Opera apartine ultimei etape de creatie a poetului Mihai Eminescu, etapa in care sunt incluse toate marile poeme

asupra carora s-a insistat, Mihai Eminescu avand nevoie de un timp indelungat pentru a le finaliza.00Fiind conceputa
riguros, intr-un tipar formal clasic, aspect identificat inca din titlu, opera are un preponderent caracter romantic, aspect reiesit din temele si motivele literare surprinzand viziunea poetului asupra imaginarului poetic si asocierea
speciilor literare oda, elegie, meditatia. Se remarca de asemenea, simplitatea stilistica si echilibrul constructiei versurilor.00Opera se incadreaza alaturi de Luceafarul si Glossa intr-o triologie ce urmareste elucidarea conditie
geniului.00Opera a fost publicata in editia din 1883 alcatuita de Titu Maiorescu si numita Poezii.00In perioada 1872-1882, poetul a reusit sa valorifice poemul intitulat Oda pentru Napoleon in mai multe variante, realizand o
trecere de la ipostaza romnatica a Titanului la cea de poet, de fiinta care isi cauta prin poezie starea sufleteasca interioara. Poezia devine astfel o oda a fiintei realizata prin schimbarea titanismului in genialitate, urmarindu-se astfel
tema conditiei geniului in dimensiune poetica.00Cele 11 strofe inchinate lui Napoleon sunt metamorfozate in 5 strofe destinate poetului in care predomina semnificatiile mitologice.
Titlul operei este sugestiv in ceea ce priveste specia literara si sentimentele de preamarire fiintelor aduse prin ea si specificul prozodic (in metru antic).00Metrul antic se intalneste in versurile lipsite de rima in care alterneaza silabe
mai scurte cu silabe mai lungi in ideea cresterii sonoritatii poeziei. Acest tip de metru se regaseste in strofa safica specifica poeziei antice grecesti formata din 3 versuri de 11 silabe si un vers de 5 silabe. In versuri alterneaza tipul de
ritm dactilic si trohaic.00Tema operei o constituie viziunea asupra conditiei geniului, poezia abstractizand formule metaforice poetice in exprimarea subtemei iubirii, a mortii, a cunoasterii si a autocunoasterii.00Lirismul subiectiv este
subliniat de forma confesiva in dimensiune lirica. Confesiunea lirica ia tonalitate de ruga, odata si elegie, fiind sustinuta de marcile lirico-gramaticale specifice eului poetic.00Prin forma confesiva se destainuie tragismul starii poetice
subliniat de structura antitetica a operei ce evidentiaza starile deunisiace si cele de suferinta, nepasare.00Cele 5 catrene ale operei infatiseaza un ciclu existential complet care se structureaza in 4 secvente lirice: strofa 1 arata o
atitudine poetica contemplativa din vechime, strofa 2 subliniaza o experienta fundamentala care tulbura starea de echilibru, strofa a 3-a si a 4-a arata momentul existential actual si prezent al existentei eului liric, iar ultima strofa
surprinde ruga de mantuire.00Prima strofa debuteaza confesiv intr-o forma de regret cu privire la conditia geniului ce rurpinde timpul in scurgerea inevitabila. Suprinderea varstei la care eul liric viseaza este considerata eterna Pururi
tanar, infasurat in manta-mi, mantia in care varsta este invelita sau infasurata, se crede a fi legatura cu spatiul exterior. Poetul este definit de verbe definitorii a invata, a crede, a muri, lipsind verbul a iubi. Sentimentele
exprimate sunt de singuratate, tristete, reiesite din visatori la steaua/ Singuratatii.00In a doua strofa, iubirea apare pur intamplator, fiind definita printr-o aparitie brusca si vazuta ca o suferinta mistuitoare Cand deodata tu rasarisi
in cale-mi/ Suferinta, tu, dureros de dulce. Poetul se caracterizeaza prin iubirea pasionala si in acelasi timp chinuitoare, folosind oximoronul dureros de dulce. Sentimentele migreaza intre iubire si creatie si nu exclud. Poetul
foloseste o imaginatie regasita si in poemul Luceafarul in care, metamorfozandu-se acesta, coboara in spatiul telurc al camerei fetei de imparat. Doar ca, Luceafarul este nemuritor, iar poetul este fiinta nemuritoare.
Strofa a treia este conceputa pe baza miturilor si semnificatiilor mitice, dar apar si simbolurile primordiale intr-o constructie anitetica si hiperbolica. Eul liric devine geniul care plange, se lamenteaza in ipostaza de barbat indragostit
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus/ Ori ca Hercul inveninat de haina-i. Focul simbolizeaza sentimentul puternic, vazut ca o suferinta si totusi, dorita de eul liric, el se afla in antiteza cu apa, strofa constituindu-se ca un raspuns al
unei intrebari adresate in urmatorul catren.00In strofa a patra se continua ideea poetica, in care eul liric este mistuit de propriul sentiment, iar eul liric se schindeaza, barbatul indragostit dorindu-si sa-si regaseasca propriul eu. Focul
devine purificator si apare ideea de renastere in conditia genialitatii Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari/Pot sa mai reinviu luminos din el ca/ Pasarea Phoenix?.00Finalul operei subliniaza momentul de dupa trairea
genialitatii si a iubirii. Sunt o ruga de matuire, in care fiinta intra in moarte, dupa ce s-a regasit si s-a impacat cu sine. Finalul este asemanator Luceafarului deoarece se constientizeaza conditia geniului ce are nevoie de un spatiu
separat al manifestarilor sufletesti. poetul isi asuma conditie mie reda-ma, asa cum Luceafarul isi constientizeaza postura geniala si eu am lumea mea ma simt nemuritor si rece

n caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a gsit un material folcloric, cules de poet nou copiat dup alii, cuprinznd, basme, proverbe, cntece epice i, mai ales, numeroase specii ale poeziei lirice. Intenia lui n-a fost s publice o
culegere popular, cum fcuse Alecsandri, ci s cunoasc prin intermediul creaiei folclorice credinele, obiceiurile i limba poporului, precum i ntregul sistem al mijloacelor de realizare artistic elaborat prin veacuri i pstrat prin
tradiii oral. n concepia lui Eminescu, sursele folclorice ale literaturii culte contribuie n mod hotrtor la definirea trsturilor proprii, a specificului ei naional.00Ceea ce aprecia Eminescu ndeosebi la poezia popular era
capacitatea ei de a gsi expresia cea mai potrivit, mai simpl i mai natural a numi gndul sau a numi sentiment. Influena popular este evident n multe din poeziile lui Eminescu. El a preluat teme, motive, versuri, ritmuri,
armonii, imagini pe care le-a asamblat n compuneri noi, purtnd pecetea inimitabil stilului su. Unele snt prelucrri folclorice adaosuri de rafinament n planul expresiei sau al ideii (Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru,
Cartea feciorului din Scirsoarea III etc.), astfel snt profund originale, sursa popular cunoscnd transformri eseniale (Clin - file din poveste, Luceafrul). n toat ns ntlnim acea mbinare inconfundabil ntre glasul poetului i
glasul poeziei populare, prin care Eminescu i-a dobndit timbrul specific. n aceast privin G. Clinescu fcea urmtoarea observaie: Cea mai mare nsuire a lui Eminescu este de a face poezie popular fr s imite, i cu idei
culte, de a cobor la acel sublim impersonalism poporan.00Revedere este prima creaie n metru popular - trohaic a lui Eminescu, publicat n Convorbiri literare din 1 octombrie 1879, dar scirs cu civa ani mai nainte. Prin ea se
poate urmri ceea ce a dat folclorul lui Eminescu i ceea ce a dat el folclorului. Modelul deprtat este al lui lui Alecsandri din Doine, dar Eminescu adncete inteniile naintaului su cruia i este superior prin fora poetic, viziune
filozofic i tehnic de versificaie.00Poezia are o alctuire dialogat n construcia ei delimitndu-se dou planuri distincte: al omului i al codrului. Planurile snt aezate ntr-o dubl opoziie, opoziia marcat de cele dou ntrebri i
de cele dou rspunsuri care-i transform pe interlocutori n simboluri ale unor realiti diferite: omul - condiia trectoare, codrul - eternitate.00Planul poetului (al omului), mai concis, e predominant interogativ. Formele de
adresare(codrule, drguule, Ce mai faci ?) precum i prezena exclamaiilor revelatoare (mult vreme au trecut; tu din tnr precum eti / tot mereu ntinereti) contureaz dominantele sufleteti ale interlucutorului uman.
Acesta este familiar, bucuros de revedere, dar surprins de contrastul dintre propria lui nfiare i fizonomia parc neschimbat a naturii.00 Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alctuit dintr-o
succesiune de constatri despre ceea ce rmne ca permanent n micarea naturii: rotaia anotimpurilor: Iar, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-mi rupndu-le / Apele astupndu-le / Troienind crrile / i gonind
cntrile / i mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult i statornicia stelelor: Iar noi locului ne inem / Cum am fost aa rmnem / Marea cu rurile / Lumea cu pustiurile / Luna i cu soarele / Codrul cu izvoarele. Pornind de la
metafora codrului etern, a temporal, Eminescu prezint n poezie codrul ca simbol al veniciei regenerrii a materiei, al permanenei n antitez cu omul trector, fiin perisabil: Numai omu-i schimbtor / Pe pmnt rtcitor.
Revedere este aadar o elegie pe tema efemeritii omului, un cntec melancolic despre fragilitatea condiiei umane n faa timpului. Punctul de plecare este doina popular, dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului
romantic cutremurat de spectacolul universului venic, ce-l face s se simte mrunt i trector. Poezia capt astfel un substrat filozofic, care nu mai e de origine folcloric.00De origine popular snt: motivul codrului ca fiin mitic;
dialogul cu natura, originalitatea i familiaritatea stilului trohaic, msura 7 - 8 silabe i rimele perechi, precum i armonia general a poeziei.00De origine cult snt: rafinamentul expresiv, accentuarea ideii de perenitate a codrulului,
amplificarea cosmic a opoziiei om - natur ; viziunea romantic asupra condiiei, sentimentul elegiac.00Realiznd o fuziune perfect ntre sursele populare ale lirismului i cteva din temele fundamentale ale poeziei i filozofiei
europene, caracteristic de baz a ntregii sale creaii, Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii n metru popular.

Cele doua mari teme-natura si iubirea sunt teme permanente si reprezentative pentru creatia eminesciana, si in general a tuturor poetilor romantici,natura fiind cadrul iubirii.00Cadrul natural este unul rural,natura fiind prezentata
prin doua elemente: natura cosmogonica,primordiala,a genezei si natura terestra caracterizata prin elementul vegetal:teiul,salcamul fagul,dar si de elemente acvatice: lacul izvorul,balta. Crangul este unul secular, batran mitologic,
in care indragostitii traiesc o iubire la modul absolut.00Iubita eminesciana este un prototip irealizabil. Poetul canta o iubire neimplinita si de aceea iubita e o fiinta intangibila pe care poetul o divinizeaza,transformand-o intr-un simbol
al puritatii,inocentei, capatand figura angelica (Fruntea alba-n parul galben),Iubirea fiind prezentata astfel ca un vis efemer.00Desi in poem,dragostea nu e o reflectie a realitatii, ci doar o aspiratie spre implinire prin iubire, se
asteapta la o iubire implinita,contempland in cadrul natural o dragoste ideala.Astfel, intalnim motive ce compun atat tema naturii(motivul codrului, izvorului,al apei) dar si a iubirii (motivul asteptarii, aspiratiei, implinirii visului de
iubire).00Din punct de vedere compozitional poezia are o structura lirica, fiind o succesiune de cinci tablouri corespunzatoare fiecarei strofe, mai putin ultimul tablou care cumuleaza ultimele doua strofe. 00Prima strofa prezinta locul
intalnirii iubitilor,cadrul natural,totul fiind invaluit intr-o aura pur descriptiva o natura a realitatii,singura marca a prezentei eului liric fiind redata de personificarea codrului, in special a verbului "tremura". Iubirea evocata prin verbul la
imperativ "vino" cu valoare de apel, exprima impulsul de a intra in spatiul oniric al iubirii. Codrul si izvorul insuflesc spatiul sugerand totodata un cadru restrans,intim,un loc proxim pentru o idila,intimitatea fiind sugerata si de verbele
"ascund" si "tremura"fiind un reper spatial,izolarea spatiului sacru de cel profan. Apa are un efect curativ, ea izoleaza un al iubirii, si pentru a intra in acest spatiu sacru trebuie sa te speli de timp, sa intri in etern. 00In strofa
urmatoare sentimentele se intensifica, dorinta creste,iar predominarea verbelor la conjunctiv "sa alergi", "sa cazi", "sa ridic", "sa desprind" exprima dorinta din ce in ce mai puternica a eului liric de a-si intalni iubita.Absenta
elementelor naturii subliniaza trairea intr-un staptiu atemporal si aspatial,detasarea de spatiu material, totul se desfasoara intr-un cadru ireal, nematerial,subliniind astfel nemarginirea sentimentului de iubire. 00Strofa a treia
intensifica situatia din strofa precedenta prezentand intalnirea indragostitilor,fiind punctul culminant, din cadrul jocului ludic al iubirii, inainte de sarut, simbolul uniunii, al afectiunii. Florile de tei, binecunoscute pentru efectul lor
calmant, impodobesc parul fetei,avand rolul de a-i insufla siguranta, protectie, incredere in iubitul sau, natura devenind astfel una cu dragostea.Poetul creeaza inca de la inceput un spatiu intim,ferit de orice privire straina, iar prin
repetarea cuvantului singur se subliniaza linistea, siguranta dar si intimitatea in care se afunda indragostitii.Formele de viitor popular reliefeaza faptul ca iubirea este o proiectie n planul posibilului, al aspiraiei. 00Portretul iubitei este
conturat in strofa a patra, fiind prezentata ca o donna angelicata, femeie inger,(motiv intalnit si in sonetul "Afara-i toamna")poezia eminesciana asemanandu-se din acest punct de vedere cu cea petrarchista.Spre deosebire de
imaginea iubitei in sonetul "Afara-i toamna"unde "mainile reci si subtiri releva o anumita distantare, o atitudine cerebrlala,rece, in acest poem, totul este intr-o perfecta armonie,senzualitatea acesteia fiind sugerata prin epitetul
"buze dulci".Culorile ce isi fac simitita prezenta in atmosfera au rolul de a insufleti exprimand puritatea,sinceritatea, starea de armonie. 00Ultimul tablou constituit din strofele a cincea si a sasea prezinta acea trecere din lumea
materiala a realitatii in reverie,indragostitii ramanand prin aceastra trecere din viata in moarte etern indragostiti.00In strofa a cincea aliteratia din versul "vom visa un vis ferice" sugereaza clipa de fericire suprema ,starea de
visare,ideea de cadere in vis, de adormire.Spre deosebire de prima strofa, in care natura era rigida,clara, aici ea devine umana, capata trasaturile si sentimentele eului liric.in care indragostitii vor fi un tot, in perfecta armonia cu un
murmur al izvoarelor si in ritmul unui vant purificator "ingana-ne-vom cu-n cant".Apare astfel mitul androginului, in care, femeia si barbatul sunt un singur trup(yin si yang) subliniind totodata dovada unei existente duale. Jocul
vocalelor o u i a si a consoanelor v g b insufla muzicalitate, euforie, fiind astfel in concordanta cu sentimentele produse de acest mit al androginului, aceasta armonie intre om-natura, om-univers. 00Natura izoleaza, invaluie
indragostitii, fiind ca o aura protectoare,aparandu-i pe acestia de orice factor extern,ajutandu-i sa se dezvaluie unul celuilalt.Natura transfigurata poate fi colaborata cu intrarea in vis.In ultima strofa apare motivul somnului, starea
dintre viata si moarte,iesirea din timp si intrarea in eternitate, somnul simbolizeazand un semn al unei stari euforice.Codrul, devine simbol protector al iubitilor, iar faptul ca acesta este "batut de ganduri" nu subliniaza decat trecerea
neintrerupta a timpului.Abundenta florilor de tei sugerata prin repetarea "randuri-randuri" reprezinta intrarea in eternitate, subliniind faptul ca doar prin iubire poti rezista in timp.00Elementele folclorice(cum ar fi limbajul) sunt
evidentiate de ritmul trohaic, ce incadreaza idila in atemporalitate si aspatialiate.Masura versurilor este de 7-8 silabe. Rima este amestecata.00Caracterul romantic este ilustrat inca din titlu, eul liric exprimandu-si sentimentele si
aspiratiile.Peste tot predominand elemente romantice, de la spatiul extrem de intim creat pentru idila, pana la elementele care il compun: florile de tei, codrul, izvorul. gesturile tandre fata de persoana iubita, toate dovedesc
sensibilitatea si maiestria cu care, Eminescu priveste iubirea.