Sunteți pe pagina 1din 52

COALA POSTLICEAL SANITAR FUNDENI

BUCURETI

PROIECT BIOCHIMIE

SPECIALIZAREA:ASISTENT MEDICAL GENERALIST


PROFESOR COORDONATOR: NEDELEA ELENA
SUSTINTOR:MUOIU NICOLETA-RAMONA

CUPRINS:

1.Metode de separare a amestecurilor de substante


2.Metode de purificare a substantelor chimice
3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol biologic.
4. Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in farmacii pentru glucoza si
fructoza.
5.Importanta lipidelor in alimentatie.LDL ssi HDL
6.Vitamine.Surse.Rol biochimic si fiziologic.Forme de prezentare in farmacii
( combinatii de vitamine si contraindicatii)
7.Rolul enzimelor digestive in etapele digestiei (bucala,gastrica,intestinala).Bolile
metabolismului gastric
8.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor de sange.Sistemul
OAB.Sistemul RH.
9.Explorarea secretiilor digestive.Tehnici de ionometrie.
10.Analize de urina.Examenul fiziologic al urinei.Examenul chimic al urinei.

1.Metode de separare a amestecurilor de substante

Principalele metode de separare ,purificare ori concentrare a componentelor din


amestecuri omogene sau eterogene care se utilizeaza frecvent in cadrul analizelor de laborator
sunt :
Metode mecanice :
-separarea sub lupa sau microscop
-sedimentare si decantare
-centrifugare
-filtrare
Metode fizice :
-distilare si rectificare
-extractie
-absorbtie
-adsorbtie
-sublimare
Metode chimice :
-precipitare
-cristalizare.
Metode mecanice de separare. Acestea se utilizeaza in cazul necesitatii separarii unor
amestecuri eterogene l-s sau l-l sau l-g,cazuri in care densitatea diferita a fazelor componente
este proprietatea pe baza careia se realizeaza separarea.
Separarea sub lupa sau microscop
Separarea sub lupa sau microscop ,se poate utiliza cand cantitatea de cristale amestecate
este relativ mica , si se relizeaza manual,cu ajutorul unei pensete.Bineinteles ca aceasta metoda
se poate aplica daca substantele solide de separat au cristale de culori ,sau dimensiuni ,sau
proprietati optice diferite.
Separarea prin sedimentare si decantare .
Sedimentarea este operatia de separare a unei suspensii in cele doua faze
componente,prin depunerea substantelor solide sub influenta gravitatiei. Daca suspensia s-a
format prin dispersarea unui solid in masa unui lichid ,prin sedimentare se separa fazele :solidul
se depune la baza vasului ,iar lichidul de deasupra devine limpede.
Operatia de indepartare a lichidului de deasupra sedimentului se numeste
decantare.Operatia de decantare se foloseste mai mult in industrie. In laborator se foloseste doar
in scopul purificarii unor reactivi tehnici.O astfel de separare se poate utiliza si dupa o reactie de
precipitare,intr-o analiza calitativa.

Separarea prin centrifugare


Separarea prin centrifugare se foloseste atunci cand suspensiile de separat sunt fine,iar
sedimentarea ar dura mult . Prin centrifugare intelegem operatia de separare care utilizeaza un
aparat de laborator numit centrifuga, si care se utilizeaza pentru separarea s-l sau l-l.
Centrifugarea presupune supunerea amestecului unei miscari de rotatie cand sub actiunea
fortei centrifuge partea solida a suspensiei se depune la fundul vasului,lichidul putand fi
indepartat ulterior prin decantare.In cazul centrifugarii,separarea particuleleor solide se
realizeaza in vase spaciale din sticla de forma unor eprubete ingustate la partea inferioara si
gradate.

Dupa introducerea acestor vase in lacasurile centrifugei,aceasta se pune in functiune


aproximativ 10 minute ,apoi se opreste micsorandu-se treptat turatia si se noteaza nivelul
substantei sedimentate . Centrifugarea se repeta pe intervale de timp mai scurte pana cand nivelul
sedimentului in eprubeta ramane constant.
Dupa centrifugare lichidul de deasupra se indeparteaza prin decantare sau cu o pipeta.In
laborator separaea prin centrifugare se aplica in special suspensiilor fine (lacuri, vopsele,
cerneluri ) la care filtrarea este mai dificila .
Separarea prin filtrare .
Filtrarea este operatia de separare a fazei solide de cea lichida sau gazoasa. In practica
curenta filtrarea se foloseste pentru indepartarea impuritatilor mecanice din lichide,pentru
separarea cristalelor sau a precipitatelor,la spalarea substantelor solide .Filtrarea gazelor
urmareste indepartarea impuritatilormecanice inainte de introducerea gazelor in mediul de reactie
sau pentru retinerea particulelor antrenate de produsele gazoase de reactie.
Eficacitatea filtrarii,caracterizata prin gradul de separare a fazelor si prin viteza de filtrare
depinde de o serie de factori ,dintre care :
-marimea suprafetei filtrante
-temperatura de lucru
-vascozitatea fazei lichide
-diametrul porilor suprafetei filtrante
-diferenta de presiune intre cele doua suprafete ale materialului filtrant.
Pentru ca operatia de filtrare sa fie eficienta ,ea trebuie sa asigure :
-o puritate inaintata a filtratului
-o puritate avansata a precipitatului
-umiditate cat mai scazuta a precipitatului
Filtrarea se realizeaza de obicei in patru etape :
-retinerea fazei solide de catre suprafata filtranta
-filtrarea cantitatilor ulterioare de amestec l-s pe un strat suplimentar de material filtrant

constituit chiar din primele cantitati de precipitat separate pe suprafata filtranta


-spalarea precipitatului separat in vederea indepartarii filtratului retinut
-regenerarea suprafetei filtrante prin :indepartarea precipitatului,spalarea suprafetei
filtrante,destuparea porilor.
Materialele filtrante utilizate trebuie sa retina cat mai complet faza solida a suspensiei,sa
permita viteze mari de filtrare, sa nu se infunde porii,sa ctiunea coroziva a suspensiei si sa
permita evacuarea completa a prcipitatului. Alegerea materialului filtrant se face in functie de
diametrul particulelor de faza solida de separat,astfel ca aceste particule sa nu treaca prin porii
materialului filtrant.
In laboratoare se folosesesc : hartie de filtru de diferite porozitati, panza, sticla
poroasa,site din fire metalice (Cu, bronz, Ag, Pt ) , vata de sticla,sau din fibre sintetice,silice
poroasa naturala sau sintatica.
Hartia de filtru utilizata in laboratoare poate fi de diferite calitati si compozitii. Hartia de
filtru calitativa nu se foloseste indeterminari analitice ,ci cea calitativa
care lasa reziduu minim si constant la calcinare. Acest tip de hartie se denumeste :
-hartie de filtru banda neagra , cu pori mari, folosita la separarea precipitatelor cu particule
mari,filtrarea fiind rapida ; ambalajul ei este marcat cu o banda neagra.
-hartie de filtru banda alba ,cea mai folosita, cu pori de diametre medii.
hartia de filtru banda albastra are porii foarte fini si se foloseste pentru precipitatele ale
caror particule au diametre foarte mici . Filtrarea unui astfel de precipitat este lenta.
Exista de asemenea hartie de filtru speciala cu adaosuri silicioase cu efect de limpezire a
filtratului sau cu adaos de carbune activ pentru decolorarea filtratului.
Placile de sticla poroasa au avantajul unei bune rezistente la coroziune si se monteaza in
diverse dispozitive de filtrare.
In tabelul de mai jos sut mentionate dimensiunile porilor materialelor filtrante:
Materialul filtrant
Sita de par
Filtre de sticla poroasa
Hartie de filtru obisnuita
Hartie de filtru compacta
Filtre de portelan sau argila
Pergament

Dimensiunea porilor ,
33
100-5
5-2
1,7-0,8
0,5-0,2
0,025-0,021

Materiale ajutatoare la filtrare sunt substante care se adauga in amestecul de filtrat in


scopul maririi vitezei de filtrare si imbunatatirii claritatii solutiei de filtrat. Aceste materiale
trebuie sa fie inerte din punct de vedere chimic si sa ramana in amestecul de filtrat in stare de
suspensie.
Dintre aceste materiale , cele mai folosite sunt carbunele animal sau vegetal ,folosit

pentru purificarea si decolorarea prin adsorbtie a lichidelor nepolare,dar si compusi silicici


folositi la filtrarea uleiurilor siropurilor si eztractelor vegetale.
Pentru grabirea filtrarii se poate realiza in unele cazuri o prefiltrare care consta in
separarea particulelor mari de faza solida,fie folosind filtre rare,fie folosind substante
coagulante(gelatina,tanin,albus de ou ),sau substante care sa modifice pH-ul ,imbunatatindu-se
astfel viteza de filtrare si calitatea fazelor separate.

2.Metode de purificare a substantelor chimice

Recristalizarea
Substanele organice pe care le obinem prin sintez sau cele extrase din produi naturali sunt
amestecuri complexe din care izolm, de obicei, componentul care ne intereseaz.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar s-l separm de impuritile ce-l nsoesc sau de
alte substane care ne intereseaz n mod egal.Se pune problema separrii amestecului de substane
n substane chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la ndemn dou metode
de separare eficiente: recristalizarea i distilarea.
Principii generale.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separ din amestecul
respectiv. Purificarea substanelor solide se face, de obicei, folosind diferena de solubilitate a
substanei respective ntr-un dizolvant dat, la cald i la rece i anume substana se dizolv n cantitate
mai mare la cald, iar prin rcire precipit cantitativ.
Un factor esenial n recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie s ndeplineasc o
serie de condiii, ca de exemplu: s dizolve o cantitate de substan mai mare de substan la cald,
dect la temperatura obinuit.
Deoarece la dizolvarea unei substane pentru recristalizare, lichidul se nclzete la fierbere, la
alegerea solventului trebuie avut n vedere ca punctul su de fierbere s fie mai cobort dect punctul
de topire al suubstanei de purificat. n caz contrar, substana se poate separa sub form de ulei, ceea
ce duneaz purificrii. Solvenii dfe laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic, alcool metilic, eter
etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon etc.
Sublimarea
Prin sublimare se nelege transformarea unei substane din stare solid n stare de
vapori.Sublimarea poate avea loc att la temperatura camerei mai lent, ct i la temperatur ridicat,
prin nclzirea substanei mai rapid.
Unele substane solide pot fi purificate datorit proprietilor de a se transforma direct din stare de
vapori n stare solid. Aceast proprietate poart numele de sublimare. Substanele rezultate prin
sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe substane, punctul de sublimare se gsete deasupra
punctului de topire i substana se topete nainte de a sublima. Pentru unele substane, punctul de
sublimare este mai sczut dect cel de topire. (naftalin, iod).
n laborator, sublimarea se poate executa aeznd substana pe o sticl de ceas care se acoper cu
o hrtie de filtru, iar deasupra se aeaz o plnie de sticl. Se inclzete foarte uor pe sit. Substana
solid se transform n vapori care condenseaz pe pereii reci plniei sub form de cristale.
Impuritile, avnd alt punct de sublimare, vor rmne pe sticla de ceas. n felul acesta se poate
sublima naftalina, acidul benzoic etc.

