Sunteți pe pagina 1din 9

41.

factorii generatoriin perfectionarea si modernizarea sistemului economic


Caracteristica general a sistemului economic
Sistemul economic e definit ca un ansamblu de relaii ntre oameni ce vor determina modul de organizare
i funcionare a activitii economice i sociale a unei ri. Sistemul economic vizeaz felul de utilizare a
resurselor economice; relaiile instituiilor, organismelor i altor elemente ale suprastructuri politice,
juridice i ideologice, prin intermediul crora se desfoar activitatea economic.
Dup modul de organizare i constituire la nivelul statului, economia se manifest ca un sistem concretistoric de asigurare material a activitii umane i const din elemente expuse ntr-un ansamblu,
corespunztor unei ordini ierarhice, i care funcioneaz pe baza interaciunii elementelor.
Ceea ce nseamn c nu exist economie "la general": ea ntotdeauna a fost "legat" de timp i spaiu (de
exemplu,economia SUA n anii 30 ai sec. XX; economia postsocialist a Republicii Moldova).
Elementele fundamentale ale sistemului economic sunt:

forele de producie;

relaiile social-economice, bazate pe anumite forme de proprietate asupra resurselor i rezultatelor


activitii economice;

formele de organizare a activitii economice;

modurile de coordonare a proceselor social-economice.


Este important c toate elementele sistemului sunt relativ autonome i ndeplinesc funciile "sale" specifice.
Interaciunea lor se deosebete prin discordan nalt, care apare ca surs intern de dezvoltare a
sistemului. Economistul i sociologul Werner Sombart a caracterizatsistemul economic prin trei
elemente: sensul lui, adic obiectivele i mobilurile predominate ale activitii economice; forma sa de
existen, adic instituiile care definesc relaiile dintre subiecii lui; substana acestuia, adic tehnica i
tehnologiile existente care determin modul de combinare a factorilor de producie i modul de coordonare
a activitii economice. Asupra strii concret-istorice a sistemului economic influeneaz un numr enorm
de factori att interni, ct i externi.
Varietatea factorilor dezvoltrii economice i a variantelor de combinare inevitabil duce la pluralismul
sistemelor economice naionale .
Circuitul economic
n calitate de personaje ale sistemului economic se prezint agenii economici subiecii care exercit
funcii specifice, au scopuri i motive determinate n activitatea economic. Agenii economici se
deosebesc prin funciile ndeplinite, modul de folosire a factorilor de producie, comportamentul lor n
economia de pia, formele de organizare a activitii. Noiunea de agent economic nu se identific cu cea
de subiect de proprietate. Ultimii au existat ntotdeauna, n timp ce agenii economici agregai se manifest
numai n economia de pia modern. Din aceast categorie fac parte:

"microsubiecii" unitile economice simple: indivizii, familiile, firmele;

"macrosubiecii" unitile economice complexe: sindicatele (asociaia lucrtorilor unei profesii),


ramurile (grupe de firme de acelai profil), patronatul (uniunea patronilor), statul (totalitatea
structurilor i organizaiilor centralizate).
Agenii economici se afl n relaii multiple, contacte permanente i interdependene riguroase. Ei sunt
organic legai de sistemul distribuirii sociale a muncii, "deservesc" diferite fluxuri reale (materiale) i
monetare. Totalitatea fluxurilor reale (materiale) i monetare ntre agenii economici (reluarea activitii
economice comune) formeaz circuitul economic.
Pentru interpretarea naturii evoluiei economice, vom examina logica intern a evoluiei sistemului.
Conform teoriei generale a sistemului, el este determinat obiectiv prin esena i funciile lui. Premisele
determinante ale formrii sistemului sunt:

scopul determinat al funcionrii ; scopul comun integreaz, unete toate elementele sistemului;

structurarea , prezena structurilor organizatorice ce reglementeaz interdependenele elementelor


sistemului;

auto-reglementarea reglementarea intern este ndreptat spre stabilitatea sistemului;

dinamismul i instabilitatea capacitatea de adaptare (la noile condiii) i dezvoltare continu;

complexitatea prezena legturilor inverse (pozitive i negative) i a elementelor duble;

schimbul informaional existena reelei de comunicare i transmitere a semnalelor elementelor


sistemului;

raportul sistemului cu mediul extern.


