Sunteți pe pagina 1din 25

Anul VIII ▪ Nr. 13 Preţ: 8 lei

28 martie - 3 aprilie 2016 apare în fiecare joi

Săptămâna

Juridică

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Consiliu ştiinţific

Monna Lisa BELU MAGDO Pavel PERJU

Director editorial

Adriana PENA

Lisa BELU MAGDO Pavel PERJU Director editorial Adriana PENA L itteris e-publishing Din cuprins ›› Drept

Litteris

e-publishing

Din cuprins

›› Drept

de

preemţiune.

Nerespectare.

Respingerea

acţiunii

în

validarea antecontractului de vânzare-cumpărare

›› Cererea consumatorului de executare a unei clauze contractuale dintr-un contract încheiat cu un profesionist. Conflict negativ de competenţă. Incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 NCPC

›› Efectele radierii comerciantului, persoană juridică din Registrul Comerţului, asupra capacităţii procesuale de folosinţă – consecinţe sub aspectul calităţii societăţii de subiect al procedurii insolvenţei

Abuz de majoritate. Stabilirea cu caracter irevocabil a caracterului lezionar. Consecinţe

››

›› Decizie de imputare. Lipsa acordului salariatului sau a hotărârii judecătoreşti. Anulare

››

Bancrută frauduloasă. Răspunderea penală a persoanei juridice

›› Infracţiunea

Provocare

de

loviri

sau

vătămări

cauzatoare

de

moarte.

›› Revocarea suspendării condiţionate. Executarea efectivă a pedepsei rezultante. Imposibilitatea dispunerii suspendării sub supraveghere

Cuprins

Drept Civil

Drept de preemţiune. Nerespectare. Respingerea acţiunii

în validarea antecontractului de vânzare-cumpărare « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 2761 din 8 decembrie

4

2015

Drept procesual Civil

Cerere de lămurire a dispozitivului formulată ulterior exe- cutării voluntare a obligaţiei stabilită în titlul executoriu.

Respingere « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 1845 din 24

septembrie 2015

Cererea consumatorului de executare a unei clauze contractuale dintr-un contract încheiat cu un profesionist. Conflict negativ de competenţă. Incidenţa dispoziţiilor

art. 113 alin. (1) pct. 8 NCPC « I.C.C.J., secţia a II-a civilă,

decizia nr. 751 din 5 martie 2015

7

Efectele radierii comerciantului, persoană juridică din Registrul Comerţului, asupra capacităţii procesuale de folosinţă – consecinţe sub aspectul calităţii societăţii de

subiect al procedurii insolvenţei « Curtea de Apel Suceava,

secţia a II-a civilă, decizia nr. 463 din 7 decembrie 2015

6

9

Drept Comercial

Abuz de majoritate. Stabilirea cu caracter irevocabil a

caracterului lezionar. Consecinţe « I.C.C.J., secţia a II-a

10

civilă, decizia nr. 1126 din 24 aprilie 2015

continuarea pe pagina următoare »

Index

A

Abuz de majoritate

10

Act administrativ

12

Ad validitatem

4

Administrator judiciar

17

Antecontract de vânzare-cumpărare

4

Autoritate de lucru judecat

10

 

B

Bancrută frauduloasă

17

 

C

Capacitate de folosință

9

Circustanțe atenuante

22

Competență

alternativă

7

Competență

teritorială

7

Condiție suspensivă

17

Conflict de competență

7

Consumator

7

 

D

Daune materiale

10

Decizie de imputare

15

Declinare de competență

7

 

E

Executare voluntară

6

 

F

Faptă ilicită

10

 

H

Hotărâre judecătorească

6

continuarea pe pagina următoare »

 

I

Insolvență

9, 17

 

L

Lămurirea dispozitivului

6

Lovituri cauzatoare de moarte

22

 

P

Pedeapsă rezultantă

 

23

Pensie

14

Piața de capital

10

Preemțiune

4

Prejudiciu

10,

15

Prematuritate

14

Procedură prealabilă

12,

14

Proces-verbal de control

12

Profesionist

7

Proprietate

4

Provocare

22

 

R

Radierea comerciantului

9

Răspunderea patrimonială a angajatului

15

Răspunderea penală a persoanei juridice

17

 

S

Salariu

15

Societate profesională cu

 

răspundere

limitată

17

Suspendarea condiționată a executării pedepsei

23

 

T

Tempus regit actum

 

4

Termen de încercare

23

Titlu executoriu

6

Cuprins (continuare)

Drept ADministrativ

Proces-verbal de control. Procedură prealabilă « Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ

12

şi fiscal, decizia nr. 5762 din 24 septembrie 2015

Dreptul Securităţii Sociale

Contestaţie împotriva unei decizii de respingere a cererii de recalculare a pensiei. Prematuritatea unei astfel de contestaţii decurgând din neîndeplinirea cerinţei desfă- şurării procedurii prealabile prevăzute de lege « Curtea

de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, de muncă şi asigurări

14

sociale, decizia nr. 3405 din 1 octombrie 2015

Dreptul muncii

Decizie de imputare. Lipsa acordului salariatului sau a hotărârii judecătoreşti. Anulare « Curtea de Apel Cluj,

15

secţia I civilă, decizia nr. 2360 din 3 noiembrie 2015

Drept Penal

Bancrută frauduloasă. Răspunderea penală a persoanei

juridice « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 248/A din 2

17

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moar-

te. Provocare « Curtea de Apel Craiova, secţia penală, deci-

22

Revocarea suspendării condiţionate. Executarea efectivă a pedepsei rezultante. Imposibilitatea dispunerii sus-

zia nr. 1420 din 15 decembrie 2015

iulie 2015

pendării sub supraveghere « Curtea de Apel Galaţi, secţia

23

penală, decizia nr. 1420 din 15 decembrie 2015

Drept civil

DREPT CIvIL

Contracte I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 2761 din 8 decembrie 2015
Contracte
I.C.C.J.,
secţia
I
civilă,
decizia
nr.
2761
din
8
decembrie 2015

(cuvinte cheie: antecontract de vânzare- cumpărare, preemţiune, tempus regit actum, proprietate, ad validitatem)

Drept de preemţiune. Nerespectare. Respingerea acţiunii în validarea ante­ contractului de vânzare­cumpărare

Legea nr. 17/2014, art. 5

Îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la momentul an- terior, reprezentat de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. Nu se poate admite cererea de chemare în judecată având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare, fără verificarea uneia dintre condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, aceea de îndeplinire a formalităţilor privind respectarea dreptului de preempţiune.

Speţa: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22.04.2015, reclamanta SC P.F. SRL prin lichidator L. SPRL, a chemat în judecată pe pârâţii S.M., T.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în extravilanul localităţii Feleacu jud. Cluj înscris în CF 51893 Feleacu, în caz contrar hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în CF, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 459/04.09.2015 a Tribunalului Cluj s-a respins cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între pârâtul S. şi reclamantă s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului în suprafaţă de 4000 mp, înscris în CF 51893 Feleacu, pentru preţul de 260.000 lei. Preţul a fost achitat anterior încheierii antecontractului. Promitentul-vânzător s-a obligat să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actelor în formă autentică la data sta- bilită de promitenta-cumpărătoare, cel mai târziu în termen de 3 ani de la încheierea convenţiei, respectiv din 28.04.2012. Convenţia a fost încheiată ulterior adoptării noului C.civ., care prevede că transmiterea dreptului de proprietate asupra unor imobile se poate face doar în formă autentică, formă cerută ad validitatem. Potrivit art. 1669 C.civ. „când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite”.

În primul rând, trebuie reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat anterior împlinirii termenului de 3 ani stabilit contractual pentru a se încheia actul în formă autentică. Notificările au fost realizate în anul 2014.

În al doilea rând, dispoziţiile sus citate impun ca toate celelalte condiţii de validitate ale convenţiei să fie îndeplinite. Art. 1244 C.civ. prevede că î nafara altor cazuri prevăzute de lege trebuie să fie încheiate prin înscris autentic sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în CF.

Potrivit art. 888 C.civ.: „Înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecă-

toreşti

iar art. 885 prevede efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară. Rezultă aşadar că antecontractul de vânza-

re-cumpărare, pentru a putea fi validat, este necesar să fie întocmit în formă autentică chiar dacă prin acesta nu se stabileşte decât obligaţia de a face, respectiv de a încheia pentru viitor actul de vânzare-cumpărare.

În al treilea rând, antecontractul de vânzare-cumpărare stabileşte principala obligaţie a promitentului-vânzător de a stră- muta proprietatea la un moment viitor. La data introducerii cererii de chemare în judecată, este în vigoare Legea nr. 17/2004 care prevede respectarea dreptului de preemţiune. La momentul formulării cererii de chemare în judecată, trebuie îndeplinită şi această obligaţie, întrucât respectarea dreptului de preemţiune reprezintă o condiţie de validitate ce trebuie îndeplinită.

Analiza extrasului de CF, confirmă că imobilul, obiect al convenţiei, se află în extravilanul localităţii Feleacu, astfel încât la momentul actual, respectarea obligaţiilor stabilite în Legea nr. 17/2014 este obligatorie.

”,

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC P.F. SRL, prin lichidator L. S.P.R.L., a declarat apel.

Apelul nu este fondat.

4

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept civil

prevederile

art. 5 din Legea nr. 17/2014.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, relevantă este DCC nr. 755/16.12.2014 prin care s-a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 referitoare la exceptarea de la aplica- rea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acestora sunt neconstituţionale. Ceea ce interesează în mod deosebit sunt considerentele aceste decizii, prin care s-a statut în mod expres asupra aplicării în timp a acestei legi, sta- bilindu-se că îndeplinirea condiţiilor legale pentru în- cheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment an- terior reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momen- tul realizării transferului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. Raportat la aceste considerente din DCC nr. 755/16.12.2014, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu se poate admite cererea de chemare în jude- cată având ca obiect validarea antecontractului de vân- zare-cumpărare, neverificându-se una dintre condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, aceea de înde- plinire a formalităţilor privind respectarea dreptului de preempţiune. Contrar celor afirmate de către reclaman- tă în apel, respectarea acestei obligaţii incumbă ambelor părţi contractante, iar nu numai promitentului-vânză- tor, nepunându-se problema includerii promitentului cumpărător în categoria terţilor care nu ar avea nicio obligaţie în ceea ce priveşte respectarea acestor dispozi- ţii legale. În aceste condiţii, din perspectiva soluţiei pro- nunţate în cauză, nu mai prezintă relevanţă analizarea celorlalte aspecte invocate prin cererea de apel, Curtea urmând totuşi să analizeze şi celelalte critici formulate prin cererea de apel, în vederea înlăturării din cuprinsul considerentelor sentinţei atacate a eventualelor reţineri contrare dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Referitor la forma antecontractului de vânzare-cum- părare, prezintă relevanţă aspectele reţinute în cuprinsul considerentelor DCC nr. 755/2014, în care la parag. 25 s-a tratat această chestiune, a formei prevăzută de lege

