FUNCIILE COMUNICRII (limbajului)

Fiecare functie se dezvolta n legatura cu unul dintre factorii actului de comunicare. Mai multe
functii ale limbajului se pot manifesta simultan, ntr-un mesaj, dar unele sunt dominante n
anumite secvente.
1. Functia expresiva sau emotiva (centrata pe emitator). Sunt exprimate sentimentele,
starile sau valorile locutorului (=cel care vorbeste), adica subiectivitatea lui. ("vai!", "uf!",
"of!", "ah!", "ura!", "valeu!", "aoleu!" etc!)
2. Functia de apel sau conativa (centrata pe receptor), prin care se exprima o ncercare
de a-l influenta, de a-l incita la actiune pe interlocutor printr-un ordin, rugaminte etc. -aceasta
functie este pregnanta n comunicarea cotidiana si n stilul oficial-administrativ. Verbe
folosite: "Va rog"! "Te rog"!
3. Functia poetica (centrata pe mesaj), prin care se pune n valoare mesajul, forma n care
este organizat/ structurat acesta. Prin functia poetica, textul este frumos, placut, amuzant,
interesant. Este pusa n evidenta n proverbe, zicatori sau n poezia moderna.
4. Functia metalingvistica (centrata pe cod), prin care se controleaza codul, cuvintele
folosite, discutndu-le ntelesul sau forma pentru a favoriza ntelegerea corecta. Este
pregnanta n stilul stiintific, unde ntelegerea mesajului si a conceptelor este esentiala.
5. Functia fatica (centrata pe canal), prin care se controleaza canalul, urmarind mentinerea
contactului dintre interlocutori, priri verificari sau confirmari. Este specifica unei comunicari la
distanta, deoarece aici pot interveni perturbari. Verbe folosite: "Ma auzi?", "Mai esti pe fir?"
6. Functia referentiala (centrata pe referent), prin care se transmit informatii despre lumea
reala sau imaginara. Este o functie dominanta n limbajul stiintific, dar ea are o pondere
importanta n orice tip de comunicare. Exemple: "Filmul ncepe la ora 15".
7.

Functia reflexiva - ndeamna la reflectie, visare, filosofare.

Dicionarul Explicativ al limbii Romne (DEX) definete comunicarea astfel:

- a face cunoscut, a da de tire; a informa, a ntiina, a spune;
- (despre oameni, comuniti sociale etc.) a se pune n legtur, n contact cu ...; a vorbi...
Din punct de vedere psihologic, a comunica nseamn a mprti, a crea o legtur sau a
stabili o relaie.
Astfel, comunicarea este un act dinamic, care presupune intrarea n legtur a lumilor
interioare ale interlocutorilor
Elementele esentiale caracteristice procesului de comunicare:

cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabilesc anumite relatii;

capacitatea partenerilor de a emite si de a receptiona semnale intr-un anumit cod,

cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind, pe rand, emitator si receptor;

existenta unui mesaj;

existenta unui mijloc de transmitere a mesajului;

mesajul specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anume raspuns cu

privire la mesajul comunicat initial (feed-back);

existenta unor canale de comunicare, sau a unor 'drumuri' urmate de mesaje (canale
formale sau informale);

prezenta unor bariere de comunicare, perturbatii ce pot interveni in procesul de

comunicare (zgomote, filtre).

EMITATORUL este initatorul comunicarii, cel care elaboreaza mesajul. El alege

mijlocul de comunicare si limbajul astfel incat receptorul sai inteleaga masajul formulat.
Emitatorul are dreptul de a alege receptorul cu care doreste sa comunice.
RECEPTORUL este persoane care primeste mesajul, dar
la fel de important ca si transmiterea ei

