CULTURA PIERSICULUI

Persica vulgaris Mill

Fam. Rosaceae Subfam. Prunoideae
1.Importanta culturii
Desi relativ recenta, cultura piersicului a luat amploare mare in tara noastra
datorita calitatii deosebite a fructelor, compozitiei lor chimice foarte complexe si
a productiilor bune care se pot obtine, fara eforturi foarte mari. Cultura piersicului
in Romania poate sa fie extinsa mult, conditiile pedoclimatice din partea de sud si
vest a tarii satisfac cerintele speciei fata de caldura. Piersicul este o specie putin
adaptata la conditiilor noastre climatice, sufera iarna de pe urma gerului, dar
poate asigura productii constante si mari 10-15 ani. Este foarte precoce, intra pe
rod din anul 2-3 de la plantare, are o fertilitate mare, diferentiaza foarte bine etc.
Prin sortimentul foarte variat, se pot produce si consuma fructe proaspete o
perioada lunga de timp, de la sfarsitul - mijlocul lunii iunie pana la sfarsitul lunii
octombrie, asigurand atat piata cat si fabricile de conserve cu materie prima.
Datorita acestor avantaje, cultura piersicului trebuie extinsa in toate zonele
favorabile, chiar pe nisipurile Olteniei unde se comporta foarte bine.
Piersicile au o compozitie foarte complexa, fiind apreciate atat ca fructe de desert
cat si pentru ameliorarea unor stari de disfunctionalitate a organismului uman.
Dintre componentele biochimice cele mai importante sunt urmatoarele: 10,416,2% substanta uscata, 5,4-11,9% zahar total, 0,36-0,44% aciditate totala, 12,621,5 mg% acid ascorbic, 0,3-0,6 g% pectine, 0,7-0,9 g% proteine, 0,07-0,16 g%
substante tanoide, 0,03 mg% vitamina B1, 0,05 mg% vitamina B2, 0,90 mg%
vitamina B6, 0,30 mg% vitamina A, 0,43 mg% vitamina E, o serie de ioni
minerali: K, P, Mg, Ca, Na, Mn, Fe, Cu, Zn etc., au o valoarea energetica de 29-64
calorii la 100 g. Fructele sunt apreciate de consumatori atat in stare proaspata
cat si prelucrate, sub forma de compot, dulceata, gem, sucuri, nectaruri,
deshidratate etc. In medicina populara piersicile sunt recomandate in alimentatia
bolnavilor de ficat, rinichi, arteroscleroza, afectiuni gastrice, obezitate etc.
2.Originea si aria de raspandire
Piersicul este originar din China, unde este cunoscut de circa 9000 de ani si se
presupune ca a fost introdus in Europa de Alexandru cel Mare, in timpul
expeditiilor militare impotriva Persiei. Alte surse sustin ca introducerea piersicului
s-a facut de catre greci, aducandu-l din Egipt sau chiar ipoteza introducerii lui in
Afganistan de chinezi in cadrul expeditiilor militare, de unde s-a extins rapid in
partea occidentala. In America Centrala si de Nord, piersicul a patruns mult mai
tarziu, in secolul XVI-lea, prin intermediul spaniolilor si portughezilor.
In prezent piersicul este extins pe toate continentele intre paralelele de 30 si
45, in ambele emisfere. Factorii limitativi in extinderea speciei ii reprezinta
temperaturile negative din timpul iernii si ingheturile tarzii din primavara.
Suprafete mai mici ocupate de piersic pot fi intalnite in zonele subtropicale sau
chiar tropicale, la altitudine mai mare, unde se produc fructe de calitate slaba.
Suprafata ocupata cu piersic pe plan mondial, in anul 1998, a fost de 1729,6 mii
ha, cu o productie medie la hectar de 6,4 tone, foarte putin fata de potentialul
biologic al speciei. Cea mai mare parte din productia mondiala se obtine in Asia,
urmeaza Europa si America de Nord (tabelul 16).
In Europa sunt cateva tari mari cultivatoare de piersici, dintre care. Italia, Franta,

Spania, Grecia, Moldova, Portugalia etc. (tabelul 17).

In Romania, cultura piersicului este concentrata in partea de sud si vest a tarii si
sporadic in celelalte regiuni. Productia de fructe la nivelul anului 1997 a fost de
17140 tone, din care 8953 t in sectorul particular (tabelul 18)
3.Particularitati biologice
3.1.Particularitati de crestere
Sistemul radicular. Piersicul altoit pe franc, formeaza un sistem radicular bogat
ramificat, cu radacinile de schelet groase, orientate majoritatea relativ paralel cu
suprafata solului si cateva din ele patrund pe verticala la adancimi mari.
Extinderea laterala a radacinilor depaseste de 1,7-2 ori proiectia coroanei, iar pe
verticala majoritatea sunt raspandite intre 20 si 60 cm, putine ajung la 3-4 m
(Mihaescu, 1977). Indiferent de densitatea de plantare, radacinile piersicilor
vecini nu se intrepatrund. Din aceasta cauza, in plantatiile mai batrane,
completarea golurilor nu da rezultate, radacinile pomilor tineri nu mai gasesc
spatiu necesar pentru aprovizionarea pomului cu apa si saruri minerale.
Arhitectonica sistemului radicular pe profilul de sol este dependenta de insusirile
fizico-chimice ale solului, iar in aceleasi conditii de sol, de portaltoi. Radacinile au
doua maxime de crestere, primavara si toamna, cand in sol sunt 8-20C,
considerata temperatura optima.
Partea aeriana a piersicului creste rapid in primii ani de viata, emite 1-3 serii de
anticipati care indesesc mult coroana, inaltimea pomului ajunge la maturitate la
inaltimea de 4-6 m. Exista in cultura si piersic pitic (dwarf - pitic genetic) care la
maturitate nu depasesc 1-2 m si care se poate cultiva in vase de cultura. Tendinta
actuala este de a introduce in cultura piersici de tip semidwarf si columnar, care
sa simplifice lucrarile de intretinere a coroanelor. Capacitatea mare de emitere a
anticipatilor se poate valorifica prin taieri in verde scurtandu-se cu 1-2 ani
perioada de formare a coroanelor. Dupa intrarea pe rod, intensitatea cresterii
scade, comparativ cu alte specii, avand cresteri slabe.
Piersicul fructifica pe ramuri mixte cu lungime de 40-60 cm, ramuri care sunt
purtatoare de multi muguri de rod asezati in grupuri, de obicei cate trei, din care
unul vegetativ, ceea ce implica rarirea fructelor dupa caderea fiziologica din
iunie. In timpul fructificarii, majoritatea ramurilor mixte se epuizeaza, astfel incat
ele nu prezinta interes in coroana pentru productia anilor urmatori. Aparitia in
coroana pomilor a ramurilor buchet sau a salbelor (ramuri subtiri de 2-4 mm si
care au lateral numai muguri floriferi), organe de rod netipice piersicului, indica o
anomalie in cresterea pomilor, fie datorata incarcaturii foarte mari de fructe, fie
datorita unei tehnologii de cultura neadecvate. Pe acest tip de ramuri, nu se
obtine o productie de calitate si trebuie luate masuri pentru stimularea cresterilor
noi, in vederea asigurarii rodului in anul urmator.
Frecvent la pomii tineri sau in urma unor taieri severe, din mugurii dorminzi de pe
ramurile de schelet, apar ramuri lacome, lungi de pana la 2 m, cu internoduri
lungi si o slaba diferentiere a mugurilor de rod, care se pot folosi pentru refacerea
unor elemente structurale ale coroanei care s-au rupt. Daca nu sunt necesare
pentru completarea coroanei, ramurile lacome se suprima.
Degarnisirea bazei ramurilor de schelet, este specifica piersicului chiar in
plantatiile bine intretinute si se manifesta de timpuriu. Cu cat pomii nu sunt taiati
corect, sunt umbriti sau afectati de ger si boli, cu atat procesul de degarnisire