Esenţiale

în

soluţionarea

cauzei

sunt

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

în vederea încheierii antecontractelor de vânzare-cum- părare, concluzionându-se în sensul că singura perioa- dă în care această formă a fost impusă de lege (Legea nr. 127/2013) a fost perioada cuprinsă între 2.05.2013 - 19.07.2013. Având în vedere că antecontractul de vân- zare-cumpărare care face obiectul cauzei a fost încheiat la data de 28.04.2012, în ceea ce-l priveşte nu se pune problema obligativităţii încheierii în formă autentică. Însă, art. 1279 alin. (3) C.civ., cât şi art. 1669 alin. (1) din acelaşi cod, se referă la necesitatea ca promisiunea sina- lagmatică de vânzare-cumpărare să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale contractului promis, pentru a se obţine pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare. În măsura în care contractul promis este unul solemn, precum vân- zarea unui imobil, pentru pronunţarea hotărârii care să ţină loc de contract de vânzare, este necesar ca promisiu- nea să îmbrace forma autentică. Aceasta nu înseamnă că promisiunea de vânzare devine un act solemn, ea fiind în continuare guvernată de principiul consensualismului. Forma autentică este necesară doar pentru executarea creanţei în forma atipică a obţinerii unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare. În ceea ce priveşte refu- zul nejustificat de încheiere a antecontractului în formă autentică, din conţinutul antecontractului de vânza- re-cumpărare încheiat la data de 28.04.2012 (f.8 dosar fond) rezultă că promitentul vânzător s-a obligat să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actelor în formă autentică, la data stabilită de promitenta-cum- părătoare, cel mai târziu în termen de 3 ani de la data încheierii antecontractului. Prin antecontract s-a stabi- lit deci un termen maximal până la care trebuia încheiat antecontractul în formă autentică, data la care acesta urma să fie perfectat în formă autentică rămânând însă la latitudinea promitentei-cumpărătoare. În condiţiile în care promitentul-vânzător a fost notificat să se prezinte la notarul public în vederea încheierii antecontractului în formă autentică la data de 22.12.2014, rezultă că s-a făcut dovada refuzului nejustificat de încheiere a con- tractului în formă autentică.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat.

5

Drept procesual civil

DREPT PRoCESuAL CIvIL

Hotărârea judecătorească I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 1845 din 24 septembrie 2015
Hotărârea judecătorească
I.C.C.J.,
secţia
I
civilă,
decizia
nr.
1845
din
24
septembrie 2015

(cuvinte cheie: hotărâre judecătorească, lămurirea dispozitivului, titlu executoriu, executare voluntară)

Cerere de lămurire a dispozitivului formulată ulterior executării voluntare a obligaţiei stabilită în titlul executoriu. Respingere

C.proc.civ. din 1865, art. 281 1

În timpul executării unei hotărâri judecătoreşti, lămurirea se poate face numai pe calea contestaţiei la executare, iar după executarea de bunăvoie a hotărârii, lămurirea nu mai este posibilă pentru că această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate, câtă vreme nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăţi la executare. Ulterior executării de bunăvoie de către părţi, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului.

6

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 165 din 1 februarie

2007 Tribunalul Bucureşti, Secţia a Iv-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. o.I.I.E. S.R.L. ( )

împotriva pârâtei S.C. B. S.A. (

reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul si- tuat în str. C.R. nr. B, imobilul situat în str. C.R. nr. C şi

imobilul situat în str. C.R. nr. D. S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva

chematei în garanţie S.C. TC C. S.A. (

tă. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 129/A din 22 martie 2012 şi irevocabilă, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 825 din 20 februarie 2013. În aceste condiţii, prin adresa din 22 februarie 2013, recla- manta S.C. o.I.I.E. S.R.L. a solicitat societăţii pârâte S.C. B. S.A., ca în temeiul art. 622 alin. (1) C.proc.civ., să îşi îndeplinească de bunăvoie obligaţia stabilită prin titlul executoriu - sentinţa civilă nr. 165 din 1 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

La data de 14 martie 2013 pârâta S.C. B. S.A. a predat reclamantei S.C. o.I.I.E. S.R.L. imobilele care au făcut obiectul acţiunii în revendicare, prilej cu care a fost în- cheiat un proces - verbal de predare/punere în posesie de către executorul judecătoresc.

La data de 8 octombrie 2014, pârâta S.C. B. S.A. a for- mulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 165 din 1 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, cerere ce face obiectul cauzei pendinte, în sensul de a se indica în concret alcătuirea construcţiilor pe care a fost obligată să le restituie reclamantei, conform raportului de expertiză efectuat de expert F.L. În acest context, in- stanţele anterioare au reţinut în mod corect, că motivul principal şi peremptoriu pentru care lămurirea nu se im- pune este acela că dispozitivul hotărârii a fost executat de către părţi în mod voluntar, fără ca la momentul exe- cutării să se ivească vreo nelămurire.

), ca neîntemeia-

a obligat pârâta să lase

),

Analizând cu prioritate motivul de recurs invocat cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că în timpul executării hotărârii, lămurirea se putea face nu- mai pe calea contestaţiei la executare, iar după executa- rea de bunăvoie a hotărârii judecătoreşti, lămurirea nu mai este posibilă pentru că această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate, câtă vreme nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventu- ale dificultăţi la executare.

ulterior executării de bunăvoie de către părţi, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înţelesu- lui, întinderii sau aplicării dispozitivului.

Examinarea cu prioritate a acestui motiv de critică face inutilă analiza celorlalte motive de recurs, pe care instanţa de control judiciar le aminteşte în continuare.

Imobilele supuse restituirii, identificate prin exper- tiza F.L., sunt menţionate în concret în considerentele hotărârii care fac corp comun şi explicitează dispozitivul hotărârii, nefiind necesară o lămurire în acest sens. Pe de altă parte, această procedură este pusă la dispoziţia părţii interesate şi folosită numai atunci când există con- tradicţii în cadrul dispozitivului, când acesta nu cuprin- de date care să permită executarea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, hotărârea fiind executată de bunăvoie de părţi, fără impedimente la executare.

Susţinerile recurentei relative la raporturile de veci- nătate dintre părţi, ca şi cele care vizează aspectele lega- te de problemele de carte funciară, referitoare la existen- ţa unor piedici la intabularea dreptului de proprietate nu prezintă relevanţă din perspectiva soluţionării cererii de faţă întemeiată pe art. 281 1 C.proc.civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a res- pins ca nefondat recursul declarat în cauză.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept procesual civil

DREPT PRoCESuAL CIvIL

Competenţă

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 751 din 5 martie 2015

(cuvinte cheie: consumator, profesionist, conflict de competenţă, competenţă alternativă, declinare de competenţă, competenţă teritorială)

Cererea consumatorului de executare a unei clauze contractuale dintr­un contract încheiat cu un profesionist. Conflict negativ de competenţă. Inci­ denţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 NCPC

NCPC, art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 116, art. 126, art. 135

În cazul unei cereri de chemare în judecată având ca obiect solicitarea consumatorului de executare a unei clauze contractuale dintr-un contract încheiat cu un profesionist, clauză contractuală care îi dă dreptul acestuia de a i se restitui suma achitată cu titlu de preţ, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C.proc.civ., competenţa fiind una alternativă. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 29 ianuarie 2014, reclamantul A.B.M. a soli- citat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta SC GTSIR SRL la restituirea sumei de 710 dolari în moneda naţională la cursul BNR din ziua plăţii, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data în care era pusă în întârziere (17 ianuarie 2014) până la achitarea efectivă a creanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 6142 din 17 iunie 2014, Judecătoria Piteşti, Secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.

În motivare, Judecătoria Piteşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 107 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscrip- ţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Nu a fost reţinută apărarea reclamantului, în sensul existenţei unei competenţe alternative potrivit dispozi- ţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

În cauză nu este vorba de un raport între un consuma- tor şi un prestator de servicii în sensul o.G. nr. 21/1992 pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 113 pct. 8 C.proc. civ. Ca urmare, în cauză, competenţa aparţine instanţei de la sediul pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 107 C.proc.civ.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti, în faţa acestei instanţe reclamantul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti.

Cercetând cu prioritate excepţia necompetenţei teri- toriale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, instanţa a reţi- nut următoarele:

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Pârâta are calitatea de profesionist, aceasta fiind în- registrată la Registrul Comerţului cu titulatura de socie- tate reglementată de Legea nr. 31/1990 şi prestând ser- vicii de intermediere pe piaţa forţei de muncă în scopul obţinerii de profit. Prin urmare, instanţa nu a reţinut concluzia Judecătoriei Piteşti conform căreia pârâta nu poate fi inclusă în categoria profesioniştilor prestatori.

În continuare, instanţa a constatat că intră sub in- cidenţa Legii nr. 193/2000 toate contractele încheiate între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii, faţă de prevederile art. 1 alin. (1) ale acestui act normativ. or, în condiţiile în care instanţa a reţinut calitatea de consumator a reclaman- tului, calitatea de profesionist a pârâtei şi obiectul con- venţiei părţilor, respectiv prestarea de servicii, instan- ţa a dedus că acel contract de intermediere menţionat mai sus este o convenţie care intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind supusă regimului juridic aplicabil în domeniul protecţiei consumatorului.

Faţă de acest text de lege, instanţa a reţinut că, în- trucât obiectul cauzei îl constituie executarea unei cla- uze dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine fie instanţei de la sediul profesionistului, fie instanţei de la domiciliul consumatorului, în funcţie de alegerea acestuia din urmă.

Este adevărat că părţile au convenit ca litigiile dintre acestea să se judece de către instanţele competente din Bucureşti, dar instanţa nu a luat în considerare înţelege- rea părţilor, survenită încă de la momentul naşterii ra- porturilor contractuale dintre părţi, de judecare a even- tualelor litigii viitoare dintre acestea la instanţele com- petente din Bucureşti, ci va ţine cont de regula conform căreia consumatorul are dreptul de a alege între instanţa

7

Drept procesual civil

8

competentă de la domiciliul său şi instanţa competen- tă de la domiciliul profesionistului. Întrucât, în speţă, consumatorul a ales instanţa de la domiciliul său, atunci această instanţă este competentă să judece cauza.

Pentru aceste motive, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7687 din 5 noiem- brie 2014 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, invocată de reclamantul A.B.M.; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.B.M. în favoarea Judecătoriei Piteşti; a constatat intervenit conflictul negativ de com- petenţă între Judecătoria sector 5 Bucureşti şi Jude- cătoria Piteşti; a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării con- flictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând existen- ţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 C.proc.civ., a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind în fa- voarea Judecătoriei Piteşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Între Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a ivit conflict negativ de competenţă, întru- cât ambele instanţe s-au declarat necompetente să solu- ţioneze acţiunea în pretenţii formulată în baza contrac- tului de intermediere nr. 639 din 14 martie 2013.

