de Ion Minulescu
Strinule ce bai la poart,
De unde vii
i cine eti?...
Strinule de lumea noastr,
Rspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi trii comarul nepovestitelor poveti
i-n care stea gsii coloarea decoloratei nebunii?...
De unde vin?...
De unde pot veni, cnd ochii-mi,
Plini de regrete i tristei,
Par dou candele aprinse n cripta morilor poei?
Privii...
Sandalele-mi sunt rupte,
Iar toga ce mi-o dete-Apollo
n noaprea cnd pornii spre voi
Abia-i mai flutur albastrul de-a lungul umerilor goi.
Sunt gol Cci calea-mi fuse lung
i-n calea mea-ntlnii pe rnd
Pe toi ci vrur s v vnd
Podoabe noi ce nu se vnd,
Pe cei ce vrur s v cnte romane noi,
Pe cei ce vrur
S v-ndrumeze spre mai bine Spre-acel frumos ntrezrit
n armoniile eterne
Dintr-un sfrit
i-un infinit,
Pe cei ce v-au adus lumina,
Pe cei ce i-ai primit cu ur
i i-ai gonit cu pietre Pietre ce s-or preface-n piedestale
n clipa cnd v va cuprinde beia altor ideale!...
De unde vin?
Eu vin din lumea creat dincolo de zare Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
i copacii nu-s verzi, aa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-ateapt sosirea Faunilor goi,