Sunteți pe pagina 1din 4

Funieru Anca Ioana

Facultatea de Psihologie, UEB


Anul I, I.F.R.

"Iata secretul meu. Ochii nu vad esentialul, mai bine vezi cu inima. "

Cititind citatul de mai sus, cel ce in cazul meu tine loc de titlu, primul meu gand a fost
o persoana nevazatoare, da!, o persoana nevazatoare ar spune ca asta tine de rutina sa de zii cu
zii.
Punandu-ma in locul ei, mi-am dat seama ca alegerile unei persoane nevazatoare se
bazeaza pe instinct, pe ceea ce ii spune inima, si desigur, pe celelalte simturi care ii sunt mult mai
dezvoltate. Initial gandul acesta m-a intristat, insa, poate lipsa vazului nu-i chiar un handicap, ci
mai degraba in unele cazuri o binecuvantare.
Am cunoscut o persoana nevazatoare pe vremea cand eram inca un copil, am fost
surpinsa sa aud ca este nevazatoare deoarece miscarile sale aveau o mare precizie. Era o
persoana calda, zambitoare si cu o voie buna molipsitoare. Avea o gramada de prieteni si o
multime de oameni care il apreciau, tin sa subliniez ca era apreciat si din cauza ca lucra ca
asistent medical si deci treaba sa de zii cu zii era sa ajute alti oameni. L-am intrebat cum de este
asa de fericit cu toate ca este nevazator si mi-a raspuns ca se bucura de viata intr-un mod pe care
nu am cum sa il inteleg. Poate ca pe el ochii nu il ajutau sa vada frumusetea asa cum noi ceilalti o
vedem, insa pentru el frumusetea sa si a altora venea din interior. Nu judeca persoanele dupa
aparente, dupa culoarea pielii, dupa stilul vestimentar sau aspectul fizic, pentru el, o persoana
nevazatoare, in primul rand contai tu ca persoana, ca atitudine si comportament.
Inchizand aceasta paranteza despre cunostinta mea nevazatoare, pot spune ca lipsa
vazului te face sa vezi altfel lumea din jurul tau, sa apreciezi omul dupa alte criterii decat cele
vizuale, asa cum majoritatea o facem.
In ziua de azi, ziua omului modern, a tehnologiei, a lipsei timpului si a perfectionismului,
ochii, vazul, sau tot ceea ce este placut ochiului este primordial.
Oamenii au ajuns sa fie tot mai superficiali, dorinta de a avea tot mai multe lucruri
placute ochiului e tot mai mare, iar criteriul de alegere in cea mai mare parte este bazat pe
1

ceea ce starneste altora invidie sau lucrul cel mai ravnit de restul populatiei indiferent daca iti
este necesar acel lucu sau nu. Pentru a demonstra am sa dau si un scurt exemplu : De curand am
fost cu sora unui prieten sa isi cumpere un aparat de fotografiat profesional. Tin sa mentionez ca
persoana in cauza, o fata de varsta adolescentei, isi dorea acest aparat de fotografiat cu disperare.
In reprezentanta magazinului, adolescenta a fost intrebata de catre vanzator ce cerinte isi doreste
sa indeplineasca achizitia, iar raspunsul a fost nu imi pasa ce stie sa faca, important e sa fie
scump si sa dea bine.
Din pacate tot mai multi oameni isi doresc lucuri care sunt placute privirii dar care nu
ofera nici o satisfactie inimii. Ati putea spune ca defapt nu e asa, si ca defapt aceste mici lucruri
placate ochiului iti ofera un sentiment de implinire, dar ma intreb cum ai putea sa fii pe deplin
fericit daca bucuria ta provine din invidia sau sentimental de neputinta al altora?
Orice lucru marunt din viata noastra este cantarit prin ochi, de la cumparaturile din piata,
unde legumele trebuie sa fie cele mai aratoase, pana la hainele care trebuie sa fie in pas cu moda,
suntem cumva mai degraba supusii ochilor, a lucrurilor fara profunzime.
Ceea ce vezi cu ochii e doar o aparenta, asemenea unui mar frumos dar cu miezul
putrezit. Suntem tentati sa judecam cu ochii, sa punem pret pe ceea ce lasa altii sa se dezvaluie.
Uneori vedem o copila pe strada cersind, sau cu un bebelus in brate si tindem sa ne spunem in
sinea noastra: ce stricata sau chiar sa o spunem in gura mare, asa cum eu am auzit, sau poate
sa vedem, in principiu de sarbatori, cercetori cu varste fragede, murdari, desculti cu mana intinsa,
acest tablou ne provoaca repulsie si chiar poti auzi comentari de genul : m-am saturat de tigani
insa inainte sa judeci cu ochii poate ar trebui sa analizezi cu inima, sa vezi dincolo de aparente,
sa cunosti povestea inainte sa pui o eticheta. Analizand cu inima s-ar putea sa descoperi ca in
spatele copilului murdar si descult cu mana intinsa ostentativ, e doar un copil ca oricare altul,
dornic de joaca, inocent, dar care printr-o conjunctura nefericita a ajuns intr-o familie care
promoveaza dobandirea de bunuri materiale prin metode mai putin corecte.
Ochii si informatiile de la ei ajung in minte iar mintea judeca, eticheteaza si cauta sa se
impuna.
Pana si iubirea, sentimentul inaltator, care iti da aripi si te face nemuritor vine in prima
instanta tot pe calea ochilor. De ce? Pentru ca niciodata nu ne vom putea indragosti la prima
vedere de caracterul cuiva, ci doar de ceva care ne-a atras atentia! Un zambet, o privire, un fel de
vestimentatie, o parte a corpului sau orice este vizibil. Abia apoi putem spune ca si inima are o
contributie, insa inima nu e chiar inima in sensul larg al cuvantului. Nu degeaba se spune ca
atunci cand vine vorba de iubire inima este oarba, pentru ca atunci cand ajungem sa iubim,
vedem in persoana de langa noi un ideal creat de noi insine, ochii nu mai pot vedea totul clar, ci
doar proiectia noastra asupra celuilat.
Denumim inima, pe langa organul de baza al corpului nostru, tot ceea ce tine de
sentimente,de trairi.
2

