Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Radioactivitatea Naturala - Detectare Si Masurare Importanta
Radioactivitatea Naturala - Detectare Si Masurare Importanta
IMPORTANTA
1. Atomul si molecula. Scurt istoric
Cu certitudine, nimeni nu poate localiza exact, in spatiu si timp, momentul din
istorie in care omul a inceput sa se preocupe de lumea inconjuratoare, de Univers.
Notiunea de structura sau alcatuire a Universului s-a cristalizat treptat, evoluand pe
masura ce omul putea sa-i dea un sens mai concret, insasi idea de Univers avandu-si
propria istorie. In timp ce Universul omului antic se reducea la lumea inconjuratoare, la o
regiune destul de limitata, a carei cunoastere este reclamata de necesitatile materiale
primare, Universul nostru, observabil, de astazi, isi intinde frontierele pana la zeci de
miliarde de ani lumina. Unitatea Universului a inceput sa fie inteleasa din momentul in
care oamenii au pornit sa exploreze, pe langa Universul cel mare, si Universul cel mic, al
structurii materiei. Ideea de structura discontinua a substantei dateaza inca din
antichitatea greaca, caracteristica acestei perioade fiind ideea existentei unor entitati
(elemente) primordiale, care, prin ansamblare, sa conduca la diversitatea materiei, dar in
acelasi timp, si la unitatea ei. Dintre toate doctrinele care au existat, cea care pe parcursul
istoriei omenirii a capatat drept de constanta, conducand la cea mai adecvata interpretare
a fenomenelor fizice, a fost atomismul.
Reprezentantii cei mai de seama ai atomismului antic au fost Anaxagora, Leucip
si Democrit. Ei au afirmat ca toate corpurile pot fi divizate in particule din ce in ce mai
mici, dar ca aceasta divizare nu poate merge la nesfarsit, asa incat trebuie sa existe
particule ce nu mai pot fi divizate, numite atomi (a-tomos, in limba greaca are
semnificatia: ceea ce nu se mai poate divide). Atomii, in conceptia atomistilor antici,
reprezentau caramizile fundamentale ale materiei, fiind indivizibili, impenetrabili si
eterni. Din combinarea unui numar finit de atomi rezulta diversitatea lumii materiale.
Teoria atomica avea sa triumfe insa la inceputul secolului al XIX-lea, cand notiunea de
atom a devenit indispensabila, mai ales in chimie. Chimistul Avogadro si fizicianul
Ampere au aratat ca numai cu ajutorul notiunii de atom, respective de molecula, pot fi
explicate legile de dicontinuitate chimica. Ipoteza Avogadro - Ampere devenita lege a
fizicii si a chimiei a condus la ideea ca o molecula gram din orice sustanta chimica
contine totdeauna acelasi numar de molecule; acest numar, astazi fundamental pentru
teoria atomica, a primit numele de numarul lui Avogadro.
Treptat notiunea de atom isi schimba continutul, edificiul respectiv nemaifiind conceput
ca o entitate indestructibila si inaccesibila. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si
inceputul secolului XX o serie de fenomene au condus la ideea unei stucturi interne a
atomilor. Cele mai importante rezultate, care au contribuit la descifrarea structurii
atomilor au provenit din domeniul electricitatii. Astazi se stie ca una din particulele
constituente ale oricarui atom este electronul, particula care are cea mai mica sarcina
electrica (sarcina electrica elementara). O data ce structura discontinua a atomului a fost
pusa in evidenta prin descoperirea electronului, fizicienii au cautat sa-si imagineze
modele de atomi, adica sa-si reprezinte atomii ca sisteme complexe in care
electricitatea trebuia sa joace un rol essential.
astfel despre o anumita substanta ca este radioactiva sau ca este contaminata radioactiv
atunci cand ea contine nuclee radioactive. Deoarece, asa cum se va vedea, practic toate
substantele din natura sunt intr-o anumita masura, radioactive, atunci cand despre ceva
spunem ca este radioactiv sau contaminat, inseamna ca radioactivitatea sa depaseste
limitele normale.
