Sunteți pe pagina 1din 18

Livada cu pomi fructiferi

Povestile mele pentru copii:2-10 ani


A fost odata o livada cu pomi fructiferi. Livada era mare si frumoasa, cum nici un alt
gospodar din satul acela nu avea. Cresteau in livada lui toate soiurile de fructe: mere,
pere, prune, gutui, caise, piersici, cirese si visine.
Cui nu i-ar placea o astfel de livada? Si bine ingrijita era, caci gospodarul muncea in
ea toata ziua , de dimineata pana seara: curata pomii de insectele daunatoare, taia
crengile uscate, uda radacinile si lucra toate cele de trebuinta unei livezi de soi.
Si tare priceput era gospodarul, caci multe ierni geroase si veri fierbinti trecusera
peste livada. Dar el stia ce sa faca, astfel ca livada crestea an de an, la fel de
frumoasa si bogata, cum alta nu era.
In toiul unei veri fierbinti, in livada se isca murmur mare, dus pe aripile vantului printre
frunze si crengi. Susotelile incepura sa se auda, la inceput incet, mai la urma, din ce
in ce mai tare, astfel ca spre inserat fiecare pomisor din livada aflase vestea: pomii
tineri se rasculasera si doreau o schimbare in livada.
Satui de ce fructe rodeau in fiecare vara sau toamna, aceleasi de fiecare data, tinerii
dorira sa rodeasca si altceva. Batranii livezii ii certara ca astfel de lucru nu este
potrivit, dar tinerii nu ascultara. Batranii se resemnara si lasara ca tineretea odata sa
decida si ea.
De cu seara pomii se apucara sa schimbe fructele intre ei.
Astfel , ciresul rodi mere in loc de cirese, iar marul cirese.
Parul rodi nuci in loc de pere iar nucul pere. Gutuiul rodi dude in loc de gutui iar
dudul gutui.
Visinul crezu ca prunele i-ar sta mai bine, atarnand pe crengi, mai mari si mai
colorate. Iar prunul se fali ca astfel de rosu nici un fruct nu il avea, cum era visina la
el pe crengi.
Nu se lasara mai prejos nici caisul si piersicul, schimbara fructele intre ei, dar
multumiti nu fura pe deplin, caci erau veri si fructele lor nu se deosebeau prea mult
intre ele.
Veselia era in toi, caci haine noi purtau acum pomii din livada.
Cei tineri se faleau cu noile roade si tuturor se pare ca schimbarea le pria.
Cei batrani, isi aplecara crengile, asteptand venirea toamnei, cand incepea culesul.
Dar iata ca ceva se intampla: vara era fierbinte si soarele dogorea cu putere, ploaia
veni, cei drept mai rar, dar turna cu galeata, vantul batu, in special noaptea, cu rafale
puternice.
Marului ii placea ploaia, si toata vara pana toamna radea la soare sa se coaca.
Ciresele se coceau insa repede, si nu erau pregatite pentru vara fierbinte. Ploaia le
aduse oaspeti viermisori mici si albi, iar vatul puternic le rupse coditele deja uscate.
Ciresul era bucuros ca vara pana toamna va avea fructe, dar bietul de el nu stiu ca
coditele lui sunt firave si nu pot sustine atata greutate. Merele cazura pe jos si nici nu
apucara sa se coaca.
Parul rodi nuci, dar umbra racoroasa ce placea atat de mult acestora, ii putrezira
ramurile parului.
Nucul nu putu sa ofere perelor soare, le tinu umbra si nu apucara sa se coaca.
Gutuiul se umplu de omizi si se ofili. Dudul se apleca pana la pamant din cauza
gutuilor mari si pana la urma ceda, frangandu-se in doua.Gutuile se rostogolira pe
pamant si se stricara.