este mai sever. Printr-o agrotehnica superioara, o corelare a incarcaturii de fructe

cu vigoarea pomilor si cu fertilitatea solului, degarnisirea poate fi mult diminuata.
In timp, zona de fructificare se muta spre periferia coroanei scazand astfel si
potentialul de productie a pomilor.
In cadrul ciclului anual, piersicul are un repaus obligatoriu scurt. Pana in ianuarie
este satisfacuta nevoia in frig si mugurii raman in stare de repaus datorita
temperaturilor scazute. Daca in ferestrele de iarna temperatura depaseste mai
multe zile consecutiv pragul biologic, mugurii se hidrateaza, o parte din
substantele de rezerva sunt transformate in zaharuri simple, mugurii se decalesc,
iar gerurile care survin mai tarziu provoaca pagube mari. Pornirea in vegetatie
primavara are loc la sfarsit de martie si inceput de aprilie in functie de specificul
anului climatic, cresterea intensa a lastarilor avand loc in lunile mai si iunie.
Pe perioada cresterii intense a lastarilor, piersicul formeaza 1-3 serii de anticipati,
in functie de varsta si vigoarea pomilor. Pentru pomii tineri sunt obligatorii
lucrarile in verde, prin care se suprima o parte din anticipati sau chiar din lastarii
principali pentru a asigura alungirea suficienta a celor folositi pentru formarea
structurii coroanei si pentru a asigura o rarire normala a coroanei. Toamna, odata
cu caderea frunzelor se incheie perioada de vegetatie. In Romania, in zonele de
cultura a piersicului, se asigura conditii pedoclimatice bune pentru maturarea
lemnului, afectarea ramurilor anuale survine destul de rar si de obicei cand apar
ingheturi de revenire mai puternice, dupa decalirea pomilor.
Piersicul este caracterizat de o capacitate mai mare decat alte specii de a emite
lastari din zona de proiectare a coroanei si de la baza ramurilor de schelet, acest
aspect fiind cunoscut cu numele de bazitonie. Datorita acestui fapt este posibila
refacerea unor elemente de schelet rupte sub greutatea rodului sau din alte
cauze.
Daca se analizeaza pomii din punct de vedere a vigorii de crestere, in cadrul
speciei intalnim urmatoarele grupe:
- soiuri de vigoare foarte mare: Earligold, Aurelia.
- soiuri de vigoare mare: Jerseyland, Halehaven, Flavorcrest, Collins, Springcrest.
- soiuri de vigoare mijlocie: Fayette, Redhaven, Cardinal, Redskin.
- soiuri de vigoare mica: Fillette, Red Lady.
- dwarf: Bonanza, Floria, Garden Beauty, Late Red, Silverado.
3.2.Particularitati de fructificare
Intrarea pe rod a piersicului este precoce, diferentiaza muguri floriferi inca din
pepiniera si fructifica destul de bine din anul 2-3 de la plantare. Piersicul este
specia care diferentiaza muguri de rod si fructifica anual, fara sa fie afectat de
alternanta de fructificare. Pentru inceperea procesului de diferentiere a mugurilor
de rod, are nevoie de 1600-1900C. Majoritatea soiurilor cultivate au nevoie de
circa 600-800 ore cu temperatura pozitiva sub 7C, pentru a-si definitiva micro si
macrosporogeneza si a putea inflori normal. Mugurii care nu-si satisfac necesarul
in frig cad inainte de dezmugurit. In functie de numarul mugurilor care cad
inainte de dezmugurire soiurile se grupeaza in trei grupe: cu cadere slaba (sub
15%), cu cadere mijlocie (15-40%) si cu cadere ridicata (peste 40%). Inflorirea are
loc in perioada aprilie-mai, in functie de conditiile climatice ale anului. Pentru
inflorire sunt necesare temperaturi medii de cel putin 10C. Exista doua tipuri de
flori, unele soiuri au flori tip rozaceu, de culoare alb-roza, iar altele au flori

campanulate, cu petale mai mici si mai intens colorate. Procentul de legare este
influentat de conditiile climatice si de fertilitatea polenului. Dupa gradul de
polenizare libera, soiurile pot fi: cu polenizare slaba (sub 20% din flori), cu
polenizare mijlocie (20-50% din flori) si cu polenizare buna (peste 50% din flori).
In functie de temperatura, inflorirea dureaza 10-14 zile, la temperaturi mai mici
poate dura chiar mai mult. Din punct de vedere al comportarii la inflorire, soiurile
de piersic sunt autofertile cu exceptia soiului J.H. Hale.
Pentru asigurarea unor productii mari, se recomanda asocierea mai multor soiuri
in parcela. Prin studiile efectuate asupra polenului s-a observat ca procentul de
germinare difera de la soi la soi, fiind mai mare la Cardinal, Halehaven, Madeleine
Pouyet (88-92%) si mai mic la Redhaven, Dixired (73%). In functie de tipul florii,
soiurile au o predispozitie pentru autopolenizare (cele cu flori campanulate) sau
catre polenizarea incrucisata (cele cu flori rozacee).
Chiar daca procentul de legare este foarte bun, nu toate fructele ajung la
maturitate. O parte din ele cad fiziologic, iar o alta parte sunt rarite de tehnolog.
Caderea fiziologica poate sa inceapa imediat dupa inflorire, cand afecteaza florile
nepolenizate si anormale. La 4-6 saptamani de la inflorire are loc caderea
fiziologica a fructelor formate fara polenizare sau cele slab hranite. In unele
situatii poate sa aiba loc o cadere fiziologica tardiva, inainte de recoltare, cand
afecteaza productia. Procesul este determinat genetic si accentuat de conditiile
climatice.
Rarirea fructelor este necesara pentru a asigura o buna hranire a celor ramase,
distanta intre fructe pe ramura este corelata cu marimea fructului si epoca de
maturare, fiind intre 8-10 si 15-20 cm. Pentru a avea efectul scontat, rarirea
trebuie facuta inainte de intarirea endocarpului.
Inainte de maturarea fructelor, daca umiditatea solului este mare, la unele soiuri,
in special la cele cu maturare extratimpurie si timpurie, are loc craparea
endocarpului. Aceasta se datoreaza hidratarii bruste a pulpei care fiind bine
prinsa de sambure desface cele doua jumatati ale endocarpului slab lemnificat si
cu linia de sudura slab formata. Fructele crapate sunt mai greu vandabile
deoarece in crapaturi se instaleaza insecte sau daca sucul iese din pulpa sunt
atacate de microorganisme.
Maturarea fructelor in cadrul speciei, se face esalonat pe o perioada de peste 4
luni, fiind necesare 70-80 de zile de la inflorit la maturare, pentru soiurile timpurii
si 130-140 de zile pentru cele tarzii. Acelasi soi isi anticipa maturarea cu 1-2
saptamani cultivat pe nisipurile Olteniei fata de restul zonelor de cultura.
Durata de exploatare economica a plantatiilor de piersic este de 12-15 ani, uneori
mai mare la pomii solitari.
Potentialul productiv al piersicului este dependent de soi, agrotehnica si conditiile
pedoclimatice, osciland intre 10 si 25 t/ha.
3.3.Specii, soiuri si portaltoi
Principalele specii care au contribuit la crearea soiurilor si portaltoilor de piersic
sunt urmatoarele:
Persica vulgaris Miller, sinonim cu Prunus persica (L.) Batsch - piersicul comun,
este la baza crearii tuturor soiurilor cultivate. Creste natural ca pom de vigoare
mica sau mijlocie, cu o mare capacitate de ramificare, formeaza mai multe serii
de lastari anticipati si are o buna capacitate de regenerare dupa accidente

