Dionis

Dionis este personajul principal din nuvela Sarmanul Dionis

scrisa de Mihai Eminescu. El este un tinar de aproape
optsprezece ani ramas orfan de mic copil, pentru ca tatal sau
murise mult prea devreme. A fost crescut doar de mama sa cum
a putut din rodul miinilor ei, cu pretul unor mari sacrificii. Dar
din pacate, a decedat si ea, copilul raminind singur.
Dionis era de o frumusete demonica, fapt ce accentueaza
tineretea fermecatoare a baiatului. Fata ii era de acea dulceata
vinata alba ca si marmura in umbra, deci avea un chip luminos,
zimbitor si senin. Dionis era o fire melancolica semn
caracteristic al orfanilor. Era pasionat de carti, avea profesia de
copist, avea dorinta de a-si forma o cultura temeinica,
manifesta o atractie deosebita pentru astrologie, pentru secretele
metempsihozei, toate fiind de natura romantica. De asemenea
era visator, neavind pe nimeni in lume, iubitor de
singuratate, de refugiu.
Dionis este caracterizat direct de catre autor prin portretul fizic:
parul prea lung, curgea in vite pina pe spate; ochii tristi in
forma migdalei erau de acea intensiva voluptate pe care o are
catifeaua neagra, de o adincime tulburatoare, iar fata copilaroasa
purta in acelasi timp amprenta imaturitatii, surisul sau era foarte
inocent, de o profunda melancolie. Avea o frunte atit de
neteda, alba, corect boltita, care coincide pe deplin cu fata intradevar placuta.
Dionis este caracterizat indirect prin numele sau, mediul
ambiant din care face parte. Numele Sarmanul Dionis
formeaza un oximoron alcatuit din doua cuvinte opuse ca
inteles. Epitetul sarman semnifica nefericirea lui Dionis
cauzata de esecul sau in urma incercarii de a atinge absolutul in
cunoastere, nu se refera la conditia materiala. Iar numele Dionis
reprezinta numele zeului Dyonisos din mitologia greaca, fire
vesela si petrecareata. Iar mediul ambiant denota saracia sa: casa

cu treptele putrede, cu geamuri sparte, cu peretii invadati de

mucegai, cu paianjeni.
Dionis era un bucurestean sarac, apartinea clasei poporului de
jos, nu avea nici o sparanta, dar ii placea singuratatea. Se refugia
in lumea cartilor, citind tot ce-i cadea in mina. Era inzestrat cu o
capacitate de intelegere iesita din comun, un om cu inclinatii
spre meditatie. E definit ca personaj tipic romantic, cu caracter
si pasiune demonica, de-o sensibilitate deosebita, ce-si afla
dezamagirea in timp si spatiu, recunoscind ca nu atinge si nu
descopera absolutul.
Dionis se aseamana cu Ieronim, personajul nuvelei Cezara scrisa
tot de Mihai Eminescu. Ei ambii erau calugari, dar nu in sensul
adevarat al cuvintului. Dionis era calugar doar in visul sau, iar
Ieronim era calugar fara vocatie. Ambii sunt niste personaje
romantice si visatoare. Ambii erau interesati de carti. Dionis era
preocupat de carti de astrologie, iar Ieronim era preocupat de
cartile de cult bisericesc care ii facilitau manifestarea fanteziei
creatoare.
In opinia mea, Dionis era un geniu care m-a impresionat, un om
superior care avea mereu dorinta apriga de depasire a conditiei
umane. El era insetat de absolut, un visator deplin ce dorea sa
cunoasca ce se afla dupa poarta cea mare, care spera sa i se
implineasca ideal iubirea. Pot spune cu desavirsire ca Dionis
este un personaj tipic romantic.

Toma Nour
Toma Nour este un bucurestean cu un nume simbolic si metaforic, cu o
natura neguroasa, sfasiata de contradictii; un revoltat, contrazis in
aspiratiile sale.
Toma Nour este caracterizat direct de catre autor prin portretul fizic:
Era frumos de-o frumusete demonica. Asupra fetei sale palide,
musculoase, expresive, se ridica o frunte senina si rece ca cugetarea unui
filosof. Ai fi crezut ca e un poet ateu, unul din acei ingeri cazuti, un
satan, nu cum si-1 inchipuise pictorii: zbarcit, hidos, uracios, ci un satan

frumos, de-o frumusete stralucita, un satan mandru de cadere, pe-a carui

frunte Dumnezeu a scris geniul, si iadul indaratnicia - un satan
dumnezeiesc.