ascultarea mesajului este

MESAJUL este forma fizica in care emitatorul codifica informatia, poate fi un ordin, o
idee, un gand. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea,
obtinerea unui actiuni. Mesajul este unitatea de baza a comunicarii ce transmite o informatie,
o idee care a fost codificata intr-un simbol.
MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de
mesaj dinspre emitator spre receptor.
2. Cel mai amplu criteriu l reprezint codul folosit. Aici se disting trei tipuri de comunicare:
- verbal, paraverbal, nonverbal.
Comunicarea verbal (CV)
Acest tip de comunicare este codificat i transmis prin enunuri care au la baz
unitatea minimal, semnificativ numit cuvnt. Comunicarea verbal este oral sau
scris, iar canalele sunt deci auditive i sau vizuale; ambele tipuri fiind la fel de frecvente.
Cominicarea scris poate include i alte forme sau manifestri ale comunicrii
interumane:comunicare lateralizat, public, referenial, atitudinal, la fel cum
comunicarea oral poate subscrie i comunicarea intrapersonal, public, subiectiv etc.
tiinele lingvistice i nonlingvistice au fost preponderent interesate n cerceterea comunicrii
scrise i mai puin interesate n cerceterea comunicrii orale. n lumea tiinific
contemporan, dat fiind cerinele societii actuale, accentul se mut, ns, tot, mai mult pe
cercetarea comunicrii, elaborndu-se n acest scop tot mai mult tehnici de observare i
interpretare a comunicrii orale.
Tipuri
- Comunicarea intrapersonala, reprezinta comunicarea in si catre sine/catre eu.
- Comunicarea interpersonala, evident, comunicarea intre oameni
- Comunicarea de grup, reprezinta comunicarea intre membri grupurilor si comunicarea
dintre oamenii din grupuri cu alti oameni
- Comunicarea de masa, comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de oameni
De asemenea, comunicarea este:
- Comunicare verbala
- Comunicare non-verbala
- Comunicare paraverbala (reprezentata de tonul vocii, intonatie, inflexiuni, volum,
intensitate)
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul
actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire) si
55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).
Mergand mai jos, pe lant, comunicarea mai este
- Comunicare directa
- Comunicare indirecta (mijlocita)
- Comunicare intentionata

- Comunicare neintentionata

De asmenea, sunt cateva planuri de intentionalitate a convorbirilor. Astfel exista:

- Comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
- Comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
- Comunicare instrumentala (cand este urmarit un scop precis)
Exista si o comunicare ierarhica, de business, care insa consider ca se preteaza si la nivel
inter-uman, fara nicio legatura cu afaceri. Altfel comunici cu un om care iti este inferior IQ/EQ,
altfel cu unul egal, altfel cu un superior:
-Comunicare ascendenta (cu superiorii)
- Comunicare descendenta (cu subordonatii)
- Comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale).

3. In continuare, vom aminti intr-o forma diacronica modelele fundamentale ale comunicarii,
incepand cu 1948 prin:
a. Modelul lui Harold Dwight Lasswell :
Acesta a propus in 636h78g 1948 un model care dupa aplicabilitatea sa in domeniul
comunicarii de masa a fost exstins la celelalte forme de comunicare.
Acceptam cele afirmate de John Fiske, care considera ca acest model este varianta verbala a
modelului initiat de Shannon si Weaver, fiind totusi un model linear care ridica mai degraba
problema efectului decat pe cea a semnificatiei. Efectul implica o schimbare observabila si
masurabila in ceea ce priveste receptorul, care este cauzata de elemente identificabile ale
procesului de comunicare (Fiske J. 2003, p 51).
Modelul are la baza sa referiri la:
emitatorul comunicarii, utilizand intrebarile (Cine spune? Cum spune? Cui spune? si Cu
ce efect?)
-

la continutul comunicarii (ce spune?)

la mijlocul comunicarii (cum?)

la audienta comunicarii (cui?)

la efectele comunicarii (cu ce efect?)

Modelul lui Lasswell cunoscut si acceptat in domeniul stiintelor comunicarii leaga fiecare din
intrebarile sus amintite de un anumit timp de analiza, ceea ce face din procesul comunicarii
un proces de persuasiune.
Structurarea metodei interviului isi gaseste aplicabilitate in domeniul asistentei sociale.
b. Modelul lui Newcomb
Psihologul Theodore M. Newcomb a initiat in 1953 un model triunghiular. Se considera ca este
primul model care a cuprins si rolul comunicarii in societate sau in relatiile sociale.
In esenta sa, modelul porneste de la trei elemente, A, B si X care alcatuiesc un sistem
si deci sunt intr-o relatie de interdependenta. Astfel, daca A se schimba, aceasta situatie
determina schimbari si pentru B si X si invers. Acest model poate avea o componenta
empirica in domeniul asistentei sociale prin serviciile oferite familiilor in dificultate.