climatice. In cadrul speciei sunt doua varietati: P. vulgaris var. rosaeflora Tiab., cu
flori de tip rosaceu si P. vulgaris var. campanulaeflora Riab., cu flori de tip
campanulat. In cadrul acestor varietati exista doua subvarietati deosebite prin
aspectul exterior al fructului si anume subvar. langinosa, care are fructe cu
epicarpul pubescent si subvar. nucipersica, care are fructe cu epicarpul glabru.
In functie de culoarea pulpei, la subvarietatile amintite se gasesc trei grupe de
soiuri: leucocarpa - fructe cu pulpa alba; xanthocarpa - cu fructe cu pulpa
galbena si hematocarpa - cu fructe cu pulpa rosie.
Persica ferghanensis, este originar din Asia centrala, este folosit de populatia
locala in loc de piersic. Are fructele pubescente, cu marimea de pana la 7,5-8 cm,
de forme foarte diferite (sferice, alungite, ovoide, turtite), de culori verzui,
galbene sau portocalii. Semintele fructelor sunt amare la majoritatea soiurilor,
dar sunt si unele cu seminte dulci. Prezinta interes in ameliorare pentru rezistenta
la fainare.
Persica mira, este originar din China occidentala, creste sub forma de pom de
talie mica sau arbustoid, are flori albe, fructele usor alungite, mici, de pana la 90
g, sunt pubescente, au pulpa alba, verzuie sau galbena, gust placut si sambure
mic.
Persica kansuensis, creste sub forma de arbust, are fructe mici si sferice. Este
foarte rezistent la fainare, motiv pentru care se foloseste in ameliorare.
Persica davidiana, se cultiva ca planta ornamentala in China. Are doua varietati,
una cu flori albe si alta cu flori trandafirii. Este foarte rezistent la ger (-40) si la
seceta.
Principalele soiuri din sortiment
In cadrul speciei exista trei grupe de soiuri: piersici propriu-zise (destinate in
special consumului in stare proaspata), nectarinele si brugnonele (cu epicarpul
fara pubescenta) si paviile sau piersicile de industrie (care au pulpa tare,
cartilaginoasa, care rezista bine la prelucrarea industriala). Piersicile propriu-zise
sunt cele mai raspandite, deoarece sunt mai tolerante la factorii de mediu si
asigura productii mai mari, paviile fiind mai pretentioase la caldura, iar
nectarinele sunt mai sensibile la boli. In timp, preferintele consumatorilor s-au
schimbat in ceea ce priveste consumul de piersici. Daca in urma cu 30-35 de ani
se cultivau soiuri cu pulpa alba, care erau mai dulci, aromate si cu pulpa moale,
suculenta si perisabila, acum se cultiva soiuri cu pulpa galbena, mai ferma,
consistenta si mai putin perisabila. Fructele cu pulpa galbena rezista mai bine la
transport decat cele cu pulpa alba. De data recenta, se pare ca piata cere iar
soiuri dulci si aromate si se incearca reintroducerea in cultura a unor soiuri cu
pulpa alba sau crearea de soiuri noi. Din multitudinea de soiuri, la piersic sunt
cautate pe piata cele cu maturare timpurie si mijlocie, deci pana la mijlocul lunii
august, cand pe piata apar cantitati mari de struguri si pepeni si valorificarea
devine greoaie.
Soiuri de piersic propriu-zis
Principalele soiuri de piersic existente in sortimentul romanesc sunt:
Medeleine Pouyet - are vigoare mare, fructul mic, sferic, crem, suflat cu rosu pe
partea insorita, pulpa este alba-crem, suculenta si gust mediocru. Se matureaza
la sfarsit de iunie.
Springold - este viguros, productiv, are fructul mijlociu, aproape sferic, simetric,