Visinul nu rezista la soarele fierbinte ce placea asa de mult prunelor de vara, iar
prunul gasi ca visinile sunt prea plapande pentru vatul puternic ce ii apleca crengile
la pamant.
Piersicile erau prea grele pentru crengutele caisului, iar caisele prea numeroase
pentru frunzele rare ale piersicului.
Cand gospodarul intra in livada, dis de dimineata, ramase uimit de ce vazu. Toata
livada era terminata. Fructe, crengi si frunze rupte la pamant, ca dupa o furtuna
puternica. Pomi uscati si fructe pline de viermi formau un tablou deprimant pentru o
livada care asteptase o vara intreaga sa fie culeasa.
Gospodarul se aseza la umbra nucului batran si privi cu durere dezastrul din livada.
Hotara sa taie toti pomii si sa planteze altii.
Nucul isi pleca crengile cu freamat usor de frunze, si ii spuse:
Omule bun, ne cunoastem de copii. Eu vlastar la mama mea, ce falnic si statornic
sa cresc in viata m-a invatat. Tu copil la mama ta, bland si drept in viata sa fi, te-a
invatat.Pe ramurile mele te-ai jucat si te-ai inaltat, ai plans si ai ras la umbra mea.
Crescut-am impreuna, vara si iarna, pe arsita si ger. Tovarasi am fost la drum lung, in
viata, atat la bucurie cat si la durere.
Gandurile tale eu toate le cunosc, iar tu lucruri bune mi-ai facut.
Priveste cerul si vezi ca dupa furtuna iese soarele. Nu taia copacii, tineretea este
nebuna dar nu dureaza. Asculta sfatul batranilor. Livada este buna si roditoare, doar
o lectie trebuia ca tineretea sa invete.
Gospodarul multumi nucului pentru sfatul dat si nu mai taie pomii.
A doua zi , dimineata, livada radea din nou la soare. Culesul incepuse iar pomii erau
plini ca niciodata de fructe. Atat cei tineri cat si cei batrani au invatat ca cele mai
bune roade sunt cele muncite de ei insisi si cu multa truda.

Cireele cercelui- legend popular romneasc


Se spune c, demult, tare demult, exista o ar minunat cu multe coline, n care
locuitorii ei cultivau fel de fel de pomi fructiferi.
Imagineaz-i cum era primvara acolo: o minun ie! Oamenii ngrijeau pomii cu
mare dragoste i grij, iar pomii nfloreau i se prguiau rsplatind dragostea
acestora.
Ct despre copii..! Copiii erau fericii cnd se nfruptau din fructele delicioase! 1

n acest mic rai, tria singur, Cireoaia, o femeie ursuz i ciudat, ntr-o cas
aezat n vrful unei coline. Casa ei avea ziduri de piatr nalte i nimeni nu putea
s arunce vreo privire spre locul unde tria ea. n fa a casei ei, cretea un pom nalt
cu coroana ramificat ce rodea nite fructe neasemuite.
Primvara, pomul fcea nite flori cu petalele albe i ginga e i dup ce acestea se
scuturau, pe ramurile lui i fceau apariia nite bobie mici i verzi ce atrnau
perechi, perechi la captul unor codie lungi i subiri. Apoi creteau, creteau, pn
ncepeau s se prguiasc. Pielia lor cpta o culoare sngerie, miezul devenea
crnos i zemos cu un gust dulce i aromat de-i lsa gura ap. Oamenii le numeau
fructele Cireoaiei, dup numele femeii sau mai simplu ciree, iar pomul il numeau
cire. Nimeni nu mai intalnise asemenea fructe i nimeni nu tia de unde se ivise
pomul n curtea Cireoaiei.
Femeia isi pstra secretul cu strnicie cci muli ncercau s-l cultive punnd
smburii cireelor n pmnt, udndu-i i ateptnd s rsar ceva. Din pmnt,
ns, nu rsrea niciodat nimic.
Femeia, cu fructele ei, facea bani frumoi si vestea lor se dusese departe. Preul lor
era mare, astfel nct numai bogaii le puteau mnca.. Cire ele se coceau naintea
tuturor altor fructe, iar copiii le priveau cu jind, roii i crnoase, printre frunzele
crengilor ce se vedeau de dup zidul cel nalt de piatr.
Ce facea femeia cu banii? Ridica zidul tot mai nalt, ca nimeni s nu ajung, nici
mcar cu privirea la cireul ei.