Reproducerea echilibrat a premiselor determinate i, respectiv, a sistemului reprezint un proces complex
i contradictoriu. Fiecare sistem se deosebete prin natura i tendinele contradictorii de dezvoltare: spre
unire i separare; spre centralizare i descentralizare, spre stabilitate i instabilitate, spre inerie i
dinamism.
Dinamica dezvoltrii sociale este reflectat n tiin destul de contradictoriu. Printre concepiile evoluiei
umanitii se evideniaz:

teoriile dezvoltrii , n dou varieti: dezvoltarea determinant "uniliniar" a lui K. Marx, I.


Schumpeter) i dezvoltarea "multiliniar" (adepii lui K. Marx);

teoriile geneticii , conform crora societatea se deplaseaz de la o treapt la alta prin intermediul
transmiterii "codului genetic" neschimbat (A. Smith, K. Menger) sau transformat (T. Malthus, T.
Veblen).
Actualmente, n scopul reflectrii adecvate a legitilor dezvoltrii sociale, se mprumut principiile
teoretice, elaborate n funcie de micarea sistemelor naturale. Utilizarea principiilor metodologice
interdisciplinare este legitim, deoarece n comportamentul formaiunilor complexe naturale i sociale
exist analogii profunde. Astfel, oricrui tip de sisteme complexe i sunt caracteristice unele trsturi i
procese universale, ca: evoluia, stri de tranziie, principii de ordonare ierarhice, prezena legturilor
inverse, dezvoltarea neliniar.
n studiul dinamicii sociale este bine venit utilizarea "arsenalului" tiinific al teoriei dezvoltrii neliniare,
inclusiv a teoriei catastrofelor, care studiaz mecanismul de micare a sistemului "prin salturi" i condiiile
de pstrare a integritii sistemului.
Este de perspectiv i utilizarea principiilor sinergeticii, care studiaz procesele autoorganizrii ordonrii
interne a sistemelor complexe. n tiina contemporan, autoorganizarea este conceput ca organizarea
spontan de autoconstituire, adic formarea structurilor spaiale, de timp, sau funcionale din contul
interaciunii colective a elementelor interne, fr o aciune extern specific.
Sistemul economic , ca i orice alt sistem, n micarea sa este supus tendinelor contradictorii. Pe de o
parte, lui i este caracteristic tendina de "autopstrare", stabilitate i echilibru: coordonarea i echilibrul
costurilor i rezultatelor produciei, coraportul cererii i ofertei, stabilitatea financiar i a ritmului
produciei. Pe de alt parte, odat cu schimbarea condiiilor interne de funcionare a sistemului economic i
a cerinelor mediului extern, sunt inevitabile modificrile lui (de la "cosmetice" pn la radicale).
n esen, evoluia sistemului economic reprezint soluionarea istoric a strilor de dezechilibru n sfera
asigurrii sociale i apare ca o reflectare a interaciunii dialectice a procesului de producie i consum.
Apariia i sporirea necesitilor noi, n cazul incapacitii satisfacerii lor de ctre sistemul economic, va
provoca neaprat apariia noilor tehnologii, relaii i forme economice.
n evoluia sistemului social-economic pot fi evideniate dou tendine: formarea ordinii socialeconomice noi i pstrarea ordinii "vechi". Alternarea periodic a acestor tendine este n conexiune cu
diferite stri ale sistemului (foarte instabil i aproape de echilibru) i se manifest printr-un caracter
neliniar, ciclic al dinamicii social-economice.Funcionarea relativ constant a formaiunii social-economice
caracterizeaz starea "staionar" a sistemului, cnd se menin neschimbate echilibrul i reproducerea. Sub
influena schimbrilor interne i externe, apare starea de dezechilibru al sistemului, care, pn la un timp
oarecare, se poate autoreproduce (de exemplu, economia sovietic cronic deficitar).
Calitile de adaptare ale sistemului social-economic la noile condiii de funcionare formeaz un "cadru"
convenional. Cu alte cuvinte, posibilitile de reproducere ale sistemului existent sunt limitate de
potenialul lui de auto-organizare. Odat cu atingerea nivelului su critic (de pe poziiile gestiunii interne),
sistemul devine "sensibil" la orice influen. Depirea acestei limite nseamn distrugerea ordinii sociale
stabilite, are loc dezintegrarea sistemului social-economic i se ntrerupe micarea liniar.
Dezvoltarea neliniar a sistemelor complexe semnific alternativitatea, diversitatea viitoarelor
traiectorii. Dar "tranziia prin salturi" a societii la un alt tip de formaiune i la o cale nou de dezvoltare
social-economic se efectueaz n cadrul "cmpului de posibiliti" al sistemului. Procesul depinde de
structurile lui i de mecanismul de autoorganizare.
Odat cu distrugerea potenialului de autoorganizare n cadrul ordinii social-economice formate, precum i
odat cu epuizarea posibilitilor de adaptare a sistemului "vechi", are loc micarea obiectiv spre forme
"noi" de activitate comun, adecvat condiiilor (interioare i exterioare) noi.