Puritatea substanei purificate prin sublimare se verific prin determinarea punctului de topire,
care este o constant caracteristic.
Extracia cu solveni
Extracia este o operaie cu multiple aplicaii la purificarea substanelor solide sau lichide.
Operaia const n dizolvarea, cu ajutorul solvenilor, a uneia sau a mai multor substane dintr-un
amestec. Extracia se bazeaz pe diferena de solubilitate a componentelor amestecului ntr-un
anumit solvent. Pentru efectuarea extraciei, se alege de obicei un solvent care s dizolve una
dincomponentele amestecului, iar soluia se separ de componenta insolubil cu ajutorul unei
plnii de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracie.
Solvenii cei mai utilizai pentru extracie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,
cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.. Operaia are largi aplicaii n practic, de exemplu la
obinerea unor substane naturale din regnul animal sau vegetal.
Substanele organice pot fi coninute n esuturile vegetale sau animale de unde urtmeaz a fi
extrase cu ajutorul solvenilor potrivii. Substanele pot exista n amestec sau pot fi chiar
amestecuri de substane organice cu substane anorganice, n care caz, de asemenea este necesar o
separare bazat pe diferena de solubilitate.
Aparatele folosite permit un contact ndelungat ntre substan i dizolvant. De cele mai multe
ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet, unde substana este acoperit treptat de solventul care
curge prin refrigerentul ascendent; extractul se scurge printr-un sifon n balonul n care iniial a fost
introdus solventul.
Aparatul Soxhlet se compune din trei pri: un balona (1), un extractor (2) i un refrigerent
ascendent (3).
Distilarea
Distilarea fracionat la presiune normal (atmosferic)
Distilarea este operaia de purificare a substanelor organice lichide, care se bazeaz pe
diferena dintre punctele de fierbere ale componentelor unui amestec.
Cnd avem un amestec de dou sau mai multe substane lichide cu presiuni de vapori diferite,
care au puncte de puncte de fierbere diferite, le putem separa prin distilare fracionat sau
succesiv.
n cazul unui amestec de dou substane cu puncte de fierbere foarte ndeprtate, fierberea
incepe la o temperatur apropiat de temperatura de fierbere a componentei mai volatile i apoi
urc pn atinge punctul de fierbere al componentei mai puin volatile. n felul acesta se culege o
fraciune corespunztoare compusului cu punct de fierbere mai sczut, o fraciune corespunztoare
compusului cu punct de fierbere mai ridicat i una sau mai multe fraciuni intermediare. Acestea
din urm se supun din nou distilrii, cnd iari se separ dou fraciuni intermediare, iar operaia
se repet pn la obinerea substanelor unitare.
Aceast operaie se simplific mult prin folosirea coloanelor de fracionare, numite i
deflegmatoare sau rectificatoare.Coloanele de fracionare sunt de diferite forme, toate se bazeaz

ns pe acelai principiu, de a realiza un contact intim ntre vaporii care urc n coloan i lichidul
care coboar, provenit din condensarea parial a vaporilor n partea de sus a coloanei.
O coloan de fracionare constituie un sistem de dispozitive de condensare prin care trebuie s
treac vaporii nainte de a ajunge n refrigerent. Datorit mediului ambiant, mai rece, are loc o
condensare parial a vaporilor, iar n consecin se formeaz o ptur de condensat prin care care
vor trebui s treac vaporii care vin n coloan din vasul n care fierbe amestecul de substane.
Trecnd prin ptura de condensat, vaporii componentelor mai puin volatile se condenseaz, n
timp ce componentele mai volatile din condensat se evapor. Fenomenul se petrece ca i cum n
coloana de fracionare ar avea loc mai multe distilri fracionate.
Distilarea simpl
Distilarea este una din metodele de purificare a substanelor lichide. Ea se bazeaz pe
transformarea substanelor lichide n vapori, pe baza diferenei dintre punctele lor de fierbere,
condensarea acestora i culegerea lor ntr-un recipient. n stare pur lichidele fierb la o anumit
temperatur bine determinat care se menine constant pe tot timpul fierberii (la presiune
constant). Punctul de fierbere variaz ntr-un anumit interval, dup natura i cantitatea
impuritilor.
Distilarea se poare realiza la presiune atmosferic sau la presiune redus. Se distil, n general,
la presiune atmosferic compuii organici relativi simpli i cu punct de fierbere sczut, ca de
exemplu: hidrocarburile, alcoolii, esterii, acizii inferiori, aminele.
Pentru substanele care se descompun usor i pentru acelea a cror temperatur de fierbere este
prea ridicat, se coboar temperatura de fierbere prin scderea presiunii n timpul distilrii.
Distilarea, fie la presiune atmosferic, fie la presiune redus, nu se face numai n scopul de a
obine un produs pur prin eliminarea impuritilor solide, ci foarte des se ntrebuineaz pentru
separarea unui amestec de substane volatile, utiliznd puntele lor de fierbere diferite. (este cazul
distilrii fracionate).
Distilarea prin antrenare cu vapori de ap
Exist multe substane organice care nu pot fi distilate la presiune atmosferic, deoarece se
descompun parial sau total. Ele pot fi ns purificate datorit proprietilor lor de a fi antrenate cu
vapori de ap. Astfel de substane, cu punct de fierbere mai ridicat dect al apei, se pot volatiliza
cnd sunt nclzite ntr-un curent de vapori de ap i se distil cu acetia din urm.
Prin antrenarea cu vapori de ap se poate face i o separare a substanelor dintr-un amestec,
deoarece nu toate substanele organice pot fi antrenate cu vapori de ap. Antrenarea constituie un
mijloc de purificare a substanelor respective, n special pentru compuii practic insolubili n ap.
n acest caz, antrenarea cu vapori de ap se explic prin aceea c presiunea vaporilor unui amestec
de dou lichide nemiscible este egal cu suma presiunilor maxime pe care le-ar avea dac ar fi
substane individuale. Amestecul bine agitat va fierbe la temperatura la care suma presiunilor
maxime ale celor dou lichide va fi egal cu presiunea atmosferic. Este evident c temperatura de
fierbere a unui asemenea amestec va fi inferioar temperaturii de fierbere a lichidului celui mai

volatil din amestec. Putem astfel distila unele substane lichide la o temperaturcu mult inferioar
punctului lor de fierbere.
Practic, distilarea lichidelor nemiscibile cu apa se face trecnd un curent de vapori prin masa
lichidului de distilat. Vaporii de ap vor antrena moleculele lichidului prin care trec i va distila un
amestec de ap i de substan ce trebuie purificat. Impuritile din lichid, avnd o alt tensiune
de vapori dect substanele ce ne intereseaz, vor rmne neantrenate n balonul de distilare.
Antrenarea se consider terminat cnd distilatul nu mai curge sub form de emulsie (lichidul
devine limpede datorit faptului c vaporii nu mai au ce antrena).
Uscarea i calcinarea
Uscarea este o operaie frecvent utilizat, ce are ca scop ndeprtarea umiditii substanelor
obinute n laborator prin sintez, fr ca acestea s sufere transformri.Operaia de uscare se poate
face la temperatura mediului ambiant i la cald. Uscarea la temperatur obinuit se poate face
utiliznd urmtoarele procedee:
a) substana solid separat prin filtrare se ntinde n strat subire pe o hrtie de filtru; se
rennoiesc hrtiile de filtru pn ce nu se mai umezesc.
b) hrtia de filtru cu substana separat prin filtrare se aeaz pe o sticl de ceas i se las s
se usuce la aer;
c) substana se ntinde n strat subire pe o plac de porelan poros, se preseaz cu o spatul
de sticl sau porelan s se las s se usuce.
Substanele higroscopice se usuc n exicator, aezate pe o sticl de ceas sau cristalizator. n
exicator se introduce un agent deshidratant (acid sulfuric concentrat, clorur de calciu anhidr),
astfel nct s nu reacioneze cu substana ce trebuie uscat.
Dac substana nu este volatil la temperatura obinuit, pentru a accelera uscarea, se poate
utiliza un exicator de vid, din care aerul se evacueaz cu ajutorul trompei de ap sau pompei de
vid.
Uscarea la cald se efectueaz n etuve nclzite electric, prevzute cu termometru. Se
utilizeaz etuve termoreglabilecare permit o nclzire pn la 200-250C.
Nu este permis uscarea n etuv a substanelor care conin urme de solveni inflamabili.
Calcinarea
n analiza calitativ se face calcinarea reziduurilor, n vederea ndeprtrii srurilor de amoniu
sau a distrugerii unor substane sau impuriti organice. Operaia se execut n capsule sau creuzete
de porelan, prin nclzire direct la flacra becului de gaz. Dup rcire, reziduul se reia cu ap sau
cu o soluie acidulat, n funcie de mprejurri.
n cazul determinrilor gravimetrice, se calcineaz precipitatele pn la obinerea unei mase
constante. Calcinarea precipitatelor se poate face la flacra unui bec de gaz sau n cuptoare
speciale de calcinare, cu temperatur reglabil.
Cuptoarele de calcinare sunt cptuite cu materiale refractare i se utilizeaz, mai ales, pentru
calcinri la temperaturi ridicate (500-1200C).

