Sunteți pe pagina 1din 34

PROCESELE

SENZORIALE

SENZAIA
PERCEPIA
REPREZENTAREA

PSIHICE

SENZATIILE
Senzatiile sunt procese psihice elementare,

care reflecta diferitele insusiri ale obiectelor


si fenomenelor lumii externe, precum si
starile interne ale organismului, in momentul
actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi
asupra receptorilor.
Exista doua stadii ale unei senzatii:
1. stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau
de reflex caracterizat printr-o reactie
localizata, dar integrata prin efectel ei in
circuitul reglator;
2. stadiul senzatiei propriu-zise , ca reflectare a
unor insusiri ale obiectelor.

Calitatea senzatiilor este data de multitudinea


elementelor care le compun. Este explicata
de trei mecanisme:
selectivitatea
receptorilor
consta
in
specificitatea diferentiata a receptorilor in
raport cu diverse tipuri de stimuli.
energia specifica a organelor de simt fiecare organ de simt poseda o energie
specifica proprie lui, care este transmisa
creierului, indiferent de maniera in care este
stimulat.
energia specifica centrala - la baza acesteia
se afla diferentele chimice existente in
transmisia sinaptica.

Intensitatea
senzatiilor
este
legata
de
intensitatea fizica a stimulilor care le
promoveaza dar depinde si de alte variabile
care actioneaza corelat sau independent cu
intensitatea stimulului. Aceste variabile se
impart in trei categorii:
durata aplicarii;
modul de aplicare;
particularitatile
mecanismelor
anatomofiziologice ale senzatiilor.
Acestor factori li se adauga si conditiile
concrete in care are loc receptia, gradul de
excitabilitate al sistemului nervos, existenta
sau non-existenta unor dominante organice.

Durata senzatiilor
Se refera la intinderea in timp a senzatiei.
Senzatia persista atata timp cat actioneaza si
stimulul, unele insa persista si dupa incetarea
actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile
gustative) ele purtand denumirea de imagini
consecutive.
Tonul afectiv al senzatiilor
Este proprietatea senzatiilor de a produce stari
afective placute sau neplacute, de apropiere sau
de respingere a realitatii reflectate.
Acest ton le individualizeaza, le distinge unele de
altele, le reliefeaza si evidentiaza relatiile
subtile ce exista intre fenomenele psihice simple
(senzatiile) si complexe (procesele afective).

Criterii de clasificare a senzatiilor


Criteriul morfologic
dupa organele de simt: auditive, vizuale, olfactive,
gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta
clasificare era pus pe seama unui al 6-lea simt.
Criteriul functional
Conform acestui criteriu se delimiteaza mai intai
functia senzoriala, apoi se incearca identificarea
organului receptor care o indeplineste.
Criteriul insusirilor detectate senzorial
Senzatii cutanate stimuli mecanici;
Senzatii vizule, auditive stimuli fizici;
Senzatii gustative, olfactive stimuli chimici;
Senzatii proprio si interoceptive stimulii
fizilogici.

IMPORTANTA SENZATIILOR
Senzatiile informeaza despre variatiile care se
produc
in
circumstantele
mediului
inconjurator, cu conditia ca aceste variatii sa
fie importante si sa se produca in anumite
limite.
Senzatiile asigura adaptarea organismului la
variatiile mediului inconjurator.
Senzatiile orienteaza si controleaza benefic
conduitele actuale ale individului.

PERCEPTIILE
Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura
orientarea senzoriala nemijlocita a omului
in mediul inconjurator.
Perceptia este o forma superioara a
cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de
senzatie, care re-produce insusirile simple
ale obiectelor si fenomenelor, perceptia
asigura constiinta unitatii si integritatii
obiectului.

Analiza comparativa ce este perceptia si


ce este senzatia
Comparativ cu senzatia, perceptia este:
Interferentiala permite persoanelor sa
completeze informatia care lipseste din
senzatiile brute.
Categoriala ajuta indivizii sa plaseze in
aceeasi
categorie
senzatii
aparent
diferite pe baza unor trasaturi comune.

PERCEPTIA CA ACTIVITATE
Perceptia nu este un fenomen izolat ci
trebuie considerata ca o faza a actiunii.
Piaget foloseste termenul de activitate
perceptiva pentru orice punere in relatie a
elementelor. Perceptia nu este o simpla
contemplare sau o copie mecanica a
obiectului, ci este un produs orientat si
organizat care implica nenumarate actiuni
cu obiectele.
Ca mecanism activ, psihologia se formeaza,
se corecteaza si se verifica prin actiune.