Declinările de competenţă sunt reciproce şi cel pu- ţin una dintre acestea este competentă să soluţioneze cererea.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte constată că naşterea conflictului între cele două judecătorii este determinată de competenţa teritorială reglementată de art. 113 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Astfel, prin contractul de intermediere nr. 639 din 14 martie 2013, încheiat între pârâta SC GTSIR SRL, în ca- litate de furnizor, şi reclamantul A.B.M., în calitate de beneficiar, pârâta s-a obligat să intermedieze angajarea reclamantului în Statele unite ale Americii, în schimbul unui preţ.

În speţă este vorba despre o cerere de chemare în judecată care vizează solicitarea reclamantului, adică a consumatorului, de executare a unei clauze contractua- le dintr-un contract încheiat cu un profesionist, clauză contractuală care, conform menţiunilor reclamantului, îi dă dreptul acestuia de a i se restitui suma achitată cu titlu de preţ, competenţa fiind una alternativă, iar alege- rea aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C.proc.civ.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, prin consumator se înţe- lege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract

care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Aceeaşi definiţie

a consumatorului este dată de prevederile art. 2 pct. 2

din o.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., conform cărora în afară de in- stanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competen- te: 8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii abso- lute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor. În consecinţă, în privinţa prezentei ce- reri de chemare în judecată este instituită o competenţă alternativă şi, deci, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit preve- derilor art. 116 C.proc.civ.

În raport de toate aceste criterii, competenţa teritori-

ală aparţine instanţei de la domiciliul său, instanţa iniţi-

al învestită şi competentă potrivit dispoziţiilor art. 113

alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., întrucât domiciliul reclaman- tului se află în circumscripţia Judecătoriei Piteşti.

Considerentele Judecătoriei Sectorului 5 în sensul constatării ca fiind lipsită de eficienţă clauza atributi- vă de competenţă stabilită prin convenţia părţilor sunt corecte.

Incidenţa acesteia este înlăturată de prevederile art. 126 C.proc.civ. şi de faptul că aceasta a survenit încă de la momentul naşterii raporturilor contractuale din- tre părţi, aspect care contravine dispoziţiilor art. evocat. „În litigiile din materia protecţiei dreptului consumato- rilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă”.

Pentru aceste considerente, în raport de art. 135 alin. (1) şi (4) C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit compe- tenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, căreia i se va trimite dosarul.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept procesual civil

DREPT PRoCESuAL CIvIL

Capacitate procesuală

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, decizia nr. 463 din 7 decembrie 2015

(cuvinte cheie: capacitate procesuală de folosinţă, radierea comerciantului, insolvenţă)

Efectele radierii comerciantului, per­ soană juridică din Registrul Comer­ ţului, asupra capacităţii procesuale de folosinţă – consecinţe sub aspectul cali­ tăţii societăţii de subiect al procedurii insolvenţei

NCPC, art. 56

Radierea unei societăţi comerciale, are drept consecinţe încetarea societăţii ca persoana juridică, înce- tând astfel şi capacitatea sa procesuală de folosinţă, în sensul că societatea respectivă nu mai poate avea drepturi şi obligaţii juridice, nu mai deţine organe de conducere, astfel încât nu poate avea calitatea de subiect al procedurii de lichidare judiciară întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006. Analiza existenţei capacităţii procesuale de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, reprezintă o condiţie obligatorie pe care instanţa trebuie a o analiza la data soluţionă- rii cererii formulată în temeiul Legii insolvenţei nr. 85/2006. Speţa: Prin sentinţa nr. 421/09.07.2015, Tribunalul Botoşani a admis cererea formulată de creditoarea DGRFP Iaşi prin AJFP Botoşani şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC „E” SRL Botoşani, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu Cabinet Individual de Insolvenţă LD. Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel Cabinet Individual de Insolvenţă LD, în calitate de administrator judiciar al SC E SRL, criticând sentinţa pentru nelegalitate. În motivarea apelului, administratorul judiciar a arătat că, în urma deschiderii procedurii insolvenţei şi notificării sale în legătură cu numirea în calitate de administrator judiciar, la data de 23.10.2015 s-a deplasat la Tribunalul Botoşani în vederea studierii dosarului şi a constatat din documentele transmise de ONRC Botoşani că la data pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, debitoarea era radiată din Registrul comerţului, prin sentinţa Tribunalului Botoşani nr. 115/27.01.2015 pronunţată în dosarul 4373/40/2014, sentinţă rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Suceava nr. 204/07.05.2015, iar potrivit art. 237 alin. (6)-(10) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, o soci- etate comercială îşi pierde personalitatea juridică şi implicit, nu mai este subiect de drepturi şi obligaţii de la data radierii din Registrul comerţului. Apelul este fondat.

Curtea a reţinut că la data de 7.06.2013 s-a înregis- trat o cerere de dizolvare a SC E SRL depusă de oRC Botoşani, cerere admisă de Tribunalul Botoşani prin sentinţa nr. 2708/10.09.2013 pronunţată în dosarul nr. 3220/40/2013. La data de 24.09.2014 s-a înregistrat o cerere de deschidere a procedurii generale de insolvenţă a SC E SRL, formulată de creditoarea AJFP Botoşani, cerere ce a fost admisă de Tribunalul Botoşani prin sentinţa nr. 421/09.07.2015 pronunţată în dosarul 3599/40/2014. ulterior, la data de 11.12.2014 s-a înregistrat o ce- rere de radiere a SC E SRL, cerere formulată de oRC Botoşani şi admisă de Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr. 115/27.01.2015 pronunţată în dosarul 4373/40/2014, sentinţă rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Suceava nr. 204/07.05.2015, pronunţată în urma apelu- lui formulat de AJFP Botoşani. Prin urmare, la data des- chiderii procedurii generale de insolvenţă (9.07.2015), prin sentinţa apelată, debitoarea era radiată. Radierea debitoarei din evidenţa Registrului Comer- ţului are drept consecinţă încetarea persoanei juridice

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

însăşi şi atrage după sine lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia. Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudi- nea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Încetarea capacităţii procesuale de folosinţă are loc la data încetării persoanei juridice însăşi prin termi- narea operaţiunilor de lichidare şi prin radierea acesteia din Registrul Comerţului. În aceste condiţii, debitoarea la momentul pronunţării instanţei nu avea aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie care, prin efectul său, împiedică soluţionarea cauzei pe fond. Prin urmare, faţă de această situaţie, Curtea va admi- te apelul, va schimba sentinţa apelată în totalitate, iar în rejudecare admiţând excepţia lipsei capacităţii de fo- losinţă a debitoarei va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice lipsite de capacitate de folosinţă.

9

Drept comercial

DREPT CoMERCIAL

Piaţa de capital

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 1126 din 24 aprilie 2015

(cuvinte cheie: piaţa de capital, abuz de majoritate, autoritate de lucru judecat, faptă ilicită, prejudiciu, daune materiale)

Abuz de majoritate. Stabilirea cu ca­ racter irevocabil a caracterului lezio­ nar. Consecinţe

Legea nr. 297/2004, art. 210 alin. (1)­(2) C.civ. din 1864, art. 1200 pct. 4, art. 1201 C.proc.civ. din 1865, art. 163

În cazul în care printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă s-a stabilit deja caracterul lezio- nar al încheierii de către o societate, prin abuzul de majoritate al acţionarului majoritar, a unor contracte de prestări de servicii, este nelegală aprecierea de către curtea de apel a necesităţii administrării unor probe suplimentare pentru dovedirea ilicităţii acestei fapte, întrucât, în acest mod, se înfrânge puterea de lucru judecat a respectivei hotărâri.

Speţa: Reclamanta S.I.F. O. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care

o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 529.760,62 lei, reprezentând daune pricinuite reclamantei, în legătură cu calitatea sa de acţionar al SC S. SA.

Reclamanta a arătat că, în calitate de acţionar majoritar al SC S. SA, pârâta a determinat, prin votul său exclusiv, adopta- rea unor hotărâri A.G.A. prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu alte societăţi membre ale Grupului SCR, în

beneficiul vădit al acestora, fără, însă, să aibă vreo eficienţă faţă de SC S. SA în acest sens, reclamanta a indicat contractele de prestări servicii încheiate cu SC A.I. SA şi SC I. SA, care au fost aprobate printr-o hotărâre A.G.A. din 9 iulie 2010, subliniind că respectiva hotărâre A.G.A. a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a reţinut abuzul de majoritate al SC C. SA în exercitarea dreptului de vot în cadrul A.G.A. din 9 iulie 2010, care a fost astfel manifestat în contra intereselor SC S. SA şi ale tuturor acţionarilor acestei societăţi. Reclamanta a mai arătat că până la data promovării cererii de chemare

în judecată nu a fost restabilită ordinea de drept consfinţită prin hotărârea irevocabilă, nefiind recuperate sumele plătite; mai

mult decât atât, a precizat că şi în anul 2011 au fost încheiate contracte similare cu aceleaşi societăţi din cadrul Grupului SCR, perseverându-se astfel în efectuarea de operaţiuni care contravin intereselor atât ale SC S. SA, cât şi ale acţionarilor săi. Reclamanta a subliniat şi că a încercat în repetate rânduri să angajeze răspunderea organelor de conducere şi de administrare ale SC S. SA, însă propunerea sa a fost respinsă prin votul exclusiv al pârâtei SC C. SA, creându-se, astfel, o aparenţă de lega- litate operaţiunilor contrare intereselor societăţii şi fiind protejate de răspundere persoane care deţin funcţii de decizie în mai multe societăţi membre ale Grupului SCR.

Prin sentinţa civilă nr. 672 din 29 mai 2013, Tribunalul Buzău a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a anulat parţial, la cererea S.I.F. O. SA, hotărârea A.G.E.A. SC S. SA din 9 pct. 3 al hotărârii, privind oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către

SC S. SA a contractelor de prestări servicii cu SC A.I. SA şi SC I. SA, instanţa apreciind că acestea nu au fost de natură a aduce profit societăţii. Instanţa de fond a mai notat că ambele contracte au încetat prin voinţa părţilor, înainte de termen. De ase- menea, a luat act şi că reclamanta a solicitat în luna aprilie 2012 să-i fie prezentate măsurile luate pentru punerea în aplicare

a sentinţei comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj şi, astfel, cele adoptate pentru diminuarea cheltuielilor de exploata-

re cu prestaţiile externe privind contractele încheiate cu cele două societăţi, însă a subliniat că aceste solicitări au fost respinse cu majoritate de voturi prin hotărârea nr. 1 din 23 aprilie 2012, care nu a fost supusă controlului instanţei. Totodată, prima instanţă a mai reţinut că activitatea SC S. SA a fost analizată în mai multe litigii aflate pe rolul Tribunalului Cluj, fără, însă, ca reclamanta să depună hotărâri din care să rezulte că s-a stabilit că a fost prejudiciată prin încheierea celor două contracte, aşa încât a reţinut că ea nu este îndreptăţită să solicite angajarea răspunderii materiale a acţionarului majoritar, conform art. 210 din Legea nr. 297/2004, motiv pentru care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, S.I.F. O. SA a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 268 din 16 septem- brie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

10

Împotriva acestei decizii, S.I.F. O. SA a declarat recurs.

