natural, care să nu influenţeze conţinutul de căldură obţinut în urma

exploatării. Acest tratament de torefiere va avea parametrii constanţi pentru rumeguşul speciilor

europene: temperatura de tratare termică de 200-300 0 C şi timpul de tratare de 3, 5 şi 10 minute.

Valorile fixe ale duratei şi temperaturii de tratare termică sunt limitative superioare, deoarece

prin depăşirea acestor valori, chiar dacă puterea calorică se măreşte, coeziunea brichetelor

obţinute va scădea semnificativ. De asemenea, dispunerea rumeguşului în timpul tratării de

torefiere trebuie făcută sub forma unui strat subţire de maxim trei rânduri de particule, pe un

suport metalic din aliaj nichel-crom de tip creuzet, care să reziste la temperatura de tratare şi să

nu influenţeze major transmiterea căldurii sau să accentueze procesul de carbonizare. În cadrul

procesului de tratare termică a rumeguşului, operaţia de uscare a rumeguşului se va suprapune cu

cea de torefiere, în acest fel reducându-se cantitatea de energie suplimentară consumată.

- se cantitatea de energie suplimentară consumată. Figura 46 . Cuptor de calcinare pentru tratare termică
- se cantitatea de energie suplimentară consumată. Figura 46 . Cuptor de calcinare pentru tratare termică

Figura 46. Cuptor de calcinare pentru tratare termică:

1- element de deschidere a uşei ; 2- uşa pivotată; 3- corpul cuptorului; 4- gură de evacuare a gazelor şi de introducere a aerului; 5- rezistenţe electrice; 6- creuzet cu proba; 7- suport cuptor ; 8 cablu electric de alimentare; 9- programatorul cuptorului

Un alt exemplul de aplicare a metodei se referă la brichetele obţinute din rumeguş de

molid, tratate termic la 260 0 C timp de 5 minute. Procedeul de obţinere a brichetelor şi de

prelevare a epruvetelor pentru determinarea puterii calorice cu ajutorul bombei calorimetrice este

identic ca în exemplul anterior. Valorile puterii calorice pentru brichetele din rumeguş de molid

tratat termic la 260 0 C timp de cinci minute (PCS=19 671 kJ/kg şi PCI= 19 148 kJ/kg) sunt mai

mari cu 13,1 %, respectiv 13,2 %, faţă de cele rezultate din rumeguş ne-tratat (PCS=17 034 kJ/kg

şi PCI=16 452 kJ/kg) date obţinute pentru conţinutul de umiditate 10%. Se observă că rumeguşul

speciile de răşinoase tratat termic conduce la creşteri ale puterii calorice cu mult mai mari decât

cel al speciilor de foioase (Lunguleasa ş.a. 2014 BOPI A00249).

Brichetele obţinute vor fi analizate din punctul de vedere al puterii calorice, dar şi a

integrităţii şi stabilităţii acestora. În cercetare s-au utilizat rumeguş de fag, stejar, molid şi larice.

4.3. REZULTATE ŞI DISCUŢII

Biomasa a fost şi este pe larg folosită în zonele ţărilor în curs de dezvoltare, ca principală

sursă de asigurare a necesarului energetic. Puterea calorică a biomasei lemnoase este dependentă

direct de compoziţia chimică elementară (carbon, hidrogen şi oxigen, în ordinea importanţei

acestora), dar şi de compuşii chimici principali ai lemnului (lignina, celuloza şi hemiceluloza, în

ordinea importanţei acestora).

4.3.1. Schimbări cromatice în compoziţia rumeguşului torefiat

În primul rând s-a observat schimbarea culorii, indiferent de specia studiată. Spre exemplu

molidul porneşte de la o culoare gălbuie (proba martor), se continuă cu un maro deschis (la 240

0 C) şi ajunge la un maro închis spre negru (la 300 0 C).

şi ajunge la un maro închis spre negru (la 300 0 C). a. b. c. d.

a.

ajunge la un maro închis spre negru (la 300 0 C). a. b. c. d. Figura

b.

ajunge la un maro închis spre negru (la 300 0 C). a. b. c. d. Figura

c.

la un maro închis spre negru (la 300 0 C). a. b. c. d. Figura 47.

d.

