Definirea conceptului de gndire

Gndirea este un proces psihic superior care ocup o poziie central n sistemul psihic
uman i ndeplinete un rol decisiv n cunoatere. Dac procesele senzoriale realizeaz legturi
directe cu mediul, gndirea efectuaz o reflectare mijlocit a realitii, cutnd s surprind
dincolo de forme coninuturile, dincolo de fenomene esenialul, dincolo de concret generalul.
Gndirea se definete ca procesul psihic cognitiv care reflect n mod abstract i general
esena lucrurilor i a relaiilor dintre ele, utiliznd limba sau alt sistem de semne ca
instrument, i are drept produse noiuni, judeci, raionamente.
n baza acestei definiii putem extrage urmtoarele caracteristici eseniale ale gndirii:
1. Reflect (Cum?) generalizat i abstractizat
2. Reflect (Ce?) esena lucrurilor i relaiile dintre ele
3. Utilizeaz limba sau alt sistem de semne ca mijloc, ca unealt
4. Are drept produs noiuni (concepte), judeci (idei), raionamente.
Iat cum mai este definit gndirea n Psychological Encyclopedia: Thinking is a mental
activity involved in understanding, processing and communicating information (Gndirea e
acea activitate mintal care se implic n nelegerea, procesarea i comunicarea informaiei.
Potrivit aceleiai surse , a gndi nseamn:
- a accesa o informaie;
- a o reprezenta mental;
- a raiona despre ea;
- a elabora judeci, soluii i decizii privind informaia dat.
Gndirea se organizeaz ca un sistem multifazic, ntinzndu-se pe toate cele trei
coordonate temporale: trecut, prezent i viitor. Ea realizeaz o permanent corelare ntre
diversele momente i stri ale obiectului: folosete informaia despre trecutul obiectului pentru a
explica prezentul lui, integreaz informaia despre trecutul i prezentul obiectului pentru a
determina starea lui n viitor. Ea realizeaz o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lng
funcia interpretativ-explicativ, dobndind i o funcie creatoare: elaborarea de modele, proiecte
i planuri ideale pe baza crora, n cursul activitii practice, se realizeaz noi obiecte, noi
configuraii ale mediului nconjurtor.
A gndi realitatea necontradictoriu nseamn ns a o exprima, deci a utiliza un discurs
despre aceast realitate. Limbajul semnific gndirea i, prin gndire, semnific realitatea. S
exprimi exact ceea ce gndeti presupune s gndeti realitatea n aa fel nct s o poi exprima
n acelai fel cum o gndeti, adic s o gndeti necontradictoriu. Din acestea, rezulta ca
funciile gndirii sunt urmtoarele:
- A nelege lumea i pe sine ca element al acestei lumi.
- A surprinde (observa) problemele cu care subiectul se confrunt n viaa si a le rezolva.
- A crea i inventa lucruri noi, originale.
- A lua decizii n situaii de alegeri (Omul mereu se afl la rscruci de drumuri).
Realizarea acestor 4 funcii se face prin aplicarea unui set de operaii ale gndirii.
Operaiile gndirii sunt definite ca acte automatizate care se produc n plan intern
(mintal) i constituie elemente (pri componente) ale proceselor gndirii.
Operaiile gndirii sunt: analiza, sinteza, generalizarea, particularizarea, abstractizarea,
concretizarea, clasificarea, compararea, analogia i a.
Anumite operaii ale gndirii se grupeaz n perechi. Aceastea sunt: analiza sinteza,
concretizare abstarctizare, particularizare generalizare.

Prima pereche de operaii este analiza i sinteza.

Analiza este operaia gndirii de desfacere (separare, descompunere) mintal a unui
obiect n prile sale componente i studierea fiecrei pri stabilite pentru a cunoate mai
bine acest obiect. De exemplu, analiza fonetic a cuvntului fonem, analiza psihologic a
unui comportament etc.
Sinteza este operaia cu sens opus. Ea const n asamblarea prilor n ntreg, unirea lor.
