Sunteți pe pagina 1din 9

Uneori nu este nevoie de explicatii.

Viata este ceea ce


este.
Data trecuta vorbeam despre oamenii care fac presupuneri crezand ca sunt "simple
comentarii" ce nu afecteaza pe nimeni.
Ce se intampla cand tocmai tu esti tinta acestor comentarii? Care este modul tau
obisnuit de a reactiona? Cat de mare este nevoia ta de a da explicatii atunci cand
oamenii par sa presupuna un neadevar despre tine?
Despre asta este vorba in povestea noastra de azi:
O broasca testoasa si o gasca imparteau de foarte mult timp un lac si devenisera
prietene bune. La un moment dat a venit insa o seceta si lacul a secat.
O alta gasca a venit sa-i spuna gastii noastre: "Este nevoie sa cautam repede o alta
casa pentru ca nu putem supravietui fara apa. Asa ca ia-ti ramas bun de la broasca
testoasa si hai sa plecam de indata!"
Cand broasca testoasa a auzit ca gastele vor sa plece, a inceput sa tremure de frica si
sa le roage sa nu o paraseasca.
Una dintre gaste i-a raspuns: "Daca ramanem aici vom muri toate trei si nici nu
putem sa te luam cu noi pentru ca nu poti sa zbori".
Cu toate acestea, broasca testoasa a implorat sa nu fie lasata in urma.
Dupa ce s-a gandit o perioada, una dintre gaste i-a spus:
"Draga prietena, daca promiti sa nu scoti niciun cuvant pentru tot restul calatoriei, te
vom lua cu noi. Daca deschizi gura sa spui un singur cuvant esti in pericol de a-ti
pierde viata".
"Nu va fie frica", a raspuns broasca, "Voi fi tacuta pana cand imi veti spune ca pot sa
vorbesc din nou. As prefera sa nu mai vorbesc niciodata decat sa raman singura in
acest lac secat".
Asa ca gastele au adus un bat rezistent si au rugat broasca testoasa sa se tina cu gura
de el pana ajung la destinatie. Fiecare dintre gaste a apucat de cate un capat al batului
si impreuna au inceput sa zboare in sincron.
Au mers in siguranta cativa kilometri, pana cand au trecut pe deasupra unui sat. Pentru
ca zburau la inaltime relativ mica, satenii au putut vedea curiozitatea: o broasca
testoasa carata de doua gaste. Acestia au inceput sa rada si sa strige:
"Ati mai vazut cumva o priveliste asa amunzanta in viata voastra? Ce haioasa este
broasca aia testoasa! Zici ca este la circ!", radeau satenii din ce in ce mai tare si din
ce in ce mai amuzati.
Broasca testoasa devenea astfel din ce in ce mai indignata de presupunerile oamenilor
care pur si simplu nu stiau adevarul.
Intr-un final, n-a mai suportat batjocurile satenilor si a deschis gura sa le explice
cum sta situatia. Cu toate astea, inainte de a putea spune ceva, a cazut la pamant si
si-a pierdut viata.
***

Ca fiinte umane suntem conditionati sa dam explicatii pentru ca acesta este felul in care
am crescut si care a devenit un obicei. Avem obiceiul de a da prea multe informatii chiar
si la o intrebare banala despre cum mai e viata noastra.
Explicatiile vin din frica de a nu fi potriviti, perfecti, demni de a fi iubiti si acceptati
asa cum suntem. Daca cineva presupune ca noi suntem altfel atunci ne vedem nevoiti
sa demontam acele "false perceptii".
Poate ca cea mai mare nevoie pe care o avem este nevoia de control, iar aici intra si
nevoia de a controla ceea ce cred si spun ceilalti despre noi.
Viata nu este o inchisoare unde trebuie sa iesim la raport! Nu este nevoie ca lumea
sa fie asigurata si reasigurata ca ceea ce facem este bine, ca locurile in care mergem
sunt sigure, ca oamenii din viata noastra sunt perfecti si imaculati ca noi. Nu facem
altceva decat sa intretinem o imagine ireala a lumii perfecte.
Ironia este ca de fapt nimeni nu traieste viata pe care o avem in locul nostru. Tragic este
atunci cand presupunerile celorlalti despre viata noastra sunt pozitive, iar sufletul plange
fara ca nimeni din exterior sa stie acest lucru.
Asadar, ce este mai important pentru tine? Ceea ce cred ceilalti sau felul in care te simti tu cu
tine atunci cand nimeni nu este prin preajma?

Cuvintele sunt sabii cu doua taisuri


Iata-ne din nou "fata in fata", Corina. De fiecare data astept cu nerabdare momentul
pentru a-ti scrie si pentru a ne "revedea".
Zilele acestea sunt pline de semnificatii: Rusaliile, Ziua Copilului, prima zi de vara.
Mai mult timp liber inseamna mai mult timp pentru activitatile care ne plac, pentru a ne
vedea cu cei dragi, pentru a iesi din casa. Activitatile de socializare implica comunicare
si cum altfel putem comunica daca nu prin intermediul cuvintelor?
Cuvintele insa sunt ca niste sabii cu doua taisuri. Pe de o parte putem controla
vorbele pe care le spunem sau pe de alta parte putem fi sclavii lor (pur si simplu nu
realizam cand facem anumite comentarii). Putem face bine sau putem distruge doar
prin intermediul unor cuvinte.
Astazi am pentru tine o poveste despre aceste "simple comentarii".

