Sunteți pe pagina 1din 3

Metode de reducere a pierderilor de putere si energie in retelele electrice

Rolul măsurilor tehnologice în reducerea pierderilor este, în cele mai multe cazuri, mai important decât al măsurilor de exploatare şi de aceea măsurile tehnologice trebuie aplicate din faza de proiectare a instalaţiilor. Deoarece aplicarea acestor metode implică investiţii suplimentare ele trebuie bine justificate. Dintre aceste măsuri se amintesc următoarele:

micşorarea rezistenţelor reţelelor electrice,

ridicarea nivelului de tensiune,

trecerea la tensiuni nominale de funcţionare mai ridicate

compensarea puterii reactive.

Micşorarea rezistenţelor reţelelor electrice se poate realiza prin întărirea lor, adică prin construirea de linii noi şi montarea de transformatoare suplimentare, cum şi prin înlocuirea conductoarelor de secţiuni mai mici cu altele de secţiuni mai mari. Mărirea secţiunii conductoarelor este justificată numai dacă densitatea efectivă a curentului depăşeşte densitatea economică şi se poate face fie prin înlocuirea conductoarelor uzate cu altele de secţiuni superioare, fie prin dublarea unor circuite, în cazul liniilor de înaltă tensiune. Pentru evitarea unor astfel de lucrări, care necesită investiţii suplimentare, este foarte importantă alegerea corectă a secţiunii conductoarelor la proiectarea liniilor, care trebuie să ţină seama de perspectiva dezvoltării consumatorilor şi a sistemului electroenergetic pe o perioadă de (5÷10) ani. Instalarea unor transformatoare noi în reţea nu este justificată numai de reducerea pierderilor ci şi de crearea unor rezerve în alimentare sau pentru descărcarea acestora când sarcina depăşeşte puterea lor nominală. Încărcarea transformatoarelor trebuie să fie optimă, adică să corespundă unui regim de funcţionare cu pierderi minime.

Creşterea nivelului de tensiune în reţelele electrice conduce la micşorarea pierderilor în ansamblu. Se poate demonstra că pentru fiecare procent de ridicare a nivelului tensiunii de funcţionare a instalaţiilor, pierderile de putere care sunt proporţionale cu pătratul curentului (pierderile de putere în linii şi în cuprul transformatoarelor) se reduc cu circa 2 % din valoarea lor absolută. În schimb, pierderile de putere în fierul transformatoarelor, care nu depind de sarcina acestora ci numai de tensiunea de alimentare, cresc cu mai mult de 2 % din valoarea lor absolută. Având în vedere însă că pierderile în fier la transformatoarele montate în reţelele electrice reprezintă aproximativ 15 % din pierderile totale, o creştere cu 1% a tensiunii de alimentare conduce la o reducere a pierderilor totale de putere activă în transformatoare cu aproximativ 1,2 % din valoarea lor absolută. Trebuie menţionat, de asemenea, că odată cu creşterea tensiunii de alimentare cresc puterile active şi reactive vehiculate în reţele, ceea ce conduce la o mărire oarecare a pierderilor. Cu toate acestea, pierderile în ansamblu scad dacă nivelul tensiunilor creşte.

Trecerea reţelelor electrice la tensiuni nominale mai ridicate se aplică în cazul liniilor şi staţiilor supraîncărcate şi este justificată din punct de vedere economic dacă izolaţia reţelelor respective permite creşterea tensiunii de (1,5÷2) ori faţă de tensiunea actuală de

serviciu. Reţelele care permit o astfel de creştere a tensiunii sunt reţelele subterane de joasă şi medie tensiune (se poate trece de la 220 V la 400 V, între faze, sau de la 5 la 6 kV), cele aeriene de joasă tensiune, iar în unele cazuri şi cele de medie tensiune (de exemplu se poate trece de la 6 la 10 kV).

Introducerea unor tensiuni mai ridicate impune însă rezolvarea unor probleme tehnice şi o justificare economică pentru fiecare caz în parte.

Compensarea puterii reactive sau îmbunătăţirea factorului de putere este o metodă importantă de reducere a pierderilor de energie în reţele prin micşorarea circulaţiei de putere reactivă prin elementele reţelei.