Este clar ca dezintegrarea unui nucleu radioactiv se produce cu o anumita probabilitate pe
unitatea de timp; cand vorbim despre prezenta unor radionuclizi (nuclee radioactive) in
mediu, etc. este vorba, din punct de vedere macroscopic (al masei, de ex.) de cantitati
deosebit de mici de substanta radioactiva propriu-zisa; din punct de vedere microscopic
insa, este vorba de foarte multe nuclee radioactive, destul de multe pentru ca in
intervalele de timp obisnuite pentru noi sa putem considera ca numarul de nuclee
dezintegrate in timpul respective este riguros egal cu numarul initial de nuclee inmultit cu
probabilitatea de dezintegrare pe intervalul respective.
Prin radioactivitatea mediului se intelege totalitatea fenomenelor radioactive care
au loc in mediul inconjurator.
Practic, aceasta se refera la toate substantele radioactive care sunt prezente in mediu.
Datorita efectului pe care radiatiile emise de substantele radioactive il au asupra omului,
in toate tarile civilizate exista un sistem de supraveghere a nivelului acesteia.
Substantele radioactive din mediul inconjurator pot fi impartite in doua grupe mari, dupa
originea acestora.
Despre un anumit radionuclid spunem ca este natural, atunci cand existenta lui este
rezultatul unor procese care au (sau au avut) loc in natura, fara interventia omului.
In contrast, un radionuclid este numit artificial, atunci cand existenta lui este rezultatul
unei activitatii umane.
In functie de radionuclizii care sunt implicati, vorbim despre radioactivitate naturala, sau
artificiala.
Se pot identifica doua surse ale radioactivitatii naturale:
1. O parte a radionuclizilor naturali se considera ca s-au format o data cu celelalte nuclee
care compun scoarta Pamantului. Probabil ca la formarea Pamantului existau mai multe
substante radioactive decat in prezent; radionuclizii naturali de astazi erau prezenti in
cantitati mari, iar in afara lor, probabil au existat si altele. Ceea ce mai exista acum este
partea din acel inventar initial care (inca) nu s-a dezintegrat. Ca urmare, radionuclizii
naturali de acest fel care mai exista acum sunt cei care au un timp de injumatatire mare,
comparabil cu varsta Pamantului: U-238 cu T1/2=4.468*109 ani; Th-232 cu T1/2=1.4*109
ani; U-235 cu T1/2=7*108 ani; si K-40 cu T1/2=1.28*109 ani. Unii dintre acestia au
descendenti radioactivi care sunt si ei prezenti in mediu.
2. Ceilalti radionuclizi naturali, cu timp de injumatatire mai mic, sunt rezultatul actiunii
radiatiilor cosmice asupra nucleelor atomilor prezenti in straturile superioare ale
atmosferei.
Radioactivitatea naturala este un lucru normal.
Indiferent de sursa lor, nu avem motive sa presupunem ca nivelul radioactivitatii
naturale ar fi fost semnificativ diferit de cel de astazi in ultimele cateva miloane de ani.
Rezulta deci ca specia umana de la aparitia ei a fost foarte probabil supusa aceluiasi nivel
de radioactivitate naturala ca si in prezent. Se poate trage concluzia ca organismul nostru
este constituit astfel incat radioactivitatea naturala nu are efect nociv asupra sa, atat timp
cat nivelul acesteia nu difera semnificativ de cel cu care am fost obisnuiti noi si
stramosii nostri. Nu stim insa daca eliminarea totala a iradierii organismului uman ar avea
vreun efect, fie el pozitiv sau negativ oricum, acest lucru probabil nu va fi posibil
niciodata.
Variabilitate, risc datorat radioactivitatii naturale
Nivelul radioactivitatii naturale este foarte variabil in lume, existand variatii
semnificative (de cateva ori) si pe arii restranse, cum este tara noastra.
