1.

Introducere
Odata cu acest curs patrundem in unul dintre cele mai pasionante domenii ale
psihodiagnosticului, acela care incearca sa descifreze personalitatea ca ansamblu integrat, ca
structura.
Este in traditia limbilor anglo-saxone ca atunci cand vorbim de psihodiagnosticul
personalitatii sa avem in vedere sondarea trasaturilor organizatoare ale acesteia, adica cele
care tin de caracater, temperament si motivatie.
Psihodiagnosticul personalitatii implica, mai mult decat in alte domenii, sustinerea sa
de catre teoria psihologica. Conceptele apartinatoare diferitelor teorii ale personalitatii sunt
singurele instrumente de care dispunem pentru a trece dincolo de factual, catre determinatii
psihici ai comportamentului. Din pacate la ora actuala nu se poate vorbi de un test sau teorie
care, singure, ne-ar putea releva personalitatea in atributele totalitatii, integralitatii si unicitatii
ei. Acest demers catre structurile interne ale persoanei (Allport,1991) antreneaza esafodajul
conceptual al teoriilor carora le apartin testele utilizate si prin aceasta mijloceste un
"sentiment" al unei validitati conceptuale relative la rezultatul final al examenului psihologic.
Rezulta de aici importanta teoriilor personalitatii in procesul psihodiagnozei nu numai ca un
mijloc de a encultura intuitia psihologica dar mai ales ca instrumente conceptuale prin care
examenul psihologic al personalitatii accede la esenta, la ceeace este durabil si deci predictibil
in manifestarile ei. Este motivul caruia Anastasi (1976,1979) ii da conotatii etico-deontologice
cand afirma ca testele psihologice nu trebuie utilizate in afara contextului psihologiei, si care
determina orice discutie despre teste sa ia in considerare, teoriile personalitatii.
Rezulta ca datorita complexitatii sale psihodiagnosticul personalitatii trebuie sa fie
puternic sustinut de personologie - un sistem integrat de concepte care explica modul de
functionare, dezvoltare, adaptare si integrare al persoanei in contextul cultural-social.
Cunoasterea lor si operarea cu ele sunt aspecte indispensabile ale competentei
psihodiagnosticianului. In afara lor simpla administrare de teste ramane terenul de predilectie
al diletantismului. De aceea, parafrazand dictonul inscris pe frontispiciul Lyceului peripatetic,
accesului liber la testele de personalitate ar trebui sa-i opunem averismentul ''Nu are ce cauta
aici cel ce ce nu stapaneste cum se cuvine teoriile personalitatii!''. Evident ca dat fiind
specificul cursului noi ne vom opri doar asupra conceptelor de baza ale unor teorii ale
personalitatii care stau la baza interpreterii testelor de personalitate.
Abordarea psihodiagnostica a personalitatii se confrunta cu o serie de
insuficiente ce izvorasc din teoriile ei. Exista urmatoarele limite ale teoriilor personalitatii
care se rasfrang asupra psihodiagnosticului:

-lipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta asupra personalitatii (P.

Popescu Neveanu, 1992);
-imprecizia termenilor si imixtiunea limbajului comun in teorie;
-exista o dificultate aproape funciara datorita faptului ca normalitatea este mai greu de
investigat decit persona cu tulburari de personalitate;
-diagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule aspecte deodata: dinamice,
motivationale, instrumentale, valorice;
-inca nu sunt elucidate mecanismele de baza (vointa, emotivitatea) dupa cum nu sunt
elucidate nici trasaturile substratului de antrenare al trasaturilor de personalitate (Ursula
Schiopu, 1978)
-se surprinde cu greu unicitatea personalitatii. Dupa Allport caracteristicile de baza ale
personalitatii sunt: unicitatea, integralitatea, elanul spre viitor (= capacitatea de a formula
scopuri si de a le urmari cu asiduitate) sI intrepatrunderea trasaturilor sale.
In psihodiagnosticul personalitatii se pleaca de la aspectele tipice dar oarecum
exterioare ale personalitatii, se procedeeaza apoi la generalizarea lor intr-un concept, dupa
care ne intoarcem din nou la aspectele tipice care se imbogatesc prin deducerea pe baza
conceptului a altor note specifice. Prin aceasta psihodiagnosticul personalitatii devine
diferential sI accede la unicitate.
- Intotdeauna in planul psihic profund exista conduite neantrenate in comportamentele
curente dar care nu sunt mai putin importante sI psignostice pentru ceeea ce persoana este in
realitate. Astfel, potrivit tipologiei lui Jung, persoana este nu numai ceea ce determina
orientarea sa fundamentala care poate fi introvertita sau introvertita ci si ceea ce determina
orientarea inconstienta, care de obicei este reversul celei afirmate constient. Nu doar Anima
in stare manifesta, in cazul femeilor, dar sI Animus-ul latent are valoare explicativa pentru
comportamentul real.