PERCEPTIA CA DEFORMARE A OBIECTULUI


Aceasta conceptie s-a impus ca urmare a
studierii iluziei perceptive care nu sunt
altceva decat perceptii deformate.
Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale
datorate unor particularitati ale figurilor
geometrice,
numite
si
iluzii
opticogeometrice.
Exista trei categorii de iluzii:
cercuri legate ce par a fi inegale;
linii sau segmente de dreapta egale - ce par
inegale;
linii paralele - ce par a nu fi paralele;

PERCEPTIA SPATIULUI
Prin
perceptia
spatiului
se
intelege
reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor
spatiale a lucrurilor (marimea si forma), a
relatiilor spatiale dintre ele, a miscarii lor.
Perceptia spatiului este o conditie necesara
a orientarii eficiente a individului in lumea
inconjuratoare.
PERCEPTIA TIMPULUI
Este conditionata de trei factori: fizici,
biologici si psihologici.

PERCEPTIA SI ESTIMAREA DURATEI


Durata se refera la intervalul obiectiv care
separa doi stimuli intre ei (durata poate fi
scurta si intermediara).
Estimarea timpului este influentata si de
caracterul placut sau neplacut al unor
activitati si de varsta.
ORIENTAREA TEMPORALA
Depaseste perceptia si estimarea timpului,
dar se baeaza pe ele.
Ea consta in a situa o faza a schimbarii in
raport cu un intreg ciclu de schimbari.

ROLUL PERCEPTIILOR
Perceptiile
ii
creeaza
omului
certitudinea
existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca
este tulburata perceptia spatiului, orientarea
individului in mediul inconjurator devine
aproape imposibila).
Perceptiile sunt elemente componente ale
operatiilor
si
actiunilor,
ale
activitatilor
gandurilor noastre.
Nu exista forma de activitate umana, simpla sau
complexa, care sa nu implice forme ale
perceptiei si abilitatii perceptive.
Invatarea presupune in mare masura interventia
percepiei.

REPREZENTAREA
Reprezentarea are drept continut
informational
o
caracteristica
concreta a obiectului, insa mai
importanta.
Reprezentarile sunt rezultatul unor
prelucrari si sistematizari, ale unor
combinari si recombinari senzoriale.

CLASIFICAREA REPREZENTARILOR
Din perspectiva psihologiei generale
a) dupa analizatorul predominant: vizuale,
auditive, kinestezice, gustative;
b) dupa tipul de activitate in care sunt
implicate: literare, artistice, sportive;
c) dupa gradul de generalizare: generale si
individuale;
d) dupa procesul psihic: reprezentari ale
memoriei si imaginatiei;

e) dupa prezenta/absenta intentiei si a


efortului voluntar: voluntar si involuntar;
f) dupa specificul obiectului de invatamant:
reprezentari geometrice, istorice,
geografice, etc.
Nu exista reprezentari pure, indiferent de
criteriul utilizat in clasificarea lor

PROPRIETATILE REPREZENTARILOR:
Figurativitatea reda ceea ce este tipic pentru
un obiect, caracteristicile cu cea mai mare
incarcatura informationala, devenind un fel de
portret rezumativ al acestuia.
Operativitatea sunt implicate mecanisme de
asociere si contrast, de motricitate si
ideomotricitate.
Alte proprietati:
caracter integrat
caracter simbolic si semnificant
caracter constructiv
caracter autonom si creativ
caracter social

CONCLUZIE
Reprezentarile joaca un rol important in
cunoastere.
Ele constituie un punct de plecare pentru
majoritatea proceselor psihice.
Servesc ca instrumente de adaptare la realitate.
Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii,
care pregatesc calea spre cunoasterea logica
rationala.

PROCESELE COGNITIVE
SUPERIOARE

GNDIREA
MEMORIA
IMAGINAIA
ATENIA

GANDIREA
Cele mai semnificative caracteristici ale gandirii sunt:
1.Caracterul informational (operational) gandirea
este un mecanism de prelucrare, interpretare si
evaluare a informatiilor.
2.Caracterul mijlocit gandirea nu opereaza asupra
realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra
informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si
reprezentari.
Ea este o prelucrare secundara a informatiilor.
4.Caracterul mijlocitar gandirea este un mecanism
psihic
care
mijloceste
si
influenteaza
alte
mecanisme psihice, contribuind la accelerarea
functionalitatii si la sporirea eficientei lor.

5) Caracterul

6)

7)

8)

9)

generalizat si abstractizat
gandirea opereaza cu insusirile generale,
abstracte.
Caracterul actional baza genetica a gandirii
trebuie
cautata
in
actiune,
gandirea
izvoraste din actiune si se finalizeaza in ea.
Caracterul finalist - omul isi stabileste scopul
nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu
mult inainte de a trece la executarea ei.
Caracterul multidirectional gandirea
opereaza cu toate cele trei dimensiuni
temporale: trecut, prezent si viitor.
Caracterul sistemic gandirea este cea mai
inalta forma de prelucrare a informatiei si de
exercitare a comenzii si controului.

