Sunteți pe pagina 1din 4

O femeie obisnuia sa aduca apa de la raul din apropiere pana acasa cu ajutorul a doua

vase mari, atarnandu-le la cele doua capete ale unui lemn pe care il ducea in spate.
Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea acasa intreaga
cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum de la izvor pana acasa, vasul crapat
ajungea pe jumatate gol. Timp de doi ani, acelasi lucru se intampla zilnic: femeia
aducea doar un vas si jumatate de apa.
Bineinteles, vasul cel bun era mandru de realizarile sale. Insa bietului vas crapat ii era
atat de rusine de imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat
jumatate din munca pentru care fusese menit! Dupa acest timp, i-a vorbit intr-o zi
femeii langa izvor:
-Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe
tot drumul pana acasa!
Femeia a zambit, privind cu drag catre el:
-Poate ai observat ca pe partea ta de drum sunt flori, insa pe partea cealalta nu?
Pentru ca am vazut defectul pe care il ai, am plantat seminte de flori pe partea
ta. In fiecare zi, in timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flor
daca nu ai fi fost asa cum esti, n-ar fi crescut aceste frumuseti care imi lumineaza
casa!

Foto: Jose Armando Arias de la Cruz


Am vazut multi oameni in jurul meu cautand cu incrancenare perfectiunea, fiecare zi
in care n-au gasit-o fiind pentru ei un nou prilej de a suferi.
Am caut-o chiar eu insami pana in ziua in care am inteles ca lipsa ei nu inseamna
infrangere, ci sansa de a fi unici si a folosi acest lucru pentru a imbgati propria
viata si viata celor din jur!
Priviti florile care cresc datorita voua si numarati-va binecuvantarile!
SUNTEM PERFECTI IN IMPERFECTIUNEA NOASTRA !

CINE ESTI TU ?
Am citit zilele trecute un fragment care ii apartine lui Anthony de Mello, si de atunci
ma tot gandesc la el.
O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea se simti
ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
-Cine esti? a intrebat-o o Voce.
-Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
-Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
-Sunt mama a patru copii.
-Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
-Sunt invatatoare.
-Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu
pareau sa raspunda la intrebarea: Cine esti tu?
-Sunt crestina.
-Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
-Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani.
-Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant.
Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei
viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc
lacomiile si ambitiile; nu sa fiti cutare si cutare - caci asa deveniti conditionati; ci
pur si simplu sa fiti.
As vrea sa stiu sa raspund insa toate raspunsurile pe care le-am gasit pana acum par
la fel de departe de adevar ca si cele ale femeii din cartea lui Anthony de Mello.
Si tu, cel/cea care citesti aceste randuri cine esti TU?

ULTIMUL BISCUITE
Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o
calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca
sa treaca mai repede timpul si un pachet de
biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si sa apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa
ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu
surprindere ca la mica distanta era asezat un domn
care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea
a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.

Foto: Ana Schaeffer

Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un


comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta
a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: Oare
indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?
Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o
jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a
indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.
A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si spre marea ei surprindere a vazut
inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un
sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul
El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta
indignat, superior sau furios.
MORALA:
Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte
sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur si mai ales in
sufletul nostru!
Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu
regreti ca ai dat!
Cui dai? Cui are nevoie
Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!
Intrebari:

1. Cum vi se pare istorioara asta? O intamplare trista?? Sau una amuzanta?


2. In care dintre personaje va regasiti?
3. Cine ati prefera sa fiti, tanara cu cartea sau domnul cu ziarul?
Sper sa aveti o zi super faina de care maine sa va amintiti cu placere!

CUVINTE CALDE

Cand eram mica si aprea cineva nou in grupul nostru, ii puneam


invariabil intrebarea: Ce ai alege intre bani, inteligenta si
dragoste?. Indiferent de raspunsul la care se incumeta, bietul nouvenit primea aceeasi interpretare filozofica care il lasa cu gura
cascata: Eh fiecare isi doreste ce nu are!
De ziua mea m-am intrebat ce-mi doresc de la mine insami. Mam gandit la oamenii pe care ii iubesc cel mai mult: ce au ei diferit
fata de ceilalti?
Unul dintre lucrurile pe care am observat ca le au in comun este faptul ca atunci cand
imi vorbesc o fac intr-un fel anume: isi descopera plini de sinceritate si incredere
sufletul, spun deschis si plin de gingasie ceea ce simt trec cumva de partea rationala
a comunicarii si ajung parca intr-o alta lume, mult mai frumoasa, unde sunt stapane
intelegerea, acceptarea, intimitatea, caldura
Prietena mea S., unul dintre oamenii despre care tocmai am povestit, imi scria acum
cata vreme niste cuvinte la care mi-am propus sa ma gandesc de-a lungul intregului an
care va urma:
Am cunoscut odata un baietel - avea 5-6 ani si ochii mari, verzi si un zambet
cald - avea un fel de a se apropia de tine, mult, mult, aproape ca-ti atingea
sufletul si apoi se uita in ochii tai si-ti cerea linistit ceva, cu ferma convingere ca
va primi Ghici daca i-am refuzat vreodata ceva?! Lumea toata i-as da-o
Cred ca mi-ar placea si mie sa ating sufletul celui cu care vorbesc

Va ivit ca astazi sa facem ceva mai putin obisnuit: sa daruim cel putin un cuvant
cald