Evident, daca o persoana originara dintr-o zona cu radioactivitate naturala scazuta traieste
intr-o zona cu radioactivitate naturala mai mare, exista un oarecare risc suplimentar
pentru ea. Existenta acestui risc a fost dovedita si in cazul unor cladiri ale caror materiale
de constructie proveneau din zone cu radioactivitate mare.
Ordinul de marime al fondului radioactiv natural
Paradoxal, cu toate ca insasi descoperirea fenomenului de radioactivitate s-a datorat unui
minereu radioactiv, masura cantitativa a nivelului natural de radioactivitate a inceput sa
fie studiata abia atunci cand s-a pus problema efectelor poluarii cu substante radioactive
artificiale, ca urmare a testelor nucleare si a productiei de energie.
Atunci s-a constatat ca nivelul fondului radioactiv natural este de acelasi ordin de marime
(acum la noi este mult mai mare, si ca valoare absoluta activitate specifica, si ca efect
biologic - doza) cu cel artificial.
Importanta cunoasterii nivelului fondului natural
Avand in vedere ca etse vorba de fenomene de aceiasi natura, rezultatul unor masuratori
de radioactivitate a mediului nu ofera prea multe informatii atat timp cat nu se stie care
este contributia fondului natural (a nu se confunda cu fondul aparatului) la nivelul
masurat de radioactivitate. In functie de anotimp, perioada a zilei, conditii meteorologice,
nivelul fondului natural poate avea variatii mari (de pana la 10 ori).
Atat din cauza pericolului reprezentat de un accident nuclear cat si datorita impactului
psihologic deosebit asupra oamenilor, este esential ca aceste variatii naturale sa poata fi
deosebite de cresteri ale radioactivitatii rezultate din eventuale accidente.
Nucleu fiica, nucleu parinte
Numim descendent al unui radionuclid un nucleu care se obtine din primul prin
dezintegrari successive. Daca nucleul X se dezintegreaza (alfa sau beta acestea duc la
schimbarea cel putin a unuia din numerele Z si A), formandu-se un nucleu Y; de exemplu
printr-o dezintegrare alfa, spunem ca Y este descendent de ordinul 1 a lui X, sau pe scurt,
nucleu - fiica al acestuia. Despre nucleul X spunem ca este nucleu parinte.
Descendenti de ordin superior
Nucleul Y poate fi la randul lui stabil (nu se dezintegreaza niciodata / probabilitatea de a
se dezintegra intr-un timp finit este 0 / are timpul de injumatatire infinit ca majoritatea
nucleelor atomice din natura) sau radioactiv (deci se poate si el dezintegra cu o
probabilitate nenula intr-un interval de timp finit). Daca Y din exemplul nostru este
radioactiv si are ca produs de dezintegrare (fiica) nucleul W, spunem ca W este
descendent de ordinul 1 al lui Y si de ordinul 2 a lui X. Analog, putem vorbi de
decendenti de ordinul 3, 4, etc.
Cai de dezintegrare
De retinut ca relatia parinte fiica nu este unica: un acelasi nucleu se poate dezintegra pe
mai multe cai (doua, deobicei, alfa si beta), pe fiecare cale de dezintegrare rezultand cate
un nucleu fiica. Ambele sunt descendenti de ordinul 1 al nucleului initial. Invers, exista
situatii cand doua nuclee diferite au ca produs direct de dezintegrare acelasi nucleu.
Acesta este atunci nucleu fiica pentru ambele nuclee initiale, care sunt amandoua
nuclee parinte pentru el.
Seriile naturale
Cele mai importante grupe de radionuclizi naturali sunt cele trei serii naturale. Acestea
sunt formate din cate un cap de serie un radionuclid greu (A>230), cu timp de
injumatatire deosebit de mare (sute de milioane de ani), impreuna cu toti descendentii
acestuia. Toate seriile naturale se termina cu un izotop al plumbului (Z=82).