Att dup calcinare ct i dup uscare, creuzetele se aduc n exicator, se las s se rceasc i
apoi se cntresc. n partea de jos a exicatorului se pun substane cu proprieti absorbante
(deshidratani).
Substanele deshidratante, dup capacitatea lor de a reine apa, se clasific n:
- substane cu capacitate absorbant ridicat (clorura de calciu anhidr, percloratul de
magneziu, acidul sulfuric concentrat);
- substane cu capacitate absorbant moderat (clorura de calciu tehnic, oxidul de calciu,
sulfatul de calciu, sulfatul de cupru, oxidul de bariu, oxidul de magneziu, hidroxidul de sodiu);
- substane cu capacitate absorbant sczut ( oxidul de aluminiu, pentaoxidul de fosfor, gel
de siliciu).
Determinarea punctului de topire
n cazul n care substana de analizat are un punct de topire mai sczut de 200C, pentru
stabilirea punctului de topire se folosete dispozitivul Thiele (fig)
Substana solid, creia i se determin punctul de topire se mojareaz fin ntr-un mojar cu
pistil i se introduce ntr-un tub capilar de sticl foarte subire cu o lungime de circa 7-9 cm, nchis
la un capt.
Tubuorul cu substan se introduce ntr-o baie de lichid greu volatil (acid sulfuric, ulei de
parafin, ulei de silicon, glicerin).Aezarea tubuorului cu substan se face astfel nct poriunea
n care se afl substana s ajung n dreptul rezervorului cu mercur al termometrului cu care se
determin punctul de topire.
Se nclzete treptat baia de acid sulfuric cu ajutorul uni bec de gaz, astfel nct temperatura s
creasc cu 1-2C pe minut.n momentul n care substana se topete complet (atunci cnd n capilar
apare un menisc), se citete temperatura, aceasta reprezentnd punctul de topire al substanei
respective.
Dac substana de analizat are un punct de topire mai mare de 200C, pentru determinarea lui
se utilizeaz un microscop cu plac nclzitoare numit microscop Boetius.
Determinarea punctului de topire se folosete la controlul i verificarea puritii substanelor
solide. Se fac o serie de cateva determinri succesive ale punctului de topire (5-6 determinri) prin
metoda descris mai sus. Dac se obine aceeai valoare a punctului de topire sau acelai interval
de topire (pentru unele substane solide) la sfritul determinrilor, atunci substana analizat este
pur. n cazul n care valorile punctului de topire difer, atunci substana solid purificat nc mai
conine impuriti sau urme de alte substane strine si este supus din nou purificrii prin metoda
aleas, pn cnd se obine aceeai valoare a punctului de topire (sau interval de valori).n acel
moment substana analizat este ntr-adevr pur.

3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol biologic


PROTEINE
Proteinele sunt constituent chimici ai organismelor vii cu cel mai inalt grad de complexitate,de
varietate molecular si care prezinta specificitate de specie,de organ.Denumirea lor deriva de la
cuvantul grecesc proteios care inseamna de prim rang,cel dintai.
Proteinele sunt substante macromoleculare de natura polipeptidica.La constructia proteinelor
participa 20 de aminoacizi functionali,aceiasi la toate vietuitoarele,de la cea mai simpla bacteria pana
la om.Prin legare in lanturi polipeptidice variate ca lungime si succesiune a unitatilor se poate obtine
un numar nesfarsit de combinatii.Cu toata multiplicitatea posibilitatilor de combinare a aminoacizilor
in lanturi peptidice,la un anumit organism nu se realizeaza decat anumite secvente,acelea care sunt
specificate de materialul genetic,de AND parental.Proteinele sunt macromolecule informationale,cu
secvente specific de aminoacizi,sunt expresia epigenetica a genomului cellular.
Proteinele indeplinesc functii fundamentale,specific organismelor vii.
Exemple de proteine si functii indeplinite de acestea
Proteina
Colagenul
Histona
Spectrina
Amilaza
Pepsina
Glicogen sintaza
Lactat dehidrogenaza
Actina
Miozina
Insulina
Hormonul de crestere
Serumalbumina
Hemoglobina
Transferina

Functia
Principala protein a tesuturilor conjunctive
Proteina nuclear asociata de ADN
Proteina eritrocitara cu rol in mentinerea formei celulare
Enzima,participa la digestia amidonului
Enzima,participa la digestia proteinelor
Enzima,participa la digestia glicogenului
Enzima,catalizeaza oxidarea lactatului la piruvat
Proteina contractila din muschi
Proteina contractila din muschi
Hormon pancreatic hipoglicemiant
Hormon hipofizar
Proteina plasmatica,transporta ioni,vitamine,hormoni
Transporta oxigenul in sistemul circulator
Transporta ioni de fier in plasma

Proteinele au un rol structural major,ele constituie materialul din care sunt construite toate
structurile celulare,membrane,organite celulare ca si materialul intercelular al tesuturilor si organelor.
Proteinele exista intr-o varietate molecular foarte mare si ele asigura diversitatea si specificitatea de
forma a tuturor fiintelor vii.
Proteinele exercita actiuni catalitice,determinand varietatea nesfarsita de reactii biochimice si
specificul transformarilor chimice din organismele vii.
Proteinele indeplinesc functii reglatoare,ele pot stoca si transmite mesaje chimice diverse.
Proteinele indeplinesc functii de transport si de depozitare a unor compusi chimici cu ioni
metalici,vitamine,oxygen,dioxid de carbon.

Proteinele au sarcina de a apara organismul impotriva unor corpi


straini,macromoleculele,virusuri,bacteria.Reactiile imunologice sunt mediate de o clasa de proteine
specializate-imunoglobulinele.
CLASIFICAREA PROTEINELOR
Dupa natura gruparii prostetice se deosebesc urmatoarele clase de proteine:
-Fosfoproteine,grupare prostetica,este constituita din restul fosforil (-PO H ) legatesteric la
grupari hidroxilici ale resturilor seril,treonil,tirozil.
Glicoproteine,proteine ce cuprind unitati monozaharidice sau oligozaharidice atasate de lantul
polipeptidic.
Lipoproteinele sunt asociatii intre proteine (apolipoproteine) si una sau mai multe grupe de
lichide amfipatice.
Cromoproteinele sunt proteine colorate din cauza gruparii prostetice pe care o cuprind.
Metaloproteinele,proteine care cuprind ioni metalici sau combinatii simple ale metalelor associate
direct cu apoproteina.
Nucleoproteinele sunt alcatuite din acizii nucleic si proteine ,in general proteine bazice associate
prin legaturi saline.
AMINOACIZI
Aminoacizii sunt compusi cu functiune mixta (compusi care au grupe functionale diferite in
molecula lor) care contin in molecula gruparile -NH si COOH.
Formula generala a aminoacizilor este:

Sunt cei mai important nutrient din corp,de multe ori mentionati ca elemete care neformeaza
viata.Acest lucru se datoreaza faptului ca aminoacizii stau la baza formarii tuturorproteinelor.
Corupul este alcatuit in proportie de 75% din proteine-nelind in considerare apa si
grasimea,proteinele reprezinta 3 sferturi din ceea ce tamane.
Aminoacizii suntin vintaminele si mineralele pentru a functiona corect si eficient in organismul
uman.Daca aminoacizii lipsesc,alimilarea si utilizarea altor nutrienti vor avea de suferit.Daca aportul
orcaruia dintre aminoacizi este prea mic pentru a indeplini nevoile corpului,niciunul dintre ceilalti
aminoacizi nu poate fi folosit pentru dezvoltarea si mentinerea sanatatii tesuturilor.
Toti aminoacizii sunt esentiali pentru o sanatate optima.Lipsa chiar si a unui aminoacid poate duce
la aparitia anumitor afectiuni.Cateva dintre efectele unei diete deficitare in aminoacizi include nivel
scazut de energie,insomnia,oboseala cronica,afectiuni digestive,caderea parului,dar si schimbari de
natura psihologica precum nervozitate,anxietate,depresie,iritabilitate,scaderea capacitatii de
concentrare.

Proteinele sunt formate din aminoacizi,in numar,asezare diferita,ordine pentru fiecare


proteina.Aminoacizii sunt baza constructiei (caramiziile),insa constructia finala a unei proteine
cuprinde nu doar o insiruire de aminoacizi,ci mai multe elemente de structura care ii cofera calitatea
de proteina.
ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN:
1.Plastic
2.Functional ( participa la echilibrul acido-bazic,participa la constituirea
enzimelor,hormonilor,constituie receptor membranari etc.)
3.Aparare ( refacerea tesuturilor lovite,anticorpi,creste rezistenta fata de actiunea nociva a unor
substante toxice:Pb,Hg,Cd,Cr,Se,As,benzene,toluene,amine,sulfamide,antibiotic toxice-tetraciclina
etc.) 4.Energetic prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet dand nastere unor substante
toxice( amine toxice,triptamina,histamina) care cer un effect hepatic suplimentar.
NECESARUL DE PROTEINE:
Depinde de necesitatea organismului:
1.Cantitativ:
Copii: 0-6 ani:3-3g prot/kg corp/24h
7-12 ani:2-3 g prot/kg corp/24 h
12-20 ani:1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h
Adulti: 1,2-1,5 g/kg c/zi (ex:75 kg: 85-105 g protein/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2g/kg c/zi
Sportivi,muncitori,refaceri muscular: 2-3 g/kgc/zi.

SURSE DE PROTEINE
PROTEINE ANIMALE
Proteinele din sange
Sangele este o suspensie a unor corpuscule mari,vizibile la microscop,globulele albe si rosii,intrun lichid omogen numit plasma.Globulele rosii contin toata protein colorata
rosie,hemoglobin.Plasma contine in solutie fibrinogenul,globuline si albumine.Lichidul ramas la
indepartarea globulelor si fibrinogenului se numeste ser sangvin.Coagularea sangelui se datoreaza
transformarii fibrinogenului intr-un fel ireversibil,fibrin.
Globulinele din ser pot fi separate in 3 functiuni:L,B si Z.O importanta deosebita o constituie Zglobulinele,care s-au dovedit identice cu anticorpii din serul sangvin.
Proteinele din muschi

Muschii vertebratelor contin 15-20% protein.Au fost isolate:miogenul,miosina,globulina


X,stroma musculara,tropomiosina,actina.
Miogenul este un ameste cde cel putin 3 proteine,cu character de albumin si globuline.Miogenul
contione enzime esentiale ale muschiului: fosforilaza,fosforiglucomutaza etc.
Miosina si actina sunt protein care asigura functiunea contractila a muschiului.Tropomiosina este
o proteina unitara.
PROTEINE VEGHETALE
Globulinele vegetale sunt mult raspandite in natura,alaturi de albumine (de exemplu:edesina din
samanata de canepa,excelsina din nuca braziliana,amandine din migdale si corilina din
alone(,globuline din legume(de exeplu:faseolina din fasole,legumina din mazare,globulinele din
cartofi,tomate spana).Toate au configuratii globulare.
Proteine din cereal
Proprietatea graului de a da o faina panificabila se datoreaza caracterului special al proteinelor din
endospermul,bogat in amidon,al semintelor acestor cerale.Proteina din rau,glutenul,se obtine prin
framantarea fainei intr-un current de apa.Spre deosebire de celelante proteine vegetale,glutenul este
insolubil in aoa si in solutii saline.
-Produse animale :lapte,branzeturi(100g branza=25-30 g proteine),carne(20
%),oua,viscere(ficat,rinichi,inima,splina).
-Leguminoase:mazare,soia(35%),fasole(20-25%)
-Cereale: paine (8%)
-Nuci,arahide,alone,cartofi,ciuperci,fructe

4.Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in


farmacii pentru glucoza si fructoza.

CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC


Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul zaharului din
sange(glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un alimnt,comparative cu o cantitate similara de
glucoza in solutie sau cu paine alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de
carbohidrant ajunge in sange sub forma de glucoza.Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele
glicemic este cat este mai mare,si invers.
Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede,cu atat corpul (pancreasul) este
obligat sa produca mau multa insulin.Pentru ca in sange avem doar cateva garme de
glucoza,excesul acestui nnutrient essential este toxic,in special pentru sistemul nervos.
Glicogenul poate fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati.Insulina este un hormone
asemuit cu cheia care deschide portile celuleor pentru ca glucoza sa intre in ele sis a fie arsa sau
transformata.
In timp,epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul metabolic
(sindromul X sau diabetul de gradul II) si chiar la diabet de tip I.O serie de boli grave sunt puse
in ziua de azi pe seama consumului exagerat de carbohidranti cu indice glicemic
mare>obezitate,diabet,ateroscleroza,atac vascular cerebral,boli de inima si multe altele.
Putem spune ca indicele glicemic masoara biodispozitia carbohidrantilor sau rata de
absorbtie intesinala.Daca rata de absorbtie este ridicata atunci si nivelul zaharului in sange va
creste foarte rapid.In comparative ,carbohidrantii cu un indice glicemic mic genereaza o rata a
glicemiei foarte mica.In general,alimentele cu IG scazut au nevoie de un timp mai lung pentru a
fi digerate ceea ce determina reducerea senzatiei de foame si apoi scadere ponderata.

FORME DE PREZENTARE IN FARMACII PENTRU FRUCTOZA SI GLUCOZA

FRUCTOZA

Glucid present in organism si in alimente.Fructoza face parte din glucidele simple,de tip
hexoza.Ea poate exista ca atre sau sub forma de zaharoza,formata prin asocierea de molecule de
fructoza si a unei molecule de glucoza.
Fructoza adusa prin alimentative este continuta in zahar,in fructe(mar,para,strugure),in
miere.In organism,ea este transformata in glucoza.

FRUCTOZA,SOLUTIE INJECTABILA.
Compozitie:Fiole a 100ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica:Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta,participa la
metabolismul glucidic chiar in absenta insulinei,se transforma in glycogen,reface rezervele
energetic,protejeaza proteinele de catabolizare.
Indicatii:Aport caloric in cadrul alimetatiei parentale.
Contraindicatii:Intolerenta la fructoza-sorbita,deficit de fructoza,hiperlactemie,intoxicatie
acuta cu alcool metilic;la diabetici trebuie stabilita in prealabil tolerant la fructoza.
Reactii adverse:Congestia fetei,epigastralgii,sudoratie(dozele mari),in caz de intolerant
poate provoca hipoglicemie,leziuni hepatice si renale,tromboflebita locala.
Mod de administrare:In perfuzie intravenoasa lenta,dozata dupa caz(a nu se depasi 800mg
fructoza/kilocorp si ora).

GLUCOZA
Glucoza este compusul organic,apartinand clasei zaharidelor,care are formula chimica
C6H12O6.Desi are aceeasi formula chimica,fructoza este diferita fata de glucoza prin modul de
legare a atomilor.Astfel,glucoza are o singura grupare de alcool primar,pe cand fructoza are doua
grupari de alcool primar.
Exista mai multe forme de comercializare si folosire a glucozei,dintre care cele mai
importante sunt:
sirop de glucoza-contine glucoza in concentratie de 32,40%
glucoza tehnica-cu o concentratie de 75%
glucoza cristalizata(tablete)-concentartie de 99%

Glucoza este o substanta intalnita in mod natural in lichidul din jurul articulatiilor.Este un
compus format din glucoza si aminoacidul glutamine si produce o molecula utilizata in formarea
si repararea cartilajului,precum si al altor tesuturi.
Producerea de glucoza inceteaza odata cu varsta.Aceasta joaca un rol vital in ceea ce
priveste construirea cartilajului si poate fi consumata sub forma de subliment alimentar de catre
persoanele care sufera de osteoartrita.
Suplimentele pe baza de glucozamina sunt utilizate pe scara larga impotriva osteoartritei.In
ceea ce priveste osteoartrita,cartilajul care amortizeaza articulatiile devine rigid di idi pierde
elasticitatea.Astfel,devine predispus la umflare,deteriorare etc.De vreme ce glucozamina intalnita
in mod natural in organism repara cartilajul articular,in momentul in care este administrate ca
supliment alimentar ajuta la aprovizionarea organismului.Exista dovezi conform carora
glucozamina reduce simptomele osteoarticulare la genunchi si incetineste progresia,reduce
rigiditatea,precum si umflarea articulatiilor.

GLUCOZA,SOLUTIE PERFUZABILA.
Compozitie:Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40%;solutie apoasa
perfuyabila de glucoya 5%,10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 120 si 500ml.
Actiune terapeutica:Monozaharida fiziologica,reprezinta o sursa de energie
disponibila;solutia irotona creste volemia si combate dezhidratrea;solutia hipertona,injectata
intravenos,realizeaza dezhidratrea tisulara.
Indicatii:Stari de denutritie,hipoglicemie,profilaxie si tratamentul cetozei;stari de
dezhidratare fara pierdere de electroliti;vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.
Contraindicatii:Hiperglicemie,stari de hiperhidrare;solutiile concentrate dunt contraindicate
in coma hiperosmolara,in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza metabolica;la bolnavii cu
tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul
glicemiei;atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica nedorita;injectarea
paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie si necroza,iar injectarea
intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:Intravenos,in ijectii lente sau perfuzii,pana la 1l/zi pentru solutia
5%;pana la 550ml/zi pentru solutiile 33% si 40%
GLUCOZA,SOLUTIE INJECTABILA

Compozitie:Fiole continand solutie apoasa ijectabila 20%(glucoza pro.inj. 2g,clorura de


sodiu 0,0026g,apa distilata pana la 10 ml),30%(glucoza pro,inj, 3,3g,clorura de sodiu
0,0026g,apa distilata pana la 10ml),40%(glucoza pro.inj. 4g, clorura de sodiu 0,0026g,apa
distilata pana la 10ml).
Actiune terapeutica:Monozaharida fizologica,reperzinta o sursa de energie
disponibila;solutia izotona creste volemia si combate dezhidratrea;solutia hipertona,injectata
intravenos,realizeaza dezhidratarea tisulara.
Indicatii:Stari de denutritie,hipoglicemie,profilaxie si tratamentul cetozei;stari de
dezhidratare fara pierdere de electroliti,vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.
Contraindicatii:Hiperglicemie,stari de hiperhidratare,solutiile concentrate sunt
contraindicate in coma hiperosmolara,in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza
metabolica;la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate
administrarea se face sub controlul glicemie.
Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provocarea
iritatie si necroza,iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de
tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:Intravenos,in injectii lente pana la 550 mlpe zi pentru solutiile 33% si
40%
Dextran 70-glucoza 5%,solutie perfuzabila.
Forma de prezentare:Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%;ct x 6
fl.x500ml
Indicatii:Soc hipovolemic,insuficienta cirulatorie,arsuri intinse cu dezhidratare si
hemoconcentratie,profilaxia socului chirurgical,trombozelor postoperatorii.
Doze si mod de administrare:Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi 500ml/zi
sau la 2 zile.
Contraindicatii:Trombocitopenie marcata,IC congestiva grava,IR,EP.
Atentionari:Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.
Reactii adverse:Rar,inrosirea fetei,ueruptie urticariana,frison.Exceptional,spasm bronsic sau
HTA.

5.Importanta lipidelor in alimentative.LDL si HDL

Lipide
Lipidele sunt constituent ai organismelor vii,plante sau animale,care se
aseamana prin caractere commune de solubilitate,sunt greu solubile in apa dar se
dizolva usor in solvent nepolari (eter,benzen etc).Aceasta insusire este datorita
prezentei in moleculele lipidelor a unor intinse regiuni hidrocarbonate,hidrofobe.
Sunt compusi foarte raspanditi in lumea vie si indeplinesc functii importante:
-sunt principal forma de depozitare si de transport a rezervelor energetic ale
organismelor
-au rolul de izolatori electrici,termici si mecanici
-unele lipide au roluri importante in procesele de comunicare si recunoastere
intercelulara
-sunt vitamine,hormone etc.
Lipidele confera rezistenta membranelor celulare,capacitatea
elastic,permeabilitate selective data de interactiunea cu substantele.Pe langa rol
structural lipidele mai indeplinesc si un rol de rezerva energetic.Acestea poseda
cea mai mare densitate caloric,in comparative cu celeante principia nutritive.
Jumatate din lipide se gasesc in tesutul subcutanat,restul fiind depozitat in
jurul sau in interiorul organelor interne.
Alimentatia omului modern a inregistrat modificari serioase in ceea ce
priveste lipidele,prin cresterea procentului de calorii provenite din pricina
calitatilor gustative ale produselor bogate in grasimi,cresterea consumului de
produse rafinate lipidice de natura vegetala (uleiuri) si animala
(unt,branza,smanatana),cresterea consumului de colesterol ca urmare a cresterii
consumului de grasimi animale.
Solubilitatea in alcool si esteri si insolubilitatea in apa sunt caracteristici
care defines cel mai bine lipidele.Lipidele mai sunt denumite si corpi grasi sau
substante organice grase.Lipidele au un continut energetic mare in raport cu
greutatea lor.
Inca nu a fost stabilit cu exactitate necesarul de lipide in alimentai.Este
firesc ca in perioada de crestere ,perioada in care necesarul caloric este foarte
crescut,si aportul caloric al lipidelor sa fie crescut.La fel ca in cazul
adultului,daca vorbim de o activitate fizica mai semnificativa,poate creste
procentul caloric al lipidelor.
Nu este bine ca lipidele sa lipseasca din alimentatia zilnica.O cantitate care
sa asigure aportul de acizi grasi esntiali si de vitamine liposolubile este
nesesara,deoarece organismul nu este capabil sa sintetizeze singur o cantitate
suficienta.Se apreciaza ca aportul de lipide la un adult este bine sa fie in jur de
30% din aportul energetic total.