De exemplu, elaborarea unui plan de text, alctuirea cuvintelor din sunete (litere)
disparate, perfectarea unei referine psihologice a unui elev sau a unei clase de elevi etc.
A doua pereche: concretizare i abstractizare.
Abstractizare nseamn extragerea esenei unui lucru. A abstractiza nseamn a determina
esenialul dintr-un obiect, proces sau eveniment, neglijnd formele, manifestrile
exterioare ale acestora.
Concretizarea e operaia cu sens invers: ea identific manifestrile esenei, forma n care
ea se arat i se realizeaz. De exemplu, a stabili caracteristicile eseniale ale cuvintelor
substantive este abstractizare, a aduce exemple concrete de substantive este concretizare.
A treia pereche: particularizare i generalizare.
Generalizare este operaia de identificare a ceea ce este comun tuturor obiectelor ce fac
parte dintr-o anumit clas.
Particularizarea, din contra, stabilete ceea ce este specific, propriu doar acestui obiect.
Alte operaii, care nu formeaz perechi:
Clasificarea este operaia de grupare a obiectelor n baza unui sau a mai multor criterii.
Compararea nseamn stabilirea de asemnri i deosebiri ntre dou sau mai multe
obiecte supuse cercetrii.
Analogia este operaia prin care se stabilesc asemnri dintre lucruri ce aparent sunt
strine, departe unul de altul. De exemplu, sistemul tiinelor psihologice este analogic
construciei atomului.
FELURILE GNDIRII

Exist nu o gndire, ci mai multe. Sorin Vieru n cartea sa Riscul gndirii listeaz vreo
30 de gndiri: gndirea analitic, gndirea sintetic, gndirea discursiv, gndirea logic i tot
aa pn la 30. n asemenea situaie (existena a mai multor gndiri) apare necesitatea de a face
ordine cognitiv n spaiul gndirilor. Precum bine tim, cea mai potrivit i productiv
modalitatea de a face ordine cognitiv este clasificarea.
Clasificarea nseamn repartizarea unei mulimi de obiecte n categorii n baza unuia sau
mai multe criterii. Criteriul nseamn principiul ce st la baza clasificrii. Unei clasificri i
corespunde un criteriu. Ergo: cte criterii attea clasificri. S procedm la clasificarea
gndirilor:
Criteriul 1: Natura codului utilizat de gndire.
Dup acest criteriu distingem:
1. Gndire intuitiv-acional
2. Gndire intuitiv-plastic
3. Gndire abstract- verbal.
Aceast clasificare i aparine psihologului rus S.L.Rubintein. n limba lui Rubintein
termenii sun astfel: - , - ,
- .

Gndirea intuitiv-acional este gndirea ce opereaz cu scheme de aciuni, iar

rezolvarea problemelor se face prin coordonarea schemelor de aciuni. Exemplu din experienele
lui Piaget: Jucria st pe mas. Copilul vrea jucria. Se ridic n vrful picoarelor. Nu ajunge.
ntmpltor observ c micnd faa de mas, se mic jucria. Atunci el trage spre sine faa de
mas astfel jucria nimerete n zona lui de acces. Piaget numete o astfel de capacitate
inteligena sensoro-motorie.
Gndirea intuitiv-plastic este gndirea care opereaz cu imagini, cu reprezentri.
Problema de a schimba aspectul camerei o faci prin a-i imagina cum ar arta camera dac
divanul ar sta lng peretele opus, iar dulapul Un alt exemplu. R. Arnheim n cartea
sa Gndirea vizual: dou persoane Pavel i Petru au de rezolvat urmtoarea problem: acum e
ora 12.35. Ce or va fi peste 4 ore i 55 min.? Pavel i imagineaz cadranul n situaia cnd el
arat 12.35, apoi mic (n minte!) acele ceasornicului cu 4.55 nainte i citete rezultatul de pe
ecranul imaginaiei sale. Petru ns adun n minte 12.35 cu 4.55 i obine acelai rezultat -17.30.
Care dintre ei a folosit gndirea intuitiv-plastic? Evident, Pavel, iar Petru a fcut uz de gndirea
abstract-verbal. R. Arnheim numete gndirea intuitiv-plastic gndire vizual.