Numarul de masa al nucleelor din seriile radioactive
Nucleele din aceste serii se obtin din capul de serie printr-un sir de dezintegrari alfa si
beta (+ sau -). Din legile de deplasare stim ca numarul de masa A scade cu 4 la o
dezintegrare alfa si ramane neschimbat la o dezintegrare beta. Rezulta ca diferenta dintre
numerele de masa a doua nuclee din aceiasi serie difera printr-un multiplu de 4, altfel
spus, dau acelasi rest la impartirea cu 4. Se pot imagina patru serii radioactive care pleaca
din aceiasi zona a nucleelor aproape stabile cu masa peste 230; acestea vor fi
caracterizate de numere de masa de forma (4k+0), (4k+1), (4k+2) si (4k+3), unde k este
un numar natural.
Dintre acestea, in natura nu exista seria corespunzatoare lui (4k+1).
Seria Uraniului
Este cea mai importanta dintre cele trei serii naturale, in principal din cauza posibilitatii
poluarii mediului de catre minele de uraniu (U-238 este folosit ca si combustibil de unele
tipuri de centrale nucleare). Corespunde formulei (4k+2) avand drept cap de serie
izotopul cel mai abundent al uraniului (Z=82), U-238. Istoric, fenomenul radioactivitatii a
fost pus in evidenta la inceputul secolului prin separarea dintr-o masa de minereu de
uraniu a unei cantitati dintr-un descendent al acestuia, Ra-226 (T1/2=1600ani), substanta
necunoscuta pana atunci.
Un alt membru remarcabil al acestei serii este Rn-222 (radon).
Ca indicator pentru aceasta serie se foloseste Ra-226.
Concentratia acestuia in sol in tara noastra este variabila, intre 4-20 Bq/kg.
Seria Thoriului
Este a doua serie naturala ale carei elemente sunt prezente in cantitati semnificative in
mediu. Importanta ei este oarecum mai mica deoarece sursele de poluare cu elementele
din aceasta serie sunt mai rare (mine de Thoriu). Are cap de serie izotopul Th-232
(Z=90), corespunzand deci formulei (4k). Ca indicator pentru prezenta acestei serii se
foloseste Ac-228 sau Ra-228. Asemanator cu seria Uraniului, are in componenta sa un
izotop instabil al Radonului, Rn-220, numit si toron.
Ca si in cazul Uraniului elementele acestei serii exista in concentratii mici, dar nenule in
practic toata scoarta terestra de unde patrund in toti factorii de mediu. Concentratia in sol
a Ac-228 in tara noastra este de acelasi ordin de marime cu cea a Ra-226.
Seria Actinouraniului
Corespunde la formula (4k+3), cap de serie U-235. Abundenta elementelor acesteia in
natura este mai redusa. Seria este importanta economic din cauza capului de serie care
este folosit ca materie prima pentru combustibilul folosit in unele centrale nucleare si la
producerea bombei atomice (bomba lansata la Hiroshima avea miez de U-235).
Concentratia U-235 in sol este de aproximativ 10 ori mai mica decat Ra-226.
Seria Neptuniului
Seria corespunzatoare formulei (4k+1) nu se gaseste in natura. Se presupune ca ar fi fost
prezenta la formarea Pamantului, dar datorita timpului de injumatatire mic al celui mai
stabil membru Np-237 (T1/2=2.14*106 ani capul de serie este Pu-241 cu aproximativ 14
ani) practic toata cantitatea existenta initial s-a dezintegrat pana in zilele noastre.
Potasiul-40, Rb-87
Tot din categoria radionuclizilor naturali prezenti in scoarta terestra fac parte doi
radionuclizi primordiali, care nu au descendenti radioactivi: K-40 si Rb-87. Ca si ceilalti,
ei sunt prezenti peste tot, K-40 chiar in cantitati mai mari decat cei din seriile naturale,
dar efectele datorate prezentei lor sunt reduse, ele fiind mai putin nocive.