Figura 47. Rumeguş tratat termic la temperatura de 200 – 300 o C, a. proba martor, b. 200 o C, c. 260 o C, d. 300 o C

Figura 48. Schimbarea culorii micro- brichetelor tratate termic din lemn de fag la durata de

Figura 48. Schimbarea culorii micro-brichetelor tratate termic din lemn de fag la durata de 3, 5 şi 10 minute (pe verticala) pentru temperaturi de 200, 220, 240, 260, 280, 300 o C (pe orizontala)

de 200, 220, 240, 260, 280, 300 o C (pe orizontala) Figura 49 . Schimbarea culorii

Figura 49. Schimbarea culorii micro-brichetelor tratate termic din lemn de stejar la durata de 3, 5 şi 10 minute (pe verticala) pentru temperaturi de 200, 220, 240, 260, 280, 300 o C (pe orizontala)

de 200, 220, 240, 260 , 280, 300 o C (pe orizontala) Figura 50. Schimbarea culorii

Figura 50. Schimbarea culorii micro-brichetelor tratate termic din lemn de Molid la durata de 3, 5 şi 10 minute (pe verticala) pentru temperaturi de 200, 220, 240, 260, 280, 300 o C (pe orizontala)

Figura 51 . Schimbarea culorii micro- brichetelor tratate termic din lemn de Larice la durata

Figura 51. Schimbarea culorii micro-brichetelor tratate termic din lemn de Larice la durata de 3, 5 şi 10 minute (pe verticala) pentru temperaturi de 200, 220, 240, 260, 280, 300 o C (pe orizontala)

4.3.2.Pierderile de masă în urma procesului de tratare termică/ torefiere

Pierderile de masă înregistrate după tratarea termică sunt datorate, conform explicaţiilor

cercetătorilor care au studiat această problemă, descompunerii compuşilor chimici principali din

lemn respectiv celuloză, hemiceluloză şi lignină.

Tabelul 20. Pierderile de masă înregistrate în urma tratării termice a speciei de fag, pe durata de tratare de 3 minute

T,

Masa

Masa

Pierderea de

Pierdere de

Miros,

Putere

o

C

epruvetei

epruvetei

masa, %, Ec. 43

masa în

culoare,

calorică

 

iniţială,

finală, g

funcţie de

chimie

inferioară,

g

conţinutul de

kJ/kg,

umiditate al

U-0%

probei martor

U-8,53%,

Ec.44

200

7,486

7,15

4,488

3,88

-4,65

 

17921

9,544

9,231

3,279

--------

220

6,424

6,125

4,654

4,98

-3,55

 

18046

8,044

7,617

5,308

--------

240

5,832

5,527

5,229

5,40

-3,13

 

18206

9,222

8,708

5,573

---------

260

6,555

6,129

6,498

5,94

-2,59

 

18366

10,697

10,12

5,394

--------

280

8,676

8,089

6,765

6,78

-1,75

 

18526

8,085

7,535

6,802

--------

300

7,994

7,375

7,743

7,37

-1,16

Brună,

18686

6,882

6,399

7,018

miros

Conform cercetărilor, intervalul la care are loc descompunerile sunt de la temperaturile

de 150 o C, moment în care are loc evaporarea apei din materialul lemnos, al doilea interval este

între 150-250 o C momentul când încep să se elimine substanţele volatile din materiale, iar după

250 o C are loc descompunerea compuşilor chimici formaţi precum CO 2 şi H 2 O

(Aghamohammadi ş.a. 2011; Chen ş.a. 2012 şi 2011; Serrano ş.a. 2013; Bates ş.a. 2013). După

relatările lui Aghmonammadi ş.a. (2011) se observă pierderi nesemnificative de masă care au loc

la temperaturi ce depăşesc 405 o C, iar la temperaturi de 570 o C nu se observă pierderi de masă,

pentru alte tipuri de biomasă. Pierderile de masă obţinute variază de la 0-4 % la 8-15 %,

rezultatele depinzând direct de umiditatea peleţilor în procesului de tratare.

direct de umiditatea peleţilor în procesului de tratare. Stejar ( Quercus robur L.) Fag Fag (

Stejar (Quercus robur L.)

în procesului de tratare. Stejar ( Quercus robur L.) Fag Fag ( Fagus silvatic L.) Figura

Fag Fag (Fagus silvatic L.)

Figura 52. Pierderea de masă a speciei de fag şi stejar în funcţie de temperatura de tratare termică

În descrierea lui Phanphanich ş.a. (2011) biomasa prezintă o pierdere de 10–20 % prin

substanţele volatile şi alte elemente chimice care se elimină. În urma procesului de tratare

termică, conţinutul de carbon s-a mărit mult în comparaţie cu proba martor. Pierderile de masă

au loc în faza iniţială pe intervalul de temperaturi de 150 – 220 o C în momentul când are loc

procesul de încălzire a materialului şi până a avea loc procesul de aprindere (Chen ş.a. 2011a,

Chen ş.a. 2012).