Lnga zidul Cireoaiei, era o csu srccios, plin de copii, pe care-i cretea
sora lor mai mare, dup ce prinii lor murisera. Fata muncea din cas-n cas, pe la
strini, pentru o bucic de pine cu care-i hrnea friorii. Fructe mncau destule
de prin livezi, dar, fr ndoiala, copiii i-ar fi dorit sa guste din fructele Cire oaiei,
dac nu ar fi fost gonii tot timpul.
ntr-o zi, Cireaoaia s-a mbolnvit. Nu avea pe nimeni care s-o ngrijeasca, mcar
s-i fi dat un pahar cu ap...! Cci traise doar cu cire ul ei. Oamenii treceau
nepstori pe lng poarta ei, nchis cu apte lacte i se gndeau to i c femeia i
merita soarta.
Doar sora cea mare avea mil de biata btrn. Fata cu suflet de aur, i lsa la
poart, n fiecare diminea, cnd pleca la munc, cte o gleat cu ap, iar seara, la
ntoarcere, cte o bucic din pinea pe care o ctigase.
Dup ceva vreme btrna a nceput s lase i ea la poart cte un pumn de ciree.
Mare a fost bucuria fetei, dar i mai mare a friorilor ei. i mpreau n mod egal
bobiele roii i parfumate i le mncau ncet, ca s nu se termine prea repede.
ntr-o sear, pe cnd fata se ntorcea de la lucru, a gsit-o pe Cireoaia n poarta
casei. Femeia i-a fcut semn s intre si i-a dat n brae un co mare plin cu ciree. I-a
spus s le aleag pe cele cu codiele unite perechi i s le pun la urechile friorilor
ei ca nite cercelusi! Restul cireelor s le mnnce Apoi, fr s-i dea jos de la
urechi cerceii din ciree, s sape o groap n faa casei lor n care s pun toi
smburii fructelor mncate.
Acesta era secretul cireelor, secretul minunatului pom, pe care femeia nu-l spusese
nimnui pn atunci, de fric s nu aib concuren i preul s scad, rmnnd,
astfel, fr venit. Acum i prea ru! i pentru c simise c sfritul i era pe
aproape, se gndise s-l lase, ca un fel de motenire i altora. tia c fata cea
harnic i minunat n-o va lsa sa moar de foame...
Fata a luat coul, i-a mulumit btrnei i s-a ndreptat spre cas. A fcut ntocmai
cum a nvat-o Cireoaia.. ! i nu dup mult vreme, n faa casei sale srccioase
s-a nlat un cire mare, frumos i plin de fructe.
Copiii aveau guriele pline de ciree dulci i ochi orii plini de uimire..! Au mncat pe
sturate, neuitnd s-i pun ciree-cercelu i, la urechi i s mulumeasc lui
Dumnezeu i Cireoaiei pentru tot!
n fiecare diminea, sora cea mare pleca de acas cu cte un co plin cu cire, pe
care l lsa n pragul unei case cu muli copii, neuitnd s le spun i taina creterii
pomului.
i, n scurt timp, colinele s-au umplut cu aceti pomi i, binen eles, de copii cu ciree
cercelusi, la urechi. Vestea s-a rspndit dincolo de ara care se numea, de atunci,
ara Cireelor. Veneau acolo, oameni de toate neamurile i plecau cu cte un co cu
ciree, pe care l primeau fr bani, odat cu secretul nmulirii minunatului pom.
i astfel cireul a devenit faimos i s-a rspndit n lumea larg.
Ba chiar i luna iunie, luna n care se coc cireele, a fost numit de cei btrni i de
calendarele bisericeti: Cirear!
Cu timpul povestea sdirii cireului s-a mai uitat.
A rmas, ns, de-a lungul timpului, bucuria copiilor i prin ilor lor, care i n zilele
noastre i mai pun ciree cercelui, la urechi!