Reducerea circulaţiei de putere reactivă prin reţele simplifică reglajul tensiunii. Sarcina reactivă a unui sistem electroenergetic se compune din puterea de magnetizare cerută de echipamentul electric al consumatorilor şi cea necesară pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, prin linii şi transformatoare. Având în vedere că sarcina inductivă a consumatorilor reprezintă cca. 0,75 kvar/kW, iar pierderile de putere reactivă în instalaţiile de transport şi distribuţie sunt de cca. 0,25 kvar/kW, rezultă că, la nivelul sistemului, necesarul de putere reactivă este de acelaşi ordin de mărime cu sarcina activă. Din totalul puterii reactive cerute de consumatori, (65÷70) % este absorbită de motoarele asincrone, (20÷25) % de transformatoare, iar restul de 10 % de linii electrice şi alte receptoare inductive (bobine de reactanţă, lămpi cu descărcări în gaze, cuptoare cu arc, echipamente electronice de putere etc.). Necesarul de putere reactivă cerut de un sistem electroenergetic este asigurat de generatoarele din centrale, compensatoarele sincrone, condensa-toarele statice şi instalaţiile statice de putere reactivă cu reglaj continuu sub sarcină, care asigură şi reglează bilanţul puterilor reactive în sistem. În reţelele industriale se utilizează ca surse de putere reactivă şi motoarele sincrone. Consumatorii sunt obligaţi, prin normativele în vigoare, să-şi amelioreze factorul de putere până la aşa-numitul factor de putere neutral care, în ţara noastră, este stabilit la valoarea de 0,92. Ameliorarea factorului de putere la consumatori se face pe cale naturală şi pe cale artificială. Măsurile din prima categorie nu necesită instalaţii de compensare, putând fi realizate cu minim de efort financiar şi uman. Ele au drept scop mărirea factorului de putere, cu care funcţionează în mod efectiv receptoarele, prin eliminarea cauzelor şi condiţiilor care determină scăderea factorului de putere sub valoarea sa nominală. Dintre măsurile de ameliorare a factorului de putere pe cale naturală fac parte următoarele:

- funcţionarea transformatoarelor în paralel, după graficul de pierderi minime;

- înlocuirea transformatoarelor slab încărcate prin altele de putere mai mică. Pentru

posturile de transformare, de exemplu, această măsură este recomandată dacă în perioada vârfurilor anuale de sarcină încărcarea transformatoarelor din posturile de distribuţie urbană şi rurală este sub 50% din puterea nominală, respectiv sub (30÷40) % din puterea nominală, în cazul transformatoarelor din posturile industriale.

- înlocuirea motoarelor asincrone slab încărcate cu motoare asincrone de puteri mai

mici, corespunzătoare încărcării mecanismului antrenat. De regulă, înlocuirea este rentabilă pentru sarcini sistematice sub 45% din puterea nominală a motorului. Pentru încărcări cuprinse între 45% şi 70% din puterea nominală a motorului, oportunitatea înlocuirii se stabileşte pe baza unui calcul tehnico-economic, iar pentru sarcini care depăşesc 70% din puterea nominală a motorului nu se pune problema înlocuirii; - montarea limitatoarelor de mers în gol, care urmează să deconecteze de la reţea motoarele asincrone când durata funcţionării în gol este mai mare decât cea normală (de ex. 10 s);

- modificarea conexiunilor din triunghi în stea la motoarele asincrone slab încărcate.

Această metodă se poate aplica numai la motoarele care în mod normal funcţionează în conexiune triunghi. Prin această modificare a conexiunilor înfăşurărilor, tensiunea pe o fază a motorului se reduce de ori, iar cuplul şi puterea activă se micşorează de 3 ori, în timp ce gradul de încărcare şi factorul de putere ai motorului cresc, respectiv scade consumul de putere reactivă. Pentru ca funcţionarea în stea să fie stabilă, trebuie ca cuplul maxim cerut de maşina antrenată să nu depăşească 44 % din cuplul nominal al motorului;

- folosirea motoarelor sincrone în locul celor asincrone prezintă avantajul că cele

dintâi pot funcţiona cu cos φ =1, iar dacă sunt prevăzute cu posibilitatea de supraexcitare, ele pot să debiteze o anumită cantitate de energie reactivă, care acoperă o parte din energia reactivă consumată de motoarele asincrone. Motoarele sincrone se pot utiliza la acţionările de putere mare (peste 100 kW), la care nu este necesară modificarea turaţiei, cum ar fi funcţionarea: pompelor, ventilatoarelor, malaxoarelor etc.

Oportunitatea folosirii motoarelor sincrone în locul celor asincrone se stabileşte în urma unui studiu tehnico-economic. Ameliorarea factorului de putere prin măsuri tehnico-organizatorice (pe cale naturală) poate conduce, în situaţia ideală, care presupune funcţionarea în regim optim, din punct de vedere al pierderilor, a tuturor consumatorilor, la reducerea consumului de energie reactivă până la nivelul impus de minimul tehnic necesar. Chiar şi în această situaţie ideală energia reactivă care ar circula de la generatoarele electrice din centrale spre consumatori ar avea o valoare apreciabilă. Pentru limitarea puterii reactive produsă în centralele electrice, care trebuie transportată la distanţe mari, se realizează compensarea sau furnizarea de energie reactivă în diferite puncte ale sistemului de către surse specializate. În acest fel, balanţa de energie activă va fi acoperită de centralele electrice, iar balanţa de energie reactivă va fi satisfăcută, în principal, de surse specializate de producere a energiei reactive şi numai parţial de centralele electrice. Sursele specializate de energie reactivă (baterii de condensatoare sau compensatoarele sincrone) constituie mijloace de ameliorare a factorului de putere pe cale artificială. Preocupările legate de ameliorarea factorului de putere pe cale artificială trebuie orientate simultan pe două direcţii: una legată de compensarea puterii reactive a consumatorilor racordaţi la sistemul electroenergetic şi cea de a doua privind compensarea sarcinii reactive în reţelele electrice ale sistemului.