cu pubescenta slaba, bine colorat in rosu pe circa 75-80% din suprafata. Pulpa
este galbena, aderenta la sambure, fina, suculenta, rezistenta la transport, cu
gust foarte placut. Se matureaza in primele zile ale lunii iulie.
Springcrest - are vigoare mare, este foarte productiv, se supraincarca cu rod, are
fructul mijlociu, sferic si simetric, bine colorat cu rosu inchis, cu striuri. Pulpa este
galbena, suculenta, potrivit de consistenta, gust dulce acrisor. Se matureaza in
prima saptamana a lunii iulie.
Collins - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu,
sferic-alungit, rosu, marmorat, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena,
semiaderenta la sambure, fibroasa, suculenta, cu gust dulce si aroma fina,
apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Cardinal - soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, are fructul sferic, asimetric,
rosu cu dungi si pete de culoare mai inchisa. Pulpa este galbena-portocalie,
aderenta la sambure, potrivit de consistenta, slab aromata si gust placut. Se
matureaza la mijlocul lunii iulie.
Jerseyland - soi viguros, productiv si rezistent la ger, are fructul mijlociu, sferoelipsoidal, asimetric, galben, pigmentat cu rosu-viu pe aproape toata suprafata.
Pulpa este galbena-portocalie, semiaderenta la sambure, cu infiltratii de rosu,
aromata si cu gust placut. Se matureaza in ultima decada a lunii iulie.
Redhaven - are vigoare mijlocie, are plasticitate ecologica mare, este foarte
productiv, are fructul mijlociu, sferic, uneori cu conturul usor neregulat, galbenportocaliu dungat cu rosu-deschis. Pulpa este galbena, cu slabe infiltratii de rosu,
fina, suculenta, dulce si fin aromata, considerat cel mai bun soi de masa. Se
matureaza la inceputul lunii august.
Southland - are vigoare mare, plasticitate ecologica buna, este foarte productiv,
rezistent la ger, are fructul mare, galben, acoperit 60-70% cu rosu viu. Pulpa este
galbena, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, consistenta, suculenta si placut
aromata. Se matureaza in decada doua a lunii august.
Suncrest - are vigoare mijlocie, cu plasticitate ecologica ridicata, foarte productiv,
are fructul mare, rosu inchis, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena cu infiltratii
rosii in jurul samburelui, suculenta, fondanta, dulce si armonios acidulata. Se
matureaza in decada a treia a lunii august.
Fayette - are vigoare mare, este foarte productiv, are fructul mare, sferic usor
turtit lateral, asimetric, galben-auriu, acoperit pe 50% cu rosu. Pulpa este
galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, rezistenta la transport,
gust placut si aroma slaba. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie.
Flacara - are vigoare mijlocie, fructul mare, sferic, galben-portocaliu acoperit cu
rosu aprins pe partea insorita si dungi longitudinale mai inchise. Pulpa este
galben-portocalie, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, este consistenta,
suculenta si gust placut. Se matureaza in decada doua a lunii septembrie.
Superba de toamna - are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, rezistent la
ger si cu plasticitate ecologica mare. Fructul este mare, sferic-alungit, alb-galbui
cu pete si dungi rosii pe circa 70% din suprafata, pulpa este alb-galbuie,
consistenta, suculenta si gust placut. Se matureaza in a doua jumatate a lunii
septembrie.
Soiuri de nectarine
Nectarinele sunt destul de putin raspandite in cultura, deoarece pomii sunt mult

mai sensibili la boli si ger decat piersicii, au fructe mai mici si deci productie mai
mica la unitatea de suprafata, iar pretul de productie nu este stimulativ. Mai mult,
o buna parte a consumatorilor nu cunosc sau nu deosebesc nectarinele de prune,
si pretul acestora li se pare prea mare pentru 'niste prune mai mari', motiv pentru
care cultura nectarinului este in declin. Insusirile gustative ale nectarinelor sunt
similare sau superioare soiurilor de piersic cu aceeasi perioada de maturare, dar
mai aspectuase prin culoarea vie a epicarpului. Principalele soiuri cultivate sunt:
Crimsongold - este viguros si foarte productiv, necesita rarirea manuala a
fructelor, are fructul mijlociu (100-130 g), aproape sferic sau usor alungit, galbenportocaliu, acoperit pe 3/4 din suprafata cu rosu-inchis. Pulpa este galbena,
aderenta la sambure, fina, suculenta, dulce si usor acidulata, apreciata pentru
masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Nectared 2 - este viguros si productiv, are o capacitate buna de autoreglare a
productiei, are fructul mare, rotunjit, slab turtit la cele doua capete, galben,
acoperit cu rosu-violaceu pe 50-60% din suprafata. Pulpa este galbena portocalie,
semiaderenta la sambure, suculenta si cu gust placut. Se matureaza in ultima
decada a lunii iulie.
Independence - soi viguros, productiv, tolerant la inghetul de revenire, are fructul
mijlociu, galben-portocaliu acoperit cu rosu-deschis pe 80-90% din suprafata.
Pulpa este galbena, are infiltratii fine de rosu in jurul samburelui, este usor
fibroasa, fina, suculenta, gustul slab acidulat. Se matureaza la sfarsitul lunii iulie.
Nectared 4 - soi viguros, precoce si productiv, se supraincarca cu fructe, are
fructul mijlociu, sferic usor turtit, galben, acoperit cu rosu-viu pe 80-100% din
suprafata. Pulpa este neaderenta, cu infiltratii slabe, este foarte suculenta, gust
dulce si aroma fina. Se matureaza in decada a doua a lunii august.
Fantasia - este soi viguros, cu plasticitate ecologica buna, are fructul mare,
rotunjit sau usor alungit, galben-portocaliu, acoperit cu rosu-viu pe 50-60% din
suprafata. Pulpa este galbena, neaderenta, cu infiltratii in jurul samburelui,
suculenta, slab acidulata. Se matureaza la sfarsitul lunii august.
Soiuri de pavii
Soiurile de pavii sunt mai pretentioase decat piersicile la caldura, dau rezultate
bune numai in zonele cu temperaturi medii de 10-11,5C. Fructele au pulpa tare,
cartilaginoasa, aderenta la sambure, care se preteaza mai putin la consumul
direct, fiind destinate industrializarii. Pentru a acumula substanta uscata, se
cultiva soiuri cu maturarea in a doua parte a conveierului varietal. Pentru a fi
acceptate la prelucrarea industriala, paviile trebuie sa nu fie colorate intens si sa
nu aiba infiltratii in pulpa. Pulpa neuniform colorata sau epicarpul de culoare
rosie, modifica culoarea produsului finit, care seamana a defect de fabricatie si
devine greu vandabil. Principalele soiuri sunt:
Vezuvio - soi viguros, productiv, tolerant la ger si boli, are fructul mijlociu, usor
alungit, galben usor stropit cu rosu pe partea insorita. Pulpa este galbenaportocalie, ferma, dulce si slab aromata. Se matureaza in prima decada a lunii
august.
Babygold 5 - soi viguros si productiv, precoce si cu buna plasticitate ecologica,
are fructul mijlociu, sferic, galben rumenit pe partea insorita. Pulpa este galbena,
potrivit de suculenta, gust placut si aroma slaba. Se matureaza in a doua
jumatate a lunii august.