33. China: succesul si problemele recuperarii decalajului


nceputul procesului de reforma economica si de deschidere puternica a economiei chineze spre exterior
s-a produs n anul 1978, la doi ani dupa ncetarea Revolutiei culturale care adusese economia chineza la
marginea prapastiei. La cel de al XI-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez s-a hotart
schimbarea profunda de orientare a efortului national de pe fagasul politic al luptei de clasa spre cel al
dezvoltarii economice, realizata prin reforma profunda si deschidere.
Din acel moment, economia chineza a cunoscut o dezvoltare nentrerupta si n ritmuri nalte, mult
superioare celor nregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor economice. Potrivit
datelor statistice, rata medie de crestere anuala a Produsului Intern Brut, n intervalul 1978-2001, a fost de
9,8%, cu doua vrfuri nregistrate n anii 1984 si 1992, cnd ratele de crestere au fost de circa 15%,
respectiv 14%. n perioada 1980 (cnd au nceput sa apara primele roade ale masurilor initiate n 1978)
2000, PIB a crescut de 3,7 ori, cu o medie anuala de crestere de 10,1%; n acelasi interval, PIB din
industrie a crescut de 5,2 ori, cu o rata anuala de crestere de 12,1%, cel din agricultura de 1,3 ori, cu o rata
anuala de 5,5%, iar cel din servicii de 4,5 ori, cu o rata anuala de 11,3%. Aceste rezultate mai mult dect
ncurajatoare au demonstrat justetea noilor orientari economice si au confirmat teza potrivit careia n
sistemul economiei planificate numai guvernul central era entuziast, pe cnd n sistemul economiei de piata
att guvernul central, ct si guvernele locale, departamentele, ntreprinderile si indivizii sunt entuziasti.[7]
Cresterea semnificativa a performantelor economice s-a reflectat suficient de rapid
n mbunatatirea nivelului de trai al populatiei. S-a rezolvat, n masura apreciabila, problema asigurarii
hranei si a articolelor de mbracaminte pentru cea mai mare parte a populatiei.
Agricultura, care a constituit sectorul n care a nceput reforma economica n 1978, a nregistrat
cresteri apreciabile ale performantelor: productia agricola bruta a crescut de la 304,77 milioane de tone n
1978 la 494,17 milioane tone n 1997, adica de 1,62 ori; venitul net pe locuitor al rezidentilor rurali a
crescut, n acelasi interval, de la RMB 133,57 yuani la RMB 2090,13 yuani, respectiv de 15,5 ori.
Productiile totale de cereale si de bumbac au ajuns la 40,7 milioane tone, respectiv 60,7 milioane tone,
China devenind primul producator mondial de bumbac. n ciuda acestor progrese evidente, numeroase
deficiente ample ramn sa fie rezolvate n continuare: faramitarea terenurilor agricole a mpiedicat
mecanizarea intensa a lucrarilor agricole si valorificarea avantajelor acesteia, ceea ce a determinat guvernul
central sa adopte masuri de stimulare a crearii de mari ferme gospodaresti, inclusiv prin concesionari de
terenuri pentru a se putea efectua operatii de mecanizare, fertilizare etc. pe scara mare; sprijinul insuficient
al inovarii agricole a dus la reducerea ratei de crestere a valorii adaugate n agricultura, ceea ce a facut
necesare masuri de ncurajare a cercetarii si dezvoltarii n domeniul agricol si de impulsionare a
transferului rezultatelor cercetarii n activitatea practica etc.
Industria avea nainte de nceperea procesului de reforma o structura profund dezechilibrata, n
cadrul careia industria grea, inclusiv cea chimica, aveau ponderi mult prea ridicate fata de o configuratie
normala a industriei prelucratoare, n timp ce sectoarele industriei usoare, legate nemijlocit de standardul
de viata a populatiei, erau mult mai putin dezvoltate. Structura dezechilibrata a industriei, asociata cu
productia industriala si cu cea agricola relativ scazute, au facut ca economia chineza sa fie pna n 1978
una de penurie, incapabila sa satisfaca cerintele unei populatii uriase. Ca urmare a ajustarilor structurale
determinate procesul de reforma, structura productiei industriale s-a mbunatatit semnificativ, iar industria
si-a marit considerabil capacitatea de a satisface cerintele interne n crestere si diversificare continua si de a
realiza surplusuri pentru export. Progresul este nsa evident, economia chineza avansnd rapid pe calea
ajustarilor structurale n economie si n cadrul fiecaruia dintre cele trei sectoare care sa duca la o
configuratie specifica economiilor moderne.
Ajustarile structurale realizate n cadrul procesului de reforma s-au desfasurat n cadrul a patru
etape ce pot fi identificate n orientarile majore ale politicii industriale, n sens larg, a statului.
Prima etapa, 1978-1982, s-a caracterizat prin schimbarea de fond a orientarii majore a
dezvoltarii economice de la industria grea spre sectoarele industriei usoare si agricultura, astfel nct sa se
asigure mbunatatirea rapida a ofertei de bunuri de consum. Schimbarea centrului de greutate al efortului de
dezvoltare s-a realizat prin:
directionarea adecvata a investitiilor;
cresterea apreciabila a productiei ntreprinderilor orasenesti si comunale[9]