4.3.3. Creşterea puterii calorice a rumeguşului torefiat

În momentul când se descrie un combustibil solid, trebuie să se analizeze principala sa

caracteristică energetică, care este puterea calorică. Diferiţi combustibili prezintă puteri calorice

diferite în funcţie de tipologia acestora, de umiditatate şi caracteristici.

Procesul de combustie a biomasei presupune două reacţii termice ce au loc şi anume: pe

intervalul de temperaturi de la 0 o C până la temperatura de 220 o C are loc reacţia endotermică

care constă în procesul de absorbţie a energie şi rezultă descompunerea compuşilor secundari din

probe (apa, substanţe volatile), iar al doilea interval de temperaturi de la 220 o C, din momentul în

care s-a produs aprinderea materialului are loc reacţii exotermice care presupe degajarea

(cedarea) de căldură, cum se observă în Fig. 54 (Priddle ş.a. 1998).

cum se observă în Fig. 54 ( Priddle ş.a. 1998). Fag ( Fagus silvatica L.) Figura

Fag (Fagus silvatica L.)

Figura 55. Creşterea puterii calorice a speciilor de foioase, obţinută în urma torefierii (tratării termice) pe intervalul de temperaturi de 200-300 o C

Brichetele din speciile lemnoase de obicei prezintă o putere calorică de 17000-18000

kJ/kg (17-18 MJ/kg) conform relatărilor cercetătorului Tumuluru ş.a. (2011). Aceste

caracteristici calorice sunt considerate pentru procesul de ardere complet (Swithenbank ş.a.

2011). În timpul proceselor de combustie, biomasa lemnoasă conţine o cantitate mai mare de

umiditate decât combustibili convenţionali, de care trebuie să se ţină seama.

convenţionali, de care trebuie să se ţină seama. Molid ( Picea abies Krast.) Figura 58. M

Molid (Picea abies Krast.)

Figura 58. Mărirea puterii calorice în funcţie de timp şi temperatură, pentru molid, U=0%

S-a stabilit de asemenea că, pentru a se asigura condiţii optime ale combustiei complete a unor cantităţi mari de combustibil într-un spaţiu limitat şi în timp scurt, presupune să se lucreze cu aer în exces faţă de necesarul de aer teoretic (Kirkinen ş.a. 2008). Lemnul este în mare parte format din compuşi chimici precum celuloză, hemiceluloză şi lignină şi elemente chimice precum carbon, hidrogen şi oxigen. Prezenţa oxigenului în compoziţia lemnului reduce valoarea calorică a lemnului la aproximativ o jumătate decât cea a combustibililor fosili convenţionali. În timpul arderii acest oxigen este încorporat în apa şi dioxid de carbon, producând gazele de ardere ce se evaporă. Mai mult decât atât, lemnul brut poate conţine mai mult de 50% conţinut de umiditate; prin urmare, fracţiunea produsului combustibil în general conţine mai multă umiditate decât s-ar obţine din combustibili convenţionali (Swithenbank ş.a. 2011). Densitatea are un efect benefic asupra combustiei; în general, peleţii cu densitate mai mare au o valoare a densităţii calorice mai bună. În procesul de tratare termică, aşa cum se observă din rezultatele prezentate în lucrare, se arată că elementele componenete în biomasă precum O şi H sunt în descreştere faţă de elementul caloric principal C, precum şi substanţele volatile (în special cele date de hemiceluloze) se elimină în timpul procesului de tratare a lemnului (Brostrom ş.a. 2012).

4.3.4. Stabilitatea brichetelor torefiate

Stabilitate epruvetelor/brichetelor obţinute în condiţii de laborator (prin presare cu ajutorul unei presei manuale) s-a efectuat prin cădere liberă, şi arată că, odată ce creşte temperatura şi durata de tratament, stabilitatea epruvetei se va micşora. Metoda determinării presupune existenţa unui dispozitiv, prevăzut cu un liniar gradat, în vederea lăsării să cadă bricheta de la o înălţime de 300 mm. Dacă bricheta a suferit deteriorări majore după cădere, înseamnă că nu a rezistat la test, iar dacă a rămas sub forma iniţială, înseamnă că a rezistat la această încercare. Răspunsurile la acest test au fost "da" sau "nu". În considerare s-a luat, din acest punct de vedere, că o temperatură de 260 0 C de calcinare, la o durată de 5 minute tratare în cuptorul de calcinare prezentat în subcapitolul 4.1, este optimă pentru stabilitatea epruvetelor obţinute din speciile de foioase şi răşinoase. Brichetele din lemn de fag, precum şi cele executate din specie de stejar sunt mai puţin compacte după torefiere (Tabelul 36), motiv pentru care se sparg mai uşor, prin urmare, ar necesita câteva produse naturale în vederea măririi adeziunii.

