Sunteți pe pagina 1din 6

www.referat.

ro

STRUCTURA SISTEMULUI NERVOS


Sistemul nervos al organismelor vii, inclusiv al omului, este foarte complicat si
poate fi comparat doar cu universul. La ora actuala, cu toate cercetarile sofisticate
efectuate in institutele de cercetare specializate in neurologie, psihologie si neuropatie nu
s-au facut progrese esentiale, decat in stabilirea unor anumite procese responsabile de
unele actiuni insa care este mecanismul functionarii sistemului nervos ramane o enigma
pentru fiinta umana. Sistemul nervos coordoneaza comportamentul organismelor vii in
mediul inconjurator, dar cel mai important lucru il reprezinta relatiile dintre oamenii
dintr-o comunitate, unde fiecare individ trebuie sa aiba locul lui si sa-l indeplineasca
conform capacitatilor lui, fara a deranja alti indivizi.
Confruntarea intre fiintele umane este interzisa, divergentele intre diferite
conceptii ne poate costa foarte scump: disparitia partiala sau totala de pe Terra. Relatiile
dintre oameni pot fi armonioase numai printr-o gandire rationala care sa rezolve
interesele tuturor indivizilor de pe Terra, indiferent de nationalitate, religie, culoare s.a.
Relatiile dintre celelalte vietuitoare sunt complicate, deoarece toate organismele
vii au tendinta de a domina celelalte fiinte. Multe dintre ele au un potential foarte mare de
inmultire asa cum sunt toate microorganismele. Sub actiunea unor factori de distrugere
iau nastere alte generatii, cu o putere de reproducere si mai mare pentru a putea domina.
Un exemplu convingator este relatia dintre om si insecte, care nu numai ca sunt in
concurenta pentru hrana, dar mai sunt si organisme intermediare de raspandire a multor
boli infectioase. Omul, fara sa se gandeasca foarte mult, a utilizat arma chimica, folosind
cele mai puternice substante toxice, dar nu si-a dat seama ca in asemenea situatii el se
autodistruge, deoarece substantele toxice ajunse in mediul inconjurator ii va afecta si lui
sanatatea. Au aparut multe maladii, imunitatea a scazut considerabil, longevitatea s-a
redus catastrofal. In Asia, unde existau oameni ce traiau 120-130 de ani, acum s-a ajuns
ca durata existentei sa se reduca la 50-60 de ani.
Este foarte interesanta organizarea familiilor de albine si de furnici, unde exista o
ordine perfecta de coordonare fiecare individ trebuind sa indeplineasca o anumita
functie in cadrul societatii. In acest fel de societate structura familiala pare a fi perfecta,
dar numai la prima vedere, deoarece exista conflicte si in aceste societati, fenomene pe
care ratiunea umana nu are informatii suficiente pentru a le intelege.
Sistemul nervos capteaza prin intermediul organelor de simt precum: ochii, nasul,
limba, urechile, pielea, anumite informatii pe care le transmite organului central: creierul.
In creier are loc analiza informatiilor primite de la receptori, iar apoi informatiile sunt
transmise anumitor centre care indeplinesc functiile cuvenite.
Structura sistemului nervos la vietuitoare, dar mai ales a omului, nu poate fi
comparata nici cu cel mai sofisticat calculator; el poate fi comparat doar cu un univers