Gndirea abstract-verbal este gndirea ce opereaz cu noiuni sau concepte exprimate
n cuvinte. n fond, aceast gndire lucreaz cu cuvinte-noiuni. Este cea mai evoluat gndire i
e proprie persoanelor adulte i normale. Piaget o numete inteligena operaiilor formale.
Definiiile gndirii din manuale i dicionare de psihologie au ca obiect anume acest fel de
gndire ca fiind gndirea tip sau ceea ce numim gndirea adevrat.
Criteriul 2. Prezena noului n producia gndirii.
Dup acest criteriu distingem:
1. Gndirea productiv.
2. Gndirea reproductiv.
Gndirea productiv este gndirea generatoare de idei, teorii, dispozitive, aparate,
maini, metode etc. noi, inexistente pn la momentul dat. Datorit acestei gndiri este posibil
progresul tiinifico-tehnic, social, cultural etc. Aceast gndire se mai numete gndire creativ
(creatoare).
Gndirea reproductiv este gndirea ce reproduce sau repet mersul gndirii altcuiva.
Citeti, de exemplu, lucrarea lui Freud Interpretarea viselor. Scopul pe care-l urmreti este nu
de a inventa o nou viziune asupra viselor, ci de a-l nelege pe Freud, ideile lui. Or, aceasta se
face prin a reproduce n creierul tu lucrarea gndirii lui Freud.
Criteriul 3. Sursa problemei de gndire.
De unde vine problema? Cine o pune? Viaa de toate zilele (practica) sau academia, tiina,
savantul? Dup acest criteriu distingem:
5. Gndirea teoretic.
6. Gndirea practic.
Gndirea teoretic este gndirea ce rspunde la necesitile dezvoltrii tiinelor
teoretice. De exemplu, apare problema de a generaliza o experien sau a conceptualiza datele i
rezultatele unei cercetri experimentale i atunci gndirea teoretic este cea potrivit pentru a
rspunde acestei provocri. Gndirea teoretic este gndirea savanilor academicieni, creatori de
sisteme i teorii, concepii tiinifice. Exemplu: A.N.Leontiev a elaborat teoria psihologic a
activitii. Aceast teorie este produsul gndirii teoretice cu care era nzestrat Leontiev i cu care
el lucra.

Gndirea practic este gndirea ce deservete nevoile practicii. Este gndirea noastr de
toate zile, ea ne permite s ne descurcm cu dificultile care apar n viaa noastr cotidian. E
gndirea ce rspunde la ntrebri de tipul ce e de fcut n situaia dat? Gndirea practic mai
este gndirea ce dezvolt viaa material. A aprut, de exemplu, necesitatea de a comunica cu
alii n drum spre serviciu sau cas. Cum? Nu ai s iai telefonul fix cu tot cu fir dup tine i
atunci a fost inventat telefonul mobil. Aceast invenie este opera gndirii practice. Lucrare de
referin privind gndirea practic: B.M.Teplov despre gndirea sau inteligena
marilor conductori de oti Suvorov, Kutuzov, Napoleon
Criteriul 4. Modul de abordare a problemei de rezolvat.
Astfel deosebim:
1. Gndirea convergent.
2. Gndirea divergent.
Concepia despre gndirea convergent i gndirea divergent i aparine psihologului
Jerome Guilford (The Nature of Human Intelligence).
Gndirea convergent este gndirea care se produce ntr-un cadru anume, e cuminte, nu
depete limitele spaiului problemei. Opereaz n baz de algoritm, calapod, tipar, stereotip.