**
Acum ceva timp un batran a inceput sa raspandeasca zvonuri conform carora vecinul
sau era un hot.
Ca rezultat, dupa o perioada, tanarul sau vecin a fost arestat. Peste cateva zile s-a
dovedit ca tanarul era nevinovat. Dupa ce a fost eliberat, acesta si-a dat in judecata
vecinul mai in varsta pentru ca l-a acuzat pe nedrept.
In fata instantei, batranul i-a spus judecatorului: "Domnule judecator, nu au fost altceva
decat niste comentarii. Cuvintele mele n-au facut rau nimanui".
Judecatorul, inainte sa pronunte sentinta, i-a spus batranului:
"Scrie toate lucrurile pe care le-ai spus despre el pe o foaie de hartie, rupe foaia in
bucati si in drumul tau spre casa arunca una cate fiecare bucata de hartie. Intoarcete maine sa auzi sentinta".
A doua zi, judecatorul i-a spus batranului:"Inainte sa pronunt sentinta vreau sa mergi
afara si sa aduni toate bucatile de hartie pe care le-ai aruncat ieri".
"Nu pot sa fac acest lucru!", a raspuns batranul, "vantul le-a imprastiat in toate
directiile si n-am unde sa le gasesc".
Judecatorul a concluzionat atunci:
"Exact in acelasi fel, simplele comentarii pot distruge onoarea unui om in asa fel incat
aceasta se repara cu greu. Daca nu ai cuvinte de apreciere la adresa unei persoane
mai bine abtine-te de la comentarii".
***
Ce sunt de fapt "simplele comentarii"? Sunt niste presupuneri. Daca toata existenta
noastra este construita pe baza convingerilor si credintelor despre viata (fiecare dintre
noi are prorpia harta mentala dupa care traieste), aproximativ 90% dintre convingeri
sunt niste presupuneri.
Avem presupuneri legate de oamenii din jur, de domeniile vietii, ba chiar legate de
lucruri pe care nu le cunoastem. Bineinteles ca exista presupuneri care ne ajuta (de

exemplu, bazat pe actiunile noastre presupunem ca o sa reusim ceea ce ne propunem),


dar cele mai multe presupuneri sunt folosite pentru a intari sentimente negative:
- presupunem pentru a justifica ceea ce noi catalogam esecuri (cautam motive,
scuze sau vinovati)
- presupunem si etichetam oameni fie pentru a atrage atentia, pentru a ne simti
superiori unora sau inferiori altora
- presupunem ca altii presupun despre noi pentru a nu fi nevoiti sa ne asumam
responsabilitatea pentru propriile vieti.
Observa-ti cuvintele. Cate dintre "comentariile" tale sunt bazate pe dovezi si cate dintre
ele sunt simple presupuneri? Care sunt motivatiile din spatele fiecarei presupuneri?
Lumea noastra se va schimba abia atunci cand fiecare dintre noi se va schimba...

Cel mai frumos cadou de Craciun


De obicei in Ajunul Craciunului imi propun putine lucruri, dar
importante pentru sufletul meu: ascult colinde, impodobesc
bradul, decorez cateva coronite de brad pe care urmeaza sa le
ofer in ziua de Craciun, aprind beculetele si uitandu-ma la ele
scriu toate lucrurile pentru care sunt recunoscatoare in acest
moment.
Astazi evit sa ies din casa. Poate parea ciudat, dar este felul meu
de a evita sa dau ochii cu compulsivitatea cumparatorilor grabiti
de "ultimele clipe".
Am inteles acum ceva timp ca nu exista cadoul "perfect" de
Craciun. Cel mai frumos cadou de Craciun este prezent tot timpul
anului, nu doar pe ultima suta de metri. Il vad atunci cand un
cuplu de varstnici se tine de mana, cand un bunic isi aduce de
mana nepotelul de la scoala si povestesc despre ceea ce s-a
intamplat, cand o mama isi revarsa intreaga atentie si bunatate
asupra copilului ei.
Cel mai frumos cadou de Craciun nu are bon fiscal si nici nu poate
fi returnat. El nu poate fi primit daca nu este mai intai oferit. Este
vorba despre dragostea neconditionata pe care o gasim atat in
viata de zi cu zi, cat si in povesti.

Povestea spune ca, in urma cu un numar de ani, unui om foarte


sarac i-a murit sotia, lasandu-i in grija unicul lor copil, o fetita in
varsta de 5 ani.