2. Taxonomia teoriilor personalitatii din perspectiva psihodiagnostica

Pieron considera ca "personalitatea" desemneaza modalitatile psihologice si
fiziologice ale individului. Allport defineste personalitatea ca fiind "organizarea dinamica in
cadrul individual a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau
caracteristic"(1991,p.40).
Guilford (1957,p.5) accentueaza in definitia sa unicitatea si caracterul integrat al
persoanei : " Personalitatea unui individ este patternul sau unic de trasaturi. "
P.Popescu-Neveanu precizeaza dimensiunea sociala in structura personalitatii personalitatea este tributara socialului si definita prin social (1978). Personalitatea este "un
2

intreg individualizat, cu o completitudine concreta, unitara si stabila in structura si dinamica

sa" (Popescu-Neveanu,1994,p.87.).
Allport observa ca personalitatea, din punct de vedere biologic, este cea mai
convenabila forma de supravietuire a oamenilor. ''Ea este pentru individ ceea ce specia este
pentru tipurile biologice vii'' (G. W. Allport, 1961). Noi adaugam in consens cu P.P.
Neveanu,1992) ca, intrucat mediul de viata dominant al persoanei este cel social,
personalitatea este un construct eminamente social. Teoria personaltatii trebuie sa acorde locul
cuvenit dimensiunii sociale a personalitatii, asa cum Allport, de altfel, o face.
Tabloul multitudinii teoriilor personalitatii si al definitiilor asociate este prin,
diversitatea si eterogenitatea sa, oarecum decorcentant (D. Schultz, 1990). Acest fapt are
totusi o implicatie pozitiva: teoriile reprezinta tot atatea perspective din care personalitatea
este abordata, este adevarat fara a se fi ajuns la o teorie integrala a acesteia. Mai exista un alt
aspect pozitiv ce rezida din faptul ca marea majoritate a teoriilor a fost transpusa in
instrumente de evaluare. Incrucisand aceste instrumente, in procesul concret de
psihodiagnoza, instrumente sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o mai mare
validitate conceptuala.
V.

Callan

psihodinamice care

si

colaboratorii (1986)
accentueaza

rolul

impart

teoriile

proceselor

personalitatii
primare,

in: teorii

inconstiente,

teorii comportamentiste potrivit carora comportamentul uman este invatat prin conditionare
clasica, operanta, prin modelare sau intarire prin vicariere, teorii fenomenologice focalizate pe
modul individual de percepere a lumii si teorii ale trasaturilor (trait theory) ca determinanti si
organizatori ai comportamentului. La acestea putem adauga odata cu Atkinson (1993) directia
metodologica.
Orientarea psihanalitica
Impactul psihanalizei asupra psihologiei si in general asupra culturii sec.al XX-lea este
imens. In domeniul psihodiagnosticului testele proiective isi revendica baza teoretica in
conceptele acestei psihologii.
Reprezentantii cei mai de seama ai acestei directii sunt Sigmund Freud, Alfred Adler
Adler sI Gustav Jung. Ne limitam la a concluziona cu privire la impactul psihanalizei asupra
psihodiagnosticului personalitatii.
Freud nu a avut preocupari in domeniul psihodiagnosticului. El considera ca analiza
viselor reprezinta calea regala catre inconstient - depozitarul adevaratelor mobiluri ale
comportamentului uman.

Dupa Adler evaluarea persoanei trebuie sa se bizuie pe ceea ce el numea "das

bewegungslinie"- linia imaginara care uneste evenimentele primilor ani de viata
cu evenimentul sau simptomul prezent.
Pentru

psihanaliza

libidoul

este

energia

care

sustine

toate

actele

psihocomportamentale. Jung considera ca energia psihica ,libidoul, este canalizata in doua