Recursul este fondat.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept comercial

Instanţele anterioare au reţinut corect situaţia de fapt, vizând în esenţă, afilierea intimatei SC C. SA la Grupul SCR, tranzacţionarea acţiunilor intimatelor pe piaţa de capital şi calitatea recurentei de acţionar sem- nificativ la ambele intimate, dar şi împrejurarea că, în calitate de acţionar majoritar al SC S. SA, intimata-pârâ- tă SC C. SA a determinat, prin votul său exclusiv, adop- tarea unor hotărâri A.G.A. prin care au fost formalizate raporturi comerciale directe cu alte societăţi membre ale Grupului SCR, în beneficiul celor din urmă, cu referire expresă la contractele de prestări servicii încheiate cu SC A.I. SA şi SC I. SA, aprobate printr-o hotărâre A.G.E.A. din 9 iulie 2010.

Cu toate acestea, dezlegările date de curtea de apel na- turii licite a faptei intimatei-pârâte SC C. SA şi caracteru- lui lipsit de certitudine al prejudiciului cauzat recurentei sunt rezultat al unor aprecieri nelegale, date cu încălca- rea legii şi în baza unor considerente străine de cauză.

Înalta Curte reţine că la data de 29 noiembrie 2010

Tribunalul Comercial Cluj a pronunţat sentinţa comer- cială nr. 1021, rămasă irevocabilă, prin care a anulat în parte, la cererea S.I.F. o. SA, hotărârea A.G.E.A. SC S. SA, prezentând relevanţă anularea pct. 3, referitor la opor- tunitatea încheierii pentru anul 2010 de către SC S. SA a contractelor de prestări servicii cu SC A.I. SA şi cu SC

I. SA.

În considerentele sentinţei sale, Tribunalul Comercial Cluj a reţinut abuzul de majoritate al SC C. SA în exerci- tarea dreptului de vot în cadrul A.G.E.A. din data de 9

iulie 2010, care a fost manifestat în contra intereselor SC

S. SA şi ale tuturor acţionarilor acestei societăţi.

După cum subliniază însăşi recurenta, această situaţie concretă constituie temeiul de fapt al acţiunii.

Potrivit art. 210 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţi- nute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al societăţii prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drep- turilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinători- lor acestora. Deţinătorii valorilor mobiliare trebuie să-şi exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credin- ţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru da- unele provocate. or, fapta intimatei-pârâte SC C. SA de a determina prin votul său exclusiv, în calitate de acţionar majoritar al SC S. SA, adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 9 iulie 2010 prin care s-au formalizat raporturi comerciale

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

directe cu SC A.I. SA şi SC I. SA a fost calificată deja ca fiind una îndreptată împotriva intereselor SC S. SA şi ale acţionarilor acesteia, în sentinţa comercială nr. 1021 din 29 noiembrie 2010, rămasă irevocabilă, a Tribunalului Comercial Cluj.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat că aspec- tele reţinute în considerentele sentinţei comerciale nr. 1021/2010 de Tribunalul Comercial Cluj nu conferă faptei intimatei SC C. SA un caracter ilicit, în lipsa altor probe, dar Înalta Curte constată că un asemenea raţiona- ment înfrânge puterea de lucru judecat a sentinţei ante- rior menţionate.

Cât timp s-a stabilit deja, printr-o hotărâre judecăto- rească rămasă irevocabilă, caracterul lezionar al înche- ierii de către SC S. SA, prin abuzul de majoritate al SC C. SA, a contractelor de prestări servicii cu SC A.I. SA şi cu SC I. SA, aprecierea de către curtea de apel a ne- cesităţii administrării unor probe suplimentare pentru dovedirea ilicităţii acestei fapte este nelegală, întrucât înfrânge puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Comercial Cluj. Prin ur- mare, Înalta Curte impune părţilor concluzia că fapta intimatei-pârâte expusă mai sus are caracter ilicit, în sensul art. 210 din Legea nr. 297/2004, întrucât ea se circumscrie faptei neloiale sau frauduloase la care se re- feră acest text legal.

În ceea ce priveşte prejudiciul, este de necontestat că fapta ilicită are aptitudinea de a-l cauza.

Instanţa de apel a apreciat, însă, că acesta nu este unul cert, pornind de la faptul că reclamanta a înţeles să îl cuantifice raportându-se la profitul SC S. SA, mai exact la dividendele care nu i s-au repartizat.

un asemenea considerent este însă străin de cauză şi relevă confuzia în care s-au aflat instanţele anterioare, care nu au fost învestite cu o cerere de obligare a SC S. SA la plata dividendelor, ci cu o cerere de obligare a acţiona- rului majoritar SC C. SA a unor daune, pe care reclaman- ta le-a cuantificat la nivelul dividendelor; aşadar, litigiul nu se poartă între acţionar şi societate, ci între acţionari ai aceleiaşi societăţi. De aceea, nu prezintă relevanţă tex- tele de lege invocate în decizia atacată, care reglementea- ză într-adevăr plata către acţionari a dividendelor numai în baza unei hotărâri A.G.A. de repartizare a profitului.

Stabilind, aşadar, caracterul cert al prejudiciului, ră- mâne necesară administrarea unor probe, în judecata devolutivă, care să determine doar lichiditatea daunelor.

11

Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIv

12

Act administrativ

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de con- tencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5762 din 24 septembrie 2015

(cuvinte cheie: act administrativ, proces-verbal de control, procedură prealabilă)

Proces­verbal

de

control.

Procedură

prealabilă

Legea nr. 554/2004, art. 2, art. 7

Procesul-verbal de control are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual aşa cum rezultă din definiţia acestei instituţii juridice menţionată la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Pentru a ataca în justiţia de contencios administrativ pe calea contenciosului de legalitate un atare act, prealabil trebuie derulată procedura recursului graţios sau ierarhic aşa cum rezultă expres din prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile obligatorii trebuie ataşată la cererea de chemare în judecată aşa după cum rezultă explicit din economia prevederilor art. 193 C.proc.civ. Aşadar, pe fondul excepţiei trebuie remarcat, de altfel aşa cum se deduce şi din cele ce precedă, că reclamantul trebuie să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile.

al Tribunalului Maramureş, a

fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Munca Maramureş. A fost res- pinsă acţiunea formulată de reclamanta B.C.R. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Munca Maramureş.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în mod prioritar excepţia inadmisibilităţii ridicată de pârât, apreciind-o ca fiind întemeiată raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În esenţă Procesul-verbal de control contestat nr. 04591/31.01.2014 cu cele două anexe (anexa 1 şi anexa 2) prin care s-au constatat anumite stări de lucruri vis a vis de evidenţa programului de muncă şi s-au dispus măsuri vizând evidenţa orelor de muncă şi a orelor suplimentare constituie un act administrativ în accepţiunea prevederilor art. 2 alin (1) lit. c) respectiv art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care în pre- alabil contestării la instanţa trebuia contestat în procedura prealabilă administrativă. În condiţiile în care la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, excepţia inadmisibilităţii este întemeiată şi a fost admisă.

Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 1674, pronunţată la 19.03.2015 în dosarul nr. [

]/2014

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.C.R. SA.

Recursul nu este fondat.

Recurenta a criticat interpretarea şi aplicarea greşi-

tă de către instanţa de fond a dispoziţiilor procedurale

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea reţine că actul atacat prin intermediul con- tenciosului administrativ de anulare în faţa instanţei de fond, respectiv procesul-verbal de control seria MM nr. 04591/31.01.2014, are natura juridică a unui act ad- ministrativ unilateral cu caracter individual aşa cum re- zultă din definiţia acestei instituţii juridice menţionată la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a ataca în justiţia de contencios administrativ pe calea contenciosului de legalitate un atare act, prea- labil trebuie derulată procedura recursului graţios sau ierarhic aşa cum rezultă expres din prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile obligatorii trebuie ataşată la cererea de chemare în judecată aşa după cum rezul- tă explicit din economia prevederilor art. 193 C.proc.

civ. Intimatul, chiar dacă în mod defectuos procedural,

a invocat în faţa instanţei de fond această neregularitate

procedurală, prin întâmpinare, aşa cum impune în mod expres art. 193 alin. (2) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, sub aspect procedural excepţia a fost regulat invocată şi deci instanţa de fond a procedat în mod corect şi legal la soluţionarea acesteia.

Pe fondul excepţiei trebuie remarcat, de altfel aşa cum se deduce şi din cele ce precedă, că reclamantul trebu- ie să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile. or, la dosarul instanţei de fond nu s-au depus dovezi eloc- vente în acest sens. Din economia dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care are denumirea mar- ginală chiar obiectul acţiunii judiciare, rezultă explicit că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unila- teral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea pre- alabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, ceea ce denotă foarte clar că legiuitorul are în vedere necesitatea şi obli- gativitatea parcurgerii procedurii prealabile pentru ca

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept administrativ

apoi această persoană în funcţie de ipotezele descrise de norma precitată să poată solicita instanţei de contencios administrativ să dispună, între altele, anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparaţii pentru daune morale. Actul a cărui anulare se cerere prin procedura contenciosului administrativ poa- te fi revocat în faza procedurii prealabile şi dacă o atare satisfacţie este primită de persoana vătămată aceasta nu mai este îndreptăţită să acţioneze în justiţie. Aceasta este de fapt funcţia şi raţiunea de a fi a procedurii prea- labile aşa cum rezultă expres din prevederile art. 2 lit. j) din Legea nr. 554/2004 text legal conform căruia prin plângere prealabilă se înţelege cererea prin care se soli- cita autorităţii publice emitente sau celei ierarhic supe- rioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

Curtea mai reţine că introducerea în legislaţia inter- nă a unor proceduri prealabile extrajudiciare de forma celei normate de Legea nr. 554/2004 nu constituie per se un motiv de încălcare în substanţă a dreptului de ac- ces la justiţie. De altfel, trebuie notat că din perspectiva Convenţiei, un atare drept nici nu s-ar putea pune în dis- cuţie în speţa de faţă, căci natura litigiului nu se grefează pe cele două tipuri de litigii la care se referă expres art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană. Şi este aşa, deoarece în speţă avem de a face cu un act administrativ, iar litigiul generat de contestarea acestuia este de contencios admi- nistrativ sustras normei convenţionale europene preci- tate care exclude incidenţa în acta jure imperii. Dincolo de această statuare, chiar dacă prin absurd s-ar ajunge la concluzia contrară, aşa cum s-a evocat mai sus, insera- rea în nomele legale interne a unei proceduri prealabile prin norme accesibile şi previzibile, exercitată gratuit de către justiţiabil nu este incompatibilă în sine nici cu normele constituţionale interne şi nici cu cele convenţi- onale europene. Sub aspectul dreptului intern, jurisdic-

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

ţia de contencios constituţional s-a pronunţat încă din anul 1994 când prin Decizia nr. 1/1994 a decis cu titlu de principiu că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Această statuare a fost relu- ată şi dezvoltată apoi în numeroase alte decizii ale Curţii Constituţionale legată de această chestiune (e.g. DCC nr. 39/2005 şi nr. 670/2005).