Vivian - are vigoare mijlocie, este precoce, productiv si cu mare plasticitate

ecologica, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, rumenit cu rosu-oranj pe partea
insorita. Pulpa este galbena, ferma, potrivit de suculenta, rezistenta la transport
si manipulare. Se matureaza la sfarsitul lunii august.
Babygold 7 - Soi de vigoare foarte mare, tolerant la inghetul de revenire, are
fructul mijlociu, galben-portocaliu, acoperit cu rosu pe aproape jumatate din
suprafata. Pulpa este galbena, fin granulata, de consistenta medie. Se matureaza
in prima decada a lunii septembrie.
Portaltoii piersicului
Principalii portaltoi utilizati pe plan mondial si in tara noastra sunt:
Piersicul franc (Persica vulgaris L.) este cel mai utilizat portaltoi deoarece da cele
mai bune rezultate daca este zonat in conditii optime de sol. Este de preferat
utilizarea francului pe terenuri bine drenate, uscate, calde, cu pH-ul cuprins intre
6 si 8, cu calcar activ sub 4-5%, cu concentratia in saruri scazuta etc. Puietii se
obtin din soiuri cu maturare tarzie. Francul manifesta o buna compatibilitate cu
soiurile cultivate, formeaza un sistem radicular puternic, imprima vigoare mare si
longevitate mijlocie pomilor. Sunt o serie de selectii de portaltoi franc: PS B2, PS
A5, PS A6 in Italia; Rubira in Franta, Nemaguard in USA etc.
Mirobolanul sau corcodusul (Prunus cerasifera Ehrh.) este destul de mult utilizat
in pepinieristica, dar datorita variabilitatii tipurilor de mirobolan, nu se obtin
rezultate bune in toate zonele. Manifesta o buna crestere in pepiniera si o buna
afinitate cu majoritatea soiurilor, imprima vigoare mare si productivitate.
Reuseste destul de bine pe solurile cu un continut mai mare in argila, dar
longevitatea pomilor este mai mica.
Migdalul (Amygdalus communis L.) este mai putin utilizat in tara noastra
deoarece nu are afinitate buna cu soiurile de piersic. Se foloseste pentru a
valorifica solurile mai bogate in carbonat de calciu. Imprima soiurilor o pornire
mai timpurie in vegetatie si o incheiere mai rapida in toamna.
GF 677, este un hibrid intre piersic si migdal, se inmulteste vegetativ, imprima o
vigoare mai mare decat francul si are o rezistenta buna la calcarul activ din sol
pana la 12%, este tolerant la reactia alcalina a solului si la nematozi.
GF 557, este tot un hibrid intre piersic si migdal, cu inmultire vegetativa, rezistent
la calcar, putin sensibil la cloroza ferica si are afinitate buna.
Oradea 1, portaltoi generativ, selectionat la Oradea, are vigoare mijlocie, fructele
se matureaza tarziu, are procent bun de germinare a semintelor si de prindere la
altoire.
Relativ recent, in Franta au fost selectati patru portaltoi de piersic: Isthara, Myran,
Cadaman si Julior, sunt portaltoi generativi cu buna afinitate de altoire.
Prunul franc (Prunus domestica L.) este un portaltoi folosit putin pentru piersic,
creste destul de greu si neuniform in pepiniera, nu are afinitate buna la altoire,
drajoneaza si incheie perioada de vegetatie a piersicului de timpuriu.
Din prun se folosesc o serie de selectii MRS 5/2, prunul de Damasc, S. Julian,
Brompton etc.
3.4.Cerintele piersicului fata de factorii de mediu
Caldura. Temperatura ca factor limitativ in cultura piersicului, actioneaza diferit in
functie de valorile ei pozitive sau negative. Piersicul este pretentios la caldura si
nu este pe deplin adaptat conditiilor climatice din Romania. In mare, se poate

afirma ca, el da rezultate bune in toate zonele de cultura a vitei de vie. Piersicul
gaseste conditii bune pentru crestere si fructificare in zonele delimitate de
izotermele de 10 si 11,5C. Pragul biologic este de 6,5-7C, umflarea mugurilor
are loc dupa 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic, cand se acumuleaza
40-80C temperatura activa in functie de soi, iar dezmuguritul dupa acumularea
a 130-180C. Pentru declansarea infloritului trebuie sa se acumuleze o suma de
temperatura activa de 290-350C si temperatura medie sa fie de 13-16C,
optimul fiind de 25C. Pentru maturarea fructelor este necesara acumularea a
920-1120C la soiurile extratimpurii, 1600-2000C pentru cele mijlocii si 28003000C pentru cele tarzii. Pentru desfasurarea normala a proceselor de crestere
si fructificare, piersicul are nevoie pe perioada de vegetatie de o suma a gradelor
de temperatura de 3000-3200C. Rezistenta la iernare a piersicului este relativ
buna, pomii care au lemnul bine maturat si sunt bine pregatiti pentru iarna, nu
inregistreaza pierderi semnificative pana la temperatura de -22-24C, cu mici
diferente in functie de soi, daca temperaturile negative scad graduat. Daca insa
pe perioada iernii apar ferestre cu temperaturi peste pragul biologic si se produce
decalirea, rezistenta la ger scade foarte mult, degerand la -7-8C. Mugurii in faza
de boboc rezista la -3,9C, florile deschise, la -2,8C, iar fructele legate la -1,1C.
Actiunea nefasta a temperaturii poate fi si mai mult amplificata de umiditatea
ridicata a aerului, de vant sau altitudine.
Apa. Piersicul este o specie rezistenta la seceta, chiar prelungita, dar pentru
productii mari si de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece in zona de
cultura a piersicului cantitatea de apa nu depaseste 500-600 mm precipitatii
anual, cultura moderna a piersicului nu este posibila fara irigare. Toleranta la
lipsa apei din sol este dependenta de portaltoi, migdalul fiind cel mai rezistent si
corcodusul cel mai sensibil. In lipsa apei, fructele raman mici, turtite lateral, cu
pubescenta grosiera, productia fiind diminuata nu numai cantitativ dar si calitativ.
Piersicul reactioneaza foarte bine la irigare, in special in perioada ce precede
maturarea fructelor, cand prin irigare se pot obtine sporuri de productie
semnificative, fara a afecta calitatea.
Excesul de apa este daunator atat in sol, unde provoaca asfixierea sistemului
radicular chiar pe perioade scurte, cat si in aer unde favorizeaza atacul bolilor
criptogamice. Ceata din timpul iernii amplifica efectele negative ale gerului, iar
poleiul de durata, duce la asfixierea mugurilor.
Lumina. Cerintele fata de lumina sunt foarte mari, fiind depasit din acest punct
de vedere numai de smochin. Pentru a satisface aceste nevoi mari, piersicul
trebuie condus in forme de coroane care valorifica din plin atat lumina directa cat
si pe cea difuza cum ar fi: formele de vas, palmetele, ypsilon transversal etc.
Amplasarea plantatiilor se va face numai pe expozitii sudice sau sud-vestice, se
va corela distanta de plantare cu vigoarea pomilor, iar taierea va fi facuta
obligatoriu in fiecare an. In lipsa luminii, diferentierea mugurilor este slaba,
lastarii cresc putin si nu se matureaza suficient, fiind sensibili la ger, fructele
raman mici, de calitate inferioara si coroanele se degarnisesc in timp scurt.
Solul. Piersicul reuseste pe solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, sau chiar pe
nisipurile consolidate, soluri care trebuie sa fie adanci, fertile si permeabile. Este
una dintre cele mai sensibile specii la asfixierea radiculara, in lipsa unui regim
aerohidric echilibrat pomii pier prematur. Din cercetarile efectuate de Trocm si