Practic inima nu are nici o legatura cu ceea ce apreciem, ceea ce credem noi ca este
important, ceea ce ne raneste.
Inima aceasta spirituala este natura noastra esentiala si cea mai profunda, ea este
contiina, observatorul ultim al tuturor gndurilor, emoiilor, senzaiilor, minii, a tot ceea ce e
interior i a ceea ce este universul exterior.
Mintea spre deosebire de inima nu este decat psihicul nostu modelat de toata exeperienta
noastra de viata, de toate intamplarile placute si neplacute, de toate trairile, de toate dorintele
noatre care au fost insuflate de societatea in care traim.
Sa vezi cu inima insemna mai degraba sa vezi lucrurile din perspectiva ta,cu judecata
rationala, discernamant,luciditate si vigilenta, fara a pune in discutie sentimente si emotiile, fara
a pune la indoiala ce crezi, fara a te gandi daca da bine sau nu sau ce vor crede ceilalti, sau pur
si simplu a cantarii pe baza intamplarilor trecute ce e agreabil si ce nu.
Inima este purul Eu.
Inima este mai degraba intuitiva, linistita, traieste mereu in prezent, nu caute sa domine si
nu cauta justificare.
Poate ca inima vede esentialul insa de cele mai multe ori ochii sunt cei care decid prin
intermediul mintii, iar mintea este un sistem, este un tot. Ea contine toate standardele,valorile,
motivatiile si dorintele tale. Toate asteptarile de la tine si de la ceilalti, toate frustarile si calitatile
pe care le posezi, tot ceea iti permiti sa visezi sau faci si tot ceea ce iti negi.
Atunci cand mintea trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastra nu se
supune automat.Raspunsurile inimii depind de natura sarcinii si de tipul de procesare mentala
necesara. Cu toate acestea, mintea se supune tuturor mesajelor si instructiunilor trimise de catre
inima , mesaje care ar putea influenta comportamentul unei persoane.
Anais Nin avea un citat care spunea noi nu vedem lucurile asa cum sunt ele, ci asa cum
suntem noi.
In principiu ochii sunt o poarta catre suflet, catre inima. Ochii sunt doar un instrument
catre cunoastere.
Poate ca ochii vad ce este esential insa inima este cea care decide ce este esential pentru
tine.
Privind un apus de soare inima ti se umple de incantare, bucurie si de liniste, aici inima e
cea care actionaza asupra acestor trairi dar fara ochii care iti dezvaluie peisajul inima nu ar avea
ce sa aprecieze.

Asadar consider ca inima si ochii contribuie la ceea ce este esential, insa decizia este
numai a inimii.
Esentialul pe de alta parte este doar o reflexie a noastra, noi decidem ce este esential si ce
nu, ce este important, ce ne caracterizeaza, ce vrem sa vedem la altii, ce asteptari avem de la noi
si de la cei din jur, ce ne face placere si ce nu, ce ne sperie si ce ne incanta, ce ne infurie si ce ne
calmeaza. Totul porneste dintr-un imens rau de sentimente amestecare, tesute cu fir de trairi si
emotii care ne-au format in ceea ce suntem acum, ceea ce este esential in noi.
Parctic cand spui ca gandesti si vezi cu inima, e doar o alta forma de a spune ca gandesti
in profunzimea lucrurilor, profunzimea realitatii tale.
Inima nu este un doar un organ, inima nu gandeste logic, ea gandeste in stilul propiu al
fiecaruia, poate ceea ce este esential pentru mine, pentru tine nu are nici o valuare si invers.
Inima intelege adevarul prin experienta directa sau intuitie.
Ochii contrubuie la dezvaluirea esentialului pas cu pas, asa cum privind un tablou de mai
multe ori la rand o sa iti dezvaluie noi si noi detalii.
Ca sa poti cuprinde esentialul cu inima trebuie sa te detasezi de ganduri, de minte si de tot
ceea ce este logic, de perspectiva liniara a gandirii si sa lasi adevaratul tau Eu sa privesca
informatia, sa o cuprinda si sa o accepte, caci inima nu judeca si nu pune la indoiala fapte din
trecut, ea accepta realitatea asa cum este ea, prin prisma propiei tale fiinte.