Sub aspectul dreptului european al drepturilor omului trebuie notat, aşa cum s-a reliefat şi mai sus, că dreptul de acces la o instanţă nu interzice instituirea unor pro- ceduri administrative prealabile. În faţa organelor admi- nistrative jurisdicţionale nu este obligatorie respectarea exigenţelor art. 6, atâta timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanţe care să asi- gure conformitatea cu acest articol. De fapt, statul are de ales între două soluţii, ambele conforme cu cerinţele unui proces echitabil: „fie organele jurisdicţionale admi- nistrative îndeplinesc ele însele cerinţele art. 6 parag. 1, fie acestea nu se conformează amintitelor exigenţe, dar suportă controlul ulterior al unui organ judiciar cu ju- risdicţie deplină, care să ofere garanţiile cerute de acest articol”. Cu privire la acest aspect şi cu trimitere la ju- risprudenţa pertinentă a Curţii de la Strasbourg, trebuie subliniat ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de această jurisdicţie europeană ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii c. României (parag. 115).

Faţă de cele ce precedă, Curtea reţine că recursul nu este fondat.

13

Dreptul securităţii sociale

DREPTuL SECuRITăţII SoCIALE

Pensie

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 3405 din 1 octombrie 2015

(cuvinte cheie: pensie, procedură prealabilă, prematuritate)

Contestaţie împotriva unei decizii de respingere a cererii de recalculare a pensiei. Prematuritatea unei astfel de contestaţii decurgând din neîndepli­ nirea cerinţei desfăşurării procedurii prealabile prevăzute de lege

Legea nr. 263/2010, art. 149

Potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional. Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP. Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive. Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 1848/02.03.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia prematuri- tăţii cererii şi a fost respinsă cererea formulată de reclamantul D.D.,în contradictoriu cu pârâta CPMB, ca prematur formulată. Prima instanţă a reţinut că:

Conform cererii înregistrate la CLPS 5 sub nr. 408975/14.07.2014, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei nr. 87/14.07.2014 emisa de SC V.R.E. SRL. Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei cauze a fost depusa la data de 15.07.2014, rezultând, deci, faptul că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, în sensul că nu a aşteptat emiterea unei decizii de respingere pe care să o conteste la Comisia Centrală de Contestaţii şi ulterior, să învestească instanţa de judecată cu o contestaţie împotriva hotărârii dată de această instituţie, în măsura în care nu îi era favorabilă. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul. Apelul nu este fondat.

14

În mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca prematur formulată, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 149-151 din Legea nr. 263/2010. Astfel, reclamantul a sesizat la data de 15.07.2014 in- stanţa cu o acţiune având ca obiect recalcularea dreptu- rilor de pensie cu valorificarea veniturilor suplimentare din adeverinţa nr. 87/14.07.2014 emisa de SC v.R.E. SRL. Cererea de recalculare fusese depusă cu o zi înainte şi la CLPS 5, fiind înregistrată sub nr. 408975/14.07.2014, dar, fără a aştepta soluţionarea acesteia, reclamantul a sesizat instanţa, deşi nu exista un refuz al instituţiei intimate. Cererea de recalculare a fost respinsă de inti- mată prin decizia nr. 120637/12.11.2014 emisă de CLPS 5. În aceste condiţii, cererea apelantului fiind soluţiona- tă de Casa de pensii printr-o decizie, chiar dacă aceasta este o decizie de respingere, devin aplicabile dispoziţiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emi- se de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, re- spectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de

Informaţii. Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prea- labilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional. Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP. Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive. Apelantul nu s-a adresat cu o contestaţie Comisiei de contestaţii, ci a formulat direct o acţiune în justiţie, în ciuda dispoziţiilor exprese ale art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care stabileşte caracterul obligato- riu al procedurii administrative prealabile, fără caracter jurisdicţional. În aceste condiţii, acţiunea formulată di- rect în instanţă, cu eludarea procedurii administrative prealabile este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 263/2010, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică, reţinând şi faptul că intimata a invo- cat prin întâmpinarea depusă în termen excepţia prema- turităţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 193 C.proc.civ. Chiar dacă apelantul avea cunoştinţă de practica în speţă a Comisiei Centrale de Contestaţii, acesta trebu- ia să urmeze procedura administrativă prealabilă, obli- gatorie, prevăzută de art. 149 din Legea nr. 263/2010, sesizarea instanţei neputându-se face decât după înde- plinirea acesteia, în temeiul art. 193 alin. (1) C.proc.civ.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Dreptul muncii

DREPTuL MuNCII

Răspundere patrimonială

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, decizia nr. 2360 din 3 noiembrie 2015

(cuvinte cheie: răspunderea patrimonială a angajatului, decizie de imputare, prejudiciu, salariu)

Decizie de imputare. Lipsa acordului salariatului sau a hotărârii judecăto­ reşti. Anulare

C. muncii, art. 254 alin. (3) şi (4)

Neexistând acordul salariatului la repararea pe cale amiabilă a pretinsului prejudiciu invocat de an- gajator conform art. 254 alin. (3) şi (4) C.muncii, fără intervenţia instanţei de judecată nu este posibilă efectuarea unor reţineri de salariu în temeiul deciziei de imputare emise de angajator în acest sens.

/2014, a fost

admisă contestaţia formulată de contestatorul P.V. în contradictoriu cu intimata S.C. S. SRL şi în consecinţă s-a anulat decizia de imputare nr. 2394/15.07.2014 emisă de intimată ca nelegală şi a fost obligată intimata să restituie contestatorului suma

de 931 lei reţinută nelegal în baza deciziei de imputare.

Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 187/26.05.2015 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul

Prima instanţă a reţinut următoarele:

Între contestator şi intimată s-a încheiat la data de 27.03.2013 contractul individual de muncă, prin care contestatorul a fost încadrat pe postul de instalator, acesta desfăşurându-şi activitatea până la data de 26.08.2014, când raporturile de muncă au fost suspendate urmare a absenţelor nemotivate ale salariatului

La data de 15.07.2014, intimata a emis decizia de imputare nr. 2394 prin care a stabilit că, în perioada 15.04.2014- 15.05.2014, contestatorul i-a produs un prejudiciu în sumă de 4099,81 lei constând în cota parte imputată acestuia din suma totală de 12.299,51 lei şi reprezentând contravaloarea reparaţiei cablului 20KW pe strada Cuza Vodă, mun. Bistriţa. În baza acestei decizii, intimata a reţinut din drepturile băneşti cuvenite contestatorului în lunile iulie şi august 2014, suma de 931 lei.

Documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de imputare a fost întocmită potrivit referatului nr. 2351/10.07.2014 emis de directorul intimatei, factura fiscală emisă de SC „Electrica Distribuţie” SA la data de 27.06.2014 şi raportului de lucru pentru luna mai 2014.

În baza deciziei de imputare contestate în prezenta cauză s-a reţinut suma de 931 lei din salariile aferent lunilor iulie, august 2014, după cum rezultă din extrasul depus de intimată la dosarul cauzei la solicitarea instanţei.

Reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 169, art. 254 şi art. 255 C. muncii, Tribunalul a constatat că modalitatea prin care intimata a ales să angreneze răspunderea patrimonială a contestatorului prin emiterea deciziei contestate, respectiv reţinerea sumei de 931 lei din drepturile salariale cuvenite acestuia pentru lunile iulie, august 2014, tribunalul apreciază că decizia nr. 2394 este nelegală.

Din declaraţia martorului V.I., coroborată cu susţinerile contestatorului, formulate prin cererea introductivă, din copiile după confirmările de primire poştale depuse la dosarul cauzei de intimată din datele de 14.08.2014, privind corespondenţa adresată contestatorului, din răspunsul la interogatoriul luat intimatei rezultă că, în ceea ce priveşte emiterea deciziei de imputare atacate, precum şi reţinerile salariale efectuate în baza acesteia, ambele proceduri administrative reprezintă ma- nifestări unilaterale ale intimatei, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C.muncii, care impunea intimatei ca, în situaţia constatării unui prejudiciu de către contestator, să solicite acestuia, prin emiterea unei note administrative de con- statare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia prin acordul părţilor. Or, o atare notă de constatare care să se subsumeze textelor legale anterior enunţate nu a fost întocmită prin acordul părţilor, nu a fost redactată şi asumată de cele două părţi litigante, iar acordul contestatorului cu privire la prejudiciul a cărei reparare o solicită intimata prin menţinerea deciziei contestate nu poate fi nici măcar prezumat odată ce, contestatorul a formulat contestaţie împotriva acestei decizii ce i-a fost comunicată poştal la data de 14.08.2014, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Şi reţinerile salariale ope- rate de intimată în cuantum de 931 de lei, din drepturile băneşti cuvenite contestatorului pentru lunile iulie, august 2014 în baza deciziei de imputare nr. 2394 au caracter nelegal, reprezentând o modalitate de recuperare a prejudiciului pretins ce nu se circumscrie dispoziţiilor Codului Muncii,art. 169 alin. (1) şi (2) odată ce, aşa cum s-a arătat mai sus, nu există o notă de

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

15

Dreptul muncii

constatare pentru recuperarea prejudiciului ca urmare a acordului părţilor litigante, sau o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care contestatorul să fi fost obligat să achite intimatei sumele de bani reţinute.

Faţă de cele anterior expuse, tribunalul a dispus anularea deciziei de imputare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC S. SRL.

Apelul nu este fondat.

16

Art. 254 alin. (1) C.muncii prevede că salariaţii răs- pund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale pro- duse angajatorului din vină şi în legătură cu munca lor. Conform alin. (3) din acelaşi articol în situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pa- gubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solici- ta salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

Prin adoptarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, în vigoare de la 1.03.2003, a fost înlăturată vechea răspun- dere materială a salariatului şi, implicit, posibilitatea angajatorului de a emite decizii de imputare cu caracter executoriu în vederea recuperării prejudiciului.

Dispoziţia de imputare contestată de intimat, deşi potrivit susţinerilor apelantei are drept scop acoperirea unui prejudiciu, având un caracter unilateral, contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 169 alin. (2) C.muncii, conform căruia „reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă da- toria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”. În consecinţă, pentru a se recu- pera prejudiciul pe care apelanta pretinde că i l-a cauzat intimatul, angajatorul trebuia să se adreseze cu o cerere instanţei pentru a se constata că sunt îndeplinite con- diţiile prevăzute de art. 254 C.muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, decizia de impu- tare nr. 2394/15.07.2014, prin care s-a stabilit în mod unilateral de către angajator sumele pe care i le datorea- ză angajatul său, fiind nulă absolut.

