Sunteți pe pagina 1din 100

Introducere

Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii „Transilvania,Facultatea de Drept, frecventa redusa, având ca finalitate explicarea instituţiilor ce țin de domeniul Dreptului executional penal. Cursul este conceput în vederea tratării aspectelor fundamentale ale Dreptului executional penal, astfel încât studenţii să aibă posibilitatea de a-şi însuşi noţiunile şi termenii de specialitate din cadrul acestei discipline universitare. La elaborarea cursului au fost avut în vedere marea majoritate a actelor normative referitoare la activitatile principale ale penitenciarelor, precum si Codul penal actual, Codul de procedura penala, Legea nr. 254/2013, etc.

Cursul își propune realizeze o introducere in studiul dreptului executional penal, in sensul formarii de catre studenti a unei imagini de ansamblu cu privire la notiunile generale de drept executional penal, in vederea intelegerii importantei acestuia in sistemul de drept romanesc, delimitarea acestuia fata de alte ramuri de drept, precum si insusirea de catre acestia a terminologiei si a institutiilor specifice dreptului executional penal.

si a institutiilor specifice dreptului executional penal. Obiectivele cursului Cursul de faţă are ca obiective: 

Obiectivele cursului Cursul de faţă are ca obiective:

Să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului executional penal şi conexiunile existente între Dreptul executional penal si celelalte ramuri ale dreptului;

Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legii executional penale;

Să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de Drept executional penal, care să le permită acestora să devină specialişti în domeniul juridic;

Cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor executio nal penale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora;

Ancorarea studentilor in realitatile teoretice si practice ale disciplinei dreptului executional penal;

Explicarea si înţelegerea instituţiilor dreptului executional penal;

Insuşirea si perfectionarea unui mod de gândire logico-juridic corect;

Inţelegerea corelaţiilor existente între dreptul penal-partea generala, dreptul penal-partea speciala, dreptul procesual penal şi dreptul execuţional penal;

Familiarizarea studentilor cu terminologia specifica si institutiile caracteristice dreptului executional penal, care se va realiza atat prin prezentarea notiunilor specifice dreptului penal-partea generala, cat si a celor specifice, caracteristice dreptului executional penal;

Explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică; Explicarea si discutarea noilor modificari legislative;

Discutarea posibilitatii modificarii legislatiei in vigoare;

Soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate.

Cerinţe preliminare Cunoasterea unor notiuni referitoare la institutiile de drept penal-partea generala, drept penal-partea speciala si drept Cunoasterea unor notiuni referitoare la institutiile de drept penal-partea generala, drept penal-partea speciala si drept procesual penal. Inţelegerea mecanismului de creare a normelor şi modul de aplicare a acestora în practică. Însuşirea unor instituţii specifice dreptului penal şi a dreptului european.

Resurse Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente acestui modul nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente acestui modul nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru.

Structura cursului Cursul de Drept executional penal este structurat în sapte module, iar fiecare modul in parte Cursul de Drept executional penal este structurat în sapte module, iar fiecare modul in parte cuprinde mai multe unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.

Durata medie de studiu individual Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Drept executional penal (atât Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Drept executional penal (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-4 ore pentru fiecare unitate.

propuse) se poate face în 2 -4 ore pentru fiecare unitate. Evaluarea La sfârşitul semestrului, fiecare

Evaluarea La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde:

răspunsurile de la examen (80%), testarea continua pe parcursul semestrului

(20%).

STRUCTURA CURSULUI DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

Modulul 1. Noţiuni introductive despre dreptul execuțional penal U1. Notiunea de drept executional penal, trasaturile (caracterele) dreptului executional penal, scopul si functiile dreptului executional penal, principiile fundamentale ale dreptului executional penal, principiile speciale ale dreptului executional penal, legaturile dreptului executional penal cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte, U2. Izvoarele dreptului executional penal si raportul juridic de drept executional penal.

Modulul 2. Raspunderea penala U1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii

Modulul 3. Individualizarea judiciară a pedepsei U1. Renunțarea la aplicarea pedepsei U2. Amânarea aplicării pedepsei U3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere U4. Liberarea condiționată

Modulul 4. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România. Judecătorul de supraveghere a privarii de liberate. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale

U1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România U2. Judecătorul de supraveghere a privarii de libertate și judecătorul delegat la compartimentul de executări penae

Modulul 5. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate U1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate U2. Aplicarea, schimbarea și individualizarea regimurilor privative de libertate

Modulul 6. Drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate. Recompensele, abaterile și sancțiunile disciplinare. U1. Drepturilor, obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate U2. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare

Modulul 7. Probaţiunea. U1. Probaţiunea

Modulul 1. Noţiuni introductive despre dreptul execuțional penal

Cuprins Introducere Obiectivele modulului U1. Notiunea de drept executional penal, trasaturile (caracterele) dreptului executional penal, scopul si functiile dreptului executional penal, principiile fundamentale ale dreptului executional penal, principiile speciale ale dreptului executional penal, legaturile dreptului executional penal cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte, U2. Izvoarele dreptului executional penal si raportul juridic de drept executional penal.

Introducere Însuşirea temeinică a disciplinei Drept executional penal presupune, pe lângă activităţile didactice programate,un Însuşirea temeinică a disciplinei Drept executional penal presupune, pe lângă activităţile didactice programate,un efort considerabil din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei recomandate în suportul de curs. Acest modul contine doua unitati de invatare, care fac referire la unele aspecte importante legate de notiunea dreptului executional penal, trasaturile acetuia, scopul, principiile, conexiunile existente între Dreptul executional penal si celelalte ramuri ale dreptului, izvoarele dreptului executional penal si raportul juridic de drept executional penal. Prezentul modul abordează câteva dintre instrumentele şi conceptele cu care operează dreptul executional penal.

şi conceptele cu care operează dreptul executional penal. Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi

Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;

să înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal

sa isi formeze o atitudine pozitiva faţă de ştiinţa dreptului executional penal

sa isi dezvolte abilităţile de gândire juridico-penală

sa dobandeasca capacitatea de a interpreta corect normele executional penale şi aplicarea sistematică a acestora

Unitatea U1. Notiunea de drept executional penal

Cuprins M1.U1.1. Introducere M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M1.U1.3. Definitia dreptului executional penal M1.U1.4. Trasaturile dreptului executional penal M1.U1.5. Scopul si functiile M1.U1.6. Principiile M1.U1.7. Legatura cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte M1.U18. Test de evaluare a cunostintelor

M1.U1.1. Introducere Aceasta unitate de invatare face trimitere la notiunile de baza, introductive ale dreptului executional penal Aceasta unitate de invatare face trimitere la notiunile de baza, introductive ale dreptului executional penal si la legatura acesytei discipline cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte.

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aceasta Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aceasta disciplina, tinand cont de cunostintele dobandite in domeniu. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;

să înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.teoretica si practica a acestei discipline;  să înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal

M1.U1.3. Noţiunea de drept execuţional penal

Termenul de drept execuţional penal a fost folosit pentru prima dată de către doctrina penală germană, cea franceză utilizândul pe acela de drept penitenciar. Ultimul termen este însă mai restrictiv referindu-se doar la executarea propriu-zisă a pedepselor şi a altor sancţiuni penale şi la modul de organizare a penitenciarelor, în timp ce termenul de drept execuţional penal este mai cuprinzător acoperind întreaga executare a pedepselor, de la momentul pronunţării definitive a hotărârii de condamnare şi până la finalizarea executării, în diversele sale forme. În consecinţă, vom folosi termenul de drept execuţional penal, sau mai rar întâlnit dreptul executării sancţiunilor penale, termen ce desemnează acea ramură a dreptului, având un caracter unitar, relativ autonomă, aparţinând dreptului public care reglementează principiile şi modul de executare al pedepselor în scopul apărării societăţii contra criminalităţii. Dreptul execuţional penal este constituit dintr-un ansamblu de norme care reglementează domeniul executării sancţiunilor de drept penal. Normele de drept execuţional penal se regăsesc în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la executarea sancţiunilor penale, în Constituţia României, în codul penal şi de procedură penală, în Legea de executare a pedepselor, în Regulamentul privind executarea pedepselor şi a măsurii arestării preventive, în unele legi speciale, în normele privitoare la sănătate, muncă, administraţie, drepturile omului, precum şi în orice norme ce reglementează activitatea unor colectivităţi 1 . Instituţia infracţiunii, instituţia sancţiunii (pedepsei) şi instituţia răspunderii penale formează pilonii oricărui sistem de drept penal. Un rol important în dezvoltarea dreptului execuţional penal îl are, în primul rând, existenţa unor relaţii sociale privind executarea sancţiunilor penale. În acest context a crescut şi s-a dezvoltat legislaţia privind executarea sancţiunilor penale, la care s-a adăugat şi interesul statului de a intensifica procesul de reeducare şi reintegrare socială a celor condamnaţi penal. De asemenea, la apariţia şi dezvoltarea dreptului execuţional penal a contribuit şi formularea unor principii în executarea sancţiunilor penale (spre exemplu, principiul executării pedepselor în scopul reeducării prin muncă a persoanelor condamnate penal). La toate acestea a contribuit şi rolul, nu numai al statului în general, dar şi al organelor speciale ale statului (de exemplu, organele de stat pentru executarea pedepselor ori alte organe care au atribuţii în îndreptarea şi reeducarea persoanelor aflate în executarea pedepselor). Nu în ultimul rând, mai trebuie amintită şi reglementarea juridică specială a relaţiilor sociale respective, deoarece prin „reglementare juridică anumite relaţii sociale primesc un caracter distinct şi unitar datorită unei anumite categorii de norme juridice” 2 . Dreptul execuţional penal se poate defini ca o ramură de drept alcătuită dintr-o totalitate de norme juridice prin care se reglementează relaţiile sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal, în scopul asigurării unei influenţări educative eficiente a celor care execută pedeapsa, al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept 3 . Din această definiţie rezultă o serie de caracteristici:

a. Dreptul execuţional penal este un ansamblu de norme care reglementează regulile de bază ale executării pedeselor într-un sistem de drept dat, precum şi modul concret în care se execută aceste pedepse, îndeosebi modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor administraţiei penitenciare şi a celor încarceraţi.

1 Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, Fundamente de drept execuţional penal, Editura A.N.I., Bucureşti, 2004, p. 27.

2 Gh. Boboş, Teoria generală a statului şi a dreptului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 155.

3 I. Oancea, Drept execuţional penal, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 8.

b. Fiind o ramur ă a dreptului public, dreptul execuţional penal reglementează comportamentul celor ce veghează la executarea efectivă a pedepselor în mediul închis(penitenciar), în numele unei autorităţi publice (în cazul dreptului românesc al ministerului de interne şi administraţiei publice), unul din subiectele raportului juridic de executare penală fiind, tocmai de aceea, o autoritate public (administraţia penitenciarelor). O altă consecinţă ce decurge din caracterul de drept public al dreptului execuţional penal este faptul că normele ce alcătuiesc această ramură de drept au un caracter imperativ, fiind obligatorii pentru toţi cei rora li se adresează. c. Legiuitorul penal român înţelege ca această activitate să fie guvernată de anumite reguli de bază, principii, cărora i se subordonează întreaga reglementare în materie. Aceste reguli se adresează tuturor participanţilor la raporturile de drept executional penal. d. Ca şi dreptul penal, dreptul execuţional penal răspunde anumitor funcţii şi slujeşte anumitor scopuri. În esenţă, această ramur ă de drept, ca drept pozitiv r ăspunde nevoilor societăţii de apărare contra criminalităţii. Scopul general al normelor dreptului execuţional penal este identic cu cel al dreptului penal, acesta din urmă fiind reprezentat de apărarea valorilor sociale fundamentale ale statutului împotriva săvâr şirii de infracţiuni, astfel cum ele au fost definite şi enumerate în art. 1 din Codul penal. Legea penala apara, impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept. Executarea pedepselor prezintă două scopuri, unul imediat, care se referă la prevenţia specială şi unul general sau mediat, care se referă la prevenţia generală. Scopul imediat se obţine prin izolarea celui condamnat de societate, în acest mod fiind în imposibilitate de a mai comite alte infracţiuni. Scopul mediat sau general se obţine prin faptul că executarea efectivă apedepsei într-un mediu închis(penitenciar) prezintă un efect de inhibare a celor care ar fi tentaţi să comite diverse infracţiuni.

celor care ar fi tentaţi să comite diverse infracţ iuni. Sa ne reamintim Dreptul execuţional penal

Sa ne reamintim

Dreptul execuţional penal se poate defini ca o ramură de drept alcătuită dintr-o totalitate de norme juridice prin care se reglementează relaţiile sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal, în scopul asigurării unei influenţări educative eficiente a celor care execută pedeapsa, al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept.

M1.U1.4. Trasaturile dreptului executional penal

Dreptul execuţional penal, ca sistem cuprinzător de norme de drept. Dreptul execuţional penal este constituit dintr-un ansamblu de norme de drept înscrise în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la executarea sancţiunilor penale, în Constituţia României, în parte, în C. p. (unele norme generale), în C. p. p., dar în cea mai mare parte în Legea nr. 254/ 2013, în unele legi speciale, în normele privitoare la sănătate, muncă, administraţie, drepturile omului, precum şi în orice norme ce reglementează activitatea unor colectivităţi. 4 . Ansamblul acestor norme acoperă aproape complet reglementarea executării sancţiunilor de drept penal,

încât dreptul execuţional penal se prezintă ca un sistem cuprinzător de norme de drept, sistem care constituie conţinutul lui normativ. 5 Caracterul autonom al dreptului procesual penal. Autonomia unei ramuri de drept se justifică printr-un obiect propriu de reglementare şi a celorlalte criterii complementare. 6 Dreptul execuţional penal este o ramură autonomă de drept pentru că, are un obiect de reglementare propriu, (format din relaţiile de constrângere privind executarea unor sancţiuni penale) şi este reglementat în cea mai mare parte, de norme de drept execuţional penal 7 (C. p. conţine unele norme generale, dar în cea mai mare parte, normele de drept execuţional penal sunt înscrise în L. 254/2013 şi în alte legi). Caracterul de drept public al dreptului execuţional penal. Dreptul execuţional penal este o ramură de drept public pentru că, în toate raporturile juridice de drept execuţional penal se găseşte întotdeauna statul, ca subiect dominant. 8 Condamnatul se află pe o poziţie de subordonare, iar statul, prin organele speciale, dispune asupra condamnatului, impunându-i executarea pedepsei la care a fost condamnat, bineînţeles, în anumite limite prevăzute de lege. 9

bineînţeles, în anumite limite prevăzute de lege. 9 Să ne reamintim Dreptul execuţional penal este o

Să ne reamintim

Dreptul execuţional penal este o ramură autonomă de drept pentru că, are un obiect de reglementare propriu, (format din relaţiile de constrângere privind executarea unor sancţiuni penale) şi este reglementat în cea mai mare parte, de norme de drept execuţional penal 10 (C. p. conţine unele norme generale, dar în cea mai mare parte, normele de drept execuţional penal sunt înscrise în L. 254/2013 şi în alte legi). Dreptul execuţional penal este o ramură de drept public pentru că, în toate raporturile juridice de drept execuţional penal se găseşte întotdeauna statul, ca subiect dominant. 11

M1.U1.5. Scopul si functiile dreptului executional penal

Dreptul execuţional penal este ramura de drept prin care se exprimă şi se realizează politica penală a statului nostru, privind executarea sancţiunilor penale. În literatura de specialitate, politica penală este definită ca, ansamblul de procedee susceptibile să fie propuse legiuitorului, sau care sunt efectiv folosite de acesta la un moment dat într-o ţară determinată, pentru combaterea criminalităţii. 12 Executarea sancţiunilor penale, este orientată spre un scop special, anume apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept etc., prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea celor condamnaţi. 13 În această ipoteză, art. 52 Codul penal din 1969 prevede: ,,(1) Pedeapsa este

5 I. Oancea, op. cit., p. 12.

6 N. Popa, ,,Teoria generală a dreptului’’, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 243.

7 S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit., p. 3.

8 I. Neagu, ,,Drept procesual penal-Partea generală-Tratat’’, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, p. 55.

9 I. Oancea, op. cit., p. 13.

10 S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit., p. 3.

11 I. Neagu, ,,Drept procesual penal-Partea generală-Tratat’’, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, p. 55.

