PRINCIPIILE DE BAZ ALE AGRICULTURII ECOLOGICE

Agricultura ecologica se bazeaza pe o serie de principii si idei, cum ar fi

conservarea sistemelor naturale de transformare ciclica, utilizarea resurselor regenerabile
in sistemele de productie si prelucrare, protectia habitatelor vegetale si animalelor
salbatice, sporirea biodiversitatii, utilizarea rationala a apei, sustinerea conceperii unui
sistem integrat de cultivare care sa contribuie la crearea unei filiere de prelucrare si
distributie echitabila din punct de vedere social, si responsabila in ceea ce priveste mediul
natural.
Principiile de baza ale agriculturii ecologice sunt:
1. protectia mediului inconjurator;
2. mentinerea si sporirea fertilitatii solului;
3. respectul pentru sanatatea consumatorilor;
4. mentinerea biodiversitatii ecosistemelor agricole;
5. reciclarea substantelor si resurselor cat mai mult posibil in cadrul exploatatiilor
agricole;
6. considerarea exploatatiilor agricole ca entitati in echilibru;
7. mentinerea integritatii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora si
pana la comercializarea lor, cultivarea plantelor si cresterea animalelor, in armonie
cu legile naturale;
8. obtinerea de productii optime, nu maxime;
9. tehnologii noi si convenabile pentru sistemul de agricultura ecologica, sau
cresterea animalelor corespunzator cerintelor fiecarei specii.
Intr-un sistem de agricultura ecologica, trebuie avuta in vedere dezvoltarea unor
exploatatii agricole durabile si productive, cu scopul de a proteja mediul inconjurator.
Tehnologiile de cultivare trebuie sa restabileasca si apoi sa mentina stabilitatea ecologica
a exploatatiei agricole si a mediului inconjurator. Fertilitatea solului este mentinuta si
imbunatatita printr-un sistem de masuri care favorizeaza activitatea biologica maxima in
sol, precum si conservarea resurselor solului.

Controlul buruienilor, bolilor si daunatorilor se realizeaza prin metode de control

integrate, precum si prin lucrarile solului, rotatia culturii, imprastierea insectelor utile
pentru a crea un echilibru intre pradatori si insectele daunatoare, promovand diversitatea
biologica. Intr-un sistem de agricultura ecologica, animalele beneficiaza de conditii de
crestere si densitate a animalelor conforme cu necesitatile lor comportamentale, precum
si de furaje ecologice si metode de crestere care reduc nivelul de stres, favorizeaza o mai
buna stare de sanatate a animalelor si previn imbolnavirile. Principalul obiectiv al
agriculturii ecologice este de a obtine produse agricole sanatoase si sigure pentru
consumatori, avand in vedere protectia mediului. Mentiunea de Produs ecologic
garanteaza ca acel produs este rezultatul unui mod de productie care exclude utilizarea
produselor chimice de sinteza si protejeaza mediul inconjurator. Pentru a putea fi
comercializate, toate produsele agriculturii ecologice trebuie sa fie controlate si sa obtina
certificare din partea unui organism autorizat in acest sens.
1. Principii generale pentru tehnologiile de cultivare a plantelor de camp
- Speciile si soiurile cultivate in sistemele de agricultura ecologica sunt alese in functie
de adaptabilitatea lor la conditiile locale de sol si clima, precum si de toleranta la
atacul daunatorilor si bolilor.
- Tot materialul semincer si pentru plantat trebuie sa fie certificat ecologic.
- Este necesar se cultive o gama variata de specii si soiuri pentru a spori valoarea,
durabilitatea, independenta si biodiversitatea fermelor ecologice.
- Soiurile de plante trebuie alese astfel incat sa se mentina diversitatea genetica.
- Este de dorit sa fie folosite soiuri produse ecologic si soiuri cunoscute ca fiind
adecvate pentru cultivarea ecologica
- Operatorii trebuie sa foloseasca soiuri produse in sistem ecologic.
- Trebuie folosit material semincer si de plantat din soiuri corespunzatoare si de
calitate. In cazul in care acesta nu este disponibil in comert, organizatiile care
stabilesc standardele vor stabili date limita pentru utilizarea semintelor si
materialului de plantat produs in conditii de agricultura conventionala
(neecologice).