Reţinând aceste considerente, prima instanţă a indi- cat în mod judicios motivele pentru care a considerat că

decizia de imputare este nelegală, criticile formulate în apel cu privire la acest aspect fiind nefondate.

De asemenea, în lipsa unei cereri formulate de către angajator, având în vedere principiul disponibilităţii pre- văzut de art. 9 C.proc.civ., Tribunalul nu putea să reţină incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 254 C.muncii şi să constate îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răs- punderii patrimoniale a reclamantului.

Curtea constată că apelanta a recunoscut chiar prin motivele de apel că în cauză nu există un acord al părţi- lor pentru recuperarea pagubelor, faptul că intimatul a demisionat ulterior emiterii referatului de constatare a pagubei neavând nicio relevanţă întrucât Codul muncii nu condiţionează existenţa acordului de calitatea de an- gajat, art. 258 C.muncii reglementând expres procedura de plată a despăgubirilor după încetarea contractului in- dividual de muncă.

În speţă, neexistând acordul salariatului la repararea pe cale amiabilă a pretinsului prejudiciu invocat de anga- jator [conform art. 254 alin. (3) şi (4) C.muncii], în mod corect s-a apreciat de către tribunal că fără intervenţia instanţei de judecată nu este posibilă efectuarea unor re- ţineri de salariu în temeiul deciziei de imputare emisă de angajator în acest sens.

Referitor la celelalte critici formulate prin memoriul de apel, se reţine că, raportat la obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv anularea unei decizii de imputare, nu este necesară examinarea stării de fapt din perspectiva îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii pa- trimoniale a reclamantului, motivele de apel invocate în acest sens de angajator fiind nepertinente.

Având în vedere aceste considerente se va respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâtă.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni contra patrimoniului

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 248/A din 2 iulie

2015

(cuvinte cheie: bancrută frauduloasă, răspunderea penală a persoanei juridice, insolvenţă, administrator judiciar, condiţie suspensivă, societate profesională cu răspundere limitată)

Bancrută frauduloasă. Răspunderea penală a persoanei juridice

Legea nr. 85/2006, art. 143 alin. (2) C. pen. anterior, art. 191 NCP, art. 135, art. 241

1. În procedura insolvenţei, fapta reprezentantului administratorului judiciar care, în frauda credito-

rilor, înscrie în tabelul de creanţe o creanţă sub condiţie suspensivă ca fiind o creanţă pură şi simplă, deşi condiţia nu este îndeplinită şi, prin urmare, suma care reprezintă valoarea creanţei nu este datorată - cu consecinţa efectuării plăţii acestei sume nedatorate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., ce incriminează fapta persoanei care, în frauda creditorilor, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situa- ţia financiară sume nedatorate.

2. Societatea profesională cu răspundere limitată, ca formă de exercitare a profesiei de practician în in-

solvenţă cu personalitate juridică, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei, răspunde penal pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă săvârşită de reprezentantul său, în realizarea obiec- tului de activitate al societăţii desemnate administrator judiciar în procedura insolvenţei.

3. Dacă un reprezentant al societăţii profesionale cu răspundere limitată, desemnată administrator

judiciar în procedura insolvenţei, săvârşeşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., în realizarea obiectului de activitate al societăţii, iar un alt reprezentant al acesteia să- vârşeşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea obiectului de activitate al societăţii, societatea profesională cu răspundere limitată - persoană juridică desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei - răspunde penal pentru două infracţiuni de bancrută frauduloasă, aflate în concurs real de infracţiuni.

Speţa: Prin sentinţa nr. 662/F din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 143 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 85/2006, a fost condamnată inculpata R. SPRL la pedeapsa de 80.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.

În baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, au fost condamnaţi inculpaţii M.O., Ş.G. şi R.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă. S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. ( )

Au fost obligaţi inculpaţii R. SPRL, M.O., Ş.G. şi R.E. în solidar la plata către partea civilă societatea C. a sumei de 20.475.578,18 lei.

În drept, fapta inculpatei R. SPRL care, în calitate de administrator judiciar al societăţii în insolvenţă C., a prezentat în tabelul creanţelor asupra debitoarei societatea C. (respectiv în completarea la tabelul preliminar, astfel cum a fost depusă la dosarul instanţei în luna august 2009), în frauda celorlalţi creditori, a unor sume nedatorate, respectiv a creanţei numitei A.B., lucru care a dus la plata către aceasta a unei prime tranşe de 14.044.603,67 lei la data de 5 septembrie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006.

Fapta inculpatei R. SPRL care, în calitate de administrator judiciar al societăţii în insolvenţă C., a avizat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010), în care la pozi- ţia 1 este consemnată în fals creanţa numitei A.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

17

Drept penal

Fapta inculpatei M.O. care, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al societăţii în insolvenţă C., a pre- zentat în tabelul creanţelor asupra debitoarei societatea C. (respectiv în completarea la tabelul preliminar, astfel cum a fost depusă la dosarul instanţei în luna august 2009), în frauda celorlalţi creditori, a unor sume nedatorate, respectiv a creanţei numitei A.B., lucru care a dus la plata către aceasta a unei prime tranşe de 14.044.603,67 lei la data de 5 septembrie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006.

Fapta inculpatei R.E. care, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al societăţii în insolvenţă C., a avizat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010), în care la poziţia 1 este consemnată în fals creanţa numitei A.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Fapta inculpatului Ş.G. care, în calitate de administrator special al societăţii în insolvenţă C., a întocmit lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010), în care la pozi- ţia 1 este consemnată în fals creanţa numitei A.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii M.O., Ş.G., R.E. şi R. SPRL.

Apelul nu este fondat.

18

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că între martora A.B. şi so- cietatea P. (actuala societatea C.), în cursul anului 2007, s-au încheiat două contracte, şi anume:

- contractul din 16 mai 2007, prin care societatea P.

achiziţiona de la aceasta părţile sociale ale societăţii G. contra sumei de 2.600.000 euro, contract ce a fost exe- cutat imediat, societatea P. plătind preţul şi devenind proprietarul părţilor sociale ale societăţii G., ce avea în concesiune mina de la B.;

- contractul din 30 iulie 2007, prin care A.B. a trans-

mis societăţii P. drepturile exclusive de exploatare şi fo- losinţă pe teritoriul României a invenţiei „Procedeu de prelucrare a unor calcare brucitice şi instalaţia aferentă.”

Potrivit art. 5 al contractului, preţul total al licenţei este de 9.900.000 euro, plata urmând a se face în mai multe tranşe, o primă tranşă de 2.800.000 euro până la data de 5 august 2007, restul de 7.100.000 euro urmând a fi achitaţi în tranşe (6 rate lunare de 50.000 euro şi 68 tranşe lunare de 100.000 euro), în termen de 30 de zile de la data realizării de venituri nete din vânzarea pro- duselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.

Părţile au consimţit asupra faptului că toate tranşele de preţ stabilite, cu excepţia celei de 2.800.000 euro, se vor plăti numai sub condiţia realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi uti- lizarea invenţiei.

La data de 18 octombrie 2007, la contractul de licenţă invenţie din 30 iulie 2007, între părţi s-a încheiat Actul adiţional nr. 1 prin care se modifică art. 5.1 din contrac- tul de licenţă, în sensul că plata preţului se va efectua în mai multe tranşe, după cum urmează: o primă tranşă de 2.800.000 euro, o a doua tranşă de 200.000 euro, iar

restul de 6.900.000 euro urmează a fi achitat în 6 rate lu- nare de 50.000 euro şi 66 tranşe lunare egale de 100.000 euro fiecare.

Conform art. 2 din Actul adiţional, părţile au conve- nit ca plata celei de a doua tranşe de 200.000 euro să se efectueze la data semnării actului adiţional, iar în ceea ce priveşte celelalte tranşe, prima tranşă de preţ devine scadentă şi se va achita în termen de 30 zile de la data realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţi- nute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.

Părţile au consimţit asupra faptului că toate tranşele stabilite, cu excepţia celor de 2.800.000 euro şi 200.000 euro, se vor plăti de licenţiat numai sub condiţia realiză- rii de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.

Cele două tranşe stabilite de către părţi prin actul adi- ţional au fost achitate la data de 13 august 2007 - suma de 2.800.000 euro şi la 19 octombrie 2007 - suma de 200.000 euro.

Potrivit art. 3.1 din Contractul de licenţă invenţie, acest contract intră în vigoare la data semnării lui şi pro- duce efecte pe întreaga durată de valabilitate a brevetului astfel acordat, respectiv până la data de 16 martie 2026.

După ce a achiziţionat părţile sociale de la societatea G., societatea C. a întreprins demersurile necesare pu- nerii în exploatare a zăcământului de la B., respectiv a obţinut avize, autorizaţii, concesiuni de terenuri, racor- darea la energie electrică, a construit un drum de acces, demersuri ce sunt menţionate în Planul de reorganizare al societăţii C.

Prin sentinţa nr. 1786 din 25 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă cererea formulată

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept penal

de creditoarea societatea M. şi s-a deschis procedura in- solvenţei împotriva debitoarei societatea C., fiind numi- tă administrator judiciar R. SPRL.

Conform contractului din 30 iulie 2007 şi a actului adiţional la acesta, creanţa numitei A.B. în valoare de 6.900.000 euro era o creanţă afectată de o condiţie, re- spectiv aceea a realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea inven- ţiei, condiţie care nu era îndeplinită la data deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei societatea C. şi, în con- secinţă, suma de 6.900.000 euro nu era datorată.

Potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, admi- nistratorul judiciar al debitoarei, inculpata R. SPRL, prin reprezentantul său - M.o., a verificat creanţele existente şi a înscris această creanţă în tabelul preliminar al crean- ţelor, mai exact în completarea la tabelul preliminar al creanţelor depusă la instanţa de judecată în luna august 2009, creanţa numitei A.B. figurând la poziţia nr. 28.

În tabelul preliminar al creanţelor, creanţa numitei A.B. a fost trecută ca o creanţă pură şi simplă, deşi era afectată de o condiţie, aşa cum s-a arătat anterior.

După întocmirea tabelului preliminar, creanţa numi- tei A.B. a fost trecută în tabelul definitiv al creanţelor tot ca o creanţă pură şi simplă, iar la data de 5 septem- brie 2011, societatea C. a făcut plata primei tranşe de 14.044.603,67 lei.

Procedându-se în acest mod, au fost încălcate dispozi- ţiile art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, potrivit că- rora titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii vor fi îndreptăţiţi să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.

Este cert faptul că nu se îndeplinise condiţia de reali- zare a veniturilor nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei, astfel că această creanţă a martorei A.B. nu era certă şi exigibilă, aşa în- cât suma a fost plătită în mod nelegal, în dauna celorlalţi creditori.

Potrivit art. 20 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar are obligaţia de a verifica crean- ţele şi, atunci când este cazul, să formuleze obiecţiuni la acestea, precum şi să întocmească tabelul creanţelor.