imens. Noi cunoastem numai morfologic structura sistemului nervos si structura celulelor
nervoase, dar mecanismul de functionare ramane inca necunoscut.
Sistemul nervos are doua parti importante cu efecte reciproce: sistemul nervos
central, care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic ce cuprinde
totul in afara de tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic se imparte in sistemul nervos vegetativ si sistemul nervos
somatic. Sistemul nervos al vietii de relatie poate fi impartit la randul lui in sistemul
central si sistemul periferic.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza acivitatea organelor interne (inima,
rinichii, pancreasul). Componentele principale ale sistemului nervos vegetativ sunt
simpaticul si parasimpaticul. Aceste doua componente executa asupra fiecarui organ
actiuni antagoniste: unul stimuleaza, celalalt inhiba. Excitatia simpatica mareste
catabolismul, deci creste caldura in organism si accelereaza bataile inimii. Parasimpaticul
are actiuni inverse: el creste anabolismul.
Tesutul nervos este construit din doua componente esentiale: neuronul si nevralgia
(tesutul de sustinere). Neuronul este unitatea anatomo-functionala a sistemului nervos si
este alcatuit din corpul celular si prelungirile acestuia: axonul prelungire prin care
influxul nervos pleaca de la celula, si tendrile prelungiri scurte prin care influxul vine la
celula. Fibra nervoasa este continuarea axonului si este alcatuita dintr-un fascicul de
neurofibrile numit cilindru care poate fi invelit sau nu intr-o teaca de mielina. Prin
intermediul fibrelor se realizeaza legatura dintre neuroni si poarta denumirea de sinapsa.
Circulatia informatiei nervoase la nivelul sinapsei se realizeaza intr-o singura
directie de la cilindru spre dendrite si corpul celular. Energia care circula de-a lungul
fibrelor nervoase poarta denumirea de influx nervos. Dupa sensul impulsului se
deosebesc doua tipuri de neuroni: neuron aferent care conduce impulsul de la periferie
catre centru si neuron eferent care conduce impulsul nervos de la centrul nervos catre
periferie.
Sistemul nervos periferic este alcatuit din fibre nervoase si organe terminale. La
actiunea diferitor factori interni si/sau externi se produc excitatii care se transmit prin
fibre nervoase spre centru. Excitatiile provenite din mediul extern cat si cele provenite
din mediul intern (de la muschi, tendoane, articulatii) se transmit prin intermediul
sistemului nervos al vietii de relatie. Excitatiile plecate de la viscelare se transmit pe
calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzatii sunt receptionate de organe specializate
receptori, care pot fi: extrareceptori ce pornesc de la mediul extern si proprioreceptori
care primesc informatii de la muschi, tendoane, articulatii. Mai exista si anteroreceptori,
care culeg excitatiile viscerale.

Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali motori, vegetativi. Pe calea


acestor nervi vin de la periferia corpului sau de la organele interne spre centru.
Din nervii periferici fac parte nervii cranieni - 12 perechi - si nervii rahidieni.
Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format din doua
emisfere cerebrale, formatiunile de la baza creierului, cerebel si maduva spinarii.
Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului nervos.
Fiecare dintre ele cuprinde cate patru lobi: frontal, parietal, temporal si occipital. Acestia
sunt impartiti, prin santuri, in circumvolutiuni. Encefalul este format din substanta
cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie reprezinta scoarta cerebrala, iar in profunzime se gasesc nucleii
cerebrali. In scoarta se afla 14 milioane de celule.
In substanta alba se gasesc fibre nervoase care fac legatura dintre zonele corticale
avand rol in coordonarea functiilor sistemului nervos. In aceasta zona are loc
reprezentarea si selectionarea ideiilor gindirea, rationamentul activitatea nervoasa
superioara. Aceasta parte a creierului, conform ultimelor date afecteaza legaturile de
integritate a tuturor organelor corpului uman.
Lobul frontal corespunde circumvolutiei frontale ascendente; este sediul
neuronului motor central, deci sediul miscarilor voluntare. Leziunile lobului frontal sunt
insotite de tulburari motorii (paralizii), tulburari in vorbire, tulburari de comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizatorului sensibilitatii generale. Aici se
analizeaza toate informatiile ce tin de sensibilitate. Leziunile lobului parietal vor fi
insotite de tulburari privind aprecierea volumului si forma obiectelor care ne inconjoara.
Distrugerea totala a lobului parietal duce la pierderea orientarii asupra formelor
obiectelor ce ne inconjoara.
Lobul temporal cuprinde centrul cortical al analizatorului auditiv. Eliminarea
acestui lob duce la pierderea partiala sau totala a auzului ceea ce conduce la pierderea
partiala sau totala a vorbirii. Uneori persoana in cauza pierde semnificatia cuvintului
vorbit sau scris.
Lobul occipital este sediul terminatiilor corticale ale analizatorului vizual.
Leziunea duce la tulburari in spatiu, halucinatii, tulburari de vedere.
Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati.
Diencefalul este alcatuit din: talamus statie principala de releu pentru toate
fibrele senzitive care merg catre scoarta cerebrala; hipotalamus coordonatorul
sistemului vegetativ si al sistemului endocrin.