Lunile au trecut, dupa moartea mamei si au venit sarbatorile de


iarna
Fetita s-a gandit sa-i ofere tatalui sau un mic dar, sa-i mai
inveseleasca inima...
In seara de ajun, micuta i-a asezat tatalui sub bradutul sarac
impodobit, o cutie impachetata intr-o hartie aurie foarte scumpa.
In ziua de Craciun, afland cadoul, in loc de multumire, tatal si-a
pedepsit fetita, pentru ca a risipit banutii pe hartia aurie de
impachetat, atat de scumpa.
Tatal statea rau cu banii si s-a suparat cand a vazut ca fetita a
folosit o hartie scumpa ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub
bradul de Craciun.
Cu toate acestea, fetita si-a cerut iertare, cu lacrimi in ochi,
spunand: "Am vrut sa-ti daruiesc un cadou special, taticule."
Tatal a fost rusinat imediat, de reactia lui furioasa si a deschis
cutia.
Surprinderea lui a fost mare atunci cand a descoperit cutia goala,
de aceea supararea lui s-a aratat din nou.
El i-a spus pe un ton raspicat fetitei: "Nu stiai ca atunci cand oferi
un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el ?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau si cu tristete in priviri i-a zis:
"Dar, taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atatea sarutari,
pana cand s-a umplut!"

Tatal a ramas uimit de raspunsul copilului si fara sa mai poata


rosti ceva, s-a asezat in genunchi, si-a imbratisat fetita, rugand-o
sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
Asemenea tatalui din poveste suntem fiecare dintre noi; primim o
cutie cu dragoste neconditionata de la copiii nostri, de la familie
sau de la prieteni
Oare ne dam seama de ceea ce primim? Oare putem primi
altceva mai pretios decat aceasta? Oare putem darui ceva de mai
mare insemnatate?

Oare daca raspundem la aceste intrebari mai avem nevoie sa


alergam pe ultima suta de metri in cautarea cadoului "perfect"
sau pentru a pregati cele mai bogate mese?
"Cel luminat in dragoste nu cauta atat la darul iubitorului, cat se
uita la dragostea daruitorului. Se indatoreaza mai mult de
bunatatea inimii ce daruieste decat de fapta buna ce o primeste."
Anul acesta daruieste dragostea ta si primestea dragostea celor
dragi tie. Acestea sunt momentele care vor dainui in timp si care
se vor transmite din generatie in generatie.
"Cine moare"... sau ultima sansa
Mi se intampla adesea sa merg pe strada si sa observ oamenii.
Imi place sa ma uit la ei, la privirile lor, la stralucirea din ochii lor.

Ma intreb atunci cati dintre noi suntem vii, cati dintre noi traim cu
adevarat, cati dintre noi simtim pasiunea pentru viata, iubim ceea
ce facem si oferim inainte de a primi.

Si-atunci imi vine in minte un poem al lui Pablo Neruda, poet


chilian care s-a intrebat "Cine moare?".

Raspunsul lui a fost:

"Moare cate putin cel ce se transforma in sclavul obisnuintei,


urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cel ce nu-si schimba
existenta; cel ce nu risca sa construiasca ceva nou; cel ce nu
vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cel ce evita pasiunea, cel ce prefera negrul pe


alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii
care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care
elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cel ce nu pleaca atunci cand este nefericit in


lucrul sau cel ce nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini
un vis; cel ce nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile"responsabile".

Moare cate putin cel ce nu citeste; cel ce nu asculta muzica; cel


ce nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cel ce-si distruge dragostea; cel ce nu se lasa


ajutat.

Moare cate putin cel ce-si petrece zilele plangandu-si de mila si


detestand vremea rece sau intunecata.

Moare cate putin cel ce abandoneaza un proiect inainte de a-l fi


inceput; cel ce nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cel ce
nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Asa ca sa evitam moartea putin cate putin, amintindu-ne


intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat
simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa
cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie. Daca va fi sa pierzi,


pierde-ti frica. Daca va fi sa simti foame si sete, simte foame de
evolutie si sete de valoare. Daca doresti sa schimbi ceva, ACUM
este momentul".

Schimbare de traiectorie, pasiune, riscuri, sansa de a fi viu. Asta


ofera programul MIB Elite. Astazi este ultima sansa de a te inscrie
(mai bine zis pana la 23:59).

Daca optezi pentru plata prin transfer bancar ai timp sa faci plata
efectiva in cursul zilelor urmatoare. Important este sa te inscrii si
sa urci in tren. Termenul limita de inscriere este la miezul noptii.

Detalii si inscriere programul MIB Elite

Dupa cum stii deja, bonusul din partea mea este cursul Emotii 3D,
curs de 10 lectii online despre gestionarea si transformarea
emotiilor.

Astazi am discutat si cu Theona Balan, fondatoarea site-ului


Femeia de Succes si autoarea cartii "Calatoria ta de la prapastie
spre fericire, iar ea va veni cu un bonus suplimentar: 8 MP3-uri cu
8 exercitii din NLP (programare neurolingvistica) care te vor ajuta
sa iti resetezi softul gandirii pe partea de imagine, acceptare si
iubire a propriei persoane.