introducerea sistemului de responsabilitati gospodaresti, care a determinat cresterea rapida a


productiei agricole prin realizarea echilibrului firesc ntre remunerarea gospodariilor si
productia realizata de acestea .
A doua etapa, 1983-1988, a cuprins o a doua schimbare de orientare a politicii industriale, de asta
data spre dezvoltarea industriei extractive, a sectorului energetic si a infrastructurilor. Schimbarea a fost
necesara ntruct efortul investitional consacrat industriei usoare n primul stadiu crescuse peste limitele
normale si ncepuse sa provoace noi dezechilibre n economie. Deoarece dezvoltarea sectoarelor de baza
ale economiei cele producatoare de materii prime, cel energetic, agricultura, transporturile , reclama
fonduri uriase de investitii pe care guvernele locale nu erau interesate sa le dreneze din zonele industriei
usoare si ale industriilor prelucratoare, guvernul central, care controla preturile, a trebuit sa aplice ferm o
politica de dezvoltare a acestor sectoare. Sarcina guvernului central era ngreunata de faptul ca
descentralizarea responsabilitatilor n materie de fiscalitate, care s-a produs la nceputul procesului de
reforma, a determinat, totodata, slabirea capacitatii investitionale a bugetului central. Neputndu-se, din
aceasta cauza, interveni eficace pentru reorientarea efortului investitional n directiile aratate, politica
industriala urmata n acest al doilea stadiu a fost considerata un insucces, ntruct penuria de produse si de
servicii de baza a creat un puseu inflationist n anul 1988, care a facut necesara adoptarea unor noi
orientari.
A treia etapa, 1989-1993, a debutat cu stabilirea de catre guvernul central a unei politici
industriale unitare, coerente, oficiale, al carei obiectiv central era reducerea si controlul productiei de
bunuri de folosinta ndelungata cu oferta n exces, mbunatatirea si cresterea productiei bunurilor cu oferta
deficitara, ndeosebi concentrarea asupra productiei de alimente, bumbac, carbune, energie electrica, textile
si alte produse ale industriei usoare cu cerere ridicata dar cu oferta redusa, precum si asupra transporturilor,
precumpanitor a celor feroviare. Transpunerea n fapt a noilor orientari ale politicii industriale a condus la
echilibrarea treptata a cererii cu oferta pentru produsele si serviciile respective, precum si la producerea
unor modificari structurale pe masura n configuratia sectoarelor economiei si n cea a industriei.
A patra etapa a nceput n anul 1993, cnd accentul s-a schimbat de pe dimensiunea extensiva a
cresterii economice pe cea intensiva a unei dezvoltari economice echilibrate, de factura moderna, axata pe
realizarea eficientei superioare n alocarea si utilizarea resurselor, care sa asigure cresterea semnificativa a
competitivitatii produselor si serviciilor, penetrarea puternica cu acestea pe pietele internationale. Pentru
atingerea acestor obiective, Consiliul de Stat a adoptat, n anul 1993, Schita de politica industriala
nationala pentru anii 1990, actionnd ferm n continuare pentru dezvoltarea intensiva a agriculturii,
industriilor de baza si industriilor pilon. Un an mai trziu, s-a adoptat de catre Consiliul de Stat prima
strategie sectoriala pentru industria de automobile, ceea ce a marcat debutul unei perioade de stabilire a
strategiilor pentru fiecare dintre sectoarele industriale cheie.
ncepnd din anul 1995, accentul n cadrul politicii industriale de ansamblu si n strategiile
sectoriale s-a pus pe masurile destinate sa asigure dezvoltarea economica intensiva, cu eficienta superioara,
bazata, precumpanitor, pe generarea si asimilarea rapida a progresului tehnologic. n scopul mbunatatirii
mecanismelor de elaborare a politicii industriale si a strategiilor sectoriale, precum si al corelarii mai
strnse a acestora cu politica nationala n domeniul stiintei si tehnologiei, Consiliul de Stat a creat, n anul
1988, Biroul de Politica Industriala al Comitetului pentru Economie si Comert, nsarcinat cu formularea si
corelarea corespunzatoare a politicilor mentionate. Cele patru etape mentionate n evolutia politicii
industriale, marcate de schimbari de orientari si de reconsiderari ale unor masuri pe care practica le-a
dovedit neadecvate, s-au desfasurat pe fondul principalelor trei stadii ale reformei economice, n care s-au
produs ample schimbari institutionale, ale formelor si mecanismelor de desfasurare a activitatii economice.