- Daca materialul ecologic semincer si de plantat nu este disponibil, pot fi utilizate

materiale conventionale numai daca acestea nu au fost tratate cu pesticide interzise
de standarde.
- Daca nu este disponibil materialul semincer si de plantat conventional netratat, pot
fi folosite seminte si material de plantat tratate chimic. Organismul de certificare va
stabili termenele limita si conditii pentru cazurile exceptionale care permit utilizarea
oricarui material semincer si de plantat tratat chimic.
2. Principii generale privind perioada de conversie
Perioada de conversie trebuie sa fie suficient de indelungata pentru a creste semnificativ
fertilitatea solului si pentru a restabili echilibrul ecosistemului. Durata perioadei de
conversie trebuie sa fie adaptata la:
utilizarea anterioara a terenului;
contextul ecologic si implicatiile acestuia;
experienta operatorului.
Perioada de conversie este stabilita prin legile si standardele in vigoare, fiind diferita de
la o tara la alta (Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei, nr.34/2000). Conform
Ordonantei de Urgenta, perioada de conversie este dupa cum urmeaza:
2 ani inainte de semanat, pentru culturile anuale, pasuni si pajisti;
3 ani inainte de recoltare, pentru culturile perene si plantatii;
1 an pentru taurine pentru carne;
6 luni pentru rumegatoare mici si porci;
12 saptamani pentru animale de lapte;
10 saptamani pentru pasarile destinate productiei de carne, cumparate la varsta de trei
zile;
6 saptamani pentru pasarile destinate productiei de carne;
1 an pentru albine, daca familia a fost cumparata din stupine conventionale.

3. Principii generale pentru fertilitatea solurilor si administrarea ingrasamintelor

Agricultura ecologica reda solului materialul microbian, vegetal sau animal necesar
cresterii sau, cel putin, mentinerii fertilitatii si activitatii biologice.
Materialul biodegradabil de origine microbiala, vegetala sau animala obtinut in urma
practicilor ecologice trebuie sa constituie baza programului de fertilitate.
Resursele de nutrienti trebuie utilizate intr-o maniera durabila si responsabila. Pierderile
de nutrienti din ferme in mediul inconjurator trebuie diminuate. Pentru a li se optimiza
efectul, nutrientii trebuie utilizati intr-o maniera si in perioade si locuri corespunzatoare.
Este necesara prevenirea acumularii metalelor grele si a altor poluanti.
Fertilizantii minerali de origine naturala, precum si cei de origine biologica permisi de
aceste standarde, trebuie sa fie considerati ca fiind singurul component al sistemului de
fertilizare si, de asemenea, doar ca supliment, si nu inlocuitor, al reciclarii nutrientilor.
O atentie deosebita trebuie acordata igienei culturale si se recomanda ca fertilizantii sa
nu fie aplicati direct pe vegetatie in cazul consumului uman, sau direct solului in cazul in
care acesta va fi folosit pentru cultivarea plantelor anuale in urmatoarele 6 luni.
Nutrientii si produsele pentru fertilizare trebuie sa fie aplicate intr-un mod in care sa
protejeze solul, apa si biodiversitatea. Restrictiile trebuie sa se refere la cantitati, locatie,
perioada de administrare, tratamente, metode, sau alegerea produselor care vor fi aplicate.
Ingrasamintele minerale trebuie sa fie folosite numai in cadrul unui program care sa se
refere la fertilitatea pe termen lung, impreuna cu alte tehnici cum ar fi administrarea de
materie organica, ingrasamintele verzi, rotatii ale culturilor si fixarea azotului de catre
plante. Ingrasamintele minerale trebuie sa fie aplicate in formele in care se gasesc si sunt
preluate din natura si nu trebuie sa fie facute mai solubile prin tratamente chimice, altele
decat adaugare de apa si amestecare cu alte substante acceptate, de origine naturala.
Cresterea fertilitatii solului se realizeaza prin practici culturale cum ar fi: rotatia
culturilor, ingrasaminte verzi, culturi ascunse, culturi intercalate, reziduuri vegetale si
animale reciclabile, pasunat prin rotatie, si lucrari ale solului.

4. Principii generale pentru procesarea produselor agricole ecologice

Productia ecologica si procesarea se bazeaza pe un numar de principii si idei. Toate sunt
importante si aceasta lista nu intentioneaza sa stabileasca vreo prioritate in ceea ce
priveste ordinea importantei lor. Principiile cuprind:
producerea de cantitati suficiente de alimente, fibre si alte produse de calitate
superioara;
activitate compatibila cu ciclurile si sistemele naturale vii prin intermediul solului,
plantelor si animalelor, din intregul sistem de productie;
recunoasterea impactului social si ecologic mai larg al sistemului de productie si
procesare ecologic si in cadrul acestuia;
mentinerea si sporirea fertilitatii si activitatii biologice a solurilor pe termen lung,
utilizand metode culturale, biologice si mecanice adaptate la conditiile locale, in opozitie
cu metodele conventionale care se bazeaza pe inputuri;
mentinerea si sporirea biodiversitatii agricole si naturale in ferme si in imprejurimile
acestora, prin utilizarea sistemelor durabile de productie si protectie a habitatelor
salbatice de plante si animale;
mentinerea si conservarea diversitatii genetice prin atentia acordata managementului
resurselor genetice din cadrul fermei;
promovarea utilizarii responsabile si conservarii apei, florei si faunei acvatice;
utilizarea, pe cat posibil, a resurselor regenerabile in sistemele de productie si procesare
si evitarea poluarii si deseurilor;
stimularea productiei si desfacerii la nivel local sau regional;
crearea unui echilibru armonios intre cultivarea plantelor si cresterea animalelor;
asigurarea unor conditii de viata care sa permita animalelor sa-si exprime caracteristicile
principale ale comportamentului lor firesc;
utilizarea materialelor de ambalare biodegradabile, reciclabile si reciclate;
furnizarea, catre toti cei implicati in productia si procesarea ecologica, a unei calitati
care sa le satisfaca nevoile fundamentale, in cadrul unui mediu de munca sigur si sanatos;
sprijinirea formarii unui intreg lant de productie, procesare si distributie, just din punct
de vedere social si resposabil din punct de vedere ecologic;

 recunoasterea importantei cunostintelor locale si sistemelor de agricultura traditionale,

protejarea acestora si desprinderea de invataminte din acestea.
5. Principiul sanatatii
Agricultura ecologica trebuie sa asigure si sa sporeasca sanatatea solului, plantelor,
animalelor, oamenilor si a intregii planete, ca tot unitar si indivizibil. Acest principiu
releva faptul ca sanatatea indivizilor si a comunitatilor nu poate fi separata de sanatatea
ecosistemelor solurile sanatoase produc culturi sanatoase care sustin sanatatea
animalelor si a oamenilor. Sanatatea inseamna plenitudinea si integritatea sistemelor vii.
Aceasta nu inseamna doar simpla absenta a bolilor, ci si mentinerea starii de bine sub
aspectele conditiei fizice, mentale, sociale si ecologice. Trasaturile esentiale ale acestui
concept sunt: imunitatea, elasticitatea si regenerarea. Rolul agriculturii ecologice in
productie, procesare, distributie sau consum, este de a asigura si spori sanatatea
ecosistemelor si organismelor, de la cele microscopice existente in sol pana la fiintele
umane. In mod deosebit, agricultura ecologica este destinata producerii de alimente cu o
calitate nutritiva superioara, care contribuie la prevenirea bolilor si la intretinerea starii de
bine. In acest sens, trebuie evitata utilizarea ingrasamintelor, pesticidelor, medicamentelor
si aditivilor alimentari care pot avea efecte daunatoare asupra sanatatii.
6. Principiul ecologic
Agricultura ecologica trebuie sa se bazeze pe sisteme si cicluri ecologice vii, sa lucreze
cu acestea, sa incerce sa le stimuleze si sa le sustina. Acest principiu precizeaza locul
agriculturii ecologice in cadrul sistemelor ecologice vii. Conform acestui principiu,
productia se bazeaza pe procese ecologice si pe reciclare. Alimentatia si starea de bine se
realizeaza prin ecologizarea mediului specific de productie. De exemplu, in cazul
culturilor agricole, mediul specific este solul; in cazul animalelor, acesta este ecosistemul
fermei; in cazul pestilor si organismelor marine, acesta este mediul acvatic. Sistemele de
agricultura ecologica, pastorit si de recoltare a produselor din natura trebuie sa
corespunda ciclurilor si echilibrelor ecologice din natura. Aceste cicluri sunt universale,
insa functionarea lor are un specific local. Managementul ecologic trebuie adaptat
conditiilor locale, sub aspect ecologic, metodelor de cultivare si locului ocupat de

aceasta. Este necesara reducerea inputurilor, prin refolosirea, reciclarea si managementul

eficient al materialelor si energiei, cu scopul mentinerii si imbunatatirii calitatatii
mediului, precum si pentru conservarea resurselor. Agricultura ecologica trebuie sa
ajunga la un echilibru ecologic prin organizarea sistemelor de productie agricola,
gospodarirea habitatelor si intretinerea diversitatii genetice si agricole. Este necesar ca
toti cei care produc, proceseaza, comercializeaza sau consuma produse ecologice sa
protejeze si sa ajute mediul inconjurator care apartine tuturor, inclusiv peisajul, clima,
habitatele, biodiversitatea, aerul si apa.
7. Principiul corectitudinii
Agricultura ecologica trebuie sa dezvolte relatii care sa asigure corectitudinea in privinta
mediului inconjurator comun si a conditiilor de viata. Corectitudinea este exprimata prin
echitate, respect, dreptate si consideratie fata de lumea inconjuratoare, atat in relatiile
dintre oameni, cat si in relatiile dintre oameni si alte fiinte vii. Acest principiu subliniaza
faptul ca toti cei implicati in agricultura ecologica trebuie sa dezvolte relatii umane intr-o
maniera care sa asigure corectitudinea, la toate nivelurile, fata de toti cei implicati
fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianti si consumatori. Agricultura
ecologica trebuie sa asigure tuturor celor implicati o buna calitate a vietii si sa contribuie
la independenta alimentara a acestora si la reducerea saraciei. Scopul agriculturii
ecologice este de a produce o cantitate suficienta de alimente si alte produse de buna
calitate. Acest principiu insista asupra faptului ca animalelor trebuie sa li asigure conditii
de viata in conformitate cu caracteristicile lor fiziologice, comportamentul natural si
starea de bine. Resursele naturale si de mediu, utilizate pentru productie si consum,
trebuie sa fie gestionate intr-o maniera corecta, din punct de vedere social si ecologic, si
trebuie sa tina cont de responsabilitatea fata de generatiile viitoare. Corectitudinea
necesita sisteme de productie, distributie si comercializare oneste si echitabile, care sa
tina cont de costurile reale sociale si de mediu.
8. Principiul administrarii
Agricultura ecologica trebuie administrata intr-o maniera prudenta si responsabila, pentru
a proteja sanatatea si bunastarea generatiilor actuale si vitoare, si a mediului. Agricultura

ecologica este un sistem viu si dinamic, care raspunde cerintelor si conditiilor interne si
externe. Cei care practica agricultura ecologica pot spori eficienta si productivitatea, insa
nu cu riscul de a pune in pericol sanatatea si bunastarea organismelor vii. Ca urmare,
trebuie sa fie evaluate noi tehnologii, iar metodele existente trebuie revazute. Trebuie
avut grija ca intelegerea ecosistemelor si a agriculturii sa nu fie incompleta. Acest
principiu stabileste ca prudenta si responsabilitatea reprezinta elementele esentiale ale
strategiilor de management, dezvoltare si alegere a tehnologiilor in agricultura ecologica.
Este necesar ca stiinta sa se asigure ca agricultura ecologica este sanatoasa, sigura si
valida din punct de vedere ecologic. Totusi, cunostintele stiintifice singure nu sunt de
ajuns. Experienta practica, intelepciunea acumulata si cunostintele traditionale si locale
ofera solutii viabile, verificate in timp. Agricultura ecologica trebuie sa previna aparitia
unor riscuri majore, prin adoptarea unor tehnologii corespunzatoare si evitarea celor
nesigure, precum ingineria genetica. Deciziile trebuie sa reflecte valorile si cerintele
tuturor celor care ar putea fi afectati, prin procese transparente si participative.
9. Principii generale pentru combaterea daunatorilor, bolilor si buruienilor
Sistemul de agricultura ecologica utilizeaza metode biologice si culturale pentru a
preveni pierderile inacceptabile datorate daunatorilor, bolilor si buruienilor. Aceste
sisteme utilizeaza culturi agricole si soiuri bine adaptate mediului, cu un program de
fertilitate echilibrat, in scopul de a mentine fertile solurile cu o activitate biologica
intensa, rotatii ale culturilor adaptate la conditiile locale, culturi asociate, ingrasaminte
verzi si alte practici ecologice recunoscute, asa cum sunt descrise in standarde.
Daunatorii, bolile si buruienile trebuie sa fie controlate prin aplicarea constienta a uneia
sau mai multor masuri combinate, dupa cum urmeaza:
alegerea unor culturi agricole si soiuri corespunzatoare;
programe de rotatii ale culturilor corespunzatoare;
prasit mecanic;
protectia dusmanilor naturali ai daunatorilor prin asigurarea unui habitat favorabil, cum
ar fi gardurile vii, amplasarea de cuiburi si zone ecologice tampon care conserva
vegetatia originara cu scopul asigurarii de adaposturi pentru dusmanii daunatorilor;

 ecosisteme diversificate. Acestea vor fi diferite in functie de zonele geografice. De

exemplu, zone tampon pentru prevenirea eroziunii, sisteme agroforestiere, rotatia
culturilor, culturi intercalate etc.;
combaterea termica a buruienilor;
pregatirea patului germinativ;
inamici naturali, inclusiv imprastierea pradatorilor si parazitilor;
preparate biodinamice acceptate, provenite din piatra de moara, gunoi de grajd sau
plante;
mulcitul si cositul;
pasunatul animalelor;
controlul mecanic, cum ar fi capcane, bariere, lumina si zgomot;
sunt permise metode fizice pentru controlul daunatorilor, bolilor si buruienilor, inclusiv
folosirea temperaturilor ridicate. Este restrictionata sterilizarea termica a solurilor pentru
combaterea daunatorilor si bolilor. Agricultura ecologica-un agroecosistem echilibrat si
durabil Prin intermediul acestei lucrari se urmareste analizarea principiilor care stau la
baza agriculturii ecologice, prin faptul ca respectarea acestora contribuie la pastrarea
resurselor naturale i a ecosistemelor pentru generatile viitoare.

Raportul de activitate pe anul 2006 al Institutului de Cercetri pentru Agricultur

Organic FIBL din Elveia, evideniaz c una din problemele majore ale agriculturii
ecologice este lipsa de genotipuri corespunztoare sistemelor de agricultur ecologic. n
ultimii ani s-au acumulat numeroase rezultate tiinifice i observaii practice care
sugereaz c prin alegerea celui mai adecvat genotip se poate mbunti eficiena
utilizrii substanelor nutritive, poate crete competitivitatea cu buruienile, se poate
reduce impactul bolilor asupra recoltelor i se pot obine recolte diversificate i de bun
calitate, crescnd astfel profitabilitatea agriculturii ecologice.
Ameliorarea soiurilor moderne de gru i triticale s-a bazat, cel mai adesea, pe
performana n condiii de agricultur intensiv, unde se aplic ngrminte i pesticide
chimice. Aceast performan poate s nu corespund cu comportarea n sistemul de
agricultur ecologic, unde accesibilitatea substanelor nutritive este mai redus, iar bolile

i buruienile nu sunt combtute chimic. De aceea ne propunem s se studieze relaia

dintre comportarea genotipurilor n agricultura ecologic i n cea tradiional i s
precizeze pe aceast baz obiectivele specifice i posibilitile de progres genetic n
ameliorarea de soiuri mai potrivite pentru agricultura ecologic.
Rezultatele tiinifice sugereaz c importana relativ a nsuirilor care
influeneaz comportarea soiurilor n agricultura ecologic este puternic dependent de
condiiile pedo-climatice, astfel nct ideotipul adecvat agriculturii ecologice trebuie
stabilit pentru fiecare ar n parte i nu poate fi dedus cu precizie din rezultatele obinute
n alte condiii.
Cercetarea va cuprinde experimentarea unor genotipuri diverse, n paralel n
condiii de agricultur ecologic i intensiv, n dou uniti din Sudul rii i studiul
caracteristicilor morfo-fiziologice i genetice care confer avantaje n condiiile tipice
agriculturii ecologice. Variabilitatea genetic a caracteristicilor cele mai importante
pentru comportarea n sistemul de agricultur ecologic va fi studiat apoi n cadrul unei
colecii mai largi de germoplasm, pentru evaluarea anselor de progres n continuare i
pentru alegerea de genitori n vederea crerii n viitor a unor noi soiuri, superioare celor
existente ca adaptabilitate pentru fermele ecologice. Prin aplicarea imediat a rezultatelor
proiectului n procesul de ameliorare, va fi selectat cel puin un genotip mai adaptat
agriculturii ecologice, care va fi predat pentru testare oficial n vederea nregistrrii la
Institutul de Stat pentru Testarea i nregistrarea Soiurilor.
Obiective
Obiectivul general al proiectului este de a explora i valorifica posibilitile genetice de
ameliorare a nivelului, stabilitii i calitii recoltelor de gru i triticale produse n
sistem ecologic, pornind de la stabilirea prin studiu comparativ a cerinelor specifice
agriculturii ecologice fa de agricultura tradiional. n acest scop se au n vedere
urmtoarele obiective specifice:
- Studiul comparativ al performanelor de producie ale soiurilor n sistemul de
agricultur ecologic i n sistemul tradiional, pentru stabilirea cerinelor specifice

- Explorarea diferenelor genotipice intraspecifice i de introgresie (gena HGPC) n

privina eficienei acumulrii azotului n bob n sistemul de agricultur ecologic i n
sistemul tradiional,
Explorarea diferenelor genotipice n privina competitivitii cu buruienile, incluznd
diferenele n privina vigorii timpurii, a gradului de acoperire a solului i a potenialului
alelopatic
- Studiul comparativ al manifestrii bolilor n sistemul de agricultur ecologic i n
sistemul tradiional i caracterizarea rezistenei soiurilor la bolile principale din sistemul
de agricultur ecologic
- Obinerea de noi materiale de ameliorare care s poat constitui baza unui program de
ameliorare de soiuri mai corespunztoare pentru agricultura ecologic.