12 C-tin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 27.

13 S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit. p. 4.

o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. (2)Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.’’ Noul Cod Penal nu mai defineste notiunea de pedeapsa. Aceasta este definita de doctrina. Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare, prevazuta de lege, aplicata de instanta judecatoareasca infractorului in scopul prevenirii savarsirii de infractiuni. 14 Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, prin executarea sancţiunilor penale, se face pe două căi: una generală şi alta specială. Prima urmăreşte să-i determine pe cetăţeni de a se abţine de la comiterea unei infracţiuni. 15 A doua vizează pe condamnaţii înşişi, astfel încât, în urma executării pedepsei este de presupus că respectivul condamnat va trage învăţămintele necesare şi se va abţine de la comiterea unei noi infracţiuni. Atingerea scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni implică o serie de funcţii (atribuţiuni) ce revin dreptului execuţional penal. În primul rând, este necesară elaborarea unor norme de drept clare şi eficiente şi care să exprime politica penală a statului în materie de executare a sancţiunilor penale. Existenţa acestor norme este un prim pas spre o executare legală, exemplară şi controlabilă a sancţiunilor penale. În al doilea rând, normele privind executarea sancţiunilor penale se conformează principiilor fundamentale ale dreptului execuţional penal (principiul legalităţii, umanismului, executării sancţiunilor în scopul reeducării). În al treilea rând, normele de drept execuţional penal exprimă principiul individualizării executării sancţiunilor penale. De exemplu, în cadrul executării pedepsei se prevede, pe lângă regimul general, şi un regim special, un regim mai sever sau mai blând, în funcţie de deosebirile dintre condamnaţi. În al patrulea rând, se adoptă şi moduri diferite de executare a pedepsei privative de libertate, bunăoară în regim deschis, aşa cum este modul executării pedepsei la locul de muncă, lărgirea modurilor de executare conducând la o mai reală individualizare a pedepsei. În al cincilea rând, prin normele de drept execuţional penal se prevăd măsuri sigure de reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv. În al şaselea rând, prin normele de drept execuţional penal se prevăd măsuri sigure de reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv. 16

societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv. 1 6 Cum sunt prevazute pedepsele in alte legislatii

Cum sunt prevazute pedepsele in alte legislatii europene? Exemplificati.

14 Costica Bulai, Bogdan Nicolae Bulai Manual de drept penal. Partea generala, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2007, p. 291

15 Ibidem, p. 4.

16 I. Oancea, ,,Tratat de drept penal. Partea generală’’, Ed. All, Bucureşti, 1994, p. 14, 15.

M1.U1.6. Principiile de drept executional penal

Principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal După cum reiese din denumirea lor, prin principii de bază sau fundamentale se înţeleg ideile sau orientările care călăuzesc şi străbat întregul drept execuţional penal, întreaga activitate de luptă împotriva infracţiunilor, prin mijloace de drept execuţional penal. Principiile fundamentale nu trebuie confundate cu principiile speciale, care privesc un câmp mai restrâns de probleme. Principiul legalităţii. Principiul legalităţii este un principiu unanim admis în doctrina românească şi străină şi exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului (şi implicit al dreptului execuţional penal) se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta. 17 Principiul legalităţii procesului penal este o transpunere pe plan particular a principiului general al legalităţii, consacrat în art. 1 punctul 5 din Constituţie, unde se arată: ,,În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie’’. 18 De altfel, L. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal statuează la art. 1 că, ,,executarea pedepselor si a masurilor privative de liberate se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale prezentei legi.’’ Potrivit acestui principiu, legea este cea care determină faptele considerate infracţiuni, (nullum crimen sine lege), după cum tot legea este cea care arată pedepsele (nulla poena sine lege) şi răspunderea penală (nulum judicium sine lege) ce revine persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Din principiul legalităţii rezultă faptul că întreaga executare a pedepselor, drepturile şi obligaţiile părţilor raportului de drept execuţional penal sunt numai cele prevăzute de lege şi pot fi exercitate numai în condiţiile stabilite de lege. De asemenea, orice încălcare a regulilor stabilite prin legea de reglementare atrage aplicarea, după caz, a sancţiunilor disciplinare, administrative sau penale. Tot ca o consecin ţă a principiului legalităţii este şi aceea potrivit căreia administraţia penitenciară nu poate aplica alte sancţiuni disciplinare decât cele expres şi limitativ prevăzute de Legea nr.

254/2013.

Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare execuţional penală trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii execuţional-penale se află omul (cu drepturile şi libertăţile sale) şi de aceea, în normele execuţional-penale sunt prevăzute exigenţe cărora conduita omului să li se poată conforma. 19 În acest context, putem vorbi de umanizarea pedepselor şi a executării acestora, sancţiunile penale, pe lângă funcţia coercitivă, îndeplinind şi funcţia de reeducare. Principiul umanismului constă în aceea că întreaga executare a pedepsei trebuie să se facă cu umanitate. Principiul este consacrat legal atât în legea privind executarea pedepselor cât şi în Regulile europene de penitenciare. Pentru consolidarea acestui principiu codul penal prevede o serie de incrimări a unor fapte ce sunt comise în cazul executării unor sancţiuni penale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.282 din Codul penal, tortura constituie infracţiune, la fel şi relele tratamente aplicate unei persoane reţinute sau aflate în stare de detenţie sau în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative.

17 C-tin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 44.

18 I. Neagu, op. cit., p.71.

19 C-tin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 46.

L. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cuprinde o serie de prevederi legate de principiul umanităţii. Astfel, art. 4 prevede că, ,,pedepsele si masurile privative de libertate se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.’’ Alin. (1) al art. 5 din aceeaşi lege, statuează: ,,Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.’’ Exemplele nu se opresc aici, existând o multitudine de reglementări în dreptul execuţional penal, în strânsă legătură cu principiul umanităţii. Potrivit dispoziţiilor din preambulul Recomandării Comitetului de Miniştri ai statelor membre ai Consiliului Europei, REC (2006)24, persoanele private de libertate îşi pastrează toate drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, iar restricţiile la care sunt supuse sunt reduse la strictul necesar. De asemenea venind în întâmpinarea principiului umanismului aceleaşi reguli aratăcă detentia nu trebuie să încalce drepturile omului chiar şi în cazul unei lipse a resurselor . Aplicarea acestui principiu presupune ca desfăşurarea muncii în detenţie să se realizeze în condiţii de umanitate, respectându-se protecţia şi securitatea muncii 20 . De asemenea, presupune respectul integrităţii corporale şi a sănătăţii deţinuţilor, acestora trebuind să li se acorde asistenţă medicală şi medicaţia corespunzătoare în caz de boală.Principiul implică crearea de condiţii material şi morale pentru executarea pedepsei într-un mediu închis precum şi de realizarea unei protecţii special pentru femeile şi minorii deţinuţi. Pentru aceştia din urmă executarea pedepselor stă tot timpul sub semnul pregătirii lor pentru liberare şi,de asemenea, acestora trebuie să li se asigure condiţiile necesare pentru instruirea şi pentru continuarea studiilor. De asemenenea, atât Legea nr.254/2013 cât şi REC (2006)2 prevăd măsuri speciale pentru deţinuţii străini şi pentru alte categorii de deţinuţi. O altă reflecţie a principiului umanismului o reprezintă şi liberarea condiţionată. Principiul executării sancţiunilor în scopul reeducării celor condamnaţi. Caracterul pur retributiv al pedepsei a fost reevaluat, în sensul că, în acest moment, un rol foarte important ca retribuţia îl deţine reeducarea condamnatului. Constrângerea, prin ea însăşi nu ar putea duce la realizarea scopului pedepsei, funcţia de reeducare reîntregind funcţia de represiune a pedepsei. 21 Funcţia de reeducare este prevăzută în mod expres de lege şi este completată de dispoziţiile art. 52 alin. (2) Cod ul penal din 1969care stipulează că, ,,prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială’’ Principiul individualizării executării pedepsei. Acest principiu este considerat în doctrină, de către unii autori, ca fiind un principiu special de drept. 22 Alţi autori admit acest principiu ca fiind unul de bază. 23 Acest principiu presupune stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile de îndreptare ale acestuia. Îndeplinirea scopurilor şi funcţiilor sancţiunilor penale are loc numai dacă acestea au fost adaptate cazului concret, individual. 24 Principiul îşi are consacrarea în art. 74 Noul Cod Penal, urmând a se insista asupra lui pe tot parcursul prezentei lucrări.

21 S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit. p. 16, 17.

22 Vezi I. Oancea, op. cit., p. 16.

23 C-tin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 48.

Principiul executabilităţii exprimă cerinţa că, orice hotărâre a instanţei penale care conţine o condamnare la o sancţiune penală şi care a rămas definitivă, trebuie pusă în executare. 25 Dacă nu s-ar proceda astfel, hotărârea instanţei n-ar avea nici o eficienţă. Punerea în executare se îndeplineşte de către organe speciale de stat. Principiul obligativităţii constă în aceea că, punerea în executare şi executarea unei hotărâri penale, în care se cuprinde o condamnare la o sancţiune penală, devine definitivă şi executorie, este obligatorie pentru organele de stat competente şi pentru condamnaţi. 26 Principiul jurisdicţionalităţii vizează organul principal de stat care are atribuţii în materie de punere în executare şi controlul executării sancţiunilor penale. 27 În această ipoteză, activitatea de executare se desfăşoară sub supravegherea instanţei de judecată, care prin judecătorul delegat, decide şi rezolvă incidentele în cazul eventualelor încălcări ale legii ori în cazul unor schimbări ce pot interveni în cursul executării pedepsei. Instituţia judecătorului de supraveghere a privarii de libertate are parte de o reglementare specială în cadrul L. 254/2013. Principiul continuităţii este strâns legat de principiul executabilităţii. Potrivit acestui principiu, nu este destul ca o sancţiune penală, (de exemplu, pedeapsă principală ori complimentară), să fie pusă în executare, ci, se cere ca, o dată pusă în executare, această executare să fie continuată şi dusă până la capăt, până la completa executare. 28

Principiile speciale ale dreptului execuţional penal Principiile speciale ale dreptului execuţional penal, în comparaţie cu principiile de bază sau fundamentale, au o sferă mai restrânsă. 29 În domeniul dreptului execuţional penal, prin principii speciale se înţeleg principii care privesc şi se aplică executării unui grup de pedepse sau executării unei pedepse (de exemplu, a pedepsei privative de libertate). 30 Sunt încă discuţii cu privire la delimitarea acestor principii speciale. Unii autori admit unele principii, alţi autori admit alte principii, unii admit un număr de principii, alţii admit alt număr de principii. Odată cu intrarea în vigoare a L. 275/2006, şi-a făcut apariţia existenţa unor asemenea principii. Astfel, în această lege au fost înscrise principii precum: principiul garantării drepturilor condamnaţilor în timpul executării pedepsei (art. 38 alin. (2)), principiul recunoaşterii dreptului persoanei condamnate la petiţionare (art. 44), principiul recunoaşterii dreptului condamnatului la asistenţă diplomatică (art. 53) etc. Aceste principii se regasesc si in actuala reglementare, astfel art. 56 alin.1 din Legea 254/2013 consacra principiul garantării drepturilor condamnaţilor în timpul executării pedepsei, art. 64 consacra principiul recunoaşterii dreptului persoanei condamnate la petiţionare si art. 74, principiul recunoaşterii dreptului condamnatului la asistenţă diplomatică, etc.

24 Ibidem, p. 48.

25 Gh. Antoniu, ,,Executarea sancţiunilor penale’’, în ,,Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român’’, Ed. Academiei, 1976, p. 299-300.

26 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 32.

27 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 32.

28 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 33.

29 V. Papadopol, ,,Principii e bază’’, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, p. 531.

30 I. Oancea, op. cit., p. 33.

Conform parerii unor autori din literatura de specialitate, exista si o alta delimitare a principiilor

Conform parerii unor autori din literatura de specialitate, exista si o alta delimitare a principiilor dreptului executional penal. Cum opinati dvs.?

M1.U1.7. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept şi cu alte ştiinţe

Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept

1. Legătura cu dreptul penal. Între dreptul execuţional penal şi dreptul penal există strânse

legături. Dreptul penal este dreptul care prevede cadrul legal al sancţiunilor penale, sistemul de sancţiuni

penale, normele generale şi speciale de sancţionare. Dreptul execuţional penal, prin normele de executare a pedepselor, reglementând relaţiile sociale specifice de executare a pedepselor aplicate de către instanţe, contribuie la finalizarea şi realizarea scopului legii penale, acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. La acestea mai adăugăm şi faptul că unele din principiile care orientează dreptul penal sunt preluate şi adaptate de dreptul execuţional penal în materie de executare a sancţiunilor penale: principiul legalităţii, principiul individualizării sau principiul umanismului. Iar, în ceea ce priveşte raporturile juridice, menţionăm că între raporturile juridice execuţionale şi raporturile juridice penale există o strânsă intercondiţionare, în sensul că dacă prin normele de drept penal se aplică pedepse infractorilor, creându-se raporturi juridice penale, prin normele de drept execuţional penal se reglementează executarea pedepselor aplicate şi, astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal vor deriva din raporturile juridice de drept penal.

2. Legătura cu dreptul procesual penal. Executarea sancţiunilor penale presupune o anumită

procedură penală, în sensul că executarea sancţiunilor penale constituie o activitate socială în cadrul căreia se produc o seamă de acte procesuale, acte fără de care executarea sancţiunilor penale nu se poate efectua. Astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal se realizează prin raporturi de drept procesual penal, raporturi ce se desfăşoară însă între părţile speciale, organele şi subiecţii speciali, iar în acest sens în Partea specială a Codului de procedură penală, Titlul III, „Executarea hotărârilor penale”, sunt înscrise dispoziţii speciale privind executarea hotărârilor penale 31 .

Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ştiinţe Dreptul execuţional penal, ca disciplină ştiinţifică, are strânse legături şi cu o serie de ştiinţe sociale, nejuridice, care studiază infracţiunile, infractorii, pedepsele şi celelalte sancţiuni, precum şi executarea acestora, concluziile acestor discipline socio-umane oferind cunoştinţe şi soluţii care reţin atenţia în organizarea şi realizarea politicii penale a statului şi care îmbogăţesc totodată disciplina dreptului execuţional penal. Avem în vedere următoarele ştiinţe: politica penală, criminologia, penologia, ştiinţa penitenciară, sociologia criminală, psihologia criminală, psi- hiatria criminală şi altele. A. Corelaţia cu politica penală. Politica penală este ştiinţa care trasează orientările şi principiile incriminărilor, stabilirii, aplicării şi executării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale, în scopul apărării societăţii contra infracţiunilor. Rolul organelor de specialitate, organe

execuţional penale este de a realiza în practică această politică penală în domeniul dreptului execuţional penal. În acest sens, ştiinţa dreptului execuţional penal transmite concluziile şi

cercetările factorilor de decizie în materie de politică penală, în vederea reevaluării căilor şi mijloacelor de luptă împotriva infracţionalităţii 32 .

B. Corelaţia cu criminologia. Dreptul execuţional penal preia de la criminologie o seamă

de date ştiinţifice privind cauzele şi condiţiile sociale şi individuale care au determinat anumite persoane să comită infracţiuni, date de care trebuie să se ţină seama în individualizarea executării sancţiunilor penale; de asemenea, criminologia cercetează trăsăturile caracteristice 33 ale persoanelor care săvârşesc infracţiuni (instruit-neinstruit, infractor violent-neviolent, infractor de ocazie etc.), caracteristici de care dreptul execuţional penal ţine seama în organizarea executării sancţiunilor penale, la care se adaugă şi faptul că dreptul execuţional penal ţine seama de mijloacele recomandate de criminologie în procesul de executare a pedepselor, a măsurilor

educative 34 .

C. Corelaţia cu penologia. Penologia este acea disciplină teoretică nejuridică care studiază

pedepsele 35 , este disciplina social-psihologică despre mijloacele represive, despre pedepse, în lupta

împotriva infracţiunilor 36 . Penologia oferă dreptului execuţional penal date, informaţii, idei, cunoştinţe despre natura şi funcţiile pedepselor şi despre modalităţile de executare ale acestora. Astfel, pentru realizarea scopului executării pedepsei, acela al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, pedeapsa trebuie să îndeplinească atât funcţia de constrângere, cât şi funcţia de îndreptare şi reeducare. Pentru aceasta, executarea pedepsei trebuie să cuprindă elemente de constrângere (ordine, disciplină, muncă), dar şi elemente de îndreptare şi reeducare (calificare profesională, învăţătură etc.) 37 .

D. Corelaţia cu ştiinţa penitenciară. Ştiinţa penitenciară studiază executarea pedepselor

privative de libertate, pedepse care se execută în penitenciare (de unde şi denumirea de «ştiinţă penitenciară»). Cu toate acestea, ştiinţa penitenciară nu este o disciplină juridică, ea nu studiază normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci condiţiile în care executarea poate fi eficientă, în care ea contribuie la reeducarea condamnatului. De asemenea, ea studiază organizarea sistemului penitenciar şi regimul de viaţă al condamnatului în penitenciar, măsura în care această executare contribuie sau nu la prevenirea producerii de noi infracţiuni din partea condamnatului. În urma cercetărilor efectuate, ştiinţa penitenciară a formulat propuneri cu privire la înlăturarea unor măsuri negative din modul de viaţă în regimul penitenciar şi la adoptarea unor măsuri de bună organizare şi desfăşurare a regimului de trai în penitenciar şi a muncii condamnaţilor, cu privire la disciplina în penitenciar, cu privire la necesitatea contactelor cu familia a celor care îşi execută condamnarea, în interesul pregătirii condiţiilor de reintegrare

socială a condamnatului după liberarea definitivă 38 . În unele ţări europene s-a dezvoltat o ramură mai restrânsă de drept penal, şi anume dreptul penitenciar, menit să reglementeze executarea pedepselor privative de libertate. Ceea ce caracterizează această ramură de drept este faptul că ea cuprinde dispoziţiile de drept care reglementează numai executarea pedepselor privative de libertate. Astfel, dreptul penitenciar

32 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 23.

33 R. M. Stănoiu, V. Nenciulescu, ,,Rolul criminologiei în realizarea obiectivelor politicii penale’’, în S.C.J. nr. 2/1982.