21. Urbanizarea ca forma a adincirii dualismului

Urbanizarea este definita ca procesul de transformare a structurilor sociale si profesionale, o


restructurare a formelor de existenta rurala si a vechilor forme urbane dup modele noi[1]. Urbanizarea mai
este definita drept creterea in timp a populaiei oraelor in relaie cu populaia regiunilor rurale.
Urbanizarea este un proces deseori asociat cu industrializare, modernizare si dezvoltare. De
asemenea, se refera la procentul dintre numrul locuitorilor care locuiesc la ora si populaia unei tari.
Tarile dezvoltate (Am de N, Europa de Vest) sunt mai urbanizate dect tarile in curs de dezvoltare.
Urbanizarea este un proces continuu, dinamic, care a aprut prin concentrarea unei populaii ntr-un
anumit spaiu i s-a extins prin procese de migrare, sporul natural al populaiei i prin transformarea
treptat a unor zone rurale n orae. Astzi, zonele urbane sunt zone complexe: rezideniale, industriale,
culturale, administrative, tiinifice, de nvmnt, comer, avnd complexe ci de comunicaie interne i
externe.
Urbanizarea prezint o tendin general de cretere n prezent, deoarece aduce o serie de faciliti
pentru desfurarea mai comod a vieii, printr-un acces mai larg i calitativ crescut al populaiei la
serviciile publice (sisteme de alimentare cu ap, canalizare, epurare a apelor uzate, sisteme de management
al deeurilor etc.).
Oraul ns reprezint un ecosistem specific, un complex de factori naturali si artificiali, care
asigur o serie de faciliti pentru desfurarea mai comod a vieii, dar, n acelai timp, expun populaia la
diverse riscuri i disconforturi, n funcie de modul de organizare i folosire, mai mult sau mai puin
echilibrat, al acestora. Adesea, n sistemele urbane, factorii artificiali se extind din ce n ce mai mult, n
detrimentul celor naturali.
Dezvoltarea unei aezri umane este determinat semnificativ de schimbrile care se produc n
structura economiei locale, n structura populaiei i n cultura comunitar. Ea trebuie s in seama ns de
caracterul limitat al resurselor (de capitalul uman, natural i financiar disponibil la nivel local), urmrinduse alocarea echilibrat i eficient a acestora de ctre autoritile publice. Autoritile administraiei publice
locale trebuie s ncurajeze responsabilitatea civic comunitar i individual, parteneriatul n realizarea
proiectelor de dezvoltare local, iniiativele private.
Rata de urbanizare se refera la procentul anual de cretere a populaiei in zonele urbane ale unei tari.
Studiile au artat ca urbanizarea este invers proporionala cu rata de urbanizare a oraelor (ex Africa).
Surse de cretere demografica la orae:
Migraia: migraia rural-urbana este o sursa majora de cretere a populaiei oraelor mai ales in statele din
lumea a III-a. Aceasta migraie este influenata de 2 factori: factorul de mpingere si cel de atragere.
Factorul de mpingere se refera la acei factori care foreaz gospodriile sa se mute de la zone rurale la cele
urbane. Factorul de atragere se refera la atragerea oamenilor de la tara la ora cu mirajul bogatiei.
Sporul natural: oraele mai cresc in populaiei nu numai din pricina imigrrilor dar si din cauza sporului
natural. Rolul sporului natural este la fel de important ca si cel al migraiei.
Naveta: populaia urbana mai poate creste (pe timpul zilei) din cauza muncitorilor care fac naveta zilnic de
la periferia oraului si de la sateliii acestuia la ora pentru a merge la munca.
Implicaiile creterii populaiei urbane
Presiune asupra sectoarelor urbane (locuine, infrastructura, economie, mediul nconjurtor, educaie,
sntate). Exista aceasta presiune din cauza nevoii extinderii infrastructurii si serviciilor pentru a putea
servii ntreaga populaie a oraului.
Cretere urbana nebalansata: daca creterea urbana este concentrata intr-o singura zona a unei tari atunci
distribuia spaiala a populaiei acelei tari poate fi debalansata. De exemplu pot aprea megaorasele. Acest
termen se refera la dominanta demografica, economica, sociala si politica a unui ora asupra unui sistem
urban (exemplu Bangkok este de 30 de ori mai mare dect al II-lea ora ca mrime din Thailanda ).
Megaorasele sunt specifice tarilor din lumea a III-a dar se gsesc si in zonele dezvoltate ale lumii.
Creterea economica: spre deosebire de primele 2 implicaii ale creterii oraelor, unii vad oraele ca
motoare ale creterii si susin ca creterea urbana e benefica pentru creterea economica. Studiile au artat
o relaie pozitiva intre rata de urbanizare si dezvoltarea economica (excepie fcnd Africa).