Gndirea divergent e gndirea ce n mersul ei spre soluie mereu i lrgete
perspectiva. E gndirea neastmprat (sare gardul, cum a calificat-o un psiholog), ies din
cadru, rupe stereotipurile. Elaboreaz mai multe soluii la o singur problem. Guilford stabilete
3 proprieti distincte ale gndirii divergente: originalitate, flexibilitate, fluiditate. Originalitate
nseamn calitatea de a fi unic, deosebit, specific. Flexibilitatea nseamn uurina de adaptare la
condiii noi. S-au schimbat condiiile problemei, s-a schimbat situaia, se schimb corespunztor
i strategiile, i metodele de rezolvare. Fluiditate nseamn proprietatea de a fi productiv n
generarea ideilor. Ideile curg, cuvintele curg. Vin idei, una dup alta Fluiditate se exprim n
bogia producerii ideatice, verbale, bogia asociailor.
Criteriul 5. Care operaie predomin? Analiza? Sinteza?
Dup acest criteriu distingem:
Gndirea analitic.
Gndirea sintetic.
Gndirea analitic este gndirea ce iscodete lucrurile n detaliile lor, ea merge n
profunzime, nuntru lucrurilor. Soluia se obine prin analiza situaiei.
Gndirea sintetic este gndirea holist, gndirea ce se raporteaz la ntreg i opereaz
conexiuni ntre prile acestui ntreg. E gndirea creatoare de structuri, sisteme, viziuni complexe
i de ansamblu. Metaforic vorbind, e gndirea din elicopter, e gndirea ce caut i vede pdurea
n mulimea de copaci
Criteriul 6. Sensul gndirii sau, mai exact, sensul aprecierii a ceea ce se ntmpl n lume i cu
noi.
Dup acest criteriu distingem:
Gndirea pozitiv.
Gndirea negativ.
Gndirea pozitiv imprim lucrurilor, evenimentelor, ntmplrilor semnificaii pozitive,
optimiste, luminoase. Induce ateptri pozitive.

Gndirea negativ atribuie tuturor lucrurilor o alur de ru, periculos, amenintor.

Induce ateptri negative, viziuni pesimiste, sceptice.
Criteriul 7. Poziia subiectului fa de produsele gndirii i mersul ei.
Dup acest criteriu deosebim:
5. Gndirea critic.
6. Gndirea necritic.
Gndirea critic are drept suport convingerea subiectului n dreptul de a se ndoi de totul
i de toate. Dreptul la skepsis. Lozinca: de omnis dubitandum. De toate m ndoiesc. Kopernic,
G. Bruno s-au ndoit chiar de adevrurile exprimate n textele biblice Este gndirea matur,
independent, aezat pe proprii principii i metodologii. Subiectul nu-i face chip cioplit, idoli
n faa crora s se nchine (prin gndire)
Gndirea necritic este opusul celei critice. Ea este de obicei conformist, o gndire
fcut cu capul altcuiva. A gndi necritic nseamn a nu gndi cu capul tu. Orientare spre
autoriti spre a le nsui modul lor de gndire i de a le prelua gndurile
Criteriul 8. Viziunea, optica subiectului asupra modului n care o problem poate fi rezolvat.
Dup acest criteriu deosebim:
1. Gndirea lateral.
2. Gndirea vertical.
Aceast clasificare i aparine lui Edward de Bono. Notiunea de gandire laterala n
opoziie cu gndirea vertical el a lansat-o n cartea New Think aparut la New York. Ideea
principal e ca multe probleme de care ne lovim necesit pentru rezolvare abordarea din mai
multe perspective, pn la gsirea celei care poate conduce la o soluie. Adic e nevoie de
gndire lateral. Ed. de Bono a sugerat patru factori dominani asociai gndirii laterale: e, n
primul rnd, vorba despre identificarea elementelor principale ale problemei, in al doilea rnd
intervine necesitatea de a aborda acele elemente din perspective diferite, in paralel cu al treilea
factor, renunarea la gndirea rigid, mecanic, al patrulea factor este reprezentat de deschiderea
fa de orice idee, chiar si fa de acelea care prezint (la prima vedere) o probabilitate mic de
reuit n a soluiona problema.
Gndirea vertical este opusul gndirii laterale. Ea este o gndire fcut dup o anumit
schem, ablon, algoritm. Ea se produce pas cu pas, potrivit regulilor logicii formale. Ea
deservete activitile intelectuale non-creative.