directii, atitudini fundamentale fata de lume, extroversiunea si introversiunea. Cand una este
constienta si dominanta, cealalta actioneaza in surdina in plan inconstient. Combinatia
introversiunii si extraversiunii cu ceea ce el numeste functii psihologice (manierele diferite de
a percepe si intelege lumea; doua sunt rationale: gandirea, afectivitatea iar celelalte doua sunt
irationale: senzatiile, intuitia) se obtin urmatoarele opt tipuri psihologice: extravert cognitiv,
extravert afectiv, extravert senzitiv, extravert intuitiv, introvert cognitiv, introvert afectiv,
introvert senzitiv , introvert intuitiv. Dat fiind ca asemeni oricarei tipologii, tipologia jungiana
incorseteaza varietatea aparent infinita a trasaturilor psihologice omenesti in niste categorii
inguste, ea "este cel mai bine utilizata cand te servesti de ea ca de o busola"(Stevens,1996).
Impactul teoriei jungiene a personalitatii asupra domeniului psihodiagnozei a fost mai
direct decat in cazul altor orientari apartinand psihologiei profunzimilor. Jung insusi este
parintele metodei asociatiei libere - metoda psihodiagnostica experimentala prin care pot fi
evidentiate cauzele complexuale ale unor manifestaru actuale.
Inca din 1920 doua pasionate autoare, Katharine Briggs si fiica sa Isabel Briggs Myers
realizeza un chestionar pentru investigarea tipologiei iungiene numit M.B.T.I ( Myers, Briggs
Tipe Indicator), care, in diverse variante, mai este utilizat si astazi inclusiv in consilierea
vocationala ( Minulescu,1996). Chestionarul incadreaza subiectul in una din cele 16 tipuri
care rezulta din corelarea celor opt tipuri jungiene cu echivalentii lor care actioneaza in mod
secundar in plan inconstient.
Tipologia iungiana va constitui punctul de plecare al conceptiei lui Eysenck privind
extraversia - introversia, conceptie asupra careia vom reveni intr-un alt context.
Consecintele teoretice si metodologice ale psihologiei abisale pentru psihodiagnoza
personalitatii pot fi schitate astfel:
-Sistemul freudian promoveaza o viziune sistemica, structurala si dinamica asupra
personalitatii Sistemul personalitatii dispune de elemente de stabilitate integrate, sine, eu,
supraeu, antrenate intr-un determinism care explica si face previzibila fenomenologia
subiectiva. Personalitatea poate fi inteleasa numai ca totalitate ca structura globala mergind pe
firul invers al determinismului de la straturile superficilale constituite prin proiectie si
rationalizare catre straturile sale profunde si autentice. Tehnicile proiective vor fi construite pe
baza acestei paradigme.
4

-Odata cu primii dizidenti ai psihanalizei , Adler si Jung se accentueaza rolul eului, al

structurilor constiente in psihodiagnosticul personalitatii. Amplificarea rolului eului in
sistemul personalitatii va pregati terenul de consens cu neobehaviorismul.
-Adler si Jung atrag atentia asupra determinismului teleologic propriu fiintei umane.
Nu numai viata afectiva,inconstientul determina evolutia persoanei dar si scopurile sale de
viata. Personalitatea tinde sa-si implineasca superioritatea, planul de viata (Adler) prin
individuatie, pentru a atinge stadiul sinelui ca unitate deplina a tendintelor inconstiente si
constiente (Jung). Psihodiagnoza personalitatii trebuie sa ia in seama nu doar determinarea
proceselor secundare de catre cele primare dar sI scopurile in virtutea carora se fasoneaza
planul de viata al omului. Este terenul paradigmatic pe care va evolua psihologia umanista .
Trebuie sa mentionam in continuare contributia lui H. Murray. Meritul sau consta in
faptul ca, elaborandu-si propriul sistem de personalitate in imediata prelungire a modelului
freudian el este foarte preocupat de instrumentele psihodiagnostice care pot masura
conceptele modelului sau.
In sistemul sau de personalitate onceptul de trebuinta este central. Impreuna cu
colaboratorii sai de la Harvard, Murray dezvolta chestionare pentru investigarea tuturor
trebuintelor. El are meritul de a fi abordat pe cale experimentala, cu instrumente, unele deja
incorporate in arsenalul metodologic al psihologiei (testul proiectiv, chestionarul, observatia,
experimentul de laborator, etc.) altele noi si ingenioase (experimentul situational, consiliul de
psihodiagnoza) concepte psihanalitice, demitizandu-le si exprimandu-le operational in
notiunile psihologiei academice, mai pretabile verificarii empirice (trebuinta, trasatura,
variabila, factori, etc.).
In plan metodologic Murray realizeza Testul Tematic de Aperceptie si conduce in
calitate de director stiintific al Oficiului de Servicii Strategice ale armatei S.U.A. un complex
program de selectie bazat pe metoda ideografica constand in investigarea totala a
personalitatii, care cuprindea probe proiective, interviuri si teste situationale.Testele
situationale modelau situatii de viata reale care confruntau subiectii cu sarcini de conducere
pline de obstacole si prilejuiau observatii complexe asupra aptitudinilor de conducere si
capacitatii lor de a face fata unor imprejurari frustrante. Metoda este astazi larg utilizata
in S.U.A. in selectia managerilor (Schultz,1991).
Orientarea fenomenologica
In acesta orientare personologica pot fi incluse directia umanista - cea de-a treia
forta in psihologie - reprezentata in principal de Carl Rogers si Abraham Maslow si intr-o
oarecare masura ( Schultz,1991) de catre Gordon Allport si directia cognitivista reprezentata
5

de George Kelly. Ceeace uneste aceste teorii este accentul comun pe experienta subiectiva a
persoanei, pe modul in care aceasta percepe si interpreteaza lumea, deci pe fenomenologia sa
(Atkinson,1993), precum si o noua filosofie a naturii umane, un Weltanschauung umanist
(Maslow,1970).
Structura

personalitatii,

potrivit

conceptiei

lui Rogers cuprinde

ca

element

central self-ul, echivalent oarecum cu eul freudian. Dupa Rogers singura baza autentica pentru
evaluarea personalitatii este accesarea experientelor sale interioare. Eului ii este
proprie tendinta de actualizare de fapt o trebuinta fundamentala, innascuta de dezvoltare a
tuturor capacitatlor fizice si psihice ale persoanei. Sthepenson elaboreaza tehnica Q-sort care
consta in selectarea de catre subiect a unor propozitii referitoare la self-conceptul sau din
punctul de vedere al gradului in care acestea i se potrivesc.
Everett Shostrom (conf. Schultz,1990) dezvolta intre anii 1964 .-1974 un instrument
de masurare a atualizarii self-ului, P.O.I. (Personal Orientation Inventory) format din 150 de
perechi de propozitii in care subiectul o alege pe aceea care i se potrivesete cel mai bine.
Inventarul are doua scale majore - Competenta temporara (capacitatea de a trai in prezent) ,
Directionare interioara (nivelul implicarii propriului self in judecati logice si valorice) precum
si alte 10 subscale.
Dupa G. Kelley, autorul Teoriei constructelor personale, calea de acces catre
intelegerea individului nu o mai constituie sondarea stratului inconstient al personalitatii prin
analiza viselor sau prin asociatia libera ca in psihologia abisala, nici interpretarea pattrn-urilor
de raspuns la stimuli sau modele ca in psihologia comportamentista, nici evaluarea trasaturilor
sau incadrarea individului intr-o tipologie cum procedeaza teoriile trasaturilor ci racordarea
la fenomenologia subiectului, la constructele sale personale (pattern-uri cognitive de
interpretare a mediului de viata), prin evaluarea comportamentului sau rational apeland la
interviu, la autocaracterizarea acestuia sau la "Testul repertoar al constructelor de rol",
tehnica elaborata de Kelley.
Personalitatea in conceptia behaviorista si neobehaviorista.
Behaviorismului ii este specifica, mai ales la inceputurile sale, o orientare in studiul
personalitatii diametral opusa psihanalizei. Psihologia daca doreste sa devina o stiinta trebuie
sa renunte la preocuparea pentru omul interior (constient, inconstient, eu, motivatii, etc.), care
nu este decat o deghizare a vechiului concept teologic la sufletului, si sa se limiteze la
masurarea faptelor observabile si manipulabile, adica la comportament. Personalitatea este un
ansamblu de comportamente invatate in situatii specifice.
Un exemplu sugestiv de constructie al unor teste de personalitate pe principiile teoriei
invatarii il costituie "Inventarul de anxietate de tip S-R" elaborat de catre Endler si Hunt.
6

Chestionarul se bazeaza pe descrierea a 11 situatii generatoare de anxietate. Subiectii

evalueaza in ceeace ii priveste intensitatea celor 14 reactii posibile. Analizand datele obtinute
cu ajutorul chestionarului mentionat Endler si Hunt, citati de Anastasi (1976), constata ca cea
mai mare parte a variantei se datoreaza nu atat situatei sau diferentelor individuale luate
separat, cat interactiunii dintre situatii si indivizi.
Orientari metodologice in studiul personalitatii
Atkinson (1993) distinge in cadrul acestei orientari psihologice, care considera ca
trasaturile sunt factorii cauzali ai comportamentului, trei teorii reprezentative si anume
Teoriile tipurilor, Teoriile trasaturilor (Trait Theories), Teoriile factorialiste.
Teoriile tipurilor
Caracteristica lor comuna este reducerea diversitatii comportamentului uman la
cateva tipuri explicative, sau dimensiuni discontinui. Potrivit lui Cattell tipul psihologic este
un model particular si repetabil de insusiri. Apartenenta unui individ la un tip odata stabilita
permite inferarea sau predictia unor comportamente viitoare. Tipologiile opereaza cu categorii
statistice, fapt care explica incadrarea doar partial a indivizilor reali. Cei mai multi oameni
apartin mai multor categorii tipologice iar altii nu pot fi incadrati in nici un tip.
Sunt deja cunoscute tipologiile lui Hipocrat, Viola, Pende, Kretschmer, Sigaud,
Sheldon, s.a. Tot aici sunt incadrabile tipologia freudiana bazata pe stadiile libidoului, sau
tipologia adleriana privind nivelul de socializare.
Teoriile trasaturilor
Aceste teorii concep trasaturile ca pe niste unitati fundamentale ale personalitatii,
ca pe dispozitii constante de raspuns Pervin,1994). Sunt reprezentate de aproape toate
teoriile personalitatii care sunt operationalizate in diverse instrumente de evaluare a
personalitatii si la care, intr-o forma directa sau indirecta, conceptul de trasatura este prezent.
Tipurile jungiene operationalizate in chestionarul Mayers- Briggs devin categorii continui
adica trasaturi. La fel, factorii identificati in teoriile omonime sunt de fapt grupari (clusteri) de
trasaturi ,si ei insisi pot fi tratati ca trasaturi in masura in care exprima si explica variabilitatea
comportamentului.
Trasaturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni continuui si se bazeaza pe
presupunerea ca persoanele difera simultan din punctul de vedere al unor dimensiuni sau
scale (inteligenta, stabilitate emotionala, agresivitate, dominanta, etc.). Persoana este
recompusa pe baza pozitiei ocupata pe fiecare scala (Atkinson,1993) sau este conceputa
nomotetic drept locul de intersectie al mai multor variabile cantitative(Allport,1991).

Un teoretician remarcabil al trasaturilor este J.P. Guilford. Trasaturile in calitate de

determinanti ai comportamentului nu pot fi observate direct. Accesul la acestea este posibil
prin inferente fondate pe observarea unor "cue-si" comportamentali- indicatorii trasaturilor care se refera la ce face, ce-i place, cat de bine face si in ce maneira cineva face un anumit
lucru. Proprietatile trasaturilor se refera lascalaritate (semnifica faptul ca fiecare individ ocupa
pe continuumul trasaturii o pozitie diferita - trait.positions, si ca pozitia zero este punctul zero
al semnifi-catiei psihologice), la consistenta (indivizii difera din punctul de vedere al
variabilitatii trasaturilor, cei mai predictivi fiind subiectii situati la capetele scalei unde
variabilitatea este mai mica,fata de subiectii situati la mijlocul ei unde variabilitatea este cea
mai mare.), la universalitate (gradul de manifestare a trasaturii in populatia generala, unele
instrumente fiind mai valabile pentru un segment al populatiei cecat pentru altul),
la generalitate(masura in care trasatura se manifesta in comportamentul persoanei, cum este
cazul nervozitatii care vizeaza nivelul general al activitatii si al autocontrolului), la nivelul de
organizare , mai mic sau mai mare al trasaturilor , si in sfarsit, la patternurile de
organizare ale trasaturilor, diferite de la un individ la altul (sociabilitatea cuiva se poate
manifesta in usurinta de a stabili prietenii, iar la altcineva prin usurinta de a stabili contacte de
afaceri). Trasaturile personalitatii atat la nivel individual cat si la nivelul populatiei pot evolua
independent sau in clusteri.
Guilford prezinta un interesant model structural al personalitatii, compus din trei
niveluri care sunt intercorelate printr-o ierarhie determinativa si una predictiva. Conform
figurii de mai sus primul nivel este numit hexis si desemneaza dispozitiile de comportare
(a,b,c,d,etc.) intr-o maniera constanta, intr-un numar limitat de situatii . Acestea au drept
indicatori actele specifice de la nivelul inferior, reprezentate de totalul raspunsurilor unei scale
a unui chestionar. La un nivel superior se afla trasaturile primare (S,A,I,N,O) obtinute prin
analiza factoriala a intercorelatiilor dintre trasaturile hexis pe care le au ca indicatori . In
varful piramidei se afla sindroamele tipuri (a,b) care se obtin prin intercorelarea trasaturilor
primare. Ierarhiile determinative si predictive functioneaza de sus in jos, de la nivelurile
superioare catre cele inferioare , iar inferentele au loc in sens invers, adica indicatorii unei
trasaturi sunt reprezentati de nivelul inferior. Cu cat gradul de structurare al nivelului superior
este mai mare cu atat creste calitatea predictiei . Astfel, cunoscand ca o persoana are o inalta
trebuinta de a se conduce dupa principii morale, ne putem astepta sa aiba o inalta onestitate si
o mare trebuinta de a proceda cinstit in diverse situatii. Dupa Guilford practicienii sunt
interesati de modelul ierarhic in masura in care la unul dintre niveluri sau la altul va gasi
informatia cea mai utila despre trasatura investigata.