Gras (1964) a reiesit faptul ca pe solurile unde continutul in oxigen este de peste
10%, piersicul creste normal. La scaderea continutului de oxigen la 6-7%,
piersicul vegeteaza greoi, iar sub 5% isi opreste cresterea. Tolereaza un pH
cuprins intre 5,7 si 7,5, iar continutul in calcar activ nu trebuie sa fie peste 7%
pentru portaltoiul franc si 15% pentru migdal. In conditii de irigare, piersicul da
rezultate foarte bune pe nisipurile din sudul si vestul tarii. Fertilitatea solului
trebuie sa fie buna, continutul in substanta organica de 2-3%, iar in humus de 11,5%.
4.Particularitati tehnologice
4.1.Producerea materialului saditor
Pentru producerea materialului saditor se foloseste inmultirea generativa, in
vederea obtinerii portaltoilor franc si vegetativa pentru portaltoii care se preteaza
la aceasta metoda de inmultire. In prezent, materialul de plantat (cu exceptia
celui obtinut in programele de ameliorare prin hibridari controlate) este
reprezentat aproape exclusiv de pomi altoiti pe diferiti portaltoi dintre care:
piersicul franc, migdal, o serie de hibrizi piersic-migdal, care dau o mare
uniformitate plantatiilor si se pot inmultii usor in vitro; o serie de selectii de prun
etc. Avand crestere buna, samburii se seamana primavara in campul de altoire si
se altoiesc in prima parte a campaniei, pentru piersicul franc, mirobolan si
migdal. Pentru selectiile de prun care cresc mai greu in pepiniera, se produc
separat puieti, care se folosesc la infiintarea campului de altoire. La 3-4
saptamani de la altoire, trebuie slabite legaturile pentru a evita strangularea,
foarte frecventa datorita ritmului intens de crestere a portaltoilor dupa altoire.
4.2. Specificul infiintarii plantatiilor de piersic
La alegerea terenului pentru livada trebuie sa se tina seama de pretentiile
piersicului fata de factorii pedoclimatici si sa se evite zonele sau microzonele cu
risc. Prin sistematizarea terenului si pregatirea solului se vor asigura conditii cat
mai bune pentru cresterea pomilor, in special asigurarea unui regim aerohidric
normal si asigurarea unui bun drenaj a terenului.
Piersicul se amplaseaza pe soluri usoare, fertile, drenate si bine expuse la soare.
Daca este panta, se va planta numai in treimea mijlocie si superioara pentru
evitarea sau reducerea efectului inghetului de revenire din primavara. Piersicul
nu se planteaza dupa el insasi sub nici o forma, deoarece radacinile lasa in sol
substante toxice (amigdalina care se hidrolizeaza si formeaza acid cianhidric), dar
se poate planta dupa mar sau par.
Fertilizarea de baza se face cu gunoi de grajd 40-60 t/ha, 600-800 kg/ha
superfosfat, 200-250 kg/ha sare potasica si pesticide pentru combaterea
nematozilor si viermilor sarma. Aplicarea ingrasamintelor se face dupa afanarea
adanca si se incorporeaza printr-o aratura la 20-25 cm.
Plantarea se face toamna sau primavara, in functie de cantitatea de material de
plantat si de conditiile climatice. Distantele de plantare sunt de 5-6 m intre
randuri si 3-4 m intre plante pe rand, in functie de vigoarea soiurilor folosite si de
forma de coroana.
Piersicul fiind in general autofertil, nu sunt probleme cu asezarea soiurilor in
parcela, in vederea polenizarii incrucisate, dar polenizarea incrucisata aduce un
spor de legare in conditiile unor primaveri mai dificile. Numarul de soiuri care se
planteaza este direct legat de modul de valorificare a fructelor; daca sunt

destinate consumului in stare proaspata se va planta un numar mare de soiuri cu

un numar mic de pomi, deoarece fructele sunt destul de perisabile, iar daca se
valorifica prin prelucrare industriala se planteaza 2-3 soiuri pentru a asigura
partizi mari de fructe, convenabil fabricii de prelucrare. Desfacerea pe piata este
convenabila producatorilor din apropierea oraselor si din zona litoralului. Datorita
sensibilitatii mai mari a nectarinului la fainare, el se va planta grupat sau chiar in
parcele separat, ceea ce permite asigurarea protectiei fitosanitare
corespunzatoare.
Formele de coroana mai folosite sunt vasul si palmeta etajata sau libera, coroane
care satisfac nevoile mari fata de lumina si mai putin ypsilon transversal si Tatura
Trellis, care necesita sistem de sustinere.
4.3. Specificul intretinerii plantatiilor de piersic
Taierea pomilor. Taierea pomilor tineri in perioada de formare a coroanelor are
drept scop formarea structurii permanente a coroanei, cat mai echilibrate si in
timp scurt. Datorita capacitatii mari de a forma anticipati, formarea coroanei la
piersic se bazeaza mai mult pe lucrari in verde si mai putin pe taieri in uscat.
Taierile in verde au urmatoarele avantaje:
- elimina cresterile de prisos contribuind la o mai buna crestere si maturare a
ramurilor folosite pentru structura coroanei sau pentru fructificare;
- favorizeaza obtinerea unor fructe de calitate mai buna;
- reduce efortul cu taiere in uscat;
- favorizeaza mentinerea zonei de fructificare aproape de ramurile groase si evita
degarnisirea bazei coroanei etc.
Incepand din anul I de viata, din luna mai cand lastarii au 10-15 cm se fac taieri
in verde, lucrari care se repeta de 2-3 ori pe perioada de vegetatie in functie de
ritmul de crestere. Cu ocazia taierilor in verde, se aleg repetat lastarii necesari
formarii scheletului, se degaja varfurile de crestere prin suprimarea lastarilor pe
circa 20-25 cm sub lastarul de prelungire si se suprima sau ciupesc ceilalti lastari
la 3-4 frunze. Din anul 3-4, cand incepe fructificarea, la nivel de pom se lasa
ramuri mixte, scurtate eventual la 60 cm, pentru fructificare, la o distanta de 2530 cm una de alta, in lungul ramurilor de schelet. La palmeta etajata, in lipsa
spalierului se recomanda tutorarea axului si legarea sarpantelor de sipci, pentru a
mentine unghiurile de insertie in jur de 45.
In plantatiile pe rod, taierea este obligatorie in fiecare an. Cu ocazia taierii se face
atat intretinerea coroanei prin rarirea elementelor multianuale in functie de forma
de coroana aleasa in vederea iluminarii pomilor, limitarea dimensiunilor coroanei
la spatiul lasat prin distanta de plantare si normarea incarcaturii de ramuri de
rod. Sunt folosite doua metode de taiere la piersic: una clasica, care necesita un
numar mai mare de interventii la nivelul pomului si una moderna (taierea lunga),
mai usoara si mai rapida. Se recomanda ca taierea sa se execute la sfarsitul iernii
sau primavara devreme, cand a trecut riscul ingheturilor care pot afecta mugurii
de rod.
Taierea clasica consta in rarirea ramurilor de rod (mixtelor) la 25-30 cm in lungul
ramurilor multianuale, scurtarea acestora la circa 35-40 cm, lasarea unor cepi de
3-4 muguri langa fiecare ramura lunga si suprimarea celorlalte cresteri anuale.
Taierea moderna consta in rarirea ramurilor mixte la 20-30 cm, scurtarea lor daca

depasesc 70 cm, suprimarea celorlalte cresteri anuale.