Gndirea lateral e gndirea specializat n a oferi soluii originale i multe la probleme
non-standarde. Gandirea lateral intervine atunci cnd o anumit perspectiv pare s nu conduc
la nici un rezultat, fiind necesar o schimbare radical de optic.
Mai exist gndirea paradoxal i gndirea comun. Exemplu de gndire paradoxal
gsim n cartea lui N. Steinhard Druind vei dobndi. Oamenii cu gndirea comun, n anumite
situaii, declar: Dai, n-ai. N. Steinhard care practica o gndire paradoxal ne convingea
c Druind vei dobndi!

Distingere intre gindirea discursiva si cea intuitiva

DISCURSV, - ( fr., lat. m.) adj. (FILOZ., despre un procedeu de cunoatere sau o
form de gndire) Care se realizeaz pe o cale indirect, atingndu-i scopul prin folosirea unor
operaii pariale, respectiv prin parcurgerea unor etape intermediare; n care ceva este cunoscut
prin altceva (ex. raionamentul, demonstraia sunt procedee de cunoatere i forme de
gndire p.), Care se realizeaz prin trecere logic de la premise la concluzie prin mai multe etape
intermediare. Care deduce prin raionament o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecnd
prin mai multe etape sau operaii preliminare. (Despre memorie) Care se disperseaz, se
mprtie. Care nu se supune unei continuiti riguroase. Din fr. discursif, lat. discursivus.
Sursa: DE (1993-2009)
INTUIE ( fr., lat.) 1. (FILOZ., PSIHOL.) Cunoatere sau nelegere nemijlocit,
neprecedat de nici un fel de inferen, a adevrului unor propoziii, a realitii exterioare, a
valorilor, considerat a oferi o certitudine absolut n cunoatere. (La Descartes) Cunoatere
imediat a noiunilor i adevrurilor fundamentale, simple i ireductibile, ce nu mai pot fi
supuse ndoielii i care constituie punctul de plecare aldeduciei. (La Bergson) Form de
cunoatere sui-generis, superioar cunoaterii intelectuale, de aceeai natur cu instinctul i
simul artistic, neleas ca un fel de simpatie prin care contiina uman surprinde lucrurile n ele
nsele. (La Kant) I. pur = form a priori a sensibilitii, condiionnd orice i. a
lucrurilor. 2. Descoperire brusc, revelatorie, n aparen nepregtit, a unui adevr, a soluiei
unei probleme etc. Inspiraie, presentiment. 3. (La Schelling, Bergson .a.) Cunoatere suigeneris, de natur n esen iraional, opus i superioar cunoaterii discursive i analitice, care
ar face posibil sesizarea nemijlocit, fr o elaborare logic prealabil, a esenei.
Sursa: DE (1993-2009)
Primii filosofi greci vorbeau despre nous, iar indienii despre brahma ca despre un suflet
universal, care punea ordine n univers. El era nu numai suflet, ci i gndire. Ulterior aceast
ordine cosmic a fost trecut pe seama logosului (raiune; cuvnt) ordoneaz lumea.
La Aristotel, nous-ul ncepe s aib sensul de minte, logosul de raiune, iar psyche de nsufleire.
Tot la Aristotel apar i termenii de gndire intuitiv (noesis) i gndire discursiv (dianoia).
Limbajul este legat de dianoia, de noiune, judecat i raionament. Noesis este legat de
inteligen. Aceti termeni apar n Evul Mediu, intellectus (gndirea intuitiva; intuitus gndire
clara) i ratio.
Psihologii intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor
mentale ale informatiilor. Manipularea se refera in general la orice transformare, combinare sau
modificare a prezentarilor mentale. Reprezentarile mentale pot lua forma cuvintelor, a sunetelor a
imaginilor vizuale, a actiunilor. Informatia se refera la semnificatia sau sensul acordat
modificarilor energiei din mediul inconjurator.
Rezultatele proceselor psihice prin care se realizeaza reflectarea directa, nemijlocita a
realitatii obiective au caracter intuitiv; ele sunt desemnate prin termenul generic de imagine
psihica. Produsul psihic intuitiv are ca obiect fie o insusire izolata a entitatii, fie insusirile globale
ale acesteia.