Radionuclizi cosmogenici
O alta categorie a radionuclizilor naturali o constituie cei care sunt rezultatul interactiei
radiatiilor cosmice cu straturile superioare ale atmosferei. Dintre acestia amintim in
primul rand Be-7, care este prezent in atmosfera si in depuneri in cantitati semnificative;
C-14 si Tritiul (H-3) exista si ei in cantitati mai mici; acestea sunt exemple de
radionuclizi care pot fi considerati si naturali si artificiali. Alti radionuclizi
cosmogenici sunt: P-32, P-33, si S-35.
Echilibrul secular
Am vazut ca o proprietate comuna a celor trei serii radioactive este ca incep printr-un
radionuclid cu timp de injumatatire foarte mare. Daca urmarim elementele seriilor
respective, mai putem gasi radionuclizi cu timp de injumatatire mare urmati de cativa
descendenti de viata scurta. Daca productia din elementul cu timp de injumatatire mare
este neglijabila, (situatie care se intalneste de foarte multe ori in practica), dupa un timp
se realizeaza situatia de echilibru secular. In aceasta situatie, numarul nucleelor
tuturor decendentilor scade similar cu cel al capului de serie (deci cu acelasi timp de
injumatatire), iar activitatea corespunzatoare fiecarui nuclid este aceiasi, egala cu
cea a capului de serie.
Aceasta proprietate a seriilor radioactive este folosita in practica pentru estimarea
concentratiilor radionuclizilor din seria respectiva.
Daca se presupune existenta echilibrului secular, ajunge sa determinam activitatea
specifica doar pentru un singur element al seriei, activitatea respectiva fiind, conform
ipotezei echilibrului secular, egala cu activitatea oricarui element al seriei. Elementul
folosit in acest scop se numeste indicator.
Gazele radioactive
Un aspect foarte important al radioactivitatii naturale este legat de gazele radioactive. In
primele doua serii naturale, a Uraniului si in cea a Thoriului, exista cate un izotop al
Radonului: Rn-222, numit in practica radon si Rn-220, numit in practica toron. Din
punct de vedere chimic, acestea sunt gaze nobile deci nu reactioneaza chimic cu nici o
substanta. Sunt produse in sol la un anumit pas al dezintegrarii capilor de serie. Avand
atomii de dimensiuni mici, difuzeaza usor prin sol, si datorita timpului de injumatatire
relativ lung (3.82 zile, respectiv 55.6 secunde ), ajung in atmosfera in cantitati
semnificative.
Aceasta emanatie de Radon si Toron, este prezenta practic pe toata suprafata uscatului;
are o variabilitate mare, atat cu locul, cat si in timp, depinzand de foarte multi factori.
226
88
Ra
222
86
Rn
4
2
He
emis sub forma unei cuante gamma, ci este transferat unui electron orbital al atomului
respectiv. Acest fenomen poarta numele de conversie interna. Electronii respectivi fiind
expulzati din atom, va apare si o radiatie X caracteristica.
5. Interactia radiatiilor cu substanta
In continuare prezentam procesele care au loc la trecerea radiatiilor prin substanta, atat
pentru radiatiile ce poseda sarcina electrica (particule alfa, electroni, pozitroni, protoni,
ioni grei), cat si pentru cele fara sarcina electrica (X, gamma, neutroni).
La trecera radiatiei prin substanta, interactia are loc, de fapt, intre atomii
substantei si radiatia care o strabate. Aceasta interactie va depinde deci, de proprietatile
radiatiei, dar si ale substantei. Orice proces de interactie poate fi interpretat ca o ciocnire.
Interactia radiatiei cu atomul cuprinde interactia radiatiei cu electronii si interactia
radiatiei cu nucleul atomic.
Un fascicul de particule este caracterizat de numarul de particule care strabate o arie data
in unitatea de timp fluxul de particule, de cantitatea de energie transportata de acest flux
de particule fluxul de energie, si de distributia dupa energii a particulelor din flux
spectrul energetic.