Astfel, daca in diada tata-fiu adolescent exista conflicte, rezulta ca aceasta relatie va influenta
si interactiunile cu mama si ceilalti membrii ai familiei.
Acest model ne prezinta si ne argumenteaza nevoia de informatie, este un suport si pentru
intelegerea complexitatii relatiilor interpersonale din domeniul asistentei sociale.
Modelul lui Theodore Newcomb ne ofera, astfel, un suport in a ne adapta comunicarea si
comportamentul la schimbarile intervenite.
c. Modelul lui Grebner
Initiat in 1956 de catre George Grebner, profesor si director al Scolii de Comunicare
Annenberg, la Universitatea din Pensylvania, acest model poate fi aplicat oricarei forme de
comunicare si se directioneaza pe doua propozitii esentiale:
-

legarea mesajului de realitate, ceea ce ii permite sa informeze asupra semnificatiilor

prezentarea procesului comunicarii ca un ansamblu cu doua dimensiuni: prima

perceptiva si, o a doua, comunicanta.
In planul perceptiei, X percepe un eveniment Y care denota ceea ce se petrece in realitate. X,
care nu poate percepe ansamblul Y in totalitatea sa selecteaza evenimentul Y1, in functie de
experienta si apartenenta sa culturala.
In planul comunicarii, Y1 este transformat in semnal referitor la evenimentul Y, adica la
mesajul alcatuit dintr-un semnal si un continut. Cel mai dificil pentru X este sa selecteze cel
mai bun semnal dintre toate mesajele posible in raport cu Y .
Este cunoscuta prezentarea amintita mai sus intr-o dimensiune orizontala si a uneia verticala.
Consideram ca modelul lui Grebner este util diadei asistent social beneficiar, datorita
trimiterilor la procesul de semnificare, in analiza si prevenirea dificultatilor de comunicare.
Continutul acestui model ne trimite la teorii precum constructivism, constructionism, la
triunghiul lui Ogden si a lui Richiards, care argumenteaza importanta subiectivitatii umane in
receptarea mesajului.
d. Modelul lui Westley si Mac Lean
Initiat in 1957, analizeaza diferentele dintre comunicarea interpersonala si cea de masa, care
sunt diferite in doua puncte esentiale:
-

fenomenul de feedback este aproape inexistent in comunicarea de masa

numarul de emitatori, cat si numarul de subiecte este foarte mare in comunicarea de

masa

Acestia continua si preiau modelul lui Newcomb, introducand un element nou care este
reprezentat de functia editorial-comunicationala, adica procesul prin care se decide ce si cum
comunica.
e. Modelul lui Katz si Lazarsfeld
Initiat de Elihu Katz si de catre Paul Felix Lazarsfeld in 1955, mai este numit si modelul celor
doua etape ale comunicarii (engl. Two step flow of communication).
Acest model impune doua submodele: al liderului de opinie care prin contact personal zilnic
influenteaza opinia si deciziile intr-o privinta sau alta.
Modelul celor doua etape ale comunicarii are trei ipoteze:
Persoanele nu sunt izolate in societate, ci sunt parte din diferite grupuri primare sau
secundare

efectele mass media nu au o influenta directa asupra persoanelor, ci sunt mediatizate

prin relatiile sociale
-

liderii din comunitate sunt mai mari consumatori de media si filtreaza mesajele.

Prima ipoteza are un efect direct in diada asistent social-solicitant al serviciilor, iar
profesionistul trebuie sa cunoasca valorile fundamentale ale comunitatilor in care actioneaza.
f.

Modelul lui Riley

Acest model formulat in 1959, analizeaza comunicarea din perspectivele interactiunii cu

mediul. Modelul are la baza sa modelul traditional al comunicarii de tip stimul-raspuns,
subliniind importanta grupurilor primare.
Sunt analizate asociatii relative, permanente si nespecializate ale unui numar restrans de
persoane unite prin relatii directe fata in fata si grupuri de referinta unde atitudinile, valorile
sunt adoptate drept criterii atunci cand acesta definesc sau evalueaza o situatie.
Indivizii nu sunt entitati isolate, ci fac parte din grupuri care ii influenteaza in selectarea si
perceptia transmiterii si preluarii mesajelor.
In literatura de specialitate asistam la grupuri de referinta comparative care implica un
comportament de imitatie si grupuri de referinta normative a caror norme sunt adoptate de
persoana.
Acest model are implicatii directe in comunicarea interpersonala asistent social- beneficiar al
serviciilor, cu referire la diferentele culturale, la limbajul specialistului si al persoanei in
nevoie.
Consideram utila cunoasterea si aplicarea principiilor acestor modele prezentate de catre
asistentul social.
g. Modelul lui Jakobson
Am amintit la inceputul capitolului de functia fatica in interactiunea asistent socialbeneficiarul serviciilor. Functia identificata de unul din initiatorii lingvisticii structurale, Roman
Jakobson care a prezentat in 1960 un model al comunicarii care are conexiuni sesizabile atat
cu modelele liniare si cu cele triunghiulare prezentate in acest subcapitol.
Autorul a propus sase factori care trebuie sa functioneze pentru a putea accepta procesul de
comunicare. Acestia sunt cunoscuti si utilizati in domeniul stiintelor comunicarii: emitatorul,
destinatarul, mesajul, codul, contextul si destinatarul.
Dupa autorul modelului, fiecare din cei sase factori determina o functie diferita a limbajului:
a.

