Sunteți pe pagina 1din 2

PLANUL MARSHALL

La 12 martie 1947, presedintele Statelor Unte, Harry Truman, a tinut un discurs in fata Congresului
Statelor Unite, prin care a oficializat Doctrina Truman. Potrivit acesteia, SUA urmareau sa ajute tarile
europene libere, sa se refaca dupa cel de Al doilea Razboi Mondial pe plan economic dar si sa scape de
presiunea URSS de a trece de la regimul democratic, la cel comunist.
La data de 5 iunie, secretarul de Stat al SUA, George Marshall, a tinut un discurs, in Aula
Universitatii Harvard, prin care a prezentat un vast program economic de relansare si ajutorare a economiilor
europene, distruse dupa razboi. Planul Marshall era o continuare a Doctrinei Truman, care -cel din
urma- se referea la acordarea de spijin pentru Grecia, Turcia si Italia, tari in care existau puternice miscari
comuniste.
Initial, propunerea SUA viza consolidarea situatiei sociale si politice din tarile Occidentale ale
Europei, inclusive Germani, dar si diminuarea influientei sovietice asupra tarilor din Europa de Est. La 28
mai a fost luata decizia de a include si tarile Europei de est in aces plan, dar conditia era ca acestea sa
renunte la orientarea exclusive catre economia URSS sis a se integreze treptat in economia europeana.
La Paris s-a constituit o celula de lucru sub coordonarea ministrului de Externe francez Georges
Bidault. La 14 iunie, Franta lanseaza o invitatie Uniunii Sovietice de a participa, la Paris, la o Conferinta,
alaturi de Marea Britanie, pentru a discuta despre propunerea secretarului de Stat al Statelor Unite, George
Marshall.
La inceput Moscova a fost interesata de aces proiect. Comisarul poporului pentru Afacerile straine,
Veaceslav Molotov, a cerut ca Planul Marshall sa fie analizat de catre Biroul Politic al Partidului Comunist
al Uniunii Sovietice. Liderii sovietici au acceptat ca in timpul cel mai scurt ministrii de externe ai celor 3
state sa se intalneasca pentru a se consulta. La 22 iunie, URSS a anuntat Franta ca accepta sa participe la
tratativele de la Paris ce urmau sa aiba loc peste 5 zile.
La 19 iunie, ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, si ministrul de Externe francez, Georges
Bidault, au invitat 22 de tari europene sa participle, cu ajutorul unor reprezentanti, la elaborarea unui plan de
reconstructie a Europei.
Interesul autoritatilor sovietice fata de propunerea SUA se observa si in telegrama trimisa
ambasadorilor sovietici din Varsovia, Praga si Belgrad (la 22.VI.1947). Acestia au primit mandate sa discute
cu autoritatile acelor tari sis a le transmita pozitia Moscovei fata de invitatia lansata de Franta si Marea
Britanie privind reconstructia Europei.
Molotov a considerat ca acesta era mai indicat ca tarile apropiate URSS sa elaboreze propuneri
commune pentru a fi inaintate, invocand faptul la Olanda si Belgia au intrat in discutie cu asemenea
propuneri.
In acelasi timp, la Moscova se aud tot mai multe voci care puneau sub semnul intrebarii initiative
SUA, considerand ca America doreste de fap sa isi relanseze propria economie prin acordarea de credite si
favorizarea exporturilor proprii in Europa. Astfel, ambasadorul URSS la Washington, Nikolai Novikov, ii
transmite o telegrama lui Molotov, prin care il informeaza ca initiativa lui George Marshall face parte din
Doctrina Truman si ca urmareste consolidarea democratiilor europene. Acesta a demonstat printr-o analiza
mai profunda ca acel program isi propunea sa stimuleze si rezistenta tarilor europene fata de URSS sis a
consolideze capitalul american in spatiul European: Statele Unite ale Americii doresc prin aceste program
sa transforme tarile europene intr-o arma politica.
In urma acestei analize, URSS a deplasat la Paris o delegatie extreme de numeroasa (90 de membrii)
ce era condusa de comisarul poporului pentru Afacerile Straine, Veaceslav Molotov. La Paris, discutiile au
inceput pe 27 iunie si s-au incheiat dupa 5 zile.
Moscova a inceput sa insiste asupra aspectelor negative ale Planului Marshall dupa acea
discutie. Delegatia sovietica a insistat de la prima intalnire ca planul san u fie un program economic imprus
de catre SUA tarilor europene, ci acestea din urma sa solicite sprijin financiar in fuctie de necesitatile
immediate. Acesta a fost un punct de vedere cu care nu au fost de accord Statele Unite.
Molotov a primit, la Paris din partea prim-loctiitorului sau, Andrei Vsinski, -la 30 iulie- o telegrama
prin care era anuntat ca pozitia partenerilor occidentali era nefavorabila intereselor sovietice. Infosrmatiile
acelea au fost obtinute cu ajutorului spionajului. Astfel, Molotov era informat despre intalnirea adjunctului
secretarului de Stat American W. Clayton cu membri ai guvernului britanic, in cadrul careia s-a convenit
asupra urmatoarelor aspecte:

a) Marea britanie si SUA sunt de accord ca Planul Marshall sa fie un proiect de reconstructie a
Europei si nu un plan de ajutorare;
b) Marea Britanie si SUA considera ca pentru reconstructia Europei este necesara infiintarea unor
comitete pentru otel, carbine, transport si industrie alimentara coordinate de un comitet central;
c) Institutia create pentru a pune in practica obiectivele Planului Marshall nu trebuie sa fie sub
autoritatea ONU deoarece Germania nu era membra a organizatiei;
d) Marea britanie si SUA considera ca Germania are un rol important in economia Europei motiv
pentru care ea nu poate fi exclusa din planul de reconstructie;
e) Marea Britanie si SUA se vor impotrivi pentru ca datorile catre URSS sa fie achitate din aceste
surse
S-a hotarat la Londra ca Planul Marshall sa fie aplicat doar de tarile din Europa Occidentala, insa
se spera ca si tarile Europei de est sa adere la planul de reconstructie a Europei, chiar daca Uniunea Societica
refuza invitatia. Auzind acestea, Molotov a cerut sa fie discutat modul in care vor fi gestionate resursele
alocate Germanie si s-a impotrivit deschis ca SUA sa acorde vre-un sprijin Germaniei si a insistat ca
problemele privind viitorul Germaniei sa implice cele 4 state invingatoare: SUA, Franta, Marea Britanie,
URSS. Dupa reuniunea din 30 iunie discutiile au intrat in impas iar Molotov i-a trimis o telegrama lui Stalin
prin care-l informa ca pozitila URSS este complet diferita fata de cea anglo-franceza si ca in aceste conditii,
dialogul nu mai putea continua in sensul dorit. La 2 iulie convorbirile tripartide de la Paris s-a incheiat prin
refurul categoric al URSS de a accepta Planul Marshall. Etichetand Planul Marshall drept imperialism
economic american, Moscova a interzis tarilor Europei de est sa participe la Conferinta de la Paris.
Sovieticii considerau ca acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a tarilor din sfera sa de
influenta si la pierderea avantajelor politice si strategice dobandite de Kremlin n Europa Centrala si de
Est la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
La Praga mesajul nu a fost primit cu mult entuziasm, astfel secretarul general al partidului comust din
Cehoslovacia a transmis ca anularea participarii la Paris a delegatiei cehoslovace era imposibila. Atunci,
Stalin profound nemultumit de acest raspuns, a insistat ca o delegatie in frunte cu acesta, sa mearga la
Moscova. Discutia dintre cei doi a durat cinci ore, iar secretarul general al Partidului Comunist, l-a asigurat
pe Stalin ca nu v-a participa la conferinta de la Paris. La intoarcerea in Cehoslovacia, Ministrul de externe,
Jan Masaryk a spus: Am plecat la Moscova ca un Ministru de Externe liber si m-am intors ca o sluga
stalinista.
La 12 iulie, la Paris se deschide conferinta ministrilor de externe la care participau doar 16 tari
europene: Marea Britanie, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Norvegia, Danemarca, Irlanda,
Islanda, portugalia, Austria, Suedia, Grecia si Turcia. Ele au adoptat la 2 aprilie 1948 conventia pentru
cooperarea economica care facea posibila realizarea planului de reconstructie a Europei. Statele Unite au
oferit un ajutor de pana la 20 bilioane USD cu conditia ca natiunile europene sa se organizeze pentru a
redacta un plan rational privind utilizarea acestei sume. Pentru prima data, acestea trebuiau sa actioneze ca o
singura unitate economica, sa colaboreze
Planul viza: promovarea productiei industriale si agricole, obtirea si mentinerea stabilitatii monetare
si bugetare, cresterea schimburilor internationale intre tarile participante in particular, pe seama reducerii
barierilor comerciale.
. Trebuie mentionat ca planul Marshall a fost si n beneficiul economiei americane. Banii urmau sa
fie folositi pentru a cumpara bunuri din Statele Unite, care erau transportate peste Atlantic cu vase
comerciale americane. Dar planul a functionat. Pana n 1953 SUA a transferat cca 13 bilioane, iar Europa
statea din nou pe picioare. Mai mult, planul a inclus si Germania de Vest, care a fost astfel reintegrata n
comunitatea tarilor europene
Pentru realizarea obiectivelor a fost create Administratia pentru Cooperare Economica, acesta fiind
primu pas spre unificarea Europei.
Tarile care n-au participat sunt: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Romania si
URSS.