Imprastierea e fenomenul de deviere
Absorbant
a particulei din drumul ei ca urmare a
interactiei cu un atom. Un alt fenomen,
Radiatie
care poate aparea, este cel absorbtie,
imprastiata
Fractia
prin care particula poate disparea in
absorbita
in urma ciocnirii cu o alta particula.
Radiatie
Ca urmare apare asa numitul fenomen
incidenta
Radiatia
de atenuare; din acest punct de vedere
transmisa
putand avea atenuare pe parcurs sau
atenuare exponentiala.
Radiatie
A.Procesele primare de interactie se
retroimprastiata
reduc astfel la ciocniri ce se pot clasifica in:
- ciocniri elastice, si
Schema principalelor procese ce
- ciocniri inelastice.
conduc la atenuarea unui
Prin ciocniri elastice se inteleg acele ciocniri
fascicul de radiatii care strabate
in care nu se modifica energia interna a particusubstanta
lelor ce se ciocnesc; energia cinetica totala se
conserva. In cazul ciocnirilor inelastice, energia interna se modifica, iar energia cinetica
totala nu se mai conserva. Atomul ciocnit de o particula poate suferi unul din urmatoarele
efecte:
- trecerea unui electron de pe un nivel de energie pe altul (excitare)
- scoaterea unui electron din atom (ionizare producere de perechi de ioni)
- modificarea pozitiei atomului sau punerea lui in miscare ca un intreg (deplasari)
- modificarea structurii nucleare (reactie nucleara)
I. Procesele principale de interactie cu substanta a particulelor alfa, protonilor si ionilor
grei sunt excitarea, ionizarea, deplasarea atomilor sau moleculelor ciocnite si eventual
disocierea moleculelor.
Prin fenomenul de ionizare se creeaza ioni si electroni liberi.
10
11
S
FM
AMPL
CT
DISCRIMINATOR
PA
ALIMENTARE
TIMER
12
NUMARATOR
2. Masurari spectrometrice
Dezintegrarea beta este un proces de transformare a unui nucleu instabil in nucleu izobar
Z = +- 1 in urma emisiei unui electron, pozitron sau a capturii unui electron.
Energia degajata in aceasta transformare nuclerara este practic cedata electronului sau
pozitronului si antineutrinului, respective neutrinului, in proportii variabile, ceea ce face
spectrul radiatiei beta sa fie un spectru continuu cu energia ce variaza intre 0 si energia
cinetica maxima.
Figura de mai jos ne arata spectrul beta pt Ti-204; modelul de spectru beta pentru o
tranzitie simpla:
Model de spectru beta pt o tranzitie simpla
Numar pulsuri/canal
400 300 -
200 -
100 -
200
13
14
Fotopic
Retroimprastiere
Creasta Compton
canal
Nu se pot determina prin spectrometrie gamma concentratiile radionuclizilor care emit
radiatii beta pure si alfa pure. Pentru acestia se utilizeaza metode de separare
radiochimica si de masurare specifice fiecaruia in parte. Cei mai raspanditi radionuclizi in
aceasta situatie sunt: Sr-89, Sr-90, Y-90, Tritiul, C-14 si transuranienii (in special izotopii
Plutoniului). Spectrometrie gamma se poate face si cu detectori cu scintilatie cu cristal de
NaI(Tl). Un lant de detectie ce utilizeaza un astfel de contor este prezentat in figura de
mai jos:
FM
PA
AMP
CT
DISCRIMINATOR
NUMARATOR
S = scintilator NaI(Tl)
FM = fotomultiplicator
D = divisor de tensiune
CT = convertor tensiune joasa-inalta
PA = preamplificator
AMP = amplificator
TIMER
15
16
17
Doza (Sv)
7
10
2
2.5
5
6
10
Efectele stochastice sunt intotdeauna intarziate fata de momentul expunerii. Pot trece ani
sau zeci de ani intre momentul expunerii si momentul aparitiei efectului si nu exista nici
o metoda de reducere a probabilitatii de aparitie a acestor efecte de la dozele deja
incasate.