Produsul psihic intuitiv este de doua categorii. Exista produs psihic intuitiv prin care
lucrul este redat in conditii in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport nu numai direct,
nemijlocit dintre subiect si lucru, ci si actual, semnalul care a fost emis de lucru fiind

actualmente in contact cu receptorii. Exista, insa, produs psihic intuitiv prin care lucrul, desi este
redat in conditiile in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport direct, nemijlocit dintre
subiect si lucru, acest raport, nu mai este efectiv prezent, ci dimpotriva, este un raport care in
mod efectiv a avut loc doar in trecut.
Orice nvtur predat sau nsuit pe calea raionamentului pornete de la o
cunoatere anterioar.1 Afirmaia aceasta, aezat la nceputul Analiticilor secunde, este de o
real importan pentru orice cunoatere ce urmeaz cile gndirii discursive. O gndire
discursiv este o modalitate de cunoatere logic, bazat pe legi, pe principii bine constituite i
cunoscute, care trebuie s fie respectate de orice fiin gnditoare, n calitatea lor de fundamente
ale gndirii logice. Dar, aa cum reiese i din textul Analiticilor, chiar dac n limbajul i
gndirea obinuite noi urmm regulile gndirii discursive, totui aceast gndire nu este prim, ci
se bazeaz pe o cunoatere anterioar. Anticipm spunnd c, n msura n care cunoaterea
prealabil are statut de primordialitate n raport cu gndirea discursiv, realizat prin intermediul
raionamentului, ea nu poate fi de tip discursiv. Fiind ns foarte ndeprtat de experien,
aceast prim cunoatere care pentru Aristotel are statutul de tiin, este i cea mai greu
accesibil. Cum putem ti cu ce ncepe cunoaterea noastr discursiv, dac la primele principii
nu putem ajunge discursiv? Or, dicursivitatea ocup cea mai mare parte a activitii noastre
raionale. Suntem obinuii s legm noiunile ntre ele, s abstractizm, s generalizm, s
comparm, ntr-un cuvnt, s schematizm logic realitatea, nct ne este foarte greu s vorbim
despre o cunoatere care, n mod obinuit, nu face parte din experiena noastr cognitiv.
Adesea mi-am pus intrebari privitoare la valoarea de cunoastere a gandirii discursive, adica a
gandirii exprimata printr-un limbaj, fie el clasic, adica lexical, fie el formal, cum este cel
matematic. Opinia mea este ca valoarea de cunoastere a gandirii codificate- pentru ca, de fapt,
orice tip de gandire, nu numai cea verbala, dar si cea imagistica, ba chiar si cea intuitiva, intr-o
anumita masura, se bazeaza pe codificari, insa mai sumare si mai concentrate- este destul de
limitata. Mai exact, nu doar calitatea codificarii limiteaza gandirea, dar si insusi actul codificarii.
Daca analizam gandirea non-lingvistica, fie pe cea pre-lingvistica, cum este gandirea in imagini a
copiilor si a oamenilor primitivi, fie pe cea intuitiva, a mediumilor si a indivizilor superdotati, se
vor putea pune in evidenta unele caracteristici structurale fundamentale ale gandirii care sunt nu
numai anterioare, dar sunt si independente de manifestarea codificata, lingvistica, a acesteia.
Gandirea in imagini joaca un rol auxiliar in inferentele si in toate procesele de constiinta ale
individului adult si civilizat, dupa cum si intuitia, intr-o forma mai atenuata, se poate observa la
toti indivizii umani, indiferent de nivelul lor de cultura si de expunere la aculturatia indusa
social.
