Hoinari prin galaxie

Publicat de Catalin Stanculescu la data: 2 - februarie - 2011,

categoria: Planetologie, Univers

O planeta hoinara (deasemenea cunoscute ca planete interstelare) este un obiect de masa

planetara care a fost scos din sistemul sau sau din galaxia sa si nu mai este legat de gravitatia
vreunei stele, pitice maro sau a altor obiecte de acest gen si ca, prin urmare hoinareste prin
galaxie.
Exista si astfel de obiecte cu masa planetara izolate, care nu au fost alungate sau s-au despartit de
sistemul lor. Se crede ca acestea s-au format ntr-un mod similar cu stelele, fie indepartandu-se de
propriul

sistem

fie

s-au

format

de

la

sine.

Unii astronomi cred ca definitia planetei ar trebui sa depinda de observabile actuale si nu de

origine.

Retinerea de caldura n spatiul interstelar

n 1998, David J. Stevenson a teoretizat ca unele obiecte de dimensiunile unei planete plutesc in
deriva n vaste ntinderi de spatiu interstelar rece si ar putea sustine, eventual, o atmosfera care nu
ar ngheta n pofida pierderilor de caldura radiate. El propune o teorie conform careia atmosfera
este conservata prin presiunea indusa de opacitatea radiatiilor infrarosii a unei atmosfere care sa
contina

hidrogen.

Se crede ca n timpul formarii sistemului planetar, mai multe protoplanete in formare au fost
aruncate din sistemul de formare. In timp ce creste distanta in ani-lumina fata de mama-stea, cu
atat mai mult se reduc si ultravioletele, iar atmosfera initiala a planetei care ar fi fost predominant
formata din hidrogen si heliu ar putea fi atrasa foarte usor chiar si de un corp cu gravitatia
asemanatoare Pamantului.

Astfel,

se

presupune

ca

pe

aceste

planete

interstelare ar putea exista oceane extinse cu apa lichida. Este n continuare sugerat ca aceste

planete pot sa ramna geologic active pentru perioade lungi de timp, cu impresionante miscari in
adancuri si posibil fenomene de natura vulcanica pe fundul marii care ar putea oferi o sursa de
energie pentru viata. Deasemenea, autorul admite ca aceste planete vor fi dificil de detectat
datorita nivelului mic de radiatii care ajunge la suprafata, majoritatea actiunii ducandu-se in
interior

departe

de

ochii

curiosi.

In urma unor studii despre aruncarea unor astfel de planete in spatiu, s-a descoperit ca 5% din
planetele de dimensiunea Pamantului cu tot cu satelit natural, si-ar pastra luna in urma unui astfel
de fenomen.. O luna de mari dimensiuni se pare ca este pana la urma benefica.

Literatura
n cartea lui Phillip Wylie When Worlds Collide (1932), Pamantul este distrus de un astfel gigant
de gaz care hoinarea prin galaxie. In 1951 a avut loc si ecranizarea cinematografica.
Nuvela A pail of Air de Fritz Leiber, care a aparut pentru prima oara n decembrie 1951 si difuzata
la
n

radio
anul

1966

in

prezinta
celebrul

serial

Doctor

aceeasi
Who

apare

giganti.
astfel

de

planeta.

Insa prima utilizare propriu-zisa a unei planete ratacitoare ca termen a avut loc n romanul lui
Poul

Anderson

din

1969,

Lumea

lui

Satan.

In Star Trek si Star Wars apare aceasta imagine si devine simbolul unui intreg episod.
n

Warhammer,

jocul

multiplayer

online

din

zilele

noastre,

apare

aceasta

imagine.

Planeta rosie aWorlorn este scena de actiune la George RR Martin in romanul lui Moartea din
Lumina.
n romanul Sunstorm, de Arthur C. Clarke si Stephen Baxter, in romanul Wolfbane de Frederik Pohl
si CM Kornbluth apar tot atatea planete hoinare prin univers.