Potrivit lui Allport trasaturile sunt caramizile organizarii personalitatii si reprezinta

integrarea unei clase de stimuli cu o clasa de raspunsuri (Allport, 1991) adica rezultatul
integrarii a numeroase deprinderi care au acceasi semnificatie adaptativa generala pentru
persoana. Allport distinge intre trasaturi comune(pe baza carora oamenii pot fi comparati)
si dispozitii persoanle( pattern-uri unice de trasaturi la nivel individual, adevarate focare de
organizare). Dispozitiile personale pot fi identificate printr-o calitate nucleara. Din punctul de
vedere al amplorii lor asupra comportamentului dispozitiile personale pot ficardinale daca
influenteaza in mod global toate aspectele personalitatii, centrale sau secundare. Numarul
dispozitiilor persoanle, la nivelul unui individ, este cuprins intre cinci si zece. Evaluarea
personalitatii este in conceptia lui Allport o problema de a gasi echilibrul intre facorii comuni
si factorii morfogenetici, genotip si fenotip, nomotetic si ideografic si este posibila prin
studierea dispozitiilor personale care implica urmatorii pasi : 1. Decelarea trasaturilor comune
prin chestionare (etapa nomotetica,s.n.), 2. Studii de caz, 3. analiza empirica a actelor
persoanei investigate, 4. Abordarea clinica (etapa ideografica, s.n.).
Orientarea factorialista
R. Cattell in America si H. J. Eysenck in Anglia sunt principalii reprezentatnti ai
acestei orientari in studiul personalitatii.
Raymond Cattell defineste personalitatea ca pe ceva care ne permite sa facem
predictii asupra comportamentului viitor al unei persoane (Cattell,1957). Predictia
comportamentului este scopul central al studierii personalitatii. Nu putem insa face predictii
acceptabile asupra comportamentului unei persoane intr-o situatie data decat in masura in care
cunoastem elementele de continuitate si de constanta in structura personalitatii- trasaturile si
patten- urile acestora. Asadar trasaturile sunt unitatile structurale ale personalitatii si
reprezinta modalitatile constante ale unei persoane de a reactiona la situatiile stimul.
Trasaturile de personalitate pot fi evidentiate prin anliza factoriala a unei mase uriase de date
obtinute prin efectuarea unor multiple masuratori asupra personalitatii. Spre deosebire de
Allport , Cattell nu este de parere ca trasaturile au o existenta obiectivata in fiecare individ. El
le concepe ca pe niste constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului extern
(Schultz,1990).
Cercetarile lui Cattell privind factorii -trasaturi ai personalitatii pleaca de la lista de
termeni englezi referitori la personalitate extrasa din vocabular de catre Allport si Odbert.
Aceasta lista redusa, intr-o prima etapa, la 171 de denumiri prin gruparea termenilor sinonimi
este utilizata in evaluarea unui lot de subiecti. Rezultatele evaluarii, interpretate corelational
conduc la o lista de 53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui nou lot este evaluat de
9

doi cunoscatori pe baza ultimei liste de termeni. Analiza factoriala a acestor evaluari s-a
concretizat intr-o lista finala de 12 factori, care reprezinta, potrivit conceptiei lui
Cattell, trasaturile

primare ale

personalitatii.

La

nivel

individual

aceste

trasaturi identificate nomotetic, relizeaza patten-uri specifice prin pozitiile diferite ocupate de
subiecti pe continuumul fiecarui factor, pattern-uri pe care le aprofundam prin anliza
ideografica. In acest sens Cattel obisnuia sa utilizeze metoda intensiva de studiu bazata pe
date de observatie, interviu, pe probe proiective (pe care impropriu le numea probe obiective)
si pe teste situationale care plasau subiecul in conditiile poprii de viata si de activitate
(Schultz, 1990).
Cattell utilizeaza trei modalitati de clasificare a trasaturilor de personalitate. O prima
distinctie imparte trasaturile de personalitate , la fel ca Allport, in trasaturi comune-specifice
specifice tuturor oamenilor- datorate bagajului ereditar similar si pattern-urilor comune ale
influentelor sociale, si trasaturi unicemanifestate cu precadere in domeniul intereselor si
atitudinilor specifice fiecarui individ. Inteligenta, introversia, tendinta gregara sunt exemple
de

trasaturi

comune.

temperamentale si trasaturi

alta

clasificare

dinamice (motivationale).

distige trasaturile
Cea

mai

abilitati, trasaturi

interesanta

clasificare

deosebeste trasaturile de suprafata de trasaturile sursa. Trasaturile de suprafata sunt grupari

de caracteristici ale personalitatii care coreleaza intre ele fara sa fie determinate de o sursa
unica. Echivalentul lor in personalitatea morbida o constituie sindromul. Trasaturile
sursa deriva din analizele factoriale si sunt elementele de baza ale personalitatii. Ele pot fi
constitutionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat in total 16 astfel de trasaturi sursa
care stau la baza predictiei comportamentului in terapie invatare, mediu ocupational,
accidente. Ele sunt masurate cu ajutorul chestionarului 16PF.
Organizarea dinamica a personalitatii cuprinde trei nivele: ergii, sentimentele si
atitudinile.
Ergii desemneaza trasaturi

sursa innascute,

sursele

primare

de

energie

ale

comportamentului, elemente permanente in strucura personalitatii. Cattell prefera termenul