Controlarea creterii urbane:


perspectiva de acomodare: cei ce vad in dezvoltarea urbana un lucru inevitabil si pozitiv (deoarece duce la
cretere economica) cred ca creterea urbana nu ar trebuii controlata ci ncurajata prin atragerea populaiei
rurale.
perspectiva de intervenie: cei ce vad in creterea urbana un lucru negativ (deoarece duce la presiune asupra
sectoarelor urbane si la megaorase) cred ca aceasta ar trebui controlata prin canalizarea populaiei si
locurilor de munca departe de marile orae.
n coninutul existenei sociale a populaiei se disting urmtoarele schimbri, datorate fenomenului
de urbanizare:
pe plan economic trecerea la munca retribuit;
pe plan fizic trecerea la un cadrul nou de via, cu condiii superioare de locuire, cu facilitile oferite de
ora cu vestimentaia adecvat acestuia etc.;
pe plan ergonomic prin exercitarea unor profesiuni i ocupaii noi, prin impunerea unui alt ritm de
utilizare a timpului i o nou organizare a acestuia;
pe plan familial restrngerea familiei la una-dou generaii;
Experiena a demonstrat c aceste micri au fost deseori provocatoare de convulsii att n planul
existenei individuale (unii indivizi manifestnd adevrate crize de inadaptare, rmnnd astfel la marginea
grupurilor sociale), ct i n planul existenei comunitare, prin formarea unei categorii neasimilate,
neadaptate, adevrat perturbatoare a mecanismului vieii urbane.
Evoluia si dominarea stilului de viaa urban este departe de a fi un simplu accident. Oraele ofer
posibilitati exclusive pentru afaceri, activitati creative si bogatie. Un factor care a influenat dezvoltarea
oraelor a fost acela ca aici educaia, sntatea si serviciile sociale se gsesc la un standard mai nalt dect
in zonele rurale.
In lume, exista tari cu un grad de urbanizare (efectul populaiei care traieste in centre urbane
raportat la totalul populaiei) de 100%, precum Singapore, sau cu peste 90% (Australia, Belgia, Israel,
Kuweit, Liban). Disparitati exista mai ales intre regiunile urbanizate si regiunile rurale. Performantele cele
mai evidente pe linia dezvoltrii economice si eliminrii discrepantelor sunt evidente in cazul regiunilor cu
grad ridicat de urbanizare.