34 I. Oancea, p. 24.

35 G. Kellens, ,,Precis de penologie et de droit des sanctions penales’’, Ed. Fac de Droit de Liege, 1991.

36 I. Oancea, p. 24.

37 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 25.

38 I. Oancea, p. 26.

cuprinde atât dispoziţiile înscrise în codul penal (regimul de executare a pedepselor privative de libertate, reguli generale privind munca condamnaţilor în penitenciar etc.) sau în legi speciale, cât şi dispoziţiile înscrise în regulamentele privind executarea pedepselor privative de libertate sau în regulamentele privind organizarea şi funcţionarea penitenciarelor. În ceea ce priveşte legătura dintre cele două ramuri de drept, afirmăm că dreptul execuţional penal are un domeniu mai larg, în sensul că acesta cuprinde reglementarea executării tuturor sancţiunilor penale, în timp ce dreptul penitenciar cuprinde numai reglementarea executării pedepsei privative de libertate, având un domeniu mai restrâns. E. Corelaţia cu sociologia criminală, psihologia criminală şi alte ştiinţe social-penale. Dreptul execuţional penal are legături şi cu alte ştiinţe sociale şi umane care, prin cunoştinţele pe care le aduc în legătură cu condamnatul, sunt de folos executării sancţiunilor penale. Este vorba de o seamă de ramuri de ştiinţe sociale speciale, dezvoltate în sistemul sociologiei (sociologia criminală), în sistemul psihologiei (psihologia criminală), în sistemul pedagogiei (pedagogia condamnatului) etc 39 . În timp ce sociologia criminală, prin investigaţiile sale privind rolul mediului social 40 în favorizarea săvârşirii de infracţiuni din partea unor persoane, este deosebit de utilă dreptului execuţional penal, psihologia criminală, cu investigaţiile şi formularea de cunoştinţe ştiinţifice referitoare la motivaţiile 41 şi trăsăturile psihice ale celui condamnat la pedeapsa cu închisoarea (capacitatea mintală a condamnatului, trăsăturile de caracter ale acestuia etc.), prezintă o incontestabilă importanţă pentru executarea sancţiunilor penale, iar pedagogia condamnatului fiind o disciplină pedagogică îndreptată spre cercetarea reeducării celor cu comportare anti- socială, aduce o contribuţie importantă dreptului execuţional penal, fiindcă ea indică ştiinţific metodele şi căile necesare reeducării acestor categorii de condamnaţi 42 .

Considerati ca mai exista si alte conexiuni intre dreptul executional penal si alte discipline sau stiinte?reeducării acestor categorii de condamnaţi 4 2 . M1.U1.8 . Test de evaluare a cunoştinţelor 1.

M1.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor . Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Definiti dreptul executional penal ?

2. Care este scopul dreptului executional penal?

39 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 26.

40 S. And E. Glueck, Family. ,,Environment and Deliquency, Routledge’’, London, 1966.

41 Al. Roşca, ,,Motivele acţiunii umane, Ed. Instutului de psihologie’’, Cluj, 1943.

42 A. Dancyuly, M. Ionescu, I. Radu, D. Salade, ,,Pedagogie’’, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 202-220.

Unitatea U2. Izvoarele si raportul juridic de drept executional penal

Cuprins M1.U2.1. Introducere M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare M1.U2.3. Izvoarele dreptului executional penal M1.U2.4. Raportul juridic de drept executional penal M1.U2.5. Test de evaluare a cunostintelor

M1.U2.1. Introducere Aceasta unitate de invatare face trimitere la principalele izvoare de drept executional penal si la Aceasta unitate de invatare face trimitere la principalele izvoare de drept executional penal si la raportul juridic de drept executional penal.

M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aceasta Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aceasta disciplina, tinand cont de cunostintele dobandite in domeniu. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;

înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal;

inteleaga notiunea de izvor de drept executional penal si sa exemplifice care sunt izvoarele de drept executional penal;

insuseasca aspecte referitoare la raportul juridic de drept executional penal;

delimiteze raportul juridic de drept penal de raportul juridic de drept executional penal

Durata medie de parcurgere celei de a doua unităţi de învăţare este de 2 ore.de drept executional penal;  delimiteze raportul juridic de drept penal de raportul juridic de drept

M1.U2.3. Noţiunea de izvor de drept execuţional penal

Cunoaşterea izvoarelor unei ramuri de drept permite o abordare mai clară a conţinutului acestei discipline şi asigură autoritatea concluziilor care se pot desprinde din această abordare. Prin izvoare, putem înţelege sursele normelor juridice. 43 Particularizând, prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative în care se exprimă voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale. 44 Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative prin care exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale. Izvoarele dreptului execuţional penal sunt dispoziţiile cuprinse în: Constituţia României; Alte izvoare de drept execuţional penal sunt legile organice şi cele speciale. O deosebită importanţă o are Legea nr. 254/2013 privitoare la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (lege care a abrogat vechea lege a executării pedepselor, nr. 275/2006). Codul penal este de asemenea unul dintre izvoarele de drept execuţional penal. În Titlul III, ,,Pedepsele’’, art. 53-106, statuează principalele norme ce reglementează scopul executării pedepsei, categoriile şi limitele generale ale pedepselor. Izvor de drept execuţional penal sunt şi:, Titlul V, ,,Minoritatea’’ (art. 113-134), Titlul IV ,,Măsuri de siguranţă’’ (art. 107-112 ind.1) precum şi Titlul VII, ,,Cauzele care înlătură răspunderea penală’’ (art. 152-159). Unul dintre izvoarele cele mai importante ale dreptului execuţional penal este Codul de procedură penală. Titlul V,,Executarea hotărârilor penale’’ (art. 550 - 601 ) reprezintă sediul principal al normelor de drept execuţional penal, norme ce reprezintă concretizarea modului de punere în aplicare a pedepselor. 45 Desigur, pe lângă alte astfel de izvoare există şi izvoare precum: regulamente, diverse ordonanţe (cum are fi de exemplu Ordonanţa de urgenţă 47/2006, pentru modificarea şi completarea L. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor), hotărâri guvernamentale (de exemplu Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004, privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), ordine ale ministrului justiţiei etc.

Penitenciarelor), ordine ale ministrului justiţiei etc. Care sunt izvoarele dreptului penal? Delimitati izvoarele de

Care sunt izvoarele dreptului penal? Delimitati izvoarele de drept penal de cele de drept executional penal.

43 M. A. Hotca, op. cit., p. 249.

44 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 28.

45 I. Neagu, ,,Drept procesual penal. Partea specială’’, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, p. 315 şi urm.

Sa ne reamintim Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele

Sa ne reamintim

Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative în care se exprimă voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale. 46

Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative prin care exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale.

M1.U2.4. Raportul juridic de drept execuţional penal

Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a sancţiunilor penale reglementate prin norme juridice execuţional penale, relaţii statornicite între organele de stat şi condamnat potrivit cărora statul are dreptul de a pune pe condamnat să execute pedeapsa sau o altă sancţiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă iar condamnatul are obligaţia să o execute. Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal

a) Între raportul juridic execuţional penal şi raportul juridic penal există o strânsă legătură. Mai întâi se naşte raportul juridic penal de conflict ca urmare a transformării lui

din

Săvârşirea unei infracţiuni stă la baza naşterii acestui raport juridic. Raportul juridic de conflict privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept poartă denumirea de raport juridic de răspundere penală. O etapă în desfăşurarea acestuia este executarea sancţiunii de drept penal aplicate. Această etapă în cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport juridic special şi anume a raportului juridic execuţional penal. Raportul juridic execuţional penal derivă din raportul juridic penal.

b) R a po rt ul j u rid i c ex e c u ţio n al pe n al s e r e f e r ă l a r el aţ iil e de ex e c ut a re a sancţiunilor penale care se deosebesc de relaţiile de tragere la răspundere penală care conduc la formarea raportului juridic penal.

c) Deşi pentru epuizarea raportului juridic execuţional penal se apelează la acte procesuale penale proprii (punerea în executare a pedepsei închisorii, a pedepselor

complementare ) reglementate prin norme juridice procesual penale totuşi cele două raporturi juridice nu se confundă, ele rămânând raporturi juridice distincte într-o strânsă interdependenţă.

raport

juridic

penal

de conformare.

Cum delimitati raportul juridic de drept penal de raportul juridic de drept executionalinterdependenţă. raport juridic penal de conformare. penal? 4 6 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’,

penal?

Elementele raportului juridic execuţional penal

a) Subiecţii raportului juridic execuţional penal. La raportul juridic execuţional penal participă statul prin organele sale speciale, pe de o parte, în calitate de subiect activ şi condamnatul, pe de altă parte, în calitate de subiect pasiv. În situaţia executării pedepsei închisorii împuternicitul statului este conducerea penitenciarului sau a locului de muncă care acţionează p r i n conducătorul ei. În situaţia executării pedepsei amenzii statul participă în cadrul raportului prin organul financiar. Subiectul pasiv al raportului este condamnatul care va executa pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă având în această situaţie o serie de drepturi şi obligaţii prevăzute în legea privind execut area pedepselor. În cadrul raportului juridic execuţional penal subiecţii dobândesc o anumită specificitate, calitatea lor fiind deosebită de cea întâlnită în cadrul celorlalte raporturi juridice penale sau procesual penale.

b) Conţinutul raportului juridic execuţional penal. Prin conţinutul raportului juridic

execuţional penal înţelegem drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi specifice acestui raport. Organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa închisorii sau să execute pedeapsa amenzii prin plata acesteia sau să fie internată şi să rămână în penitenciar. Statul are o poziţie de autoritate cu rol dominant în raport cu condamnatul. Aceleaşi drepturi le are statul în cazul executării unei măsuri educative sau aunei măsuri de siguranţă. În penitenciar statul prin organele sale are mai multe drepturi derivate din cel enunţat mai sus şi anume dreptul de a cere să se respecte disciplina şi ordinea în penitenciar, de a obliga pe condamnaţi să participe la activităţi educative, etc. Cu privire la obligaţiile statului ne referim la obligaţia de a asigura condamnatului respectarea drepturilor sale la locul de deţinere, respectarea dreptului la odihnă, la asistenţă medicală, respectarea duratei pedepsei, etc. C o nd a mn at ul are o bli ga ţi a d e a desfăşura acţiuni cuprinse în pedeapsa aplicată pe care le cere organul de executare. Condamnatul are obligaţia să respecte regimul de penitenciar conform regulamentelor de ordine interioară, normele de igienă sanitară precum şi disciplina muncii. Condamnatul are dreptul de a executa doar pedeapsa la care a fost condamnat, de a i se respecta dreptul laodihnă, la corespondenţă şi dreptul la vizite. c) Obiectul raportului juridic execuţional penal. Obiectul raportului juridic execuţional penal îl constituie pedeapsa sau măsurile de siguranţă ce trebuie executate. Naşterea, modificarea şi stingerea raportului juridic execuţional penal are loc ca la orice raport juridic penal. El este determinat de existenţa unor fapte juridice penale, execuţionale penale fiindcă

drepturile şi obligaţiile se manifestă doar în prezenţa acestora. Aceste fapte sunt de trei feluri:- constitutive; modificatoare; extinctive de raport juridic execuţional penal. Faptul juridic constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă sau sancţiune penală, actul de punere în executare şi mandatul de executare ce se emite de instanţa de executare. Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conţinutul modificării unei pedepse făcând-o mai severă, mai puţin severă sau înlăturând-o (graţierea, amnistia, săvârşirea unei noi infracţiuni). Faptele juridice extinctive de executare a unei pedepse sunt: executarea efectivă şi completă a pedepsei, aministia, graţierea personală, toate acesteaducând la încetarea executării pedepsei.

a. Naşterea raportului juridic de drept execuţional penal. Ca orice raport juridic, raportul de drept execuţional penal se naşte la un moment dat în timp şi printr-un anumit fapt concret. Acest fapt este condamnarea printr-o hotărâre penală definitivă (pentru arestarea preventivă, naşterea raportului juridic se produce prin dispunerea măsurilor preventive). b. Modificarea raportului juridic de drept execuţional poate îmbrăca mai multe forme. Modificarea raportului juridic de drept execuţioanl penal derivă din faptul că pe parcursul executării pedepsei se pot ivi fapte sau împrejurări care pot atenua sau agrava situaţia juridică a condamnatului. c. Stingerea raportului juridic de drept execuţional. Cazuri.

1. la momentul executării efective şi integrale a pedepsei stabilite în hotărârea de condamnare.

Pentru arestarea preventivă acest moment corespunde epuizării duratei pentru care s-a dispus măsura.

2.

momentul graţierii;

3.

intervenirea amnistiei ca act de clemenţă

4.

decesul condamnatului.

Să ne reamintim

Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a a sancţiunilor penale, reglementate prin norme juridice execuţional al penale, relaţii statornicite între organele de stat şi condamnatat al penale, relaţii statornicite între organele de stat potrivit cărora statul are dreptul de a pune potrivit cărora statul are dreptul de a pune pe condamnat să execute pedeapsasa sau o altă sancţiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă, iar iar condamnatul are obligaţia să o execute. Elementele raportului juridic execuţional penal sunt: subiectii, continutul si ul, obiectul.

Definiti faptele juridice penale, faptele juridice de drept procesual penal si fapteleele juridice civile.penal sunt: subiectii, continutul si ul, obiectul. M1.U2.5 . Test de evaluare a cunoştinţelor 1. Enumerati

M1.U2.5. Test de evaluare a cunoştinţelor . Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Enumerati izvoarele dreptului executional penal

2. Enumerati cazurile in care un raport juridic de drept executional penal se poate stinge.

Modulul 2. Raspunderea penala

Cuprins Introducere Obiectivele modulului U1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii

Introducere Acest modul contine doua unitati de invatare, care fac referire la unele aspecte importante legate Acest modul contine doua unitati de invatare, care fac referire la unele aspecte importante legate de raspunderea penala si de cauzele care înlătură răspunderea penală sau aplicarea pedepsei si cauzele care înlătură executarea pedepsei şi a consecinţelor condamnării. Prezentul modul abordează câteva dintre instrumentele şi conceptele cu care operează dreptul executional penal.

şi conceptele cu care operează dreptul executional penal. Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi

Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;

isi formeze o atitudine pozitiva faţă de ştiinţa dreptului executional penal;

isi dezvolte abilităţile de gândire juridico-penală;

delimiteze raspunderea juridica de raspunderea penala

Unitatea U1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii

Cuprins M2.U1.1. Introducere M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M2.U1.3. Raspunderea juridica. Consideratii generale M2.U1.4. Definitia si trasaturile raspunderii penale M2.U1.5. Principiile raspunderii penale M2.U1.6. Test de evaluare a cunostintelor

M2.U1.1. Introducere Aceasta unitate de invatare face trimitere la cele mai importante aspecte legate de raspunderea penala Aceasta unitate de invatare face trimitere la cele mai importante aspecte legate de raspunderea penala si delimitarea acesteia de alte forme de raspundere juridica.

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aceasta Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aceasta disciplina, tinand cont de cunostintele dobandite in domeniu. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

sa înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;

sa înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal;

sa se familiarizeze cu notiunile specifice dreptului executional penal;

sa insuseasca notiunile de baza din dreptul penal-partea generala si sa le coreleze cu cele de drept executional penal;

sa utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore. sa utilizeze corect terminologia de specialitate; M2.U1.3. Raspunderea juridica. Consideratii generale

M2.U1.3. Raspunderea juridica. Consideratii generale

Răspunderea juridică este o specie a genului răspunderii sociale. Genul răspunderii sociale cuprinde următoarele forme de răspundere: răspunderea juridică, răspunderea politică, răspunderea religioasă şi răspunderea morală. Noţiunea răspunderii juridice nu este privită la fel de către toţi autorii de specialitate. 47

47 M. A. Hotca, op. cit., p. 377.

Etimologic, cuvântul răspundere îşi are originea în latinescul ,,spondeo’’. Dicţionarul explicativ al limbii române, defineşte termenul răspunderea ca fiind ,,faptul de a răspunde; obligaţia de a răspunde de îndeplinirea unei acţiuni, sarcini etc.; responsabilitate’’. 48 În funcţie de specificul diverselor ramuri care alcătuiesc sistemul de drept, răspunderea juridică se prezintă sub următoarele forme: răspunderea civilă, răspunderea penală, răspunderea administrativă, răspunderea constituţională, răspunderea disciplinară, răspunderea fiscală, răspunderea internaţională etc. În primul sens, răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce constă în obligaţia unei persoane de a suporta sancţiunea juridică. În al doilea sens, răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce cuprinde atât latura pasivă, cât şi latura activă a raportului juridic de constrângere (de conflict), respectiv dreptul subiectului activ (titularul valorii sociale lezate) al acestui raport, de a pretinde şi obţine conduita corespunzătoare dreptului său, din partea subiectului pasiv (cel care a lezat valoarea socială), care are obligaţia de a se conforma acestei conduite. În al treilea sens, prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică ce cuprinde drepturile şi obligaţiile corelative ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care se realizează prin coerciţiunea statală. În al patrulea sens, prin răspundere juridică se înţelege instituţia juridică ce cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează realizarea dreptului prin constrângere. 49 Indiferent de ramura dreptului în cadrul căreia intervine, răspunderea juridică garantează eficienţa dreptului, legalitatea, stabilitatea raporturilor juridice şi dezvoltarea relaţiilor sociale. Realizarea ordinii de drept nu se poate face haotic sau arbitrar, ci într-un cadru juridic adecvat acesteia. Acest cadru este dat de raporturile juridice de constrângere. Prin urmare, aplicarea sancţiunilor (constrângerii), nu poate fi realizată direct, ci numai prin intermediul răspunderii juridice. Răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce constă în obligaţia unei persoane de a suporta sancţiunea juridică. Prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică ce cuprinde drepturile şi obligaţiile corelative ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care se realizează prin coerciţiunea statală.

M2.UI.4. Raspunderea penala-definitie si trasaturi

Prin săvârşirea unei infracţiuni ia naştere un conflict concret de drept penal substanţial între societate (reprezentată de către stat), pe de o parte, şi autorul infracţiunii, pe de altă parte. În aceste condiţii intervine răspunderea penală, care a fost definită ca fiind însuşi raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii, între stat, pe de o parte, şi infractor, pe de altă parte, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului

48 I. Coteanu, L. Seche, M. Seche, ,,Dicţionarul explicativ al limbii române’’, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.

891.

49 M. A. Hotca, op. cit., p. 378.

de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii 50 . Definitia raspunderii penale este „un ansamblu de drepturi şi obligaţii corelative ale subiectelor raportului juridic penal, care se realizează în principal prin constrângerea exercitată de stat faţă de infractor, în condiţiile şi formele prevăzute de lege, în scopul restabilirii ordinii de drept şi a resocializării infractorului.” 51 De reţinut este faptul că răspunderea penală are ca unic temei infracţiunea, aşa cum prevede art. 17 alin. (2) C. Răspunderea penală are ca forme de realizare pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept

penal.

M2.U1.5. Principiile raspunderii penale

Ca instituţie fundamentală a dreptului penal, şi răspunderea penală este străbătută de principiile fundamentale ale dreptului penal, care capătă un caracter specific în raport cu aceasta. Prin principii ale răspunderi penale, se înţeleg acele idei de bază, diriguitoare, ce se regăsesc în normele de reglementare a răspunderii penale. 52 Principiul legalităţii răspunderii penale, după cum se ştie, este un principiu fundamental al întregului sistem de drept şi al dreptului penal. În domeniul răspunderii penale, principiul legalităţii presupune că apariţia, desfăşurarea ca şi soluţionarea raportului penal are loc pe baza legii şi în strictă conformitate cu aceasta 53 . Legalitatea răspunderii penale presupune legalitatea încriminării şi legalitatea sancţiunilor de drept penal. 54 Principiul ,,infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale’’ îşi găseşte deplină consacrare în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Noul Cod penal şi presupune că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşirea unei infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o. Principiul umanismului îşi găseşte expresie în condiţiile şi conţinutul constrângerii juridice 55 , care intervine în cazul săvârşirii infracţiunii ca şi prin prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigenţe cărora aceştia se pot conforma. Principiul răspunderii penale personale a fost examinat şi în cadrul principiilor fundamentale ale dreptului penal, ca o garanţie a libertăţii persoanei. 56 Acest principiu presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la săvârşirea unei infracţiuni. Răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi colectivă, adică pentru fapta unei persoane, să răspundă un colectiv, grup (familie, etnie etc). 57 Principiul unicităţii răspunderii penale se referă la faptul că, răspunderea penală pentru o faptă săvârşită este unică, adică se stabileşte o singură dată, iar dacă raportul juridic de răspundere penală se stinge, aceasta nu mai poate acţiona în viitor.

50 C. Bulai, ,,Manual de drept penal’’, Partea generală, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 316.

51 I. Mircea, ,,Temeiul răspunderii penale în România’’, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 168.

52 C. Bulai, ,,Manual de drept penal. Partea generală’’, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 310.

53 Vezi pe larg C. Bulai, Drept penal, vol. III, p. 14.

54 Ibidem.

55 Ibidem

56 vezi C. Mitrache, C-tin Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Titlul I, Cap. I.

57 C. Bulai, op. cit., p. 319.

În legislaţia penală română, corespunzător acestui principiu, pentru săvârşirea unei infracţiuni, răspunderea penală se stabileşte şi atrage o singură pedeapsă principală, ori o singură metodă educativă. 58 Principiul inevitabilităţii răspunderii penale statuează că, oricine săvârşeşte o infracţiune, trebuie să răspundă penal. Răspunderea penală este o consecinţă inevitabilă a săvârşirii unei infracţiuni. Înlăturarea răspunderii penale, în cazurile prevăzute de lege (amnistie, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părţilor, prescripţie ş. a.) nu diminuează importanţa principiului care corespunde şi principiului egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii penale. Acest principiu este realizat de principiul oficialităţii acţiunii penale, în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului şi care funcţionează pentru marea majoritate a infracţiunilor. 59 Principiul individualizării răspunderii penale constă în faptul că, răspunderea penală trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului, cât şi realizarea prevenţiunii generale şi speciale. Individualizarea răspunderii penale are loc în conformitate cu legea care consacră dispoziţii speciale privitoare la individualizarea pedepsei (art. 74-106 C. pen) care constituie obiectul răspunderii penale. 60 Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale constă în faptul că răspunderea penală, ca mijloc de realizare a ordinii de drept prin constrângere, pentru a fi eficientă, trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii. În acest fel se realizează atât prevenţiunea specială cât şi generală, se creează sentimentul de securitate al valorilor sociale, se restabileşte ordinea de drept încălcată, se întăreşte încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală intervine mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât eficienţa ei scade, rezonanţa socială a infracţiunii se stinge treptat, iar stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunea care aproape a fost uitată, ale cărei urmări au putut fi reparate, înlăturate sau şterse prin trecerea timpului, nu mai apare ca necesară. Pe lângă aceste aspecte, nu trebuie neglijată nici situaţia infractorului care s-a aflat în tot acest interval sub ameninţarea răspunderii penale, care s-a putut îndrepta şi deci nu mai este necesară stabilirea răspunderii penale şi a pedepsei. Iată argumente care justifică o limitare în timp a răspunderii penale. Dacă răspunderea penală nu a fost stabilită într-un anumit termen de la săvârşirea infracţiunii, aceasta se prescrie, adică se stinge dreptul de a mai fi stabilită răspunderea penală.

stinge dreptul de a mai fi stabilită răspunderea penală. Care sunt principiile fundamentale ale dreptului penal

Care sunt principiile fundamentale ale dreptului penal român?

58 Pe lângă pedepsele principale, se pot aplica şi pedepse complimentare, pedepse accesorii, ori se pot lua măsuri de siguranţă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiul unităţii răspunderii penale.

59 Principul oficialităţii acţiunii penale nu funcţionează la infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

60 C. Bulai, op. cit. p. 319

M2.U1.6 . Test de evaluare a cunoştinţelor 1. Definitia raspunderii penale. 2. Care sunt principiile

M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Definitia raspunderii penale.

2. Care sunt principiile răspunderii penale?

Modulul 3. Individualizarea judiciară a pedepsei

Cuprins Introducere Obiectivele modulului U1. Renunțarea la aplicarea pedepsei U2. Amânarea aplicării pedepsei U3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere U4. Liberarea condiționată

Introducere Acest modul contine trei unit ăți de învățare e, care fac referire modalitățile de individualizare Acest modul contine trei unități de învățaree, care fac referire modalitățile de individualizare judiciară a pedepsei, respectiv la individualizarea modului de executare a pedepsei cu detențiunea pe viață și închisoarea.

a pedepsei cu detențiunea pe viață și închisoarea. Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi

Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

Definească formele de individualizare judiciară a pedepsei; Delimiteze suspendarea condiționată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; Aplice practic condițiile de acordare a liberării condiționate;

Unitatea U1. Renunțarea la aplicarea pedepsei

Cuprins M3.U1.1. Introducere M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U1.3. Renunțarea la aplicarea pedepsei. Condițiile în care poate fi aplicată M3.U1.4. Efectele renunțării la aplicarea pedepsei M3.U1.5. Test de evaluare a cunostintelor

M3.U1.1. Introducere Aceasta unitate de invatare face trimitere la modalitatea de executare a pedepsei ca o noutate Aceasta unitate de invatare face trimitere la modalitatea de executare a pedepsei ca o noutate a Codului Penal

M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea condițiilor de acordare a Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea condițiilor de acordare a renunțării la aplicarea pedepsei. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă condițiile de acordare a renunțării la aplicarea pedepsei;

să înţeleagă efectele renunțării la aplicarea pedepsei;

să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.s ă înţeleagă efectele renunțării la aplicarea pedepsei ;  s ă utilizeze corect terminologia de

M3.U1.3. Renunțarea la aplicarea pedepsei. Condiții în care aceasta poate fi aplicată

Potrivit Expunerii de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinând seama de infracţiunea săvârşită, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului. Art. 80 Cod penal, care reprezintă sediul materiei, consacră o serie de condiții care trebuie să fie îndeplinite, pentru ca instanța de judecată să poată dispune renunțarea aplicării pedepsei. Analizând conținutul acestora, considerăm că acestea pot fi grupate în două categorii, condiții pozitive și condiții negative, după modul în care sunt reglementate în cuprinsul articolului, prima categorie în aliniatul 1, iar cea de-a doua în aliniatul doi.

Condiții referitoare la infracțiune

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani Din textul legal, art. 80 alin. 2 lit. d) Cod penal, care prevede că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită nu trebuie să fie închisoare mai mare de 5 ani, rezultă că este posibilă aplicarea renunțării la aplicarea pedepsei pentru orice infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cu amendă, fie singură, fie alternativ cu închisoarea de până la 5 ani, sau pedeapsa închisorii, de asemenea, până la 5 ani. În stabilirea limitei maxime speciale de 5 ani, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 187 Cod penal, potrivit cărora prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează săvârșirea faptei în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Astfel, deși, spre exemplu, o faptă de furt calificat (furt săvârșit pe timp de noapte sau prin efracție) a rămas în stare de tentativă (cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 33 alin. 2 Cod penal), nu se va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, întrucât infracțiunea de furt calificat se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani (art. 229 alin. 1 Cod penal).

Infracțiunea săvârșită să aibă o gravitate redusă Art. 80 alin. 1 lit. a) Cod penal prevede că infracţiunea săvârşită trebuie să prezinte o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit. Astfel, nu este suficient ca limita maximă de pedeapsă să fie de cel mult 5 ani, ci este necesar ca instanța de judecată să aprecieze că, în concret, fapta comisă de inculpat are o gravitate redusă.

În situația în care există un concurs de infracțiuni, condițiile să fie îndeplinite pentru fiecare infracțiune în parte În situația în care inculpatul a săvârșit un concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă doar atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 Cod penal pentru fiecare infracțiune în parte. Instanța nu va dispune pentru fiecare infracțiune

renunțarea la aplicarea pedepsei, ci va dispune o singură astfel de soluție și va aplica inculpatului un singur avertisment.

Condiții referitoare la infractor

Infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a) și b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare Se va avea în vedere o soluție definitivă de condamnare, fără a avea importanță cuantumul sau durata pedepsei, ori forma de executare. De asemenea, nu are importanță infracțiunea pentru care a fost anterior condamnat infractorul, dacă a fost o infracțiune săvârșită din culpă sau cu intenție ori praeterintenție.

Să nu se fi dispus față de infractor renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat Se consideră că în situația în care infractorul a mai beneficiat anterior comiterii faptei, cu cel mult 2 ani, de o altă soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, o nouă renunțare la aplicarea pedepsei nu este oportună, infractorul dând dovadă de perseverență infracțională, avertismentul aplicat anterior neatingându-și scopul .

Să nu se fi luat față de infractor o măsură educativă în baza noului Cod penal, care nu s-a executat sau a fost executată ori considerată ca executată cu mai puțin de 2 ani înainte de data comiterii infracțiunii pentru care este judecat Aceeași este și situația în care infractorului i-a fost aplicat în ultimii 2 ani anterior comiterii faptei o măsură educativă, întrucât potrivit noului Cod penal infractorii care săvârșesc fapte în minorat numai pot fi sancționați cu pedepse, ci doar cu măsuri educative, neprivative sau privative de libertate.

Infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori judecată sau să nu fi încercat să zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. O condiție pentru a putea beneficia de renunțarea la aplicarea pedepsei este ca infractorul să nu fi îngreunat activitatea organelor judiciare, respectiv acesta trebuie să aibă pe parcursul procesului o atitudine de colaborare cu organele judiciare, o atitudine loială.

Infractorul să fie major, persoană fizică

Din textele legale se desprinde și o condiție indirectă, respectiv cea ca infractorul să fie major la data săvârșirii faptei, întrucât, așa cum am precizat anterior, potrivit Codului penal infractorilor care săvârșesc fapte în timpul minorității li se pot aplica numai măsuri educative, fie ele privative sau neprivative de libertate, or instituția analizată prezumă renunțarea la aplicarea unei pedepse.

În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța să

aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Acest criteriu, eminamente subiectiv, este cel care în concret, în practică, conduce la alegerea acestei soluții de către instanța de judecată. Se are în vedere oportunitatea stabilirii și aplicării unei pedepse, chiar și într-un cuantum foarte redus, dacă nu cumva aceasta îi produce inculpatului un rău mai mare decât gravitatea propriu-zisă a infracțiunii săvârșite. În consecință, din analiza condițiilor legale menționate, rezultă că în situația în care acestea sunt îndeplinite, iar instanța constată că fapta ce face obiectul dosarului și pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, atunci când apreciază că stabilirea și aplicarea unei pedepse în sarcina inculpatului ar fi inoportună, datorită consecințelor pe care aceasta le-ar avea asupra persoanei inculpatului. Rolul instanței de judecată este unul activ, întrucât este obligată să explice motivul beneficiului unei astfel de măsuri.

Situația specială în care se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, deși nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 Cod penal Legiuitorul a prevăzut și o situație specială, în care instanța de judecată are posibilitatea să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, deși nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 80 Cod penal. Este situația reglementată de art. 4 din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin legea de punere în aplicare a noului Cod penal nr. 187/2012, privind cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, potrivit căruia instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Condiția care trebuie îndeplinită pentru renunțarea la aplicarea pedepsei în această situație este ca inculpatul, acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, este ca până la momentul pronunțării hotărârii, acesta să respecte protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

M3.U1.4. Efectele ”renunțării la aplicarea pedepsei”

Potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal, persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă nici unei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, astfel încât putea considera că efectele sunt similare celor ale unei reabilitări. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu are efect asupra măsurilor de siguranță, spre exemplu,instanța poate dispune confiscarea specială, dar nici asupra obligațiilor civile, instanța putând soluționa latura civilă a cauzei. Întrucât nu reprezintă o soluție de condamnare, ci o soluție distinctă acesteia, renunțarea la aplicarea pedepsei nu poate constitui prim termen al recidivei sau al pluralității intermediare. Odată cu dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, instanța este însă obligată să aplice inculpatului un ”avertisment” care, potrivit art. 81 alin. 2 Cod penal, constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite alte infracțiuni”.

În

situația

unui

concurs

de

infracțiuni,

instanța

va

aplica

un

inculpatului, pentru întreaga pluralitate de infracțiuni.

singur

avertisment

M3.U1.5. Test de evaluare a cunoştinţelor Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt condițiile de acordare cu privire la pedeapsa a renunțării la aplicarea pedepsei?

2. Care sunt efectele renunțării la aplicarea pedepsei?

U.2. Amânarea aplicării pedepsei

Cuprins M3.U2.1. Introducere M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U2.3. Amânarea aplicării pedepsei. Condițiile în care poate fi aplicată M3.U2.4. Termenul de supraveghere. Măsurile de supraveghere și condițiile ce pot fi impuse condamnatului M3.U2.5. Executarea amânării aplicării pedepsei M3.U2.6. Test de evaluare a cunostințelor

M3.U2.1. Introducere Aceasta unitate de invatare face trimitere la această modalitatea de executare a pedepsei ca o Aceasta unitate de invatare face trimitere la această modalitatea de executare a pedepsei ca o noutate a Codului Penal

M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U2 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentare condițiilor de acordare a Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentare condițiilor de acordare a amânarii pedepsei. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă condițiile de acordare a amânării aplicării pedepsei;

să înţeleagă efectele amânării aplicării pedepsei;

să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore. M3.U2.3 Consideraț

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

M3.U2.3 Considerații introductive și condiții de acordare ale amânării aplicării pedepsei

Amânarea aplicării pedepsei este reglementată de dispozițiile art. 83-90 Noul Cod penal, instanța putând aplica această instituție pentru acele infracțiuni care au o anumită gravitate (nefiind îndeplinite condițiile pentru renunțarea la aplicarea pedepsei), însă față de persoana inculpatului, apreciază că aplicarea pedepsei ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le- ar avea asupra acestuia.

Condițiile de acordare a amânării aplicării pedepsei

Potrivit art. 83 Cod penal, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a (faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală) și b (infracţiunile amnistiate) sau pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Alin. 2 al aceluiași articol, prevede că amânarea aplicării pedepsei nu se poate dispune dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării sau tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. Astfel, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal, iar instanța constată că fapta ce face obiectul dosarului și pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, va stabili o pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății, însă va dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind măsurile de supraveghere pe care inculpatul va trebuie să le respecte, precum și obligațiile pe care acesta va trebui să la îndeplinească, pe parcursul termenului de supraveghere. Rolul instanței de judecată este unul activ, întrucât este obligată să explice atât motivul beneficiului unei astfel de măsuri, dar și consecințele neexecutării măsurilor și obligațiilor de către condamnat, neexecutare care îl va pune în situația de a executa pedeapsa.

M3.U2.4 Termenul de supraveghere. Măsurile de supraveghere și obligațiile ce pot

fi impuse condamnatului Durata termenului de supraveghere este reglementată de art. 84 Noul Cod penal și constă într-un interval de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Termenul de supraveghere sau durata supravegherii reprezintă intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei (sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiționată sau o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor) trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță (art. 2 din Legea nr. 253/2013). Codul penal prevede în art. 85 o serie de obligații pe care instanța trebuie să i le impună, în mod obligatoriu, inculpatului pe parcursul termenului de supraveghere, și altele pe care instanța le poate impune, în situația în care apreciază că sunt oportune. Instanța are obligația însă, indiferent de categoria căreia îi aparțin, să le enumere expres în dispozitivul hotărârii pronunțate (art. 404 alin. 3 Noul Cod de procedură penală). În mod obligatoriu, în situația dispunerii amânării aplicării pedepsei, inculpații vor trebui, potrivit alin. 1 din art. 85 Cod penal:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de

existenţă. Instanța va putea stabili în sarcina inculpaților, respectarea pe perioada termenului de supraveghere, a uneia sau mai multor dintre obligațiile enumerate limitative de alin. 2 al art. 85 Cod penal:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către

serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu

care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;

f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la

alte adunări publice, stabilite de instanţă;

g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;

h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;

j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a

folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Cu titlu de noutate, Codul penal prevede posibilitatea obligării inculpatului să presteze o muncă în folosul comunității, care nu este remunerată. De altfel, una dintre condițiile cerute de lege pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei este aceea ca inculpatul să-și dea acordul în acest sens (art. 83 alin. 1 lit. c) Noul Cod penal).

M3.U2.5 Executarea amânării aplicării pedepsei Rolul central în punerea în executare a acestei modalităţi de individualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate de instanță, revine serviciului de probaţiune, sub autoritatea judecătorului delegat cu executarea. Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor legale, anual, fiecare instanţa de executare deleagă unul sau mai mulţi dintre judecătorii acesteia pentru coordonarea activităţilor privind punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. De regula, judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne acelaşi pe toată perioada executării. Potrivit art. 47 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei, judecătorul delegat al instanţei de executare transmite o copie de pe hotărârea instanţei serviciului de probaţiune, cu menţiunea că toate măsurile de supraveghere se execută integral, potrivit legii. În situația în care au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de către instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea, cât și atunci când persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu a îndeplinit obligațiile, serviciul de probațiune care exercită supravegherea are obligația de a sesiza instanța de judecată.

are obligația de a sesiza instanța de judecată. M3.U2.6. Test de e valuare a cunoştinţelor 1.

M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt condițiile de acordare cu privire la pedeapsa a amânării aplicării pedepsei?

2. Care sunt măsurile de supraveghere ce pot fi impuse de instanță?

Unitatea U3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Cuprins M3.U3.1. Introducere M3.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U3.3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condițiile în care poate fi aplicată. Termenul de încercare M3.U3.4. Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere M3.U3.5. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere M3.U3.6. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere M3.U3.7. Test de evaluare a cunostintelor

M3.U3.1. Introducere Aceasta unitate de invatare face trimitere la modalitatea de executare a pedepsei cu închisoarea, sub Aceasta unitate de invatare face trimitere la modalitatea de executare a pedepsei cu închisoarea, sub forma suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

M3.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U3 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea condițiilor de acordare a Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea condițiilor de acordare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă condițiile de acordare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere; să înţeleagă cauzele de revocare și de anulare a acesteia; să se familiarizeze cu notiunea de termen de încercare; să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore. este de 2 ore.

M3.U3.3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condițiile în care poate fi aplicată. Termenul de încercare

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură de individualizare judiciară a pedepsei închisorii, de fapt o formă de suspendare condiţionată a executării pedepsei în care condamnatul, pe durata termenului de suspendare este supus unor măsuri de supraveghere şi de respectare a unor obligaţii pe care le stabileşte instanţa de judecată în conformitate cu legea. Este o măsură de individualizare prin care instanța, după ce stabilește durata ori cuantumul pedepsei, dispune aplicarea acesteia și, totodată, apreciază că, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, nu este necesară și executarea acesteia, dispunând, în consecință, suspendarea executării pe un termen de supraveghere.

Condiții de aplicare

Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 91 Cod penal, și anume:

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune numai dacă

pedeapsa aplicată, inclusiv in caz de concurs, de către instanţa de judecată este închisoarea de cel mult 3 ani. O situație specială, în acest caz, este ipoteza art. 91 alin. (2) care precizează că

atunci ”când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.” De asemenea, executarea pedepsei amenzii, aplicată fie ca pedeapsă principală unică, fie ca pedeapsă principală pe lângă pedeapsa închisorii atunci când prin infractiunea comisă s-a urmărit obtinerea unui folos patrimonial, iar instanța optează pentru o pedeapsă cumulativă, nu este susceptibilă de suspendare.

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate acorda dacă

infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor în care faptele pentru care a fost condamnat nu mai sunt prevăzute de legea penală, sunt infracțiuni pentru care a intervenit aminista, sunt infracțiuni săvârșite din culpă sau a intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare.

infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul

comunității;

în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii

infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedpesei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată; Întrucât aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, ea nu reprezintă un drept pentru condamnat, ci o vocaţie la această măsură de individualizare judiciară a pedepsei.

Termenul de supraveghere Conform art. 92 Cod penal, (1)”Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi mai mică decât durata pedepsei aplicate.” (2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.” (3)”Pe durata termenul de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.

M3.U3.4 Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului

Măsurile de supraveghere care se iau față de condamnat pe durata termenului de

suspendare au rolul de a asigura un control permanent asupra conduitei acestuia.

Astfel,

potrivit art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de suspendare,

condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de

existenţă.

Conform art. 93, alin. (2), instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe din următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către

serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

e) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul serviciului de probaţiune.

Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor [art. 93 alin. (3)].

În Noul Cod penal, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității este o caracteristică ce ține de esența acestei instituții, întrucât prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se instituie în sarcina condamnatului, cu acordul acestuia, obligația executării unei asemenea activități.

Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 98 Cod penal)

În privința efectelor, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu mai are ca efect intervenirea reabilitării de drept la expirarea termenului de supraveghere. Condamnarea va fi susceptibilă de reabilitare conform dreptului comun, al cărei termen va curge de la împlinirea termenului de supraveghere. Producerea efectelor suspendării este conditionată de executarea integrală a obligatiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când persoana dovedeste că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere produce două categorii de efecte: unele imediate, care sunt provizorii, şi altele finale, care se produc la expirarea termenului de suspendare și sunt definitive.

Efecte imediate (provizorii) Efectul provizioriu sau imediat al suspendării executării pedepsei sub supraveghere este acela al suspendării acesteia pe durata termenului de supraveghere, Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage și suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare, care vor continua să se execute. În cazul pedepselor complementare, din momentul dispunerii suspendării executării pedepesei sub supraveghere, începe să curgă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi [art. 68, alin. (1), lit. b) Cod penal].

Efecte ulterioare (definitive) Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei, la momentul împlinirii termenului de supraveghere, dacă până la expirarea acestuia, condamnatul nu a sîvârșit o nouă infracțiune, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei și nu s-a descoperit vreo cauză de anulare a suspendării.

M3.U3.5. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 96 Cod

penal)

Revocarea este o sancțiune pentru conduita condamnatului care se dispune pentru cauze ulterioare rămânerii definitive a hotărârii cu suspendarea executării și parcursul termenului de supraveghere. Poate fi facultativă sau obligatorie. Revocarea facultativă intervine, potrivit art. art. 96, alin. (6), ”dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.”

Revocarea obligatorie intervine în următoarele situații:

”(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. (2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. (3) Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6), instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda. (4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.”

M3.U3.6 Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 97 Noul Cod penal)

Spre deosebire de revocare, anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este numai obligatorie și se dispune atunci când:

”(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. (2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.”

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.” M3.U2.7. Test de eva luare a cunoştinţelor 1. Care sunt

M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt condițiile de acordare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere?

2. Care este termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere ?

3. Care sunt măsurile și obligațiile pe care condamnatul trebuie să le respecte pe perioada termenului de încercare ?

4. Care sunt cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ?

Unitatea U4. Liberarea condiționată

Cuprins M3.U4.1. Introducere M3.U4.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U4.3. Liberarea condiționată. Noțiune. Condițiile în care poate fi acordată. M3.U4.4. Efectele liberării condiționate. Revocarea liberării condiționate M3. U4.5. Procedura de acordare a liberării condiționate M3.U4.6. Test de evaluare a cunostintelor

M3.U4.1. Introducere Aceasta unitate de invatare privește liberarea condiționată, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei Aceasta unitate de invatare privește liberarea condiționată, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii.

M3.U4.2. Obiectivele unităţii de învăţare M3.U4 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea condițiilor de acordare a Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea condițiilor de acordare a liberării condiționate. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă condițiile de acordare a liberării condiționate;

să înţeleagă cauzele de revocare și de anulare a acesteia;

să se familiarizeze cu noțiunea de liberare condiționată;

să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore. să utilizeze corect terminologia de specialitate; M3.U4 .3. Liberarea condiționată. Noțiune. Condițiile

M3.U4.3. Liberarea condiționată. Noțiune. Condițiile în care poate fi acordată.

Liberarea condiţionată este reglementată de dispozițiile art. 99 – 106 Cod penal și Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv in Codul de procedură penală în art. 587. Liberarea condiţionată reprezintă o instituţie complementară regimului executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a

pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu săvârşească infracţiuni. Beneficiul liberării condiţionate nu este un drept al condamnatului, ci numai o vocaţie a acestuia, regula fiind executarea efectivă şi integrală a pedepsei aplicate, astfel încât instanţa de judecată competentă să o acorde va aprecia, în fiecare caz în parte, dacă este sau nu oportună şi prudentă acordarea acestui beneficiu celui condamnat. Instanţa poate să nu dispună liberarea condiţionată, deşi toate condiţiile legale sunt indeplinite, având in vedere nu doar împrejurările legate de săvârşirea faptei şi de persoana acestuia, dar şi pe considerente de politică penală, pentru a contribui în momentul respectiv la întărirea eficienţei pedepsei, la sporirea efectului preventiv general al acesteia. În principiu, de liberarea condiţionată pot beneficia toţi condamnaţii, toţi având o vocaţie la aceasta, indiferent de natura infracţiunii pe care au săvârşit-o şi pentru care au fost condamnaţi de către instanţa de judecată la o pedeapsă privativă de libertate, cu condiţia de a prezenta o vădită schimbare în bine, observabilă în comportarea lor in muncă, disciplină la locul de muncă şi la cel de deţinere, respectarea regulamentelor interioare ale penitenciarului, ajutor dat administraţiei penitenciarului pentru menţinerea ordinii, etc.

Condițiile de acordare a liberării condiționate Codul penal face distincție cu privire la liberare condiționată, în funcție de pedeapsa la care ne referim, dacă avem în vedere detențiunea pe viață sau pedepsa închisorii.

Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață;

Potrivit art. 99 Cod penal, liberarea condiționată poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite

următoarele condiții:

a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;

b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Conform art. (2) și (3) ale aceluiași art., (2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.” (3) De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui

termen de supraveghere de 10 ani.”

Liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii;

Art. 100 Cod Penal este cel care prevede condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei

închisorii. Astfel, liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

”cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul

închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai

mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de

condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate

reintegra în societate. Conform alin. (2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) – d). (3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. (4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din

durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. (5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. (6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.”

Măsurile de siguranță și obligațiile:

Potrivit art. 101, acestea sunt: ”(1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;

să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care

depăşeşte 5 zile;

să comunice schimbarea locului de muncă;

să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor

sale de existenţă. (2) În cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute una sau

mai multe dintre următoarele obligaţii:

să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de

către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

să nu părăsească teritoriul României;

să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;

să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii

la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;

să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;

să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

(3) Obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)-g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d)-f), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei. (5) Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b) se execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)-g) se execută pe toată durata termenului de supraveghere. (6) Abrogat”

Supravegherea condamnatului:

Condițiile cu privire la aceasta se regăsesc în art. 102 Noul Cod penal, după cum urmează:

(1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. (2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c) – g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora. (3) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea specială. (4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa,

dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.

Modificarea sau încetarea obligațiilor (art. 103 Cod penal) “(1) Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socială. (2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.”

M3.U4.4. Efecte și revocarea liberării condiționate (Art. 104 Cod penal)

”(1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. (2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea

restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.” Spre deosebire de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în cazul liberării condiționate, revocarea acesteia este numai obligatorie.

Anularea liberării condiționate (art. 105 Cod penal)

”(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. (2) În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări. (3) Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.” Și de această dată, spre deosebire de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, anularea liberării condiționate este numai obligatorie. Efectele liberării condiționate (art. 106 Cod penal)

Din examinarea dispoziţiilor legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, ca mijloc de individualizare administrativ-judiciară a executării pedepsei închisorii, rezultă că aceasta produce două tipuri de efecte juridice pentru fostul deţinut:

pe de o parte, efecte imediate, care se produc în momentul acordării ei,

pe de altă parte, efecte definitive, acestea din urmă producându-se în momentul

expirării intervalului de timp echivalent cu restul pedeapsei ce urma să fie executat.

a

Efectul

imediat

al

liberării

conditionate

îl

constituie

punerea

în

libertate

condamnatului. Pe parcursul termenului de supraveghere, cel liberat este obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de lege [art. 101, alin. (1)] și să execute obligațiile stabilite de instanța de judecată, daca i-au fost impuse la momentul acordării liberării condiționate [art. 101, alin. (2), (3), (4) și (5) Noul Cod penal]. Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei la expirarea termenului de supraveghere, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții, și anume:

dacă cel condamnat nu a săvărșit o nouă infracțiune descoperită până la data expirării termenului de supraveghere;

nu s-a dispus revocarea liberării condiționate;

nu s-a descoperit o cauză de anulare a liberării condiționate;

M3.U4.5. Procedura de acordare a liberării condiționate

Procedura de acordare a liberării condiționate eset prevăzută de legea 254/2013, art. 95-97, la care se adaugă și art. 587 Cod de procedură penală.

Art. 97 din Legea nr. 254/2013 prevede că liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberarea condiționată. În acest sens, persoana condamnată trebuie sa îndeplineasca toate condițiile prevăzute în Noul Cod penal, art. 99 sau, după caz, art. 100 (art. 95 din Legea 254/2013). Potrivit art. 587 Cod procedură penală, liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. Rezultă, așadar, că și în această materie, legiuitorul a instituit o competență materială și teritorială exclusivă; astfel, indiferent care este instanța de executare (instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare în primă instanță), competent a se pronunța asupra liberării condiționate este judecătoria. Art. 96 din Legea 254/2013, prevede și modalitatea de calcul a părții din durata pedepsei considerată ca executată pe baza muncii prestate și/sau instruirii școlare și formării profesionale, după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4

zile de muncă;

b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate

pentru două nopţi de muncă;

d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general

obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;

e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră

20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, De menționat este faptul că reducerea fracțiunii de pedeapsă care eset considerată ca executată pe baza muncii prestate sau instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată, conform art. 96, alin. (2) din Legea 254/2013. Procedura de liberare condiționată a unui condamnat se desfășoară în fața comisiei pentru liberare condiționată, constituită la nivelul fiecărui penitenciar din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este și președintele Comisie, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psiho-socială și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul [art. 97, alin. (2) Legea nr.

254/2013].

Activitatea Comisiei constă în formularea de propuneri de liberări condiționate a persoanei condamnate, ținând cont de:

fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care

este considerată ca executată, conform art. 96;

regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;

îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială,

în special în cadrul muncii prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării

profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele acordate şi sancţiunile disciplinare aplicate;

antecedentele sale penale.

Totodată, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Se menține obligația aducerii condamnatului în fața comisiei, cu excepția situațiilor medicale care pun în imposibilitate prezența acestuia; condamnatul poate depune la dosar înscrisuri, inclusiv pentru a dovedi că şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii (alin. 5 și 9). Propunerea comisiei se consemnează, ca și în prezent, într-un proces verbal, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare condiționată. La procesul verbal se anexează, prin grija consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 101 Cod penal care pot fi aplicate de către instanţa de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare (alin. 8). Alin. (10) prevede că, în situația în care comisia constată că persoana condamnată nu întruneşte condiţiile pentru a fi liberată condiţionat, în procesul-verbal întocmit este obligată să fixeze un termen pentru reexaminarea situaţiei acesteia, care nu poate fi mai mare de 1 an. Potrivit art. 587 Cod de procedură penală, competența de soluționare este atribuită, ca și competență exclusivă, judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Alin. (13) din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate prevede că în vederea soluţionării cererii de liberare condiţionată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanţa poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor şi documentelor din acesta. În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, potrivit alin. (2) din art. 587 N.C.P.P., instanța, prin hotărârea de respingere, va fixa și termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen ce nu poate fi mai mare de un an și care va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Hotarârea judecatoriei, care este o sentință, va putea fi atacată cu contestație (calea de atac specifică în materia executării) la tribunalul în a cărei circumscripție se afla locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare, contestația formulată de procuror fiind suspensivă de executare, dispoziții identice cu cele existente în codul de procedură penală actual (cu singura deosebire că în present calea de atac este recursul).

deosebire că în present calea de atac este recursul). M3.U4.6. Test de e valuare a cunoştinţelor

M3.U4.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt condițiile de acordare a liberării condiționate ?

2. Prezentați procedura de acordare a liberării condiționate ?

3. Care efectele liberării condiționate ?

Modulul 4. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SISTEMULUI PENITENCIAR ÎN

ROMÂNIA. JUDECĂTORUL DELEGAT PENTRU EXECUTAREA PEDEPSELOR

PRIVIATIVE DE LIBERTATE. JUDECĂTORUL DELEGAT LA COMPARTIMENTUL

DE EXECUTĂRI PENALE

Cuprins Introducere Obiectivele modulului U1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România U2. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și judecătorul delegat la compartimentul de executări penale

Introducere Acest modul contine trei unități de învățare, care introduc studentul în dreptul execuțional penal, pri Acest modul contine trei unități de învățare, care introduc studentul în dreptul execuțional penal, prin prezentarea sistemului penitenciar român și a activității judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și a celui delegat la compartimentul de executări penale.

și a celui delegat la compartimentul de executări penale . Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii

Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

Definească și să prezint caracterele penitenciarelor, ca spațiu de detenție; Prezinte activitatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate; Diferențieze judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de judecătorul delegat la compartimentul de executări penale Să opereze cu noțiuni specifice;

Unitatea U1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România

Cuprins M4.U1.1. Introducere M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M4.U1.3. Administraţia Naţională a Penitenciarelor – scurt istoric M4.U1.4. Structura organizatorică şi funcţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor M4.U1.5. Penitenciarele – spaţiul executării pedepselor privative de libertate M4.UI.6. Penitenciarele speciale M4.U1.7. Test de evaluare a cunostintelor

M4.U1.1. Introducere Aceasta unitate de invatare prezintă structura organizatorică a sistemului penitnciar din România, Administrația Aceasta unitate de invatare prezintă structura organizatorică a sistemului penitnciar din România, Administrația Națională a Penitnciarelor și tipurile de penitenciar.

M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M4 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea sistemului penitenciar românesc . Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea sistemului penitenciar românesc. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă structura sistemului penitenciar românesc;

să cunoască tipurile de penitenciar;

să se familiarizeze cu rolul Administrației Naționale a Penitenciarelor;

să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.cu rolul Administrației Naționale a Penitenciarelor;  să utilizeze corect terminologia de specialitate;

M4.U1.3. Administraţia Naţională a Penitenciarelor – scurt istoric

În ultimii 100 de ani, majoritatea sistemelor penitenciare din ţările europene s-au bazat pe modele şi structuri militare. Schimbările permanante din societate, transformările din sfera juridică şi politică ce au marcat istoria Europei în ultimii ani au atins, în mod evident, şi sistemul penitenciar. Mai mult chiar, ca parte integrantă a complexului sistem al justiţiei penale, sistemul penitenciar a fost influenţat mai mult ca orice instituţie de schimbări, de transformări sociale, politice, economice şi culturale survenite în ultimul timp 61 . Odată cu dezvoltarea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei, statele membre au recomandat ca administraţiile penitenciare să fie separate de serviciile militare. Demilitarizarea sistemelor penitenciare presupune transformarea structurii militare în structuri civile, administrative. În România această tendinţă de demilitarizare s-a cristalizat prin trecerea din subordinea Ministerului de Interne în cea a Ministerului de Justiţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor 62 , în anul 1991, iar cu toate eforturile depuse, totuşi, managementul organizaţional, structura personalului şi condiţiile din sistemul penitenciar nu au fost supuse unor schimbări radicale 63 . Administraţia penitenciară centrală este reprezentată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, subordonată Ministerului Justiţiei, instituţie cu personalitate juridică (ordonator principal de credite), finanţată de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare. Administratia Nationala a Penitenciarelor si unitatile subordonate fac parte din institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala ale statului si constituie, in sensul prezentei legi, sistemul administratiei penitenciare. Administratia Nationala a Penitenciarelor se constituie prin reorganizarea Directiei Generale a Penitenciarelor si functioneaza in subordinea Ministerului Justitiei. Organizarea, functionarea si atributiile Administratiei Nationale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Administratia Nationala a Penitenciarelor este institutie publica de interes national, cu personalitate juridica si sediul in municipiul Bucuresti (art. 2 Legea 293/ 2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor 64 ). Principala funcţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor rezidă în aceea ca, prin desfăşurarea activităţilor sale specifice, să asigure punerea în executare a pedepselor privative de libertate pronunţate de instanţele de judecată, precum şi executarea măsurii educative de internare a minorilor delincvenţi într-un centru de reeducare sau a măsurii arestării preventive. Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este exercitată de un director general – ofiţer superior cu experienţă şi rezultate marcante în domeniu, de regulă director de unitate, pe o perioadă de 4 ani – mandat obţinut în urma unui concurs. Acesta este asistat de 3 directori generali adjuncţi.

M4.U1.4.

Penitenciarelor

Structura

organizatorică

şi

funcţiile

Administraţiei

Naţionale

a

61 Emilian Stănişor, Ana Bălan, Cristina Pripp, „Universul carceral”, Editura Oscar print, Bucureşti, 2004, p. 234;

62 În anul 2004 Direcţia Generală a penitenciarelor şi-a schimbat denumirea în Administraţia Naţională a Penitenciarelor;

63 Emilian Stănişor, Ana Bălan, Cristina Pripp, „Universul carceral”, Editura Oscar print, Bucureşti, 2004, p. 236;

64 Legea nr. 293/ 28.06.2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitencirelor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581/ 30.06.2004;

Structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este alcătuită din:

direcţii, servicii independente, servicii, compartimente 65 . Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar are în sarcină elaborarea normelor privitoare la aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a pronunţat o pedeapsă privativă de libertate, acţionând în sensul supravegherii respectării reglementărilor interne şi internaţionale cu privire la executarea pedepselor. Aceasta se compune din trei servicii şi un birou:

Serviciul Siguranţa Deţinerii format din compartimentele: Siguranţa Deţinerii, Dotări – Modernizări, Dispecerat – Acces. Serviciul Siguranţa Deţinerii are în sarcină:

- coordonarea şi controlul asupra modului în care sunt asigurate paza, escortarea şi

supravegherea persoanelor private de libertate;

- coordonarea activităţii de apărare şi asigurare a siguranţei locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru;

- exercitarea controlului asupra măsurilor luate pentru executarea regulamentară a

misiunilor de pază, escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate la prezentarea la instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi în timpul transferării la alte penitenciare;

-

stabilirea, implementarea şi controlul asupra aplicării măsurilor privitoare la prevenirea

evenimentelor negative şi sporirea gradului de siguranţă;

- asigurarea unei legături permanente cu Ministerul Justiţiei, unităţile Ministerului

Administraţiei şi Internelor şi unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; - organizarea serviciului de pază şi acces în sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Serviciul Regim Penitenciar cu compartimentele: Regim, Cereri, Reclamaţii şi Sesizări, Informatic. Serviciul Regim Penitenciar are ca atribuţii:

- organizarea, îndrumarea şi coordonarea activităţii de aplicare a regimurilor de deţinere; - verificarea modurilor de respectare a criteriilor de separaţiune; -coordonarea, îndrumarea şi controlarea acordării drepturilor la pachet, vizită, corespondenţă, petiţionare şi a celorlalte drepturi prevăzute de lege; -analizarea periodică a stării şi practicii disciplinare şi cea de recompensare a persoanelor private de libertate. Serviciul Evidenţă şi Transfer responsabil cu evidenţa nominală, numerică şi statistică precum şi cu aprobarea şi organizarea transferurilor de persoane private de libertate la nivel naţional. Biroul Organizarea Muncii – monitorizarea folosirii deţinuţilor la muncă, precum şi a realizărilor obţinute prin contractarea acestei forţe de muncă; stabilirea cadrului legal necesar pentru desfăşurarea activităţilor productive cu deţinuţi. Direcţia Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului – în strânsă cooperare cu Direcţia siguranţa deţinerii şi regim penitenciar – are rol de identificare şi prevenire a acţiunilor de criminalitate şi terorism, precum şi a actelor de corupţie, revoltă etc.

65 A.Bălan, E. Stănişor, M. Mincă – „Penologie”, Edit. Oscar Print, 2003, p.89 şi urm.

Direcţia Reintegrare Socială este cea care evaluează nevoile socio-educative şi terapeutice în cadrul populaţiei penitenciare, stabilind strategia şi modalităţile de realizare a acestora, scopul final fiind reabilitarea socio-profesională şi sporirea şanselor de reintegrare socială, după liberare. Structura sa cuprinde:

a) Serviciul Educaţie:

- elaborează şi coordonează deruralea unor programe educaţionale adecvate necesităţilor

persoanelor private de libertate;

- evaluează posibilităţile de calificare profesională a persoanelor private de libertate;

- colaborează cu serviciile de supraveghere şi reintegrare socială;

-coordonează activităţile recreative de educaţie fizică şi sport.

b) Serviciul Asistenţă Psihosocială:

- coordonează activităţile de consiliere a deţinuţilor cu privire la dificultăţi în familie, probleme juridice, relaţii cu organizaţiile neguvernamentale;

- planifică, îndrumă şi participă la realizarea cercetărilor şi studiilor asupra mediului

penitenciar;

- realizează studii comparative referitoare la diferite sisteme penitenciare;

- elaborează studii statistice şi prognoze privind populaţia penitenciară;

- este gestionarul punctului de documentare, difuzând în unităţile subordonate noutăţile în

domeniu, studii şi sinteze, precum şi alte materiale documentare. Direcţia Management Resurse Umane asigură punerea unitară în practică a actelor normative în vigoare cu referire la strategiile şi politicile de personal în sistemul penitenciar românesc, având în subordine următoarele servicii:

a)

Serviciul Resurse Umane;

b) Serviciul Evidenţă Personal;

c) Serviciul Formare Profesională. Direcţia Economico-Administrativă are atribuţii în privinţa planificării bugetare, organizării, îndrumării şi controlării activităţilor destinate înzestrării, dotării, asigurării cu bunuri materiale, transportului şi depozitării lor, precum şi pe linia prestării unor servicii (hrănirea, echiparea, cazarea deţinuţilor) sau desfăşurării unor activităţi productive pentru realizarea de venituri proprii. Toate aceste activităţi se aduc la îndeplinire prin efortul comun al următoarelor servicii/birouri ( compuse din mai multe compartimente fiecare):

A.

a) Serviciul logistică;

B.

b) Birou cazarmare, construcţii, investiţii;

C.

c) Serviciul Financiar Contabilitate

a) Serviciul Planificare şi Execuţie Bugetară, Salarizare.

Serviciul I Cabinet şi Registratură Generală - organizează, îndrumă şi controlează circuitul documentelor, evidenţa ordinelor şi instrucţiunilor, gestionarea arhivei. Birou Relaţii Publice şi Mass-media - are îndatoriri pe linia formării unei imagini publice pozitive a sistemului penitenciar. Serviciul Cooperare şi Programe - iniţiază şi coordonează desfăşurarea unor programe sau proiecte cu finanţare internaţională.

Direcţia Inspecţie Penitenciară

- efectuează inspecţii generale asupra întregii activităţi desfăşurate de unităţile

subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – controale de fond; - execută controale ocazionale – inopinate pe anumite domenii de activitate controale tematice; -desfăşoară verificări cu privire la sesizările sau reclamaţiile primite în legătură cu

eventualele disfuncţionalităţi apărute în activitatea unor penitenciare. Direcţia Contencios şi Elaborare Acte Normative

- reprezintă interesele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ale unităţilor

subordonate acestora în faţa instanţei de judecată, organelor de urmărire penală şi notariatelor publice; - pregăteşte şi analizează – în privinţa legalităţii – documentele care stau la baza deciziilor conducerii administraţiei penitenciare; -acordă consultaţii juridice în probleme legate de activitatea sistemului penitenciar. Direcţia Medicală -organizează, îndrumă şi controlează activitatea de acordare a asistenţei medicale persoanelor private de libertate; -analizează dinamica stării de sănătate a populaţiei penitenciare; -propune şi realizează studii de specialitate, programe de sănătate pentru informare şi prevenirea îmbolnăvirilor Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii -elaborează, urmăreşte şi controlează strategia de informatizare a sistemului penitenciar; -asigură crearea şi propune achiziţionarea programelor necesare; -organizează cursuri pentru pregătirea personalului; -creează şi actualizează pagina Web a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Potrivit art. 68 din Regulament, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, utilizează şi poate crea, în condiţiile legii, aplicaţii informatizate de gestiune a datelor referitoare la realizarea scopului pedepsei, precum şi a datelor referitoare la activităţi conexe şi auxiliare acesteia. Administraţia Naţională a Penitenciarelor adoptă măsurile tehnice şi organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor private de libertate împotriva oricăror distrugeri, pierderi, modificări, dezvăluiri sau acces neautorizat. Direcţia Audit Public Intern – rol de auditare a tuturor structurilor din sistemul penitenciar – atât la nivel central cât şi la nivelul unităţilor penitenciare. Activitatea de control a administraţiei penitenciare Controlul exercitat de administraţia penitenciară se canalizează pe mai multe direcţii, după cum urmează:

1. Controlul ierarhic – realizat cu precădere prin intermediul controlului exercitat de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, directorii generali adjuncţi, directorii, şefii de servicii şi specialiştii din administraţia centrală. De asemenea, prin specialiştii din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară, directorul general ordonă controale periodice, pentru a fi informat cu operativitate asupra eventualelor neajunsuri în funcţionarea penitenciarelor. Pe de altă parte, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Inspecţia Generală şi Audit Intern, subordonată direct ministrului justiţiei, care dispune şi de un Corp de Inspecţie Penitenciară care are în sarcină verificarea legalităţii executării pedepselor privative de libertate, executarea de controale în urma sesizărilor primite şi realizarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate.

2.

Controlul judiciar – efectuat de instanţele de judecată asupra penitenciarelor aflate în

raza lor teritorială, vizând aplicarea corectă a hotărârilor de executare a pedepselor privative de libertate, îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru acordarea liberării condiţionate. Totodată, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea acestor pedepse, participă la activitatea comisiei

de propuneri pentru liberarea condiţionată, verifică şi soluţionează plângerile deţinuţilor cu privirea la încălcarea drepturilor legale de către administraţia penitenciară.

3. Controlul administrativ – este realizat de către Curtea de Conturi şi Direcţia Audit

Public Intern, desigur mai ales în plan financiar.

4. Controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate executate

de organisme neguvernamentale internaţionale (Comitetul pentru Prevenirea Torturii, a Pedepselor şi Tratamentelor Crude, Inumane sau Degradante – CPT); Amnesty International, precum şi de organizaţii neguvernamentale din ţară (de exemplu, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului) .

M4.U1.5. Penitenciarele – spaţiul executării pedepselor privative de libertate

Potrivit art. 57 alin. (1) Codul Penal din 1969, executarea pedepselor privative de libertate se face în locuri de deţinere anume destinate, denumite penitenciare. Conform art. 11 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 254/ 2013 pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare. Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul

Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Atribuţiile acestor instituţii (penitenciarele) au fost stabilite prin Regulamentul privind executarea unor pedepse şi a măsurii arestării preventive 66 , precum şi prin ordine şi instrucţiuni emise de ministrul justiţiei, iar acestea pot fi sintetizate în următoarele idei diriguitoare:

1. punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare, cu privire la profilarea locurilor de

deţinere şi realizarea separaţiunii deţinuţilor pe diferite criterii;

2. asigurarea pazei şi siguranţei locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru, precum şi

asigurarea escortării şi supravegherii deţinuţilor;

3. aplicarea adecvată a regimului de detenţie, în funcţie de particularităţile deţinuţilor

cărora acestea li se aplică;

4. întocmirea şi păstrarea unor evidenţe nominale a persoanelor condamnate/arestate

preventiv şi custodiate în penitenciare;

5.

acordarea tuturor drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;

6.

menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;

7.

prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată, la termenele stabilite, precum şi la

organele de urmărire penală ori laboratoarele de expertiză medico-legală;

8. desfăşurarea activităţilor şi programelor educaţionale şi de consiliere necesare pentru a

ajuta la reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi.

66 Prin O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, prevederile Regulamentului au fost abrogate, urmând să se adopte o nouă reglementare legală în această privinţă, de altfel, însăşi Legea nr. 23/1969 reclamând cu necesitate o nouă înfăţişare, mai apropiată realităţilor sociale actuale.

Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin Regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor [prevede art. 11 alin. (3) din Legea 254/2013. Fiecare penitenciar este condus de către un director, ajutat de trei directori adjuncţi (directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct economico- administrativ, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială), la nivelul fiecărei instituţii existând servicii şi compartimente similare celor prezente la nivelul administraţiei penitenciare centrale, precum şi, bineînţeles, secţii de deţinere (conform regimurilor de executare, pentru arestaţii preventiv, secţii de carantină, secţii pentru tineri, bolnavi, femei, deţinuţi recidivişti sau foarte periculoşi) fiecare dintre acestea fiind condusă de câte un comandant de secţie. Personalul necesar pentru funcţionarea fiecărui penitenciar se stabileşte pe baza propunerilor motivate ale directorilor penitenciarelor, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate înfiinţa, prin decizie, secţii interioare sau exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertate, aflate în diferite regimuri de executare, prestarea muncii ori pentru asigurarea protecţiei, dacă este cazul. Penitenciarele se organizează şi se amenajează astfel încât să asigure condiţii necesare aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării activităţilor de educaţie şi reintegrare socială, muncă sau alte activităţi lucrative, de cazare, hrănire, echipare, asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării tuturor măsurilor de siguranţă în raport cu prevederile legale aplicabile fiecărei categorii de persoane private de libertate. În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de deţinere, sectorul administrativ, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare (art. 10 din Regulament). Sectorul de deţinere, în funcţie de profilul locului de deţinere, are un punct de primire a persoanelor private de libertate, o secţie de carantină şi observare, clădiri pentru cazarea acestora, birouri de lucru pentru personal şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, spaţii destinate sectorului medical, bloc alimentar, săli de mese, baie, spălătorie, frizerie, magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale persoanelor private de libertate, puncte comerciale şi un sector de acordare a dreptului la vizită. În sectorul de deţinere pot fi amenajate, în functie de regimul de executare, săli de clasă si ateliere pentru formare profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistentă socială, săli de terapie ocupatională, spaţii pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber, locuri de practicare a religiei, încăperi pentru acordarea vizitelor intime. Sectorul de deţinere este compartimentat astfel încât să asigure condiţiile necesare separării diferitelor categorii de persoane private de libertate şi aplicării regimurilor de executare. Amenajarea camerelor de deţinere trebuie să ţină cont de necesitatea cazării individuale. Birourile judecătorilor de supraveghere a privării de libertate pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum şi obiectele de mobilier şi de birotică aferente, sunt asigurate din bugetul fiecărui loc de deţinere. Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de deţinere şi cuprinde birouri, spaţii destinate personalului care asigură paza şi intervenţia, spaţii destinate acordării asistenţei medicale a personalului, magazia pentru armament şi muniţia de serviciu, magazii pentru

echipamentul cadrelor, depozit pentru mijloacele tehnice, armament şi muniţie, club, săli de pregătire şi instruire, bucătărie şi sală de mese pentru personalul locului de deţinere, spaţii pentru depozitare, precum şi toate utilităţile necesare unei bune funcţionări a administraţiei. Sectorul de producţie este situat, de regulă, în afara celui de deţinere şi cuprinde ateliere de producţie, întreţinere şi reparaţii, depozite, garaj auto, alte clădiri şi terenuri necesare formării profesionale a persoanelor private de libertate, precum şi desfăşurării activităţilor administrative Spaţiile auxiliare sunt situate în afara locului de deţinere şi cuprind locuinţe de serviciu, locuinţe de intervenţie şi spaţii pentru activităţi de pregătire, instruire şi recreere a personalului şi a persoanelor private de libertate, precum şi gospodăria agrozootehnică, acolo unde este cazul. Pedepsele şi măsurile preventive privative de libertate se execută în penitenciare, centre de arestare preventivă, centre de reţinere şi arestare preventivă, secţii speciale de arestare preventivă. În raport de regimul de executare aplicat, penitenciarele sunt cu regim de maximă siguranţă, cu regim închis, cu regim semideschis şi cu regim deschis. Într-un penitenciar pot funcţiona secţii distincte pentru aplicarea diferenţiată a mai multor regimuri de executare. În raport de prevederile legale, se pot înfiinţa penitenciare speciale sau secţii pentru tineri, femei ori alte categorii de persoane private de libertate, care necesită regim penitenciar specializat. În toate locurile de deţinere se amenajează locuri de primire a persoanelor private de libertate care să asigure condiţii pentru identificarea şi verificarea documentelor, efectuarea percheziţiei corporale amănunţite, echipare, vizită medicală sumară, măsuri igienico-sanitare, precum şi posibilitatea separării până la repartizarea pe camere. În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din penitenciare, Regulamentul prevede că Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală. Persoanele private de libertate sunt cazate individual sau în comun. Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei (OMJ 433/2010 Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare ale persoanelor private de libertate). Reamenajarea spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se face cu respectarea prevederilor alin. (1) şi a recomandărilor instituţiilor europene competente în materie, în special a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. Camerele permit iluminatul natural şi artificial, aerisirea şi sunt dotate cu instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare. Fiecărei persoane private de libertate i se asigură pat individual şi cazarmamentul necesar, în funcţie de anotimp şi în conformitate cu normele sanitare în vigoare. Camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să permită persoanei private de libertate păstrarea bunurilor şi obiectelor personale, precum şi desfăşurarea unor activităţi de educaţie. Grupurile şi instalaţiile sanitare din camerele de deţinere trebuie să permită fiecărei persoane private de libertate să îşi satisfacă nevoile fiziologice, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate. Regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi alte măsuri stabilite de medicul locului de deţinere sunt obligatorii pentru toate persoanele private de libertate. Fiecărei persoane private de libertate i se asigură condiţii de folosire a surselor de apă curentă şi a articolelor de toaletă pentru menţinerea igienei. Bărbaţii au posibilitatea să se bărbierească zilnic, iar femeile pot păstra şi folosi produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de deţinere. Articolele de toaletă şi igienă se asigură de către administraţia locului de deţinere, în limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei (OMJ 2056/C/2007 Normele metodologice privind stabilirea unitară a drepturilor de echipament şi de materiale igienico-sanitare aferente

persoanelor private de libertate). Aceste articole pot fi suplimentate pe cheltuiala proprie de către persoana privată de libertate, prin cumpărare de la punctul comercial amenajat în interiorul locului de deţinere. Administraţia penitenciară derulează programe de informare, educaţie sanitară şi de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, contagioase, a consumului de droguri, precum şi de punere la dispoziţia persoanelor private de libertate a mijloacelor de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Toate spaţiile de cazare sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere şi siguranţă, în raport de necesităţile impuse de tipul regimului de executare. Pe timpul nopţii, în funcţie de regimul de executare aplicat, se poate folosi iluminatul de veghe în scopul asigurării supravegherii. Persoanelor private de libertate care nu posedă îmbrăcăminte şi încălţăminte personală adecvată si nu dispun de mijloace financiare suficiente, li se asigură de către administraţia locului de deţinere ţinută în funcţie de climă şi anotimp. Se consideră în situatia de a nu dispune de mijloace financiare suficiente persoanele private de libertate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile necesare achizitionării unei tinute civile.Ţinuta asigurată de administraţia locului de deţinere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie umilitoare sau degradantă. Persoanele private de libertate pot folosi îmbrăcămintea, lenjeria intimă şi încălţămintea personală. Administraţia locului de deţinere asigură persoanelor private de libertate, de 3 ori pe zi, o hrană variată, corespunzătoare calitativ şi cantitativ regulilor de dietă, conform stării de sănătate sau naturii muncii prestate, după caz. Pentru persoanele private de libertate bolnave se asigură numărul de mese şi regimul alimentar prescris de medicul locului de deţinere. Persoanelor private de libertate însărcinate sau celor care alăptează, precum şi copiilor care rămân cu mama până în momentul plasării lor în mediul familial ori în instituţii de ocrotire specializate li se asigură hrana în mod corespunzător stării lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de deţinere. Administraţia locului de deţinere asigură condiţii de servire a hranei, de regulă în spaţii special amenajate, precum şi vesela necesară pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice. În cazul în care capacitatea legală de cazare a locului de deţinere subordonat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este depăşită, directorul are obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în vederea redistribuirii persoanelor private de libertate în alte locuri de deţinere. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte dacă transferul se impune, cu precizarea locului de deţinere unde va fi transferat.

M4.UI.6. Penitenciarele speciale

Pe lângă demersurile luate în urma repartizării condamnatului în penitenciar, trebuie aplicate şi unele criterii de separaţiune a condamnaţilor. Astfel, femeile execută pedeapsa închisorii separat de deţinuţii-bărbaţi, în penitenciare sau secţii din penitenciare special amenajate. Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 254/ 2013 prevede că în cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate şi nevoile speciale de protecţie ale anumitor categorii de persoane condamnate.

Astfel, pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate se pot înfiinţa penitenciare speciale, în condiţiile art. 11 alin (2) și (3) din Legea 254/2012, acestea fiind următoarele: penitenciare pentru tineri; penitenciare pentru femei; penitenciare-spital, potrivit art. 12 alin. (2) din lege.

a) Penitenciare pentru tineri

Îndreptându-ne atenţia asupra tinerilor deţinuţi, aceştia au dreptul nu numai de a li se asigura toată protecţia drepturilor omului oferită adulţilor, dar au dreptul şi la servicii adiţionale şi la protecţie suplimentară, datorită imaturităţii şi vulnerabilităţii lor. Toate recomandările internaţionale sunt de acord că minorii şi tinerii nu ar trebui pedepsiţi cu închisoarea. Dacă totuşi se află într-un penitenciar, ei ar trebui sa stea cât mai puţin

pentru a evita însuşirea subculturii carcerale. Minorul şi tânărul au personalitatea în formare şi este foarte uşor să înceapă să se «simtă bine» în închisoare, de vreme ce societatea din afară are alte valori şi îi respinge. În privinţa şcolarizării şi calificării profesionale în prezent se prevăd următoarele obligaţii:

- condamnaţii tineri care nu au absolvit ciclurile de învăţământ obligatoriu sunt obligaţi

să urmeze cursurile organizate în cadrul penitenciarului;

- ceilalţi tineri care nu au o calificare şi se apreciază că este necesar să se recalifice, sunt

obligaţi să urmeze formele de calificare sau recalificare organizate în penitenciar; Munca în cadrul unei pedepse privative de libertate constituie un element pozitiv, în sensul că ajută la menţinerea sănătăţii fizice şi psihice (capacitate intelectuală, voinţă), care apoi va ajuta la încadrarea în muncă şi posibilitatea câştigării existenţei prin muncă proprie.

b) Penitenciare pentru femei În toată lumea, femeile formează o minoritate în rândul deţinuţilor 67 . Pe data de 31 decembrie 2002, numărul femeilor deţinute era de exact 2122. Actualmente, numărul acestora oscilează în jurul cifrei de 1500. Datorită vulnerabilităţii acestora, privarea de libertate trebuie aplicată ca măsură, numai dacă este cu adevărat necesară şi numai după examinarea serioasă a altor variante posibile de reeducare. În principiu, femeile deţinute sunt supuse aceluiaşi regim de detenţie ca şi celelalte categorii de condamnaţi. În ceea ce priveşte femeile deţinute, acestea execută pedeapsa separat de condamnaţii

bărbaţi.

Femeile private de libertate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în secţii separate în celelalte penitenciare. Spaţiile de cazare pentru femeile private de libertate trebuie să ofere condiţii pentru menţinerea unei stări de sănătate si igienă specifice acestei categorii. În penitenciarele si sectiile pentru femei se asigură separarea pe camere, în funcţie de vârstă şi regimul de executare stabilit. Această lege menţionează o diferenţiere ce rezidă în aceea că femeile care execută o pedeapsă privativă de libertate nu pot fi folosite la munci grele, executând munci de dificultate medie (croitorie, ţesătorie etc.), iar cele care sunt gravide sau au copii mai mici de un an la locul de deţinere nu pot fi folosite la muncă mai mult de 6 ore zilnic. Elaborarea programelor şi activităţilor socio-educative aplicabile deţinutelor trebuie să se coreleze următoarelor criterii:

- perioada pedepsei;

- infracţiunea săvârşită şi gradul de recidivă;

- vârsta şi structura psiho-socială a deţinutei;

- spaţiile şi dotările materiale de care dispun unităţile de detenţie;

- asigurarea unei cât mai bune receptări a mesajului de resocializare.

În vederea unei bune cunoaşteri a fiecărei deţinute, se poartă discuţii individuale de către personalul specializat (psihologi, sociologi, asistenţi sociali), iar programele pentru femei trebuie să includă munca, educaţia, precum şi activităţi şi programe speciale care să rezolve cât mai multe dintre problemele cu care intră femeile în penitenciar. Spre deosebire de bărbaţii deţinuţi, femeile manifestă un grad mai mic de violenţă şi înţeleg mai bine programele educative, însă au mai puţine ocazii de a participa la acestea. Cu toate că programele pentru bărbaţi şi cele pentru femei sunt, în principiu, similare, programele destinate deţinutelor trebuie să pună un mai mare accent pe necesităţile femeilor,

precum munca şi educaţia şcolară, educaţia pentru statutul de părinte, asumarea unei vieţi independente, programe pentru menţinerea sănătăţii, renunţarea la unele substanţe care creează dependenţă etc.

Astfel, în programele desfăşurate cu deţinutele, pentru întărirea încrederii în sine şi crearea simţului propriei identităţi, se ating subiecte precum:

- planificarea familială, contracepţie, graviditate;

- căutarea, găsirea şi păstrarea unui loc de muncă şi a unui loc unde să poată trăi;

- violenţa familială, victime ale abuzurilor fizice sau sexuale;

- conflicte şi rezolvarea conflictelor;

- vinovăţie, ruşine şi acceptarea propriilor greşeli;

- traiul în familie şi divorţul;

- banii;

- planuri pentru un viitor pozitiv;

- dereglări create de alimentaţie şi dietele necorespunzătoare;

- boli cu transmitere sexuală;

- riscul consumului de alcool şi droguri etc.

Pentru evitarea traumelor copiilor deţinuţilor, precum şi ale deţinuţilor înşişi, s-au luat măsuri de mărire a timpului de vizite nerestricţionate şi nesupravegheate, ceea ce permite părintelui (mamă sau tată) să-şi îndeplinească mai bine rolul. c ) Penitenciare spital Reabilitarea socială a deţinuţilor nu poate fi atinsă fără individualizarea pedepsei – adaptarea tratamentului la nevoile individuale ale deţinutului, prin aplicarea unor programe terapeutice speciale. Acestea nu exclud, ci se adaugă la serviciile medicale general valabile ce se acordă deţinuţilor într-un aşezământ penitenciar. Programele terapeutice individualizate sunt în aceeaşi măsură un drept al deţinutului şi o obligaţie a administraţiei penitenciare şi, în ultimă instanţă, a societăţii. Regimul medical diferenţiat aplicat anumitor categorii de deţinuţi este impus de nevoile speciale, determinate de caracteristicile biologice şi psiho-sociale ale acestora: minori, tineri, femei, mame cu copii mici, persoane în vârstă, persoane cu handicap sau cu boli grave în stadiu terminal. Pe de altă parte, anumite categorii de afecţiuni (tulburări psihice, toxicomaniile) impun un regim diferenţiat pentru deţinuţii care le prezintă. În cadrul acestor regimuri diferenţiate, programele terapeutice, inclusiv tratamentul medical, sunt individualizate, ştiut fiind că medicul tratează bolnavul şi nu boala.

Deţinuţii bolnavi au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi deţinuţi, inclusiv la servicii medicale adecvate nevoilor lor, dreptul la sănătate fiind consfinţit, alături de celelalte drepturi fundamentale ale omului, în convenţii, reguli şi recomandări internaţionale (Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia internaţională a drepturilor civile şi politice, Convenţia Naţiu- nilor Unite împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante). Prin privarea de libertate a celui condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea, statul îşi asumă responsabilitatea de a se îngriji de sănătatea celor cărora li se aplică regimul de detenţie. Unele boli sunt, mai ales prin frecvenţă, adevărate probleme de sănătate publică: bolile infecţioase (boli cu transmitere sexuală, HIV/SIDA, hepatitele B şi C), toxicomania şi bolile mintale. Bolile respective trebuie tratate împreună cu comunitatea din jurul penitenciarului şi tratamentul trebuie continuat în comunitate. Importanţa şi dimensiunea problemelor enumerate justifică regimurile speciale pentru deţinuţii bolnavi. d) Secţii speciale de arestare preventivă Potrivit art. 13 din Legea 254/ 2013 în cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa secţii speciale de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum şi persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată. Reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar arestarea preventivă în cursul judecăţii se execută în secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Centrele de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, iar centrele de arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al Ministrului Justiţiei. Prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne se stabileşte penitenciarul în a cărui circumscripţie funcţionează centrele de reţinere şi arestare preventivă, iar prin ordin al Ministrului Justiţiei se stabileşte penitenciarul în a cărui circumscripţie funcţionează centrele de arestare preventivă. Cu privire la primirea şi cazarea persoanelor reţinute sau arestate în centrel e de reţinere şi arestare preventivă sau în centrele de arestare preventivă şi secţiile de arestare preventivă din cadrul locurilor de deţinere se realizează în baza dosarului individual.

de deţinere se realizează în baz a dosarului individual. M4.U1.7 . Test de evaluare a cunoştinţelor

M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor ?

2. Prezentați tipurile de penitnciare speciale ?

Unitatea U2. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și judecătorul delegat la compartimentul de executări penale

Cuprins M4.U2.1. Introducere M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare M4.U2.3. Statutul judecătorului de supraveghere a privării de libertate M4.U2.4. Atribuţiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate M4.U2.5. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale M4.U2.6. Test de evaluare a cunostințelor

M4.U2.1. Introducere Această unitate de învațare prezintă rolul și activitatea judecătorului de supr aveghere a privării de Această unitate de învațare prezintă rolul și activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate

M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare M4.U2 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea rolului și activității Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea rolului și activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă rolul judecătorului de supraveghere a privării de libertate;

să cunoască atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate;

să se familiarizeze cu actele emise de judecătorul de supraveghere a privării de libertate;

să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.emise de j udecătorul de supraveghere a privării de libertate;  să utilizeze corect terminologia de

M4.U2.3. Statutul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate

Definind sumar, judecătorul este funcţionarul de stat, numit sau ales, din categoria magistraţilor care soluţionează pe calea justiţiei, în cadrul unei instanţe judecătoreşti, cauzele deduse judecăţii, pronunţând o hotărâre. În literatura juridică 68 s-a subliniat că judecătorul este acela care exercită funcţia de a judeca, de a pronunţa dreptul cu ocazia unei contestaţii, de a împărţi justiţia ca prerogativă suverană aparţinând statului. În examinarea cauzelor, judecătorul trebuie să cântărească drepturile şi interesele fiecărei părţi, fără să ţină seama de consideraţiuni străine procesului, oricare ar fi ele 69 .

Art. 5 paragr.3 din CEDO nominalizează „judecătorul” cu trimitere indubitabilă la judecătorul de scaun, în sensul de funcţionar de stat care judecă un proces, trasează un litigiu, adică exercită o funcţie jurisdicţională, fiind independent faţă de executiv în oricare dintre statele contractante 70 .

M4.U2.4 Atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate

Art. 9 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative educative privative de libertate prevede că judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitara atribuțiilor stabilite prin lege, iar pe durata exercitării acestor atributții, ei nu mai pot desfășura alte activități la instanța din cadrul căreia au fost desemnați. Potrivit art. 8 din Legea nr. 254/2013, ”Preşedintele curţii de apel în a cărei rază teritorială funcționează un penitenciar, un centru de retenție și arestare preventivă, un centru de arestare preventivă, un centru educativ sau un centru de detenție desemnează, anual, unul sau mai mulți judecători de supraveghere a privării de libertate, de la instanțele din raza curții de apel.” În ceea ce priveşte procedura de soluţionare de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate a cererilor sau plângerilor, în literatura de specialitate s-a afirmat, opinie la care ne reliem, că aceasta – procedura de soluţionare – este departe de a îndeplini cererile minimale ale unui proces echitabil. În primul rând, procedura nu este una publică – în interiorul penitenciarului accesul persoanelor din afară este strict limitat - nefiind permis accesul publicului, apoi nu este îndeplinită condiţia de contradictorialitate a procedurii, deoarece legea nu prevede decât obligaţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a audia

68 Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Edit. Naţional, Bucureşti, 1996, p.11;

69 Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Edit. Naţional, Bucureşti, 1996, p.11; A se vedea şi Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, vol. II, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943, p. 8.

70 Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului- comentariu pe articole, Vol.I. Drepturi şi libertăţi, Edit. All Beck, Bucureşti 2005, p.349.

persoana privată de libertate, nu şi obligaţia de a asigura prezenţa reprezentantului penitenciarului la desfăşurarea procedurii. De asemenea, legea nu prevede procedura de propunere şi administrare a probelor, menţionând doar că în cazul hotărârilor comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plăngere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, suspendându-se, astfel, executarea sancțiunilor disciplinare. În această situație, persoana condamanată este ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu, sau judecătorul poate procedua inclusiv la ascultarea oricărei alte persoane care desfășoară activități în cadrul penitenciarului. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie să soluționeze plângerea în termen de 10 zile la la primirea ei, prin admiterea sau respingerea ei. Persoana condamnată poate depune contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul în termen de 5 zile (art. 104 din Legea nr. 254/2013). În concluzie, aşa cum s-a arătat în doctrina recentă, considerăm că natura juridică a activităţii desfăşurate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate este una sui-generis:

jurisdicţională, atunci când judecătorul soluţionează plângerile persoanelor interesate sau cererile acestora ori sesizările comisiei pentru schimbarea regimului de executare a pedepselor şi administrativă, în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul din oficiu al legalităţii executării pedepselor şi măsurilor privative de libertate, prezidarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în condiţiile din lege – liberarea condiţionată, precum şi implicarea în procedura refuzului de hrană. Este foarte important de reţinut că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu face parte din personalul vreunui penitenciar şi nici din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel încât el nu poate fi subordonat direct sau indirect, structurii ierarhic administrative a administraţiei penitenciare. Judecatorul de supraveghere a privării de libertate are un rol important în privința a numeroase proceduri, prevăzute de Legea 254/2013, între care:

art. 26 din Legea 254 prevde că folosirea mijloacelor de imobilizare şi a

armamentului, cazarea temporară a deţinutului în camera de protecţie şi supravegherea prin intermediul camerelor de luat vederi sunt aduse, în scris, la cunoştinţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

art. 29 din aceeași lege prevede că în cazul în care un deţinut urmează să fie

audiat în cadrul unei proceduri prevăzute de Legea 254/2013 de către personalul sau judecătorul de supraveghere a privării de libertate din alt penitenciar decât cel în care se află deţinutul, audierea poate avea loc prin videoconferinţă. Art. 9 din Hotărârea C.S.M. nr. 89/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare a activitatii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate detaliază atribuțiile principale ale judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, respectiv:

atributii cu caracter administrativ-jurisdictional:

solutioneaza in termenul prevazut de lege plangerile detinutilor privind exercitarea drepturilor prevazute de Legea nr. 254/2013;

b) solutioneaza plangerile privind stabilirea si schimbarea regimurilor de executare a

pedepselor si a masurilor educative privative de libertate;

c) solutioneaza plangerile detinutilor privind aplicarea sanctiunilor disciplinare;

atributii cu caracter administrativ:

acorda audiente persoanelor private de libertate;

exercita atributiile prevazute de lege referitoare la procedura refuzului de hrana;

liberare

conditionata;

participa, in calitate de presedinte, la procedura de inlocuire a masurii internarii

in centrul de detentie sau in centrul educativ cu masura educativa a asistarii zilnice;

participa, in calitate de presedinte, la procedura de acordare a liberarii din centrul educativ sau de detentie;

participa, in calitate de presedinte, la procedura pentru continuarea executarii

masurii educative privative de libertate in penitenciar;

acorda avizul pentru recoltarea probelor biologice, in vederea testarii persoanei

condamnate, in cazul in care exista indicii ca aceasta a consumat substante stupefiante, alcool ori substante toxice sau a ingerat fara prescriptie medicala medicamente de natura a crea tulburari de comportament;

participa,

in

calitate

de

presedinte,

la

sedintele

comisiei

pentru

h) efectueaza controale la fata locului, in locurile de detinere.

M4.U2.5. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale

Prin H.C.S.M nr. 1375/22.12.2015 - Art. 29 - (1) Judecătorii delegaţi de preşedinţii instanţelor cu executarea hotărârilor penale exercită următoarele atribuţii:

a) îndrumă şi controlează activitatea compartimentului de executări penale;

b) emit mandatele de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii pe viaţă, asigură comunicarea şi supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora;

c) asigură punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate;

d) asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate;

e) îndrumă şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciul de probaţiune şi de către

instituţiile din comunitate implicate în punerea în executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate;

f) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii

sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, precum şi în celelalte cazuri prevăzute de lege;

g) rezolvă incidentele ivite în cursul executării, date prin lege în competenţa acestora, şi iau

măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării;

h) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;

i) aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abateri judiciare, în cazurile prevăzute de

lege;

j) verifică periodic închiderea poziţiilor din registrul de executări penale de către grefierul

delegat la compartimentul executări penale;

k) rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor penale;

l) exercită atribuţiile privind emiterea mandatului european de arestare şi demersurile legate

de acesta reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în

materie penală, republicată, cu modificările ulterioare; m) asigură transmiterea către Consiliul Superior al Magistraturii, în termenele şi condiţiile legale, a încheierilor şi hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu a unui judecător, procuror sau magistrat-asistent, precum şi hotărârile prin care s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei faţă de aceştia, rămase definitive;

n) îndeplinesc alte atribuţii date prin lege în competenţa acestora.

(2) În funcţie de volumul de activitate al judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale, preşedintele instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degrevarea parţială sau totală a acestuia de activitatea de judecată. (3) În situaţia în care mai mulţi judecători sunt delegaţi cu executarea hotărârilor penale, repartizarea lucrărilor se face pe baza unei planificări realizate de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu avizul colegiului de conducere. La realizarea planificării se ţine cont de completele de judecată din care fac parte judecătorii delegaţi, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor. În cadrul planificării se vor avea în vedere şi situaţiile în care judecătorii delegaţi lipsesc din instanţă. (4) Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne, de regulă, acelaşi pe toată perioada executării.

de regulă, acelaşi pe toată perioada executării. M4.U2.6 . Test de evaluare a cunoştinţelor 1. Care

M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt atribuțiile judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ?

2. Prezentați tipurile acte întocmite de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ?

Modulul

LIBERTATE

5.

REGIMURILE

DE

EXECUTARE

A

PEDEPSELOR

PRIVATIVE

DE

Cuprins Introducere Obiectivele modulului U1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate U2. Stabilirea, schimbarea și individualizarea regimurilor privative de libertate

Introducere Acest modul contine două unități de învățare, care familiarizează studentul cu regimurile de executare a Acest modul contine două unități de învățare, care familiarizează studentul cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, modul de aplicare a acestora, de trecere dintr-un regim într-altul și individualizarea regimului.

un regim într - altul și individualizarea regimului. Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi

Competenţe La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:

Definească și să prezine carcateristicile fiecărui regim de executare a pedepselor privative de libertate; Prezinte activitatea comisiei de stabilire, schimbare și individualizare a regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate; Evidențieze procedura de treeceree dintr-un regim în altul Să opereze cu noțiuni specifice;

Unitatea U1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate

Cuprins M5.U1.1. Introducere M5.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M5.U1.3. Noțiunea de regim de executare a pedepsei privative de libertate M5.U1.4. Regimul de maximă siguranță M5.U1.5. Regimul închis M5.UI.6. Regimul semideschis M5.U1.7. Regimul deschis M5.U1.8. Test de evaluare a cunostintelor

M5.U1.1. Introducere Aceasta unitate de invatare prezintă cele patru regimuri de executare ale pedepselor privative de libertate, Aceasta unitate de invatare prezintă cele patru regimuri de executare ale pedepselor privative de libertate, reglementate de legislația noastră.

M5.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare M5 Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea regimurilor de executare ale Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea regimurilor de executare ale pedepselor privative de libertate. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să cunoască regimurile de executare ale pedepselor privative de libertate;

să diferențieze regimurile ale pedepselor privative de libertate;

să utilizeze corect terminologia de specialitate;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.diferențieze regimurile ale pedepselor privative de libertate ;  să utilizeze corect terminologia de specialitate;

M5.U1.3. Noțiunea de regim de executare a pedepsei privative de libertate

Sunt cunoscute în legislaţie mai multe regimuri de executare a pedepsei închisorii:

regimul deţinerii în comun, regimul izolării celulare (filadelfian sau pensilvanian), regimul mixt (auburnian), regimul progresiv (irlandez) şi regimul deschis sau pe încredere 71 . Astfel, în dreptul penal român, regimul de executare a pedepsei este reglementat de art.30 - 42 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv, persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile prevăzute în prezenta lege, să treacă dintr-un regim în altul . Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri: regimul de maximă siguranţă, regimul închis, regimul semideschis, regimul deschis. Aceste regimuri se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie [art. 31 alin. (2) din Legea nr.

254/2013].

Legea nr. 254/2013 cuprinde dispoziţii generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel în art. 30 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 254/2013 se prevede că regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate, că aceste regimuri de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv si regresiv, persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile prevăzute de lege, să treacă dintr-un regim în altul şi că aceste regimuri de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. Persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit pentru categoria din care fac parte. Acesta cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligaţiilor, programelor şi activităţilor care urmăresc realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. Regimurile de executare se diferenţiază prin gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor private de libertate şi activitatea zilnică, în raport de situaţia juridică, starea sănătăţii, vârsta, categoria în care au fost clasificate şi comportarea în timpul executării pedepsei. Pe întreaga durată a executării pedepsei, administraţia locului de deţinere asigură supravegherea, observarea şi asistenţa persoanelor private de libertate de către educatori, psihologi, asistenţi sociali şi consilieri de probaţiune, medici, jurişti, personal specializat cu aplicarea regimului şi

siguranţa deţinerii, preoţi şi alte persoane calificate din interiorul şi exteriorul locului de deţinere. Pregătirea persoanelor private de libertate în vederea liberării începe imediat după primirea în locul de deţinere şi se desfăşoară progresiv, oricare ar fi durata pedepsei şi regimul de executare. Articolul 31 alin.1 din Legea nr. 254/2013 menţionează felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, acestea fiind următoarele:

a) regimul de maximă siguranţă;

b) regimul închis;

c) regimul semideschis;

71 V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 605.

d)

regimul deschis.

M5.U1.4. Regimul de maximă siguranță

Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani precum şi celor ce prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere. Art. 35 alin. (1) din Legea 254/2013 prevede persoanele cărora nu li se aplică regimul de maximă siguranţă:

a) persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani

b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;

c) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu afecţiuni locomotorii

grave.

Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) al art. 35 lit. a) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis. Persoanele prevăzute la lit. b) şi c) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă. Potrivit art. 34 alin.4 din Legea 254/2013, regimul de maximă siguranţă constă în asigurarea unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, cazarea, de regula, individual, libertăţii de mişcare a persoanelor private de libertate, menţinerea ordinii şi disciplinei, concomitent cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Aplicarea unor regimuri şi tratamente adecvate categoriei de condamnaţi care execută o astfel de pedeapsă este dificilă, datorită naturii diversificate a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi. Totodată, pe ei îi aşteaptă ani mulţi de petrecut în penitenciar, perioadă în care apar inevitabile schimbări în caracterul lor social şi moral. Această categorie de infractori este considerată mai greu de influenţat în sens pozitiv şi reformator, de unde şi ideea izolării lor pe termen mai lung, pentru evitarea săvârşirii a noi infracţiuni şi asigurarea unui timp suficient pentru implementarea şi desfăşurarea programelor specifice de reeducare, în încercarea de a-i aduce la stadiul de persoane capabile să respecte legea şi valorile sociale. Aceşti condamnaţi constituie o categorie dificilă şi periculoasă, executarea pedepselor lor ridicând numeroase probleme de genul: regimului special – mai sever – de detenţie, măsuri de pază şi supraveghere stricte, regim de muncă, de ordine şi disciplină aparte. În acest sens, menţionăm art. 34 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, unde se prevede că persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă. Ei sunt cazaţi, în măsura posibilităţilor, în camere de deţinere cu un număr mic de paturi, iar tratamentul aplicabil poate fi structurat pe câteva domenii ca:

- rutina specială educativă;

- muncă şi activităţi educaţionale;

- activităţi de relaxare;

- activităţi cu persoane din afara penitenciarului. Persoanele private de libertate care execută pedeapsa într-un astfel de regim sunt cazate, de regulă, individual, în camere amenajate asemănător cu celelalte spaţii de cazare, asigurându- se iluminatul natural, aerisirea, încălzirea, apa potabilă şi alte dotări necesare igienei individuale. Persoanele private de libertate clasificate în regimul de maximă siguranţă pot fi cazate în comun, atunci când starea de sănătate sau participarea la diferite programe de influenţare a comportamentului o impun, cu condiţia ca numărul acestora să nu fie mai mare de 10. Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite în regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege (OMJ nr.1676/C/24.06.2010 prin care se aprobă Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor). Secţiile, camerele şi locurile unde persoanele private de libertate desfăşoară diferite activităţi sunt permanent închise şi asigurate. Programul zilnic este riguros stabilit şi cuprinde activităţi administrative, lucrative, plimbare, asistenţă medicală, activităţi de educaţie şi intervenţie psihosocială, asistenţă religioasă şi timp de odihnă. Persoanele private de libertate care nu prestează muncă sau nu participă la alte activităţi pot desfăşura în comun, în limita a minimum 3 ore, activităţi de plimbare, educaţie şi intervenţie psihosocială, sportive şi religioase. Servitul hranei de către această categorie de persoane private de libertate se realizează în camerele de deţinere sau în spaţii special amenajate. Asistenţa medicală se asigură de personal medical anume desemnat, în spaţii amenajate, de regulă în interiorul secţiei de maximă siguranţă. La solicitarea personalului medical, asistenţa medicală este acordată în prezenţa personalului de pază. În cazuri deosebite, la solicitarea medicului curant, persoanele private de libertate pot fi internate în infirmerii sau spitale. Munca şi educaţia au un rol deosebit de important în cadrul programelor de reabilitare a acestei categorii de condamnaţi, căci cu cât creşte perioada de detenţie, cu atât scad şansele deţinutului de a se reintegra în societate după liberare. Persoanele private de libertate care au o comportare bună şi respectă regulile de ordine interioară pot presta o muncă, dacă sunt apte, în grupuri mici, în interiorul locului de deţinere, în spaţii prevăzute cu dispozitive de închidere sigure şi sub supraveghere permanentă. Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară individual sau în grupuri mici, în locuri anume destinate, sub strictă supraveghere, pe baza recomandărilor din Planul individ