Efecte stochastice ale iradierii (nr de indivizi afectati la o mie care primesc o doza de 1
Sv):
Organ/tesut
Cancere fatale
Cancere nefatale
Gonade
Sani
Maduva
Plamani
Tiroida
Oase
Alte organe interne
Piele
2.5
2
2
0.5
0.5
5
0.1
2.5
10
10
18
Efecte
ereditare
4
-
A
A
A
2
2
2
( A)
x
y
z
x
y
z
Se pot astfel determina abateri standard ale diferitelor marimi independente ce apar in
procesul de masurare a activitatii unei probe ca, de exemplu, viteza de numarare a probei,
Q, viteza de numarare a fondului F, viteza de numarare a probei in lipsa fondului
radioactiv, R = Q F.
K
Pornind de la expresia vitezei de numarare a probei, Q
si a abaterii standard a
t
marimii Q,
Q
K
2
2
K
vom avea
19
1
t2
2
K
K
t
K
t2
Q
t
F
t
Pentru marimea R = Q F, abaterea standard R va fi:
In mod asemanator,
R
Q
R
F
2
Q
2
2
F
2
Q
Q
t
2
F
F
t
9 3 9 4nFt p 1
Rms
nt p
mt F
2t p
Ki
imp / min , unde i = 1, 2, , n = numarul de tavite pe care este divizata proba.
t
Observatie: in cazul unor valori mari ale vitezelor de nuamrare, ce depasesc 100000
pulsuri/min., se va face o corectie de timp mort al detectorului, QC, astsfel:
QC = Q + Q2 + (puls/min), unde Q = viteza de numarare masurata si = 250 s =
timpul de rezolutie al instalatiei.
Se calculeaza viteza de numarare a probei fara fond, Ri, Ri Qi F puls / min , unde
F = viteza de numarare a fondului radioactiv natural.
Qi
Ri
i 1
la forma:
2
R
2
Re t
2
et
unde
Ri
i 1
si
Ri
1
Ri
1 Qet F
, unde Qi, t, F, tF, au semnificatiile mentionate anterior.
Ri t et t F
Qet este viteza de numarare a etalonului;
tet este timpul de masurare a etalonului;
et este eroarea de fabricatie a etalonului, inscrisa in certificatul sursei;
este activitatea sursei.
Ri
21
Qi
t
F
,
2t F
mediei aritmetice F
Ri
Se calculeaza media vitezelelor de masurare, R
10
Ri
2
Se calculeaza cu expresia
i 1
10
i 1
t
R
Pentru ca instalatia de massurare sa fie considerata stabila pe termen scurt, valorile lui 2
trebuie sa se situeze in intervalul (3.3 16.9), adica 3.3 < 2 <16.9.
22
BIBLIOGRAFIE
1. Curs de radioactivitate, pentru supravegherea radioactivitatii mediului Editura
Horia Hulubei, 1997.
2. Radioactivitatea artificiala in Romania Societatea Romana de Radioprotectie,
1995.
3. Lucrari practice de fizica nucleara Universitatea din Bucuresti, Facultatea de
Fizica, 1982.
4. Energia atomica Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973.
5. Traim cu radiatii Ed. Tehnica, Bucuresti, 1989.
6. Elemente de fizica nucleara, vol I, - Univ. Bucuresti, Fac. de Fizica, 1988.
7. Enviromental Radiation Measurements, Recomandation of the National Council
on Radiation Protection and Measurements, NCRP Report No. 50, 1976
8. Dozimetria si ecranarea radiatiilor Roentgen si gamma M. Oncescu, I.
Panaitescu, Ed. Academiei Romane, 1992.
9. Prelucrarea matematica a datelor experimentale L. Z. Rumsiski, Ed. Tehnica
Bucuresti, 1974
10. Sources, effects and risks of ionizing radiation, United Nations Scientific
Committee on the Effects of Atomic Radiation, 1988, Report to the General
Assembly, United Nations, 1988
23