Sunteți pe pagina 1din 6

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, Bucureti d.

22 aprilie 1986,Chicago)[2] a fost istoric al


religiilor, scriitor de ficiune, filozof i profesor romn la Universitatea din Chicago. Filozof i
istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei
de istoria religiilor din 1962, naturalizat cetean american n 1966, onorat cu titlul
de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume tiinifice, opere literare i eseuri
filozofice traduse n 18 limbi i a circa 1200 de articole i recenzii cu o tematic extrem de
variat, foarte bine documentate. Opera complet a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de
volume, fr a lua n calcul jurnalele sale intime i manuscrisele inedite. Este membru postmortem al Academiei Romne (din 1990)
Adolescentul miop, care i-a luat cu greu corigenele, Mircea Eliade a fost unul dintre cei mai
mari scriitori, filosofi i istorici ai religiei.
Mircea Eliade s-a nscut n familia ofierului Gheorghe Eliade. Tatl lui, un om deosebit de
religios, l-a nregistrat ns n registrul de nateri cu 4 zile nainte de data real, ca s
corespund astfel cu Srbtoarea celor patru martiri din Sebasta.
Din adolescen a fost intersat de tiinele naturii, chimie, precum i de ocultism i a scris piese
scurte pe subiecte entomologice. n ciuda vederii slabe, citea cu pasiune, unul dintre autorii
preferai fiind Honor de Balzac.
Complexat de aspectul su fizic i de faptul c vedea foarte slab, a recurs la experimente bizare
din dorina de a demonstra c este mai puternic dect colegii si: mnca insecte i i propunea
s doarm numai 4-5 ore pe noapte.
Primele sale lucrri publicate au fost "Inamicul viermelui de mtase" (1921) i "Cum am gasit
piatra filosofal". Patru ani mai trziu, i-a publicat autobiografia, intitulat "Romanul
adolescentului miop".
n tineree, Eliade a fost jurnalist i eseist, discipol al controversatului filosof de extrem dreapta
Nae Ionescu i membru al societii literare Criterion. Nae Ionescu i-a fost profesor la
Facultatea de Litere i Filosofie de la Bucureti, pe care a absolvit-o n 1928. Eliade a fost
fascinat de ideile radicale ale lui Ionescu i de interesul deosebit al acestuia fa de religie.
n 1928, Eliade a obinut o burs de studiu pentru patru ani la Universitatea din Calcutta, India.
Acolo l-a cunoscut pe Mahatma Gandhi, ale crui idei despre spiritualitate l-au influenat ulterior.
Totodat, a nceput o poveste de dragoste cu frumoasa Maitreyi, de la al crui tat, profesorul
Dasgupta, a nvat limbile sanscrita, pali i bengali.
Eliade a fost, mai nti de toate, filozof, un filozof al religiilor. El si-a facut pregatirea si
scolarizarea n domeniul filozofiei. Studiind asiduu aceasta disciplina, primul sau articol publicat
la 16 ani, n Ziarul Stiintelor Populare, chiar s-a si numit astfel: Cum am descoperit piatra
filozofala. Deci, este just si corect sa vorbim si sa ne referim la Eliade ca de un filozof n
adevaratul sens al cuvntului, ca de un filozof al religiilor. Viata, cariera, opera sa chiar, de

scriitor, romancier si istoric, vin numai dupa prima sa calificare si dupa prima sa profesie :
filozofia. De aceea pozitia si sursele operei eliadiene pot fi situate alaturi de toti ceilalti filozofi si
alaturi de ntreaga istorie a filozofiei.
Eliade porneste n cautarea si regasirea Lui Dumnezeu si a religiei, nu prin el nsusi, prin
cunoasterea de sine, asa cum o face cartezianismul, ci, asa cum spunea Socrate interlocutorilor
sai: Cautnd si urmnd calea pe care (dumne)zeii ne-o indica. Iar n cazul crestinismului si a
filozofiei crestine, Eliade a nteles ca: Cine ridica sabia, de sabie va pieri (Matei 26, 52) si ca
daca noi vrem combaterea filozofilor anticrestini, atunci trebuie sa fim noi nsine niste filozofi
crestini, si daca filozofia a fost servita ca o sabie, atunci trebuie sa ne narmam cu aceeasi
arma. Avnd o cultura filozofica, ce exemplu ar fi putut sa fie mai bun dect Socrate si metoda
lui !?
El nu s-a limitat numai la cunosterea, interpretarea si studierea religiei crestine. De-ar fi facut-o,
ar fi fost un simplu teolog sau un simplu filosof crestin. Dar el nu este numai att. El devine
universal si international tocmai prin faptul ca acorda tuturor religiilor aceeasi atentie si
aceeasi importanta. El nu este numai al crestinilor, ci al tuturor religiilor. Calatorind mult, chiar
foarte mult, el intra n contact cu toate celelalte religii din apus si rasarit. Iar acest contact,
aceasta cunoastere minutioasa a celorlalte religii se reflecta foarte bine n cartile si lucrarile sale
despre istoria si tratarea fenomenelor legate de divinitate, de mituri, de sacralitate, etc.
Iata cteva exemple de concepte tratate n paralel si impartial de catre autorul tratatului
despre istoria religiilor.
Apa, Apa Vietii, apa vietii si a eternitatii. Ca n basmele n care personajele beau apa vie
si devin nemuritoare, n mai toate religiile pamntului ea fost vazuta ca o sursa prin care se
renaste viata, vigoarea si eternitatea. Exact ca n parabola cu femeia samarineanca (Ioan,
capitolul 4) sau n cazul botezului lui Ioan, botezul cu apa, tot asa si n celelalte religii apa si
semnificatia ei sunt importante, ea simboliznd curatirea, att cea exterioara ct si, mai ales,
cea interioara. Iar n capitolul 5 al tratatului, Eliade extinde aceasta explicatie si aceste detalii.
Acelsi lucru l face si cu focul, cu fumul, cu soarele, cu pietrele, cu luna, cu templul si locul
rugaciunii, etc. Ca si n crestinism, ele sunt prezente si semnificative si n cadrul celorlalte religii,
ele avnd, de cele mai multe ori, aceleasi semnificatii si acelas simbol ascuns si misterios. Ca
un bun cunoscator al religiilor, cel putin a celor mai importante si mai relevante, el le prezinta si
le comenteaza pe toate n mod egal, fara a face diferente sau discriminare. La Eliade, homo
religious crestin nu este cu nimic mai superior sau mai avantajat dect homo
religious musulman, evreu sau budist. Dupa plecarea din Romnia ca diplomat, la sfrsitul

celui de-al Doilea Razboi Mondial, n 1945, ia decizia de a se stabili la Paris ca refugiat
politic romn. Aici si va relua cariera universitara prednd cursuri de religie si filozofie.
n 1948, mpreuna cu alti refugiati politici romni, a initiat ziarul Luceafarul, ziarul
exilatilor si luptatorilor anticomunisti din Romnia.

Mircea Eliade a decedat n 1986, la vrsta de 79 de ani, la Chicago, n Statele Unite.


Aici locuia din 1958, cnd a fost invitat s conduc departamentul de religie la
universitatea din acest ora, ulterior lundu-i cetenia american.

Fiecare om vrea s fie liber n via, dar toi fug de consecinele libertii lor.
Sunt vremuri n care nu poi nainta dect mergnd contra curentului.
Mircea Eliade