Corpii striati sunt formati dintr-un numar de nucleie de substanta cenusie, fiind
segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal. Leziunile in aceasta zona duc
la aparitia sindromului extrapiramidal.
Creierul are trei parti principale: trunchiul cerebral, aflat in prelungirea maduvei
spinarii pe care se afla cele doua emisfere cerebrale creierul mare (cerebrum), locul
gandirii constiente, iar sub cele doua emisfere, in spate, se gaseste a treia parte, creierul
mic (cerebellum).
Trunchiul cerebral este alcatuit din pedunculi cerebrali, protuberanta inelara si
bulbul rahidian, care face legatura cu maduva spinarii. Leziunile acestora provoaca
decesul. De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni, care indeplinesc
functii importante in organism.
Cerebelul este alcatuit din doua emisfere laterale, cu rol in coordonarea motorie,
si o regiune mediana, care contribuie la mentinerea echilibrului, numita vermis. Functia
principala este coordonarea miscarilor.
Maduva spinarii, ultima portiune a sistemului nervos central, are o lungime de
aproximativ 40 centrimetri si are forma de cilindru. Este formata din tesut nervos si
ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la partea
inferioara a spatelui. Este alcatuita din substanta alba si substanta cenusie.
Substanta cenusie este situata in interior avand forma literei H. Coarnele
anterioare ale substantei cenusii sunt alcatuite din celule nervoase motorii, cele
posterioare din celule nervoase senzitive, iar cele laterale contin celule nervoase
vegetative. Cordonul lateral cuprinde fascicule care conduc spre centrii nervosi
informatiile cu privire la durere si temperatura. Leziunile maduvei spinarii provoaca
tulburari senzitive, motorii si vegetative.
Pe traiectul radacinii posterioare se afla ganglionul spinal, care include corpul
celular al primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau nastere nervilor
periferici.
Sistemul nervos central este protejat de trei foite meningiene: duramater o
membrana fibroasa ce intra in contact cu osul, arahnoida foita subtire care captuseste
fata interna a duramaterului, piamater un tesut celular bogat vascularizat care acopera
tesutul nervos. Spatiul subarahnoidian, aflat intre arahnoida si piamater, contine lichidul
cefalorahidian. Acest lichid patrunde in spatiile subarahnoide prin niste orificii denumite
orificiile lui Magendie si Luscha. Intre protuberanta si cerebel se afla ventricolul IV, care
comunica cu ventricolul III prin apenductul silvian.
Caile motorii includ trei elemente: neuronul motor central, neuronul
extrapiramidal si neuronul periferic. Neuronul motor central si cel extrapiramidal
reprezinta cele doua cai motorii care merg de la encefal spre maduva. La acest nivel calea
motorie este unica, fiind reprezentata de neuronul periferic numit si calea motorie finala