TIPURI DE LIPIDE
Lipidele alimentare pot fi de origine animal,vegetala sau mixte.
Lipidele de origine animal se gasesc in carne,lapte si derivate
unt,smantana,branzeturi,untura,seu,peste,ulei de peste,ou.
Lipidele de origine vegetala se gasesc in floarea
soareului,soia,porumb,masline,nuci,alone,seminte de
dovleac,cereal,legume,fructe.
Lipidele mixte se gasesc in diferite tipuri de margarina.
ROLUL LIPIDELOR IN ORGANISM
Necesitatea asigurarii unui anumit nivel de lipide inrelatia alimentara este demonstrate de
functiile lor in organism, si anume:
-Lipidele reprezinta o sursa de energie concentrate.Prin arderea in organism a 1g de lipide se
elibereaza 9,0 kcal,adica de doua ori mai multa enrgie decat la arderea proteinelor.
-Influenteaza procesele de termoliza(diminueaza termoliza)
-Protejeaza organelle interne,rotunjesc formele corpului.
-Aporta vitaminele liposolubile A,D,E,K,contribuie la asimilarea lor (grasimea laptelui si
uleiul de peste).
-Influenteaza functia tubului digestive(inhiba secretia HCI)
-Asigura un gust mai placut mancarurilor,stimuleaza contractile cailor biliare.
-Influenteaza asimilarea sarurilor minerale(Ca,Mg)
-Influenteaza functia sistemului nervos central(fosfolipidele).
Influenteaza functia sistemului endrocrin-inhiba functia pancreasului,glandei tiroide.
-Micsoreaza motilitatea stomacului si a intestinelor(senzatie indelungata de sat)
-Formeaza apa endogena-sporeste rezistenta organismului la sete.

LDL,HDL

Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat in acest
articol si anume LDL lipoproteine cu densitate scazuta si HDL lipoproteinecu densitate
ridicata. Dupa cum observati, diferenta intre cele doua substanteeste reprezentata de
densitatea acestora. Densitatea lor este data de raportuldintre proteine si lipide
compusii ce contin mai multe lipide decat proteine au o densitate mai mica decat cele ce
au un continut mare de proteine.

LDL-lipoproteinele de joasa densitate transporta 65% din totalul de


colesterol sangvin,acest complex determina depunerea de colesterol in
interiorul venelor.Acest tip de colesterol este asa-numitul colesterol rau.
HDL-lipoproteine de inalta densitate transporta 20% din totalul de
colesterol sangvin.Fiind compuse in principal de lecitina,lipoproteinele de
inalta densitate sunt eroii cei buni care distrug depozitele de colesterol de pe
vasele sangvine si asigura circulatia colesterolului fara a bloca arterele.Acest
colesterol este asa-numitul cholesterol bun.
In acest context,este important raportul dintre LDL(colesterol rau) si
HDL(colesterol bun).Nivelul total de acest colesterol sangvin nu trebuie sa
depaseasca valoarea de 200mg/dl.Daca aceasta valoare creste,ar trebui sa luam
masuri preventive inainte sa se ajunga la un nivel riscant de colesterol (mai
mare de 250mg/dl).Mentinerea ratei zilnice de grasimi ingerate sub valoarea de
20%,maximum 30% din totalul caloriilor este vitala pentru pastrarea nivelului
de cholesterol in limite normale.
COLESTEROL
Colesterol total
LDL colesterol
HDL colesterol

VALOARE
190-200 mg/dl
Mai mic de 115 mg/dl
Mai mare de 40 mg/dl

In cazul bolnavilor de diabet,al cardiacilor,al persoanelor cu cholesterol


crescut,ultimele ghiduri europene recomanda chiar valori mai mici pentru
colesterol,respective cholesterol total de 175 mg/dl,LDL colesterol -100 mg/gl.

Organismul produce singul cholesterol.

Organismul isi fabrica singur atat colesterol cat ii este necesar si nu are
nevoie de nici un aport alimentar de colesterol.Daca alimentele consummate
contin o cantitate prea mare de grasimi,apar depunerile de colesterol pe vasele
de sange.Depunerile de colesterol de pe vasele sangvine provoaca ingustarea
arterelor.In final,se poate ajunge la ischemie,infarct miocardic si la AVC
(accident vascular cerebral) pe fon de cholesterol ridicat.
Doar 25-30% din colesterol ajunge in organism prin aport alimetar,restul
este produs in ficat (aproape 1000mg pe zi).Cantitatea totala de colesterol din
organism este de aproximativ 145 grame.
Un nivel normal de colesterol in organism este essential pentru piele,unde
este transformat in vitamina D sub actiunea razelor ultraviolet.De
asemenea,despre colesterol se stie ca favorizeaza metabolizarea
carbohidrantiolr si este necesar pentru sinteza hormonilor suprarenali (cortizol)
si a celor sexuali.

6.Vitamine.Surse.Rol biologic si fiziologic.Forme de


prezentare in farmacii (combinatii de vitamine si
contraindicatii)
VITAMINE
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice natural,necesare organismului,pentru
realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.Vitaminele,prin moleculele
lor,nu elibereaza energie si nu au nici rol plastic,insa sunt esentiale in generarea
acesteia.Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre organism,acestea trebuie
sa le primeasca prin dieta.Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea
normal a organismului):A,C,E,K,tiamina(B1),riboflavin(B2),niacin(B3),acidul
pantotenic,biotina,vitamina B6,vitamina B12,acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe,incluzand aici:functia de hormone sau
hormone/like(vitamina D),antioxidanti(vitamina E).rol in crestere si dezvoltarea
tisulara(vitamina A).
Vitaminele sunt grupate iin doua categorii:
-liposolubile(A,D,E,K),acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat.
-hidrosolubile(C,P,B) pe care organismul le foloseste imediat,astfel se pierd prin
urina.Singura vitamina hidrosolubila ce poate realize depozite este vitamina B12,aceste depozite
mentionandu-se ani de zile.Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa,iar
utilizarea deinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimenare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestive,insa au nevoie de
prezenta acidului clorhidric in sucul gastric.Excesul lor este eliminate urinar,organismul
nerealizand,cu o singura exceptie,deja amintita,depozite.

SURSE ALIMENTARE DE VITAMINE

VITAMINE LIPOSOLUBILE
Vitamina A:oua,carne,lapte,branza,smantana,viscere(ficat,rinichi),peste(cod),ulei de peste.
Vitamina D:branza,unt,margarina,lapte fortificat,peste,stridii,cereale.

Vitamina E:grau,cereale(seminte),porumb,nuci,masline,spanac,ulei vegetal,paine


neagra,fasole uscata,mazarea.
Vitamina K:legume verzi(salata verde,ceapa
verde,ierburi:marar,patrunjel,leustean),cereal,galbenus de ou.
VITAMINE HIDROSOLUBILE
Folat:legume Frunze verzi,alimente suplimentare,viscere(ficat),carne,paine neagra.
Niacina:produse lactate,carne de pasare,peste si preparate din peste,oua,legume,nuci,cereal
imbogatiote cu B3
Acidul pantotenic si biotina:oua,peste,lactate,cereal integrale,legume,dtojdie,broccoli si
alte legumedin aceasta familie:varza,salata.
Tiamina:cereal,paste,paine neagra si intermediara,preparate din carne de porc,fasole
usca,mazare,peste,soia,produse lactate,fructe (mai ales banana),drojdie de bere.
Vitamina B2:cereal pentru micul dejun,paste,branzeturi,lactate fortificate,sucuri de
fructe,bauturi energizante.
Vitamina B12: carne,in special viscere(ficat),produse de origine animala(oua,lapte,carne de
pasare,si peste).
Vitamina B6:vegetale,in special avocado,nuci,drojdie,fasole verde,produse animale-carne
de pui,peste si ficat.
Vitamina C:citrice,capsuni,rosii,broccoli,napi,ceapa verde,cartofi.
Principala sursa este reprezentata de fructe si legume,continutul vitaminic al acestora
depinzand in functie si de partea consumata(Frunze,radacina,tubercul).

Fiecare vitamina are un rol bine stabilit in economia organismului.


Viatmina A-este un nutrient essential si se gaseste in natura sub mai multe forme chimice,in
functie de compozitie si structura indeplinesc anumite functii.In general,se considera ca vitamina
A intra in structura pigentiilor retinieni responsabili de vederea la lumina slaba si distingerea
culorilor.Este esentiala pentru mentinerea integritatii si sanatatii tegumentelor si mucoaselor,dar
are si importanta in metinerea sanatatii oaselor,dintilor.Studii recente au demonstrate ca are roluri
trofice genital.
Vitamina B6-se prezinta sub 3 forme:piridoxina,piridoxal,piridoxamina,insa specialist au
integrat toate formele sub denumirea de piridoxina.Vitamina B6 face parte din complexe
enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si aminoacizilor.Alte roluri associate vitamine
B6 sunt stimularea cresterii si dezvoltarii,cresterea capacitatii de aparare impotriva
infectiilor,favorizarea activitatii cerebrale.

Vitamina B12-se mai numeste ciancobalamina si,ca si restul vitaminelor din grupul
B,indeplinesc roluri in complexe enzimatice asociate diverselor metabolisme.De
asemenea,promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive, stimuleaza dezvoltarea si intretine
activitatea maduvei hematoformatoasre.
Vitamina C-acidul ascorbic este un antioxidant cu important in dezvoltarea normala a
dintiilor si gingiilor,in procesul de mineralizare a sheletului.Ea promoveaza vindecarea si
cicatrizarea plagilor si ranilortegumentare,fortifica sistemul imun,asigurand astfel protectie
impotriva infectiilormicrobiene si virale.Este implicate in facilitarea absorbtiei fierului si in
cresterea rezistentei organismului fata de diverse substnate toxice din mediu.
Vitamina D-forma naturala a vitaminei apare prin actiunea razelor ultraviolet asupra unui
constituient al sebumului secretat de piele.Expertii sunt de parere ca expunerea de
3ori/saptamana la soare timp de 10-15 minute,este suficienta pentru a stimuli sinteza aceste
vitamine,cu asigurarea cantitatii neceasre organismului.Vitamina D faciliteaza absorbtia calciului
si depunerea sa in oase si dinti si intervine in hemostazia fosforului.
Vitamina E-sau tocoferol,este o substanta cu importante proprietati antioxidante.Este o
vitamina cu rol in mentinerea structurii si functiei natural a organelor de reproducere,in
asigurarea troficitatii sistemului muscular.Are dovedit effect hepatoprotector,rol de a stimuli
proliferarea celulara si de a forma hematiile ,si faciliteaza utilizarea vitamine K in organism.
Vitamina K-desi nu este o vitamina esentiala,rourile sale in procesul coagularii o fac
indispensabila organismului.Studii recente demonstreaza ca vitamina K este implicate in
mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la persoanele in varsta.
Biotina-sau Vitamina B7,face parte din grupul vitaminei B si are rol esential in
metabolismul proteinelor si carbohidrantilor,in process de gluconeogeneza,precum si in
producerea unor hormone si sinteza de cholesterol si acizi grasi.Alte functii importante ale
biotinei sunt:mentinerea in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii fanerelor.
Niacina-sau Vitamina PP(B3) apartine complexului B.Apartenenta la familia B explica
functiile ei in procesele metabolice,avand rol essential in eliberarea energiei din moleculele de
glucide,lipide si proteine.Printre alte functii se numara: scaderea nivelului colesterolului din
sange,mentinerea sanatatii pielii .
Acidul folic-folatul functioneaza in organism in stranasa legatura cu vitamina B12,fiind
implicat in formarea hematiilor.Prezenta lui este necesara si sintezei de AND.Acidul folic are
roluri protectoare pentru fat,pe care il protejeaza impotriva apartie diverselor anomalii
congenital,de aceea femeile insarcinate ar terbui sa fie foarte atente la nivelul acestei
vitamine.Printre cele mai frecvente malformatii legate de insuficenta acidului folic se numara si
spina bifida.

