Sunteți pe pagina 1din 4

Provenianta religiilor

1.

Ipoteza naturalista

n privinta provenientei religiei sunt mai multe ipoteze.


Una dintre acestea este asa numita ipoteza naturalista expusa nca de poetul Titus Carus Lucretius (9655 . de Hr) n lucrarea sa De rerum natura(Despre natura lucrurilor)(avea 6 carti). Lucretiu zice ca ideea
de Dumnezeu apare ca rezultat al fricii omului primitiva n fata fenomenelor naturale ngrozitoare. Deci
timor fecit deus si neputinta omului de a explica fenomenele naturale.
Credem nsa ca Lucretius nu are dreptate.
Existenta fenomenelor naturale primejdioase, cum ar fi inundatiile cutremurele, uraganele, nca nu duc
neaparat la fantezii religioase,- zice V. D. Timofeev, un cercetator contemporan al religiilor (Osnovne
vopros naucinogo ateizma, Moscva, 1966, p. 36.).
Chiar daca omul a fost impresionat de imensitatea naturii, nu se poate explica trecerea de la senzatia
acestei imensitati materiale la ideea de fiinte spirituale, care sunt cu totul diferite dect materia. Dupa cum
atesta istoria religiilor, nu realitatile naturale imense ca soarele, muntii, au fost divinizate la nceput, ci
fiinte nensemnate ca marime: soprla cangurul. sarpele, broasca, sau plante mici, uneori chiar si cele
mai inofensive obiecte ca piatra, copacii, fenomenele cosmice devenind abia mai trziu obiecte de
adoratie. Si apoi cine a dovedit ca omul primitiv avea frica de natura. Aceasta presupunere este mai mult
o nascocire a oraseanului contemporan, care ntr-adevar simte frica daca nimereste ntr-o padure deasa
si ndepartata, pentru ca el este strain acelui mediu n care nimereste. Omul primitiv era la el acasa n
snul naturii, tot asa ca si omul contemporan este la el acasa n oras.

1.2. Ipoteza animista

Aceasta ipoteza pleaca de la nsusirea omului primitiv de a anima (de la latinescul animare- a nsufleti),
a nsufleti obiectele din natura dupa asemanarea cu omul.
Dupa teoreticianul animist E. Tylor, omul a ajuns la constiinta propriului suflet prin fenomenele ntlnite n
viata: respiratia, deoarece numai ce respira este viu, moartea fiind ncetarea respiratiei: umbra, care
nsoteste pe om si e lucruri, moartea fiind plecarea umbrelor ntr-o lume a lor; somnul, socotit ca plecare
temporala a sufletului, care n visuri vede multe lucruri si persoane; tot aici intra si bolile nervoase,
epilepsiile, paraliziile, halucinatiile, ca origine ale credintelor religioase din cauza parasirii trupului de catre
suflet. Sufletele dupa moartea trupului se pot rencarna n alt trup, de unde rezulta asemanarea dintre
copii si parinti, credinta ntlnita n clanuri primitive. Se spune ca omul atribuindu-si un suflet, a dorit ca si
lucrurile din natura sa fie nzestrate cu spiritele unele rele, iar altele bune. Acestea la rndul lor
influenteaza viata omului, astfel ca omul este obligat sa ntre n legatura cu ele, pentru a cstiga ajutorul,
sau protectia celor bune si a se apara de cele rele. Acestea au si determinat aparitia religiei, - sustin
animistii. Nu putem da crezare acestei ipoteze din cteva motive:

1. Nu este clar cum o constiinta nedezvoltata a oamenilor primitivi poate fi nzestrata cu niste conceptii
filozofice complicate cum ar fi ideea de Dumnezeu, de care se si conducea n viata cotidiana.
2. Daca chiar si admitem ca n timpurile preistorice omul avea pe de o parte o constiinta nedezvoltata iar
pe de alta poseda niste idei abstracte care pot fi ntlnite doar sistemele filozofice, cum putea lua drept
realitate halucinatiile si visurile? nsa chiar daca presupunem ca le lua drept fenomene reale aceasta nca
nu ar fi dus neaparat la o atitudine religioasa fata de ele. De la recunoasterea existentei a ceva pna la o
atitudine religioasa fata de el este o distanta enorma, pe care teoria animista nu o observa.
3.Este putin credibil, ca omul iesit din starea animalica, dupa cum declara animistii, sa fi crezut n
existenta reala a celor vazute de el n vise. Iar daca tot vorbim despre vise, acestea nu sunt evenimente
exceptionale neasteptate de om, visul este u fenomen ordinar pentru om. Omul se naste si moare cu
visurile, care foarte des prezinta doar niste crmpei dezordonate de gnduri, sentimente, retrairi, secvente
din viata cotidiana, si nu prezinta ceva integru. Pe lnga acestea, multe visuri ar trebui sa-i trezeasca
omului nencredere. Daca cineva viseaza ca a mncat pe saturate si trezindu-se simte foamea, oare ar
putea sa creada n vise un astfel de om?
E cu totul enigmatic si de neconceput n cadrul acestei teorii fenomenul religiozitatii universale a omenirii.
Stim ct e de greu sa-l convingi pe cineva, n cele ce nu depasesc hotarele experientei cotidiene, cu att
mai greu este sa crezi n obiectivitatea visurilor straine.

3. Ipoteza sociala

Una dintre teoriile despre provenienta religiei este cea sociala, esenta carei consta n urmatoarele:
1. Religia a putut sa apara doar la un anumit grad de dezvoltare a societatii, - deci ea nu este un fenomen
primar penntru societatea umana.
2. Aparitia religiei este conditionata de factori sociali - ca rezultat al dezvoltarii nesatisfacatoare a
productiei obstesti.
3. Aparitia religiei este o urmare a factorilor gnosiologici - datorita posibilitatii de a formula conceptii
abstracte, ca urmare a dezvoltarii gndirii abstracte, care la rndul sau permite aparitia n mintea omului a
imagini fantastice a realitatii nconjuratoare. Problema aparitiei religiei este strns legata de cea a aparitiei
omului pe pamnt. De la bun nceput trebuie sa mentionam ca n stiinta nu exista un consens n privinta
timpului aparitiei omului pe pamnt. Unii considera ca omul ar fi aparut undeva cu vre-o 2 mln de ani n
urma. De fapt se poate vorbi despre o vechime a omului de cel mult 150 mii de ani. Astfel Zbcovet B.F.,
un istoric al religiilor spune: Avem temeiuri de a presupune ca etnogrtafia poate fi raspndita pna la o
epoca de care ne desparte o perioada de aproximativ 100-150 de mii de ani( B. F. Zbkove, Celovec bez
religii. U istocov obscestvennogo soznaniiz, Moskva, 1967, p.78). Iar aparitia omului contemporan, homo
sapiens, are loc undeva cu 30-40 mii de ani n urma. Sa vedem ce ne spune etnografia despre acea
epoca.
S. A. Tocarev, specialist n istoria religiilor considera ca omul si n perioada mustie (aproximativ 100-40
mii de ani n urma (omul de neandertal) avea o constiinta relativ dezvoltata si posibil ca avea unele
credinte religioase( Cratkii naucino-ateisticescii slovari, Moscva, 1989, p. 565). Alt specialist in istoria

religiilor V.E. Titlinov spune: Pentru prima oara ramasitele omului contemporan au fost gasite n Franta,
lnga Cromanion. Sapaturile de lnga Cromanion ne prezinta un bogat material ce l caracterizeaza pe
om ca avnd niste conceptii religioase complicate( V.E. Titlinov, Pravoslavie, Moscva, 1967, p. 301).
Dupa cum vedem discutia este dusa doar n problema religiozitatii omului de neandertal, iar religiozitatea
omului propriu zis (homo sapiens) nu e pusa la ndoiala, nu a existat o perioada istorica cnd homo
sapiens nu a fost religios. Daca au fost religiosi astfel de presupusi stramosi ai omului ca: pitecantropul,
sinantropul, australopitecul s.a. e o ntrebare de dragul ntrebarii atta timp ct nu va fi clarificat gradul lor
de umanitate.
Poate ca religia a aparut ca o reflectie a slabiciunii omului n fata naturii, slabiciune conditionata de slaba
dezvoltare a productiei materiale? (D.M. Ugrinov, articolul Religia, n Cratchii naucino-ateisticeski slovari,
Moscova, 1969, p.97). De fapt, teza despre dependenta omului primitiv de fortele naturii, nu e altceva
dect rezultatul dependentei gndirii omenesti de existenta si conditiile actualei stari a lumii si a societatii.
Nu avem nici un temei pentru a fi de acord cu afirmatia ca religia este rezultatul dependentei omului n
societatea mpartita n clase sociale. Religia apare cu mult mai nainte de aparitia claselor. Deci este mai
veche dect exploatare sociala. Istoria societatii mpartite pe clase se ncepe cel mult acum 6000
7000 de ani (B.F. Zbkovet,Celovec bez relighii, Moscva,
1967, p. 110), pe cnd dupa cum am aratat mai sus, n conformitate cu datele materiale de care dispune
stiinta n prezent, religia are o vrsta de cel putin 30- 40 mii de ani.
Si ultimul argument al teoriei (ipotezei) sociale - cel gnostic, ne duce ntr-un trecut nebulos de sute sau
chiar mii de mii de ani n urma, cnd nu putem cu siguranta afirma nimic despre psihologia fiintelor numite
protoameni.
Pentru a iesi din ncurcatura avem doar doua cai: 1. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este
un fel de terrae incognitae, si sa recunoastem ca problema aparitiei religiei nu poate fi rezolvata de
stiinta la actualul nivel de dezvoltare; 2. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este acelasi cu al
omului contemporan, si n acest caz sa excludem concluzia fantastica, precum ca primii aameni au
ndumnezeit sperantele, visurile, frica si notiunile abstracte.

3.

I poteza pozitiva

Din punct de vedere al acestei ipoteze, aparitia ideii despre existenta lui Dumnezeu si aparitia religiei sunt
conditionate de doi factori:
1. existenta lui Dumnezeu, care nt-un anumit mod actioneaza asupra omului;
2. si de faptul ca omul n anumite conditii este n stare sa simta aceasta actiune a lui Dumnezeu.
Deci la ntrebarea: Cum de este posibil fenomenul religios? - am putea raspunde: datorita nzestrarii
omului cu religiozitate nascuta, datorita existentei unui organ specific, care l percepe pe Dumnezeu si
actiunile Lui (Prot S, Bulgacov, Svet nevecernii, 1917, p.16).
Religia se naste din retrairea lui Dumnezeu, dar posibilitatea si intensitatea retrairii depinde de om. Din
Biblie stim ca Adam l vedea pe Dumnezeu cnd era n Rai, fiindca era curat cu desavrsire. l simteau n

inimile lor urmasii lui Adam, n masura curateniei spirituale si morale. Prin decaderea umanitatii, a
degenerat si religia, pastrndu-se nealterata la un singur popor - cel evreu - singurul popor monoteist din
lumea veeche. Dar chiar si la popoarele cele mai decazute si cu forme religioase degradate se mai
pastreaza amintirea unei vieti sociale mai bune si a unei religii superioare.
Astfel cunoscutul explorator si cercetator al popoarelor, englezul Tylor, ne relateaza ca si la popoarele
cele mai primitive , la care e n functiune politeismul cel mai degradant, cum sunt zulusii din Africa, exista
amintirea unei divinitati unice, pe care au adorat-o la nceput: Unculu-unculu, adica Marele Tata pe care
l-au uitat nsa, adornd n locul lui alte spirite inferioare. De asemenea, la triburile Bantu exista credinta n
marele zeu Mu-Lungu, adica Parintele tuturor zeilor etc.
Starii de degradare a umanitatii i-a urmat cu timpul o stare de ridicare catre religii din ce n ce mai
rafinate, trecnd de la religiile naturale la cele antropomorfe, pentru a ajunge apoi la religia revelata si
absoluta crestinismului, care a aparut cnd a venit plinirea vremii.
Ideea despre Dumnezeu era transmisa din generatie n generatie. Dar viabilitatea ei, puterea ei de viata
si activitate, fara ndoiala era determinata doar de contactul viu al sufletului omenesc cu Dumnezeu.
Ideea despre Dumnezeu si religiozitatea cotidiana poate fi un rezultat al educarii, instruirii, dar cu
adevarat religioasa ea devine doar n urma rentoarcerii personale a omului la Dumnezeu.
Sentimentul religios este inerent sufletului omenesc. El a existat de cnd exista omenirea si distinge
esential pe om de celelalte vietuitoare. El nu este produsul psihologic, nici social, nici al ratiunii. Religia nu
a nceput cndva ca o forma mintala din nevointa de a explica lumea. Nici de o origine naturalistoevolutionista a religiei nu se poate vorbi. Religia a existat odata cu omul si i-a fost dintru nceput revelata
de Dumnezeu n forma ei curata si superioara ( I.Gh. Savin, Apararea credintei. Tratat de apologetica,
Anastasia, 1996, p.22.). Revelatia primordiala, careia ia urmat o degradare si apoi o treptata ridicare ci
ajutorul revelatiei naturale si supranaturale pna la revelatia deplina din religia crestina, este calea urmata
de religie de la originea ei pna la crestinism.