Functia expresiva, care descrie relatia dintre mesaj si emitator, a atitudinii vorbitorului

b.
Functia conativa, cea care se refera la efectul mesajului asupra destinatarului,
la determinarea unui comportament
c.
Functia referentiala, orientarea spre realitate a mesajului, face conexiunea limbajului cu
referentul, despre cine, despre ce se vorbeste
d.
Functia metaligvistica este cea a identificarii, verificarii codului folosit (daca este acelasi
sau este diferit)
e.
Functia fatica despre care am amintit in partea de inceput a capitolului este cea care
mentine relatia dintre destinatar si emitator
f.
Functia poetica, relatia mesajului cu sine (face trimiteri dincolo de literatura si poezie, la
topica frazei, imbinarile arbitrare de vocale/consoane).
Consideram ca acest cunoscut model isi poate gasi prin functiile sale aplicabilitatea in analiza
relatiei interpersonale asistent social-solicitant.

4.Raportul limba gindire

Adesea n ncercrile de a defini fiina uman se afirm c este unica fiin dotat cu gndire
i limbaj ("homo cogitarius", "homo loguens"). Cele dou fenomene psihice puse n discuie
(dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri strvechi, emblema omului, fiindui specifice
i deosebindu-i astfel, radical, de celelalte vieuitoare. Dintre toate aceste elemente
(fenomene psihice), gndirea i limbajul se afl ntr-o strns legatur, ele evolund prin
intercondiionare pe tot parcursul ontogenezei.
Gndirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operaiilor
mintale (analiza, sinteza, comparaia, abstractizarea, generalizarea), reflect nsuirile
eseniale i relaiile dintre obiectele i fenomenele lumii, sub forma noiunilor, propoziiilor
(judecilor i raionamentelor).
Noiunea, fiind elementul de baz al gndirii, rezult c limbajul se evideniaz chiar
din definiia acestui complex fenomen psihic, ntruct noiunea este tocmai semnificaia
cuvntului ca element constitutiv al limbajului i inelesurile sunt de natur ideal i nu pot
exista independent de un purttor material (cuvntul rostit, scris, citit), apare ca evident
legtura dintre gndire i limbaj.
Limbajul este activitatea individual de comunicare prin intermediul limbii, ori
comunicarea (transmitera de informaii) presupune vehicularea unor semnificaii ntre un
"emitor" i un "receptor ", ceea ce nu se poate realiza dect prin utilizarea unor "coduri"
care s permit, materializarea acestor "mesaje", codurile putnd fi semnele (cuvintele)
diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular (specific surdo-muilor), sau alfabetul
Morse, etc. O alt component esenial a unui sistem de comunicare este conexiunea
invers ce are rolul de a regla emisia mesajelor n funcie de efectele produse.
Limbajul fiind "limba n aciune" sau limba preluat (interiorizat) i utilizat de fiecare
subiect uman (care o gsete la natere gata constituit), nseamn c limbajul preia i latura
semantic a limbii. Latura semantic a limbajului nu se suprapune ns integral pe cea a
limbii ntruct, pe de o parte, individul nu-i poate nsui toate semnificaiile tuturor cuvintelor
existente n lexicul unei limbi, iar pe de alt parte, fiecare individ adaug semnificaiei
principale ale unui cuvnt alte sensuri secundare, strns legate de experiena sa personal.
De exemplu, cuvntul "matematic" semnific "tiina exact a numerelor i a relaiilor dintre
ele", dar la aceast semnificaie valabil pentru oricine se asociaz triri subiective
(predominant afectiv-motivaionale) diferite n cazul unui elev premiant la olimpiada de
matematic fa de un elev corijent. Acestea sunt tocmai sensurile personale ale cuvntului
respectiv, rezultate din experienele specifice, unice, ale fiecrui elev n legtur cu aceast
disciplin de studiu.
Este necesar a aminti de asemenea, c gndirea, ca proces logic, realizeaz legturile
dintre diferite noiuni, ntruct acestea nu pot exista separat ci n sisteme de noiuni de form
piramidal. De aceea gndirea lucreaz cu construcii mai complexe, cum sunt judecile i
raionamentele; acestea trebuie s se materializeze n construcii lingvistice mai complexe
dect cuvntul, cum sunt propoziiile i frazele. Aa cum n cadrul limbajului, utilizarea
vocabularului unei limbi nu se poate face n absena unor reguli gramaticale, tot aa, n cadrul
gndirii, utilizarea notiunilor nu se poate face n afara legilor logice care vizeaz
corectitudinea gndirii, adecvarea ei la realitate. De aceea se vorbete despre simetria i
solidaritatea normelor gramaticale i a celor logice.
Dac avem n vedere evoluia ontogenetic a individului uman, este uor de observat
c gndirea i limbajul sunt ntr-o strns unitate; copilul mic ce are un limbaj slab dezvoltat
are o capacitate redus de gndire (deci i de nelegere i soluionare de probleme);
maturizarea psihic a individului presupune un nivel crescnd al celor dou fenomene psihice
ntruct aceast maturizare se realizeaz prin nvare, iar nvarea este activitatea
complex ce solicit n mod special participarea gndirii i a limbajului (cu toate formele sale:
monologat, dialogat i colocvial, scris i intern). Acesta nseamn c nvarea este n esen
dobndirea capacitilor operatorii n plan mental.
Legtura dintre gndire i limbaj se evideniaz ns i n situaiile n care diferite
perturbrii ce se pot produce n cadrul unuia, influenteaz negativ i pe celelalte; altfel spus,

afectarea accidental a mecanismului complex al gndiri (ntlnite n boli psihice) se

manifest i prin dificulti ale comunicrii.
Aadar, gndirea se formeaz i se dezvolt prin intermediul limbajului n absena
cruia rmne la un stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii slbatici sau copiii surzi din
natere).
Operaiile gndirii sunt transformri mentale ale obiectelor i fenomenelor care nu pot
fi prelucrate dect prin intermediul limbajului: analiza (desfacerea ntregului n prile
componente) ca i sinteza (refacerea intregului) necesit urtilizarea limbajului; comparaia
(relevarea asemnrilor i a deosebirilor dintre obiectele gndirii pe baza unui criteriu), de
asemenea, abstractizarea, reinerea unor nsuiri prin renunare la altele) i generalizarea
(formarea claselor pe obiecte i fenomene) presupune intervenia limbajului ca suport sau
instrument pentru vehicularea semnificaiilor corspunztoare.
Inelegerea, ca funcie a gndirii ce const n stabilirea de legturi ntre noile
informaii i cele vechi, n-ar fi posibil fr sprijinul limbajului.
Rezolvarea de probleme (ca proces de mobilizare a resurselor psiho-nervoase pentru
depirea obstacolului cognitiv), este regimul n care functioneaz, de regul, gndirea;
nelegerea este imposibil n absena verbalizrii care este prezent pe tot parcursul su n
punerea problemei (reformularea datelor), emiterea ipotezelor, ntocmirea planului mental,
rezolvarea propriu-zis i eventual verificarea.
La rndul su limbajul, ca mijloc al tuturor fenomenelor psihice, deci i al gndirii, ar fi
un simplu ambalaj, o form fr coninut, dac nu ar dispune i ncrctura semantic.
Disocierea dinte gndire i limbaj se manifest pregnant n nvaarea, mai bine zis
"memorarea", mecanic ce se oprete la nivel formal, pur verbal, fr a ptrunde prin
nelegere n esena lucrurilor i fenomenelor.
De aceea funciile (rolurile) esentiale ale limbajului sunt inseparabile: funcia de
comunicare se realizeaz n unitate cu cea cognitiv i ambele sunt dependente de cea
reglatorie; funcia persuasiv (de convingere ar fi imposibil n absena raionamentelor;
funcia dialectic a limbajului este implicat chiar n soluionarea conflictelor problematice.
La nivelul personalitii, limbajul, n toate formele sale, este un indicator cert al capacitii
intelectuale; bogia vocabularului, corectitudinea gramatical, cursivitatea logic a
flexivitii i fluenei gndirii. n acela timp, dovada inelegerii, deci a funcionaliti gndirii)
nu se poate face dect prin intermediul verbalizrii, exteriorizrii prin limbaj a ideilor.
n concluzie, unitatea n interaciune (reciproc) a gndirii i limbajului poate fi considerat un
punct de pornire cu rol central n inelegerea interdependenei tuturor fenomenelor n cadrul
complexului sistem psihic uman i a integrrii acestuia n mediul socio-cultural care l
condiioneaz.
1. Intrebarea este evident retorica, pentru ca toti stim cat de importanta este
comunicarea cu pacientul. Am ales acest titlu tocmai pentru a ne intreba daca intradevar reusim sa facem acest lucru zi de zi si pentru ca sunt inca foarte
entuziasmata dupa participarea recenta la un curs cu aceasta tema, pe cale il
recomand cu caldura nu doar colegilor mei medici, ci tuturor celor care doresc o
mai buna comunicare cu cei din jur.
Trebuie sa recunosc ca acest subiect se muleaza foarte bine pe o pasiune mai veche
de a mea legata de tot ce inseamna dezvoltare personala si ca trainingurile de
acest fel sunt mai eficiente si placute decat lectura individuala a cartilor pe aceeasi
tema. In plus, am avut ocazia sa ne impartasim experienta cu ceilalti participanti la
curs, inclusiv sa ne plangem de dificultatile legate de activitatea de medic in
Romania de azi si de barierele care stau in calea unei comunicari eficiente.
De ce este important sa comunicam eficient cu pacientii? Pentru ca pacientul se
asteapta sa fie ascultat, inteles, sa isi povesteasca toate suferintele, nu neaparat
cele strict legate de specialitatea unde se prezinta, sa gaseasca un raspuns la
intrebarile si ingrijorarile sale, sa plece de la doctor cu un confort psihic sporit.
Starea de bine la sfarsitul consultatiei nu depinde doar de tratamentul primit, ci si