erg (in gr. ergon=energie) celor de impuls sau instinct.
Sentimentele sunt trasaturi sursa care tin de mediu si sunt rezultatul invatarii, deci nu
au un caracter permanent. Elle sunt pttern-uri de atitudini focaliazate pe aspectele importante
din viata fiecaruia : patrie, sotie, profesie, religie, etc.
Atitudinile reprezinta nu doar opiniile ci interesele, emotiile si actiunile unei persoane
orientate catre evenimente si obiecte.
Imaginea interrelatiilor dintre aceste nivele este numita de catre Cattell latice
dinamica iar modelul relatiilor de determinare al unui nivel de catre altul se
10

numeste subsidiere. O atitudine este determinata (subsidiata) de unul sau mai multe
sentimente care pot avea la origine unul sau mai multi ergi. Sentimentele unei persoane se
organizeza in jurul unui sentiment master care este sentimentul de sine sau cum ii spune
Cattell self- sentiment. El determina toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau
ego-ul abisal, sau cu self-ul neobehaviorist.
Conceptia lui Cattel despre personalitate si despre evaluarea ei este operationalizata
in mai multe chestionare. Cele mai cunoscute sunt Chestionarul 16 FF, Chestionarul pentru
adolescenti - HSPQ si Chestionarul de anxietate " C ". In capitolul consacrat chestionarelor
vom reveni asupra instrumentului 16 PF.
3. Instrumente si metode utilizate pentru evaluarea psihologica a

personalitatii
Exista mai multe categorii de astfel de instrumente si metode utilizate in domeniul
psihodiagnozei personalitatii:
a. Instrumente psihometrice: chestionarele, inventarele si testele care masoara diferite
aspecte sau trasaturi ale personalitatii sau incearca surprinderea unei imagini generale de
ansamblu asupra acesteia, pornind de la o conceptie teoretica de lucru. Esentiale pentru aceste
instrumente sunt doua problematici: cea a masurarii in psihologie si cea a relatiei dintre test si
viziunea teoretica asupra personalitatii.
Aceasta categorie constituie domeniul principal al cursului.
b. Teste proiective. Acestea constituie un domeniu distinct in evaluarea psihologica si
fac obiectul unui curs separat.
c. Probe calitative, de tipul testelor situationale sau utilizarea unor metode si tehnici
precum observatia sau interviul clinic. Aceste metode si tehnici sunt abordate in contextul
altor discipline, cum ar fi metodologia cercetarii, psihodiagnosticul clinic si chiar psihologia
organizationala.
Incercand a raspunde unei cerinte esentiale si fundamentale in evaluarea psihologica si
chiar in cercetare, se impune cu necesitate corelarea acestor tipuri de metode si tehnici in
demersul concret de evaluare. Niciodata nu vom face evaluare utilizand un singur tip de
metoda, ci intotdeauna prin corelarea informatiilor obtinute cu ajutorul mai multor metode.
Tipuri de teste de personalitate
Putem formula mai multe tipologii in functie de criteriul utilizat.
a. Una dintre acestea a fost formulata la punctul anterior.

11

b. O tipologie rezulta din strategia folosita in costructia testelor (pt. cele psihometrice).
Conform celor trei tipuri de strategii de constructie, rezulta 3 tipuri de teste: empirice,
factoriale sau rezultate prin metoda rationala.
c. Dupa criteriul sanatatii psihice, intalnim teste clinice si teste destinate evaluarii
normalitatii.
d. Dupa criteriul varstei subiectilor carora se adreseaza putem distinge intre teste
pentru adulti si teste pentru adolescenti.
Nu exista teste de personalitate pentru copii, desi exista posibilitatea ca unele teste de
personalitate sa fie aplicate copiilor pentru o anumita varsta. Majoritatea testelor de
personalitate sunt aplicabile incepand cu varsta de 13-14 ani.
e. Considerand persoana care face evaluarea intalnim teste bazate pe autoevaluare (de
tipul chestionarelor sau inventarelor) si teste de heteroevaluare (liste de adjective sau scale
clinice).
f. Dupa tipul de raspuns solicitat de la subiect la itemi, intalnim teste cu raspuns
dihotomic, trihotomic, pe scala Likert, cu alegere fortata (ipsative) sau de tip Q-sort.
g. Dupa modalitatea de administrare, desprindem intre teste cu administrare exclusiv
individuala si teste care pot fi administrate colectiv.
h. Teste pe computer si teste creion hartie. In utilizarea testelor in forma
computeriata se impune reevaluarea calitatilor psihometrice ale acestora, in special a
fidelitatii. In multe cazuri programele de computer sunt utilizate pentru calcularea scorurilor
subiectilor si trasarea profilelor.
i. Dupa variabila investigata intalnim teste unidimensionale sau partiale, care masoara
o singura trasatura de personalitate si teste care urmaresc evaluarea intregii personalitati, o
imagine de ansamblu.
j. Introducand o variabila contextuala, deprindem intre doua categorii de teste: care
evalueaza subiectul independent de contextul particular in care se afla sau in care se face
evaluarea si teste care evalueaza subiectul in interactiune cu situatia. Aceasta a doua categorie
o intalnim in special in domeniul organizational sau educational.