Gandirea in imagini, desi este mai densa, vizeaza o arie de inteles destul de restransa, de
regula limitata la o chestiune punctuala, asa incat nu poate sa fie considerata o alternativa
dezirabila pentru gandirea codificata lingvistic, mai ales ca este mai dificil de recodificat, adica
de prelucrat intr-un registru lingvistic, mai usor de comunicat, dar si, nu in ultimul rand, gandirea
imagistica este mai eterogena, calitatea codificarilor senzorial-vizuale depreciindu-se imediat ce
ele au fost produse, sau chiar in momentul producerii lor. Probabil ca nu intamplator, primele
semne, predecesoare ale alfabetelor fonetice, erau pictograme si aveau o compozitie foarte
complicata, redand diverse aspecte ale lumii materiale. Gandirea intuitiva este mai densa si mai
vasta ca extensiune semantica, iar produsele ei nu sunt degradabile- ca imaginile mentale- si nici
supuse proceselor de evolutie ale unei limbi, ca in cazul gandirii lingvistice. Gandirea intuitiva
1

este stabila, concentrata ideatic, insa este esentialmente necodificata. Este o manifestare a
gandirii pure, a gandirii ca gandire. Ea se bazeaza de deductii si inductii realizate in contexte
factuale sau teoretice si, prin ea insasi, nu are o forma lingvistica sau imagistica, adica nu este
expresia codificata a unor procese ale mintii. Codificarea prin limbaj survine ulterior, de multe
ori aceasta fiind nenecesara intelegerii sau valorii rationamentului. De multe ori, gandirea
intuitiva nici nu consta in rationamente clasice, bazate pe premise din care se infereaza concluzii,
ci poate consta in deductii nemijlocite, in absenta unora sau chiar a tuturor premiselor necesare
validitatii formale oficiale a unui rationament. Este corespondentul inferential al perceptiei
senzoriale.
Consider ca, fireste, exprimarea prin limbaj este necesara, insa doar pentru comunicarea
rezultatelor acestui tip de gandire. Daca cineva care gandeste astfel ar incerca, la un moment dat
al baleiajului sau mental prin anume date sau fapte ale experientei, sa-si exprime gandurile in
cuvinte, atunci ar constata ca rationamentele lui nu numai ca devin mai lente, dar si mai putin
eficiente, subiectul incepand sa se gandeasca la maniera de exprimare, s-o produca, mai simplu
spus, sa se lase derutat de forma in detrimentul continutului si astfel sa esueze lamentabil, sau, in
cel mai bun caz, sa-si scada turatia si calitatea rationamentelor. De altfel, cele doua, viteza si
calitatea, sunt strans legate, cel putin in cazul proceselor mentale deductive si inductive, nu si al
celor mecanice, de memorizare, reproducere, etc ori al celor strict creative, de tipul imaginatiei.
Intuitiile bazate pe fapte numeroase isi pierd din eficienta daca nu sunt derulate la viteza
corespunzatoare, la fel ca in cazul functionarii unui program de spargere a codurilor informatice,
sau ca in cazul functionarii unui sistem informatic, in general. Iar aceasta se intampla pentru ca
gandirea intuitiva comporta o eludare evidenta a faptelor date de experienta, prin permutari si
concatenari ale acestora in urma carora care se obtin concluzii multiple, care sunt verificate si
combinate cu alte fapte, si asa mai departe. Probleme apar atunci cand mai multe concluzii
euristice neverificate incep sa constituie singura materie prima a permutarilor, pierzandu-se orice
legatura cu realitatea. Insa, dincolo de problemele practice evidente, gandirea prin intuitie poate
sa produca rezultate valabile si, atunci cand este bine stapanita, sa inlocuiasca telepatia. De multe
ori chiar mi s-a intamplat sa fiu nevoit sa constat ca unii indivizi au o pricepere la oameni atat de
buna incat nici nu mai au nevoie sa ne citeasca gandurile literal, ei, efectiv, citindu-ne (intentiile).
Gandirea intuitiva poate sa fie folosita, si asa si este folosita cel mai adesea, intr-un mod
reactiv sau intr-unul detasat din punct de vedere factual: colectam anumite fapte pe care le
procesam ulterior, insa o modalitate eficienta este aceea de a proceda proactiv, ajutand datele
gandirii cu fapte noi, modelate in functie de intentia noastra demonstrativa, si fortand astfel
reactii din partea celorlalti sau continuandu-ne studiul anumitor fenomene, pe baza carora sa
putem trage noi concluzii.
