Sunteți pe pagina 1din 4

Banana Yoshimoto, pe numele ei adevărat Yoshimoto Mahoko, născută pe data de 24

iulie 1964 în Tokyō, este autorea a numeroase cărţi ce au devenit în scurt timp cunoscute şi
îndrăgite de publicul din toată lumea. Fiica lui Yoshimoto Takaaki, un influent filozof japonez, s-
a afirmat pentru prima dată cu nuvela Kitchen, care a fost un best-seller la vremea ei, în 1988.
De atunci, ea a continuat să publice şi să uimească fără încetare.

În timp ce în Japonia este apreciată şi adorată, pentru restul lumii, Yoshimoto ramane
totusi un mister. Se poate spune că în scriierile ei, apropierea de cititor este frapantă. Ea încântă
cu povestiri curioase şi tentante, care te fac să îţi pui neîncetat întrebări despre scriitor, întrebări
simpliste dar esenţiale pentru apropierea astfel creată, de genul: ”Oare autoarea se spală pe dinţi
înainte sau după micul dejun? Dar oare serveşte micul micul-dejun?”. Personajele ei se înfruntă
cu problemele tinereţii şi cele sociale, doua teme extrem de dezbătute, dar care nu par să moară
niciodată.

Operele sale sunt inspirate din realitate, realitatea pe care a trăit-o şi ea. Aşa cum ea
consideră căsătoria ca nefiind necesară, aşa şi majoritatea personajelor sale au diverse relaţii
neconvenţionale, atipice stilului japonez de viaţă, fapt ce poate reprezenta influenţa asupra ei a
mamei, care s-a îndrăgostit de tatăl scriitoarei în timp ce era casatorită cu alt bărbat.

În zilele noastre, Banana se bucură de un succes imperturbabil de orice critică, aceasta


datorita curentului “Banana Mania”, îndragit de foarte mulţi. Banana scrie acum doar din
plăcere, dedicându-şi cel putin 30 de minute în fiecare zi scrisului (pe internet), oferind astfel
cititorilor săi plăcerea de a scăpa de stresul cotidian prin lectură, cât şi o viziune a modului de
viaţă actual din Japonia, colorată de o uşoară nuanţă a stilului literar vechi, tipic japonez, mono
no aware.

Banana este criticată pentru stilul său văzut ca fiind comercial şi pentru lipsa de
profunzime din punct de vedere literar a lucrarilor sale, dar acurateţea cu care povesteşte
întâmplările şi dificultaţile tinerilor din Japonia, este incontestabilă. Însă această “realitate”
trebuie înţeleasă ca realitatea actuală a Japoniei, în care supranaturalul este la ordinea zilei, în
care întâmplările triste sau nefericite peste care trebuie să treacă personajele sunt considerate
obstacole ale divinitaţii, nu fără să se caute un răspuns anume şi pe plan social. Problema
societaţii este iar una foarte importantă din punct de vedere al “realitaţii japoneze”, mai ales din
punctul de vedere al unui tânăr, care după terminarea studiilor trebuie să reuşească să se
integreze în societate, iar daca nu reuşeşte, sinuciderea rămâne mereu o opţiune valabilă şi
viabilă.

Kitchen conţine două poveşti, fiecare în relaţie cu câte o tânără femeie care îşi trăieşte
viaţa în consecinţa unei pierderi teribile. În povestea ce dă titlul cărţii, este vorba despre o tânără
atipică, pentru care determinările vârstei îmbracă forme bizare. Când altor fete le plac
parfumurile, florile exotice sau băieţii romantici, ea se hrăneşte cu imagini domestice, decupate
de obicei din bucătării. Printre apropiaţi i se numară storcătorul de fructe, cuţitul de pâine şi
gresia pe care calcă. Până şi la moartea bunicii sale, ultima sa rudă în viaţă, Mikage se izolează
lângă frigider, găsind în zumzetul lui consolările pe care nu pot să i le ofere cei din jur.

Naratoarea noastră, Mikage Sakurai, este o tânără femeie rămasă orfană. În mod simbolic
ea este copilul abandonat al Tokyō-ului modern, un oraş masiv şi complex; un novice, ea
încearcă să îşi găsească propriul drum, tânjind după o existenţă decentă, cu hrană şi dragoste.
Neprevăzut, ea este luată în grijă de o familie ai cărei membri sunt încântaţi că îi place să facă
cumpărăturile, să gătească şi să transforme o locuinţă într-un cămin. Dar ceea ce la suprafaţă
arată ca o mamă atrăgătoare şi fiul său, curând evoluează într-o ciudăţenie urbană. Mikage află
că mama sa este transsexuală, cândva tată. Acest părinte neobişnuit este proprietarul unui club de
noapte pentru transsexuali până când este ucis de un admirator nebun.
În această lume dificilă, tânăra Mikage simte singurătatea şi disperarea. Compleşită de
durerea pierderii bunicii sale care murise cu puţin timp în urmă, ea izbucneşte în plâns pe o
stradă publică dar deodată aude “sunetul vocii vesele a persoanei ce găteşte, supa fierbând,
cuţite, cratiţe şi tigăi izbindu-se unele de altele”. Da, este vorba de o bucătărie, simbolul
speranţei şi al susţinerii. Şi chiar se angajează ca ajutor al unui bucătar-profesor.

Stilul său este unul vesel, bizar, liric şi poate chiar un pic tont dar este potrivit unei
persoane care a înfruntat destrămarea familiei, culturii şi iubirii.

În cea de a doua poveste, Moonlight shadow, este vorba despre o străină misterioasă
care o conduce pe tânăra naratoare – vocea ei sună precum cea a lui Mikage Sakurai – la o
reuniune cu prietenul său decedat într-un accident de maşină. Această femeie îndeplineşte rolul
de “zâna cea bună” şi prin ea tânăra femeie are o viziune cu prietenul său, de la care are ocazia să
işi ia la revedere aşa cum se cuvine.

Autoarea scrie într-un stil simplu şi deceptiv care îi permite să facă faţă unor probleme
apăsătoare fără a se simţi copleşită. Această poveste are în ea un uşor element de fantezie, o
atingere de realism magic.
Bibliografie

http://www.japanculture.ro/banana-yoshimoto-pe-scurt/

http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9F0CE1DD103BF934A25752C0A
965958260

http://www.amazon.com/Kitchen-Banana-Yoshimoto/dp/0671880187

http://www.bookrags.com/studyguide-kitchen/

http://www.humanitas.ro/carti/carte.php?id=1478

Bunu Elena Cristina

7303 B