Acidul pantotenic-sau Vitamina B5,este o vitamina hidrosolubila esentiala,implicate in


metabolismul si sinteza carbohidrantilor,proteinelor,lipidelor, in special colesterolului.Prezenta
lui este important in sarcina ,acesta promovand evolutia normal a gestatie.
Riboflavina (vitamina B2)-este o vitamina hirosolubila ce se inactiveaza rapid la
lumina.Este parte constitutiva a unor enzyme cu rol in eliborarea energiei necesare fiecarei
celule.Acest lucru o face indispensabila organismului.Este implicate in cresterea osmatica si in
formarea hematiilor.
Tiamina (vitamina B1)- este o vitamina hidrosolubila instabila termic.Ea se combina cu
diferite protein si formeaza astfel,enzime ce metabolizeaza glucidele.Este esentiala pentru
procesul fiziologic de crestere si participa la mentinerea functionarii optime a sistemului
cardiovascular,nervos dar si digestive.

FORME DE PREZENTARE IN FARAMCII

VITAMINA B6- fiole


Forma de prezentare :
fiole
ATC: A11HA,ALTE
VITAMINE

VITAMINA C 10%- fiole


Forma de prezentare: fiole
ATC:A11GA,ACID
ASCORBIC(VITAMINA C)
Producator:Sincomed

VITAMINA D2-solutie
buvabila
Forma de prezentare: solutie
buvabila
ATC:A11CC ,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Biofarm

VITAMINA D2-solutie
pentru uz intern
Forma de prezentare:
solutie pentru uz intern
ATC:A11CC,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Biofarm

VITAMINA D2-solutie
buvabila

Producator:Sincomed
VITAMINA D2-solutie
injectabila
Forma de prezentare:
solutie injectabila
ATC:A11CC,VITAMINA
D SI ANALOGI
Producator:Biofarm

Forma de prezentare: solutie


buvabila
ATC:A11CC ,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Sincomed

VITAMINA D2-solutie
injectabila
Forma de prezentare:
solutie injectabila
ATC:A11CC,VITAMINA
D SI ANALOGI
Producator:Sincomed

VITAMINA D3-solutie
injectabila
Forma de prezentare :
solutie injectabila
ATC:A11CC,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Sincomed

VITAMINA E FORTEfiole
Forma de prezentare:fiole
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm

VITAMINA E FORTEcapsule
Forma de
prezentare:capsule
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm
VITAMINA PP-fiole

VITAMINA F solutie
pentru uz intern
Forma de prezentare:
solutie pentru uz intern
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm

Forma de prezentare : fiole


ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Sincomed

VITAMINA E-capsule
gelatinoase
Forma de prezentare:
capsule gelatinoase
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Pharco
Pharmaceuticals
VITAMINA F-capsule
Forma de prezentare:capsule
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm

VITASPOL-solutie
buvabila
Forma de prezentare: solutie
buvabila
ATC:A12CC,MAGNEZIU
SI COMBINATII
Producator:Biofarm

7.Rolul enzimelor in etapele digestiei


(bucala,gastrica,intestinala).Bolile metabolismului glucidic.
Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor.Acesta are un aspect
fizic sau mechanic si,mai ales-pentru ca acestea ne intereseaza aici-un aspect chimic.
In digestive se disting patru etape principale,legate de:
1. Gura
2. Stomac
3. Intestine subtire
4. Intestin gros
1. Gura
Rolul mecanic:
-masticatia
-deglutitia
Rolul chimic:
-secretia salivara
Saliva contine o enzima foarte importanta,numita ptialina,ce are proprietatea de a transforma
amidonul in maltaza,adica intr-un zahar complex,a carui digestive se va prelungi pana in
intestine.
De fapt,in cavitatea bucala,nu are loc nimic mai important decat formarea bolului
alimentar.Singurul care isi incepe transformarea aici,sub efectul ptialinei,este amidonul.De unde
rezulta importanta unei masticatii suficiente si a unei dentitii sanatoase.
2.Stomacul
Rolul mecanic.
Ca si in cazul intestinului,acest rol este pur peristaltic.Adica stomacul este animat-in
momentul digestiei-de contractii muscular al caror scop este evacoarea continutului sau in
intestine.
Rol chimic

Stomacul va secreta,mai intai sucuri digestive(acid clorhidic,mucina) pentru a crea un mediu


acid,permitand,astfel,pepsinei sa-si indeplineasca misiunea.
Pepsina va ataca proteinele (carea si pestele) si va incepe transformarea acestora.
Lipidele (grasimile) fac obiectul unui inceput de hidroliza care va continua in intestine.
3.INTESTINUL SUBTIRE
Actiune mecanica
-peristaltica
Actiune chimica
Amidonul,devenit maltoza,se transforma-multumita enzimelor din secretia pancreatica-in
glucoza (zahar simplu).
Lipidele sunt transformate in acizi grasi.
Proteinele sunt transformate in aminoacizi.
Daca totul s-a petercut bine in intestinal subtire,substantele nutritive prelucrate vor putea fi
direct asimilate de catre organism.
Glucoza ,aminoacizii si acizii grasi vor fi asimilati prin eliberare in sange.
4.INTESTINUL GROS ( colonel drept,ascendant,transvers,stang si descendent)
Actiune mecanica
-peristaltica
Actiune chimica
Bacteriile din intestinal gros au misiunea esentiala de a actiona prin intermediul
fermentatiei,asupra resturilor de amidon si de celuloza,iar prin intermediul putrefactiei
actioneaza asupra rezidurilor protidice.In acest stadiu, are loc absorbtia elementelor asimilabile si
formarea materiilor fecale,cu o eventual productie de gaze.
Amestecurile alimentare.
Cand omul cavernelor pleaca la vanatoare,el se hranea toata ziua cu fructele salbatice pe
care le culegea pe parcurs.Intors la adapostul lui,consuma carnea vanatului pe care il ucisase.
Omul este singura fiinta vie care consuma alimentele dupa ce le-a amestecat. Se pare ca acesta
este unul dintre motivele esentiale pentru care sufera atat de des de tulburari intestinale.

Tulburarile intestinale datorare unei digestii perturbate in mod constant sau-deseori la


originea unui mare numar de boli,fara ca legatura clara dintre cauza si effect sa poata fi
stabilita.
Cand sunt asociate cu o alta hrana ,fructele perturba efectiv digestia intregului si,cu aceeasi
ocazie,isi pierd proprietatile benefice pentru care au fost integrate

Bolile metabolismului glucidic


Diabetul zaharat
Pe plan mondial, diabetul afecteaza peste 250 milioane persoane, dintre care peste 50
milioane insulinotratate. La acestea se adauga un procent de 8.2% de persoane cu GBM. In
Romania prevalenta in populatia generala este de ~4.2% (prevalenta din cele mai scazute in
Europa). In 2005 erau inregistrate 450.000 persoane cu diabet, numarul real fiind probabil
aproape 1 milion. Dintre acestea, ~90% reprezinta tipul 2. Diabetul tip 1 are in Romania o
incidenta mic: 3/100.000 (Epidiab, 1990, grupa de varsta 0-14 ani). Diabetul are un impact
epidemiologic, biologic, socio-profesional, economic, politic deosebit de important. Este a 5-a
cauza de mortalitate, explicand ~5% din totalul deceselor (pondere subevaluata datorita
modalitatii de completare a certificatelor de deces). In cadrul diabetului, 50-80% din mortalitate
se datoreaz bolilor cardiovasculare. Chiar la diagnosticul diabetului, afectiunile associate sunt
prezente intr-o pondere mare: HTA ~50%, dislipidemii ~50%, suprapondere/obezitate ~90%, boli
aterosclerotice ~33%. Economic, diabetul consuma 5-10% din bugetele de sanatate in tarile
dezvoltate. Politic, se recunoaste prin rezolutia ONU din 2006 amenintarea globala a unei boli
neinfectioase cu consecite devastatoare. Pe perioada urmatoare se estimeaza o crestere a
numarului cazurilor de diabet pe plan mondial (cu ~50% pana in 2025) (cu ~50% pana in 2025).
Prezentarea clinica a diabetului zaharat este heterogena. Principalele 2 tipuri de diabet (tip 1
si tip 2) au caracteristici generale distincte, prezentate in tabel (dupa Guja)
Tabel 1. Caracteristici generale DZ tip 1 si DZ tip 2

Tipuri specifice de diabet: diabetul MODY are in general un debut in copilarie, cu


hiperglicemie usoara, la un copil/tnr fara obezitate, si cu istoric de diabet pe 3 sau mai multe
generatii. Nu necesita insulina pentru supravieturie.
Tabel 2. Caracteristici MODY comparativ cu DZ tip 2

Diabetul LADA are debut sub 50 ani la persoane cu IMC<25, fara cetoacidoza, dar cu
markeri de autoimunitate, si istoric personal/familial de boli autoimune. Progresia diabetului
devine in cativa ani asemanatoare cu a DZ1.
Diabetul instabil (brittle diabetes) se caracterizeaz prin oscilatii glicemice mari
(hiperglicemii alternate cu hipoglicemii in perioade scurte de timp) datorate unor dezechilibre
endocrine, unor cause infectioase, psiho-sociale, sau este atribuit unui tratament necorespunztor.
Dintre complicatiile unui diabet necorespunztor tratat la tnr se numara: infantilismul diabetic
si tulburrile de sexualizare (tulburri de crestere, amenoree), sindromul Mauriac (statura mic
<1.50, ncrcare hepatica, obezitate cushingoida).
Diabetul gestational se datoreaz unei creteri a necesarului insulinic indus hormonal, la care
pancreasul nu face fa. Diabetul gestational se manifest printr-un profil glicemic particular, si
se asociaz cu riscuri pentru mama (preeclampsie) sau fat (macrosomie, hipoglicemie sau
tulburri respiratorii in perioada neonatal).