Gandirea este spontana atunci cand legaturile se stabilesc cu usurinta intre informatiile
prezente si cele trecute (aceste legaturi nefiind foarte multe si variate): asa se intampla de obicei
in perceptia unui obiect: intelegem imediat ce este, la ce foloseste , etc.
Gandirea discursiva nu este instrumentul care va scoate vreodata la lumina vreun adevar.
Gandirea poate fi insa si discursiva atunci cand se realizeaza intr-un timp lung, chiar de ani de
zile, in conditiile in care relatiile sunt multiple si necesita incursiuni in diverse directii. De
exemplu, dupa un an de studiere a istoriei, un copil afirma ca istoria este <<povestea
razboaielor>> ceea ce era evident o intelegere empirica a notiunii istorie; aceasta se refera la
evolutia societatii omenesti de-a lungul timpului , lucru pe care l-a inteles copilul in anii
urmatori.

Gandirea solida care creeaza si realizeaza succesul este o gandire aflata la doi poli total
opusi: pe de o parte metodica, analitica, constienta si pe de alta parte, inconstienta, spontana si
sugestiva. La polul sau analitic, profesorul J. Brumer de la Universitatea Harvard o numeste
"gandire a mainii drepte", iar celalalt pol, spune el, este "gandirea mainii stangi." "Gandirea
mainii stangi" este partea imaginativa si intuitiva a mintii. Fara aceasta gandire, gandirea logica
este superficiala, artificiala, fara sarm si fara adancime
Procesarea simultan sau paralel a corespuns cu ceea ce Bruner a numit gndire
intuitiv. Iat cum le-a descris Bruner (1960). Gndirea analitic urmeaz, n mod caracteristic,
un pas odat. Paii sunt explicii i pot de regul fi relatai cu exactitate... o astfel de gndire
ncepe cu contientizarea deplin a informaiilor i a proceselor implicate. Poate include
raionamente deductive, folosind adesea matematica sau logica i un plan de btaie explicit. Sau
poate presupune un proces realizat pas cu pas de inducie i experiment...
Gndirea intuitiv nu avanseaz, n mod caracteristic, n pai atent planificai. ntr-adevr,
tinde s presupun manevre bazate aparent pe o percepie implicit asupra ntregii probleme. Cel
care gndete ajunge la un rspuns, care poate fi corect sau eronat, fr a-i da seama sau a fi
foarte puin contient de procesul prin care l-a obinut. (Bruner, 1960, pp. 57-58).
n contrast, modul intuitiv de gndire nu beneficiaz neaprat de atenie. n acest mod, procesele
importante trebuie lsate s se petreac, deoarece se ntmpl prea multe dintr-odat pentru ca
procesul executiv s le poat ghida. Acest tip de activitate implic procesarea paralel (ceea ce
Bruner a descris drept percepia implicit asupra ntregii probleme).
Asadar, generalizind esenta conceptelor gindire discursiva si gindire intuitiva vom
constata urmatoarele: discursiv este gindirea bazata pe utilizarea limbajului cu ajutorul caruia se
deduce prin rationament o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecind prin mai multe etape
sau operatii preliminare. Este un tip/stil de gindire care se disperseaza ce poarta caracter
descriptiv, explicativ. Ea nu se supune unei continuitati riguroase, tine de controversa, de o
discutie, dialog, comunicare, inclusiv comunicare didactica; gindirea intuitiva/intuitia este un
mod de gindire care investeste/percepe (intelectual) direct obiectul fiind in acelas timp contact si
comprehensiune/intelegere, este cunoasterea imediata fara interpunerea/utilizarea
semnelor/limbajului, sau procedeelor experimentale sau deductive. Este un fenomen cognitiv cu
conotatii psihologice fac ce simt (simt intelectual nu senzorial) chiar daca nu pot explica (nu
stiu) ce simt. Este frecvent utilizata in perceperea categoriilor/notiunilor absolute/transcendente
divinitate, revelatie binelui, frumosului, pacatului etc.