Sunteți pe pagina 1din 13

Cursuri nr.

10

ELEMENTE DE COLORIMETRIE PENTRU IMAGISTICA MEDICALA


1.1. Introducere
Colorimetria reprezinta acea ramura a opticii care se ocupa cu msurarea culorii radiaiei
electromagnetice vizibile si a obiectelor.
Culoarea este o marime predominant subiectiva deoarece este o senzatie data de analizorul vizual
uman ca raspuns la stimulul lumina. Din acesata cauza culoarea este definita pe baza observaiilor facute
de observatorul etalon (normal statistic) respectiv cu ochiul normal.
Din punct de vedere fizic, obiectiv, radiatia care produce senzaia luminoas este caracterizata de
marimi fotometrice (flux luminos, intensitate luminoas, stralucire (luminan, luminozitate) si cantitate
de lumina).
Deoarece culoarea este o senzatie complexa aceasta se poate caracteriza cu minimum trei marimi
specifice: nuan, saturaie, stralucire, (luminozitate, claritate, putere etc.).
Complexitatea determinarii, (masurarii, cuantizarii) culorii este generata de faptul ca o culoare
poate fi produsa de fascicule de lumin care au compozitii spectrale diferite respectiv amestecuri de
fluxuri de lumina monocromatice care au frecvente si intensitati diferite. Pentru a elimina pe cat posibil
subiectivismul asupra stabilirii culorii obiectelor este necesara evaluarea culorii in mod univoc cu ajutorul
unor echipamente speciale ceea ce rezida in a masura culoarea electronic.

Fig.0. Colorimetre electronice: a) ptr obiecte;b) ptr lichide


In consecinta, msurarea exact a culorii obiectelor implica cunoasterea in detaliu a
aspectelor privind formarea culorii, raspunsul aparatului vizual la fluxuri diferite de lumina,
evaluarea fluxurilor de lumina (fotometrie, radiometrie) si obiectivizarea culorii care se poate face prin
mijloace spectroscopice si informatice.
Ramura opticii care se ocupa cu masurarea (incercarea, conform SR EN CIE 17025/2005) a
culorii cu echipamente specializate se numeste colorimetrie.
Colorimetria poate fi considerata si un domeniu interdisciplinar deoarece se bazeaza pe cel putin
patru discipline dinstincte:
1. Radiometria & fotometria
2. anatomia si fiziologia analizorului vizual
3. spectroscopia cu toate cele 3 subdomenii ale acesteia (spectroscopie, spectrografie,
spectrometrie)
4. informatica (prelucrarea imaginilor)
Abordarea stiintifica a colorimetriei trebuie sa includa dezvoltarea de metode precise privind:
1. caracterizarea radiometrica si fotometrica indubitabila a fluxurilor de lumnina
1

2. evaluarea mecanismelor de formare a culorii de catre analizatorul vizual pentru a evalua