23. Saracia: indicatori, mastabul si probleme


Fiecare ne putem confrunta cu lipsuri, cu experiena unor cerine, probleme i nevoi noi pe care s nu le
putem gestiona corespunztor din cauza unei situaii materiale precare, sau din cauza faptului c nu putem
menine activitatea i organizarea vieii noastre la aceleai cote, respectiv n aceeai parametrii. O
experien individual nu nseamn acelai lucru ca i problema social a srciei. Banii au valoare dac
sunt schimbai cu ceva de valoare, cum sunt bunurile i serviciile. Srcia ca problem social are un
sistem de cauze interdependente ce in de cultura, mediul, educaia i modul n care o comunitate se
structureaz funcional i atitudinal, pornind de la mecanisme de gndire pn la cele sociale reglatoare.
Lipsa veniturilor este o chestiune de statistic social, ns adevratele probleme i au rdcina n
microclimatul social de existen a individului, respectiv familiei.
Definiia dat de Consiliul European n decembrie 1984 srciei este urmtoarea: considerm c sunt
srace acele persoane, familii sau grupuri ale cror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt att
delimitate nct i exclud de la acele standarde minime de via care sunt recunoscute drept acceptabile n
societile n care triesc.Definirea cauzalist a srciei ca situaie de deprivare relativ multipl vizeaz
planurile:material, moral, social, cultural, educaional, politic, de mediu fizic de via. Exist o ereditate
social a srciei prin care se transmit, din nefericire anumite mentaliti care dau natere unor
comportamente fataliste i anomice, ca un mod ,,cultural prestabilit i prefabricat de raportare a
individului la mediul extern, dar care reprezint o filosofie a eecului i nu un sistem de credine,
mentalitii i atitudini bazate pe autonomia proceselor de gndire. nr-adevr banii au valoare numai dac
sunt schimbai cu ceva de valoare, ns intrnd puin n psihologia gestiunii banului, acesta reprezint un
mijloc, nu un scop. Banii pot ntr-adevr, ca accepie economic, s fie schimbai cu alte valori, ceea ce
presupune c banii n sine nu poate s comunice nimic relevant ci abia atunci cnd sunt pui ntr-o relaie,
ntr-o ecuaie integrativ. Astfel ne putem ntreba dac ideile pot fi o surs a banilor. Da, rspundem. Ideile
pot fi convertite material. Exist studii i studii, opinii i opinii. Cele tradiionale afirm c srcia
limiteaz acccesul la educaie, la cultur, la informaie, sau c srcia ucide spiritul, creativitatea. ns
realitatea infirm cel puin o parte din astfel de teorii. Exist suficiente exemple de oameni care i-au
depit condiia, au luptat cu srcia i au nvins-o oferind chiar pentru alii modele de dezvoltare
personal, respectiv de succes. Pentru c ei au luptat mai nti, nu cu srcia propriu zis, ca fenomen
social exterior, precum alii, ci au luptat cu teama, cu lipsa de ncredere n sine, cu propria inerie
intelectual care le bloca creativitatea i gndirea pozitiv, la fel cum alii se lupt cu srcia, bolile i
privaiunile.
n tiinele sociale, cultura ca i cultur a supravieuirii se mparte n cultura propriu zis care nseamn
adaptarea comportamental la condiiile de mediu i supracultura, care nseamn adaptarea condiiilor de
mediu cerinelor de evoluie ale individului.
Srcia mai este definit sociologic ca o formulare social mai cuprinztoare i mai riguroas a nelesului
srciei, aceea de deprivare relativ. Persoanele sunt n situaia de deprivare relativ dac nu pot obine
ntr-o msur suficient acele condiii de via hran, bunuri de consum, standarde de via i servicii
care le-ar permite s i asume roluri sociale obinuite, s participe n relaii sociale i s aib un
comportament obinuit, aa cum se ateapt din partea lor n societatea respectiv, iar acest fapt reflect
starea de exluziune social, demotivarea, chiar autoexcluderea sau pierderea anomic n social, precedat
de depersonalizare. Ali factori ai srciei, ca fenomen social sunt factorii sociali pasivi-intrinsecica:ignorana, mbolnvirea, apatia i dependena. Printre factorii activi se numr: discriminarea, familia
dezorganizat, selecia social negativ, denivelarea social a veniturilor, anturajul negativ, duntor
subiectului, lipsa integritii i a cinstei, migrarea familiilor rural-urban.
Una din consecinele srciei este apariia comportamentelor antisociale, alienrii a consumului de alcool i
droguri. Srcia modific nu numai comportamentul exterior dar i structura personalitii.
Pierderea stimei de sine corespunde cu pierderea prestigiului n familie i societate cu pierderea reperelor i