La ambele sisteme de taiere, ramurile salbe se suprima, deoarece sunt ramuri
debile si nu dau fructe de calitate. Aceste ramuri ca si buchetele de mai se
folosesc pentru fructificare cand nu s-au format suficiente ramuri mixte sau cand
o parte din mugurii de rod au degerat. In aceasta situatie salbele se scurteaza in
cepi de 2-3 muguri pentru a fi capabile sa lege si sa hraneasca cate un fruct.
Lasate intregi, in timpul infloritului, prin metabolismul intens din aceasta perioada
se epuizeaza si nu leaga sau daca leaga se usuca mai tarziu impreuna cu fructele
legate.
Spre deosebire de speciile pomacee sau chiar alte specii drupacee, la piersic
ramurile de rod in anul fructificarii se epuizeaza si nu prezinta interes ca ramuri
de semischelet. Cu ocazia taierilor se suprima sau se reduc, transferand
cresterea pe ramurile anuale viguroase formate din mugurii vegetativi de la baza
lor.
In urma taierii, pe pom raman intre 80 si 150 ramuri mixte in functie de vigoarea
acestuia si forma de coroana (mai putine la palmeta si mai multe la vas),
distantate la circa 25-30 cm. Se urmareste ca zona de fructificare, sa fie
mentinuta cat mai aproape de ramurile groase ale pomului, evitand astfel
degarnisirea partii bazale a sarpantelor. Pentru acest lucru, o parte din ramurile
anuale situate in jumatatea bazala a coroanelor, se scurteaza in cepi de 3-4
muguri, in vederea stimularii de noi cresteri, capabile sa fructifice in anul
urmator. Ramurile mixte care raman, se scurteaza la 50-60 cm.
In anii in care o parte din mugurii de rod au inghetat si care de obicei sunt in
partea inferioara a coroanei, datorita inversiei termice, ramurile fara rod se
scurteaza in cepi, iar in partea superioara se lasa o incarcatura mai mare de
ramuri, in vederea compensarii mugurilor pierduti. Revenirea la taierea normala
si distribuirea uniforma a ramurilor roditoare in coroana, se va face dupa 1-2 ani.
In cazul in care au degerat peste 90% din mugurii de rod, de obicei sunt afectate
si ramurile anuale si se face taierea de regenerare a pomului, prin interventii mai
severe, se scurteaza ramurile viabile in cep de 3-4 muguri. Ramurile anticipate, in
functie de vigoarea lor sunt tratate ca ramuri mixte sau ca salbe.
Intretinerea solului. Piersicul fiind pretentios fata de sol, in plantatiile tinere se
recomanda folosirea ogorului lucrat, sau cultivat cu diferite plante agroalimentare
sau ingrasaminte verzi, iar in plantatiile pe rod se mentine ogor lucrat. Lucrarea
solului pe rand si intre randuri de 4-5 ori pe perioada de vegetatie, asigura
distrugerea buruienilor care concureaza pomii in consumul apei si a substantelor
minerale si distrugerea crustei, conservand mai bine apa din sol. Pe suprafete
mici, sau acolo unde sunt posibilitati materiale, solul in lungul randului poate fi
mulcit cu resturi vegetale, rumegus, scoarta macinata sau chiar folie neagra. In
plantatiile in care este asigurata irigarea, se poate mentine solul inierbat intre
randuri, fie pe toate intervalele fie alternativ, pentru a permite accesul utilajelor
in vederea asigurarii protectiei fitosanitate chiar pe timp mai ploios.
Rezultate bune se obtin si la folosirea erbicidelor, dar numai in plantatiile mature,
erbicide care se aplica numai pe rand sau chiar pe toata suprafata. Dintre
erbicidele folosite amintim: Simazin 50, in doza de 5-6 kg/ha, Sinbar, 2kg/ha
folosite preemergent sau Gramoxone 3-5 l/ha, Roundup 4-5l/ha, Nabu S 4-5 l/ha,
aplicate in faza de crestere intensa a buruienilor. De multe ori se combina

lucrarile mecanice, efectuate in prima jumatate a perioadei de vegetatie cu

erbicidarea.
Fertilizarea. Fiind o specie foarte productiva, piersicul reactioneaza bine la
fertilizare, raportul optim intre elemente N:P:K fiind de 1:0,25:1. Anual piersicul
consuma la o tona de fructe circa: 10 kg azot, 2 kg fosfor, 8 kg potasiu si o serie
de microelemente: Fe, Mg, B, Zn etc. (Pasc, 1989). In functie de varsta plantatiei,
cantitatea de ingrasaminte este diferita. Astfel, in plantatia tanara se aplica la
unitatea de suprafata: 80 kg azot, 60 kg fosfor si 40 kg potasiu anual si periodic
25-30 t de gunoi de grajd, iar in plantatia matura, se aplica anual: 120-150 kg
azot, 50-60 kg fosfor si 90-120 kg potasiu, alaturi de 40 t gunoi de grajd aplicat la
2-3 ani. Inainte de aplicarea ingrasamintelor, trebuie facute analize de sol daca
este posibil sau cel putin teste de diagnoza foliara. Un sol normal aprovizionat
trebuie sa contina peste 0,5% azot total, 150-200 kg fosfor si 500-800 kg/ha
potasiu (Fideghelli, 1991). In planta prin diagnoza foliara trebuie sa se gaseasca
circa 3-3,5% azot din substanta uscata, 0,2-0,3% fosfor, 2,5-3,5% potasiu, 2,1%
calciu, 0,25% magneziu, 20-100 ppm bor si mangan, 60 ppm fier etc.
Momentul aplicarii ingrasamintelor este cel clasic folosit si la alte specii, toamna
se incorporeaza cu ocazia araturii fosforul, potasiul si ingrasamintele organice si o
parte din azot, iar restul azotului se aplica fractionat la inflorit si in faza de
crestere intensa a lastarilor.
Piersicul reactioneaza foarte bine si la fertilizarea extraradiculara cu solutii de
ingrasaminte (uree, sulfat de fier si potasiu, borax etc.) sau chiar ingrasaminte
foliare, care intra rapid in circulatia sevei si ajuta la o buna hranire a fructelor si
lastarilor.
Irigarea plantatiilor de piersic este obligatorie pentru a obtine performante
productive si calitate corespunzatoare. Cantitatea de apa consumata de piersic
pe perioada de vegetatie este mare, circa 2500-4000 m3, echivalenta cu o
cantitate de 250-400 mm precipitatii, deoarece are un coeficient de transpiratie
de 500. Radacinile nu mai asigura apa suficienta frunzelor pentru desfasurarea
normala a fotosintezei cand apa din sol scade sub 35-40% din rezerva utila.
Pentru piersic este riscant si de a mentine solul aproape de capacitatea de camp
pentru apa, deoarece sub actiunea temperaturilor peste 24C si umiditate mare
in sol sunt activate o serie de enzime ce produc acid cianhidric cu actiune toxica
asupra sistemului radicular.
Momentele critice la care piersicul are mari consumuri de apa sunt: primavara
inainte de inflorit, in timpul intaririi endocarpului, la intrarea fructelor in parga si
eventual la incheierea sezonului de vegetatie, ca udare de aprovizionare. Pentru
soiurile cu maturare dupa 15 august se fac 1-2 udari in a doua parte a verii.
Cantitatea de apa care se aplica la o udare este de 400-600 m3/ha, in functie de
insusirile fizice ale solului, suficienta pentru a umecta grosimea profilului de sol
unde sunt distribuite majoritatea radacinilor, iar numarul udarilor este de 4-5, in
functie de conditiile climatice. Cel mai economic mod de aplicare a apei este
picurarea, dar rezultate bune da si irigarea pe brazde. Prin irigare, se poate
ajunge la un spor de productie de peste 40% si o sporire a calitatii fructelor, ceea
ce face economica udarea piersicului.
Combaterea bolilor si daunatorilor. Piersicul este afectat de o serie de boli
(basicarea frunzelor, ciuruirea, fainarea, monilioza) si o serie de daunatori (molia

