Sunteți pe pagina 1din 2

Descantec

de Tudor
Arghezi

-comentariu literar-

Tudor Arghezi, poet, prozator si publicist roman, este considerat un


clasic al viitorului (Al. George) si al doilea cel mai mare poet roman dupa
Mihai Eminescu datorita originalitatii si varietatii operei sale.
Poezia Descantec a fost publicata in anul 1927 in volumul Cuvinte
potrivite si releva viziunea poetului asupra universului cognitiv si
dimensiunii axiologice a acestuia.
Tema abordata in discursul liric este una de circulatie universala, si
anume tema cunoasterii si a misterului. Motivele, insa, sunt inedite si confera
poeziei o unicitate si o originalitate specific argheziene: lacatul care este
mijlocitorul dintre fiinta si cunoasterea absoluta, elementul caruia aceasta i
se adreseaza ex abrupto si incaperea sau lumea la care nu oricine are
acces, avand chiar conotatie ezoterica, reprezentand, totodata, scopul final
al fiintei.
Titlul operei este constituit dintr-un singur substantiv comun si are doua
acceptii. In sens denotativ, descantecul este o formula magica, de obicei in
versuri, care, fiind rostita si insotita de anumite gesturi, se crede ca poate
dezlega farmece sau vindeca boli. Cu sens conotativ, acesta este o metafora
a intregului text poetic, sugerand o incantatie pentru a deschide poarta spre
lumea necunoscuta si aparent intangibila si a facilita accesul in aceasta.
In incipitul primului vers al discursului liric se remarca invocatia retorica
Lacate ce sugereaza dorinta omului de a spulbera misterele lumii.
Simbolurile cheia si pazitorul sugereaza claustrarea, singuratatea si
frustrarea fiintei fata de faptul ca se simte privat de cunoasterea ce sta sub
semnul oniricului:La usa marelui meu vis.
Metafora fundul noptii semnifica abisul gnoseologic, transcendental,
ce apara misterul cu puterea lacatului. Comorile albastre, tot o metafora
plasticizanta, poarta sugestia cromatica a spiritualitatii, meditatiei si
absolutului, senzatia de frig semnificand sacrificiul pe care omul trebuie sa il
faca pentru a dobandi cunoasterea suprema. Pe de alta parte, comorile
reprezinta scopul greu de atins.
Pasii sunt ecouri ale lumii exterioare ce se disipa la scurt timp dupa ce
rasuna in constiinta si mintea fiintei. Metaforele plastice () atarna din
vazduh glicine/Si, de pe bolti, zorele/Si muguri si ciorchini de stele aduc in
prim-plan elementele mistice ale lumii de dincolo de usile inchise.

In secventa ce urmeaza, scanteia, simbol pentru bazele cunoasterii,


este cea care ii permite omului sa ajunga la lumina, metafora a cunoasterii
propriu-zise, ce il va ajuta pe acesta sa perceapa intr-o maniera superioara
ceea ce il inconjoara.
In finalul poeziei se readuce ideea de bezna, corelata cu fundul
noptii din prima parte a textului poetic. Descantecul se pare ca incepe sa-si
faca efectul intrucat lacatul simte si tresare, insa are loc o alta invocatie
retorica, Stea, ce contine un element al lumii cosmice, plasand dorinta pe o
treapta inalta, desi finalitatea, patrunderea in incaperea greu accesibila
omului prozaic, a ramas aceeasi.
Din punct de vedere morfologic, se remarca utilizarea verbelor la timpul
prezent (se apropie, atarna, aseaza etc.) ce reprezinta intensitatea
trairii si pune in prim-plan clipa prezentului fata de trecut sau viitor,
conferind discursului liric o valoare omnitemporala. Din punct de vedere
stilistic, este notabil imaginarul poetic bogat si multitudinea figurilor de stil,
cu precadere a metaforelor, iar din punct de vedere structural, poezia este
alcatuita din douazeci si doua de versuri cu rima imperecheata si masura
variabila.
In concluzie, Descantec de Tudor Arghezi este o inovatie in lirica
romaneasca in special prin elementele moderniste si insolite ce confera
discursului liric o unicitate si o originalitate aparte.

Slujitoru Andreea-Elena
Clasa a XII-a E
Colegiul National Nicolae Grigorescu