8.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor de


sange.Sistemul OAB .Sistemul RH

Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale.Cresterea acestor


valori sau scaderea lor sub limitele normalului suntconsiderate anormale sau patologice. Sunt
frecvent intalnite situatiile, exceptandboala in sine, care pot modifica valorile normale ale
analizelor. Cunoastereaacestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat
simedicului care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale aleanalizelor trebuie
interpretate si in raport de conditiile locale, de obiceiurilealimentare, de factori climatici si

geografici si chiar in raport cu factorii genetici.Este foarte important de subliniat ca in


majoritatea cazurilor analizele medicalesingure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea
sunt doar un instrument tajutator la indemana medicului care corelat cu alte investigatii conduce
lastabilirea diagnosticului.In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative ale
analizelor medicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora milimoli/l (a mia partedintr-un
mol/l)sau micromole/l (a miliona parte dintr-un mol/l). Acestea arata si care este cantitatea de
substanta analizata la un ml, la 100 ml sau la 1 l de produs lichid analizat. De la un laborator la
altul, in functie de metoda folosita la determinare, aceste valori normale pot varia usor.
Valori in sange
Substanta
Valori normale
Factorul
Valori normale
analizata
in grame si
demultiplicare
in moli si
submultiplii
submultiplii
Acidul uric
0.020-0.050
mg/1X5.95
119-297 mmol/l
g/l2.0- 5.0 mg/100ml mg/100mlX59.5
Amoniacul
0.1-0.3 mg/l
mg/1X58.55.8
5-17.55 mmol/l
Bilirubina
0.008-0.010 g/l
mg/1X1.71
13.6-17.1 mmol/l
indirect
0.8-1 mg/100ml
Bilirubina directa
0-0.0025 g/l 0mg/1X1.71
0-4.30 mmol/l
0.25 mg/100ml
Bilirubina totala
0.008-0.0125 g/l
mg/1X1.71
13.68-21.30
0.8-1.25mg/100ml
mg/100mlX17
mmol/l
Calciul
0.090-0.110 g/l 9mg/1X0.025
2.25-2.75 mmol/l
11mg/100ml
Clorul
3.34-3.95 g/l 334lg/1X28.2
94-111 mmol/l
395mg/100ml
mg/100mlX0.282
Colesterolul
1.2-2.6 g/l 120g/1X2.58
3.1-6.7 mmol/l
260mg/100ml
mg/100mlX0.258
Creatinina
0.0005-0.012 g/l
mg/1X8.85
44-106 mmol/l
0.5-1.2 mg/100ml
mg/100mlX88.5
Fierul
0.5-1.8 g/l 50-180
mg/1X17.9
9-32 mmol/l
mg/100ml
mg/100mlX0.179
Fosforul
0.030-0.045 g/l
mg/1X0.032
96-1.44 mmol/l
3.0-4.5 mg/100ml
mg/100mlX00.320
Glucoza
0.65-1.10 g/l 65g/1X5.56
3.6-6.0 mmol/l
110mg/100ml
mg/100mlX0
Hemoglobina
12-16 mg/100ml
g/1X0.621
7.45-9.93 mmol/l
Magneziul
0.020-0.040 g/l 2mg/1X0.041
82-1.64 mmol/l
4 mg/100ml
mg/100mlX0.410
Potasiul
0.160-0.200 g/l
g/1X25.6
5-5.1 mmol/l
16-20 mg/100ml
mg/100mlX0.2564
Sodiul
3.1-3.5 g/l 310g/1X43.5
135-152 mmol/l
350 mg/100ml
mg/100mlX0.435
Trigliceridele
0.5-1.5 g/l 50-150
g/1X1.14
57-1.71 mmol/l

Ureea

mg/100ml
0.2-0.5 g/l 20-50
mg/100ml

mg/100mlX0.01140
mg/1X16.6
mg/100mlX0.1163

30-8.30 mmol/l

Hematocritul
Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul
consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta
si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o
centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si
stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de
volumul total al sangelul din tubul de sticla.
Valori normale ale hematocritului:
- la barbati = 40-48%
- la femei = 36-42%
- la copii 2-15 ani = 36-39%.
Hemoglobina
Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care
contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de a
fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la
celule.
Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii
continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni
cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie
care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care
cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia se datoreaza scaderii
numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange,
fie in grame la 100 ml sange
Valori normale ale hemoglobinei:
- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange
- la femei = 11-15 g la 100 ml sange.
Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de
sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de
sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale ale numarului de globule rosii:


- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.
Numaratoarea globulelor albe
Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor
rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.
Valori normale ale numarului de globule albe:
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm
Numaratoarea trombocitelor
Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce
coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine,
trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si
inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi. Scaderea trombocitelor sub 80
000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte
mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea
accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea
de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc. Timpul de coagulare
(T.C.)
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in
vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura
de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut
pana la coagularea sangelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasirea acestui timp (T.C.
crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari,
la hemoragii.

Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand
duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii
microbiene.
Timpul de sangerare (T.S.) Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de
coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului.
Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se
cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la
hemoragie
Analiza grupelor de sange
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se
deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care
se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in
compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit,
in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH.
Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii
contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu
exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua
aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective
(anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii. Este deci foarte
important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii
anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B. Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand
antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost
numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care
poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar
persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine)
care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de
aceea au fost numiti "primitori universali" de sange. Stabilirea grupelor sanguine este necesara
pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau
accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta
cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa
sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si
ABIV.

Grupele umane sanguine in sistemul OAB

Denumireagr
Prezenta
upei sanguine
anigenului pe
globulele rosii
0 sau I

Nu are

A sau II

Prezenta
anticorpilor in
ser

De la cine se
poate primi
sange

La cine se
poate da sange

Anti-A si
Anti-B

Numai de la
grupa 0

La toate
grupele (donator
universal)
Numai la
grupa Asi AB

Anti-B

B sau III

Anti-A

AB sau IV

A si B

Nu are

De la grupa 0 si
A
De la grupa
0 si B
De la toate
grupele (primitor
universal)

Numai la
grupa B si AB
Numai la
grupa AB

Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe


carnetul de conducere auto sau pe pasaport. Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti
si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar
pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face
numai in laboratoare specializate in filiatie. Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit
ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa
sau alta de sange.
Sistemul Rh
Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris
prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua
tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest
antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si
reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se
numesc Rh negative. In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care
sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale

persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele
Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii
(aglutinina anti-Rh). Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o
persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh,
care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale
donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa
este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.
Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele
mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai
mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza), provocandu-i icter
si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este nici un pericol pentru copil. De
asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici
un fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da
nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca
copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar
daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze
mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In
acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite. De
aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele
sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii. Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate
in evidenta pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea
apare la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care
urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange
identic. Pentru ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor
actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide. In unele situatii, mama Rh negativa cu copil
Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz se
contraindica alaptarea copilului.

9.Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie.

Explorarea secretiilor digestive


Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici
de investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului
gastric. Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica,
prin care se pot evidentia fractiunile de HCl:
o fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer) ;
o fractiunea combinata;
o fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor
clasici:
a). puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b). debit de HCl sau debit acid orar (QH + )
debit acid orar ( ml ) aciditateatitrabila (mEq /l)
QH +(mEq /h)=
1000
Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc
gastric recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c). debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric
recoltata dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui
excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc
gastric/ h).
d) debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza
maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi conditii
ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e) virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din
cele 4 esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f) virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua
esantioane consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei
gastrice:

Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari
de patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.
Diagn
ostic
Norm
al
Ulcer
gastric
Ulcer
duodenal
Sdr.
Zollinger
Cance
r gastric

Debit
DAB
Debit
bazal
stimulat
60 ml /
2 +/_ 2
250
h
(mEq/ h)
(ml/ h)
60
1, 2
240
+/_ 1, 5
80
4 +/_ 4
330
200
45

34, 5
+/_ 30
0, 3
+/_ 1

360
240

DAM
18 +/_
(mEq/ l)
14 +/_
10
34 +/_
13
47 +/_
20
2, 5
+/_ 5

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa


exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin
intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de
endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul
gatului, pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului. Aceasta investigatie
poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul tract digestiv superior
este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic ul poate vedea ulceratiile,
inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior. Se pot
preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al
tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul
radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii chirurgicale
exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
- detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de
reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau esofagul Barrett
(definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian), afectiune ce creste riscul dezvoltarii
cancerului esofagian.
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor sau a
altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme pot fi depistate initial la
examenul radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv superior iar endoscopia este
facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor descoperite .
- determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva) .

- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de


balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a cauzei
varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate.
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri .
- verificarea vindecarii ulcerului gastric .
- examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala .
- a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul pilorului) .
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:
- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene datorita
ingestiei de substante chimice, otravitoare .
- prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul
endoscopiei o biopsie poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett .
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care se
crede ca este cauza principala a ulcerului gastric.
- indepartarea polipilor gastro-intestinali .
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele
esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea portala) .
- extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite .
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza tehnicile
radiologice, substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea superioara si de mijloc
a tractului digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa inghita o solutie de bariu (o
substanta de contrast). Bariul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica.
Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele situatii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatile la inghitire,
varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile gastrice sau
durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de afectiuni printre care
si hernia hiatala (tip de hernie diafragmatica care apare la nivelul orificiului esofagian al
diafragmului si care consta in hernierea unei portiuni a stomacului intratoracic) ;
- determinarea prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor
pilorice ;
- detectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorbtie sau a
tulburarilor de motilitate intestinala ;
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta diareei ;
- detectarea corpurilor straine inghitite accidental.
Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal) al secretiilor digestive, pHul acetor secretii poate fi utilizat ca parametru specific de bilant functional digestiv.
Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici
electrochimice de ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata la
introducerea unui electrod metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui metal.
Tehnica presupune utilizarea unei celule electrochimice, formate din 2 electrozi (unul sensibil la
ion si altul de referinta) conectati prin fire de Ag/ AgCl la bornele unui galvanometru (vezi

Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential culeasa este proportionala cu concentratia


(activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in conformitate cu legile electrochimice (
legea Nernst ):
RT
E=E 0+
c
zF
unde: E - este potentialul generat de celula electrochimica (si masurat de voltmetru);
E 0 - este constanta specifica fiecarei celule electrochimice;
R, F- sint constantele fizico- chimice cunoscute;
T- este temperatura absoluta;
z, c - sint valenta, respectiv concentratia ionului investigat.
Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric si afisat in
unitati conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian = 7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si
cuantificarea refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux Disease ),
aceasta investigatie reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul pozitiv si / sau
diferential al afectiunii ( cardiopatie ischemica , etc . )
Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o varianta
modificata a tehnicii de pH - metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe interval de 24 de
ore a variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor electrozi intraesofagieni
din sticla sau antimoniu, conectati la un pH- metru portabil (Synetics Medical, Sweden) Se poate
identifica nu numai refluxul gastro- esofagian, dar si cel duodeno- gastric (electrozi plasati
intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit stocarea
semnalului util pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul stocat este apoi
livrat unui computer si supus analizei computerizate prin soft- ware dedicat .
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv si
predictiv (DeMeester, Boix- Ochoa, etc.) .
Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam si
posibilitatea verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux.