de increderea pe care medicul si-a castigat-o in fata pacientului. Evident, toate

acestea necesita un consum de energie din partea medicului pentru o ascultare
activa, pentru a manifesta empatie, pentru a identifica asteptarile pacientului si a
raspunde acestora.
Empatia are si o componenta innascuta, care ne ajuta pe multi sa ne fie mai usor si
natural sa cream o relatie buna cu pacientii nostrii si din fericire feedback-ul
personal pe care l-am primit de la multi dintre acestia este incurajator pentru mine,
iar conflictele cu pacientii foarte putine. De aceea, as vrea sa extind intrebarea
din titlu la cat de important si in ce fel comunicam cu cei din jur in conditiile in care
comunicarea de la semafoare inseamna claxoane si injuraturi pe care le auzim zi de
zi.
Revenind la comunicarea cu pacientii, daca toti stim ca este foarte important sa
comunicam, mai ales in meseria de medic, ce ne impiedica uneori sa o facem? De
multe ori poate fi lipsa de timp, stresul, oboseala (dupa o garda de exemplu),
asteptari nerealiste din partea pacientilor, agresivitatea si lipsa de rabdare a unor
pacienti, probleme personale sau frustrari de care nu ne putem detasa, alti factori
externi telefoane care suna, usa care se dechide in mod repetat.
Chiar daca diagnosticul si tratamentul dat de medic sunt foarte corecte, daca
pacientul nu intelege boala sa, ce trebuie sa faca, daca nu se simte inteles si nu
este incurajat, beneficiul consultatiei nu este maxim si pacientul nu va fi multumit.
Eu ma bucur foarte mult cand unii pacienti imi spun la sfarsitul consultatiei ca dj
se simt mai bine dupa ce am discutat, pentru ca uneori ingrijorarea si suferinta
psihica sunt mai greu de suportat decat suferinta fizica si poate vom discuta intrun articol ulterior si despre legatura dintre inima si creier.
Beneficiile unei bune comunicari cu pacientul sunt de ambele parti, asigurand o
complianta mai buna la tratament, un confort psihic sporit din partea pacientului,
loializarea pacientilor si controlul mai bun al bolilor cronice. Asadar, trebuie sa
facem cu totii un efort pentru a comunica mai bine, pentru a creste calitatea si
eficienta actului medical.
2.