În baza acestor dispoziţii legale, administratorul judi- ciar trebuia să realizeze propria sa verificare asupra cre- anţelor societăţii C., putând observa că această creanţă a numitei A.B. era afectată de o condiţie şi, în consecinţă, nu trebuia trecută în tabelul creanţelor ca o creanţă certă şi exigibilă.

Conform dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în vederea administrării eficiente a proce-

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

durii, planul de reorganizare poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), aparţin fur- nizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar.

Dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 pre- văd că, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efec- tua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente.

Contrar acestor dispoziţii legale, creanţa numi- tei A.B. a fost înscrisă în lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, la poziţia 1, în cuantum de 29.558.220 lei, lista creditorilor fiind sem- nată de administratorul special al societăţii C. - inculpa- tul Ş.G. şi confirmată de administratorul judiciar - incul- pata R. SPRL, prin reprezentantul său - inculpata R.E.

Probele administrate au dovedit fără echivoc faptul că brevetul de invenţie al martorei A.B. nu a fost folosit ni- ciodată în activitatea societăţii C., iar creanţa respectivă nu făcea parte din categoria celor fără de care societatea nu îşi putea desfăşura activitatea.

Prin includerea creanţei numitei A.B. în categoria ce- lor prevăzute în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aceasta a beneficiat de un regim privilegiat de plată, în sensul că prima tranşă de plată era în cuantum de două treimi din totalul de plată al creanţei, spre deosebire de celelalte creanţe chirografare în cazul cărora prima tran- şă de plată era de numai o treime din totalul de plată.

În tabelul definitiv ce cuprinde creanţele înregistra- te împotriva averii debitoarei societatea C., creanţa nu- mitei A.B. în cuantum de 29.558.220 lei figurează ca o creanţă pură şi simplă.

La data de 5 septembrie 2011, numitei A.B. i-a fost achitată suma de 14.044.603,67 lei, iar la data de 30 no- iembrie 2010, i-a fost achitată suma de 6.430.974,51 lei.

Planul de reorganizare a societăţii C. a fost votat de Adunarea creditorilor şi aprobat de Adunarea ge- nerală extraordinară a acţionarilor, iar prin sentinţa nr. 7482 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a vII-a comercială, a fost confirmat acest plan de reorganizare.

În planul de reorganizare şi în programul de plăţi sunt menţionate separat creanţele chirografare ale credito- rilor fără de care societatea nu îşi poate desfăşura acti- vitatea, între care se află şi creanţa numitei A.B. şi alte creanţe chirografare.

În drept, faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descri- se şi reţinute şi de prima instanţă, întrunesc elementele

19

Drept penal

20

constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă pre- văzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 pentru inculpaţii R. SPRL şi M.o. şi, respectiv, prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 pentru inculpaţii R. SPRL, R.E. şi Ş.G.

Sub aspectul laturii obiective, inculpaţii M.o. şi R. SPRL au înfăţişat în tabelul creanţelor (respectiv în com- pletarea la tabelul preliminar, astfel cum a fost depusă la dosarul instanţei în luna august 2009) ca datorată o sumă nedatorată, faptă săvârşită în frauda creditorilor.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 85/2006, după deschide- rea procedurii insolvenţei, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, iar conform art. 67 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, adminis- tratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecă- rei cereri privind creanţa, a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimi- tatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate ante- rior, inculpata M.o. avea obligaţia de a efectua propriile verificări cu privire la creanţa numitei A.B., verificări ce excludeau înscrierea acestei creanţe în tabelul preliminar ca o creanţă pură şi simplă, aceasta fiind de fapt afecta- tă de o condiţie suspensivă, aceea a obţinerii de venituri nete din exploatarea şi utilizarea invenţiei.

În declaraţiile date pe parcursul procesului penal, in- culpata M.o. s-a apărat în sensul că a efectuat aceste ve- rificări, a analizat inclusiv contractul de licenţă încheiat între societatea C. şi A.B., actul adiţional la contract, dar şi evidenţierea acestor acte în contabilitatea debitoarei societatea C., ajungând la concluzia că această creanţă este una pură şi simplă.

Aşa cum s-a arătat anterior, creanţa numitei A.B. era afectată de o condiţie suspensivă, aspect pe care incul- pata M.o. putea să-l cunoască din analiza documentelor din care rezultă existenţa acesteia, însă inculpata M.o. a ajuns fără un suport legal la concluzia că această creanţă este una pură şi simplă.

Distincţia între creanţa certă şi cea afectată de o con- diţie suspensivă, care nu se îndeplinise, este importantă prin prisma dispoziţiilor art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii vor fi îndreptă- ţi să voteze şi să participe la distribuiri numai după înde- plinirea condiţiei respective.

Calificarea dată de inculpata M.o. acestei creanţe ca fiind una pură şi simplă a avut drept consecinţă plata de către societatea C. a unei prime tranşe de 14.044.603,67 lei (peste 3 milioane de euro), în frauda celorlalţi creditori.

Atât inculpata M.o., cât şi inculpata R.E. au susţinut că faptele pentru care au fost trimise în judecată şi con- damnate de prima instanţă nu există, astfel că se impu- ne achitarea acestora în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Pentru a se dispune achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca fapta să nu existe în materialitatea sa, respectiv să nu fi fost săvârşită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare. or, în speţă, aşa cum s-a arătat, este de necontestat că inculpata M.o. a întocmit tabelul preliminar al creanţelor, iar inculpata R.E. a confirmat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în modalitatea descrisă, astfel că nu se poa- te susţine că faptele nu există.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de ban- crută frauduloasă reţinută în sarcina inculpaţilor Ş.G. şi R.E. s-a realizat prin întocmirea listei creditorilor pre- văzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010 şi, re- spectiv, confirmarea acestei liste unde este consemnată în fals creanţa numitei A.B. la poziţia 1, ca fiind o creanţă fără de care societatea nu-şi putea realiza activitatea.

Inculpaţii Ş.G. şi R.E. au falsificat evidenţele debitoa- rei societatea C., prin întocmirea şi avizarea unui docu- ment în care au menţionat, contrar realităţii, faptul că respectiva creanţă este dintre cele prevăzute în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, şi anume o creanţă chi- rografară ce aparţine furnizorilor fără de care activita- tea debitoarei nu se putea desfăşura şi care nu puteau fi înlocuiţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este fără echivoc faptul că inculpata R.E. a fost cea care a confir- mat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în calitate de reprezentant al admi- nistratorului judiciar R. SPRL.

Din evidenţele societăţii debitoare rezultă cu claritate faptul că această creanţă a numitei A.B. nu era una fără de care societatea să nu-şi poată continua activitatea, astfel că inculpata, contrar acestei realităţi, a procedat la confirmarea listei respective.

Înscrierea creanţei numitei A.B. în lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 avea ca şi consecinţă faptul că plata primei tranşe se realiza în proporţie de 2/3 din totalul creanţei, spre deosebire de celelalte categorii de creanţe.

Inculpata R.E. a mai invocat existenţa cauzelor justi- ficative prevăzute în art. 21 alin. (1) C. pen. şi art. 22 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 21 alin. (1) C. pen., este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept penal

drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

Inculpata R.E. susţine că a analizat şi a constatat în- deplinite condiţiile legale cu ocazia confirmării listei, iar pe de altă parte, condiţiile şi limitele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiei impuse în sarcina sa au fost confirmate printr-o hotărâre definitivă şi irevocabi- lă. Aceste susţineri ale inculpatei nu pot fi primite, iar în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine cauza justificativă prevăzută în art. 21 alin. (1) C. pen., pentru că ceea ce se impută inculpatei este tocmai faptul că nu a procedat potrivit dispoziţiilor legale, ci a falsi- ficat evidenţele debitoarei, confirmând o listă unde, în mod contrar realităţii, creanţa numitei A.B. era menţio- nată ca o creanţă fără de care societatea nu-şi putea des- făşura activitatea.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţi-

onat cu intenţie indirectă, respectiv au prevăzut rezul- tatul acţiunilor lor şi, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, inculpate- le R. SPRL şi M.o. au cunoscut prevederile contractului încheiat de societatea C. cu A.B., faptul că nu se înde- plinise condiţia realizării de venituri din exploatarea in- venţiei, au realizat faptul că prin înscrierea acestei cre- anţe în tabelul preliminar al creanţelor ca o creanţă pură şi simplă vor fi fraudaţi ceilalţi creditori şi au acceptat această urmare.

Referitor la infracţiunea de bancrută frauduloasă pre- văzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, inculpaţii R. SPRL, R.E. şi Ş.G. au cunoscut, de aseme- nea, prevederile contractului încheiat cu A.B., faptul că

) (

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

invenţia nu este şi nu a fost folosită niciodată de societa- tea debitoare în activitatea sa şi că prin fapta lor creanţa numitei A.B. va fi trecută într-o altă categorie de creanţe, beneficiind de regimul acesteia, rezultat pe care inculpa- ţii, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea produ- cerii lui.

Inculpata R. SPRL a susţinut că practicianul în insol- venţă nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţi- unii de bancrută frauduloasă.

Contrar susţinerilor sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în acord cu prima instanţă, că R. SPRL are calitatea de subiect activ al infracţiunii de bancrută frauduloasă.

Societatea profesională cu răspundere limitată se con- stituie prin contract de societate, prin asocierea practi- cienilor în insolvenţă, persoane fizice, iar contractul de societate este supus înregistrării în Registrul formelor de organizare, ţinut de Secretariatul general al uNPIR.

R. SPRL a fost înregistrată în Registrul formelor de organizare la data de 31 decembrie 2006, are persona- litate juridică, iar infracţiunile imputate acesteia au fost săvârşite în realizarea obiectului ei de activitate.

Completarea tabelului preliminar şi confirmarea lis- tei creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 s-au efectuat de către inculpatele M.o. şi R.E. în calitate de reprezentanţi ai R. SPRL şi nu în nume propriu, astfel că în mod justificat s-a reţinut că societa- tea are calitatea de subiect activ al infracţiunii de ban- crută frauduloasă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, apelurile de- clarate de inculpaţii M.o., Ş.G., R.E. şi R. SPRL.

21

Drept penal

DREPT PENAL

Circumstanţe atenuante

Curtea de Apel Craiova, secţia penală, decizia nr. 1420 din 15 decembrie 2015

(cuvinte cheie: circumstanţe atenuante, provocare, lovituri cauzatoare de moarte)

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Provocare

NCP, art. 75 alin. (1) lit. a)

Pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării este necesar ca victima infracţiunii să

fi avut o atitudine agresivă ori un comportament care să fie considerat grav, de natură să cauzeze făptu-

itorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, astfel încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la

o ripostă (prin săvârşirea unei infracţiuni). Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca

riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să fie de o severitate apropiată. În condiţiile în care inculpatul a acţionat spon- tan, în sensul că i-a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feţei sub imperiul puternicei tulburări produsă de muşcătura câinelui, căruia victima îi dăduse drumul din curte în acest scop, în mod corect a fost reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării.

22

Prin sentinţa instanţei de fond, inculpatul a fost con- damnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pen- tru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauza- toare de moarte, prevăzută de art. 195 alin. (1) C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege, respectiv, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii comise, fiind în prezenţa unei infracţiuni contra vieţii, comisă asupra unei persoane în vârstă de 65 de ani, mo- dul şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fap- ta, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul că acesta nu are antecedente penale, iar din re- feratul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, se reţin aspecte po- zitive cu privire la persoana inculpatului, apreciindu-se că există risc mediu de reiterare a comportamentului in- fracţional. Totodată, s-a avut în vedere şi atitudinea sin- ceră manifestată de inculpat, acesta recunoscând şi re- gretând fapta comisă, chiar dacă acesta nu a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi nu i s-au aplicat dispoziţii- le art. 396 alin. (10) C.proc.pen. De asemenea, în mod corect a fost reţinută în favoarea inculpatului, circum- stanţa atenuantă a provocării. Pentru a putea fi reţinu- tă circumstanţa atenuantă a provocării este necesar ca victima infracţiunii să fi avut o atitudine agresivă ori un comportament care să fie considerat grav, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, astfel încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă (prin săvârşirea unei infracţiuni).

Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să fie de o severitate apropiată. Faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea într-o astfel

de stare de încărcare nervoasă este evidenţiat de probele administrate în cauză, respectiv de declaraţiile inculpa- tului şi ale martorilor oculari, din care rezultă că victi- ma, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a ieşit din curte, a reproşat grupului de colindători, din care făcea parte şi inculpatul, că produc zgomot, iar apoi a deschis poarta pentru a ieşi câinele său din curte, lucru care s-a şi întâmplat, câinele ieşind şi muşcându-l pe inculpat de picior.

Comportamentul victimei a fost unul exagerat, având în vedere, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, că tra- diţia colindatului cu ocazia sărbătorilor de iarnă (fapta fiind săvârşită în seara zilei de 23.12.2014) presupune o oarecare tulburare a liniştii publice, tulburare care este acceptată de comunitate.

Astfel fiind, în condiţiile în care inculpatul a acţionat spontan, în sensul că i-a aplicat victimei o singură lo- vitură cu pumnul în zona feţei sub imperiul puternicei tulburări produsă de muşcătura câinelui, căruia victima îi dăduse drumul din curte în acest scop, în mod corect a fost reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa ate- nuantă a provocării.

Ca urmare a celor arătate mai sus, se constată că pe- deapsa principală de 4 ani închisoare, cu executare în re- gim de detenţie, deci o pedeapsă egală cu minimul redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 76 C.pen. (limitele de pedeapsă reduse conform art. 76 C.pen. fiind cuprin- se între 4 şi 8 ani închisoare), aplicată inculpatului de către instanţa de fond este corect individualizată şi este de natură să conducă la reeducarea inculpatului şi la pre- venirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Aşa fiind, Curtea constată că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi este neîntemeiat.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Drept penal

DREPT PENAL

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, decizia nr. 1420 din 15 decembrie 2015

(cuvinte cheie: suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pedeapsă rezultantă, termen de încercare)

Revocarea suspendării condiţionate. Executarea efectivă a pedepsei rezul­ tante. Imposibilitatea dispunerii sus­ pendării sub supraveghere

Legea nr. 187/2012, art. 15 alin. (2) C.pen. din 1969, art. 83 alin. (1)

Având în vedere că inculpatul a comis fapta dedusă judecăţii în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 2008/11.11.2013 a Judecătoriei Brăila, în cauză se aplică dispoziţiile tranzitorii ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, care prevede că „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”. Dispoziţiile ale art. 83 alin. (1) C.pen. din 1969 prevăd expres executarea în întregime a pedepsei pentru care s-a revocat suspendarea alături de pedeapsa aplicată pentru infracţi- unea comisă în termenul de încercare, într-un loc de deţinere. Singura excepţie de la executarea efectivă a pedepsei este în cazul comiterii unei infracţiuni din culpă în termenul de încercare, potrivit art. 83 alin. (3) C.pen. din 1969, situaţie care nu este incidentă în cauză întrucât infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă cu intenţie.

Speţa: Prin sentinţa penală nr. 1552/12.10.2015 a Judecătoriei Brăila, în baza art. 335 alin. (1) C.pen. cu aplicarea

art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infrac- ţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, fapta săvârşită la data de

12.11.2014.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în referire la art. 83 C.pen. din 1969, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplica- tă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere [art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice] prin sentinţa penală nr. 2008/11.11.2013 a Judecătoriei Brăila definitivă prin nerecurare la data de 25.11.2013 şi s-a dispus ca pedeapsa să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul B.V. va executa o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare.

S-a dispus ca pedeapsa sa fie executată prin privare de libertate.

) (

Inculpatul B.V. a solicitat ca judecata sa aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a

înscrisurilor prezentate de părţi, şi a recunoscut în totalitate fapta reţinuta în sarcina sa. S-a reţinut că la data de 12.11.2014 lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de ordine Publică al IPJ Brăila, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza satului B., comuna M., judeţul Brăila, pe DC 60 au oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înma- triculare BR xx xxx. Cu această ocazie au procedat la identificarea conducătorului autovehiculului, stabilind că este inculpatul B.V. care a declarat că nu posedă permis de conducere.

Verificându-se în baza de date a IPJ Brăila, s-a constatat că într-adevăr acesta nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

S-a apreciat că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, ast- fel cum rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală. S-a reţinut că prin infracţiunea săvârşită, in- culpatul a adus atingere relaţiilor sociale relative la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, ştiut fiind faptul că persoanele care nu posedă permis de conducere, a căror abilitaţi de manevrare a autovehiculelor şi cunoştinţe teoretice privind legislaţia rutieră nu au fost testate, constituie o cauză frecventă în producerea accidentelor rutiere.

S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2008/11.11.2013 a Judecătoriei Brăila definitivă prin nerecurare la data de 25.11.2013 s-a aplicat inculpatului o pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedep- sei (art. 81 C.pen.) pentru săvârşirea unei infracţiuni similare, aspect de natură a vădi o periculozitate socială sporită a inculpatului.

Săptămâna J uridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

23

Drept penal

Din fişa de cazier a inculpatului rezultă că prin ordonanţa nr. 6536/P/2011/12.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C.pen. şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în sumă de 200 lei. S-a mai reţinut de instanţă că inculpatul B.V. este cetăţean român, în vârsta de 49 de ani şi a dat dovadă de o conduită procesuală sinceră în faţa organului de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată. S-a precizat că, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal în referire la art. 83 C.pen. din 1969, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicata prin sentinţa penală nr. 2008/11.11.2013 a Judecătoriei Brăila şi se va dispune ca pedeapsa să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

S-a menţionat că se va dispune ca pedeapsa sa fie executată prin privare de libertate, având în vedere persistenţa incul- patului în conduita infracţională şi nesocotirea condiţiei esenţiale a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate anterior.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.V. solicitând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Apelul declarat de inculpatul B.V. este nefondat.

24

Întrucât inculpatul a comis infracţiunea dedusă jude- căţii în termenul de încercare al suspendării condiţiona- te a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2008/2013 a Judecătoriei Brăila, corect prima instanţă a dispus revocarea suspendării şi executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată pentru infracţiunea care face obiectul prezentei cauze. În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi decât cu executare efec- tivă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În cauză se aplică dispoziţiile tranzitorii ale art. 15 din Legea nr. 187/2012.

Dispoziţiile art. 83 alin. (1) C.pen. din 1969 prevăd expres executarea în întregime a pedepsei pentru care s-a revocat suspendarea alături de pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare, în- tr-un loc de deţinere. Singura excepţie de la executarea efectivă a pedepsei este în cazul comiterii unei infracţi- uni din culpă în termenul de încercare, potrivit art. 83 alin. (3) C.pen. din 1969, situaţie care nu este incidentă în cauză întrucât infracţiunea dedusă judecăţii a fost co- misă cu intenţie. În acelaşi sens este şi Decizia nr. I/2011

a I.C.C.J. – Secţiile unite, care, în interpretarea şi aplica- rea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C.pen., a stabilit că:

„1. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvâr- şirii în cursul termenului de încercare a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pedeapsă la care

a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării

suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, chiar şi în cazul îndeplinirii condiţiilor prevă- zute de art. 81 C.pen.

2. Suspendarea condiţionată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, ob- ţinută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. (1) C.pen.”

Această decizie îşi menţine actualitatea şi în prezent având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din

Legea nr. 187/2012 care prevăd că măsura suspendă- rii condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului C.pen., iar regimul suspendării condiţi- onate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revo-

cării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul pe- nal din 1969. Totodată, prin Decizia nr. 13/06.05.2015

a I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chesti-

uni de drept în materie penală, s-a arătat că stabilirea

şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării

condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în apli- care a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat

la art. 83 alin. (1) C.pen. anterior. În motivarea acestei

decizii s-a arătat, printre altele, că în ipoteza revocării suspendării, tratamentul sancţionator nu poate fi decât acela reglementat de art. 83 C.pen. anterior (care nu era diferit după cum noua infracţiune era săvârşită în stare

de recidivă postcondamnatorie sau în stare de pluralitate

intermediară), nefiind de acceptat revocarea suspendării condiţionate pe un temei (cel C.pen. anterior) şi stabili- rea pedepsei de executat, în urma acestei revocări, pe un alt temei (cel din noul C.pen.), întrucât s-ar ajunge la cre- area unei lex tertia, pe cale de interpretare judecătoreas- că. S-a mai precizat că aplicarea tratamentului sancţio-

nator prevăzut de art. 83 alin. (1) C.pen. anterior (care presupune executarea în întregime a pedepsei în privin-

ţa căreia s-a dispus revocarea suspendării condiţionate,

alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, chiar dacă nu sunt îndeplinite, conform legii penale noi, condiţiile recidivei postcondamnatorii, ci acelea ale plu- ralităţii intermediare) nu contravine DCC nr. 265/2014. Prin urmare, cererea inculpatului B.v. de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei este nefondată.

Săptămâna Juridică nr. 13/2016 » Litteris e-Publishing

Săptămâna Juridică

Săptămâna J uridică L itteris e-publishing INFORMAŢII GENERALE: Număr de exemplare pe an: 44 Număr de

Litteris

e-publishing

INFORMAŢII GENERALE:

Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie şi în luna August va apărea câte un singur număr

Iulie şi în luna August va apărea câte un singur număr Litteris e-publishing Str. Teiul Doamnei

Litteris e-publishing Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10 Cod 23581, Sector 2, Bucureşti Tel 021.242.01.61 Mobil: 0745.327.443 Email: comenzi@saptamana-juridica.ro redactie@saptamana-juridica.ro