lastarilor, molia fructelor, paduchi de frunze etc.), care netratate dau probleme
deosebite, ducand la compromiterea recoltei, desfrunzirea pomilor si pun in
pericol insasi existenta livezii. In perioada caderii frunzelor, se face un tratament
cu sulfat de cupru 2-3% (stropire albastra) si unul inaintea pornirii in vegetatie
(polisulfura de bariu 6%, sau Oleoekalux 1,5%) si tratamente de acoperire sau la
avertizare in perioada de vegetatie (tabelul 19).
Cresterea, maturarea si recoltarea fructelor
Piersicul avand o fertilitate foarte mare, numarul de fructe care ramane dupa
caderea fiziologica este mult mai mare decat potentialul de sustinere si hranire a
pomului. In vederea obtinerii unor productii de calitate, chiar dupa o taiere
corecta este necesara rarirea florilor sau a fructelor.
Rarirea florilor se poate face prin stropiri cu o serie de substante chimice dintre
care:
- DNOC 400-1000 mg/l, cand 40% din flori sunt deschise, cu efect asupra
procentului de legare, dar trebuie evitate zilele calduroase pentru a nu produce
arsuri pe flori si frunze;
- Ethrel 360 ppm, aplicat in perioada de plina inflorire, cand raman circa 9-10%
din florile pomului, cu un spor al greutatii medii a fructelor de 17-30%;
-Hidrazida maleica 1000-2000 ppm, cand 40% din flori sunt deschise etc.
Raritul fructelor se poate face chimic sau manual. Pentru raritul chimic se pot
folosi o serie de produse, dar aplicarea acestora trebuie facuta la 15-30 de zile de
la inflorire altfel pot apare o serie de probleme. Dintre substantele folosite
amintim urmatoarele: 3 CPA (amida acidului 2-3 clorfenoxipropionic), in
concentratie de 150-300 mg; ANA (acid alfanaftil acetic) in concentratie de 20-30
mg/l; Ethrel 120-180 mg/l, aplicat la circa 30 de zile de la inflorirea maxima;
Sevin 1500-2000 mg/l, aplicat la 35-45 de zile de la inflorire; 2, 4, 5 T (acidul 2triclorfenoxiacetic) 200-400 mg/l, la 30-40 de zile de la inflorire etc.
Indiferent de produsele folosite, acestea nu asigura o rarire corespunzatoare, dar
se reduce foarte mult efortul la rarirea manuala.
Rarirea manuala a fructelor, desi este mai costisitoare, asigura o buna distributie
a fructelor pe ramuri si o uniformitate buna a acestora. Rarirea manuala se
incepe cand fructele au marimea unei alune si trebuie incheiata inainte de
intarirea endocarpului. Numarul fructelor care se lasa pe o ramura depind de
marimea fructului si de epoca de maturare lasandu-se cate 4-7 fructe pe o
ramura de 60-70 cm. La soiurile timpurii, distanta dintre fructe este de 10-15 cm,
iar la soiurile tarzii distanta este de 20-25 cm. Cu ocazia raririi se inlatura fructele
duble, cele mici si deformate, iar cele mari si normal dezvoltate se raresc in
functie de soi.
La soiurile extratimpurii (cu maturare pana la mijlocul lunii iulie) se poate practica
o rarire intarziata, efectuata putin dupa intarirea endocarpului, alegand fructele
mari, frumoase si bine formate, care dupa o perioada de mentinere de 1-2
saptamani, pot fi valorificate pe piata ca trufandale la preturi foarte bune. Desi
calitatea este slaba, fiind primele piersici care apar pe piata, se valorifica foarte
usor. In acest mod se produce o cantitate mai mare de fructe la unitatea de
suprafata, fructele care raman pe pom se recolteaza aproape la maturitatea de
consum.
Rarirea mecanica, se foloseste putin si se executa cu ajutorul unor masini

vibratoare ce imprima circa 20 vibrati pe secunda, in momentul caderii fiziologice

din iunie, nu mai tarziu de intarirea endocarpului.
Maturarea fructelor in cadrul soiului se face esalonat in 7-10 zile, recomandanduse si recoltarea etapizata in 2-3 treceri. Momentul recoltarii se stabileste in
functie de modul de valorificare si eventual distanta la care trebuie transportate.
Piersicile spre deosebire de prune, isi continua maturarea dupa desprinderea din
pom, deci pot fi recoltate mai devreme, daca se valorifica departe de locul de
producere. Soiurile cu pulpa galbena isi matureaza mai lent fructele dupa
recoltare si se pastreaza o perioada mai lunga de timp comparativ cu soiurile cu
pulpa alba. Pentru consum la distanta, sau pentru pastrare, momentul recoltarii
este atunci cand culoarea pe partea umbrita a fructului vireaza de la verde la
galben, inainte ca pulpa sa se inmoaie in zona punctului stilar. Fructele destinate
consumului local si pentru industrializare se recolteaza la maturitatea de consum
(maximum insusirilor gustative, forma si culoare caracteristica soiului). Ajunse la
maturitatea de consum, fructele sunt foarte sensibile la manipulari si din aceasta
cauza trebuie foarte bine corelata perioada de recoltare cu destinatia fructelor.
Recoltarea se face manual pentru piersicile si nectarinele destinate consumului in
stare proaspata si manual sau mecanizat pentru piersicile de industrie.
Piersicile pot fi pastrate in depozite cu atmosfera controlata pe o perioada de 6-8
saptamani sau in depozite frigorifice pentru 2-3 saptamani.
1 comentariu...