ILUZII

un soare, doi sori, trei sori

crai haotic
pe ceruri destrmate .
ape srutnd triunghiul femeii,
n centru. nasc mtile
de mine.
azi.
un cub, dou cuburi, trei cuburi intersecii scpate de sub control ,
se hrnesc cu rcnetele
neiniiailor .
orae n alb i negru .
lumnri plpind pe buza umbrelor .
ferestre ctre ceruri
destrmate haotic,
n palmele
unui soare
pierdut n femeie
din neglijena cuburilor
care zgrie fr noim
orae
ciobite
la interseciile
dintre lumile
odat paralele .

Am trantit usa cu putere

strangand in pumn, sufletul tau - o perla.
Nu stiam
ca va veni iarna si va inunda
camera-ti intunecata.
Iti imaginezi
ca te-am pierdut prin colbul timpului ce s-a risipit
la prima adiere de vant.
Gresesti.. Esti
la fel de prezent,

cum mugurii de floare isi inalta capul

din neaua ce nu se lasa dusa inca.
Cu tine inca respir
si ma trezesc dimineata,
imi sorb cafeaua aburinda, vorbindu-ti
de visele ce mi-au brazdat noaptea,
colorand-o.
Cu tine inca ma-mbrac
si imi caut febril, bluza ce n-o mai gasesc
si stiu sigur ca azi
nu o pot inlocui cu alta.
Azi - doar azi, pentru ca
azi,
ma-mbrac cu tine
si tu , mai frumos ca niciodata,
ma admiri in razele soarelui
ce-si strecoara pe fereastra, dulceata.
Iti imaginezi ca nu te mai vad, pentru ca ochii mei
au murit si nu-si mai inalta spre cer,
intrebarea.
Gresesti.. Te vad
si dincolo de peretii camerei cand nu esti.
Prin tine, inca cercetez prezentul
si fiecare bataie de inima,
prin tine isi trimite, in neant, chemarea.
Privesc prin tine si,
tot prin tine inteleg toate raspunsurile tale nerostite inca.
Nu astept.
Stiu ca iti imaginezi
ca m-am risipit ca roua, in miez de vara.
Intoarce-ti fata catre mine, stiu
ca nici o privighetoare nu-si cunoaste trilul
fara iubirea noastra
Te rog, lipeste gandurile tale
de gandurile mele
sa cunosc macar un strop din tine.
Cu ceea ce simt
si cu ceea ce imi dai,
sa pot recompune puzzle-ul ce l-am stricat
cand am plecat fara tine.
Te rog, aduna visele tale
si aseaza-le langa visele mele
pentru a reconstrui curcubeul. Imi lipseste

soarele ce ti l-am dat inapoi, uitand de lumina.

Ti-am auzit chemarea. Nu ti-am raspuns
pentru ca imi este, inca,
frica de mine insami. Pastrez ecoul tau.
Ti-am simtit durerea. Nu te-am alinat
pentru ca am sperat sa gasesti o alta cale.
Pentru tine, nu pentru noi.
Daca vreau sa te recladesc, nu e pentru mine sau pentru tine
ci pentru noi,
cei care am ramas noi
si cand nu am mai vrut sa fim noi.
Insa, te rog, nu-mi mai spune
ca ma iubesti. Iubirea ta ma face doar sa plang
si cum m-ai mai iubi
cu ochii tristi, cu buzele uscate, cu sufletul pierdut?
Lasa-ma sa fiu eu insami
fara tine,
Nu ma mai cere, nu mai intinde mana, nu mai pasi spre noi.
Tu nu stii sa imi spui ca ma iubesti.
De multe ori ma intreb. Oare..?
Te vad searama urmaresti in baie, cum imi spal parul si il admiri
asa ud - si rece, cand il las pe pieptul tau,
mangaindu-te fara cuvinte.
Imi respiri parfumul atingandu-mi pielea
usor, ca o adiere,
strangandu-ma in brate, fara nici o vorba. Doar respirand.
Tu nu stii sa imi spui ca ma iubesti.
Dar stii
sa fii al meu ori de cate ori am nevoie
si ori de cate ori ai nevoie.
Da, probabil nu stii sa ma iubesti
in lumea asta. Si probabil tu
ma poti iubi doar in universul ce l-ai ceeat
special doar pentru noi cand cocorii si-au gresit cararea , in zbor.
Doar pentru tine m-as preschimba in ploaie
si m-as prelinge, molcom,
pe sticla ferestrei tale. Mi-as lipi

buzele de cerul umed,

soptind spre tine mii de stele.
Doar pentru tine m-as lasa
imbratisata de furtuna, seninul sa-ti redau
in cat mai multe forme. Mi-as lipi
buzele de frunza verde
soptind spre tine, petalele de trandafir.
Doar pentru tine m-as transforma in abur
si m-as ridica spre nesfarsitul tau.
Doar pentru tine, mi-as lipi
buzele de norii negri
soptind spre tine culorile ce m-au compus.
Nu pot sa nu imi las sufletul sa danseze..
Nu pot sa nu ma las mangaiata de lacrimile cerului, razand catre norii ce-si cern , una cate una,
transparentele perle..
Nu pot sa nu ma bucur ca pasii tai urmeaza pasii mei oriunde m-as duce..
Nu pot sa nu inteleg minunea ploii cand, cu ochii inchisi, plutesc in bratele tale...
Pentru ca tu faci din tot ce e deosebit, o banalitate, pentru ca tu aduci noaptea acolo unde rasare
soarele, pentru ca tu intorci spatele cand ar trebui sa mergi inainte, pentru ca lumea ta nu se poate
amesteca cu lumea mea chiar daca, pentru o clipa, am vrut sa cred, pentru ca mastile nu sunt
decat pentru actori si numai pentru a fi folosite pe scena iar tu, uitand ca dincolo de masca, ar fi
trebuit sa fii doar tu insuti, ti-ai insusit , poate pe nedrept, o masca a luminii ..... pentru toate
astea si probabil pentru multe altele, astazi uitandu-ma in ochii tai, iti spun ca universul tau va
ramane doar al tau, ti-l daruiesc cu zambetul pe buze asa cum ti-am daruit , pana azi, timpul meu.
Nu vrem sa stim adevarul decat in masura in care nu ne face rau. Nu vrem sa stim adevarul decat
daca el nu are legatura cu noi insine.. ...
Ne regasim echilibrul in propriile noastre minciuni, uitand, ca de fapt, adevaratul echilibru nu
poarta masti...