10.Analize de urina.Examenul fiziologic al


urinei.Examenul chimic al urinei.
Analiza urinii
Metodele de explorare a rinichilor au la baza evaluarea functiilor cu
ajutorul carora acest organ isi indeplineste rolul sau in mentinerea
homeostaziei mediului intern.
Rinichiul,in conditii normale,elibereaza o urina care reflecta starea
fiziologica a organisumului.
Alterarea functiilor renale se traduce prin incapacitatea rinichiului de a
pastra homeostazia mediului intern.In aceste conditii se pot modifica
proprietatiile fizico-chimice ale urinii,aparand diferite substante cu
semnificatie patologica.
Recoltarea urinii
In vederea efectuarii unui examen de urina este necesar ca aceasta sa fie
corct recoltata si conservata.
Recoltarea probelor de urina se face in functie de felul urinei.
Pentru recoltarea sumarului de urina se recolteaza prima urina de
dimineata intr-un vas curat,la barbate,in special la cei in varsta,in
ortostatism,iar la femei dupa o perfecta toaleta vaginala.Recoltarea urinii
prin sondaj se va face numai in cazuri de stricta necessitate (adenoma si
prostata) si in conditii de perfecta sterilitate.
Analiza se poate efectua si pe urina de 24 de ore pentru determinari
cantitative.In acest scop recoltarea urinii se face astfel:prima urina de
dimineata se arunca,se recolteaza apoi urina din 24 de ore cu exceptia urinii
de a doua zi dimineata care se recoleaza in vas separate si pe aceasta se va
determina sumarul de urina.

In cazul in care se lucreaza pe urina de 24 de ore este necesar sa se


adauge un conservant (timol 1-2 g,chloroform 5-10 ml).
Daca se determina glicozuria sau acetonuria se evita adaugarea
cloroformului.

CARACTERISTICI GENERALE FIZICE SI CHIMICE ALE URINII


In conditii normale in urina din 24 ore se elimina aproximativ 35 g
substante oragnice si 25 g substante minerale. Alaturi de acestea in conditii
special sau patologice mai pot apare: medicamente,metabolite ai acestora
sau o serie de elemente patologice.
Volumul urinar
Volumul de urina emis in 24 ore este curins intre limite destul de largi si
depinde de asntitatea de lichide ingerate,de pierderile de apa prin
transpiratie,de temperature mediului ambient,activitatea fizica,de starile
psihice.
Volumul de urina / 24 ore variaza si cu varsta astfel:
Copii

1-2 zile

30-60 ml

Copii

10-60 zile

250-450 ml

Copii

2-12 luni

400-500 ml

Copii

3-5 ani

600-700 ml

Copii

5-8 ani

650-1000 ml

Copii

8-14 ani

Adulti si copii peste 14 ani

800-1400 ml
1000-1600 ml

Cantitatea de urina variaza si cu sexul: la barbate: 1500-2000 ml/24 ore;


la femei:1200-1700 ml/24 ore.
Variatii de volum ale diurezei.
Ele sunt rezultatul unui dezechilibru glomerulo-tubular,adica a unui
dezechilibru intre filtrarea glomerulara si reabsorbtia tubular a apei.Acest
dezechilibru poate duce la cresterea (poliurie),scaderea (oligurie) sau
suspendarea (anurie) diurezei.
Aspectul
Urina normal trebuie sa fie limpede ,transparent. O urina tulbure in
momentul emisiei poate contine: saruri (urati,oxalate,fosfati sau
carbonate),mucus,puroi,epidemii,microbe.
Uneori dupa mictiune ,prin racirea urinii apare un nor numit
nubeculm,alcatuit din mucus si cellule epiteliale descuamate.Acesta nu
prezinta semnificatie patologica.
Dupa mictiune urina este tulbure,aceasta se poate datora fie prezentei in
cantitate mare a unor saruri,fie prezentei puroiului in cazul infectiilor urinare.
Pentru a stabili care este cauza prezentei opalescentei se fac urmatoarele
determinari:
-prin incalzirea urine dispar uratii;

-incalzirea cu adaugare de cateva picaturi de acid acetic dizolva


fosfatii,uratii,catabolitii;
-prin adaugarea de solutii de HCl 12,5 % se dizolva oxalatii.

Culoarea
Urina normal prezinta o culoare galben-deschis pana la galben-auriu
datorita prezentei unor pigmenti ca: urocromul,urobilina si profirina.Dintre
acestia urocromul reprezinta factorul principal de culoare.Culoarea urinii
depinde si de concentratia si de natura substantelor dizolvate in
ea.Astfel,prima urina de dimineata fiind mai concentrate are o culoare mai
inchisa.Culoarea galben-inchis mai prezinta si urinele dupa afectiuni febrile
acute sau transpiratii profuse.
O urina incolora sau aproape incolora intalnim in: diabetul insipid,diabetul
zaharat,scleroza renala,faza poliurica a insuficientei renale acute.
Culoarea brun-verzuie in afectiuni hepato-colecistice; rosu-brun in
prezenta eritocitelor,hemoglobinei,mioglobinei; brun-inchis in alcaptonurie;
verde dupa ingestia de albastru de metal.
Mirosul
Mirosul urinii normale este sui generis.El se poate schimba in cursul
infectiilor urinare cand este amoniacal,in stari de cidoza si diabet zaharat
miros de acetone.Mirosul poate fi modificat si prin ingestia unor alimente
ca:sparanghel,usturoi,hrean sau prin administrarea de substante ca
eucalyptol,terebentina etc.
Densitatea
Densitatea urinara are valori dependente atat de factorii fiziologici cat si
patologici,fiind invers proportional cu columul,cu exceptia urinii provenite de
la diabetic care au poliurie si elimina in acelasi timp cantitati mari de
glucoza. Limitele normale sunt cuprinse intre 1015-1030-normostenurie-fiind
dependente de cantitatea de substante dizolvate.

In conditii patologice,rinichiul poate pierde capacitatea de concentrare cu


scaderea densitatii-hipostenurie (diureza apoasa) caracterizata prin
elaborarea unei urini cu o concentratie mai mica decat a plasmei asa cum se
intalneste in hiperhidratari,diabet insipid,insuficienta renala acuta (reluarea
diurezei),insuficienta renala cronica (faza compensate). Pierzand apoi si
capacitatea de diluare,densitatea urinii oscileaza in jurul valorii 1010izostenurie-corespunzatoare densitatii sangelui dezalbumina,intalnita in
insuficienta renala cronica.
Reactia urinii
Reactia urinii (pH-ul) se determina pe urina proaspata care are in general
o reactive slab acida, 5,0-7,0.
Reactia urinii depinde de alimentaie.Un regim bogat in proteine scade
pH-ul urinar,iar un regimm predominant vegetarian creste pH-ul.
In conditii patologice pH-ul urinar se modifica.El devine puternic acid in
cursul diabetului,insuficientei renale grave si puternic alcalin in:infectii
urinare,dupa varsaturi,in perioade de reabsorbtie a edemelor.
Compozitaia chimica a urinii normale
Urina contine in compozitia sa normal atat substante anorganice cat si
organice.
Prezenta acestor component in urina da posibilitatea de investigare a
ritmului de eliminare a sarurilor si a produsilor finali,putandu-se urmari
echilibrul hidro-mineral si metabolismul intermediar.
Albumina din urina (albuminuria)
Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se
gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc
sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele
persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica.

Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa
mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care
dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari
emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii.
Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor
urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza
renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum
sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau
virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin
urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului
organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in
raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si
albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu,
medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului
prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din
diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina
prin urina, de unde poate fi analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu,
dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile
gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe
diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se
datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu
influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.
Corpii cetonici din urina (cetonuria)
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de
laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat. Si
alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii
grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in

cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie
falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie.
In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar
din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina.
Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti".
Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile
de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli
ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica,
constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3
plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e
mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din
organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de
asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece
analiza sangelui ofera date mai precise.
Calculi urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, datorita
solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii
urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare. Analiza calculilor se
face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie
luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi"
(colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce
la laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul
trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata
de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim
alimentar. Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate
in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma
mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele
care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne. Indiferent de compozitia

chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii vor
trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare.
Analiza microscopica a urinei
Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se pot observa
numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar
cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui diagnostic. La femei unele din aceste
elemente pot proveni nu numai din urina ci si din sfera genitala. De aceea pentru a evita unele
confuzii, la femei se recomanda repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa
toaleta prealabila.
Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale rinichiului
pot deveni numeroase.
Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange (leucociturie) de
obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).
Hematiile (globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la nivelul
cailor urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita, glomerulonefrita, pielocistita),
infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza), calculii urinari, tumorile, bolile de sange,
hipertensiunea arteriala, etc., sunt insotite de eliminari de sange in urina (hematurie). Uneori
hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si cu
ochiul liber. Dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci datorita
unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala).
Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are
rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).
Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele. Insa sunt
persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric si de oxalat de calciu,
mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se forma litiaza
renala (piatra la rinichi). Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub forma de
cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul rinichiului. Un consum mai crescut de lichide poate
sa previna formarea de cristale in urina.
Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare, se observa la
microscop.
Sedimentul urinar (proba Addis)
Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina se face numaratoarea la microscop

(proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus
la pat trei ore. Apoi se recolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina
se examineaza la microscop numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente celulare
gasite se exprima pe mililitru de urina si pe minut.
Valori normale:
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut.

Bibliografie:

-Biochimie Clinica-Denisa Mihele- Ed. Medicala,2006


-Biochimie-mic tratat-V. Dinu,E. Trutia,A. Popescu,Ed. Medicala
200
-Biochimie clinica-fundamentare fiziopatologica- Luminita
Plesca-Manea,M. Cucuianu,I. Crisnic,Ioana Brudasca,Ed. Argonaut,
2003
-www.scribd.com
: