Sunteți pe pagina 1din 1

Gheorghe Piperea: Dreptul pozitiv este glisant, schimbator, va trebui sa revenim la vechiul spirit

de echitate al dreptului, intrucit suntem tulburati, nu mai avem ancore. Uite, spre exemplu, in anii
anteriori, personal aveam ca ancore marile decizii jurisprudentiale ale CEDO (despre un adevarat Amurg
al zeilor de la aceasta curte a scris, pe JURIDICE.ro, si Petre Piperea) sau ale CJUE. Aflu de curind ca
CEDO a devenit victima a propriului succes si respinge cererile venite din Romania de la persoane fizice,
ca inadmisibile, dar admite cereri ale unor corporatii, cum ar fi cererea BRD de anul trecut. Iar la CJUE au
inceput sa apara hotariri partial contradictorii cu decizii anterioare (cum este foarte recenta
decizie Manea contra Romaniei in materie de taxa auto, decizie care, partial, contrazice cauza Tatu si
cauza Nisipeanu; in plus, decizia Manea contine un argument absolut aberant, cum ca restituirea taxei
auto ar provoca mari dificultati financiare Statului roman si, deci, nu prea ar trebui sa se permita
restituirea; in afara de faptul ca un principiu constitutional roman dupa care creantele contra statului sunt
garantate este aruncat in derizoriu de onorabila CJUE, ma intreb cum poti spune, in stilul fostului
presedinte T. B., ca plata catre contribuabili a unei sume incasate ilegal de aproape 800 de mil. euro
este periculoasa pentru stabilitatea financiara a statului, in timp ce un imprumut de 20 de mld. euro luat
de acelasi stat in 2010 pentru a salva bancile nu este periculos pentru stabilitatea financiara). In plus,
Comisia Europeana a luat in urma cu citeva satpamini o decizie absolut aberanta in care decide ca
punerea in aplicare de catre Romania a unei decizii arbitrale de la ICSID este ajutor de stat ilegal si, deci,
trebuie recuperate orice sume executate silit. Ce mai conteaza ca tratatul multilateral care este garantat
prin instituirea acestui tribunal arbitral contine 150 de state-membre semnatare si are o vechime de peste
50 de ani. Ce mai conteaza chiar si faptul ca hotarirea arbitrala fusese incuviintata la executare de
instanta romana, iar a invalida, chiar si indirect, o astfel de hotarirea printr-o decizie a CE, executiv al UE,
inseamna nimic mai putin decit incalcarea separatiei puterilor in stat. Conteaza doar ca onorabila CE a
considerat, in stil de cowboy, ca Statul roman considerat autor al unui delict international de catre ICSID
e supus plecat al inaltei porti europene.
Peste 10 ani trebuie sa avem repere, asta e necesarul viitorului. Si echitate.