comuna. Prin intermediul acesteia se transmit atit impulsurile venite pe calea neuronului
motor central (calea piramidala) cat si din caile extrapiramidale.
Neuronul motor central formeaza calea piramidala. Fascicolul piramidal include
corpurile celulare situate in scoarta circumvolutiei frontale ascendente. Axonul lor
alcatuieste calea piramidala si se termina in coarnele anterioare ale maduvei unde fac
sinapsa cu neuronul motor periferic. Fasicolul piramidal este format din fibre de lungimi
si traiecte diferite: fascicolul geniculat, care se termina in nucleii motori ai nervilor
cranieni din trunchiul cerebral, si fascicolul piramidal incrucisat, care reprezinta cea mai
mare parte si se incruciseaza cu partea inferioara a bulbului. Datorita incrucisarii bulbare
a acestor fibre se intelege de ce o leziune enfalica antreneaza o paralizie de partea opusa a
corpului.
Fascicolul piramidal direct este alcatuit din cateva fibre care nu se
incruciseaza la nivelul bulbului ci cu cateva segmente mai jos, in coarnele
anterioare ale maduvei spinarii. Prin intermediul lui se transmit impulsurile
active si impulsurile moderatoare ale scoartei pentru activitatea automat-reflexa a
maduvei.
Neuronii extrapiramidali formeaza calea extrapiramidala, o cale motorie indirecta.
Caile descendente se termina in coarnele anterioare ale maduvei prin diferite fascicule:
rubro-spinal, olivo-spinal, tactilo-spinal si vestibulo-spinal. Scoarta cerebrala la nivelul
lobului frontal are neuroni cu functie extrapiramidala, care joaca un rol important in
miscarile automate.
Neuronul motor periferic este portiunea terminala a caii motorii. Corpurile
celulare se gasesc in coarnele anterioare ale maduvei, iar axonii trec prin radacina in
nervii periferici terminandu-se in muschi. Legatura dintre nerv si muschi se face la
nivelul unei formatiuni de tip sinaptic, numit placa motorie. Transmiterea influxului la
acest nivel se face cu ajutorul unui mediator chimic numit acetilcolina. Neuronul motor
periferic primeste excitatii atat pe calea neuronului motor cat si pe calea neuronului
extrapiramidal si a arcului reflex medular, de aceea se mai numeste si calea finala
comuna. In leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate categoriile de miscari.
Informarea sistemului nervos asupra variatiilor mediului extern si intern se
realizeaza prin existenta la periferie a unor receptori specializati pentru toate tipurile de
sensibilitate. In mare parte se distinge o sensibilitate elementara si una sintetica, care
cuprinde: sensibilitatea superficiala sau cutanata, pentru tact, caldura, durere;
sensibilitatea profunda sau proprioceptiva, care provine din muschi, tendoane, articulatii,
oase, etc. si sensibilitatea viscerala, subcentralul sistemului nervos vegetativ.
Vascularizarea cerebrala este asigurata de un sistem arterial provenit din ramuri
ale arterei carotide interne, care se anastomozeaza la baza creierului si formeaza

poligonul Willis. Se asigura astfel un larg sistem de supleanta, indispensabil circulatiei


cerebrale, deoarece neuronii cerebrali nu rezista la lipsa de oxigen timp de 4 minute.
Patologia circulatiei cerebrale este disturbata de tulburarile de circulatie arteriala.
In functie de modificari apar sindroame clinice variate. Se disting doua sindroame
clinice:

Insuficienta circulatorie cronica cu simptomatologie discreta;


Insuficienta circulatorie acuta cu simptomatologie de focar, uneori dramatica,
manifestarile fiind cunoscute sub denumirea de accidente vasculare cerebrale.
Hemoragia cerebrala este revarsarea de sange in parenchimul cerebral, care

poate aparea din cauza tensiunii crescute a sangelui sau a unor formatiuni care pot
aparea spontan sau in urma unor traume. Formele distincte pot fi urmatoarele:
hemoragia

cerebro-meningeana,

hemoragie

cortico-meningeana,

hematom

intracerebral.
Din bolile infectioase ale sistemului nervos cele mai des intilnite sunt:
meningitele, encefalitele, mielitele, leuconevrozitele, scleroza in placi si mielita sifilitica.
Pot aparea si afectiuni de tipul epilepsiilor, care sunt sindroame clinice paralitice cu debut
si sfarsit brusc, urmate de pierderea constiintei si insotite de convulsii tonico-clonice si
come care se caracterizeaza prin pierderea completa a constiintei.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate