Sunteți pe pagina 1din 10

Protetica dentara a ocupat intodeauna un loc de frunte in pregatirea

universala a medicilor stomatologi. Cu timpul, ea s-a divizat in mai multe


discipline si ramuri. Divizarea difera de la o tara la alta, existand uneori
deosebiri de la o facultate la alta.
Disciplinei de protetica i s-au atasat si alte domenii de studiu ca;
ocluzologie, materiale dentare, imtologia si estetica dentara.Complexitatea
continutului, alaturi de progresele stiintifice si tehnologice , au facut ca in
ultimul timp unele dintre aceste domenii sa necesite chiar o abordare
separata.
In decursul anilor s-au schimbat si o serie de conceptii; paradigme care
erau folosite ca dogme au fost puse sub semnul intrebarii. Una din ele este
sindromul celor 28 de dinti(Levin). In ce masura este necesara
interventia protetica si cat compenseaza organismul individului lipsa unor
dinti?
Necesitatile de tratament protetic depind mult de factori geografici,
culturali si socioeconomici. In societatile cu economie subdezvoltata,
doleantele pacientilor tind sa se focalizeze spre masticatie si absenta
durerii. In tarile industrializate aspectul social al comunicarii sta pe prim .
Infatisarea, aspectul placut, gustul devin optiuni mai importante. Ele
contribuie in mod pozitiv la calitatea vietii in contextul unei dentatii
functionale si nu neaparat integre din punct de vedere morfologic.
Si in sistemul de invatamant international au aparut tendinte noi. Educarea
studentilor se face prin prisma unei practici orientate spre pacient si nu
spre dinte, in cadrul unei discipline integrative care este stomatologia
restauratoare. Dar aceasta presupune restrangerea activitatii protetice ca
urmare a rezultatelor deosebite obtinute in special in profilaxia cariei si a
parodontopatiilor marginale.
1.2.Generalitati
Edentatia partiala reprezinta starea fiziopatologica a arcadelor dentare
caracterizata prin pierderea a unuia pana la 15 dinti de pe arcada. Absenta
dintilor de pe arcada produce un spatiu numit edentatie sau bresa
edentata. Factorii principali ce contribuie la aparitia starii de edentatie sunt
urmatorii: caria dentara si complicatiile ei ( pulpitele acute cu interesare
pulpara si apicala provoaca dureri insuportabile ), parodontopatia,
traumatismele accidentale, osteomielita si tumorile oaselor maxilare,
disfunctia ocluzala.

Autorii straini - Cummer,Kennedy,Applegate - au impartit edentatiile


in clasele I, II, III, IV, clase care corespund zonelor edentate. Cea mai
raspandita clasificare este cea a lui Kennedy:
clasa I-a-edentatie termino-terminala;
clasa a II-a-edentatie uniterminala;
clasa a III-a- edentatie laterala;
clasa a IV-a- edentatie frontala.
Complicatiile edentatiei partiale sunt multiple, principala tulburare
fiind a masticatiei ( absenta dintilor intr-o zona sau alta reduce capacitatea
de prelucrare bucala a alimentelor cu aparitia tulburarilor digestive),
edentatia frontala induce evidente dificultati in vorbire, dar si in fizionomie,
absenta dintilor laterali in edentatiile terminale instalate precoce modifica
dimensiunea verticala de ocluzie, absenta unui numar mare de dinti
conduce la suprasolicitarea dintilor restanti cu afectarea tesuturilor
parodontale, starea de edentatie favorizeaza migrarile orizontale ale
dintilor limitanti ai edentatiilor si pe cele verticale ale dintilor antagonisti.
Edentatia totala defineste absenta tuturor dintilor de pe un singur
maxilar sau de pe ambele maxilare, se instaleaza lent, dupa edentatii
partiale mai intai reduse, apoi intinse. Cauzele edentatiei totale sunt
asemanatoare cauzelor partiale: caria dentara si complicatiile ei,
parodontopatiile, involutia fiziologica a aparatului dento-maxilar, factorul
iatrogen, afectiunile tumorale si traumatisme.
Simptomele edentatului total constau in tulburarile de masticatie ( absenta
dintilor din cavitatea bucala exclude posibilitatea transformarii alimentelor
in fragmente cu dimensiuni foarte mici, favorabile pentru digestie ),
tulburarile fizionomice sunt prezente intotdeauna, dar intensitatea
vizibilitatii lor depinde de tonicitatea musculaturii oro-faciale si de tesutul
adipos; tulburarile de fonatie apar mai evidente cand edentatia se
instaleaza in scurt timp si cuprinde zona dintilor frontali; tulburarile psihice.

1.3.Campul protetic
In edentatia partiala campul protetic este reprezentat de totalitatea
elementelor morfologice ale oaselor maxilare pe care se aplica proteza.
Elementele morfologice sunt: dintii restanti, crestele edentate, bolta

palatina,
tuberozitatile
maxilare,
tuberculii
piriformi.
Elementele
morfologice preiau prin dintii restanti si paradontiu presiunile exercitate de
proteza si le transmit osului maxilar si sunt grupate in suportul muco-osos
si suportul dento-paradontal:

Suportul dento-paradontal: totalitatea dintilor restanti, tesuturile


paradontale care intra in contact cu partile componente ale protezei
contribuind la stabilizarea si mentinerea acestora.

Suportul muco-osos: format din fibromucoasa a crestei edentate, a boltii


palatine, tuberculului piriform, tuberozitatilor maxilare si osului subiacent.
Stabilizarea, mentinerea si sprijinul sunt dependente de numarul
dintilor restanti, repartizarea lor topografica, pozitia lor de imtare,
morfologia coronara, relatiile de ocluzie. Numarul dintilor restanti
influenteaza stabilitatea protezei, este in corelatie directa cu repartizarea
lor topografica. Un numar mai mare de dinti restanti este mai favorabil
pentru stabilitatea protezei. Stabilitatea mai depinde si de modul
repartizarii dintilor restanti pe arcada: dintii pot fi prezenti intr-o singura
zona sau mai multe zone aflandu-se in uri diferite separate de bresele
edentate. Dintii situati in mai multe uri ofera conditii mai bune de
stabilizare decat un numar mai mare de dinti situati intr-o singura zona.
Pozitia de imtare a dintilor restanti: dintii nu au imtare perpendiculara in
oasele maxilare astfel datorita formei arcadelor face ca axele de imtare ale
dintilor la nivel maxilar sa fie convergente, iar la nivel mandibular
divergente. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, numit con de
sustentatie Villain. Astfel se evidentiaza perimetrul in care se situeaza
apexurile dintilor de la maxilar care este mai mic decat perimetrul
apexurilor la mandibula. La maxilar perimetrul aplicat este mai mic decat
cel coronar, la mandibula perimetrul apical este mai mare decat perimetrul
coronar. In concluzie, dintii superiori sunt inclinati in jos si spre exterior, iar
cei inferiori sunt inclinati in sus si spre interior.
In edentatia partiala dintii au tendinta de migrare. Migrarile orizontale
se produc prin inclinarea si translatia dintilor restanti; se produc in sens
mezial ( meziogresiunile ) si in sens distal ( distogresiunile ). Migrarea cu
translatie- coroana si radacina dintelui se deplaseaza in acelasi sens, noul
ax de imtare fiind aproape paralel cu cel initial. Migrarile verticale- au loc
spre edentatie in cautarea dintilor antagonisti absenti: egresiunile ( forma
de migrare impreuna cu procesul alveolar), si extruziile ( dintii se
deplaseaza
din
alveole
spre
edentatie
fara
proces
alveolar ).

Morfologia coronara este examinata anterior protezarii,


clinic si pe model de studiu, deoarece pe coroana dintilor stalpi se aplica
elementele de stabilizare ale protezelor. Acest ecuator determina un
diametru maxim in treimea de colet pe fetele proximale si un diametru
maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala. Linia ecuatorului
de imtare a dintilor prezinta un grad de paralelism cu linia de colet, fata de
care se afla la o distanta de 2,5mm.
Relatia de ocluzie se modifica datorita lucrarilor dentare, se pot
depista contacte dento-dentare traumatice care dezechilibreaza ocluzia.
Mandibula in miscarile de propulsie si lateralitate prezinta laterodeviatii,
distalizari,
mezializari
cu
afectarea
in
timp
a
articulatiilor
temporomandibulare.
Suportul muco-osos este reprezentat de fibromucoasa campului
protetic si oasele maxilare. Fibromucoasa campului protetic ( mucoasa
fixa ) acopera crestele alveolare si bolta palatina fiind aderenta de os.
Mucoasa de pe creste si treimea anterioara a boltii palatine este aderenta
de os; in treimea anterioara a boltii palatine, fibromucoasa formeaza rugile
palatine; in treimea medie a boltii pe linia medio-sagitala fibromucoasa
acopera torusul palatin, aici mucoasa fiind subtire si sensibila la presiuni; in
treimea posterioara mucoasa este neteda, contine glande si un bogat tesut
submucos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in zona anterioara a boltii.
Mucoasa crestelor alveolare are o grosime mai mare la nivel maxilar decat
la mandibula, nu este structurata sa suporte presiuni, are capacitatea de a
se comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma initiala.
Mucoasa pasiv-mobila ( neutrala ) inconjoara mucoasa fixa, la periferia
campului protetic fiind localizata astfel: la maxilar ( in fundul de sac
vestibular si in zona AH ); la mandibula ( in fundul de sac vestibular si
lingual ). Reprezinta limita maxima a marginilor protezelor. Mucoasa mobila
continua zona pasiv-mobila, completeza fundurile de sac si acopera
frenurile, obrajii, buzele, seul bucal. Marginile protezei nu ajung niciodata in
zona
mucoasei
mobile.
In edentatia totala, campul protetic se imparte in doua zone:

zona de sprijin cu care vine proteza in contact si care cuprinde crestele


alveolare si bolta palatina;

zona de mentinere care cuprinde mucoasa neutra la nivelul fundurilor de


sac vestibulare, linguale si la nivelul zonei AH. In aceasta zona se situeaza
marginile protezei.

Crestele alveolare sunt reprezentate de proeminentele intraorale ale


oaselor maxilare. Pot fi mai putin proeminente, mai proeminente sau
sterse, chiar disparute. Crestele nefavorabile sunt cele subtiri de forme
lamelara, sterse sau negative. Extremitatile distale ale crestelor alveolare
sunt reprezentate de tuberozitati ( maxilar ) si de tuberculii piriformi
( mandibula ). Crestele alveolare bine reprezentate au rol in stabilitatea
orizontala a protezelor. Deasemenea preiau majoritatea parte a presiunilor
ocluzale. Bolta palatina asemeni celor scrise mai sus are un rol important.
Ele pot fi de forme diferite: adanca, medie sau plata.
Mucoasa campului protetic in edentatia partiala joaca acelasi rol ca in
edentatia totala. Mediul ambiant protetic - in cavitatea bucala exista saliva
secretata de glandele salivare, saliva are multiple roluri printre care si pe
cel de lubrifiant ce favorizeaza alunecarea partilor moi in contact cu
suprafetele externe ale protezei. Saliva joaca rolul in obtinerea fortei de
adeziune.
Proteza prin forma si marimea ei trebuie sa nu impiedice libertatea
miscarilor formatiunilor anatomice.
1.4.Mentinerea si stabilitatea protezelor acrilice
Protezele aplicate pe campul protetic trebuie sa ramana in contact
intim cu zona de sprijin si in contact cu zona de succiune cand actioneaza
forte care provoaca desprinderea in sens vertical. Factorii de instabilitate
sunt:

greutatea protezei: actioneaza ca factor dislocant numai la maxilar;


alimentele lipicioase precum pastele fainoase, magiunul, caramelele,
guma de mestecat, etc.;

musculatura periprotetica prezinta insertii perpendiculare pe periferia


campului protetic si in momentul contractiei poate sa desprinda proteza
daca marginile acesteia depasesc zonele de insertie;

campul protetic nefavorabil reprezentat de crestele alveolare reduse,


sterse; ocluzia neechilibrata.
Factorii de mentinere si stabilitate sunt: succiunea, adeziunea,
tonicitatea musculara, retentivitatile anatimice ale campului protetic,
presiunea atmosferica si deglutitia. Succiunea este fenomenul fizic de
retinere a unui corp ce este asezat peste altul cavitar, intre care se creeaza
o presiune negativa. Succiunea totala este factorul principal de mentinere
si stabilitate a protezei totale. Ea este asigurata de o amprentare
functionala in portamprenta individuala minutios adaptata la nivelul zonei

de mentinere a campului protetic, de conservarea fundurilor de sac pe


amprenta functionala si de gravarea modelului functional la zona AH.
Adeziunea este reprezentata de forta de atractie intermoleculara ce se
manifesta la nivelul a doua suprafete puse in contact, intre care exista o
pelicula de lichid ( cazul nostru saliva ).
La vechii purtatori de proteze totale musculatura devine factor
principal de stabilizare in conditiile pierderii succiunii totale. Fibrele
orizontale ale muschiului orbicular al buzelor si muschiului
buccinator, orientate paralel cu suprafetele protezelor, apasa
protezele mentinandu-le in contact cu campul protetic.
Retentivitatile anatomice ale campului protetic sunt reprezentate de
creste alveolare bine reprezentate, tuberozitati maxilare
proeminenente, tuberculii piriformi, bolta palatina adanca si cu
suprafata mare. Presiunea atmosferica este prezenta fiind evaluata
la 760 mmHg/cm2. Deglutitia este actul reflex de inghitire a bolului
alimentar. In acest moment, arcadele dentare sunt puse in contact
iar mandibula se afla in pozitia de relatie centrica.
Exista, de asemenea, si factori exceptionali de mentinere, cei mai
multi dintre acestia fara valoare practica, ci doar cu valoare documentara.
Acestia sunt:

Succiunea limitata - se obtine intr-o zona limitata a campului protetic


prin 3 posibilitati: camere de vid ( realizate sub forma unor casete pe
suprafata mucozala a protezei ), linia americana ( reprezentata de o
nervura sub forma de creasta ce proemina pe suprafata mucozala a
protezei ), ventuzele de cauciuc (disc subtire cu diametrul de 15mm, fixat
pe fata mucozala a placii palatinale de un buton metalic ).

Arcurile intermaxilare - reprezentate de doua resorturi in forma


helicoidala, lungi de 6-8mm si groase de 2mm, fixate prin extremitatile lor
pe fata vestibulara, in dreptul premolarilor, atat la proteza maxilara cat si la
cea mandibulara. Tendinta de revenire a arcurilor la forma rectilinie
determina impingerea protezelor pe campul protetic.

Imte aloplastice - reprezentate de corpuri straine introduse in tesuturile


celor doua maxilare. Sunt folosite: imte intraosoase ( sub forma de
suruburi, lame sau ace care sunt fixate in osul crestei alveolare cu o
extremitate, iar cealalta extremitate, libera, apare sub forma de bont
metalic in cavitatea bucala ); imtele subperiostale ( cu o conuratie
scheletizata, sunt aplicate pe suprafata osoasa a crestei alveolare acoperite
de mucoperiost ).

Magneti- inclusi in cele doua proteze, au fost folositi datorita capacitatii


lor de a se respinge in cazul incarcarii lor magnetice identice.

Capsele intramucoase-dispozitive in forma de mici patrici sferice fixate


pe suprafata mucozala a protezei care patrunde in tunele create in
fibromucoasa campului protetic cu un instrument special;

Prafurile si pastele adezive- preparate din extracte ale tei Tragacantha


care aplicate pe fata mucozala a protezei, in contact cu saliva devine o
pasta lipicioasa care mentine proteza pe campul protetic.
Toti acesti factori principali si auxiliari, au rol de mentinere si
stabilitate a protezei pe campul protetic, in special la proteza totala,
deoarece ca principal factor de mentinere al protezelor partiale, tinand cont
ca exista dinti restanti, sunt crosetele.
Crosetele din sarma se aplica pe dintii limitanti ai edentatiilor,
contribuind la mentinerea si stabilitatea protezei partiale. Sarma din care
sunt cofectionate crosetele este un aliaj numit wipla care are in compozitie
fier 70-72%, carbon 0,07%, nichel 8%, crom 18%, si elemente
secundare mangan, molibden, siliciu, tantal, titan. Acest aliaj are o culoare
alb-argintie, intervalul de topire 1375-l420 grade C, gradul de elasticitate
mare, rezista la actiunea oxidanta si coroziva a mediului bucal, isi mentine
luciul, in stare topita curge lent in tipar datorita vascozitatii, dupa racire au
un coeficient mare de contractie 2-2,5%; dupa turnare se indica tratament
termic prin reincalzire si racire brusca. Pentru crosetele protezelor partiale
acrilice se foloseste sarma cu un grad mare de elasticitate, in grosime de
0,6-0,8mm.
Partile componente ale crosetelor sunt: segmental dentar (se aplica pe
2/3 din fata vestibulara a dintelui stalp); segmentul intermediar (poate fi
situat la 0,5-lmm de mucoasa crestei alveolare sau in raport cu dintele);
segmentul de fixare sau terminal(sectiunea terminala modelata cu o ansa
finala ce favorizeaza fixarea crosetului in saua sau placa protezei).
Segmentul dentar plasat subecuatorial pe dintele stalp, are contact liniar cu
dintii, segmentul dentar si cel intermediar nu vin in contact cu parodontiul
marginal si sunt mai elastice si pot fi activate mai eficient decat cele
turnate. Portiunea terminala prezinta retentii pentru fixarea in masa
acrilica, asigura stabilitatea orizontala si ancorarea verticala a protezei
partiale. Crosetele au efect suprasolicitant asupra dintilor stalpi cand sarma
este groasa de 1-l.2 mm si segmentul intermediar scurt. In caz de fractura
se inlocuiesc cu altele noi.
In tehnologia crosetelor din sarma trebuie sa se tina seama de cateva
reguli
in
ceea
ce
priveste manipularea sarmei
de
wipla
si

utilizarea instrumentelor. Sarma se indoaie intr-un singur sens,altfel se


micsoreaza rezistenta la rupere a sarmei, modelarea se va realiza cu clestii
cu partea activa neteda, este contraindicata introducerea sarmei in flacara.
Varful segmetului dentar va fi rotunjit pentru a nu eroda smaltul sau leza
mucoasa din vecinatate, segmental de fixare va fi modelat in zig-zag.
Crosetele se impart in doua grupe: crosete uzuale si crosete mai rar
utilizate. Crosetul cervico-ocluzal deschis dental este un croset des folosit,
segmentul dentar activ este aplicat in zona subecuatoriala pe 2/3 din fata
vestibulara a dintelui stalp. Extremitatea libera este orientata spre dintii
restanti. Subecuatorial,segmentul activ este continuat spre muchia
vestibulo-proximala spre edentatie. Pe fata proximala,bucla in U sau V este
situata sub marginea ocluzala distala. De aici,traiectul crosetului este
orientat spre creasta alveolara prin segmentul terminal care nu se fixeaza
sub dintii artificiali, ci in versantul oral al seii protetice.Se poate folosi
in toate formele de edentatie. Acest tip de croset franeaza desprinderea
protezei prin bratul activ situat subecuatorial; blocheaza distalizarea
protezelor terminale prin extremitatea libera plasata pe versantul mezial al
coroanei; limiteaza miscarea de lateralitate prin portiune supraecuatoriala
rigida a crosetului. Crosetul cervico-ocluzal deschis edental are un traiect
identic cu cel cervico-ocluzal deschis dental, numai ca extremitatea libera a
bratului activ este orientata spre spatiul edentat. Este indicat in edentatiile
terminale,cand intre dintele pe care se aplica pe dintele vecin exista spatiu
rezultat prin migrare. Crosetul cervico-ocluzal deschis edental se opune
desprinderii protezei prin bratul activ situat subecuatorial, franeaza
bascularea prin desprinderea distala a seii terminale, prin segmentul
supraecuatorial franeaza miscarile de lateralitate, prin segmentul dentar
limiteaza tendintele de infundare ale protezei. Crosetul cervico-ocluzal
bidentar se utilizeaza pe doi dinti vecini;cu actiunea reciproca;intruneste
functiile celor doua crosete amintite mai sus si leaga dintii intr-un bloc
functional. Crosetul cervico-alveolar deschis dental are segmentul dentar
plasat subecuatorial cu extremitatea libera spre dintii restanti. Segmentul
intermediar este situat la 0,5-lmm de mucoasa crestei alveolare,se
modeleaza in forma de Z. Indicat pentru toate formele de
edentatie,opunandu-se tendintelor de desprindere a protezei de pe campul
protetic si franand distalizarea protezei.
Crosetul cervico-alveolar deschis edental este un Croset utilizte
mai rar avand extremitatea libera orientate spre edentatie. Traiectul buclei
este dinspre mezial spre edentatie,la distanta de mucoasa procesului
alveolar.Indicat pentru toate protezele terminale.Se opune desprinderii
protezei si tendintelor de basculare. Crosetul proximal cu patrice este
recomandat in zona frontala a arcadei, are forma de U si se aplica peste

patrice(o prelungire proximala). Crosetul cervico-intermediar se aplica sub


punctul de contact a doi dinti vecini bine imtati din vecinatatea edentatiei
fiind indicat cand dintii limitanti ai edentatiei sunt mobili,temporizandu-se
extractia lor. Crosetul ocluzo-interdentar (Stahl) este utilizat pentru
ancorarea protezei partiale uniterminale sau unilaterala, a aparatelor
ortodontice prin aplicarea pe dintii hemiarcadei integre. Crosetul
Stahl opreste tendintele de desprindere ale protezei,prin ansa de sub
punctual de contact si se opune infundarii protezei prin segmentul ocluzal
din nisa masticatorie. Crosetul inelar nu prezinta o extremitate libera, bratul
activ este situat subecuatorial pe fata vestibulara a coroanei,se continua cu
doua brate care urca spre fata ocluzala la nivelul crestelor
marginale,traverseaza arcada prin nisele masticatorii si patrund in baza
protezei. Crosetul muco-alveolar se foloseste in edentatiile biterminale
maxilare, se confectioneaza din sarma de wipla(0,7-0,8mm) si actioneaza in
tendintele de desprindere ale protezei apasand pe mucoasa si provoaca
dureri pacientului.
Pintenii ocluzali sunt confectionati din sarma de grosime de 1mm,o forma
asemanatoare literei Z,desi nu sunt elemente de mentinere ale protezelor
pe campul protetic au rol de sprijin.
Ca instrumentar, pentru modelarea sarmei de wipla se utilizeaza clesti de
diferite tipuri printre care: clestele crampon, clestele cu falci rotunde,
clestele cu falci ascutite, clestele cu falci diferite, clestele Waldsachs,
clestele de taiat sarma. Acesti clesti de tehnica dentaraau o parte activa,
asemanatoare unor stante si bratele de aproximativ 120mm, rezistente, cu
forma curba, care favorizeaza prinderea clestilor de catre tehnician sau
medic in timpul utilizarii.Cele doua brate se articuleaza printr-un nit.
Clestele crampon are o parte activa scurta numita falci,
fetele interne drepte prezentand striatii transversale, care favorizeaza priza
sarmei sau a benzilor metalice. Are o larga utilizare pentru: modelarea
crosetelor din sarma, obtinerea si adaptarea inelelor metalice, adaptarea
coroanelor, modelarea diferitelor tipuri de arcuri ortodontice, manevrarea
stifturilor utilizate in amprentarea de canal pentru coroana de substitutie.
Clestele cu falci rotunde are partea activa de forma rotunda,
actionand asupra sarmei asemanator unor valturi. Este utilizat pentru
modelarea inelelor ortodontice,modelarea buclelor la crosete, precum si
modelarea arcurilor ortodontice si atele de imobilizare folosite in chirurgie.
Clestele cu falci ascutite are falcile de forma conica cu
suprafata de contact intre ele. Modul de actiune este asemanator clestelui

crampon dar cu varful subtire al clestelui pot fi prinse zone mici ale sarmei.
Este utilizat pentru indoiri mici si prinderea unor accesorii de mica
dimensiune
Clestele cu falci diferite ( rotunda si jgheab ) in falca ce are
forma de jgheab patrunde cea rotunda.Modul de actiune este asemanator
unei stante, in care falca ce are forma de jgheab are rolul de matrice, iar
cea rotunda rolul patricei. Este utilizat pentru modelarea in forma de bucla
a segmentelor crosetelor sau arcurilor ortodontice.
Clestele Waldsachs prezinta o falca de forma lamelara cu o
parte zimtata spre extremitate si o alta semirotunda spre articulatie. A doua
falca are un jgheab in care patrunde falca lamelara. La nivelul articulatiei
intre cele doua falci, se afla o zona activa pentru sectionat sarma. Modul de
actiune este tot pe principiul stantei si se realizeaza prin articularea celor
doua falci. Se utilizeaza pentru indoirea sarmei in mai multe uri si pentru
modelarea unor crosete sau arcuri ortodontice.
Clestele de taiat sarma are doua forme: cu partea
activa dispusa frontal si cu partea activa situata longitudinal. Se
utilizeaza pentru sectionarea sarmei de wipla cu diametru pana la
1,2mm. Clestii prezentati sunt utilizati curent pentru modelarea
partilor componente ale crosetelor si arcurilor ortodontice.