UNITATILE DE BAZA ALE GANDIRII


Imaginea ca reprezentare mintala a unui obiect
specific, unitatea cea mai primitiva a gandirii;
Simbolul o unitate mai abstracta a gandirii,
care reda obiectul, evenimentul;
Conceptul
- o eticheta pusa unei clase de
obiecte, evenimente care au in comun cateva
atribute;
Prototipul - ca exemplu ce ilustreaza cel mai
bine un concept;
Operatia serveste la formarea conceptelor sau
la rezolvarea problemelor;
Regula sau legea cea mai complexa unitate a
gandirii, ce presupune stabilirea relatiei intre
doua sau mai multe concepte.

MEMORIA

Memoria este un mecanism ce se deruleaza in timp,


parcurgand in dinamica sa o serie de procese.
1. Encodarea - reprezinta primul proces parcurs de
mecanismele mnezice in dinamica lor. Traducerea
informatiei se realizeaza prin intermediul unui
cod, de aceea natura encodarii va fi dependenta
de natura codului.
Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si
semantice, deci trei tipuri de encodare:
Encodare vizuala care face apel la codul de
imagine;
Encodare auditiva care foloseste codul sunet;
Encodare semantica ii este specific codul
propozitiei.

2. Stocarea este procesul de retinere


(pastrare, conservare) a informatiilor pana in
momentul in care este necesara punerea lor
in disponibilitate.
Durata stocarii este extrem de variabila, uneori
ea este foarte scurta, alteori medie, iar uneori
foarte mare.
Durata variabila a stocarii a stat la baza
distingerii diferitelor tipuri de memorie: de
scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD)
si memoria de durata medie, interpusa intre
primele doua.

3. Recuperarea
Recuperarea este procesul memoriei
care consta in scoaterea la iveala a
continuturilor encodate si stocate in
vederea utilizarii lor in funcie de
necesitati.

IMAGINATIA
Imaginatia este capacitaea omului de a
produce imagini.
Ea inseamna fie simpla reproducere a
senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au
provocat, fie creatiile libere ale fanteziei
umane.
Formele imaginatiei
In functie de prezenta sau absenta intentiei
si a efortului voluntar, imaginatia este:
Voluntara caracterizata prin prezenta
scopului si a efortului voluntar;
Involuntara

Imaginatia
voluntara
este
superioara
imaginatiei involuntare prin focalizarea si
conducerea constienta, in schimb ea este mai
saracacioasa datorita conformarii la modelele
rationale.
Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile
structurilor inconstientului, care dispun de un
grad mai mai mare de flexibilitate.
Dupa starea de activism a subiectului, exista:
Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul
somnului si reveria);
Forme
active
ale
imaginatiei
(imaginatia
reproductiva si imaginatia creatoare, visul de
perspectiva).

Dupa tipul de activitate in care se


incadreaza, exista: imaginatie artistica,
literara, tehnico-stiintifica, muzicala, etc.
Dupa tipul de reprezentari dominante:
imaginatie plastic-vizuala, auditiv-motrica.
In toate aceste forme de imaginatie sunt
utilizate o varietate de procedee care duc
la rezultate diferite cantitativ si calitativ.

ATENTIA
Atentia este activitatea psihica ce consta in
orientarea
spre
obiecte
si
fenomene
inconjuratoare si care asigura reflectarea lor
cea mai deplina si mai precisa in creierul
omului.
Atentia este o functie prin care se modeleaza
tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea
celorlalte procese si structuri psihice.
Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si
perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a
ideilor, o capacitate mnezica mai fidela.
Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea
stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in
descifrarea sensurilor.

Insusirile atentiei
1. VOLUMUL ATENTIEI
Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora
atentia se poate concentra simultan. Volumul
mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi
influentat favorabil de urmatoarele conditii:
a. Organizarea in structuri cu sens a elementelor
respective. Se constata ca un grup de litere, daca
este organizat intr-un cuvant cu sens, se
receptioneaza in numar mai mare si mai bine;
b. Complexitatea elementelor de receptionat;
c. Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce
percepe determina cuprinderea, in campul atentiei
sale, a unui numar mai mare de elemente.
d. Antrenamentul special si experienta profesionala
cresc volumul atentiei.

2. STABILITATEA ATENTIEI
Se refera la peristenta in timp a
posibilitatilor de a mentine atentia
asupra unui obiect, fenomen sau actiune.
Aceasta insusire se dezvolta odata cu
varsta.
3. CONCENTRAREA ATENTIEI
Presupune delimitarea intre un factor de
excitatie intensa si zonele apropiate.

4. DISTRIBUTIVITATEA ATENTIEI
Este
acea
insusire
care
permite
desfasurarea concomitenta a mai multor
activitati, cu conditia ca macar una
dintre ele sa fie relativ automatizata.
5.
MOBILITATEA
SAU
FLEXIBILIATEA
ATENTIEI
Consta in deplasarea sau orientarea ei de
la un obiect la altul.