4. Concluzii
Oricare abordare a teoriilor personalitatii nu poate face abstractie de contributia
teoretica si metodologica a lui H.J.Eysenck, activitate care se intinde pe mai multe decenii si
cuprinde arii care depasesc incadrarea ei in orientarea factorialista. Coordonatele esentiale ale
conceptiei lui Eysenck despre personalitate si despre metodele de investigare ale acesteia
vizeaza pe de o parte numeroasele sale studii privitoare la bazele biologice ale personalitatii si
12

la metodele neurofiziologice utilizate in investigarea lor, iar pe de alta parte, modelul sau
integrativ

despre

personalite.

Aceasta

este

structurata

pe

trei

dimensiuni

fundamentale- extraverisie, nevrotism, psihoticism si este ierarhizata pe patru nivele de

generalitate, in multe privinte asemanatoare nivelelor modelului ierarhic al lui Guilford.
Enumerate de la baza catre varf cele patru nivele sunt: actele mentale singulare, actele
mentale habituale, trasaturile obtinute prin corelarea actelor habituale si constelatiile de
trasaturi, adica sindroamele- trasaturi sau tipurile psihologice.
Structura personalitatii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu poate fi decelata decat
prin intermediul analizei factoriale dar semnificatiile psihologice ale rezultatelor acesteia nu
pot fi precizate decat prin coroborarea unor surse de informatie cat mai divese cum sunt cele
provenite din masuratori din domeniul neurostiintelor, din aplicarea testelor de personalitate,
sau din testele obiective.
Dimensiunile fundamentale, axele personalitatii au o determinare ereditara manifestata
in predispozitii, iar influentele mediului se misca intre aceste coordonate biologice. Ceeace
apare in comportamentul observabil, in chestionare, sunt aspectele fenotipice care rezulta din
interactiunea ereditate- mediu. Plomin si Bergman vor confirma in anii 1990 componenta
ereditara a trasaturilor, a carei pondere o estimeaza a fi de 40%. Autorii citati de Pervin (1994)
subliniaza ca ereditatea nu actioneaza numai direct in formarea personalitatii dar si indirect in
masura in care persoana selecteaza modifica si creaza ea insasi evenimentele.
Operationalizarea modelului personalitatii al lui Eysenck isi gaseste concretizarea in
chestionarele elaborate impreuna cu colaboratorii sai timp de peste trei decenii. Ultima
varianta a seriei sale de chestionare pentru investigarea extra-introversiunii si nevrotismului
este E.P.Q (Eysenck Personality, Questionnaire) din 1975. In acest chestionar apare a treia
dimensiune introdusa ulterior in modelul sau, psihoticismul. Continutul comportamental al
dimensiunilor introversie- extraversie si stabilitate - neuroticism este asemanator acceptiei
date de Jung: introversie = comportament retras, linistit, autocontrolat, tinzand sa dezvolte
simptome de anxietate, depresie, nervozitate, etc.; extraversie= deschidere, excitabilitate,
preferinta pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.; neuroticismul= labilitatea
emotiilor,tendinte depresive, anxietate, etc. Psihoticismul se caracterizeaza prin agresivitate,
impulsivitate, raceala, ostilitate, originalitate, potential creativ,etc.

13

BIBLIOGRAFIE

Andrei Cosmovici. Psihologie generala, Iasi, Editura Polirom,1996.

Rosca M. Afectivitatea, in Psihologia generala, Bucuresti, E.D.P. , 1976.
Landy F. Psychology: The Science of People, Prentince-Hall, Inc. Englawood
Cliffs, N.Y, 1986.
Nicky Hayes, Sue Orrell. Introducere in psihologie, Bucuresti, Editura ALL
Educational, 1993.
Ciofu I.,Galu M.,Voicu C. Tratat de psihofiziologie experimentala,Editura
Academiei R.S.R,1978.
Alain Lieury. Manual de psihologie general. Bordas, Paris, 1990.
Cosmovici Andrei. Psihologie general. Ed. Porom, Iai, 1996.
Dinu Mihai. Comunicarea: repere fundamentale. Ed. tiinific, Bucureti,
1997.
Ey Henri. Contiin, Bucureti, 1997.
Fordham, Frieda. Introducere n psihologia lui C.G. Jung., Bucureti, 1998.
Laplanche Jean, Pontalis J.B. Vocabularul psihanalizei., Bucureti, 1994.
14

Marghidan Valentina. Metode de psihodiagnostic, Bucureti, 1997.

15