adaptabilitii.
Srcia este un fenomen social care are efecte diferite n plan individual i depinde de modul n care se
interconecteaz personalitatea, microuniversul cultural i existena particular a individului cu mediul i
condiiile sociale-generale.
Soluiile care se impun ar fi urmtoarele:
1)mbuntirea proteciei sociale;
2)contientizarea nevoii de asisten social;
3)mbuntirea calitii vieii;
4)schimbarea mentalitilor;
5)autoeducaia prin participare i fapte bune;
6)nelegerea c nu ceilali ne creeaz abundena i armonia exterioar, mai mult dect ne putem creea noi
mbogirea i stabilitatea interioar;
7)abandonarea atitudinii de rezisten fa de schimbare;
8)comunicarea social ca parte a procesului de integrare social;
9)elaborarea unui plan de incluziune social-n plan politic.
n anul 2013 n Republica Moldova nivelul srciei s-a redus, iar bunstarea populaiei a crescut.
Conform datelor oficiale ale Biroului Naional de Statistic rata srciei absolute a constituit 12,7%, i
s-a redus comparativ cu anul 2012 cu 3.9 puncte procentuale. Astfel, pe parcursul anului 2013 au fost scoi
din srcie peste 132 mii de ceteni. O persoan s-a considerat srac dac consumul mediu lunar a fost
mai mic de 1196 lei (circa $95) valoarea pragului srciei absolute1.
n acelai timp, s-a diminuat i nivelul srciei extreme. Ponderea populaiei expus srciei extreme a
constituit n 2013 doar 0.3%, fiind n scdere cu 0.3 puncte procentuale fa de 2012. Dei numrul celor
afectai de srcia extrem a sczut cu circa 11 mii persoane, totui mai rmn expui riscului de srciei
extrem circa 8.4 mii ceteni. Consumul lunar al acestora a fost mai mic dect valoarea pragului srciei
extreme2 646.8 lei (circa $51).
n anul 2013 profunzimea srciei , care msoar deficitul de venituri ale persoanelor srace n raport cu
pragul srciei, a constituit 2%, nregistrnd un trend descendent. Aceasta semnific c n 2013, fiecare
persoan srac avea un deficit mediu lunar de circa 24 lei pentru a depi starea de srcie. Prin extinderea
sumei la ntreaga populaie srac reiese c transferul monetar lunar necesar sracilor pentru a depi starea
de srcie constituie circa 10.1 milioane lei, iar suma anual circa 122 milioane lei.
Pe lng nivelul srciei, nivelul inegalitii, de asemenea, a diminuat. Conform coeficientului Gini,
nivelul inegalitii n Republica Moldova a constituit 0,2754, comparativ cu 0,2824 n 2012. Un alt
indicator care reflect nivelul inegalitii este distribuia 90/10 a mediei cheltuielilor de consum pe adult
echivalent. Acesta indic, de asemenea, o reducere a inegalitii n ar, i relateaz c cheltuielile medii ale
celor mai nstrite 10% din populaie snt de circa 5,1 ori mai mari dect ale celor mai srace 10% din
populaie
1 Pragul srciei absolute reprezint suma cheltuielilor totale de consum pentru produsele alimentare, bunuri
nealimentare i servicii. Pragul srciei absolute pentru 2012 s-a obinut prin multiplicarea pragului srciei
absolute pentru 2011 la Indicele Preului de Consum mediu anual pentru 2012 (104.6%), n conformitate cu
metodologia de calcul a pragului srciei.

2 Pragul srciei extreme reprezint valoarea monetar a unui co alimentar, definit n termeni de consum
minim zilnic de calorii, egal cu 2.282 Kcal de membru al GC pe zi ajustat la adult echivalent

22.Modelul imigrarii interne a lui M. Torado


Daca sa analizam ce ii influenteaza pe oameni sa imigreze din mediul rural in mediul urban, aceasta
este salarii inalte, nivelul de trai mai bun si un nivel social mai inalt. Insa nu pe toti care imigreaza ii
astepta aceste conditii, multi dintre acestia ramin someri deoarece in oras somajul este si asa ridicat. De
aceia migrantii sunt de accord sa munceasca la locuri de munca ocazionale cu gindul ca cindva vor avea
locuri de munca bine platite.
Nu este intimplator ca in orase migreaza tinerii care au cel putin studii medii. M Torado a incercat
sa arate dualismul in modelul sau.
Torado porneste de la faptul ca in economie exista doar doua sectoare: agricultura si industria. El
lamuureste o stuatie paradocsala pecum ca cresterea nivelului de locuri de munca in oras poate fi succedat
cu crestereasomajului deoarece fiecare loc de munca poate sa ademeneasca in oras 3 4 persoane. De
asemenea, cresterea nivelului invatamin nefiind create noi locuri de munca poate inrautati situatia
economica a tarii deoarececheltuielile pentru invatamint vor fi mari si deci se vor mari si rindurile
somerilor cu studii care nu au un loc de munca. Modelul Torado adduce o noua viziune asupra dualismului,
mentionanind ca trebuie realizate reforme agrare care vor permite de a elimina diferentele de venituri de la
sat si oras.