raspunsul acestuia la stimulii luminosi.
3. caracterizarea culorii pe baza unor concepte si standarde univoce.
4. prelucrearea si cuantizarea culorii imaginilor digitale ale obiectivelor cu mijloace
spectroscopice si electronice adecvate.
In sensul celor de mai sus, legile, marimile si unitatile fotometriei trebuie sa constituie baza
evaluarii si masurarii caracteristicilor obiective sau subiective ale fluxurilor de radiatii electromagnetice
vizuale.
Acest capitol are doua obiective majore:
1. Stabilirea cadrului stiintific al masurarii caracteristicilor obiective si subiective ale
fasciculelor de lumina.
2. Acumularea unor cunostinte avansate privind aprecierea cantitativa a fluxurilor luminoase si
a luminantei acestora pe baza datelor fotometrice utilizate in domeniul fotometriei conform
recomandarilor CIE.
Deoarece observarea directa a culorii joaca un rol esential in cercetarile privind obiectivizarea
masurarii culorii este esentiala intelegerea formarii senzatiei vizuale si a legitatilor care guverneaza
corelatia dintre senzatie si stimul. La acest nivel lucrurile sunt mult mai complicate deoarece senzaia de
culoare se formeaza la nivelul sistemului nervos central (SNC) ceea ce implica un proces destul de
complicat al formarii senzatiei respective. De aceea, trebuie acordata o atentie deosebita intelegerii
mecanismelor de formare a imagimilor si culorii si a raspunsului analizorului vizual la stimuli luminosi.
Acest fapt se abordeaza conform metodelor de obiectivizare specificate de CIE (Commission
International dEclairage).
1.2. M rimi colormetrice psiho-fizice
Lumina cu o distributie spectrala data, produce unui observator uman normal statistic (etalon) o
senzatie specifica de culoare. Reciproca acestei afirmatii nu este adevarata [1]. Aceasta inseamna ca
aceeasi culoare poate fi generata si de alte semnale luminoase care au distributii spectrale diferite. Astfel,
culoarea este o marime psiho-fizica care nu este univoc determinata de un stimul luminos in sensul ca mai
multi stimuli luminosi, avand caracteristici fizice diferite (ex. distributia spectrala) pot produce aceeasi
culoare.
Se reaminteste ca senzaia este fenomenul psihic elementar declansat de stimularea unui organ de
sim ca rezultat al excitarii unui receptor senzual care genereaza un potential de actiune transmisibil pe
cale nervoasa. Natura sensatiei depinde numai de regiunea din cortex unde se transmite mesajul senzatiei.
Iluminarea retinei declanseaza senzaia vizuala care are trei componente:
1. senzaia de lumina
2. senzaia de culoare
3. senzaia de forma
Senzaia de lumina permite aprecierea cantitativa a marimii stimulului (ex. luminanta /stralucirea).
Senzaia de culoare permite o apreciere calitativa a stimulului.
Observatia 1. Senzaia nu poate fi masurata direct deoarece este un fenomen psihologic. Insa stimulul
care a provocat senzaia poate fi masurat direct si exact n limita erorii acceptate.
Observatia 2. Senzatiile de lumina si de culoare sunt intricate i de aceea sunt greu de separat. Din
acest motiv ele sunt considerate de cele mai multe ori ca un tot unitar.
Faptul ca o anumita culoare poate fi generata de stimuli diferiti face ca marimea culorii sa capete
un caracter independent de compozitia spectrala a stimulului si sa devina un aspect psihologic specific.
La baza analizei psihologice a culorilor stau legile lui Grassmann [3]
1.3. Legile lui Grassmann
1. Ochiul uman distinge numai trei tipuri de variatii ale culorii:
nuanta, stralucirea si saturaia
2. Daca intr-un amestec de doua culori inegale proportia este
schimbata continuu atunci culoarea amestecului se schimba continuu
3. Rezultatul care se obtine prin amestecarea luminilor a doua culori
este acelasi, independent de compozitiile spectrale ale celor doua
culori din amestec
4. Fluxul luminos rezultat din combinarea a doua lumini este egal cu
suma fluxurilor luminoase ale componentelor:
2

CR = C1 + C2

(1)

unde: CR fluxul luminos corespunzator al culorii rezultate; C1 fluxul luminos corespunzator culorii
C1; C2 fluxul luminos corespunzator culorii C2.
Pentru a evita eventualele nenelegeri privind legile lui Grassmann se vor preciza termenii
importanti ai acestor legi. Astfel,

nuana reprezinta atributul senzatiei vizuale care se modifica atunci cand culoarea variaza de la
albastru la verde sau de la rosu la purpuriu [1].

saturatia reprezinta acel atribut al senzatiei vizuale care permite deosebirea a doua culori de
luminozitati si tonalitati cromatice identice. Saturatia descreste pe masura ce culoarea se apropie de
cenusiu [2].

stralucirea (luminozitatea) este atributul senzatiei vizuale potrivit caruia suprafata unui corp pare
ca emite mai multa sau mai putina lumina.

stralucirea este o masura a marimii senzatiei vizuale totale (vezi legea lui Weber, [2])
In functie de tipul sursei de lumina stralucirea este denumita conventional, astfel,:
luminan atunci cand suprafata observata emite lumina (se face referire la o sursa extinsa ex. tub de
neon, abajur, lampa etc.).
stralucire atunci cand suprafata observata reflecta lumina provenita de la diverse surse.
claritate cand lumina provine din volumul unor corpuri transparente (fie prin transmisie; fie prin
emisie, ex. claritatea vinului, apei etc.).
1.4. Reprezentarea culorilor
Din punct de vedere tehnico-stiintific cele trei atribute ale culorii; nuanta, saturatia si stralucirea
formeaza un ansamblu de trei coordonate ale marimii culoare care se poate prezenta ca un punct intr-un
sistem de coordonate virtual asa cum starea unui sistem termodinamic se reprezinta ca un punct in
spatiul fazelor [4, 5]. Astfel, in mod conventional culoarea se reprezinta ca un punct fie intr-un sistem de
coordonate cilindrice fie intr-un sistem de coordonate carteziene. Sistemul de coordonate cilindrice al
culorilor are ca axa OZ a cilindrului coordonata stralucire (Value) (Fig.1). saturatia culorii (Saturation,
Chroma) este egala cu lungimea razei cilindrului (r) iar nuanta (Hue) este data de azimutul () al
culorii.

Fig. 1. Reprezentarea spatiala a culorilor n coordonate cilindrice: a)sistemul SHV; b) sectiuni in SHV
In sensul de coordonate cilindrice (SHV), albul determina elevatia maxima a culorii iar negrul
elevatia minima. Originea stralucirii se alege in mod natural la mijlocul plajei de nivele de gri dintre alb si
negru. Rosu are azimutul = 0 iar verdele are azimutul = deoarece sunt culori complementare.
Observatia. Culorile rosu si verde sunt complementare deoarece amestecuri de lumina rosie si
lumina verde luate in cantitati egale genereaza lumina (culoare) alba.
In acelasi mod albastrul si galbenul sunt culori complementare.
Prin analogie cu sistemele de coordonate geometrice se poate considera ca verdele este negativul
rosului (rosu negativ). In acelasi mod negativul albastrului este galbenul. Astfel, albastrul este situat la =
/2 iar galbenul la = 3 /2.
3

Puritatea culorilor reprezentate in coordonate cilindrice creste atunci cand distanta lor fata de axa
cilindrului (alb- nergru) creste.
In cazul reprezentarii culorii ca un punct in sistemul de coordonate catreziene (fig.2) se alege in mod
conventional urmatoarele axe:
OX: rosu vrede
OY: albastru galben
OZ: negru alb

Figura 2. A) Reprezentarea spatiala a culorilor n coordonate carteziene; b) plan ctomatic


Pe axa OX se masoara senzaia de galben de la rosu prin cenusiu pana la verde. Pe axa OY se masoara
senzaia de rosu de la galben pana la albastru [1]. Daca se considera locul geometric al senzatiei de
galben (axa OY) se constata ca daca la culoarea rosu se adauga putina culoare verde atunci se reduce
senzaia de rosu iar lumina rosie (culoarea) devine mai putin saturata. Astfel, adaugnd continuu contitati
infinitezimale de lumina verde se constata ca punctul culorii C se deplaseaza pe axa de la OX de la rosu
(R) spre originea sistemului cartezian adica lunima devine cenusie.
Daca la lumina rosie se adauga culoare galbena atunci culoarea devine portocalie. In mod asemanator se
pot obtine culori noi utilizand combinatii de culori pure (ex. R, A, V, G).
Un plan cromatic perpendicular pe axa OZ este definit de coordonata de stralucire care se
numeste cromaticitate si caracterizeaza toate culorile din planul respectiv.
Locul geometric al punctelor care au aceiesi cromaticitate este caracterizat de nuanta si
saturatie.
Din cele de mai sus rezulta ca pe o dreapta paralela cu axa OZ se gasesc culori care au aceeasi
nuanta si saturatie dar au straluciri diferite. Astfel, un plan cromatic contine, in principiu, toate nuantele si
saturatiile posibile adica toate culorile. Din acest motiv un plan care are o cromaticitate adecvata poate fi
suficient pentru reprezentarea tuturor culorilor posibile daca se face abstractie de luminozitatea acestora.
1.4. Dependenta culorilor de compozitia spectrala a luminii
Cand se vorbeste de culoare trebuie sa nu se uite faptul ca aceasta nu exista in mod real. Culoarea este o
senzatie generata de undele electromagnetice care au frecvente cuprinse in intervalul (4 8 x 1014 Hz)
respectiv au lungimile de unda in vid (aer) cuprinse in intervalul (380, 760) nm, numit spectru vizibil.
Observatie : Spectrul vizibil poate fi extins crescand iluminarea retinei astfel, aceasta poate deveni de ex.
(360, 800) nm.
Metoda cea mai simpla de obtinere a unei culori date consta in selectarea dintr-un spectru
continuu al luminii monocromatice care produce senzaia de nuanta echivalenta cu nuanta culorii date.
Saturatii echivalente se obtin prin adaugare de lumina alba pana cand Observatorul normal (normal
statistic) constata echivalenta culorilor.
De asemenea, luminana sursei de culoare poate fi modificata prin modificarea puterii sursei sau a
deschiderii fantelor pana cand Observatorul constata egalitatea stralucirii celor doua culori.
Metoda descris se poate pune in aplicare cu un dispozitiv experimental al carui principiu
constructiv este redat schematic in fig. 3.
4

Figura 3. Dispozitiv de compunere si comparare spectral a culorilor

Lungimea de unda a culorii spectrale pure a carei puritate este echivalenta cu puritatea culorii de
proba se numeste lungime de unda dominanta pentru culoarea data.
Metoda prezentata anterior poate fi utilizata pentru obtinerea oricarei culori a spectrului vizibil.
Daca se utilizeaza o prisma optica dispersiva si un dispozitiv optic de vizare a spectrului adecvat se poate
cartografia spectrul vizibil si stabili o corespondenta intre lungimea de unda a radiatiei
electromagnetice si senzaia de culoare. Dispunera culorilor de la violet la rosu n ordinea crescatoare a
lungimilor de unda ale lumini este un lucru bine cunoscut si acceptat de toate persoanele cu o pregatire
elementara.

Figura 4. Culorile spectrului vizibil


Practic se constata c oricare culoare reala fundamentala se poate crea/reproduce prin combinarea altor
culori. De exemplu: culoarea portocalie se poate obtine combinand rosu cu galben sau combinand rosu cu
violet in mod convenabil. Astfel se obtine o pereche de culori identice care au compozitii spectrale
diferite.
Multimea culorilor identice care au compozitii spectrale diferite se numesc culori matematice.
Culorile identice care au compozitii spectrale identice se numesc culori izometrice.
Corpurile care au culori matematice in anumite conditii de iluminare pot fi discrimitate din punct
de vedere colorimetric daca sunt privite printr-un filtru care nu este spectral neutru. De asemenea, ele pot
fi discrimitate daca se modifica compozitia spectrala a iluminarii corpurilor respective.
Corpurile care au culori izometrice raman indiscernabile din punct de vedere colorimetric
indiferent de ncercrile la care sunt supuse.
Generarea culorilor pure pe baza lumini monocromatice este o operatie complexa care solicita
resurse tehnice scumpe. Din acest motiv, se utilizeaza generarea matematica a culorilor respectiv
generarea de culori utilizand combinatii de alte culori. Acest mod de generare a culorilor pe langa faptul

ca nu pretinde resurse tehnice scumpe are si mai multe grade de libertate deoarece decupleaza culoarea de
stimulul fizic univoc determinat.
1.5. Colorimetria tricromatic
Asa cum s-a specificat deja daca se utilizeaza trei surse de lumina cu nuante diferite se poate
genera continuu o gama tridimensionala de culori prin amestecul acestora in cantitati corespunzatoare.
Practic se pot genera toate culorile pe care le poate sesiza observatorul etalon. Evaluarea culorilor pe baza
compararii unei culori date au o culoare generata utilizand trei culori diferite, numite culori primare, se
numeste colorimetrie tricromatic. Astfel, o culoare data obtinuta prin amestecul
corespunzator de culori primare poate fi reprezentata de relatia:
C=x.X+y.Y+z.Z
(2)
unde: C culoarea data; X, Y, Z culorile primare (unitati de culori primare); x, y, z - cantitatile de
culori primare in amestec care dau culoarea C sau coeficientii tricromatici.
Cu un set de culori primare (ex. X, Y, Z) nu pot fi generate toate culorile posibile. Atunci cand o culoare
data nu poate fi reprodusa prin schimbari aditive conform relatiei (2) se poate realiza potrivirea de culoare
prin adaugarea unei culori primare la culoarea data. In acest caz se poate considera ca s-a obtinut o
combinatie avand coeficienti cromatici negativi. In mod obisnuit, in colorimetria tricromatica se folosesc
culorile primare spectrale pure rosu ( = 650 nm), verde ( = 530 nm) si violet ( = 425 nm).
Sa consideram ca s-a baleiat spectrul vizibil de la violet la rosu si s-au indentificat nuantele pure
pentru fiecare lungime de unda respectiv culoarea asociata fiecarui stimul vizual care are o anumita
lungime de unda, ceea ce ar corespunde distributiei spectrale a culorilor C ( ). Din perspectiva
colorimetriei tricometrice fiecarei culori spectral pure C( ) i corespunde o culoare matematica obtinuta
prin combinarea culorilor primare RVI(RGB).
Combinatiile de coeficienti tricromatici care reproduc nuantele spectrale ale spectrului vizibil
sunt date in fig. 5. (4). [1] .

Fig. 5. Coeficientii tricromatici ai nuantelor spectrale pure corespunzatori culorilor primare: a) rosu,
0,65 m; b) verde, 0,53 m; c) violet 0,425 m.
Numarul de lumeni specificati pe ordonata corespunde generarii unei culori de 1W lumina
monocromatica avand lungimea de unda indicata pe abscisa.
Se observa ca pentru culorile primare R si I sunt necesari si coeficienti cromatici negativi
Not. Colorimetria tricromatic ofer posibilitatea de generare a unor culori imaginare care nu
sunt intlnite in realitate. Astfel, dintr-o combinatie de radiatie rosie in cantitate pozitiva si cantiti
negative de radiaie verde-albastrui ( = 490 nm) se obine culoarea imaginar mai rou ca rou.
Sistemul tricromatic permite definirea unui sistem de coordonate tridimensional in care o culoare
este reprezentata printr-un punct avand coordonatele date de coeficientii tricromatici. Pentru a defini un
sistem de coordonate trebuie introduse unitatile de masura aferente axelor culorilor primare ct si
orientarea in spatiu imaginar 3D al acestora.
Unitatile de masura se stabilesc pe baza legilor fotometriei si a Observatorului etalon. In principiu
axale sistemului de coordonare pot avea orientari arbitrare. Pentru simplificarea demersului privind
masurtorile colorimetrice se alege in prima faz sistemul de coordonate de tip cartezian (fig. 6)

Fig. 6. Sistemul cartezian de coordonate tricromatice .


Daca in sistemul de coordonate tricromatice se definesc vectorii versori ai axelor atunci orice
culoare F generata prin combinarea liniara a culorilor primare este reprezentata de un vector C care
pointeaz in punctul F definit de coeficienii cromatici ai culorilor primare (ex. rosu, R; verde; G (green);
albastru, B +(blue).
In fig. 6 vectorul C pointeaza la F (2 , 3 , 4) iar culoarea corespunzatoare lui F este :

C 2 R 3 G 4 B

(3)
unde: 2, 3, 4 sunt coeficientii tricromatici ai culorii F; R, G, B versorii sistemului de coordonate
tricromatice 3D.
In sistemul RGB se utilizeaza notatia (x,y,z) pentru coeficientii tricromatici ai culorilor R, G
respectiv B. Astfel, oricarei culori din sistemul tricromatic in corespunde un vector:

C x R y G z B

(4)

Lungimea vectorului C ( C) este o masura a luminanei culorii.


Directia vectorului C stabileste cromaticitatea culorii adica toate culorile de pe directia C au aceeasi
nuanta si saturatie.
In spatiul cromatic definit de restrictiile x 0; y 0; z 0 se gasesc aproape toate culorile de
interes practic.
Avand in vedere ca directia vectorului C defineste cromaticitatea si ca in planul unitate
(x + y +z = 1) care intersecteaza restrictia cromatica specificata anterior se gasesc toate caracteristicile
cromatice ale culorilor reale atunci acesta poate fi utilizat pentru sistematizarea cromaticitatii. Astfel,
intersectia vectorului C cu planul unitate reprezinta cromaticitatea care va fi precizata prin coordonatele
punctului de intersectie mentionat. In acest mod pentru reprezentarea cromaticitatii se utilizeaza doi
coeficienti cromatici deoarece al treilea coeficient nu mai este independent (z = 1 x y ).
1.6. Sistemul tricromatic CIE
Comisia Internationala pentru Iluminat (Commision Internationale de lEclairage) a stabilit in
1931 sistemul tricromatic pe baza observatorului etalon. Observatorul etalon s-a stabilit prin medierea
statistica a observaiilor facute de un numar mare de observatori.
Culorile primare au fost stabilite astfel incat sa satisfaca urmatoarele criterii [1]:
1. Coeficienti cromatici ai tuturor culorilor reale trebuie sa fie pozitivi
2. Luminanta culorii primare roii (x) si luminanta culorii primare albastre z sunt nule iar luminanta
culorii verzi (y) este egala cu luminanta amestecului. In consecinta, curba coeficientului tricromatic verde
a spectrului de aceeasi energie este similara cu aceea a eficienei luminoase spectrale asa cum se arata in
fig. 7[ ]
3. Culoarea primara albastra (z) se alege astfel inct valoarea coeficientului respectiv sa fie aproape zero
pentru lungimi de unda mai mari de 540 nm. Astfel, locul geometric al culorilor spectrale de la 540 nm la
700 nm este dat de dreapta:
x+y=1
(5)
4. Directia axelor OX i OY de coordonate formeaza un unghi drept in planul unitate
5. Unitatile de masura ale culorilor primare se aleg astfel incat reprezentarile coeficientilor tricromatici ai
culorilor spectrului de aceeasi energie delimiteaza suprafetele egal, deci coordonatele cromatice ale
spectrului total de aceeasi energie sunt ( 1/3, 1/3, 1/3).
Diagrama cromaticitatii este data in figura 7.

Fig. 7. Diagrama cromaticitii.


Coeficientii caracteristici CIE (X , Y , Z ) a culorilor spectrale sunt dati in Tabelul 1 iar in Tabelul 2
sunt prezentate coordonatele cromatice ale culorilor spectrale.
Tabelul 1. Caracteristici CIE (X , Y , Z ) a culorilor spectrale

Pe baza coeficientilor tricromatici spectrali se pot calcula coeficientii tricromatici totali ai unui amestec de
lumina utilizand relatiile de aditivitate respectiv:

X x e d

Y y e d
Z z e d

( 6a)
(6b)
(6 c)

unde: - fluxul radiant spectral


8

Tabelul 2. Coordonatele cromatice ale culorilor spectrale.

Coordonatele cromatice ale unei anumite culori care are o anumita distributie spectrala sunt date
de relatiile:

Z
X Y Z
Y
y
X Y Z
X
x
X Y Z
z

(7.a)
(7.b)
(7.c)

Pe baza modelului anterior de calcul al coeficientilor tricromatici totali ai culorii unui flux
radiant care are o anumita distributie spectrala se considera ca se poate calcula coeficientii cromatici pe
baza reflectantei spectrale a obiectului respectiv:

X x r Ee d

Y y r Ee d

Z z r Ee d

(8a)
(8b)
(8c)

unde: r - reflexia spectrala, Ee - iluminarea (iradiatia) spectral


In cazul n care iluminarea obiectului se considera uniforma (e =1) atunci coeficientii cromatic total se
poate calcula cu relatii de tipul urmator:

X x r d

(9a)
9


Z z r d

Y y r d

(9b)
(9c)

Coordonatele cromatice (x, y, z) ale culorii unui obiect sau a unei zone a obiectului se calculeaza cu
relatiile:
Y
(10a)
y
X Y Z

X
X Y Z
Z
z
X Y Z

(10b)
(10c)

Pe diagrama cromatica locul geometric al unei culori C rezultate prin compunerea a doua culori
C1 si C2 este segmentrul de dreapta care uneste punctele C1 si C2.
Triunghiul culorilor obtinut prin unirea punctelor RGB din sistemul cartezian al culorilor contine
toate cromaticitatile care se pot obtine utilizand relatiile (10 ac)
Daca N este punctul corespunzator luminii albe (neutre) pe diagrama CIE atunci orice dreapta
care il contine pe N reprezinta locul geometric al tuturor culorilor care au aceeasi lungime de unda
dominanta. Nuantele culorilor simetrice in raport cu N sunt complementare.
Dreapta R B care uneste cele doua margini ale spectrului, reprezinta locul geometric al culorilor
cu saturatie maxima, obtinut pentru culori nespectrale (culori purpurii)(fig. 8).
1.6. Corelatii intre marimi psiho-fizice si psihologice
Nuanta este o marime eminamente psihologica. Nuanta este pusa in corespondenta cu lungimea de unda
dominanta care reprezinta o marime psiho-fizica.
Stralucirea unei culori este marimea psihologica determinata de sistemul luminanta. Saturatia este de
asemenea, o marime psihologica care ia nastere ca raspuns la compozitia spectrala a stimulului luminos.
Marimea psiho-fizica asociata compozitiei spectrale a stimulului luminos este puritatea. Putitatea
luminantei spectrale sau puritatea colorimetrica a unei culori este definita de raportul:
pc

Bs
Ba

(11)

unde: Bs luminana componentei spectrale pure, Ba luminana total a amestecului.


Factorul de puritate al unei culori din diagrama CIE se defineste in mod similar ca raportul:

pe

r1
rs

(12)

unde: r1- distanta de la punctul cromatic C1 al culorii de proba la punctul neutru E ; rs distanta
de la punctul cromatic la culorii spectral pure la punctul neutru ( E).
Albul perfect poate fi definit pe baza corpurilor care reflecta toate componentele spectrale ale sistemului
vizibil respectiv r = 1.
Un corp iluminat cu lumina naturala care are r = ct. < 1 este definit ca un corp gri.
1.7. Sisteme de reprezentare a culorilor
Pentru reprezentarea culorilor cel mai reprezentativ sistem din punct de vedere psihologic este
sistemul Munsell[1,2]. Sistemul Munsell foloseste coordonatele cilindrice (r, , z ).
Planul cromatic, reprezentat de discul Munsell se imparte in 10 parti egale. (fig. 9)

10

Fig. 9. a) Sistemul Munsell; b) exemplificari


In sistemul Munssel zonele culorilor sunt marcate cu: 1) R Red (rosu); 2) YR Yellow Red
(galben); 3) Y- Yellow (galben); 4) GY Green Yelow (verde- galgen); 5) G Green (verde); 6) BG
Blue Green (albastru verde); 7) B- Blue (albastru); 8) PB Purple Blue (purpuriu albastru); 9) PPurple (purputiu) si 10) RP- Red Purple (rosiu purpuriu).
Fiecare zon dintre cele definite mai sus se imparte la randul ei in alte 10 subzone (sectoare de
disc). Dreapta (raza) care corespunde bisectoarei sectorului zonal se noteaza cu cifra 5.
Specificarea unei nuante a sistemului Munsell se face prin cifra subdiviziunii urmata de codul
zonei. De exemplu 5y reprezinta un galben mijlociu iar 10 BG reprezinta un verde albastru situat la limita
albastrului.
Elevaia discului Munsell in sistemul cilindric al culorilor este o masura a luminozitatii culorii sau
a stralucirii. Axa OZ normala la planul (discul) Munsell are 10 unitati avand la baza negrul absolut si la
varf albul pur. Astfel, specificarea stralucirii culorilor in sistemul Munsell se face precizand inaltimea
culorii in cifre de la 0 la 10. Saturatia culorii in sistemul Munsell este demunita chroma. Curbele care au
aceeasi croma sunt reprezentate de cercuri concentrice. Astfel, specificarea complet a unei culori in
sistemul Munsell se face conventional astfel:
7,5 Y 5/10
ceea ce inseamna culoare de nuanta galbena situata la jumatatea distantei catre verde galben (H = 7,5 Y,
Hue- nuan) cu stralucirea medie (V =5 ; Value strlucire) si cu saturatia maxima ( C = 10, C- croma).
Sistemul Munsell se bazeaza exclusiv pe aprecierea subiectiva a culorii de aceea el este un sistem care
opereaza cu marimi psihologice.
Sistemul de reprezentare cartezian al culorilor din care deriva diagrama cromatica CIE opereaza
cu marimi psiho-fizice de aceea este mai aproape de cerintele evaluarii instrumentale a culorii.
1.8.Scara culorilor uniforme
Dac se face o comparare a modului in care se schimba nuanele culorilor atunci cand au loc
deplasari infinitizimale in cele doua sisteme de referinta ale culorilor prezentate anterior se constata ca
sistemul Munsell se caracterizeaza printr-o variatie uniforma in timp ce n cazul deplasarii pe diaframa
cromatica CIE apar variatii mari de culoare. Din acest motiv punctele situate la distante egale pe
diagrama CIE nu prezint variatii egale sau cvasiegale de culoare ceea ce este considerat un neajuns al
diagramei cromatice CIE. Astfel, s-a pus problema modificarii sistemului tricromatic CIE din 1931.
Acesta a fost modificat partial in 1964 prin transformari de coordonate astfel incat la distante egale pe
diagram sa corespund variatii egale de culoare. Problema nu a fost rezolvata integral dar s-a retinut
metoda propusa de MacAdam care foloseste transformarile de coordonate date de relatiile:

4x
2 x 12 y 3
6y
v
2 x 12 y 3

(13a)
(13b)
11

Diagrama cromatica rezultat prin aplicarea transformarilor MacAdam este prezentata n fig. 10.

Fig. 10. Diagrama CIE rezultat prin aplicarea transformarilor MacAdam[]


Practic diagrama cromatica CIE si sistemul Munsell ramn si in prezent cele mai utilizate sisteme de
reprezentare a culorii. Insa in tipografii, n industria textila, a audiovizual se folosesc si alte sisteme de
reprezentare a culorilor adaptate cerintelor domeniilor respective.
1.9. Caracteristici optice ale suprafetelor si evaluarea iluminarii acestora
1.9.1. Suprafee optic difuze
Notiunea de suprafa semnific un loc geometric bidimensional ex. planul, suprafata sferica,
suprafata laterala a unui con etc. din punct de vedere geometric suprafata nu are grosime sau are grosime
zero. Din punct de vedere tehnic suprafata poate fi definita ca locul geometric al constituientilor unui
obiect fizic dat care se invecineaza cu mediul exterior. Astfel, orice suprafata are o anumita rugozitate,
respectiv o abatere locala (sau globala) de la planul geometric imaginar care se considera ca delimiteaz
ipotetic obiectul de mediul extern.

Fig. 11. Reprezentare schematica a suprafeelor reflecttoare


Suprafetele fizice care se apropie cel mai mult de conceptul de suprafata geometrica sunt
oglinzile. La polul opus sunt suprafetele difuze care au o rugozitate micrometrica puternica astfel nct
suprafata efectiv a unei arii delimitate care se proiecteaz pe un plan oarecare este constant indiferent
de orientarea planului pe proiecie. O astfel de suprafa se obtine de exemplu prin sablarea unui metal
sau a unei sticle. Daca o suprafata difuza reflectant (ex. oel inox sablat) este iluminata cu un fascicul
luminos F atunci acesta reflecta lumina in toate directiile si nu conform legii reflexiei directionale. De
fapt, la nivel microscopic, legea reflexiei este respectat, dar, datorita orientarii aleatoare a
microsuprafetelor reflectante, lumina e distribuita in toate directiile. n acelai mod, o suprafa emisiva
este uniform difuz daca emite lumin conform legii cosinusului a lui Lambert pespectiv:
I = I0 cos
(14)
unde: I intensitatea luminoas in directia n care face unghiul cu normala la suprafata suprafetei (n)
(Fig. 12); I0 intensitatea luminoas in directie mormala la suprafata data.

12

Fig. 12. Schema asociat relaiei (14)


Legea II a a cosinusului legea Lambert. O suprafata perfect difuz (difuzant) este aceea pentru
care intensitatea luminoas a oricarui element de suprafa, emis in orice direcie, variaz direct
proporional cu cosinusul unghiului format de direcia de emisie i normala la suprafaa emisiv.
In mod asemanator, o suprafata este uniform difuz dac redistribuie lumina incident indiferent de
modul ei de iluminare astfel nct intensitatea luminoas reflectat s satisfac legea a II- a cosinusului a
lui Lambert. O suprafata reflectanta uniform difuza are aceeasi luminozitate (stralucire, luminan)
indiferent de direcia din care este privit.
Conform fig. 12, luminana B0 a elementului de suprafata S este:
B0

F0
S

(15)

unde: F0 fluxul luminos din unghiul solid emis de suprafata S in directia observatorului plasat pe
directia N
Luminozitatea aceluiasi element de suprafata receptionata de un alt observator plasat in directia i este:
B

F
F

S n S cos

(16)

unde: F fluxul luminos din unghiul emis de S receprat de Observator in directia i.


Deoarece S este o suprafata uniform difuz sau lambertian atunci:
I

respectiv:

F
F
I 0 cos 0 cos

(17)

F F0 cos

(18)

F0 cos
F0

B0
S cos S

(19)

Din relatia (16) si relatia (18) rezulta :


B

Un exemplu interesant in aceasta directie sunt sursele luminoase tubulare tip neon.
Acestea au pe suprafata interioara un strat subtire difuzant care asigura o strlucire uniform.
Bibliografie
1. Popescu, I.I., Toader, E ., Optica, Ed. t. Tehnic, Buc, 1989.
2. Bratescu, G.G., Optica, Ed. Didactica i Ped., Buc. , 1982.
3. I.Pencea, Bazele analizei structurale a materialelor, Ed. Printech, Buc, 2001,
4. Ciobotaru, D. et.all, Fizica, Ed. Didactica i Ped., Buc. , 1983.
5.

***, International Commission On Illumination,(2006), CIE standard, S 014-2E:2006 -Colorimetry-Part 2,


CIE Publication.
6. ***, International Commission On Illumination, (1999),ISO, 10526/CIE S005/E Joint ISO/CIE standard
a. CIE standard illuminants for colorimetry, CIE Publication.
7. ***, International Commission On Illumination,(2006), CIE standard S 014-1/E: Colorimetry-Part 1, CIE
Publication.
8. Kuehni G. (2004) Color An introduction to practice and principles, John Wiley&Sons, USA,

13