4.4. CONCLUZII

Pierderile de masă la temperatura de tratare 200 o C 300 o C se datorează în mare parte degradării hemicelulozelor. Începând cu temperaturii de 220 o C va creşte şi pierderea de masă, pe baza descompunerii hemicelulozelor, iar de la 280 o C există posibilitatea ca odată cu degradarea hemicelulozei să se degradeze şi o mică parte din celuloză. Avantajele folosirii lemnului tratat termic prin pierderea de masă sunt multiple, amintindu-se pe lânga îmbogăţirea în carbon, scăderea higroscopicitaţii rumeguşului şi mărirea puterii calorice. Îmbogăţirea puterii calorice a lemnului prin procesele de tratare termică rapidă este principalul avantaj al torefierii, care conduce la obţinerea de produse termice superioare. Tratarea termică a lemnului duce la apropierea acestuia, din punct de vedere caloric, de proprietăţile cărbunelui, care are o putere calorică de 20 000-22 000 kJ/kg (20 - 22 MJ/kg). În procesul de torefiere se observă că temperaturile mari de torefiere a biomasei vor conduce la conţinut mare de carbon. Acest lucru duce la creşterea puterii calorice a produsului la temperaturi mari de torefiere. Odată cu creşterea temperaturii de torefiere are loc un proces de durificare superficială a rumeguşului, care determină o mai slabă adeziune la formarea brichetei. De aceea, prin cercetările efectuate privind stabilitatea dimensională a micro-brichetelor s-au obţinut valori optime ale temperaturilor de torefiere, acestea fiind limitate superior la 260 0 C, pentru o duraă de tratare de 5 minute. În comparaţie cu rezultatele obţinute de către cercetătorul Duncan ş.a. (2013) pentru peleţii torefiaţi care a obţinut puteri calorice de 17550 21130 kJ/kg (17,55 – 21,13 MJ/kg), în cadrul cercetării din lucrare s-au obţinut valori între 17886 – 21298 kJ/kg (17,88 21,29 MJ/kg) pentru rumeguşul tratat termic al speciilor indigene, analizate în condiţii de laborator. În conformitate cu obiectivul principal al lucrării, respectiv acela de mărire a puterii calorice, s-a efectuat un tratament termic de torefiere, prin utilizarea rumeguşului de fag, stejar, larice şi molid, pentru a determina pierderiile de masă în funcţie de durata şi temperatura de tratare. Rumeguşul uscat a fost tratat termic, prin metoda de tratare termică stabilită în lucrare cu rezultate vizibile, prin schimbarea culorii materialului tratat, dar mai ales prin pierderea de masă a rumeguşului. Pierderea de masă creşte odată cu temperatura şi cu durată de tratare. Dacă se ia în considerare umiditatea rumeguşului înainte de tratare, pierderea de substanţă lemnoasă este mai mică, respectiv între 0,1 – 7,5%. Aceste valori nu depăşesc procentul maxim de hemiceluloză din lemn, dar temperaturile şi timpii nu pot creşte mai mult, deoarece stabilitatea brichetelor ar fi foarte mică şi ar necesita aditivi naturali suplimentari (amidon, melasa, etc) sau alţi adezivi de mărire a coeziunii între particule.

Capitolul 5. EFECTE ECONOMICE ŞI CONCLUZII FINALE

5.1. EFECTE ECONOMICE

Biomasa a jucat un rol important în furnizarea de energie de la începutul civilizaţiei şi

încă joacă un rol important în economiile ţărilor în curs de dezvoltare. Astăzi, biomasa are o

nouă viziune la nivel mondial, în special ca urmare a preţurilor ridicate ale petrolului şi ale altor

combustibili fosili, precum şi a schimbărilor climatice globale cauzate de creşterea consumului

de combustibili fosili. Mai mult decât atât, creşterea economică rapidă în ţările în curs de

dezvoltare, dependenţa ridicată de transport la nivel mondial şi local, poluarea şi epuizarea

resurselor din ţările importatoare de energie, au ridicat gradul de conştientizare a nevoii de

resurse non-fosile de energie regenerabilă după Repellin ş.a. (2010). Din aceste considerente

rezultă că studiul biomasei lignocelulozice este o necesitate şi oportunitate a zilelor noastre.

Chiar dacă torefierea este în fază incipientă, mai multe studiile arată că torefierea creşte

densitatea de energie, natura hidrofobă şi proprietăţile de măcinare a biomasei. Biomasa torefietă

conţine de obicei 70 % din greutatea sa iniţială şi 90 % din conţinutul de energie originală.

Absorbţia de umiditate a biomasei torefiate este foarte limitată, variind de la 1 % to 6 %.

Producţia de peleţi (Fig. 60) necesită particule mici de materie primă (rumeguş fin), şi

umiditate sub 10–15%. Cu toate acestea, pistonul presei de peletizare poate suporta până la 20%

umiditate conţinută în masa lemnoasă. Peletizarea este realizată la o temperatură ce atinge 150

o C. Dacă materia primă este fie prea uscată sau prea umedă, presiunea necesară pentru

densificare creşte în mod semnificativ. De fapt, conţinutul de umiditate de 10-25% este

considerat optim pentru procesul de peletizare. Ulterior, materia primă este încălzită la 50-100

o C pentru a se activa lignina şi a se obţine peleţi cu stabilitateridicată.

lignina şi a se obţine peleţi cu stabilitateridicată. Figura 60. Costuri procentuale ale produselor obţinute

Figura 60. Costuri procentuale ale produselor obţinute prin torefiere

În cercetarea lui Uslu ş.a. (2008) este prezentat costul investiţiilor de capital de 60

kton/per producţie de combustibil, din care aproximativ 39% din costul total cuprinde costurile

de instalare, în timp ce 31 % reprezintă costurile echipamentelor. Când costul materiei prime este

exclus, costul total de producţie a biomasei torefiate este calculată în intervalul de 40–56

euro/tonă. Peleţii produşi au o putere calorică netă de încălzire în intervalul de 16 000-18 000

kJ/kg (16–18 MJ/kg) (vezi cap. 3). Valoarea reală depinde în mare măsură de conţinutul de

umiditate care variază între 5% şi 10%. Costul total al investiţiei pentru materie primă pentru o

cantitate de 24 000 tone de peleţi/an este în intervalul de 2 Meuro–2,6 Meuro. Într-un alt studiu,

costurile de investiţii pentru o instalaţie de producere peleţi (80 000 tone de peleţi / an) este de

5,9 Meuro.

Consumul de energie variază de la 1,98 GJ/ton (pentru procesul de TOP având o scară

relativă mică) la 2,46 GJ/ton (pentru biomasă torefiată, fără peletizare). Această diferenţă se

produce ca urmare a energiei utilizată în timpul proceselor de depozitare. Principalele etape

sunt consumul de energie primară, necesarul de energie pentru densificare şi combustibilul

consumat. Aproximativ 40 % din energia utilizată se datorează uscării-pretratării termice.

Din tabelul 40 se observă că, costurile anuale ale încălzirii casei sunt mai mici cu 0,3 %

faţă de utilizarea peleţilor ne-torefiaţi datorită faptului că preţul peleţilor ne-torefiaţi este mai

mare cu 8,3%. Avantajele produselor torefiate reiese din faptul că au puteri calorice mai mari, iar

conţinutul de umiditate şi absorbţie a umidităţii din atmosferă este mai mic faţă de peleţi simpli.

din atmosferă este mai mic faţă de peleţi simpli. Figura 61. Efectele economice ale utilizării peleţilor

Figura 61. Efectele economice ale utilizării peleţilor torefiaţi şi ne-torefiaţi la încălzire

În corelaţie cu tabelul 40 s-a elaborat un grafic centralizator cu toate efectele economice studiate. Din acest grafic se observă efectele negative ale preţul superior al peleţilor torefiaţi faţă de cei ne-torefiaţi şi efectele pozitive ale creşterii puterii calorice a peleţilor torefiaţi faţă de cei ne-torefiaţi. Acest efect pozitiv al creşterii puterii calorice se transmite asupra cererii anuale de combustibil, care va avea o scădere de -4,1 %, respectiv o scădere a consumului estimat de combustibil sub forma de peleţi pentru o casă cu suprafaţa de 200 m 2 de -0,3 %. De asemenea s-a ţinut seama în cadrul analizei economice de faptul că costurile investiţionale în c