Sunteți pe pagina 1din 1

getică a unităţii „nota de analiză şi tratare lunară a depăşirilor de combustibil şi ulei" (anexa

9), în care se vor consemna concluziile şi propunerile comisiei cu privire la supraconsumul


respectiv, precum şi toate elementele care au stat la baza propunerilor de tratare a acestuia.
Nota model anexa 9 va fi înaintată spre avizare comisiei energetice a întreprinderii
coordonatoare.

Persoanele care se fac vinovate de încălcarea prevederilor prezentului normativ, atât în


ceea ce priveşte neîncadrarea în normele de consum, cât şi pentru neurmărirea sau
urmărirea necorespunzătoare a încadrării automobilelor în consumurile normate,
contribuind astfel la depăşirea consumurilor normate de combustibil sau ulei, vor fi sanc-
ţionate contravenţional, conform Decretului nr. 620/1973, devenit Legea nr. 140/1973 (cu
modificările ulterioare), dacă abaterea nu constituie infracţiune, în care caz se aplică
prevederile Codului Penal. De asemenea, sancţionarea contravenţională nu exclude şi luarea
unor măsuri disciplinare, în conformitate cu Codul muncii.
întreprinderile şi unităţile deţinătoare de parc auto vor lua toate măsurile tehnico-
organizatorice ce se impun pentru încadrarea tuturor automobilelor în consumurile normate de
combustibil şi ulei, urmărind permanent:
— menţinerea unei stări tehnice corespunzătoare a parcului de
automobile, prin utilizarea celor mai moderne metode de diagnosticare
tehnică şi executarea la timp şi în condiţii de calitate a lucrărilor de
întreţinere şi reparaţii;
— dotarea tuturor automobilelor cu aparate de contorizare a par
cursului şi normarea consumurilor de combustibil pe baza datelor
furnizate de acestea;
— optimizarea transporturilor prin utilizarea rutelor cele mai
scurte şi evitarea încrucişărilor;
— eliminarea parcursurilor neproductive şi a mersului în gol al
motoarelor;
— respectarea vitezei economice şi a presiunii nominale în pneuri;
— încadrarea corectă, pe categorii de drum, a parcursului realizat;
— stabilirea corespunzătoare a restului în rezervor la decade şi la
finele lunii în scopul determinării corecte a consumului efectiv de combustibil ;
— efectuarea analizelor decadale şi lunare cu maximă responsabilitate şi tratarea cu
exigenţă a abaterilor şi a cazurilor de risipă a
carburanţilor.

S-ar putea să vă placă și